Sfânta Scriptură

Sfânta Scriptură (Biblia) este cartea dumnezeiască, sfântă, a creștinilor. Biblia cuprinde Vechiul Testament, format din 39 de cărți canonice și Noul Testament, format din 27 de cărți canonice, având în total 66 cărți canonice. În tradiția ortodoxă la acestea se adaugă un set de cărți necanonice, dar „bune de citit”, în număr de 14.Vechiul Testament cuprinde revelația făcută de Dumnezeu prin patriarhii vechi și prin prooroci, timp de aproximativ 1000 de ani (sec. XV - sec. V î.d.Hr.), fiind „călăuză spre Hristos” (Galateni 3,24), pregătind venirea Lui.

Vechiul Testament începe cu Pentateuhul (primele cinci cărți - Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numeri și Deuteronomul) în care este relatată crearea lumii și a neamului omenesc și sunt evocate istoria, legile, religia, instituțiile, obiceiurile poporului evreu până la așezarea în Canaan, pământul făgăduinței. Următoarele cărți urmăresc destinul poporului evreu după acel moment, îndeosebi sub raport politic și militar, evocându-se regimul judecătorilor și apoi al monarhiei, care culminează cu regatele lui David și Solomon. Cartea lui Iov tratează problema suferinței umane, propunând pe Iov ca model grăitor de răbdare și credință neclintită, lămurite prin crâncene încercări. Cartea Psalmilor cuprinde psalmii lui David și ai altor autori care sunt de diverse feluri: psalmi de laudă, psalmi de cerere, psalmi istorici, psalmi didactici, psalmi de căință, psalmi mesianici etc. Cartea Pildele lui Solomon cuprinde proverbe aparținând în principal lui Solomon care acoperă o paletă extrem de largă de situații de viață, fiind un ghid esențial de înțelepciune. Ecclesiastul este o meditație asupra vieții dar și un îndreptar de viață înțeleaptă. Cântarea Cântărilor este un poem de dragoste. Cărțile profetice îi au în centru pe profeți care îi mustră, îi sfătuiesc și îi încurajează pe regii vremii din Israel.

Noul Testament desăvârșește revelația făcută de Dumnezeu prin Legea lui Moise (cuprinsă în Pentateuh - primele cinci cărți ale Bibliei) și prooroci, din perioada Vechiului Testament, după cuvintele Mântuitorului: „Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5, 17). Noul Testament cuprinde cele patru evanghelii, Faptele Apostolilor, cele 14 epistole ale lui Pavel și cele șapte apostole sobornicești ale lui Iacov, Petru, Ioan și Iuda, încheindu-se cu Apocalipsa lui Ioan. Evangheliile înfățișează viața și învățăturile Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Faptele Apostolilor evocă întemeierea primelor comunități creștine. Epistolele apostolului Pavel sunt scrisori adresate de ,,apostolul neamurilor" apropiaților săi pentru sfătuirea, îmbărbătarea și îndrumarea lor în conducerea primelor comunități de credincioși. Epistolele sobornicești sunt scrisorile trimise de Petru, Iacov și Ioan în diverse situații. Apocalipsa Sf. Ioan cuprinde descoperirea dumnezeiască pe care o are apostolul Ioan și pe care acesta o consemnează spre folosul creștinilor.Noul Testament cuprinde revelația dumnezeiască făcută nu prin trimiși ai lui Dumnezeu, ci prin Însuși Dumnezeu Fiul (Evrei 1,1-2).

Folosul

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate,/Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru orice lucru bun”.(II Timotei 3,16-17)

Limbile

Biblia a fost scrisă în limba ebraică (Vechiul Testament) și în limba greacă (Noul Testament, în afară de Evanghelia după Matei care a fost scrisă de apostolul Matei în limba aramaică, ebraica vorbită în vremea lui Iisus, apoi tradusă tot de el în greacă). Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă sub numele de Septuaginta, în vremea lui Ptolomeu Filadelful (sec al III-lea î.Hr.), la Alexandria, în Egipt, de către 72 de învățați. În sec al IV-lea Biblia a fost tradusă în întregime în limba latină de către Sf.Ieronim, primind apelativul de Vulgata. În sec al IX-lea a fost tradusă Biblia în limba slavonă. Începând din sec. al XVI-lea, după apariția protestantismului, a început să fie tradusă în toate limbile naționale.

Sursele Revelației

Biserica Ortodoxă recunoaște două surse interdependente ale Revelației: Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție. În realitate amândouă acestea au o singură sursă și anume insuflarea Sfântului Duh, după cuvântul Domnului:

Ioan "16:12 ​Încă multe am a zice vouă, ci nu puteţi a le purta acum.  13 ​Iar când va veni acela, Duhul adevărului, va povăţui pre voi la tot adevărul, că nu va grăi de la Sine; ci câte va auzi, va grăi, şi cele viitoare va vesti vouă."

2Tes "2:15 ​Drept aceea, fraţilor, staţi, şi ţineţi predaniile care v'aţi învăţat, ori prin cuvânt, ori prin epistoliea noastră."

Sistemul de referințe

Pentru orientarea mai rapidă în cadrul textului Sfintei Scripturi, exegeții au întreprins, începând cu secolul al XIII-lea, o împărțire a textului pe capitole și pe versete. Lucrând pe Vulgata, versiunea latină a textului biblic, cardinalul Stephen Langton, arhiepiscop de Canterbury a început împărțirea textului pe capitole în jurul anului 1205; opera sa a fost dusă la bun sfârșit de un grup de 500 de călugări dominicani sub coordonarea lui Hugues de Saint Cher, în jurul anului 1240. O primă împărțire în versete a Bibliei a fost introdusă de Robert Estienne, un erudit tipograf parizian protestant în 1545: Noul Testament împărțit în capitole și versete a fost publicat în ediție greco-latină în 1551, iar o versiune integrală a Bibliei în latină a apărut în 1555.

Actualitate

În 2001 Biblia era tradusă în mai mult de 1200 de limbi și este cea mai bine vândută carte din toate timpurile cu 3,9 miliarde de copii în toate variantele ei în februarie 2011.

Natura Sfintei Scripturi

Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu și în același timp este despre Dumnezeu Cuvântul, Iisus Hristos. Sfânta Scriptură reprezintă Descoperirea Lui Dumnezeu despre El Însuși, Cuvântul lui Dumnezeu spus în cuvintele oamenilor. Biblia este o mărturie a Descoperirii dumnezeiești, și o parte a Sfintei Tradiții care este vie și lucrătoare în Biserică. Astfel, dacă Sfânta Tradiție înseamnă viața Bisericii, Sfânta Scriptură este limba principală a acestei vieți.

Biblia—atât Vechiul Testament, cât și Noul Testament—este hristocentrică și hristologică. În întreaga Biblie se vorbește despre Mesia. În timpul Vechiului Testament venirea Mântuitorului este proorocită și pregătită, pe când Noul Testament a fost scris întocmai pentru că Hristos înviase deja din morți, iar prin moartea Apostolului Iacov, Biserica înțelesese că martorii oculari ai Mântuitorului nu vor fi pe pământ încă mult timp.

La început, Apostolii au transmis Sfânta Evanghelie prin viu grai; prin aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit și a întemeiat Biserica. Ulterior, în acest context, Biblia a putut fi compusă și canonizată. În mod firesc, oamenii mai întâi predică(oral) Adevărul și apoi înregistrează în scris cele auzite. Primele cuvinte ale lui Moise rostite către poporul lui Israel după Paștile evreilor au fost ca aceștia să spună copiilor cele întâmplate. Primul lucru pe care l-a săvârșit Sf. Maria Magdalena după ce L-a văzut pe Iisus Înviat a fost să îi spună îndată și Sf. Petru. Mai târziu, aceste evenimente au fost trecute în scris spre mărturie nestrămutată pentru următoarele generații.

Se presupune credința

Biblia presupune credința cititorului. "Credința" înseamnă acceptarea unui adevăr pe baza mărturiei altcuiva, și nu pe bănuieli sau pe cunoașterea directă, ca martor ocular. După cum spune Sf. Ioan Hrisostom, Biserica ar muri dacă ar fi fondată numai pe cunoștință (experiența directă). Ferice de cei care cred fără să fi văzut, spune Mântuitorul. Cu toate că, de-a lungul istoriei Bisericii, Descoperiri dumnezeiești au fost într-adevăr trăite de către sfinți și prin experiență empirică, acest lucru nu se întâmplă în mod obișnuit. Astfel că, în această viață, majoritatea creștinilor nu vor primi adevărurile descrise în Biblie prin Descoperire directă, ci ei trebuie să o citească cu ochii credinței.

Scopul Sfintei Scripturi

Sfânta Scriptură există pentru motivul pe care îl dă Sfântul Apostol Ioan îl dă în Evanghelia sa (20, 30-31):

Deci și alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.

Iar acestea s-au scris, ca să credeți că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în numele Lui.

Prin urmare, Biblia a fost scrisă ca să putem crede și să fim mântuiți.

CANONUL SFINTELOR SCRIPTURI

Biblia. Tetragramele benedictine Porțiune de scriere din sulurile de argint cu Binecuvântările preoțești din Numeri 6.24-26, în care pot fi văzute tetragramele. Cea mai timpurie înfățișare a tetragramelor, în jurul datei de 600 î.H. Sulurile au fost găsite de Gabriel Barkay în 1979 în Ierusalim

Canonul Vechiului Testament din Scriptură urmat de Biserica Ortodoxă este cel al Septuagintei, care era Biblia cunoscută de Apostoli. De-a lungul anilor, alte comunități creștine s-au abătut întrucâtva de la acest canon al Scripturii. Canonul Noului Testament s-a structurat în primele secole ale Bisericii. Prima listă definitivă a cărților Noului Testament o găsim în Scrisoarea pascală a Sf. Atanasie al Alexandriei în anul 367.

