Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel

Acest articol face parte din seria Noul Testament
Evangheliile și Faptele Apostolilor
Matei – Marcu – Luca – Ioan
Faptele Apostolilor
Epistolele Sfântului Apostol Pavel
Romani I Corinteni – II Corinteni Galateni – Efeseni Filipeni – Coloseni I Tesaloniceni – II Tesaloniceni I Timotei – II Timotei Tit – Filimon Evrei
Epistolele sobornicești
Iacov I Petru – II Petru I Ioan - II Ioan – III Ioan Iuda
Apocalipsa
Apocalipsa lui Ioan
Persoane din Noul Testament
Iisus Hristos – Fecioara Maria – Dreptul Iosif Ioachim și Ana – Ioan Botezătorul
Cei 12 apostoli: Petru – Ioan – Iacov (fiul lui Zevedei) Matei – Filip – Toma Iacov (fiul lui Alfeu) – Iuda – Simon Matia – Bartolomeu Iuda Iscarioteanul Apostolul Pavel
Farisei drepți: Nicodim – Iosif din Arimateea Pavel – Gamaliel Simeon
Conducători: Irod cel Mare – Arhelau Irod Antipa – Irodiada Pilat din Pont
Femei credincioase: Maria Magdalena - Salomeea - Ioana - Maria lui Cleopa Maria din Betania – Marta din Betania
Alte persoane: Lazăr
Descoperiri arheologice biblice
Locuri din Noul Testament
Locuri din Evanghelii: Betleem – Nazaret Muntele Tabor – Betania – Samaria – Ierihon Ierusalim Cezareea
Alte locuri: Antiohia – Damasc – Efes – Iconium
Editați această casetă

Epistola către Coloseni este una din cele paisprezece epistole ale sfântului apostol Pavel aflate în Noul Testament. Epistola către Coloseni este din epistolele numite ale captivității, iar din punct de vedere doctrinar, este o epistolă hristologică. Epistola cuprinde o parte din învățătura creștină despre Iisus Hristos, înlăturând unele din ereziile vremii, îndeamnă la distrugerea mădularelor pământești (păcatele) și îmbrăcarea în haina virtuților creștine. Ea conține și o suită de îndemnuri și sfaturi pentru soții și soți, copii și părinți, robi și stăpâni dar și pentru preoți. Epistola face referire la profesia de medic a apostolului Luca.

Autenticitatea

Argumente externe

Clement Romanul citează cuvinte din Epistola către Coloseni iar epistola către Barnaba face aluzii la unele expresii din această epistolă. Iustin Martirul și Teofil al Antiohiei cunosc epistola și citează expresii din ea. Sfântul Irineu, Tertulian și Clement al Alexandriei folosesc unele expresii hristologice din ea și o socotesc ca aparținând apostolului Pavel. Eusebiu al Cezareii ne informează că originea ei paulină n-a fost niciodată pusă la îndoiala în primele veacuri.

Ea există și în traducerile vechi ale Bibliei, cea siriacă și cea latină. Este prezentă, de asemenea, în Fragmentul Muratori, ca și în lista cărților canonice ale Sf. Părinți: Atanasie Cel Mare, Chiril al Ierusalimului și Grigore de Nazianz.

Argumente interne

Sfântul apostol Pavel își pune numele în fruntea ei. Limba, stilul, doctrina arată un autor comun cu celelalte epistole și anume apostolul Pavel. Exegeții ortodocși arată că un falsificator nu putea scrie o epistolă către coloseni din pricina faptului că localitatea nu este menționată nicăieri în Noul Testament și este o localitate foarte mică.

Data și locul

Epistola este scrisă de sf. apostol Pavel cel mai probabil la Roma, în timpul primei sale captivități (61-63), sau chiar mai înainte, la Cezareea (58-60).

Motivul și scopul

Epistola este trimisă Bisericii din Colose cu ocazia unei crize de tip doctrinal apărută în comunitate.

Colosenii

A se vedea articolul dedicat: Colose.

