Cartea Numerilor

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Moise profetul, icoană rusească, secolul al XVIII-lea
Acest articol face parte din seria
Vechiul Testament - Septuaginta
Pentateuhul sau "Legea"
Facerea - Ieșirea - Leviticul - Numerii - Deuteronomul
Cărțile istorice
Iosua Navi - Judecători - Rut

I Regi - II Regi - III Regi - IV Regi
I Cronici - II Cronici - I Ezdra - Neemia - Estera

Cărțile poetice
Cărți de înțelepciune
Iov - Cartea Psalmilor - Pildele lui Solomon - Ecclesiastul
Alte cărți
Cântarea Cântărilor - Plângerile profetului Ieremia
Cărțile Profeților
Profeții Mari

Isaia - Ieremia - Iezechiel - Daniel

Profeții Mici, sau "Cei Doisprezece"

Osea - Amos - Miheia - Ioil - Avdie - Iona - Naum
Avacum - Sofonie - Agheu - Zaharia - Maleahi

Cărțile deuterocanonice și „bune de citit”
Tobit - Iudita - Baruh - Epistola lui Ieremia
Cântarea celor trei tineri - III Ezdra - Cartea înțelepciunii lui Solomon
Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
Istoria Susanei
Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel
I Macabei - II Macabei - III Macabei
Rugăciunea regelui Manase
Persoane din Vechiul Testament
Patriarhi: Noe - Avraam - Isaac - Lot
Iacov (Israel) - Iosif - Moise - Aaron
Prooroci și Drepți: Ilie Tesviteanul - Elisei - Iezechia
Isaia - Ieremia - Iezechiel - Daniel
Iona - Osea - David - Solomon
Avacum - Iov - Miheia - Maleahi
Samuel - Zaharia - Agheu
Regi Iuda (după diviziune): Roboam - Abia - Asa- Iosafat
Atalia - Ioram- Ahazia - Ioas- Amația
Ozia - Iotam- Ahaz - Iezechia (Ezechia) - Manase
Amon - Iosia - Ioahaz- Eliachim (Ioiachim)
Ioiachin- Sedechia (Matania)
Regi Israel (după diviziune): Ieroboam I - Nadab - Baeșa
Ela - Zimri - Omri - Ahab - Izabela
Ahazia - Ioram - Iehu - Ioahaz - Ioas - Ieroboam al II-lea
Zaharia - Șalum - Menahem - Pecahia - Pecah - Osea (rege)
Descoperiri arheologice biblice
Editați această casetă

Numerii este a patra carte din cele cinci ale Pentateuhului. Denumirea sa provine de la recensămintele poporului lui Israel, făcute de Moise la porunca lui Dumnezeu. În prima parte cartea relatează instituirea de către Dumnezeu a unor reguli diverse de viaţă; în a doua parte Cartea Numerilor narează călătoria poporului lui Israel în pustie timp de 40 de ani sub conducerea lui Moise şi a lui Aaron (apoi a fiului său, Eleazar), luptele cu diverse popoare până la aşezarea în ţara făgăduită, Canaanul. Cartea tratează teme diverse: păcate (gelozia, lăcomia de mâncare, hula, curvia, idolatria, omorul voluntar şi involuntar, furtul, cârtirea , păcatul în general[1]; necurăţia, statutul leviţilor, juruinţele şi făgăduinţele, jertfele[2], unele dispoziţii de drept succesoral, dispoziţii privitoare la Paşte şi alte sărbători, la Sabat.

