David

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Vechiul TestamentSeptuaginta
Pentateuhul și Legea lui Moise
FacereaIeșireaLeviticulNumeriiDeuteronomul
Cărțile istorice
Iosua NaviJudecătoriRut

I RegiII RegiIII RegiIV Regi
I CroniciII CroniciI EzdraNeemiaEstera

Cărțile poetice
Cărți de înțelepciune
IovCartea PsalmilorPildele lui SolomonEcclesiastul
Alte cărți
Cântarea CântărilorPlângerile profetului Ieremia
Cărțile Profeților
Profeții Mari

IsaiaIeremiaIezechielDaniel

Profeții Mici, sau „Cei Doisprezece”

OseaAmosMiheiaIoilAvdieIonaNaum
AvacumSofonieAgheuZahariaMaleahi

Cărțile deuterocanonice și „bune de citit”
TobitIuditaBaruhEpistola lui Ieremia
Cântarea celor trei tineriIII EzdraCartea înțelepciunii lui Solomon
Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
Istoria Susanei
Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel
I MacabeiII MacabeiIII Macabei
Rugăciunea regelui Manase
Persoane din Vechiul Testament
Patriarhi: EnohNoeAvraamIsaacLot
Iacov (Israel)IosifMoiseAaronFinees
Prooroci și Drepți: Ilie TesviteanulEliseiIezechia
IsaiaIeremiaIezechielDaniel
IonaOseaDavidSolomon
AvacumIovMiheiaMaleahi - Baruh
SamuelZahariaIoilNaumAmos
Regi Iuda (după diviziune): RoboamAbiaAsaIosafat
AtaliaIoramAhaziaIoasAmația
OziaIotamAhazIezechia (Ezechia)Manase
AmonIosiaIoahazEliachim (Ioiachim)
Ioiachin (Iehonia) – Sedechia (Matania)
Regi Israel (după diviziune): Ieroboam INadabBaeșa
ElaZimriOmriAhabIzabela
AhaziaIoramIehuIoahazIoasIeroboam al II-lea
ZahariaȘalumMenahemPecahiaPecahOsea (rege)
Descoperiri arheologice biblice
Editați această casetă
Regele David, conducătorul statului Israel și strămoș al Domnului nostru Iisus Hristos

Sfântul și dreptul rege David a fost cel de-al doilea rege al Israelului biblic, urmându-i regelui Saul și a trăit și domnit cu aproximativ 1000 de ani înainte de nașterea Domnului nostru Iisus Hristos (1000 î.Hr.). El a fost de asemenea unul din proorocii Vechiului Testament, autorul Psalmilor și unul dintre strămoșii Domnului nostru Iisus Hristos.

Pomenirea sa se săvârșește în Duminica Sfinților Părinți după trup ai Domnului (11-18 decembrie), precum și în prima duminică după Nașterea Domnului, împreună cu pomenirea Sfântului și dreptului Iosif și a Sfântului Apostol Iacov, ruda Domnului.

Viața și faptele

Descrierea completă a vieții Regelui David se găsește cuprinsă în Vechiul Testament începând în Cartea Întâi a Regilor (capitolul al 16-lea), continuând pe întreaga întindere a Cărții a doua Regilor și încheindu-se în Cartea a treia a Regilor (capitolele 1-2). O versiune puțin diferită a acestei narări, incluzând și aspecte specifice cu privire la conducerea regatului, se regăsește în Cartea întâi a Cronicilor, în special la începutul capitolului al 11-lea.

Tinerețea

David s-a născut în cetatea Betleem, fiind cel de-al optulea și totodată cel din urmă fiu al lui Iesei. După ce regele Saul s-a îndepărtat de Dumnezeu (I Regi, 15), Domnul i-a poruncit proorocului Samuel să meargă la Betleem, în casa lui Iesei, și să ungă drept rege al Israelului pe fiul acestuia. Fiind cel mai mic și foarte tânăr, David n-a fost chemat de părintele său atunci când Samuel i-a cerut să-i arate pe fiii săi, ci a fost lăsat să pască turmele de oi. Dumnezeu însă i-a descoperit lui Samuel că nici unul din cei șapte fii prezentați de Iesei nu este cel ales de El, astfel încât sfântul a cerut să afle dacă aceștia sunt toți fiii lui Iesei. Atunci a fost chemat și David, iar Dumnezeu i-a descoperit lui Samuel ca pe acesta să-l ungă drept rege al Israelului în locului lui Saul.