Colose era un orășel din Asia Mică, situat la 200 km est de Efes și în imediata vecinătate a altor două localități cam de aceeași mărime și importanță, Laodiceea și Ierapole. El se afla pe teritoriul Frigiei, ținut al provinciei proconsulare Asia; Frigia era patria zeiței Cybela, în jurul căreia se consuma unul din cultele orgiastice ale religiilor mistice orientale. Astfel, Colosenii erau politeiști și vorbeau limba greacă comună, dar orașul avea și o însemnată comunitate evreiască. În Antichitate, Colose cunoscuse o deosebită înflorire economică și culturală. În sec. V î.d.Hr., Herodot îl numea „cetate importantă”, iar Xenofon îl considera, ceva mai târziu, „oraș mondial, plăcut și mare”. Datorită poziției sale, fiind străbătut de importantul drum comercial care lega Vestul cu Estul, Colose a devenit un puternic centru comercial, însă odată cu devierea acestei rute comerciale, alte două orașe vecine, Laodiceea și Ierapole, l-au depășit ca înflorire comercială.

Credință, dragoste și nădejde

Pavel și Timotei spun că au auzit de credința în Hristos Iisus a colosenilor, despre dragostea pe care o au față de toți sfinții din pricina nădejdii care îi așteaptă în ceruri și despre care au auzit înainte în cuvântul adevărului evangheliei, care a ajuns până la ei și este în toată lumea, unde dă roade și merge crescând. Și aceasta s-a întâmplat din ziua în care au auzit și au cunoscut harul lui Dumnezeu, în adevăr, așa cum au învățat de la Epafras, tovarăș de slujbă iubit de Pavel și apropiații săi și un credincios slujitor al lui Hristos pentru coloseni.

Cerere și rugăciune pentru noi virtuți

Apostolul Pavel spune că ei se roagă și cer de la Dumnezeu ca locuitorii coloseni să se umple de cunoștința voii Lui, în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească, pentru ca astfel să se poarte într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fie plăcuți în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, crescând în cunoștința voii lui Dumnezeu, întăriți, cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare și îndelungă răbdare, cu bucurie, mulțumind Tatălui, care i-a învrednicit să aibă parte de moștenirea sfinților, în lumină.

Iisus Hristos

Dumnezeu a izbăvit oamenii de sub puterea întunericului și i-a strămutat în împărăția Fiului dragostei Lui, în care oamenii au răscumpărarea prin sângele lui, adică iertarea păcatelor.

El este chipul Dumnezeului celui nevăzut, cel întâi născut din toată zidirea.

Pentru că prin el au fost făcute toate lucrurile care sunt în ceruri și pe pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie scaune de domnii, fie dregătorii, fie domnii, fie stăpâniri. Toate au fost făcute prin El și pentru El.

Trebuie să reținem din acest verset, citat mai sus, ca și lumea spiritelor (adică toate cetele de îngeri) a fost făcută prin Fiul lui Dumnezeu și pentru Fiul lui Dumnezeu. Unii coloseni rătăciți, numiți gnostici, ziceau că îngerii sunt niște emanații sau izvorâri din Dumnezeu, și nu creaturi. Alți rătăciți, pripășiți în Biserica din Colose mai profesau și un cult al îngerilor, pe care-i puneau alături sau poate chiar mai presus de Domnul Hristos. Acest cult al îngerilor crea pericolul de a despărți pe credincioșii din Colose de Unicul Cap al Bisericii, care este numai Domnul Hristos. El este mai înainte de toate lucrurile și toate se țin prin El.

El este Capul trupului, al Bisericii. El este începutul, cel întâi născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă întâietatea.

Sfântul Pavel mai adăugă, că Domnul Hristos este „Începutul, Întâiul–născut din morți...” (vers. 18), adică începătorul și temelia credinței și a mântuirii creștine, și cel dintâi care a ieșit din pântecele iadului, prin învierea Sa din morți, fiind „începătură a învierii celor adormiți”

Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El și să împace totul cu sine, atât ce este pe pământ cât și ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui și pe oameni, care odinioară erau străini și vrăjmași prin gândurile și prin faptele lor rele, El i-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să-i facă să se înfățișeze înaintea Lui sfinți, fără prihană și fără vină.

Acest lucru se va întâmpla negreșit, dacă vor rămâne și mai departe întemeiați și neclintiți în credință, fără să se abată de la nădejdea Evangheliei, pe care au auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer, și al cărei slujitor a fost făcut Pavel.

Apostolul spune că se bucură pentru suferințele lui și că în trupul său, împlinește ce lipsește suferințelor lui Hristos, pentru trupul Lui, adică Biserica.