Biblia. Faptele Apostolilor 8.26-32 pe Papirusul 50, sec al V-lea

Canonul Sfintei Scripturi reprezintă lista cărților sfinte acceptate de Biserică ca fiind scrise sub inspirația Duhului Sfânt și cuprinzând revelația dumnezeiască. Dacă inspirația cărților canonice este o învățătură descoperită chiar în Sfânta Scriptură (II Tim. 3, 16), introducerea și menținerea acestor cărți în canon, precum și numărul lor, au fost stabilite de Biserică prin Tradiție. Canonul Vechiului Testament s-a format definitiv la sfârșitul secolului I, în cadrul sinagogii iudaice, de unde l-a preluat Biserica Creștină. Biserica primară a ales canonul alexandrin sau Septuaginta, care cuprinde 39 de cărți. În afară de aceste cărți inspirate și canonice, Biserica Ortodoxă consideră ca bune de citit și folositoare de suflet pentru credincioși alte paisprezece cărți care s-au păstrat în Sfânta Scriptură împreună cu cele canonice și care sunt folosite în cult.

La un moment dat, către anul 150, Biserica a fixat, pe baza Tradiției, un canon al scrierilor care cuprind descoperirea dumnezeiască a lui Iisus Hristos, propovăduită de apostoli, și care formează Noul Testament. Într-o scrisoare de Paști a sfântului Atanasie din anul 367, apare pentru prima oară și lista cu cele 27 de cărți pe care Biserica creștină le acceptă și le recunoaște ca inspirate și canonice. Pe cât posibil, vom reda între paranteze variantele de transcriere alternative ale numelor cărților Scripturii în cele ce urmează.

În creștinism, după ruperea bisericii Romano-Catolice din Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică, au apărut canoane ale Bibliei diferite de Canonul Sfintelor Scripturi. Iată un scurt istoric al lor:

După cum vom vedea puțin mai jos, Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți numesc anaghinoscomene (gr, ἀναγιγνωσκόμενα - anaghinoscomena = bune de citit) cărțile din Vechiul Testament (care se găsesc în afara celor 22 de cărți canonisite după alfabetul ebraic), deși ele sunt poreclite de către protestanți apocrife, de către catolici deuterocanonice și de către unii (care nu cunosc în amănunțime Sfintele Canoane ale Sfintei Biserici Ortodoxe de Răsărit) necanonice. În realitate, după învățătura insuflată de Sfântul Duh Sfinților Apostoli și Sfinților Părinți, ele nu sunt nici apocrife, nici deuterocanonice, nici necanonice, ci inspirate de Sfântul Duh, ca și restul Sfintelor Scripturi. Termenul de cărți apocrife (gr. ἀποκρύπτω — apokripto = a ascunde, ἀπόκρυφος — apokrifos = ascuns, nesigur, secret) a fost introdus de Martin Luther în Biblia sa din 1534. El le-a pus într-o secțiune separată între cele două Testamente. Ele au fost scoase din Sfânta Scriptură de Confesiunea de credință de la Westminster în anul 1647. Termenul de deuterocanonice (gr. Δευτεροκανονικά - deuterocanonica = al doilea canon) a fost introdus de către biserica Romano-Catolică în anul 1546 de Conciliul din Trent (Tridentin), care a promulgat și Vulgata a fi versiunea latină oficială a Bibliei acestei biserici.

Protestanții și apocrifele

Iată concepția protestantă despre cărțile apocrife:

Apocrif
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Apocrife (de la ἀποκρύπτω — apokripto = a ascunde, ἀπόκρυφος — apokrifos = ascuns, nesigur, secret) sunt cărți pretins sfinte, pe care Biserica nu le recunoaște ca inspirate și autentice și nu le admite în Sfânta Scriptură. [1]

Cărțile apocrife ale Vechiului Testament
Cărțile apocrife ale Vechiului Testament provin de la unii iudei care au compus astfel de cărți, pe care le atribuiau unor personaje din Sfânta Scriptură (regi sau profeți) pentru a le da autoritate. [1] 
Printre aceste apocrife sunt:
Cărțile Sibiline (cu caracter profetic), după modelul oracolelor grecești; Cartea lui Enoh, care vorbește despre îngeri, despre soarta cerului și a pământului, despre Mesia ș.a.; Cartea numită „Mica Geneză“, care tratează despre istoria poporului evreu până la ieșirea din robia egipteană și instituirea sărbătorii pascale; Psaltirea lui Solomon (o apocrifă poetică); Apocalipsa lui Baruh (o apocrifă cu caracter apocaliptic); Mărturisirea și rugăciunea Asenethei, fiica preotului Pentephres; Testamentul lui Iov; Testamentul lui Avraam;

Apocrife prezente în Bibliile romano-catolică, grecești și slavone (cărțile deuterocanonice)
Tobit Iudita Adăugirile la Cartea Esterei Înțelepciunea lui Solomon Ecleziastic Baruh Epistola lui Ieremia Adăugirile la Daniel Rugăciunea lui Azaria și cântarea celor trei evrei Susana Bel și dragonul 1 Macabei 2 Macabei Apocrife prezente în Bibliile grecească și slavonă 1 Ezdra Rugăciunea lui Manase Psalmul 151 3 Macabei Apendice la Vulgata și Biblia slavonă 2 Ezdra Apendice la Biblia grecească 4 Macabei

Cărțile apocrife ale Noului Testament
Pentru Noul Testament apar în sec. al II-lea „Evangheliile apocrife“. Cărțile apocrife, deși interesante prin conținutul lor, sunt totuși interzise de Biserică, unele dintre ele cuprinzând chiar idei eretice sau lucruri ascunse, obscure. 

[1]Până în secolul al IV-lea nu a existat o graniță sigură, unanim acceptată, între scrierile canonice și cele asa-zise "apocrife". Ca urmare, foarte multe evenimente, personaje sau episoade, precum viața părinților după trup ai lui Iisus, nașterea și copilăria Lui, coborârea în iad, adormirea Maicii Domnului etc., au fost integrate în Tradiția ortodoxă. [9]
Este cunoscută existența unei serii de Evanghelii, Fapte, Epistole și Apocalipse apocrife ale Noului Testament, care au circulat în comunitățile creștine timpurii și s-au transmis de-a lungul timpului până în zilele noastre. [10] Evangheliile apocrife păstrate sunt numeroase, în jur de 30, cu texte fluctuante. Ele sunt atribuite, în general, apostolilor lui Christos sau altor apropiați ai Săi. De fapt, scrierile sunt opera unor medii mai mult sau mai puțin eretice, de multe ori gnostice. 
[Cele mai cunoscute Evanghelii apocrife sunt:[11] Evanghelia ebraică, citată de Clement Alexandrinul, Evanghelia egipteană, citată de Clement Alexandrinul, Evanghelia lui Petru, amintită de Eusebius, A doua Evanghelie a lui Marcu, Protoevanghelia lui Iacob (secolul al II-lea) povestind viața Fecioarei Maria și copilăria lui Iisus, Evanghelia lui Bartolomeu, operă a gnosticilor egipteni din secolul al III-lea, Evanghelia lui Filip, (secolul al II-lea) conține o cosmogonie influențată de dualismul gnostic, în care apariția lumii materiale e privită ca o eroare, Evanghelia lui Barnaba, Evanghelia lui Andrei, Evanghelia lui Petru, care a circulat mai ales în provinciile răsăritene, fiind citată de Origenes și Iustinus și criticată de episcopul Serapion din Antiohia (citat de Eusebius) cam în anul 200, ca fiind compusă nu de Petru, ci de un grup de eretici, Evanghelia lui Maria Magdalena, redactată în jurul anului 160 d.C., Evanghelia lui Toma, scrisă în prima jumătate a secolului al II-lea, a fost descoperită în 1946 la Nag-Hamadi (Egiptul de sus, aproape de Luxor). Evanghelia lui Toma, considerată de majoritatea cercetătorilor de origine gnostică, e compusă din cca. 100 de rostiri înțelepte (logia), regăsite parțial in Evangheliile canonice, în Faptele Apostolilor și în unele Epistole. Deoarece textul cu 114 rostiri este o copie a unei traduceri copte, există presupunerea că scrierea ar fi anterioară secolului al II-lea, dar după specialiștii americani nu mai veche decât textele canonice. Evanghelia după Iuda, creație literară modernă a lui Robert Morel[12], Evanghelia după Iuda, descoperită prin Codex Tchacos[13],

În general autorii apocaliptici au încercat să adune și să ordoneze informațiile care circulau în tradiția orală creștina și au dezvoltat aspecte pe care Evangheliile canonice nu le pomeneau deloc sau doar le sugerau. [10]
Iată o serie de Apocalipse apocrife, cărți alternative la Cartea Apocalipsei (numită și Revelația și scrisă de Ioan de Patmos numit și Ioan Teologul), care au fost păstrate până în prezent: [10]
Apocalipsa lui Moise; Apocalipsa lui Ezdra; Apocalipsa lui Pavel; Cartea lui Ioan despre adormirea Mariei; Apocalipsa lui Petru; Apocalipsa Fecioarei; Apocalipsa lui Zedra; Revelația Sfântului Ioan[14]

Romano-Catolicii și deuterocanonicele

Frescă anonimă din secolul al XIII-lea reprezentând "Dania lui Constantin" (Roma, Biserica Celor Patru Sfinte Coroane), una din cele mai celebre scrieri eretice apocrife

Iată concepția Romano-Catolică despre cărțile deuterocanonice începând din anul 1546, Conciliul de la Trent (Tridentin):

Acest conciliu a promulgat "prima pronunțare infailibilă a Canonului Bibliei" a bisericii Romano-Catolice.[20] După el cărțile deuterocanonice sunt:

Tobit (Tovit - Tovias)
Judith (Cartea Iuditei - Iudit)
Additions to Esther (Vulgate Esther 10:4–16:24)[21] (Adăugiri la Cartea Estirei - Estir)
Wisdom (also called the Wisdom of Solomon) (Cartea înțelepciunii lui Solomon - Înțelepciunea lui Solomon)
Sirach (also called Ecclesiasticus) (Cartea înțelepciunii lui Isus Fiul lui Sirah - Înțelepciunea lui Sirah - Bisericesc)
Baruch, including the Letter of Jeremiah (Additions to Jeremiah in the Septuagint) (Ieremia, Prorocia lui Varuh, Plângerile Prorocului Ieremia și Epistoliile - Cartea lui Ieremia Prorocul) [22]
Additions to Daniel:
Prayer of Azariah and Song of the Three Holy Children (Vulgate Daniel 3:24–90) (Cântarea celor trei tineri)
Susanna (Vulgate Daniel 13, Septuagint prologue) (Istoria Susanei - Susana)
Bel and the Dragon (Vulgate Daniel 14, Septuagint epilogue) (Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Vil - Vil și balaurul)
1 Maccabees (I Macavei - Macabei)
2 Maccabees (II Macavei - Macabei)

În realitate, după cum erau Sfintele Scripturi în Sfânta Biserica Primară, avem următorul Canon al Bibliei:

SFÂNTA BISERICĂ APOSTOLICĂ și Canonul Sfintelor Scripturi

Iată mai jos tabelul cuprinzând denumirile cărţilor din Sfânta Scriptură după Sfinţii Părinţi - după Sfintele Canoane ale Sfintei Biserici Ortodoxe (Pidalion 1844, Nota la canonul 85 apostolic), iar apoi vom vedea ce ne învață Sfânta Predanie despre Biblie:

VECHIUL TESTAMENT

I. CANONICE

(ADICĂ CANONISITE DE TOȚI CREŞTINII DINAINTE DE MAREA DEZBINARE DE LA 1054, CÂND BISERICA ROMANO-CATOLICĂ, DIN PĂCATE, S-A RUPT DIN SFÂNTA BISERICĂ)

A. DUPĂ NUMĂRUL CELOR 22 DE LITERE ALE ALFABETULUI PALEOEBRAIC

(NU DUPĂ CANONUL MASORETIC CARE NU ESTE PRIMIT DE SFÂNTA BISERICĂ)

1. FACEREA LUMII
2. IEŞIREA DIN EGIPT
3. LEVITICON
4. NUMERI
5. A DOUA LEGE
6. ISUS NAVI
7. JUDECĂTORI ŞI RUT
8. ESTIR
9. A ÎMPĂRAŢILOR 1 ŞI 2 (LA EVREI SE NUMESC SAMUIL)
10. A ÎMPĂRAŢILOR 3 ŞI 4 (LA EVREI SE NUMESC 1, 2 A ÎMPĂRAŢILOR)
11. PARALIPOMENA 1 ŞI 2 (A RĂMĂŞIŢELOR DIN CARTEA ZILELOR)
12. ESDRA 1 ŞI 2
13. CARTEA PSALMILOR
14. PILDELE LUI SOLOMON (PAREMIILE)
15. ECLESIASTUL
16. CÂNTAREA CÂNTĂRILOR
17. IOV
18. CEI 12 PROOROCI MICI CARE SE NUMESC O CARTE

a. OSEA; b. AMOS; c. MIHEIA; d. IOIL; e. AVDIE; f. IONA; g. NAUM; h. AVACUM; i. SOFONIE; j. AGHEU; k. ZAHARIA; l. MALEAHI

19. ISAIA
20. IEREMIA, VARUH, PLÂNGERILE ŞI EPISTOLIILE
21. IEZECHIIL
22. DANIIL

B. CANONICE DAR ÎN AFARĂ DE NUMĂRUL CELOR 22 DE LITERE ALE ALFABETULUI PALEOEBRAIC

1. A MACABEILOR (3)
2. CĂRŢI CE SE CITESC DE CEI CE DE CURÂND SE CATEHISESC (CATEHUMENI)
a. Preaîmbunătăţite (virtuoase):
- Înţelepciunea lui Solomon; - Înţelepciunea lui Sirah, (Însemnează însă că Sirah la apuseni se numeşte bisericesc).
b. Estir (1);
c. Iudit;
d. Tovias.

II. CELE CE SE CITESC (ANAGHINOSCOMENELE)

1. NEEMIA;
2. CÂNTAREA CELOR 3 TINERI;
3. VIL ŞI BALAURUL;
4. SUSANA

III. NEPOMENITE DE PIDALION

Rugăciunea lui Manase

NOUL TESTAMENT

I. SFINTELE EVANGHELII

1. A LUI MATEI;
2. A LUI MARCO;
3. A LUI LUCA;
4. A LUI IOAN;

III. EPISTOLELE

A. SOBORNICEŞTI

1. A LUI IACOV UNA;
2. A LUI PETRU DOUĂ;
3. A LUI IOAN TREI;
4. A LUI IUDA UNA;

B. ALE LUI PAVEL (ÎN ORDINEA DIN CANONUL 60 DE LA LAODICEEA, APROBAT DE SINODUL AL ŞASELEA ECUMENIC)

1. CĂTRE CORINTENI DOUĂ;
2. CĂTRE ROMANI UNA;
3. CĂTRE GALATENI UNA;
4. CĂTRE EFESENI UNA;
5. CĂTRE FILIPENI UNA;
6. CĂTRE COLOSENI UNA;
7. CĂTRE TESALONICENI DOUĂ;
8. CĂTRE TIT UNA;
9. CĂTRE EVREI UNA;
10. CĂTRE TIMOTEI DOUĂ;
11. CĂTRE FILIMON UNA.

IV. APOCALIPSA

Acest Canon al Sfintelor Scripturi este păstrat de Sfânta Biserică Ortodoxă de Răsărit (Cea care a păstrat nealterată Sfânta Predanie, fiind continuatoarea liturgică, biblică, teologică, dogmatică, canonică, harică și istorică a Sfintei Biserici Apostolice, Una și Aceeași cu Ea).

Sfinții Părinți despre Canonul Sfintelor Scripturi:

Soborul tuturor Sfinților

Sfinții Apostoli, Sfintele Sinoade Ecumenice și Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul

PIDALIONUL 1844. Despre Cărţile cuprinse în Sfintele Scripturi.

Icoană a Sfântului Nicodim Aghioritul

1. SFINŢII APOSTOLI, CANONUL 85

(PIDALION, CANOANELE SFINŢILOR APOSTOLI PAG. 100-102)

Obștea Apostolilor

Fie vouă tuturor clericilor şi mirenilor cărţi vrednice de cinstire şi Sfinte: ale Testamentului celui vechi adică, ale lui Moise cinci, Facerea, Ieşirea, cea Leviticească, Numeri, a doua Lege. A lui Isus Navi una, a Judecătorilor una. A lui Ruth una. A Împăraţilor patru. Paralipomena din cartea zilelor două. Esdra două. Estera una, a Macabeilor trei; a lui Iov una; Psaltirea una. A lui Solomon trei, Pildele, Eclesiastul, şi Cântarea Cântărilor; a Proorocilor douăsprezece: una a lui Isaia; una lui Ieremia; una a lui Iezechiil; una a lui Daniil. Din afară însă mai adaugă-se vouă a învăţa tinerii voştri, înţelepciunea a mult învăţatului Sirah. Iar ale noastre, adică ale noului Testament, Evanghelii patru, a lui Matei, a lui Marcu, a lui Luca, şi a lui Ioan. Patrusprezece epistolii ale lui Pavel. Două epistolii ale lui Petru. Ale lui Ioan trei. A lui Iacov una. A lui Iuda una. Ale lui Clement două epistolii. Şi aşezământurile cel prin mine Clement în opt cărţi proglăsuite către voi episcopii (care nu trebuie a se publica către toţi pentru cele într-însele tainice) şi faptele noastre al Apostolilor. 107 Însemnează însă că în multe cărţi manuscrise şi tipărite, şi mai ales în sinopsul lui Alexie Arestin, se văd şi alte canoane suprascrise, unele în numele lui Petru, iar altele în numele lui Pavel, care nu se cade a le primi, ci a le lepăda ca neadevărate, şi minciunosuprascrise, căci şi Sfântul de toată lumea al 6-lea sobor în canonul 2 pe singure aceste 85 le primeşte, ca adevărate canoane al Apostolilor. Iar pe celelalte minciunoscrise le socoteşte. Însă fiindcă Grigorie episcopul Pisinuntei a zis în Sfântul al 7-lea sobor, că adunarea Apostolilor ceea ce s-a făcut în Antiohia (din nouă canoane ale sale, care se află în biblioteca Cezareii Palestinei ce se făcuse de mucenicul Pamfil, precum însemnează apusenii) în canonul său al 8-lea au rânduit a nu se mai amăgi întru idoli cei ce se mântuiesc, ci împotrivă să închipuiască Dumnezeu bărbătescul şi preacuratul chip al lui Hristos. Pe acest canon al Apostolilor zic, îl primim, şi pentru că soborul al 7-lea l-au primit, şi pentru că se conglăsuieşte, cu vechile istorii. Fiindcă şi femeia ceea ce i-a fost curs sânge vindecându-se de Mântuitorul a afierosit stâlp în Paneada precum istoriseşte Eusebie cartea 7 cap 8 pe care l-a sfărâmat Iulian, precum zice Sozomen cartea 3, cap 1 şi Nichifor cartea 10, cap 30 (la Dositei în Dodecavivlion foaia 18) vezi şi la prolegomena apostoleştilor acestora canoane. [Sinod 6, can. 2; Laodiceea, can. 51, 59, 60; Cartagina, can. 32, 54; Atanasie, can. 39]

