Epistola I către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Noul Testament
Evangheliile și Faptele Apostolilor
MateiMarcuLucaIoan
Faptele Apostolilor
Epistolele Sfântului Apostol Pavel
Romani
I CorinteniII Corinteni

GalateniEfeseni
FilipeniColoseni
I Tesaloniceni II Tesaloniceni
I TimoteiII Timotei
TitFilimon
Evrei

Epistolele sobornicești
Iacov
I Petru II Petru
I Ioan - II IoanIII Ioan
Iuda
Apocalipsa
Apocalipsa lui Ioan
Persoane din Noul Testament
Iisus HristosFecioara MariaDreptul Iosif
Ioachim și AnaIoan Botezătorul
Cei 12 apostoli: PetruIoanIacov (fiul lui Zevedei)
MateiFilipToma
Iacov (fiul lui Alfeu)IudaSimon
MatiaBartolomeu
Iuda Iscarioteanul
Apostolul Pavel
Farisei drepți: Nicodim Iosif din Arimateea
PavelGamaliel
Simeon
Conducători: Irod cel MareArhelau
Irod AntipaIrodiada
Pilat din Pont
Femei credincioase:
Maria Magdalena - Salomeea - Ioana - Maria lui Cleopa
Maria din BetaniaMarta din Betania
Alte persoane: Lazăr
Descoperiri arheologice biblice
Locuri din Noul Testament
Locuri din Evanghelii: BetleemNazaret
Muntele TaborBetaniaSamariaIerihon
Ierusalim
Cezareea
Alte locuri: AntiohiaDamascEfesIconium
Editați această casetă

Epistola I către Corinteni este una din cele paisprezece epistole ale sfântului apostol Pavel.

Autenticitate

Argumente interne

Autorul se numește pe sine cu numele și calitatea sa în debutul epistolei: „Pavel, chemat să fie apostol al lui Iisus Hristos, prin voia lui Dumnezeu...”[1] În epistolă se spune că Apollo a predicat în Corint [2], fapt care este afirmat și în Faptele Apostolilor[3]. Sfântul apostol Pavel spune că apostolii au lucrat cu mâinile lor[4], fapt ce apare și în Faptele apostolilor[5].

Argumente externe

Clement Romanul scrie corintenilor: „Citiți epistola fericitului Pavel!Într-adevăr inspirat v-a scris acela despre sine, despre Chifa și despre Apollo, pentru că voi și atunci provocați certuri și dezbinări”[6]. Sf. Ignatie al Antiohiei folosește Epistola către Corinteni în scrierile sale (Ad. Magn.X), Policarp al Smirnei afirmă: „Nu știți că sfinții vor judeca lumea, după cum ne învață Pavel”(Ad. Phil. XI). Fragmentul Muratori citează epistola printre scrierile canonice, la fel o fac Sf. Irineu și Clement Alexandrinul. Ea se află, de asemenea, pe lista canonică a Sfinților Părinți Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului și Grigore de Nazianz. Epistola se află și în vechile traduceri ale Bibliei, cea latină și cea siriacă.

Corint

„Corintul devenise, încă de timpuriu, unul din cele mai înfloritoare orașe ale lumii antice. Geloasă, Roma l-a distrus în 146 î.Hr., pentru ca, după un secol, Iuliu Cezar să-l readucă la viață cu statut de colonie romană și, puțin după aceea, Octavian August să-l proclame capitală a provinciei Ahaia, cu drepturile și privilegiile unei mari metropole.” (Valeriu Anania). Era un centru economic și cultural important, renumit pentru cultul zeiței Afrodita-Venera. „Corintul devenise faimos și prin libertinajul moravurilor; aci se afla templul Afroditei (Venus), ale cărei peste o mie de hierodule pervertiseră erosul la treapta de prostituție sacralizată.” (Valeriu Anania)

Întemeierea Bisericii din Corint

Întemeierea Bisericii din Corint ne este relatată în Faptele apostolilor, cap18. Ajuns la Corint, Pavel s-a îndreptat, după obiceiul său, către cartierul evreiesc. A aflat locuință în casa unui făcător de corturi, numit Acvila, venit de curând de la Roma cu soția sa, Priscila [7] Fiind de aceeași meserie cu ei, a rămas în casa lor. În fiecare sâmbătă, se ducea la sinagogă și vorbea și îndupleca pe iudei și pe greci. Dar când au venit Sila și Timotei din Macedonia, Pavel s-a dedat în totul propovăduirii, și dovedea Iudeilor că Iisus este Hristosul. Fiindcă Iudeii i se împotriveau și-l batjocoreau, Pavel și-a scuturat hainele, și le-a zis: „Sângele vostru să cadă asupra capului vostru; eu sunt curat. De acum încolo, mă voi duce la Neamuri”.