Un verset memorabil din această carte este cel care descoperă cât de diferită este judecata omenească de cea a lui Dumnezeu:

Dar Domnul a zis către Samuel: "Nu te uita la înfățișarea lui și la înălțimea staturii lui; Eu nu Mă uit ca omul; căci omul se uită la față, iar Domnul se uită la inimă". (I Regi, 16)

Devenit Alesul, Unsul lui Dumnezeu la această vârstă fragedă, David va fi trimis de tatăl său a face o vizită la curtea regelui Saul, care abandonându-L pe Dumnezeu se afla chinuit de un demon. David era deja un foarte priceput cântăreț la harpă, iar Saul apreciind cântarea acestuia care îi odihnea sufletul, l-a oprit la curtea sa, numindu-l ca scutier al său. David se împrietenește repede cu fiul lui Saul, Ionatan.

În această pictură de Caravaggio, David îl decapitează pe Goliat după ce l-a învins. Regele David a fost un subiect popular în arta Renașterii din Occident.

La puțin timp după aceasta, israelitenii au avut de purtat un nou război împotriva filistenilor, iar trei dintre frații mai mari ai lui David se aflau în oastea condusă de regele Saul, așteptând începutul luptelor. Iesei, tatăl lor, dorind să afle vești despre fiii săi, l-a trimis pe David cu provizii către aceștia. Uriaşul filistean de şase coţi şi o palmă,(17.4), Goliat din Gat, om ,,războinic din tinereţea lui’’ (17.33) ocărăşte pe Israel timp de patruzeci de zile (17.16, 25,26,36,43,45), propunând ca lupta să fie decisă printr-o luptă individuală (17.8-9). David, motivat şi de recompensa promisă celui care-l va învinge pe filistean (bogăţii, fiica împăratului de nevastă şi scutirea de dări pentru casa sa (17.25,27) cere voie împăratului Saul să pedepsească pe cel ce batjocoreşte numele Dumnezeului lui Israel, spunând că spunându-i împăratului că el chiar omora urşii şi leii ce-i furau oile (17.34-35). Şi aşa cum Dumnezeu l-a scăpat de lei şi de urşi, aşa îl va scăpa şi de această dată.(17.36) Saul acceptă, îl îmbracă în armură, dar David îşi dă seama că nu e obişnuit cu armura, se duce la un pârâu de unde ia 5 pietre netede pe care şi le pune în buzunar şi traistă. David se înfăţişează înaintea lui Goliat cu o praştie şi un toiag. Văzându-l pe ,,copilul’’ David, Goliat râde de el , adăugând ironic că nu e câine să vină la el cu toiege. La început David fuge înaintea lui, iar apoi îi trage cu praştia drept în frunte, prăbuşindu-l pe uriaşul filistean.[1] Îi ia apoi sabia, îl omoară cu ea şi îi taie capul. Filistenii înspăimântaţi o iau la fugă, cu bărbaţii lui Israel şi Iuda în urmărirea lor. David ia capul filisteanului şi-l duce la Ierusalim iar armele sale sunt puse în cortul său (17.38-58).

Fuga de Saul

Curând popularitatea lui David în mijlocul poporului a crescut; obișnuita frază « Saul o omorât mii, dar David a omorât zeci de mii » prin care se subînțelegea că David era un războinic mai bun, a început să-l obsedeze pe Saul devenind din ce în ce mai gelos. De două ori, în timp ce David cânta la harpa pentru Saul, acesta a încercat să-l ucidă; după a doua tentativă, David a fugit pe un câmp unde s-a întâlnit cu prietenul său drag, Ionatan, fiul lui Saul. Împreună au pus la cale un plan prin care să afle intențiile lui Saul în privința lui David, și au stabilit un semnal discret pe care Ionatan să-l dea lui David. Când mânia lui Saul s-a dezlănțuit la vestea că David s-ar fi întors acasă în Betleem, Ionatan a înțeles că tatăl său intenționa să-l omoare pe David și i-a spus acest lucru. Așa a început lungul exil al lui David. David a fugit de Saul la Nob în Israel unde a fost ajutat de către marele preot. Apoi a mers în statele vecine ale lui Gath si Moab, înainte să se întoarcă în Iudeea. Între timp, Saul a ucis pe preotul din Nob și pe aproape toți fii lui pentru că l-au ajutat pe David. În același timp, David strânsese o mică armată cu el și singurul fiu al preotului din Nob, ce mai rămăsese în viață, a venit și i s-a alăturat. Sub călăuzirea lui Dumnezeu, oamenii lui David au mers și au înfrânt o tabără de Filisteni în orașul Keilah.