De la început se exclude presupunerea că patimile Mântuitorului ar fi insuficiente pentru mântuirea lumii și că aceste lipsuri le-ar împlini Apostolul. Patimile Domnului au fost odată și pentru totdeauna depline și suficiente pentru a împăca pe om cu Dumnezeu. Meritele sau suferințele oamenilor nu pot adăuga nimic, în această privință, la patimile lui Hristos. Mântuitorul a cerut, însă, de la urmașii Săi să-și ia fiecare „crucea” sa și să-i urmeze. Fiecare apostol, fiecare creștin chiar, este deci dator să continue suferințele lui Hristos în Biserică, adică în trupul mistic al Domnului, prin suferințele pe care le îndură pentru credința sa în această viață. Pătimirile pentru credință dau creștinilor conștiința părtășiei la suferințele lui Hristos. Trupul Apostolului, care-i un mădular din trupul Bisericii, adică din trupul lui Hristos, îl leagă de patimile de pe cruce, prin suferințele îndurate pentru vestirea Evangheliei. Biserica este zidită pe crucea Mântuitorului și pe suferințele martirilor. Dacă nu toți apostolii au murit pentru Hristos, în schimb toți au pătimit pentru El, fără excepție.

Slujitorul ei a fost făcut Pavel, după isprăvnicia pe care i-a dat-o Dumnezeu pentru oameni ca să întregească cuvântul lui Dumnezeu. El spune că se referă la taina ascunsă din veșnicii și în toate veacurile, dar descoperită acum sfinților Lui, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția slavei tainei acesteia între neamuri, adică Hristos cel dintru ei, nădejdea slavei. Pe Hristos îl propovăduiesc apostolii și ei sfătuiesc pe orice om și învață pe orice om, în toată înțelepciunea, ca să înfățișeze pe orice om desăvârșit în Hristos Iisus. La asta lucrează Pavel și se luptă după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în el.

Apostolul Pavel le spune să ia seama ca nimeni să nu-i fure cu filozofia și cu o amăgire deșartă, după datina oamenilor, după stihiile lumii (alte traduceri: după învățăturile începătoare, după înțelesurile cele slabe ale lumii, ESV-elemental spirits, elementary principles, NIVUK- basic principles) și nu după Hristos.

Ereticii pretindeau că dețin o „filozofie” care răspunde tuturor întrebărilor care au preocupat din totdeauna omenirea, întrebări referitoare la Dumnezeu, la lume și om, iar practic, sub influența iudaizanților, încercau să impună creștinilor proveniți dintre păgâni, unele precepte ale Legii mozaice, îndeosebi circumciziunea, deosebirea alimentelor, ținerea anumitor sărbători etc. (II, 11-23). Ei creaseră, de asemenea, tot felul de speculații lipsite de orice realitate, despre o întreaga ierarhie de ființe intermediare - între Dumnezeu și lume, emanații din ființa dumnezeiască („eoni”) și despre angeologii nesfârșite, speculații care, prin abstracțiile lor și printr-o notă aparentă de „pietate”, furau mințile unora.

„După stihiile lumii, și nu după Hristos”, continuă Apostolul definirea acestei erezii. Aceste „stihii” însemnau la început literele alfabetului, sau instrucția elementară pentru copii. Apoi însemnau elementele de bază ale lumii materiale care se distrug la sfârșitul lumii prin foc (2 Petru 3, 10-12). Îndeosebi, erau socotite patru elemente (stihia): focul, apa, aerul și pământul. De la această noțiune însă, cuvântul capătă un înțeles speculativ, în sensul că elementele naturii ar fi înzestrate cu spirite deosebite: soarele, luna, stelele etc. Fiecare ar avea îngerii lor, care împart anotimpurile, lunile, zilele anului și chiar orele (cartea lui Enoh). Această speculație mergea la unii chiar mai departe, pretinzând că există îngeri până și în vânturi, nori, frig, căldură etc. Nu știm exact ce înțelegeau ereticii din Colose prin „stihiile lumii”, care sunt „nu după Hristos”. Felul cum îi combate Sfântul Pavel aici dezvăluie însă o înclinare spre un amestec pagâno-iudaic, prin însuflețirea lumii materiale cu spirite nenumărate, din care se nășteau o mulțime de superstiții păgubitoare, îndepărtând pe credincioși de spiritualitatea adevărată în Dumnezeu, nefiind astfel în conformitate cu învățătura lui Hristos.