S-a despărțit de sinagogă și a început să învețe în casa unui unui om temător de Dumnezeu, numit Iust, a cărui casă era vecină cu sinagoga. Spre deosebire de iudeii necredincioși, Crisp, fruntașul sinagogii, a crezut în Domnul, împreună cu toată casa lui. Şi mulți dintre Corinteni, care auziseră pe Pavel, au crezut și ei, și au fost botezați. Noaptea, Domnul a zis lui Pavel într-o vedenie: ,,Nu te teme; ci vorbește și nu tăcea, /căci Eu sunt cu tine; și nimeni nu va pune mâna pe tine, ca să-ți facă rău: vorbește, fiindcă am mult norod în această cetate./Aici a rămas un an și șase luni, și învăța printre Corinteni Cuvântul lui Dumnezeu."

Neștiind ce mijloace să mai întrebuințeze ca să scape de el, în cele din urmă, iudeii s-au hotărât să-l aducă în fața proconsulului Galion, acuzându-l că ,, ,,Omul acesta ațâță pe oameni să se închine lui Dumnezeu într'un fel care este împotriva Legii.``Acuzația era destul de abilă. Şi dacă Galion o lua în seamă, Sfântul Pavel putea să cadă sub pedeapsa legii romane, culpabil de crimă de lese maiestate, cum au căzut mai târziu și el și toți creștinii. Dar Galion nu le-a luat în seamă pâra și nici n-a vrut să-i asculte, văzând că este vorba de anumite neînțelegeri asupra Legii evreiești, și nu de o vreo faptă rea sau vreo blestemăție. (Fapte 18.14-15) Atunci au pus toți mâna pe Sosten, care era ajutorul lui Pavel[8] și fruntașul sinagogii, și-l băteau înaintea scaunului de judecată, fără ca lui Galion să -i pese.[9]

Apostolul a putut petrece încă „multe zile” în liniște în Corint, timp în care a convertit pe Stefanas și casa lui[10], pe Gaius [11], pe Erast, vistiernicul orașului,[12] pe Cvartus din portul Chenhrea și pe mulți alții, ale căror nume nu le mai cunoaștem.[13]

Contextul epistolei

Ajuns în Efes, putem presupune că a trimis de aici Corintenilor o scrisoare - cea menționată în 1 Cor. 5, 9-11 - prin care le făcea cunoscută prezența sa aici și le dă diferite sfaturi, între care și acela „de a nu se amesteca cu curvarii”, dar, așa cum precizează el nu înțelege curvarii lumii acesteia, sau cei lacomi de bani, sau cei răpăreți, sau cei ce se închină la idoli, fiindcă atunci ar trebui să iasă din lume, ci el se referea la cel care, ,,măcar că își zice ,,frate``, totuși este curvar, sau lacom de bani, sau închinător la idoli, sau defăimător, sau bețiv, sau răpăreț; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncați.” Iar apoi continuă astfel: 12În adevăr, ce am eu să judec pe cei de afară? Nu este datoria voastră să judecați pe cei dinăuntru?/13Cât despre cei de afară, îi judecă Dumnezeu. Dați afară dar din mijlocul vostru pe răul acela.”(1Cor5.12-13)

În urma acestei scrisori (care nu ni s-a păstrat), a primit și el mai multe vești de la Corinteni. De la Hloe[14], află că între Corinteni erau unele dezbinări, după apostolul preferat. Unii se numeau „ai lui Pavel”, alții”ai lui Apolo”, alții „ai lui Chefa”, iar alții „ai lui Hristos”[15]