David a aflat că Saul se îndrepta spre Keilah ca să-l omoare și astfel a scăpat. David a cruțat de două ori viața lui Saul, nevrând să pună mâna sa pe Unsul Domnului. David și oamenii săi au continuat să-și îmbunătățească îndemânările în arta luptei în timp ce fugeau de Saul; s-au întors din nou pe teritoriul Filistenilor (Gath) unde au fost protejați de către rege timp de un an și patru luni. Când Filistenii erau pe punctul de a-i înfrânge pe israeliți, l-au alungat pe David întrucât le era teamă de supunerea lui față de ei. Așa că a mers în schimb să se lupte cu amaleciții, un trib care tocmai prădase părți din pământul filistenilor și din cel al lui Iuda; această victorie a fost un mare succes pentru David.

În schimb, în ceea ce-l privește pe Saul lucrurile nu mergeau deloc bine pentru el. Într-una din luptele cu filistenii, trei dintre fii săi au fost omorâți, iar Saul a fost înconjurat și rănit grav. A sfârșit prin a se sinucide aruncându-se în propria sa sabie. Când David a aflat vestea, a plâns cu amar sfârșitul vieții lor, în special cea a prietenului său Ionatan. Apoi David a poruncit să fie executat un amalecit pe care Saul l-a rugat să-l omoare, căci acesta se atinsese de Unsul Domnului.

Regele David

Încoronarea lui David, psaltirea de la Paris, pagina 6 verso

Așa că David a urcat în Hebron în Iudeea unde a fost uns ca rege. Totuși, încă nu era conducătorul lui Israel , întrucât Abner, fiul lui Ner și comandantul armatei lui Saul, l-a pus pe tron pe un alt fiu al lui Saul, divizând astfel Iraelul. Dușmănia între casa lui Saul și casa lui David a ținut șapte ani. În timp, casa David devenea din ce în ce mai puternică, pe când cea a lui Saul slăbea. În cele din urmă, Abner a venit la David oferindu-i întregul regat al lui Israel, iar David a fost de acord cu condiția ca prima lui soție, Michal, fiica lui Saul (care se recăsătorise), să se întoarcă înapoi la el.

Apoi conducătorii tuturor taberelor lui Israel s-au adunat cu toții la Hebron ungându-l pe David rege peste Israel. David avea la acea vreme 30 de ani și condusese Iudeea șapte ani; a continuat să conducă peste întregul Israel încă treizeci și trei de ani.

Mai apoi David a ocupat Ierusalimul care era controlat de către Iebușiți și și-a stabilit capitala acolo. De atunci ea va fi cunoscută sub numele de “Cetatea lui David”. David a decis ca Chivotul să fie adus la Ierusalim; când unul dintre trimiși, Uza, a fost trăsnit de Dumnezeu când a atins Chivotul încercând să-l sprijine, David s-a răzgândit și l-a așezat în casa unui om lângă oraș.

În cele din urmă, văzând că prosperitatea casei acelui om a început să crească, David a adus Chivotul la Ierusalim cu mare alai. Văzând splendoarea propriului său palat, iar chivotul protejat numai de un cort, Regele David a vrut să construiască un templu în care să așeze Chivotul. Dar profetul Natan a venit la David și l-a înștiințat despre o descoperire pe care a primit-o de la Domnul, spunând că nu David era cel ales ca să-i construiască Templul, ci unul dintre fii săi.