Recensămintele

Primul recensământ al evreilor a arătat un număr de 603 550 ieşiţi la numărătoare[3] , 22 000 de leviţi de la o lună în sus[4] La al doilea recensământ numărul celor care au ieşit la numărătoare era de 601 730.[5]

Statutul leviţilor

Dumnezeu spune despre leviţi: ,,ei Îmi sunt daţi cu totul din mijlocul copiilor lui Israel: Eu i-am luat pentru Mine în locul întâilor născuţi, din toţi întâii născuţi ai copiilor lui Israel./Căci orice întâi născut al copiilor lui Israel este al Meu, atât din oameni cât şi din dobitoace; Mie Mi i-am închinat în ziua când am lovit pe toţi întâii născuţi în ţara Egiptului.”[6] Ei aveau rolul ,,să facă slujbă pentru copiii lui Israel în cortul întâlnirii, să facă ispăşire pentru copiii lui Israel, şi astfel copiii lui Israel să nu fie loviţi cu nici o urgie, când se vor apropia de sfântul locaş.``[7] Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:,,Iată legea privitoare la Leviţi. De la vârsta de douăzeci şi cinci de ani în sus, orice Levit va intra în slujba cortului întîlnirii ca să îndeplinească o slujbă acolo./De la vârsta de cincizeci de ani încolo, să iasă din slujbă, şi să nu mai slujească./Va putea să ajute pe fraţii lui în cortul întâlnirii, să păzească ce le este dat în grijă; dar să nu mai facă slujbă. Aşa să faci cu Leviţii în ce priveşte slujbele lor”[8] Leviţii nu aveau voie să aibă moştenire căci Domnul era moşia şi moştenirea lor. [9] Ei urmau să primească ca moştenire zeciuielile, aceasta fiind plata pentru slujba lor.[10]

Paştele

Cei care erau necuraţi din pricina atingerii de un mort şi cei care erau într-o călătorie lungă totuşi trebuiau să prăznuiască Paştele în cinstea Domnului.[11] ,,Dacă cineva nu este necurat, nici nu este în călătorie, şi totuşi nu prăznuieşte Paştele, sufletul acela să fie nimicit din poporul lui; pentru că n-a adus darul cuvenit Domnului la vremea hotărâtă, omul acela să-şi ia pedeapsa pentru păcatul lui”, stă scris în cartea Numerilor.[12]

Gelozia

Când soțul este apucat de un duh de gelozie

Cartea Numerilor arată că femeia suspectată de soț de preacurvie va trebui să se supună unui ritual special- băutul apelor amare aducătoare de blestem- în biserică. Dacă bănuielile soțului apucat de duhul geloziei sunt justificate, atunci soției i se va umfla pântecele și i se va usca coapsa, iar dacă nu sunt justificate, apele băute nu vor avea nici un efect.[13]

Gelozia lui Iosua

Cartea Numerilor mai descrie şi un tip mai aparte de gelozie. Poporul lui Israel începe să se plângă de mana pe care o mânca zilnic, îşi aduce aminte cu nostalgie de toate mâncărurile de care se bucura în Egipt şi îi cere lui Moise plângând să-i dea carne. Moise se întristează şi îi spune lui Dumnezeu că el singur nu poate purta acest popor căci este prea greu pentru el. Dumnezeu îi spune lui Moise să aducă la cortul întâlnirii 70 de bărbaţi din cei pe care-i cunoaşte ca bătrâni ai poporului şi cu putere asupra oamenilor, spunându-i că va lua din duhul care era peste el şi-l va pune peste aceşti bărbaţi astfel încât aceştia să poarte împreună cu el sarcina poporului. Apoi le promite că vor mânca carne o lună întreagă până se vor scârbi de ea. Moise a făcut întocmai şi i-a pus în jurul cortului pe cei 70 de bărbaţi şi Domnul a împlinit ceea ce promisese. Iată ce s-a întâmplat apoi:Doi oameni, unul numit Eldad, şi altul Medad, rămăseseră în tabără, şi duhul s-a aşezat şi peste ei; căci erau dintre cei scrişi, măcar că nu se duseseră la cort. Şi au început să proorocească şi ei în tabără. Un tânăr a alergat şi a dat de ştire lui Moise, zicând: ,,Eldad şi Medad proorocesc în tabără.``Şi Iosua, fiul lui Nun, care slujea lui Moise din tinereţea lui, a luat cuvântul, şi a zis: ,,Domnule Moise, opreşte-i.`Moise i-a răspuns: ,,Eşti gelos pentru mine? Să dea Dumnezeu ca tot poporul Domnului să fie alcătuit din prooroci, şi Domnul să-Şi pună Duhul Lui peste ei!``[14]