Căci în Hristos locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii. Colosenii (ca și toți oamenii) au totul deplin în El, care este Capul oricărei domnii și stăpâniri. În El ei au fost tăiați împrejur nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Hristos, prin dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământești, fiind îngropați împreună cu El, prin botez și înviați în el și împreună cu El, prin credința în puterea lui Dumnezeu, care l-a înviat din morți. Pe coloseni (ca și pe toți oamenii), care erau morți în greșalele lor și în firea lor pământească netăiată împrejur, Dumnezeu i-a adus la viață împreună cu el, după ce le-a iertat toate greșalele.

A șters zapisul cu poruncile Lui, care stătea împotriva lor și ne era potrivnic și l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.

A dezbrăcat domniile domniile și stăpânirile, și le -a făcut de ocară înaintea lumii, după ce a ieșit biruitor asupra lor prin cruce. Așadar nimeni nu trebuie să-i judece cu privire la mâncare și băutură (vechile prescripții privitoare la alimentele prevedeau abținerea de la consumul animalelor spurcate - Levitic 11, Deuteronom 14 și interziceau consumul vinului pentru nazirei Numeri 6.3; unele secte iudaice au amplificat arbitrar lista interdicțiilor alimentare, interzicând, se pare, consumul de carne și vin, a se vedea și articolul alimentația) sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, (unele secte cereau ținerea sărbătorilor iudaice. Apostolul Pavel se opune atât aici cât și în Gal 4.10. Sărbătorile creștine sunt legate de viața Mântuitorului, a sfinților apostoli și a marilor sfinți în genere) care sunt umbra lucrurilor viitoare, pe când trupul este al lui Hristos.

Nimeni să nu vă răpească premiul alergării -spune apostolul Pavel-făcându-și voia lui însuși printr-o smerenie și închinare la îngeri, amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut, umflat de o mândrie deșartă, prin gândurile firii lui pământești. Cel ce face asta ,,nu se ține strâns de Capul din care tot trupul, hrănit și bine închegat, cu ajutorul încheieturilor și legăturilor, își primește creșterea pe care i-o dă Dumnezeu.”

Îngerii sunt, într-adevăr, cele mai nobile creaturi ale lui Dumnezeu. Ei alcătuiesc „cetatea lui Dummezeu”: „Ierusalimul ceresc” (Evrei XII, 22-23). Dar sunt simple creaturi. Colosenii, însă, atribuiau îngerilor, în actul mântuirii, un aport superior celui al Fiului lui Dumnezeu. În acest chip, ei smulgeau cununa biruinței Mântuitorului Hristos. Justificau cultul îngerilor prin faptul că Dumnezeu - Tatăl și Fiul, aflându-se într-o sferă superioară lumii, nu pot veni în contact cu oamenii decât prin îngeri. În felul acesta ei „intră întru cele ce n-au văzut”, adică se amestecă în domeniul lucrurilor pe care nu le-au văzut și nu le cunosc.

Dacă noi am murit împreună cu Hristos față de învățăturile începătoare ale lumii, nu mai trebuie să ne supunem la porunci ca acestea:,,Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!``Toate aceste lucruri- continuă Pavel-care pier odată cu întrebuințarea lor, și sunt întemeiate pe porunci și învățături omenești, au, în adevăr, o înfățișare de înțelepciune, într-o închinare voită, o smerenie și asprime față de trup, dar nu sunt de niciun preț împotriva gâdilării firii pământești. (vezi nota de mai sus referitoare la alimente)

Dacă , deci, creștinii au înviat împreună cu Hristos, ei trebuie să umble după lucrurile de sus, unde Hristos șade la dreapta lui Dumnezeu, să se gândească la lucrurile de sus, nu la lucrurile de pe pământ. Căci creștinii au murit și viața lor este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când se va arăta Hristos, viața noastră, a creștinilor, atunci ei se vor arăta și ei împreună cu el în slavă.