De-a lungul întregii lui domnii, David a ieșit în mod impresionant victorios din încleștări militare: “Domnul i-a dăruit lui David victoria oriunde se ducea.” I-a înfrânt pe filisteni cucerind cetatea Gat, ca și pe Edomiteni, Moabiti, Aramati, Hadadezer, regele ținutului Zobah, și pe alte triburi ale căror nume nu le mai știe nimeni astăzi.

Familia lui David

Cel puțin opt soții ale lui David sunt menționate în Sfânta Scriptură. Prima, Michal, fiica lui Saul, este menționată că a disprețuit dansul profetic al lui David la primirea Chivotului; de aceea se pare că a fost stearpă. Cea de-a doua, Abigail, locuise cu soțul său Nabal în Carmel când David a trecut pe acolo fugind de Saul. În timp ce Nabal refuza să-l ajute, Nabal a intervenit în secret aducându-i lui David multe provizii. După aceea, când Abigail i-a spus soțului ei despre ajutorul pe care i l-a acordat lui David, acesta a murit pe loc datorită (se pare) unui atac de cord, lăsând-o pe Abigail liberă să se mărite cu David. Celelalte soții menționate (vezi 1 Cronici 3) erau Maacha, fiica lui Talmai, rege al Geshur-ului; Haggith; Abital; Eglah; si Bathsheba, mama lui Solomon. Și-a luat de asemenea « mai multe femei » în Ierusalim. În total, 1 Cronici menționează nouăsprezece fii ai lui David.

Pe vremea când porneau împăraţii la război, David a trimes pe Ioab, cu slujitorii lui şi tot Israelul, să pustiască ţara lui Amon şi să împresoare Raba. Dar David a rămas la Ierusalim, de parcă el n-ar fi fost împărat. Şi, într-o după-amiază spre seară, pe când se plimba pe acoperişul casei sale, David, proaspăt sculat din somn, zăreşte o femeie care se scălda şi care era foarte frumoasă la chip. David întreabă cine este şi i se spune că este Batşeba, fata lui Eliam şi nevasta lui Urie, Hetitul. El trimite nişte oameni s-o aducă, ea vine şi se culcă cu ea. După ce se curăţă de necurăţia ei, ea pleacă acasă. Batşeba rămâne însărcinată şi îi trimite vorbă lui David despre acest lucru. Atunci David îl cheamă pe Urie, pe care îl întreabă de starea lui Ioab, despre starea poporului, despre mersul războiului şi îi spune să se pogoare acasă şi să-şi spele picioarele, cu intenţia vădită de a-şi acoperi astfel păcatul. Urie iese din casa împărătească urmat de un dar din partea împăratului, dar se culcă la poarta casei împărăteşti, cu toţi slujitorii stăpânului lui, refuzând să se pogoare acasă. Aflând acest lucru, David îl cheamă din nou la el şi îl întreabă de ce nu s-a pogorât acasă. Urie îi răspunde că nu poate face asta atâta vreme cât ,,chivotul şi Israel şi Iuda locuiesc în corturi iar căpetenia Ioab şi slujitorii săi au tabăra pe câmp’’. David îi spune atunci să mai rămână şi în acea zi cu el şi îi dă să mănânce şi mai ales să bea, ca să-l îmbete. Deşi beat, Urie iese şi se culcă tot cu slujitorii stăpânului său, refuzând să se pogoare acasă.Atunci David îi scrie o scrisoare lui Ioab în care îi ordonă să-l pună pe Urie în cel mai greu loc al luptei iar apoi să se tragă înapoi de acolo, pentru a fi lovit şi a muri, scrisoare pe care o trimite prin însuşi Urie. Deşi Ioab nu dă curs poruncilor lui David, ci, dimpotrivă, îl pune într-un loc sigur, apărat de viteji, acesta moare în toiul luptei. Batşeba află de moartea soţului său pe care îl plânge, iar după trecerea zilelor de jale, David trimite s-o ia pe Batşeba şi aceasta devine nevasta lui.(cap 11)