Lăcomia de mâncare

Relatarea biblică continuă cu faptul că Dumnezeu ,,a făcut să sufle de peste mare un vânt, care a adus prepeliţe, şi le-a răspândit peste tabără cale cam de o zi într-o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberii. Aveau o înălţime de aproape doi coţi de la faţa pămîntului. În tot timpul zilei aceleia şi toată noaptea, şi toată ziua următoare, poporul s-a sculat şi a strâns prepeliţe; cel ce strânsese cel mai puţin avea zece omeri. Ei şi le-au întins în jurul taberii.Pe când carnea era încă în dinţii lor, fără să fie mestecată, Domnul S-a aprins de mânie împotriva poporului; şi Domnul a lovit poporul cu o urgie foarte mare. Au pus locului aceluia numele Chibrot-Hataava (Mormintele lăcomiei), pentru că acolo au îngropat pe poporul apucat de poftă.[15] În psalmi se spune că atunci Dumnezeu i-a lovit pe cei mai puternici[16] şi i-a doborât pe cei mai tineri din oamenii lui Israel.[17]

Omul-minciună şi căinţă

Balaam, un vrăjitor pus de Balac, împăratul Moabului, să blesteme poporul lui Israel, îl binecuvântează de trei ori iar apoi Domnul i-a pus cuvinte în gură, acesta începând să proorocească zicând:,, Dumnezeu nu este un om ca să mintă, Nici un fiu al omului, ca să -I pară rău. Ce a spus, oare nu va face? Ce a făgăduit oare, nu va împlini?”. Putem deduce din această proorocie că minciuna este proprie omului, la fel şi regretul pentru păcatele făcute (căinţa). Aceasta expresie este reluată într-o formă foarte asemănătoare de proorocul Samuel care-i spune lui Saul: Cel ce este tăria lui Israel nu minte şi nu Se căieşte, căci nu este un om ca să -I pară rău.``El se referea la faptul că Saul îl minţise când spusese că poporul a cruţat de la amaleciţi oile cele mai bune şi boii cei mai buni pentru a-i jertfi lui Dumnezeu.[18] când de fapt el se aruncase asupra prăzii, aşa cum spune Samuel[19], ascultând glasul poporului, fiindcă se temea de el, aşa cum Saul singur mărturiseşte ulterior.[20] Samuel face trimitere şi la faptul că Saul se căise pentru păcatul său.[21], arătând că un rege trebuie să asculte întocmai cuvântul Domnului în calitatea sa de uns al Domnului, renunţând complet la calitatea sa de om obişnuit pentru care căinţa reprezintă o trăsătură definitorie.

Dispoziţii legale referitoare la omorul voluntar şi involuntar

Cartea Numerilor enumeră şi unele prevederi cu privire la omorul voluntar şi involuntar şi la amenajarea cetăţilor de scăpare pentru cei care au săvârşit un omor involuntar[22] . Aceste prevederi completează dispoziţiile deja existente pe care le găsim în Facere, Ieşirea şi pe cele care vor apărea în Deuteronom.