Distrugerea mădularelor pământești (păcatele) și îmbrăcarea în haina virtuților

De aceea trebuie să omorâm mădularele pământești și anume curvia, necurăția, patima, pofta rea, și lăcomia, care este o închinare la idoli. Din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, avertizează apostolul Pavel. Acum , adaugă Pavel, ,,lăsați-vă de toate aceste păcate de mânie, de vrăjmășie, de răutate, de clevetire, de vorbele rușinoase, care v-ar putea ieși din gură. Nu vă mințiți unii pe alții. Căci –continuă el- v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, cu faptele lui,/și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care se înnoiește spre cunoștință, după chipul Celui ce l-a făcut/ Aici nu mai este nici Grec, nici Iudeu, nici tăiere împrejur, nici netăiere împrejur, nici Barbar, nici Schit, nici rob, nici slobod, ci Hristos este totul și în toți.” Pavel îi îndeamnă să se îmbrace cu o inimă plină de îndurare, cu bunătate, cu smerenie, cu blândețe, cu îndelungă-răbdare, cu îngăduință, cu iertare, cu dragoste, care este legătura desăvârșirii. Apoi adaugă: ,,Pacea lui Hristos, la care ați fost chemați, ca să alcătuiți un singur trup, să stăpânească în inimile voastre, și fiți recunoscători./ Cuvântul lui Hristos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțămire în inima voastră./ Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Iisus, și mulțămiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.”

Îndemnuri către soții, soți, copii, părinți, robi, stăpâni

Nevestele să fie supuse bărbaților lor în Domnul.(adică supuse bărbaților în acele lucruri care nu contravin credinței creștine) (pentru detalii și completări vezi căsătoria) Bărbații să-și iubească nevestele și să nu țină necaz pe ele (pentru detalii și completări vezi căsătoria)

Copiii să asculte de părinții lor în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului. Părinții nu trebuie să-și întărâte copiii pentru ca aceștia să nu-și piardă nădejdea.

Robii să asculte în toate lucrurile de stăpânii lor pământești nu numai când sunt sub ochii lor, ca cei ce caută să placă oamenilor, ci în curăție de inimă, ca unii ce se tem de Domnul. „Orice faceți - îndeamnă Pavel pe robi - să faceți din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, /ca unii cari știți că veți primi de la Domnul răsplata moștenirii. Voi slujiți Domnului Hristos. /Căci cine umblă cu strâmbătate, își va primi plata după strâmbătatea, pe care a făcut-o; și nu se are în vedere fața omului." Stăpânii trebuie să le dea robilor ce le datorează și ce li se cuvine, căci știu că și ei au un Stăpân în cer.

Îndemnuri către apostoli

Apostolul Pavel le spune să stăruiască în rugăciune, veghind în ea cu mulțumiri. Le mai spune să se poarte cu înțelepciune față de cei din afara bisericii (necredincioșii) și să răscumpere vremea. El adaugă că vorbirea trebuie să le fie totdeauna dreasă cu sare, ca să știe cum să răspundă fiecăruia.

Încheiere

Epistola se încheie cu câteva precizări concrete:

1) Tot ce este cu privire la Pavel va fi transmis de Tihic, frate prea iubit și slujitor credincios, care este trimis cu epistola.

2) Tihic va veni cu Onisim, frate credincios și prea iubit care este din rândurile apostolilor.

3) Pavel le vorbește de Aristarh, tovarășul lui de temniță, de Marcu, vărul lui Barnaba, pe care ei trebuie să-l primească bine dacă vine, de Iisus zis și Iustus, de Epafras care luptă pentru coloseni în rugăciunile sale pentru ca, desăvârșiți și deplin încredințați, să stăruie în voia lui Dumnezeu; el are o mare râvnă pentru coloseni, pentru cei din Laodiceea și pentru cei din Ierapole.

4) Pavel îl menționează pe Luca, doctorul prea iubit, și Dima care amândoi le trimit sănătate colosenilor.

5) Pavel le spune că, după ce această epistolă va fi citită la coloseni, ei trebuie să facă astfel încât ea să fie citită și în Biserica laodicenilor. Apoi, la rândul lor, trebuie ca și ei să citească epistola care urma să vină din Laodiceea.

Bibliografie

1. I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 275-280, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-75-7,
2. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
3. Noul Testament, pag 363-365, tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București, ISBN 973-9130-88-7
4. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2
5. English Standard Version Bible, 1971