TÂLCUIRE

După ce au învăţat Apostolii şi au legiuit prin sfinţitele lor canoane în ce chip se cuvine atât clericii, cât şi de obşte toţi mirenii creştini în a vieţui în lume; în sfârşit învaţă, şi care cărţi se cade a le citi. Şi cărţile adică cele ne canonisite şi minciunosuprascrise au învăţat în canonul lor al 60-lea să nu le citim. Iar cele canonisite şi Sfinte prin canonul acesta ne învaţă pe noi să le citim, pe care le şi numără, precum aici se văd. Pomeneşte însă cărţile acestea şi soborul cel din Laodiceea în canonul 60 şi cel din Cartagina în canonul 32 dar şi marele Atanasie în prăznuitoarea sa epistolie a 39. Şi Grigorie Teologul în stihurile sale, şi Amfilohie al Iconiei prin iambliceşti stihuri. Deci marele Atanasie în pomenita epistolie în două desparte toate cărţile vechii Scripturi: în cele canonisite, şi în cele ce sunt de citit. Şi canonisite adică a vechii Scripturi zice că sunt douăzeci şi două de cărţi, după numărul literelor evreiceşti (precum aceasta o zice şi Teologul Grigorie, şi dumnezeiescul Ioan Damaschin) care sunt acestea: 1. Facerea, 2. Ieşirea, 3. Leviticul, 4. Numeri, 5. A doua lege, 6. Isus a lui Navi, 7. Judecătorii, 8. Ruth, 9. Cea întâi şi a doua a Împăraţilor împreună (care şi Samuil se numesc de evrei. Iar cea a 3-a şi 4-a a Împăraţilor: 1 şi 2 a împăraţilor se numesc), 10. Cea a treia şi a patra a Împăraţilor, 11. Întâia şi a doua împreună Paralipomenon (adică a rămăşiţelor), 12. a lui Esdra întâi şi a doua împreună, 13. Psalmii, 14. Paremiile (Pildele), 15. Eclesiastul, 16. Cântarea Cântărilor, 17. Iov, 18. Proorocii cei mici doisprezece care se numesc o carte, 19. Isaia, 20. Ieremia împreună şi Plângerile, şi Bruh, şi Epistolia, 21. Iezechiel, 22. Daniil. Iar cărţi ce se citesc de cei ce de curând se catehisesc sunt acestea: Înţelepciunea lui Solomon, care şi preaîmbunătăţită (virtuoase) se zice după Eusebie (cartea 11, cap 7 despre evangheliceasca pregătire) înţelepciunea lui Sirah, care şi aceasta pe preaîmbunătăţită se zice după Gheorghe Singhelul. (Însemnează însă că Sirah la apuseni se numeşte bisericesc) Estir, Iudit, şi Tovias. Dar însemnează că şi cartea Estirei una fiind, cu cărţile cele canonisite împreună se numără, precum şi canonul acesta apsotolesc între cele canonisite pe aceasta o numără, şi soborul cel din Laodiceea, şi cel din Cartagina. Ci şi Înţelepciunea lui Solomon, şi Iudit, şi Tobit, împreună se numără cu cărţile cele canonisite de soborul cel din Cartagina. Canoniceşti cărţi însă se socotesc de canonul acesta apostolesc, şi cărţile cele trei ale Macabeilor. 108
Iar cărţi canoniceşti ale Scripturii celei noi sunt acestea: Evangheliile cele 4, Faptele Apostolilor, Cele şapte soborniceşti epistolii, adică a lui Iacov una, a lui Petru două, ale lui Ioan trei, a lui Iuda una, ale lui Pavel epistolii 14, şi Apocalipsa. Despre care măcar că zice dumnezeiescul Amfilohie în stihurile cele iambliceşti, că mulţi cu adevărat o judecă a fi cu adevăr a lui Ioan (Evanghelistului), iar cei mai mulţi o judecă ca o neadevărată. Încă ca o carte canonisită pe aceasta o primeşte soborul cel din Cartagina canon 30. Şi marele Atanasie în mai-nainte zisa epistolie cea 39. Şi dumnezeiescul Dionisie Areopagitul, tainică privire pe aceasta numindu-o, şi scoliastul Sfântului Dionisie dumnezeiescul Maxim, la multe locuri din scoliile sale de aceasta pomeneşte. Şi dumnezeiescul Ieronim zicând-o pe această cartea cea mai înaltă a lumii. Iar de şi Teologul Grigorie aceasta nu o numeşte în stihurile sale; ci întru alcătuitorul său cuvânt, cel face către cei 150 de episcopi ai Sinodului al 2-lea arătat o pomeneşte aceasta, zicând: Mă înduplec a crede că alţi (îngeri) pe altă Biserică o apără precum Ioan mă învaţă prin Apocalipsis, (adică prin descoperirea ce i s-a făcut). Dar şi Origen avea tâlcuire la Apocalipsis. Pomeneşte de aceasta şi Chiril al Alexandriei (foaia 669 a celor cinci cărţi) şi Clement Stromateul (foaia 856 a acelor cinci cărţi) o primesc pe aceasta şi Apolinarie, Efrem, Papias, Iustin, Irineu, Tertulian, Lactandius, Sevir, Silpichie, Augustin, Metodie, Ipolit, Andrei al Cezareii. Şi însuşi cel a toată lumea al doilea Sinod, înaintea căruia Teologul Grigorie a glăsuit cuvântul cel alcătuitor care pomeneşte despre Apocalipsis. Meliton al Sardelor, Teofil al Antiohiei, şi alţii. Iar cele două epistolii ale lui Clement, pe care le pomeneşte apostolescul acesta canon sunt trimese către Corinteni, ca din partea Bisericii celei din Roma, şi tipărite în adunarea tomului întâi al practicalelor sinoadelor, din care cea a 2-a ne adevărată se judecă de către Fotie; foaia 156 a Miriovivlei.
Iar aşezământurile Apostolilor, care şi învăţătură a Apostolilor se numesc, de către marele Atanasie, şi de către canonul al 2-lea al sinodului 6 s-au lepădat de către al 2-lea canon al celui a toată lumea al 6-lea sinod, adică, fiindcă s-a notevsit (adică s-au reformăluit) de către eretici. Dar de vreme ce nu toate s-au notevsit, ci la oarecare părţi, pentru aceasta mulţi din Părinţi, şi mai înainte de sinodul al 6-lea care mai ales este Teologul Grigorie, dar încă şi Sfinţitul Maxim, au întrebuinţat ziceri dintr-însele. Şi Teologul adică în cuvântul cel despre Paşti: „Asupra străjii mele voi sta, cu oaie aligoriceşte pe Hristos pentru îmbrăcămintea nestricăciunii. ” Care zicere o a luat din aşezământurile acestea, după Nichita. Iar dumnezeiescul Maxim perioade (adică cuprinderi) întregi întrebuinţează din aşezământurile acestea la scoliile lui Dionisie. Şi ce zic pe unii? Însuşi cel a toată lumea sinod al 5-lea aduce mărturie din aceste aşezământuri în epistolia lui Iustinian; că se cuvine pentru cei ce s-au săvârşit a se da milostenie. Foaia 392 a tomului al 2-lea al adunării sinoadelor. Dar şi după cel al şaselea a toată lumea Sinod din aşezământuri a întrebuinţat mărturie sinodul cel din Sfânta Sofia. Şi Mihail încă Chirulariul şi patriarhul Constantinopolului, cu sinodul cel împreună cu el, care se afla în viaţă în anul 1053 a adus mărturie împotriva tunderii bărbilor, care se află în cartea întâia a apostoliceştilor aşezământuri în capul al 3-lea zicând aşa: „Nu vă veţi smulge bărbile voastre; că frumseţea ziditorul Dumnezeu o a făcut să fie pentru femei, iar pentru bărbaţi cu dreptul a judecat a fi nepotrivită. ” Şi vezi la foaia 978 în tomul al 2-lea al Sinodicalilor. Şi acum precum se află tipărite, mi se pare că nu au nici un neadevăr şi necuviinţă.
Iar Pimen (adică păstorul) de care carte pomeneşte marele Atanasie în epistolia cea de multe ori zisă, este o carte care nu se află vremile noastre. Poate să fi fost însă una ca aceasta, precum este şi cuvântul ce face Ioan al scării către Păstorul. Şi în scurt a zice, era cartea aceasta, învăţând pe păstorul oilor celor cuvântătoare, cu ce chip să păstorească pe acestea spre păşunea cea mântuitoare, şi cum să le păzească nevătămate de unghiile lupilor celor gândiţi a demonilor, zic, şi a oamenilor celor rău slăvitori. Ne-au vestit însă unii că păstorul acesta se află o carte prea veche într-o mănăstire a Eladei, facerea a lui Cuart, unuia din Apostolii cei şaptezeci. Pe păstorul îl pomeneşte şi Sfântul Maxim în scoliile dumnezeiescului Dionisie. Şi este mărimea ei pe cât este a Psaltirii. Însemnează că canonul 54 al Cartaginei pe lângă cărţile Scripturii celei vechi şi a celei nouă, porunceşte a se citi şi vieţile mucenicilor, care cuprind muceniciile lor, în zilele praznicelor lor.