Amnon, fiul lui David, este într-atât de chinuit de iubirea față de frumoasă sa soră fecioară, Tamar, încât cade bolnav. Ionadab, fratele lui David, om șiret îl sfătuiește să-l roage pe tatăl său să-i dea voie lui Tamar să-i pregătească personal ceva de mâncare. Amnon face întocmai, dă pe toată lumea afară o cheamă pe Tamar la el în odaie și-i propune să se culce cu el. Aceasta îl roagă să nu o necinstească căci așa ceva nu se face în Israel, fiind o mișelie. Îi spune că ea nu va avea unde să se ducă cu rușinea ei iar el va trece drept un mișel. Apoi îl roagă să meargă cu această cerere la împărat care- spune Tamar- nu se va împotrivi ca ea să fie a lui. Amnon nu a ascultat-o și a silit-o, a necinstit-o culcându-se cu ea. În urma acestui viol, Amnon a început s-o urască mai mult decât o iubise și i-a spus să plece. Tamar îi spune să nu o izgonească și să mărească astfel răul făcut. El însă nu o ascultă și roagă un slujitor să o dea afară și să încuie ușa după ea. Tamar și-a presărat cenușă pe cap și și-a sfâșiat haina pestriță (care era purtată de fetele împăratului cât erau fecioare); a pus mâna în cap, și a plecat țipând. Absalom află toată povestea, o ia la el acasă pe nemângâiata Tamar și începe să-l urască pe Amnon. După doi ani, pe când Absalom avea tunsul oilor la Baal-Hațor, lângă Efraim, a poftit pe împărat și pe toți fiii acestuia la el. Împăratul refuză invitația dar la stăruințele acestuia îi lasă pe toți fiii săi să vină la Absalom. Acesta ordonă slujitorilor săi să-l ucidă la semnul său și aceștia îndeplinesc ordinul. Absalom fuge și se duce la Talmai, fiul lui Amihur, împăratul Gheșurului, unde rămâne timp de trei ani.[2]

Abesalom a continuat să provoace probleme și după aceasta. În ciuda faptului că după câțiva ani David l-a chemat pe fiul său înapoi la Ierusalim și l-a iertat în cele din urmă, popularitatea lui Abesalom a crescut în rândul poporului. I-a spus lui David că dorea să meargă la Hebron și să aducă jertfă, dar, plecat fiind, a trimis mesageri la toate taberele lui Israel instigându-le la revoltă pentru a ocupa el tronul. David a fost nevoit să fugă din Ierusalim datorită revoltei, iar Abesalom a revendicat tronul tatălui împreună cu concubinele acestuia. Dar David avea un sfătuitor credincios care a pretins că-i slujește lui Absalom, dar care i-a dat sfaturi ce i-au adus înfrângerea. David a dat ordine stricte oamenilor săi să-l prindă pe Absalom și să-l aducă nevătămat la el; însă când Absalom a rămas prins într-o creanga joasă de copac în timp ce călărea, comandantul militar a lui David, Ioab (căruia îi plăcea să ia problemele în mâinile sale și să omoare oameni), a aruncat trei sulițe în inima lui Absalom în timp ce acesta încă atârna agățat de stejar. David l-a plâns cu amar pe fiul său, după care s-a întors la Ierusalim.

Fiul lui David cu Bathsheba, Solomon, a urcat pe tron la moartea lui David.
În cele din urmă, când David era pe patul de moarte, un alt fiu de-al sau, Adonia, a conspirat cu Ioab ca el să fie făcut rege. Batsheba și profetul Natan au deconspirat planul și i-au cerut lui David să-l facă rege pe Solomon, informându-l despre răzvrătirea lui Adonia. Astfel David l-a uns pe Solomon rege al lui Israel. Adonia a acceptat aceasta cu condiția să i se dea ca soție pe Abisag, îngrijitoarea lui David. După alte câteva episoade tumultuoase, David l-a chemat pe Solomon la patul său de moarte și i-a dat sfaturi privind conducerea regatului. A murit la vârsta de 63 de ani și a fost îngropat în cetatea sa, Ierusalim.

