Discernământ

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
BotezulMirungerea
Sf. ÎmpărtășanieSpovedania
CăsătoriaPreoția
Sf. Maslu
Starea omului
PăcatulPatimaVirtutea
RaiulIadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

CredințaNădejdeaIubirea

Virtuțile morale

ÎnțelepciuneaSmerenia
RăbdareaStăruința în bine
PrieteniaIertareaBlândețea
PaceaMilaDreptateaHărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia Pocăința
IsihiaDiscernământul
Mintea
Asceza
FecioriaAscultarea
StatorniciaPostul
SărăciaMonahismul
Rugăciunea
ÎnchinareaCinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. MoașteSemnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă


Discernământul sau dreapta socoteală sau dreapta socotință este un termen folosit în teologia și spiritualitatea ortodoxă pentru a desemna capacitatea de a face distincție între bine și rău.

Obținerea discernământului este o chestiune de practicare a credinței celei drepte (orthodoxia) în modul cel drept (orthopraxia). Ajungerea la discernământ este privită ca primul pas înspre Îndumnezeire, care este starea de slăvire.

Semnificație

Acești termeni sunt parte componentă din ceea ce se numește "metoda terapeutică" a Ortodoxiei sau "tradiția terapeutică." Teologia Ortodoxă spune că o credință este adevărată dacă vindecă bolile spirituale și aduce credinciosul la "vederea Luminii necreate." Phronema - Discernământul se referă la "credința și încrederea până la autosacrificiul complet în adevărurile etice și religioase... din vocea lui Dumnezeu.... o convingere de nezdruncinat despre adevărurile Credinței... nemicșorată și puternică de-a lungul întregii vieți, o experiență zilnică în mod continuu verificată," [1] "un sentiment în creștere pentru înțelegerea lui Dumnezeu și practicarea pietății ortodoxe—comportamentului și credinței ortodoxe." [2] Discernământul, în tradiție, este considerat arma infailibilă "împotriva tuturor ereziilor și schismelor din toate timpurile". [3] "Mintea Părinților" este, de asemenea, un termen folosit pentru discernământ [4] la fel ca și "mintea lui Hristos." [5]

Sfinți Părinți despre discernământ

Sfântul Antonie cel Mare

10. Zis-a iarăși: «Sunt unii care și-au topit trupurile lor în asceză și, pentru că n-au avut dreaptă socotință, departe de Dumnezeu s-au făcut».

39. Zis-a iarăși: «Știu monahi care, dupã multe osteneli, au cãzut și întru ieșire din minți au venit, pentru cã s-au nãdãjduit în lucrul lor și amãgindu-se nu au înțeles porunca celui ce a zis: "Întreabã pe tatăl tău și îți va da de știre" (Deut. 32, 7)».


40. Zis-a iarăși: «De este cu putință, monahul este dator și câți pași face sau câte picături bea în chilia sa, cu încredere să le facã cunoscute bătrânilor, ca nu cumva să greșească întru acestea».

Sfântul Ioan Scărarul

22. Dreapta socoteală este făclie în întuneric, întoarcerea celor rătăciți, luminarea celor cu vederea scurtă (miopi). Cel ce deosebește (cele bune de cele rele) află sănătate și depărtează boala.

65. Avem nevoie de multă dreaptă socoteală (discernământ), ca să știm când trebuie să stăm pe loc și în ce lucruri și până unde să ne luptăm cu prilejurile și cu mijloacele patimilor și când să ne retragem. Căci e de ales uneori mai bine fuga, din pricina slăbiciunii, ca să nu murim.

Sfântul Vasile cel Mare

„Drept cu inima este cel al cărui cuget nu se întoarce nici către exces, nici către lipsă, ci se îndreaptă doar către calea virtuții.”

Sfântul Ioan Casian

„Cu întreaga noastră tărie și cu întreaga noastră străduință, să ne silim a dobândi darul cel bun al trezviei, care ne poate tine nevatămați de excesele ambelor părți. Căci, precum grăiesc Părinții, ambele extreme sunt la fel de dăunătoare – atât prea-multa postire, cat si umplerea pântecelui, prea-multa priveghere, cât și somnul peste măsură, și celelalte exagerări.”

„Abstinența excesivă este mai dăunătoare decât îmbuibarea sinelui; căci, împreună cu pocăința, cineva ar putea ajunge, de la aceasta din urmă, la dreapta înțelegere, însă de la cea dinainte, nu este cu putință.”

Sfântul Serafim de Sarov

„Nu trebuie să te dedai la nevoințe care sunt mai presus de puterile tale, ci să te străduiești încât prietenul nostru, trupul, să rămână credincios și în stare să contribuie la întărirea virtuților. Să umbli pe calea de mijloc: Să nu te abați nici la dreapta, nici la stânga (Proverbe 4,27). Duhului să-i dai cele duhovnicești, iar trupului cele trupești, adică cele necesare pentru întreținerea acestei vieți trecătoare, după cuvântul Domnului: Dați deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu (Matei 22, 21). Să fii îngăduitor cu sinele tău. Să nu-i ceri mai mult decât poate. Să rabzi slăbiciunile tale, așa cum răbdăm slăbiciunile aproapelui nostru. Dar să nu te cuprindă moleșeala, ci să te îndrepți mereu spre mai bine.”

Legături externe

  • Sfântul Ioan Scărarul - Scara - traducere, introducere și note de Pr.Prof.Dr.Dumitru Staniloaie - Ed.Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române - București - 1992