Idolatria

Poporul lui Israel a început să se dea la curvie cu fetele lui Moab. Ele au poftit poporul la jertfele dumnezeilor lor; şi poporul a mâncat, şi s-a închinat până la pământ înaintea dumnezeilor lor. Israel s-a alipit de Baal-Peor, şi Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi a poruncit lui Moise să strângă căpeteniile poporului şi să spânzure pe cei pe cei vinovaţi înaintea Domnului în faţa soarelui, pentru ca să se întoarcă de la Israel mânia aprinsă a Domnului. Moise a zis judecătorilor lui Israel ca fiecare din ei să ucidă pe aceia dintre ai lui care s-au lipit de Baal-Peor. Un bărbat dintre copiii lui Israel a venit şi a adus la fraţii lui pe o Madianită, sub ochii lui Moise şi sub ochii întregii adunări a copiilor lui Israel, pe când plângeau la uşa cortului întâlnirii (pentru a fi spânzurată). La vederea acestui lucru, Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, s-a sculat din mijlocul adunării, şi a luat o suliţă în mână. S-a luat după omul acela din Israel până în cortul lui, i-a străpuns prin pântece pe amândoi: atât pe bărbatul acela din Israel, cât şi pe femeia aceea (căci,de fapt, şi bărbatul căzuse în idolatrie). Şi a încetat astfel urgia care izbucnise printre copiii lui Israel, care ucisese deja 24 000 de oameni. Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:,,Fineas, fiul lui Eleazar, fiul preotului Aaron, a abătut mânia Mea de la copiii lui Israel, prin râvna pe care a avut-o pentru Mine în mijlocul lor; şi n-am nimicit, în mânia Mea, pe copiii lui Israel.[23]

Dispoziţii de drept succesoral

Cartea Numerilor conţine unele dispoziţii de drept succesoral care completează dispoziţiile generale aflate în principal în Facerea (pentru detalii vezi drept ebraic). În cazul absenţei fiilor legitimi, moştenitoare sunt fiicele (cu condiţia să se mărite după cineva dintr-o familie din seminţia tatălui ei pentru ca fiecare din copiii lui Israel să-şi aibă moştenirea părinţilor săi[24], apoi fraţii (dacă nu există fii şi nici fiice) şi apoi fraţii de tată (dacă nu există nici fii, nici fiice şi nici fraţi).[25]

Hula

În Cartea Numerilor găsim şi o pildă negativă de hulă pedepsită exemplar- Core, Datan şi Abiram, împreună cu 250 din fruntaşii adunării, oameni cu nume- sunt înghiţiţi de pământ şi mistuiţi de focul Domnului pentru că huliseră dorindu-şi preoţia.[26] Pentru ca poporul să nu se mai răzvrătească împotriva lui Aaron şi a fiilor săi, Dumnezeu a poruncit lui Moise ca fiecare seminţie să aducă câte un toiag şi să-l pună înaintea chivotului. Dintre toate, numai toiagul lui Aaron a odrăslit, semn că el a fost ales spre a sluji lui Dumnezeu.[27]

Maria şi Aaron pun la îndoială unicitatea lui Moise

Maria şi Aaron păcătuiesc împotriva lui Moise, din pricina femeii etiopiene a acestuia, întrebându-se dacă nu cumva Domnul vorbeşte şi prin ei. Dumnezeu le spune tuturor că atunci când va fi un prooroc, îi va apărea acestuia într-o vedenie sau un vis şi că Moise, care era cel mai blând om de pe faţa pământului, are un alt statut: cu el vorbeşte gură către gură şi i se descoperă nu prin lucruri greu de înţeles. Pentru fapta lor, Dumnezeu se aprinde de mânie şi o loveşte cu lepră pe Maria. Aaron recunoaşte nechibzuinţa lor şi îl roagă pe Moise să se roage pentru vindecarea Mariei. Moise îl ascultă şi Dumnezeu îi spune lui Moise că ar fi fost de ajuns ca tatăl ei s-o scuipe în obraz şi ar fi fost de ocară 7 zile şi apoi îi spune că Maria se va vindeca în 7 zile.[28]