Apolo era un iudeu alexandrin, instruit în credința creștină și botezat de către Acvila și Priscila, care a ajuns la Corint, în urna Sfântului Apostol Pavel (cf Fapte18. 24-28), și predica cu o elocință aleasă, ceea a făcut ca unii corintieni să se atașeze de el, formând acea „partidă” numită „ai lui Apolo”. Despre Petru nu avem cunoștință să fi predicat la Corint, însă unii iudei încreștinați, deși neiudaizanți, păstrau o anumită ostilitate față de Sfântul Pavel și-i contestau autoritatea, opunându-i pe Sfântul Apostol Petru. Aceștia formau grupul „petrinilor” . Alții rămâneau devotați Sfântului Pavel și, în sfârșit, o anume pretinsă elită creștină nega rolul oricărui apostolat și alcătuia o a patra „partidă”; „ai lui Hristos”. Nu trebuie să credem că în Biserica din Corint s-ar fi ivit vreo erezie doctrinară sau schismă care să spargă unitatea de credință. Era numai o disensiune de suprafață privitoare la predicatorul preferat.

Pe lângă acestea, Corintienii înșiși fac o scrisoare cu care trimit o delegație formată din Stefanas, Fortunat și Ahaic [16] și-i cer apostolului Pavel mai multe lămuriri.

Se mai pot adăuga și informațiile orale pe care i le vor fi dat cei trei delegați, precum și cele pe care i le va fi dat Apolo, venit și el la Efes[17] Atunci le-a făcut o scrisoare - aceea pe care o avem noi astăzi sub numele de Epistola I către Corinteni (în fapt, a doua) în care îi mustră pentru disensiunile dintre ei și răspunde la întrebările puse de ei cu privire la căsătorie și celibat, la mâncarea din cărnurile sacrificate idolilor (idolotite), la harismele duhovnicești, la dogma învierii morților etc. La sfârșit îi invită și pe ei să ia parte la colecta care se făcea pentru săracii din Ierusalim, le anunță o vizită a sa către toamnă și le spune să primească bine pe Timotei, care va veni curând din Macedonia și le va spune cum învață și rânduiește el în toate Bisericile.

Îndemn la unire

Apostolul Pavel îi îndeamnă să aibă toți același fel de vorbire, să n-aibă dezbinări între ei, ci să fie uniți în chip desăvârșit într-un gând și o simțire. El spune că a auzit de la Cloe despre certurile dintre cele 4 grupulețe formate și întreabă retoric: „Hristos a fost împărțit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel ați fost voi botezați?” Rezultă de aici că grupările nu-și au rostul din moment ce Hristos a fost unul care s-a răstignit pentru oameni și el este cel în numele căruia sunt botezați creștinii.

Înțelepciunea lumii și înțelepciunea lui Dumnezeu

Pavel a fost trimis să propovăduiască evanghelia nu cu înțelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos să fie făcută zadarnică.(adică cu arta elocinței, a vorbelor golite de conținut, fără efecte, fără roade). Fiindcă propovăduirea crucii este nesăbuință pentru cei ce sunt pe calea pierzării, dar pentru creștini, care sunt pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Dumnezeu a prostit (a arătat drept proastă) înțelepciunea lumii acesteia. Căci întrucât lumea, n-a cunoscut pe Dumnezeu în înțelepciunea lui Dumnezeu, Dumnezeu a găsit cu cale să mântuiască pe credincioși prin nesăbuința propovăduirii crucii. Iudeii cer minuni, grecii caută înțelepciune dar apostolii propovăduiesc pe Hristos cel răstignit, care pentru iudei este o pricină de poticnire și pentru Neamuri o nesăbuință, dar pentru cei chemați, fie iudei, fie greci, este puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu. Căci nesăbuința lui Dumnezeu este mai înțeleaptă decât oamenii și slăbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii. De pildă, apostoli sunt îndemnați să se uite la ei înșiși, care au fost chemați: printre ei nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici (în sensul bogăției), nici mulți de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nesăbuite ale lumii ca să facă de rușine pe cele înțelepte, pe cele slabe ale lumii ca să facă de rușine pe cele tari, lucrurile josnice, disprețuite, chiar lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt. Aici Pavel se referă la faptul că apostolii au fost luați dintre oamenii simpli (nu înțelept), săraci (și nu bogați), de neam comun (și nu ales). Şi Dumnezeu a făcut asta pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu. Apostolii sunt, prin Dumnezeu, în Hristos Iisus. Iisus a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înțelepciune, neprihănire, sfințire și răscumpărare pentru ca cine se laudă, să se laude în Domnul.