Moștenirea lui David

Ca tip al lui Hristos și rege model

Regele David îl preînchipuie pe Domnul nostru Iisus Hristos în multiple feluri. A fost Unsul Domnului sau Mesia, un titlu aplicat în exclusivitate lui Hristos. De asemenea, David a fost păstor înainte de a fi chemat să fie rege; la fel, Hristos a folosit imaginea păstoritului adeseori în activitatea lui pământească, ca în Parabola Bunului Păstor, a oii pierdute și a separării oilor de capre la Judecata de pe Urmă. Când David fugea de Saul, preînchipuia Sluga Suferindă excelent descrisa în Isaia 53; după aceea, a devenit regele victorios, stăpânind peste întregul Israel și învingându-i pe dușmanii săi cu ușurință.

Povestea lui David este oglindită în persecuția lui Hristos de către evrei și crucificarea Sa, urmate de învierea glorioasă și A Doua Sa Venire. Originile modeste ale lui David și faptul că era cel mai puțin impunător fiu al lui Ieseu când Samuel l-a uns, este de asemenea o paralelă cu statutul modest pământean al lui Hristos.

Mai mult, David s-a sprijinit în mod constant pe Dumnezeu și astfel a servit ca model de rege. El își răsplătește toți oamenii în mod egal, chiar și pe aceia care erau prea extenuați ca să mai continue urmărirea după victoria împotriva Amaleciților (1 Sam 30 : 23). Acest episod ne poate aminti de Parabola Lucrătorilor din Vie (Matei 20). A refuzat să se atingă vreodată de adversarul său, Regele Saul, a fost furios din cauza violului lui Tamara și a plâns moartea fiului său rebel Absalom, pentru care ordonase ca nimeni să nu-i facă vreun rău, etc.

Că strămoș al lui Hristos

Conceptul descendenței lui David (și anume că acela care conduce Israelul este direct înrudit cu David) a devenit extrem de important în istoria iudaică. Cel mai important motiv pentru aceasta se observă în promisiunea lui Dumnezeu pentru David:

...„...voi ridica după tine pe urmașul tău, care va răsări din coapsele tale și voi întări stăpânirea sa. Acela va zidi casă numelui meu ...eu îi voi fi aceluia tată , iar el Îmi va fi fiu... Casa ta va fi neclintită, regatul tău va rămâne veșnic înaintea ta și tronul tău va sta în veci.” (II Regi : 12-17)

În aparentă, acest pasaj se referă la Solomon, fiul lui David, dar poate fi extins de asemenea la Hristos. Hristos a fost ruda lui David prin Iosif.

Regele David cu harpa.

Ca muzician și poet : Psalmii

Pe lângă rolul său de harpist al lui Saul, David a compus un număr mare de Psalmi; nu este sigur dacă toți au fost scriși de către rege. Majoritatea psalmilor sunt prefațați de câteva cuvinte atât în textele din Septuaginta cât și-n cele Masoretice, iar 73 din cei 150 de psalmi (sau 151, dacă se include singurul psalm deuterocanonic) îl indică în mod explicit pe David drept autorul lor. Alte introduceri dau chiar mai multe detalii. Se spune, de exemplu, că Psalmul 51 (50 în Septuaginta), cel mai cunoscut psalm al nostru de pocăință, a fost scris de David după ce Natan l-a mustrat în privința aventurii lui cu Batsheba. În orice caz, contribuția lui David la muzica bisericească și liturgică nu poate fi ignorată, întrucât Psalmii apar foarte des în slujba ortodoxă.

O reconstrucție a Templului lui Solomon așa cum ar fi putut arăta.

Ca proiectant al Templului

Deși Domnul nu l-a lăsat pe David să-i construiască Primul Templu în Ierusalim, acesta în schimb a pus deoparte mult aur și obiecte de podoabă din prăzile de război pentru a fi folosite în construirea acestuia. A cumpărat aria viitorului templu, unde a construit numai un altar; conform textului din 1 Cronici 28, David însuși a elaborat planurile pentru Templu pe care i le-a dat lui Solomon și de asemenea a rânduit preoții care vor sluji acolo în cete diferite, a desemnat sarcini și a luat măsuri cu privire la buna funcționare a Templului.

Solomon, fiul lui David, după moartea tatălui său a dus la bun sfârșit construirea Templului pe care l-a și sfințit. Templul a rezistat până în 586 după Hr. când Nabucodonosor și babilonienii au prădat Ierusalimul.