Note

108 Însemnează că alţii numără pe Daniil cu Iezechiel o carte, şi aşa împlinesc pe 22 număr a evraicescului Alfavit. Iar sinodul din Laodiceea, numără pe Ruth cu Judecătorii o carte, şi aşa împlineşte pe al 22-lea număr. Care este şi mai bun, fiind încredinţat de sinod.
Aşa dară nedrept este şi greşit şirul şi rânduiala şi cunoscută de toţi şi tipărită, în care se află cărţile vechiului Testament, pentru multe pricini. Întâi pentru că are despărţit în două cartea lui Estir, aşezând o parte cu cele canonizate, iar pe alta cu cele apocrife, în vreme ce apostolescul acesta canon, o carte lămurit o numeşte, şi al 60-lea a celui din Laodiceea şi al 30-lea din Cartagina, şi marele Atanasie şi Amfilohie, aşijderea o carte o numără. Al doilea fiindcă şi a lui Ezdra cel 2 cărţi în două deosebite părţi le aşează, pe una adică în cele canonizate, iar pe alta în cele apocrife, în vreme pe acestea două cărţi ca una le numără şi aceste apostolesc canon, şi sinodul din Laodiceea, şi din Cartagina, şi marele Atanasie, şi Teologul Grigorie, şi Sfântul Amfilohie. Al treilea fiindcă pe Baruh, şi pe epistolia lui Ieremia le despărţeşte de profeticeasca carte a lui Ieremia, şi le numără cu cele apocrife, în vreme ce sinodul din Laodiceea şi marele Atanasie o carte le numără pe tustrele acestea (pentru ce sinodul din Laodiceea, scrie în număr multoratec epistoliile lui Ieremia, în vreme ce una numai se află, precum şi Atanasie epistolie în număr singuratic o numeşte? Mă mir!). Al patrulea că pe acele trei cărţi ale Macabeilor între cele apocrife le numără pe care apostolescul acesta canon le numeşte canonice. Al cincilea fiindcă pe cartea lui Neemia o numără între cele canonizate, despre care nicicum se face pomenire, nici de către apostolescul acesta canon, nici de către sinodul din Laodiceea, nici de către cel din Cartagina, nici de către marele Atanasie, sau de Grigorie şi de Amfilohie. Al şaselea şi fiindcă în oarecare ediţii numeşte apocrife pe cărţile cele ne canonizate, în vreme ce nicicum se cuvine cu acest nume să se numească, precum zice marele Atanasie în epistolia mai sus zisă.
Fiindcă numele, de apocrife, li s-au pus de către eretici, spre a putea cu aceasta a scrie ce voiesc, şi să înşele pe cei simpli cum că ar fi cărţi apocrife şi vechi de ale Sfinţilor, dar bine este pe cărţile necanonizate a vechiului Testament să se numească anaghinoscomene (cele ce se citesc), şi nu apocrife, însă anaghinoscomene acestea trebuie să se numească: Neemia, Cântarea celor 3 Tineri, Vil şi balaurul, şi Susana. Cu toate că despre cărţile acestea nici o pomenire nu se face, nici în apostolescul canon, nici în sinodul Laodiceei, nici a celui din Cartagina, nici de către marele Atanasie, nici de către dumnezeiescul Grigorie, nici de către Amfilohie.

2. Sinodul AL ŞASELEA ECUMENIC, can. 2

(PIDALION PAG. 179-180)

Sfinții Părinți - miniatură din manuscrisul lui Sviatoslav, la anul 1076, autor necunoscut

CANONUL 2 Au socotit însă sfântul sinodul acesta şi aceasta, preabine şi prea cu sârguinţă, ca şi de acum înainte să rămână adevărate, şi întărite spre vindecarea sufletelor şi tămăduirea patimilor, canoanele cele de Sfinţii şi fericiţii Părinţi cei mai-nainte de noi primite şi întărite, dar încă şi predanisire nouă în numele Sfinţilor şi slăviţilor Apostoli 85 la număr. Fiind însă că întru aceste canoane se porunceşte să primim noi, aşezământurile cel prin Climent ale acestor Sfinţi Apostoli, care în unele din vechi de către cei de străină slăvire pentru vătămarea Bisericii, oarecare neadevărate şi străine de Evsevie (bunacinstire) s-au vârât, frumuseţea cea de bună cuviinţă a dumnezeieştilor dogme înnegrindu-o, lepădarea aşezământurilor celor de acest fel potrivit o am făcut spre zidirea şi asigurarea creştineştii turme. Nicidecum judecând noi a fi primite ereticeştile minciuno-cuvântări, şi ale alătura cu adevărata şi întreaga învăţătura a Apostolilor. Pecetlui însă şi pe celelalte toate sfinţite canoane aşezate de Sfinţii şi fericiţii Părinţii noştri.
Adică ale celor 318 Sfinţi Părinţi adunaţi la Niceea, şi a celor în Ancira, dar încă şi a celor Neocesareea. Aşijderea şi ale celor în Gangra. Pe lângă acestea însă şi a celor în Antiohia Siriei. Dar însă şi ale celor în Laodiceea Frigiei. Încă şi ale celor 150 ce s-au adunat întru aceasta de Dumnezeu păzită împărătească cetate. Şi ale celor 200 ce mai întâi s-au adunat în mitropolia Efesenilor. Şi ale celor şase sute treizeci Sfinţi şi fericiţi Părinţi în Calcedon adunaţi. Aşijderea ale celor în Sardica. Încă şi ale celor în Cartagina. Dar însă, încă şi ale celor acum a doua oară întru această de Dumnezeu păzită şi împărătească cetate adunaţi în zilele lui Nectarie întâiului şezător (preşedinte) al împărăteştii cetăţii acesteia, şi a lui Teofil celui ce a fost arhiepiscop Alexandriei. Dar şi ale lui Dionisie fostului arhiepiscop al marii cetăţi Alexandriei. Şi ale lui Petru fostului arhiepiscop al Alexandriei şi mucenicul. Şi ale lui Grigorie fostului episcop al Neocesareei de minuni făcător, ale lui Atanasie arhiepiscopul Alexandriei, ale lui Vasilie arhiepiscopul Cesareei Capadociei, ale lui Grigorie Nissa, ale lui Grigorie Teologul, ale lui Amfilohie episcopul Iconiei, ale lui Timotei arhiepiscopul marii cetăţi Alexandriei celui mai dinainte, ale lui Teofil arhiepiscopul Alexandriei, ale lui Kiril arhiepiscopul Alexandriei, şi ale lui Ghenadie fostului patriarh al de Dumnezeu păzitei şi împărăteştii cetăţii aceştia. Dar încă şi canonul cel aşezat de Ciprian fostul arhiepiscop al ţării Afrorilor (Calcedon) şi mucenicul, şi de sinodul său, care numai în locurile mai înainte zişilor mai întâi şezători, după obiceiul cel predanisit lor au stăpânit.
Şi nimănui să-i fie slobod a preface canoanele cele mai înainte arătate, sau a le strica, sau altele afară de canoanele care ne stau înainte a primi, alcătuite de oarecare şi minciuno-suprascriere ale celor ce s-au apucat că cârciumărească adevărul. Iar dacă cineva se va prinde kenotomisind (înnoind) vreun canon din cele zise, sau apucându-se ar răsturna, vinovat va fi după canonul cel de acest fel, a primi certarea precum acelaşi canon învaţă, şi prin acelaşi întru ceea ce greşeşte a se vindeca.
[Apostolic, can. 75; Sinod 4, can. 1; Sinod 7, can. 1]

TÂLCUIRE

Fiindcă în fiecare sinod, şi mai ales în cele ecumenice, şi hotar se făcea, înlăuntru căruia se cuprindeau dogmele credinţei, şi canoane se scriau, întrebuinţând ele spre buna stare a Bisericii, şi spre buna rânduială. Pentru aceasta şi sinodul acesta, după ce în canonul său cel întâi a pecetluit, şi a întărit hotarele credinţei sfintelor sinoade celor ecumenice, acum întru acest al 2-lea pecetluieşte, şi întăreşte şi canoanele. 1. Pe cele 85 la număr ale Sfinţilor Apostoli, pe care zice, că şi Părinţii cei mai înainte de dânsul le-au primit, şi le-au întărit. (că apostoleştile aşezământuri cele prin Clement, fiindcă de cei de străine socoteli s-au neteisit (s-au stricat) în oarecare părţi, pentru vătămarea Bisericii, le leapădă pentru siguranţa creştinilor. Însă precum acestea astăzi se află tipărite, mie mi se pare că nici o necuviinţă şi neteisire cuprind ele. Şi vezi pentru dânsele în apostolescul canon 85). 2. Ale celor 4 ecumenice sinoade. 3. Pe ale sinoadelor celor locale anume 183. 4. Pe ale Sfinţilor Părinţi în parte anume. Adăogând sinodul, că nu este iertat nimănui, pe toate canoanele cele mai înainte arătate, ori a le strica, ori a nu le primi, ori altele în locul acestora minciuno-suprascrise a primi. Iar de s-ar arătat cineva că se apucă a strica, sau a surpa vreun canon din acestea, acela să ia certarea ce o cuprinde acel canon, pe care strică, sau îl surpă. Adică de cuprinde şi hotărăşte canonul afurisire sau caterisire, sau anatema, acestea să le ia şi cel ce îl strică, sau îl surpă pe canon; casă tocmească greşeala sa, din însuşi canonul acela, întru care a greşit 184.

Note

184 Iar care este sinodul cel a doua oară adunat în Constantinopol în zilele lui Nectarie, pentru care zice canonul acesta? Vezi-l după cel în Sardica. Pe lângă acestea, însemnează că ale lui Timotei celui mai dinainte numeşte canonul acesta pe canoane, spre osebirea lui Timotei al Alexandriei, care se numea eleur (numit motoc) şi era pe vremea sinodului al 4-lea în urma aceluia adică, însemnează însă şi că, fiindcă latinii prihănesc sinodul acesta, pentru că nu pomeneşte localnicele sinoade cele ce s-au făcut la apus, nici canoanele acelora, pe care le-au adunat Vartolomeu Carangea, şi alţii mulţi înaintea lui. Către aceasta răspundem: Că sinodul, a înşirat canoanele acelea ale Sinoadelor şi ale Părinţilor, câte erau în întrebuinţarea Bisericii. Totodată însă au primit împreună şi canoanele, ale localnicelor sinoade celor de la apus, câte se unesc cu canoanele sinoadelor celor ecumenice. Şi în scurt precum cel al 5-lea ecumenic a primit pe cele ale lui Augustin, şi ale lui Ambrozie apusenilor, şi de obşte însă, ci câte au aşezat întru dreapta credinţă, şi spre mustrarea ereticilor. Aşa şi noi cele drepte ale sinoadelor celor ce s-au făcut la apus le primim, însă nu toate fiindcă papa Romei multe străine legiuieşte întru dânsele. Pentru aceasta şi cele mai multe din cele localnice la apus au greşit, şi mai ales că dintru dânsele au ieşit mai întâi adăogirea în simbol, şi pricina cea mai întâi şi mai de pe urmă a răutăţilor şi a dezbinării (adică a ruperii).