Pavel spune din nou că el nu a venit să vestească taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înțelepciune strălucită. El însuși când a venit era slab, fricos și plin de cutremur. Şi învățătura și propovăduirea lui nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înțelepciunii, ci într-o dovadă dată de Duhul și de putere pentru ca credința celor ce-l ascultau să fie întemeiată nu pe înțelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu. Ceea ce propovăduiesc apostolii este o înțelepciune dar nu a veacului acestuia, nici a fruntașilor veacului acestuia, care vor fi nimiciți, ci înțelepciunea lui Dumnezeu, cea tainică și ținută ascunsă, pe care o rânduise Dumnezeu spre slava apostolilor, mai înainte de veci. Această înțelepciune n-a cunoscut-o nici unul din fruntașii veacului acestuia căci dacă ar fi cunoscut-o, n-ar fi răstignit pe Domnul slavei. După cum este scris: „Lucruri, pe care ochiul nu le -a văzut, urechea nu le -a auzit, și la inima omului nu s-au suit, așa sunt lucrurile, pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce -L iubesc.” Apostolilor, Dumnezeu le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar și lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Așa cum duhul omului cunoaște lucrurile omului, tot așa nimeni nu cunoaște lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. Şi apostolii n-au primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să poată să cunoască lucrurile pe care Dumnezeu le-a dat, prin harul său. Şi apostolii vorbesc despre aceste lucruri nu cu vorbiri învățate de la înțelepciunea omenească, ci cu vorbiri învățate de la Duhul Sfânt, întrebuințând o vorbire duhovnicească pentru lucrurile duhovnicești. Dar omul firesc nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu căci pentru el sunt o nesăbuință. Şi nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește. Omul duhovnicesc, dimpotrivă, poate să judece totul și el însuși nu poate fi judecat de nimeni. Căci „cine a cunoscut gândul Domnului ca să-I dea învățătură? Apostolii au însă gândul lui Hristos”.

Certurile, zavistiile și dezbinările sunt lucruri lumești

Apostolul Pavel spune că nu a putut vorbi cu apostolii ca unor oameni duhovnicești, ci a trebuit să le vorbească ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos, hrănindu-i cu lapte, nu cu bucate tari pentru că ei au rămas lumești. Căci atâta vreme cât între ei sunt zavistii, certuri, dezbinări, ei sunt tot lumești. Pavel și Apolo sunt slujitori ai lui Dumnezeu, prin care creștinii au crezut. Şi fiecare după puterea dată lui de Domnul. Pavel a sădit, Apolo a udat dar Dumnezeu a făcut să crească, așa că nici cel ce sădește, nici cel ce ce udă nu sunt nimic, ci Dumnezeu, care face să crească.(așadar sunt instrumente prin care lucrează puterea lui Dumnezeu) Cel ce sădește și cel ce udă sunt tot una. Şi fiecare își va lua răsplata după osteneala lui.(sunt slujitori responsabili care își vor primi răsplata cuvenită) Căci apostolii sunt împreună lucrători cu Dumnezeu. Creștinii sunt ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu.

Note

  1. 1cor1.1
  2. 1Cor3.6
  3. FA18.27
  4. 1Cor4.12
  5. 18.3
  6. 1Cor4
  7. FA 18, 1-2
  8. 1Cor1.1
  9. FA18.17
  10. 1 Cor.16 15
  11. 1 Cor. 1 14
  12. FA19.22
  13. FA 18.8
  14. 1 Cor. 1, 11
  15. 1Cor. 1, 11-12
  16. 1 Cor. 16, 17
  17. 1 Cor. 16, 12


Bibliografie

  • Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
  • I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 275-280, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-75-7,
  • Noul Testament, pag. 329-340, versiune revizuită, redactată și comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, ediția doua revizuită și îmbunătățită, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1995, ISBN 973-9130-08-9
  • English Standard Version Bible, 1971