Vulgata

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Vulgata este o traducere a Sfintei Scripturi în limba latină, făcută la sfârșitul secolului al IV-lea și începutul secolului al V-lea. Această traducere și adaptările pentru limba latină i se datorează sfântului Ieronim, la cererea papei Damasus I al Romei.

Termenul de Vulgata pentru această traducere a Bibliei provine de la expresia latină folosită în mod curent pentru a o desemna: versio vulgata, care înseamnă „traducerea folosită în mod obișnuit”[1].

Vulgata a devenit în timp cea mai cunoscută și cu autoritate traducere a Sfintei Scripturi în limba latină pentru Biserica Romei.

Istoric

Pagina de titlu a ediției din anul 1590 (Vulgata Sixtina)

Încă din secolul al II-lea d.Hr. au fost folosite versiuni în limba latină ale Sfintei Scripturi, deși Biserica timpurie folosea îndeosebi limba greacă, chiar și în Occident. Trimiteri la aceste texte latine timpurii se găsesc în lucrările Sf. Ciprian al Cartaginei și ale lui Tertulian. Totuși, aceste traduceri vechi latine erau considerate a fi prea „grosolane” și „provinciale” pentru a fi autentice.

Odată cu răspândirea creștinismului în Italia și în apusul imperiului roman, unde era preponderentă limba latină, vechile traduceri „provinciale” nu au mai fost considerate ca satisfăcătoare. A devenit necesară o Biblie standard în limba latină pentru Biserica apuseană.

Sf. Damasus, papă al Romei (366-384), l-a însărcinat pe Fericitul Ieronim, unul dintre cei mai învățați Sfinți Părinți ai Bisericii apusene, să traducă și să revizuiască toate cărțile Sfintei Scripturi în limba latină, bazându-se pe textele grecești. La acea dată, canonul Vechiului Testament era Septuaginta (în limba greacă), iar cărțile Noului Testament (cele patru Evanghelii, Faptele Apostolilor, Epistolele Pauline, Epistolele sobornicești și Apocalipsa) erau scrise, de asemenea, tot în limba greacă.

Inițial, Sf. Ieronim a tradus în limba latină manuscrisele Noului Testament. Apoi, a continuat traducând în latină textul Vechiului Testament, pornind de la Septuaginta din limba greacă. A început cu Psaltirea în anul 384, realizând o primă versiune numită Psaltirea romană. Considerând însă că această versiune era „coruptă” datorită intercalărilor din vechile traduceri latine, Ieronim a realizat o altă versiune, în anul 387, care a devenit cunoscută sub numele de Psaltirea galică.

Dorind apoi să lucreze cu textele ebraice, fără a se mai baza pe Septuaginta, Sf. Ieronim a călătorit la Betleem, unde a fondat o mănăstire, iar în anul 390 a început lucrul la o nouă traducere a Vechiului Testament. Comparând versiunile Vechiului Testament redactate în limbile ebraică, aramaică și greacă și traducând Evangheliile din greacă în latină, Sf. Ieronim a dat creștinătății cea de-a doua versiune a Bibliei în limba latină, după Vetus Latina (traducerile latine vechi, din secolul al II-lea d.Hr.).

Vulgata nu a fost imediat acceptată în toate bisericile apusene, dar în secolul al V-lea devenise deja o carte universală. S-a transmis prin numeroase variante, copiate de călugări. Cu timpul, aceste manuscrise au început să prezinte interpolări ale copiștilor, interpolări care au necesitat corecturi permanente. În anul 1456, Johannes Gutenberg a scos prima ediție tipărită a Bibliei Vulgata; această nouă tehnologie a confirmat faptul că Biblia în limba latină avea nevoie de o nouă ediție corectată.

În decursul timpului, Biserica Romano-Catolică a decretat mai multe versiuni succesive ale Vulgatei ca fiind oficiale:

  • La Conciliul de la Trent (1546) Biblia Vulgata tipărită de Gutenberg a fost examinată și decretată ca singura autentică.
  • O ediție revizuită a fost finalizată în timpul Papei Clement al VIII-lea și a apărut la Roma în 1592. Această versiune, cunoscută și sub numele de Sixtina-Clementina, a fost revăzută și corectată în edițiile din 1593 și 1598, devenind „textus receptus” al Bisericii Romano-Catolice.
  • La începutul secolului XX, Papa Pius al X-lea a inițiat o nouă traducere a Vulgatei, iar un edict dat de papa Ioan Paul al II-lea a declarat că aceasta este conformă cu ideile și filosofia secolului respectiv.
  • Versiunea curentă oficială latină a Bibliei este Nova Vulgata[2], începută în 1965 în timpul Papei Paul al VI-lea și promulgată ulterior de Papa Ioan Paul al II-lea[3].

A se vedea și

Note

  1. Adjectivul vulgata nu are nici o conotație negativă în limba latină, el însemnând doar „obișnuită” sau „curent”. La fel, în expresia cunoscută azi drept „limba latină vulgară”, adjectivul „vulgară” nu are o conotație negativă, ci se referă la limba folosită în mod curent.
  2. Praenotanda
  3. Scripturarum Thesaurus, English translation, 1979

Legături externe