3. Sinodul din Laodiceea, can. 51, 59, 60

CANONUL 51
Nu se cade în patruzecime a săvârşi praznicele naşterilor (aniversare) mucenicilor, ci pomenirile mucenicilor ale face sâmbetele şi duminicile.

TÂLCUIRE

Următor fiind şi canonul acesta celui mai de sus 49 zice, că nu se cuvine în celelalte zile ale patruzecimii a se săvârşi naşterile 289 şi pomenirile, şi sărbătorile mucenicilor cu Liturghie desăvârşită. Dar să cuvine să le săvârşim acestea în sâmbetele şi duminicile aceleiaşi patruzecimi. Căci făcătoare de bucurie şi de mângâiere postului fiind naşterile şi sărbătorile lor, necuviincios este a se săvârşi în patruzecime care sunt zilele plângerii, ci a se săvârşi în cele de bucurie făcătoare zile acestea, care sunt sâmbăta şi duminica. Vezi şi cel 69 apostolesc.

Notă

289 Poate că ar socoti cineva că creştinii cei vechi prăznuiau ziua naşterii mucenicilor, după cuvântul canonului, dar însă noi cercetând, înţelegem ziua întru care au luat ei moartea cea prin mucenicie. Fiindcă moarte se numeşte şi zi a naşterii. Pentru aceea şi Evsevie pe ziua muceniciei (adică a morţii) de naştere o numeşte. Că zice aşa pentru Sfinţitul mucenic Policarp: „Să dea Domnul să săvârşim ziua cea de naştere a muceniciei lui (adică a lui Policarp)”. Drept aceea prăznuirile Sfinţilor Mucenici, sau ale altor sfinţi, numai în sâmbetele, şi duminicile marelui post, după canonul acesta, este slobod a se face.

CANONUL 59

Nu se cade deosebiţi psalmi a se zice în Biserică, nici cărţi necanonisite, ci numai cele canonice ale Testamentului nou şi a celui vechi.

TÂLCUIRE

Afară de acei 150 psalmi ai lui David, se află şi alţi oarecare, ce se zic a fi ai lui Solomon, şi a altor oarecărora 292 pe care canonul acesta îi opreşte, şi-i numeşte psalmi osebiţi, poruncim, a nu se citi în Biserică, nici aceştia, nici alte cărţi necanonisite, fiind afară adică de cele cuprinse de apostolescul canon 85. Ci numai cărţile Scripturii vechi, şi ale celei noi canoniceşti, pe care şi Testamelnice Scripturi le numeşte Evsevie, cartea 6 cap 25 în Bisericeasca Istorie. Iar Sfântul Dionisie Areopagitul le numeşte cărţi cu sfinţenie scrise. Vezi şi pe cel 85 apostolesc. 292 Însemnează însă cum că după Evsevie la Bisericeasca Istorie cartea 5 capul 28 psalmi, şi cântări din început s-au scris de credincioşi fraţi, cu care lăudau, şi teologhiseau pe Hristos, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe care psalmi Pavel Samosateul ereticul i-a oprit, ca adică mai noi, şi conscrieri a unor bărbaţi mai noi, după acestaşi Evsevie cartea 7 cap 30 a Bisericeştii Istorii. Ci canonul aici nu zice pentru psalmii cei ca aceştia, fiindcă aceştia se vede că era acest fel, precum sunt troparele cele ce în vremea de acum se cântă în biserică. Ci pentru oarecare psalmi ai Scripturii, precum sunt ai prooroc-împăratului David, scrişi deasupra mincinos în numele lui Solomon, precum am zis, şi a altora oarecărora prooroci.

CANONUL 60

Câte Cărţi trebuie a se citi:

Ale Noului Testament

1. Evanghelii patru: a lui Matei; a lui Marco; a lui Luca; a lui Ioan;
2. Faptele Apostolilor;
3. Şapte epistolii adică: A lui Iacov una; A lui Petru două; A lui Ioan trei; una a lui Iuda una;
4. Ale lui Pavel către Corinteni două; către Romani una; către Galateni una; către Efeseni una; către Filipeni una; către Coloseni una; către Tesaloniceni două; către Tit una; către Evrei una; către Timotei două; către Filimon una.

Ale Vechiului Testament

1. Facerea Lumii
2. Ieşirea din Egipt
3. Leviticon
4. Numeri
5. A doua Lege
6. Isus Navi
7. Judecători şi Rut
8. Estir
9. A împăraţilor 1 şi 2
10. A împăraţilor 3 şi 4
11. Paralipomena 1 şi 2
12. Esdra 1 şi 2
13. cartea Psalmilor 150
14. Pildele lui Solomon
15. Eclesiastul
16. Cântarea Cântărilor
17. Iov
18. Cei 12 Prooroci
19. Isaia
20. Eremia, Varuh, Plângerile şi epistoliile
21. Iezechiil
22. Daniil

4. Sinodul din Cartagina, can. 32, 54

CANONUL 32, 27 Aşijderea a plăcut, ca afară de canoniceştile Scripturi, nimic să se citească în Biserică cu nume de dumnezeieşti Scripturi. Şi sunt Scripturile canoniceşti, acestea: Facerea, Ieşirea, Leviticească, Numeri, A doua Lege, Isus al lui Navi, Judecători, a Împăraţilor 4, Paralipomenon două cărţi, A lui Iov, Psaltirea, a lui Solomon 4 cărţi, a Proorocilor 12 cărţi: Isaia, Ieremia, Iezechiil, Daniil, Tobie, Iudith, Ester, Esdra două cărţi. Ale Noului Testament: Evanghelii 4, a Faptelor Apostolilor o carte, epistolii ale lui Pavel 14, ale lui Petru Apostolul 2, ale lui Ioan Apostolul 3, a lui Iacov Apostolul una, a lui Iuda Apostolul 1, Apocalipsis a lui Ioan o carte.
[Apostolic, can. 85; Laodiceea, can. 59, 60; Cartagina, can. 14; Grigorie Teologul în Epistolele sale. Atanasie canon. Epistola 39; Amfilohie al Iconiei]

TÂLCUIRE

Canonul acesta rânduieşte, ca în Biserică, altceva să nu se citească în nume de Sfinte Scripturi, afară de cărţile acestea canoniceşti, pe care şi le pune anume. Pentru care vezi şi apostolescul canon 85 şi subînsemnarea la lui.

CANONUL 54, 50

Fie slobod a se citi, patimile mucenicilor, când se săvârşesc zilele lor cele de peste tot anul.
[Apostolic, can. 85; Laodiceea, can. 51, 60; Cartagina, can. 32; Atanasie, epistolia 39; Grigorie Teologul în stihiri… Amfilohie]

TÂLCUIRE

Fiindcă sfântul sinodul acesta în canonul 32 al său a rânduit ce cărţi trebuie a se citi în Biserică, în nume de canoniceşti Scripturi, cu acesta sloboade ca cu acelea să se citească şi vieţile Sfinţilor Mucenici.

5. Sfântul Atanasie cel Mare, can. 39

(PIDALION PAG. 435-436)