Jurămintele şi făgăduinţele

Jurăminte şi făgăduinţele fetelor sau femeilor căsătorite erau primite doar dacă tatăl (pentru fete) sau bărbatul (pentru femeile căsătorite) nu spuneau nimic împotrivă. Dacă tatăl nu-i dădea voie, toate făgăduielile şi juruinţele ei nu aveau nicio putere. Domnul o va ierta (dacă nu le îndeplineşte) pentru că tatăl ei nu i-a dat voie. Dacă bărbatul femeii nu-i dădea voie femeii să facă o făgăduială sau juruinţă el desfiinţa juruinţa pe care a făcut-o şi cuvântul scăpat de pe buzele ei, cu care s-a legat ea; şi Domnul o va ierta.(dacă nu le îndeplineşte) Dacă tatăl fetei nu-i zice nimic în ziua când află de juruinţa ei, toate juruinţele ei vor fi primite, şi orice făgăduială cu care s-a legat ea, va fi primită. Dacă bărbatul nu-i zice nimic şi n-o opreşte, toate juruinţele ei vor rămânea în picioare, şi toate făgăduinţele prin care se va fi legat ea, vor rămânea în picioare. Dacă nu -i zice nimic zi de zi, după ce află de lucrul acesta, el întăreşte astfel toate juruinţele şi toate făgăduielile cu care s-a legat ea; le întăreşte pentru că nu i-a zis nimic în ziua când a aflat de ele. Dar dacă nu le primeşte, după ce a trecut ziua în care le-a aflat, va fi vinovat de păcatul nevestei lui.`` Juruinţa unei femei văduve sau despărţite de bărbat, făgăduinţa cu care se va fi legat ea, va rămânea în picioare pentru ea.[29]

Juruinţa de nazireat

Juruinţa de nazireat presupunea ca cel care făcea o astfel de juruinţă să nu mănânce sau să bea nimic din ce era legat de struguri, să se ferească de orice necurăţie şi să nu-şi tundă părul în timpul nazireatului. Juruinţa nazireatului era temporară sau pe viaţă. Unii părinţi şi-au închinat lui Dumnezeu copiii lor înainte de naştere (cazul lui Samuel -[30]) sau sunt aleşi aşa de Dumnezeu (cazul lui Ioan Botezătorul- [31] Nazireatul pe viaţă este monahul.

Aducerea-aminte a legilor Domnului

Cartea Numerilor aminteşte firul albastru care era pus să acopere ciucurele de la colţul veşmintelor, având rolul de aducere-aminte a tuturor poruncilor Domnului.[32]

Junca roşie şi apa de curăţie preînchipuiri ale lui Hristos şi ale sângelui Său

Este descrisă jertfa juncii roşii şi apa de curăţie. Junca roşie trebuie să fie fără vreun cusur trupesc şi să nu fi fost pusă la jug. Preotul o scotea afară din tabără şi era înjunghiată înaintea lui. Din sângele ei preotul stropea de şapte ori spre Cortul Sfânt. Junca se ardea întreagă pe un rug în faţa preotului, preotul punând pe foc cedru, isop şi cârmâz. Un om curat urma să strângă cenuşa juncii s-o pună într-un loc curat afară din tabără şi s-o păstreze pentru adunarea copiilor lui Israel, ca să facă apa de curăţire. Aceasta era o apă de ispăşire. Cu această apă se stropea orice era necurat. Devenea necurat oricine se atingea de vreun mort, sau de oase omeneşti sau de vreun mormânt, oricine intra într-un cort unde un om murise, orice vas descoperit fără un capac bine strâns; pe de altă parte orice lucru de care se atingea cel necurat devenea necurat; şi cine se atingea de el, era necurat până seara.``. Cel necurat trebuia să fie curăţat cu această apă de curăţire, el urmând să-şi spele hainele şi să se scalde în apă şi seara devenea curat. Un om care era necurat, şi nu se curăţa, era nimicit din mijlocul adunării, căci spurca sfântul locaş al Domnului.[33] Mai erau necuraţi leproşii şi cei care avuseseră o lepădare de sămânţă.[34] Junca roşie înjunghiată afară din tabără preînchipuia pe Hristos, Care a fost răstignit pe cruce în afara cetăţii[35] iar apa curăţitoare preînchipuia sângele lui Hristos care curăţă de ,,faptele cele moarte”.[36]