Imnografie

La pomenirea din prima duminică de după Naşterea Domnului (sau 26 decembrie, dacă nu este nici o duminică până de Anul Nou):

Troparul Dreptului Iosif, al Regelui David şi al Sf. Ap. Iacov, fratele Domnului (glasul al 2-lea):

Binevesteşte, Iosife, lui David, dumnezeiescului părinte, minunile: pe Fecioara ai văzut născând, cu magii te-ai închinat, cu păstorii ai mărit, prin înger înştiinţare ai luat. Roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sf. Iosif, David şi Iacov (glasul al 3-lea):

De veselie astăzi se umple dumnezeiescul David, şi Iosif împreună cu Iacov laudă aduce, pentru că luând cunună, pentru înrudire cu Hristos se bucură şi pe Cel ce S-a născut negrăit pe pământ îl laudă şi strigă: Îndurate, mântuieşte pe cei ce Te cinstesc pe Tine!

Iconografie

Dionisie din Furna arată [3]că, atunci când se zugrăveşte singur în icoană, Sf. Prooroc şi David, regele lui Israel se zugrăveşte bătrân, cu barba rotundă (în veşminte regeşti şi cu coroana pe cap). Atunci când se zugrăveşte în rândul proorocilor, poartă un înscris care zice : „Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!” (Ps. 103, 25).

Iar când se reprezintă în icoane proorocirile despre din viaţa Maicii Domnului ori cântările închinate ei sau viaţa şi patimile Mântuitorului sau Sf. Prooroc David poate purta diferite înscrisuri cu versetele potrivite din Psalmi [4], ca de exemplu:

  • la Bunavestire: „Ascultă, fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău...” 44,12);
  • la condacul „De demult proorocii te-au vestit...”, care o arată pe Maica Domnului în mijlocul proorocilor, fiecare purtând un însemn preînchipuind-o pe Maica Domnului, Sf. Prooroc David poartă în mână Chivotul sfânt al Legii şi înscrisul: „Eu, văzând darul Bisericii, Fecioară, dinainte chivot sfinţit te numii pe tine”.
  • la Naşterii Domnului: „Pogorî-se-va ca ploaia pe lână şi ca picăturile ce cad pe pământ” (Ps. 72, 6);
  • la Învierea Domnului: „Să se scoale Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui şi să fugă de la faţa Lui cei ce-L urăsc pe El...” (Ps. 67,1).

Descoperiri arheologice

Descoperire arheologică 1965

În 1965 arheologii egipteni care lucrau la Gaza au descoperit o sinagogă evreiască din secolul al VI-lea d.Hr. Pe podeaua ornamentată a sinagogii se afla un mozaic-realizat din pietre mici de diferite culori- care înfăţişează un personaj încoronat care cântă la liră. Numele lui David este scris în limba ebraică, risipind orice îndoială cu privire la identitatea muzicantului.[5][6][7][8]

Stela Tel Dan 1993-1994

Arheologii israelieni conduşi de Avraham Biran au descoperit un fragment dintr-o stelă sfărâmată în oraşul Dan, oraşul cel mai nordic al Israelului. La acest fragment s-a adăugat un an mai târziu o piesă mică găsită în aceeaşi zonă. Împreună acestea ne informează despre o bătălie purtată împotriva Israelului şi a lui Iuda în jurul anului 841 î.Hr, probabil de regele Hazael al Damascului, care posibil să fi fost autorul textului. Stela a fost ridicată pentru a comemora victoria acelui rege asupra nordului Israelului şi probabil a fost sfărâmată atunci când regatul de nord şi-a obţinut independenţa faţă de Damasc câţiva ani mai târziu. Ea conţine cuvintele ,,casa lui David".[9][10]