Sfântul Atanasie al Alexandriei

A ACESTUIAŞI DIN SĂRBĂTOREASCĂ EPISTOLIE CEA A 39-a CARE AICI ESTE A 3-a
Ci fiindcă despre eretici adică, am pomenit ca pentru nişte morţi, iar pentru noi, ca de unii ce avem spre mântuire dumnezeieştile Scripturi, mă tem nu cumva, precum a scris corintenilor Pavel, (II Corinteni: 11, 3) unii din cei sinceri (curaţi, fără de răutate), pentru simplitate şi curăţenie, să se amăgească de amăgitoarea lucrarea oamenilor, şi de aici vor începe a citi străine, care se zic apocrifa, amăgindu-se cu omonimia (numirea cea asemenea) a adevăratelor cărţi, rogu-mă, suferiţi, dacă pentru cele ce ştiţi, pentru acestea şi eu scriu făcând aducere aminte, pentru nevoia, şi trebuinţa Bisericii. Şi vrând a vorbi de acestea, voi întrebuinţa spre recomandaţia îndrăznelii mele, chipul Evanghelistului Luca, zicând şi el: „Fiindcă oarecare s-au apucat a alcătui loruşi pe cele ce se zic apocrife, şi a le mesteca cu Scriptura cea de Dumnezeu insuflată, pentru care ne-am încredinţat deplin, precum au predanisit Părinţilor cei ce din început au fost înşişi văzători şi slujitori Cuvântului, sau părut şi mie îndemnat fiind de adevăraţii fraţi, şi învăţându-mă dintru început care să se zică cărţile cele canonisite şi predanisite, şi crezute a fi dumnezeieşti; ca fiecare, de s-a amăgit, să osândească pe cele ce l-au amăgit. Iar de a rămas curat, să se bucure iarăşi aducându-i-se aminte” (Luca: 1, 1). Deci toate cărţile Vechiului Testament sunt la număr 22. Că atâtea, precum am auzit, şi slovele la evrei, s-au predanisit a fi. Iar cu rânduiala şi cu numele este fiecare aşa: Întâi Facerea, apoi Ieşirea, Leviticon, Numerile, A doua lege, Iisus al lui Navi, Judecători, Ruth, cele patru cărţi ale Împăraţilor. Şi din acestea, cea dintâi şi cea de-a doua, într-o carte se numără. Iar cea a treia, şi a patra, asemenea întru una. Iar după acestea întâia a Paralipomenon şi a doua, asemenea o carte se numără. Apoi Esdra întâi, şi a doua, asemenea una. Iar după acestea cartea Psalmilor, şi de aici Paremiile (sau Pildele). Apoi Eclesiastul, şi Cântarea Cântărilor, către acestea este şi Iov, şi de aici proorocii cei 12 întru o carte se numără. Apoi Isaia, Eremia şi cu dânsul Baruh, Plângerile, şi epistolia, şi cu dânşii Ezechiel şi Daniil. Până la aceştia cele ale Vechiului Testament stau. Iar pe a celui Nou iarăşi să nu ne lenevim a le spune, şi apoi sunt acestea: Evanghelii patru, a lui Matei, a lui Marcu, a lui Luca şi a lui Ioan. 354 Şi după acestea, Faptele Apostolilor şi şapte epistolii ale Apostolilor ce se numesc soborniceşti, aşa: una a lui Iacov, două ale lui Petru, apoi trei ale lui Ioan şi una a lui Iuda. Către acestea ale Apostolului Pavel sunt 14 epistolii, care cu rânduiala sunt scrise aşa: întâia către Romani, apoi două către Corinteni şi după acestea către Galateni, şi de aici către Efeseni, apoi către Filipeni şi către Coloseni, şi către Tesaloniceni două, şi cea către Evrei, şi către Timotei două, iar către Tit una, şi cea de pe urmă, cea către Filimon una. 355 Şi iarăşi Apocalipsis a lui Ioan. Acestea sunt izvoarele mântuirii, ca cel ce însetează, să se sature de cuvintele cele ce sunt într-însele. Întru singure acestea, învăţătura evseviei (bunei cinstiri) se bine cinsteşte. Nimeni către acestea să mai adaoge, nici dintru acestea să scoată ceva. Pentru acestea, pe saduchei Domnul îi dojenea, zicând: „Vă rătăciţi, neştiind Scripturile, nici puterile lor” (Matei: 22, 29). Iar pe iudei îi sfătuia: „Cercetaţi Scripturile, că acestea sunt care mărturisesc pentru Mine” (Marcu: 12, 24; Ioan: 5). Dar însă pentru mai multă scumpătate adaog şi aceasta, scriind de nevoie, cum că sunt şi alte cărţi afară de acestea, care nu se canonisesc însă, dar se întipuiesc de Părinţi a se citi la cei ce vin de curând, şi vor a se catehisi cuvântul bunei credinţe: Înţelepciunea lui Solomon, Înţelepciunea lui Sirah, Esthir, Iudith, Tobie, şi învăţătura ce se cheamă a Apostolilor, 356 şi Pimen. 357 Dar însă, iubiţilor, şi de acelea ce se citesc, şi de acestea ce se canonisesc, nicăieri este pomenire de cele apocrife (ascunse). Ci este aflare a ereticilor, care scriu, că le voiesc pe ele, însă făcându-le har, şi ani adăugându-le lor, ca zicându-le că sunt vechi, să aibă pricinuire a întâmpina din acestea pe cei simpli (proşti).

TÂLCUIRE
În trei desparte sfântul cărţile în epistolia aceasta. În apocrife (ascunse) canonisite, şi cele ce se citesc. Şi apocrife numeşte pe cele amăgitoare şi neadevărate, pe care scriindu-le ereticii şi zicându-le că sunt vechi, şi a dumnezeieştii Scripturi, cu aceasta amăgea pe cei mai proşti, cum că sunt adevărate şi bune. Iar canonisite pe cele ale Scripturii celei vechi şi ale celei noi pe care le numără anume. Iar cele ce se citesc, pe cele ce-s afară de cele canonisite, dar nu apocrife, ci rânduite de Părinţi să se citească celor ce se catehisesc, pe care şi pe acestea câte una le numără. Şi zice Sfântul, că a fost silit să arată osebit cărţile acestea, ca de cumva s-au amăgit cineva, şi a primit pe acestea apocrife şi ereticeşti, să se îndrepteze şi să le arunce de la sine. Iar de nu le-au primit, să se bucure, luând deplină încredinţare mai multă pentru acestea. Şi potrivit întrebuinţează Sfântul la pricina aceasta pe începutul Sfintei Evanghelii lui Luca, şi numărând cărţile cele zise canoniceşti, şi cititoare, şi îndemnând pe fiecare să le cerceteze pe acestea, precum a zis iudeilor Domnul, sfârşeşte epistolia. Vezi şi canonul cel apostolesc 85.
354 Fiindcă mulţi, văzând pe dumnezeieştii Părinţi tălmăcind sfânta Evanghelie a lui Ioan, că nu tălmăcesc şi nicicum pomenesc în capul 8 scrisă istoria muierii celei prinse în preacurvie şi adusă înaintea Domnului de iudei spre a o osândi; nu se dumiresc despre aceasta, încă şi zic, că nu este adevărată istoria aceasta, pentru aceasta noi, spre încredinţare cercetând, am aflat acestea despre această istorie, care le şi însemnăm, zicând că: pe aceasta o pomenesc dumnezeieştii Apostoli în Aşezămintele lor, cartea 2, cap 24 şi Eusebie Pamfil în Bisericeasca Istorie, cartea 3, cap 39; cartea 4, cap 14, unde povestind despre Papiul al Ierapoliei, zice aşa: „Întrebuinţează mărturii din epistolia cea întâi a lui Ioan, şi din a lui Petru asemenea. Scrie însă şi altă istorie pentru o muiere pârâtă înaintea Domnului pentru multe păcate, pe care o cuprinde Evanghelia cea evreiască (însă poate aceasta va fi a lui Matei, care evreieşte s-a scris. Dar acum această tălmăcire nu o are). Mărturiseşte însă de această istorie şi marele Atanasie în adunarea cea prea scurtă a cărţilor Scripturilor, că zice pentru Evanghelia lui Ioan vorbind: „Iarăşi Iisus vorbeşte cu dânşii (adică cu iudeii) şi ei se ispiteau graiurilor lui”. Aici adică este istoria pentru femeia cea pârâtă în preacurvie. Această istorie o cuprind şi multe Tetraevanghelii scrise pe membrane şi păzite în sfintele mănăstiri ale Sfântului Munte, scrise mai vechi decât 800 de ani. Se vede însă că din vreo predanisire nescrisă s-a tradus această istorie în dumnezeiasca Evanghelie din predanisirea zic apostolească. Că însuşi Ioan zice: „Sunt încă şi altele câte a făcut Iisus, care nu sunt scrise în cartea aceasta”.
355 Iar acum, cea de pe urmă este cea către evrei.
356 Învăţătură a Apostolilor numeşte sfântul pe aşezământurile Apostolilor.
357 Pentru Pimen am vorbit la apostolescul canon 85 în subînsemnări. Aceasta numai adăugând aici, zicem că cartea aceasta o a scris, precum zic oarecare, Apostolul Ermas, pe care Pavel îl sărută în epistolia cea către Romani. Şi zice Dumnezeiescul Ieronim, cum că această carte a lui Pimen este prea folositoare şi trebuitoare (la Meletie al Athinelor, Istoria Bisericească tomul 1 foaia 172)."

Sfântul Cuvios Nicodim Aghioritul, †Neofit, Patriarh al Constantinopolului, †Neofit Scriban, et alii, Pidalion, cârma Bisericii Ortodoxe, Ed. Credința Strămoșească, s.l., 22007, verificat după cel de la Sfânta Mănăstire Neamț, 1844, în fotocopie caractere chirilice, după exemplarul Părintelui Cleopa Ilie.

Sfântul Cuvios Ioan Damaschin

Să vedem ce ne învață despre aceasta Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, numit de Sfântul Sinod al 7-lea Ecumenic: „Luminătoriu carele luminează în lume, cuvânt al vieții țiind”¹

Sf. Ioan Damaschin

"Trebuie să se știe că Vechiul Testament are douăzeci și una de cărți, după numărul literelor alfabetului ebraic. Alfabetul ebraic are douăzeci și două de litere, dintre care cinci se dublează, așa că fac douăzeci și șapte. sunt duble literele Haf, Mem, Nun, Pe și Sadi. Pentru aceea și cărțile Vechiului Testament se socotesc în acest chip douăzeci și două, dar se găsesc douăzeci și șapte, din cauză că cinci din ele se dublează. Rut se adaugă la Judecători și se numără la Evrei o singură carte. Cartea întâia și a doua a împăraților se socotesc o carte; cartea a treia și a patra a împăraților, o carte; cartea întâia și a doua a Paralipomenelor, o carte; carte întâia și a doua a lui Esdra, o carte. Astfel cărțile Vechiului Testament sunt formate din patru pentateuhuri621 și rămân alte două cărți, încât cărțile canonice sunt următoarele: Cele cinci cărți ale legii: Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numeri, Deuteronomul. Acesta formează primul pentateuh și se numesc Legea. Apoi alt pentateuh, așa-numitele grafia, iar de alții numite aghiografe; acestea cuprind următoarele cărți: Iisus al lui Navi, Judecători cu Rut, cartea întâi și a doua a împăraților, o carte, cartea a treia și a patra a împăraților, o carte, și cele două cărți ale Paralipomenelor, o carte. Acestea formează al doilea pentateuh. Al treilea pentateuh, cărțile în versuri: Iov, Psaltirea, Proverbele lui Solomon, Eclesiastul al aceluiași, Cântarea Cântărilor a aceluiași. Al patrulea pentateuh, cel profetic cei doisprezece profeți, o carte, Isaia, Ieremia, Iezechil, Daniil. Apoi cele două cărți ale lui Esdra, unite într-o carte și Ester. Iar Panaretul, adică înțelepciunea lui Solomon și înțelepciunea lui Iisus, pe care tatăl lui Sirah a compus-o în evreieste, dar nepotul acestuia, Iisus, fiul lui Sirah, a tradus-o în grecește, sunt cărți folositoare și bune de citit, dar nu se numără în canon și nici nu stau în chivot. Cărțile Noului Testament sunt următoarele: patru Evanghelii, cea după Matei, cea după Marcu, cea după Luca, cea după Ioan; Faptele sfințilorapostoii scrise de evanghelistul Luca; șapte epistole sobornicești: una a lui Iacov două ale lui Petru, trei ale lui Ioan, una a lui Iuda; patrusprezece epistole ale apostolului Pavel; Apocalipsa evanghelistului Ioan și Canoanelesfinților apostoli scrise de Clement."