Luptele poporului Israel

Ajunşi în faţa ţării Canaanului unde locuiau amaleciţii, iebusiţii, amoriţii, canaaniţii şi hetiţii, care erau de statură înaltă, evreii sunt descurajaţi de forţa acestor adversari şi de copiii lui Anac, care se trăgeau din neamul uriaşilor şi faţă de care evreii păreau nişte lăcuste.[37] Are loc o uriaşă răzvrătire: poporul cârtitor vroia să se întoarcă în Egipt împotriva grupului format de Moise, Aaron, Iosua şi Caleb, pe care vroia să-i ucidă cu pietre. Atunci slava Domnului se arată peste cortul întâlnirii înaintea tuturor copiilor lui Israel. Dumnezeu vrea să nimicească poporul cu ciumă dar Moise îi aminteşte că egiptenii vor specula acest gest al Său şi imploră iertarea poporului. Dumnezeu îl ascultă dar spune că cei ce au cârtit nu vor vedea pământul Canaanului, ci vor fi muri în pustie după 40 de ani (un an pentru fiecare zi de iscodire, fuseseră 40 zile de iscodire) iar copiii lor despre care ei au spus că vor fi de jaf pentru duşmani, aceia vor vedea pământul făgăduinţei. Poporul spune că a păcătuit şi că vrea să respecte cuvântul Domnului şi să cucerească ţara. Dar Moise le spune să nu facă asta căci acum trebuie să plătească pentru păcatul făcut. Dar ei nu-l ascultă şi sunt bătuţi de amaleciţi şi canaaniţi.[38]

Adunarea copiilor lui Israel cârteşte împotriva lui Moise şi Aaron acuzându-i că au omorât pe poporul Domnului. Dumnezeu trimite urgia asupra poporului şi numai ispăşirea făcută de Aaron la porunca lui Moise a făcut ca aceasta să înceteze şi astfel să fie doar 14 700 de morţi.[39] Dumnezeu îi porunceşte lui Moise ca fiecare din cele 12 căpetenii să pună un toiag însemnat cu numele lor pe ele şi acela care va înflori să fie considerat semn că proprietarul lui este cel ales. Şi numai toiagul lui Aaron a înflorit şi copsese şi migdale. Pentru a pune capăt cârtirilor şi a a evita moartea (ca pedeapsă a Domnului) acest toiag era păstrat ca semn.[40]

Adunarea s-a răsculat împotriva lui Moise pentru că nu avea apă şi a căutat ceartă eu el. Copiii lui Israel spun că regretă Egiptul şi faptul că n-au murit. La porunca Domnului, Moise atinge cu toiagul o stâncă şi din ea curge apă pentru oameni şi animale.[41]

Edomiţii nu permit israeliţilor să treacă prin ţara lor.[42], israeliţii o iau pe alt drum şi îi înving pe canaaniţi pe care-i nimicesc cu desăvârşire.[43]

Poporul vorbeşte din nou împotriva lui Dumnezeu şi lui Moise spunând:,,Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, ca să murim în pustie? Căci nu este nici pâine, nici apă, şi ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.``(mana). Domnul trimite nişte şerpi înfocaţi care ucid pe mulţi. La rugămintea poporului să se roage Domnului, Moise se roagă şi Domnul porunceşte să se construiască un şarpe de aramă pe care să-l pună într-o prăjină şi oricine era muşcat de un şarpe, şi privea spre şarpele de aramă urma să trăiască. Şi Moise a făcut întocmai şi aşa s-a întâmplat.[44]