Stela lui Meşa

În 1994 o altă referire a lui David a fost identificată într-o inscripţie antică. Deşi a fost descoperită în 1868, doar recent a fost observată referinţa la David pe faimoasa Stelă a lui Meşa. Regele Meşa al Moabului povesteşte că între 850-840 î.H el a atacat oraşul Ataroth, care fusese construit de un rege israelit nenumit pe teritoriul ocupat de tribul lui Gad în Transiordania. În captura de război luată se afla şi ,,vatra altarului lui YHWH", prima referire clară la Dumnezeul lui Israel pe nume în surse antice. Spre capătul stelei, el menţionează ocupaţia anterioară a unuia dintre oraşele sale de către ,,casa lui David". Această citire a textului a fost făcută recent de reputatul specialist în limbă ebraică Andre Lemaire, care nu numai că a studiat inscripţia din nou, dar a examinat o formă de papier mache a stelei din secolul al XIX-lea, realizată înaintea sfărâmării textului. Astfel, această stelă, ca şi nou-descoperita inscripţie de la Tell Dan, îl menţionează atât pe regele Israelului cât şi casa lui David (Iuda). După Lemaire, juxtapunerea denumirilor acestor două regate în fragmentele de la Tell Dan au confirmat citirea de către el a aceloraşi nume pe stela sfărâmată a lui Meşa. La un secol după moartea lui Solomon, numele lui David era folosit ca un nume dinastic pentru regatul lui Iuda, ceea ce denotă uriaşa sa importanţă.[11]

Note

  1. Iată ce spune arheologul Hoffmeier (pag84-85 vezi biblografia):Praştia era o armă serioasă şi fatală. Într-o scenă de luptă de la începutul mileniului al II-lea î.Hr, dintr-un mormânt din Beni, Hasa, Egipt, aruncătorii cu praştia sunt înfăţişaţi umăr la umăr cu arcaşii. La fel, pe reliefurile din Ninive dedicate luptei de la Lahiş (aflate acum la British Museum) sunt reprezentaţi aruncătorii asirieni aruncând pietre în apărătorii iudei ai Lahişului, în 701 î.Hr. Aceste scene arată că praştia era o armă cu bătaie lungă care îşi avea locul alături de arc şi săgeată, deşi nu avea aceeaşi rază de acţiune. Pietrele utilizate de aruncători nu erau nişte pietricele, ci mărimea lor varia între cea a unei mingi de tenis (5-8 cm diametru) iar când erau aruncate de un aruncător experimentat, el atingeau o viteză de 160-240 km/h. David şi-a ales piatra cu care a aruncat dintr-un pârâu, dar cele mai multe pietre de praştie din Antichitate erau, de fapt, prelucrate şi formate ca proiectile rotunjite
  2. 2Sam13.1-39
  3. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Sophia, Bucureşti, 2000, pp. 78, 88, 91-97, 99, 107, 117, 126, 145, 148, 159, 167)
  4. Loc.cit., pp. 91-97
  5. J.K. Hoffmeier- Arheologia Bibliei, pag 86, Editura Casa Cărţii Oradea, 2009, ISBN 978-973-8998-43-8
  6. http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=31936
  7. http://www.orthograffiti.ro/170/calatorie-in-tinutul-gazei-de-altadata/
  8. Hoffmeier spune:Lire adevărate au fost găsite în mormintele regale din Ur, datând din cca 2650 î.Hr. Acestea nu sunt simple instrumente, ci adevărate opere de artă, placate cu aur şi cu lazulit, o piatră semipreţioasă. Un panel decorativ din fildeş, din Megghido, datând din cca 1200 î.Hr, înfăţişează un rege aşezat pe tron. În faţa lui se află o femeie, probabil regina, alături de care este un muzicant cântând la liră. Aceasta scenă ilustrează că familia regală a Orientului Apropiat al Antichităţii obişnuia să fie întreţinută de muzicanţii de la curte, aşa cum a fost David pentru o scurtă vreme pentru regele Saul (Arheologia Bibliei, pag 86)
  9. -J.K. Hoffmeier- Arheologia Bibliei, pag 87, Editura Casa Cărţii Oradea, 2009, ISBN 978-973-8998-43-8
  10. http://www.nytimes.com/1993/08/06/world/from-israeli-site-news-of-house-of-david.html?pagewanted=all?pagewanted=all
  11. J.K. Hoffmeier- Arheologia Bibliei, pag 88, Editura Casa Cărţii Oradea, 2009, ISBN 978-973-8998-43-8

Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament cu trimiteri, traducere Dumitru Cornilescu, ISBN 0 564 01708 6

J.K. Hoffmeier- Arheologia Bibliei, Editura Casa Cărţii Oradea, 2009, ISBN 978-973-8998-43-8

Sursa

Legături externe