    1 Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica, Predania, București, 22011, p.15.
   "621 Pentateuh = cinci cărți".

Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica. Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, ²1943. Varianta electronică APOLOGETICUM 2004 <Sfântul Cuvios Ioan Damaschin, Dogmatica.pdf>, pp. 157-158.

• 
• 
• 
• 

Canonul Sfintelor Scripturi în Bibliile actuale

Canonul Vechiului Testament

Pentateuhul (Legea) (5 cărți) Facerea (Geneza) Ieșirea (Exodul) Leviticul Numerii (Numeri) Deuteronomul Cărțile istorice (12 cărți) Cartea lui Iosua Navi (Iosua) Cartea Judecătorilor (Judecătorii) Cartea Rut (Rut) Cartea I a Regilor (Cartea întâia a lui Samuel) Cartea a II-a a Regilor (Cartea a doua a lui Samuel) Cartea a III-a a Regilor (Cartea întâia a împăraților) Cartea a IV-a a Regilor (Cartea a doua a împăraților) Cartea I a Cronicilor (Cartea întâia Paralipomena) Cartea a II-a a Cronicilor (Cartea a doua Paralipomena) Cartea întâia a lui Ezdra (Ezdra) Cartea lui Neemia (a doua Ezdra) (Neemia) Estera

Cărțile poetice (6 cărți din care primele 5 cărți sunt cărți didactice sau sapiențiale) Iov Psalmii Pildele lui Solomon (Proverbele lui Solomon) Ecclesiastul Cântarea Cântărilor Plângerile lui Ieremia Cărțile profeților (16 cărți) Profeții mari (4 cărți) Isaia Ieremia Iezechiel Daniel Profeții mici (12 cărți) Osea Amos Miheia (Mica) Ioil (Ioel) Avdie (Obadia) Iona Naum Avacum (Habacuc) Sofonie (Ţefania) Agheu (Hagai) Zaharia Maleahi

Cărți necanonice, bune de citit (anaghinoscomena) (14 cărți) Cartea lui Tobit Cartea Iuditei Baruh Epistola lui Ieremia Cântarea celor trei tineri Cartea înțelepciunii lui Solomon Cartea înțelepciunii lui Isus Sirah, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) Istoria Susanei Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel Cartea întâia a Macabeilor Cartea a doua a Macabeilor Cartea a treia a a Macabeilor Manase

Canonul Vechiului Testament în Bibliile Bisericilor ortodoxe: greacă, rusă și română

În funcție de sursa folosită pentru organizarea textului și de alte criterii, există diferențe între modul de organizare a cărților Vechiului Testament în Bisericile Ortodoxe. Un tabel comparativ al cărților Vechiului Testament cuprinse în Bibliile Bisericilor ortodoxe greacă, rusă și română ilustrează cel mai bine aceste diferențe. Cu litere italice sunt semnalate în tabel cărțile anagignoscomena, numite uneori deuterocanonice, necanonice sau apocrife de către diferiți autori ortodocși. Astfel, în textul românesc, spre deosebire de alte versiuni, aceste cărți (cu excepția cărții I Ezdra și a Psalmului 151) sunt grupate toate la finalul Vechiului Testament.

Biblia grecească Facerea Ieșirea Levitic Numeri Deuteronom Iosua Navi Judecători Rut 1 Regi 2 Regi 3 Regi 4 Regi 1 Paralipomena 2 Paralipomena 1 Ezdra 2 Ezdra Neemia Tobit Iudita Ester (+ adaosurile grecești) 1 Macabei 2 Macabei 3 Macabei Psalmi (+ Ps. 151) Iov Pildele lui Solomon Eclesiastul Cântarea cântărilor Înțelepciunea lui Solomon Înțelepciunea lui Sirah Osea Amos Miheia Ioil Avdia Iona Naum Avacum Sofonie Agheu Zaharia Maleahi Isaia Ieremia Baruh Plângerile lui Ieremia Epistola lui Ieremia Iezechiel Daniel (+ adaosurile grecești) 4 Macabei (în anexă)

Biblia rusească Facerea Ieșirea Levitic Numeri Deuteronom Iosua Navi Judecători Rut 1 Regi 2 Regi 3 Regi 4 Regi 1 Paralipomena 2 Paralipomena 1 Ezdra Neemia 2 Ezdra Tobit Iudita Ester (+ adaosurile grecești) Iov Psalmi (+ Ps. 151) Pilde Ecclesiastul Cântarea cântărilor Înțelepciunea lui Solomon Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah Isaia Ieremia Plângerile lui Ieremia Epistola lui Ieremia Baruh Iezechiel Daniel (+ adaosurile grecești) Osea Ioil Amos Avdia Iona Miheia Naum Avacum Sofonie Agheu Zaharia Maleahi 1 Macabei 2 Macabei 3 Macabei 3 Ezdra

Biblia românească Facerea Ieșirea Leviticul Numerii (Numerele) Deuteronomul Cartea lui Iosua Navi (Iosua Navi) Cartea Judecătorilor (Judecătorii) Cartea Rut (Rut) Cartea întâia a Regilor (Cartea întâi a Regilor) Cartea a doua a Regilor (Cartea a Doua a Regilor) Cartea a treia a Regilor (Cartea a Treia a Regilor) Cartea a patra a Regilor (Cartea a Patra a Regilor) Cartea întâia a Cronicilor (1 Paralipomena) Cartea a doua a Cronicilor (2 Paralipomena) Cartea întâia a lui Ezdra (Ezdra) Cartea lui Neemia (Neemia) Cartea Esterei (Estera) Cartea lui Iov (Iov) Psalmii Pildele lui Solomon (Proverbele lui Solomon) Ecclesiastul Cântarea Cântărilor Isaia Ieremia Plângerile lui Ieremia Iezechiel Daniel Osea Amos Miheia Ioil Avdie (Avdia) Iona (Cartea lui Iona) Naum Avacum Sofonie Agheu Zaharia Maleahi Cartea lui Tobit Cartea Iuditei (Iudita) Cartea lui Baruh (Baruh) Epistola lui Ieremia Cântarea celor trei tineri Cartea a treia a lui Ezdra Cartea înțelepciunii lui Solomon Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) Istoria Susanei Istoria omorârii balaurului și a sfărâmarii lui Bel (Bel și balaurul) Cartea întâi a Macabeilor Cartea a doua a Macabeilor Cartea a treia a Macabeilor Rugăciunea regelui Manase (Rugăciunea lui Manase)

Canonul Noului Testament

Matei Marcu Luca Ioan Faptele Apostolilor Epistolele sfântului apostol Pavel (14 epistole) Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Epistola a II-a către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel Epistola I către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel Epistola a II-a către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel Epistola I către Timotei a Sfântului Apostol Pavel Epistola a II-a către Timotei a Sfântului Apostol Pavel Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel Epistola către Filimon a Sfântului Apostol Pavel Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel.

Epistolele sobornicești (7 epistole) Iacov I Petru II Petru I Ioan II Ioan III Ioan Iuda Apocalipsa

A se vedea și

• Septuaginta, traducerea în grecește a Bibliei din textele ebraice.
• Vulgata, traducerea în latină a Bibliei de către Fericitul Ieronim
• Vechiul Testament
• Noul Testament
• Evanghelie
• Epistolă
• Psaltirea
• Apostolul
• Biblia de la București (1688)
• Minunea în Biblie

Bibliografie

• Biblia ortodoxă, versiunea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, online
• Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Valeriu Anania, online pe situl Mănăstirii Dervent
• Ene Braniște , Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, pp. 58-60, ISBN 973-97569-7-2
• Enciclopedia Catolică, Concordances of the Bible

Legături externe

• en:An Orthodox Critique of English Translations of the Bible
• Instrumente muzicale biblice
• Pergamente scanate din Biblie

Biblia Online

• ro: Biblia ortodoxă, versiunea Sf. Sinod al BOR.
• en: The Unbound Bible provided by Biola University
• en: BibleGateway.com, a ministry of Gospel Communications International
• en: Bible Study Tools provided by crosswalk.com

Citiri zilnice din Scriptură

• en: Daily Bible readings from the Greek Orthodox Archdiocese of America
• en: Daily Scripture readings (Julian Calendar) from the American Carpatho-Russian Orthodox Diocese
• en: Scripture readings from the Orthodox Church in America
• en: Lectionary of the Greek Orthodox Church according to The Orthodox Study Bible
• en: Lectionary for the Kellia - A suggestion for everyday scripture readings

Alte articole

• en: The Parish and Holy Scripture - by Archpriest Andrew Morbey

Ştiri noi

• en: Oldest Hebrew Text Is Evidence for Bible Stories?, Mati Milstein in Elah Valley, Israel for National Geographic News November 3, 2008.

Galerie de imagini

• 

  Noul Testament, King James Version, 1631

• 

  Biblia Cantacuzino

• 

  Prima Biblie finlandeză 1642

• 

  Prima traducere catolică a Bibliei integrale de Johannes Dietenberger, 1534, Universität Münster

• 

  Codex Vaticanus B, pagină care conține textul biblic II Tesaloniceni. 3,11-18, Evrei 1,1-2;2, sec al IV-lea d.H

• 

  Codex Alexandrinus, pagina 65V cu sfârșitul Evangheliei după Luca

• 

  Biblia de la București - foaia de titlu

• 

  Biblia de la București - prima pagină (verso)