Israel învinge pe Sihon, împăratul amoriţilor care nu-i lăsase să treacă prin ţara lui şi pe Og, împăratul Basanului; aceştia au fost nimiciţi total până la ultimul.[45]

Balac, speriat de înfrângerea amoriţilor, trimite solie la ghicitorul Balaam pentru a-i blestema, acesta îl refuză şi îi binecuvântează de trei ori, prooroceşte multe lucruri printre care şi nimicirea amaleciţilor.[46]

Poporul începe să se dea la curvie cu fetele lui Moab care l-au atras spre idolatrie. Urgia Domnului ucide 24 000 oameni şi este oprită doar de râvna lui Fineas care pedepseşte cu moartea pe doi idolatri. Dumnezeu porunceşte uciderea medianiţilor pentru că ei se arătaseră vrăjmaşi, vicleni atrăgând poporul spre idolatrie.[47] Biruinţa asupra medianiţilor are loc după porunca Domnului, israeliţii omorând toţi bărbaţii, inclusiv pe cei cinci împăraţi ai Madianului (Evi, Rechem, Ţur, Hur şi Reba) şi ucigând cu sabia şi pe Balaam, fiul lui Beor.(căci ghicitoria era pedepsită cu moartea-[48] Moise le porunceşte să lase în viaţă doar pruncii de parte femeiască şi virginele, instituind regula războiului la evrei care era să fie omorâţi toţi cei de parte bărbătească[49] iar femeile sunt pedepsite cu moartea pentru că au atras spre idolatrie pe israeliţi (infracţiune ce se pedepsea cu moartea-[50])

Dumnezeu le porunceşte să izgonească din ţară toţi canaaniţii şi să fie distruse şi nimicite idolii, icoanele turnate şi înălţimile pentru jertfe şi îi avertizează că dacă nu vor izgoni dinaintea lor pe locuitorii ţării, aceia dintre ei pe care îi vor lăsa, le vor fi ca nişte spini în ochi şi ca nişte ghimpi în coaste: le vor fi vrăjmaşi în ţara în care Domnul a spus lui Israel să se aşeze.[51]

Bibliografie

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6.
  2. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7.
  3. English Standard Version Bible, 1971.
  4. Nicolae Ciudin- Studiul Vechiului Testament, Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pag 83-93
  5. Vladimir Prelipcean, Nicolae Neaga, Gheorghe Barna, Mircea Chialda, Studiul Vechiului Testament, pp. 106, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4

Note

  1. Num15.22-31
  2. Num, cap28-29
  3. Num1.46, 2.32
  4. Num3.39
  5. Num26.51
  6. Num8.16-17, 3.41-45
  7. Num8.19
  8. Num8.23-26
  9. Num18.20
  10. Lev18.21-32
  11. Num9.6-10
  12. Num9.13
  13. Num5.11-31
  14. Num11.26-29
  15. Num11.31-34
  16. ESV-strongest, NIVUK-sturdiest, ASV. fattest
  17. Ps78.30-31
  18. 1Regi15.15,21
  19. 1Sam15.19
  20. 1Regi15.24
  21. 1Regi15.24
  22. Num35.9-29
  23. Num25.1-11
  24. Num36
  25. Num 27.1-11
  26. Numeri, cap16.1-40, 26.10
  27. Num17.1-13
  28. Num12.1-16
  29. Num30
  30. 1Regi 1.11
  31. Lc1.15
  32. Num15.38
  33. Num, cap19
  34. Num5.1-4
  35. Evrei 13.12
  36. Evrei 9.14
  37. Num13.32-33
  38. cap14
  39. Num16.41-17
  40. Num17.1-13
  41. Numeri, cap20
  42. Num20.14-19
  43. Num21.1-3
  44. Num21.1-9
  45. Num21.22-35
  46. Numeri, cap22-24
  47. Num25.1-18
  48. Lev20.27
  49. Num31.17
  50. Deut13.6-11
  51. Num33.51-56