Septuaginta
Septuaginta (nume care derivă din latinescul „șaptezeci”, citată uneori prin LXX) este o traducere din secolul al III-lea î.Hr. a Scripturilor ebraice în grecește. Este Vechiul Testament canonic din Biserica Ortodoxă.
Cuprins
[ascunde]Istoric
Traducerea Septuagintei a avut loc în Alexandria la porunca regelui egiptean Ptolemeu al II-lea Philadelphos (283-246 î.Hr.), care dorea să extindă celebra bibliotecă din Alexandria astfel încât să includă înțelepciunea tuturor vechilor religii din lume. Deoarece greaca era limba oficială din Alexandria, Scripturile au fost în consecință traduse în această limbă. Filosoful Philon din Alexandria (cunoscut și sub numele Filon Iudeul) spune că un motiv al traducerii ar fi fost și acela de a suplini uitarea limbii ebraice de către evreii din diaspora.[1] Conform altei ipoteze, Ptolemeu însuși s-ar afla la originea acestei inițiative, din dorința de a cunoaște codul de legi al unei comunități importante din Egipt, cum era comunitatea evreiască.
Scrisoarea lui Aristeas, cea mai veche mărturie cunoscută despre originea Septuagintei, descrie cum Ptolemeu a luat legătura cu marele preot Eleazar din Ierusalim și i-a cerut să îi trimită traducători. Din fiecare din cele doisprezece triburi ale lui Israel au fost aleși câte șase traducători, ajungându-se astfel la numărul larg acceptat de șaptezeci și doi (alte relatări vorbesc de șaptezeci sau de șaptezeci și cinci).
Termenul Septuaginta provine din expresia latină versio septuaginta interpretum („traducerea celor șaptezeci de interpreți”, sau, în limba greacă ἡ μετάφρασις τῶν ἑβδομήκοντα - „hē metáphrasis tōn hebdomēkonta”).[2]
Inițial a fost tradusă doar Tora (primele cinci cărți), dar ulterior au fost adăugate traduceri ale altor cărți sfinte (și chiar compoziții) acestei colecții. În vremea Domnului, Septuaginta era Biblia folosită de majoritatea evreilor eleniști. Astfel, atunci când Apostolii au citat Scripturile evreiești în propriile lor scrieri, izvorul dominant pentru cuvintele lor l-a constituit Septuaginta (LXX). Dat fiind faptul că Evanghelia s-a răspândit cu precădere printre evreii eleniști, este evident că LXX urma să devină Biblia Bisericii primare. Pășind pe urmele acestor prime generații de creștini, Biserica Ortodoxă a continuat să considere Septuaginta ca fiind singurul text canonic al Vechiului Testament.
Există anumite diferențe între canonul Septuagintei și cel al Bisericii Romano-Catolice și creștinilor protestanți, bazate pe diferențe de tradiție a traducerii sau de doctrină.
Diferențe față de alte canoane creștine
Diferențele dntre canonul Septuagintei și cel al Bisericii Romano-Catolice (Vulgata) sunt minore și nu au fost niciodată subiectul controverselor dintre ortodocși și romano-catolici. Listele canonice sunt, în esență, aceleași (unele dintre nume sunt diferite) cu următoarele diferențe:
- canonul latin nu conține I Ezdra (cu toate că îi folosește numele pentru ceea ce ortodocșii numesc II Ezdra);
- sunt numai 150 de Psalmi în canonul latin, în timp ce Septuaginta are 151 (iar Psalmii sunt numărați și împărțiți diferit între cele două canoane, deoarece canonul latin modern se bazează pe textul masoretic evreesc, deși Vulgata folosește numărătoarea Psalmilor din Septuaginta);
- Epistola lui Ieremia este în Septuaginta o carte separată, în timp ce în canonul latin este inclusă ca parte componentă în Baruh;
- canonul latin nu conține nici III și nici IV Macabei;
- deși tradiția romano-catolică folosea numărătoarea din Vulgata latină, care urmează Septuaginta, după Conciliul Vatican II, publicațiile romano-catolice, inclusiv Biblia catolică și textele liturgice, au început să folosească numărătoarea din textul masoretic ebraic.
Diferențele dntre canonul Septuagintei și canonul protestant provin din înțelegerea greșită a lui Martin Luther, din secolul al XVI-lea. Când el a tradus Vechiul Testament în germană, a crezut în mod greșit că cea mai veche sursă pentru Vechiul Testament ar fi în ebraică, prin urmare el a găsit și urmat așa-numitul Text masoretic (MT), un canon ebraic din secolul al IX-lea, compilat cu larghețe ca reacție față de afirmațiile creștinilor că Scripturile Vechiului Testament aparțin Bisericii. Astfel, MT este, de asemenea, baza textului Vechiului Testament din versiunea autorizată în limba engleză din secolul al XVII-lea („Versiunea Regelui James”).
Există numeroase diferențe între LXX (Septuaginta) și MT (textul masoretic). Astfel, MT nu conține următoarele texte:
- I Ezdra
- porțiunea din II Ezdra (pe care MT o numește simplu „Ezra”) numită „Rugăciunea regelui Manase”
- Cartea lui Tobit
- Cartea Iuditei
- porțiuni din Cartea Esterei
- Cartea înțelepciunii lui Solomon
- Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
- Cartea lui Baruh
- Epistola lui Ieremia, așa-numita „adăugare la Daniel” (Cântarea celor trei tineri)
- Istoria Susanei
- Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel
- Psalmul 151
- toate cele patru cărți ale Macabeilor.
În plus, în textul masoretic, Psalmii sunt numărați și împărțiți diferit.
Diferențe față de textul masoretic (MT)
Există variații interne multiple între Septuaginta și Textul masoretic. Textele sună diferit în multe locuri, dând Septuagintei un ton mult mai hristologic și care a fost în mod deliberat evitat atunci când masoreții au întocmit canonul lor anti-creștin. Aceste diferențe de nuanțe dovedesc faptul că Apostolii au folosit Septuaginta. Mai departe sunt prezentate câteva exemple de diferențe radicale în formulare (s-a folosit pentru textul Septuagintei traducerea Sf. Sinod de la 1914 și pentru textul masoretic traducerea lui D. Cornilescu):
| LXX | TM | |
|---|---|---|
| Facerea 4:7 | De ai fi adus drept și ai fi împărțit drept, n-ai fi păcătuit. Taci, la tine se va întoarce și tu îl vei stăpâni pe acela. | Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândește la ușă; dorința lui se ține după tine, dar tu să-l stăpânești. |
| Facerea 4:13 | Şi a zis Cain către Domnul: "Mai mare este vina mea decât a mi se ierta mie". | Cain a zis Domnului: "Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi." |
| Ieșirea 21:16/17 | Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa, cu moarte să se omoare. | Cine va blestema pe tatăl său sau pe mama sa, să fie pedepsit cu moartea. |
| Psalmul 39/40:6 | Jertfe și prinoase nu ai voit, dar trup mi-ai săvârșit... | Tu nu dorești nici jertfă, nici dar de mâncare, ci mi-ai străpuns urechile... |
Manuscrisele de la Marea Moartă
Odată cu descoperirea Manuscriselor de la Marea Moartă pe la mijlocul secolului XX, au fost recuperate multe exemplare ale Vechiului Testament ebraic din vremea Mântuitorului și a Apostolilor și chiar mai vechi. Pe baza acestor descoperiri de la Marea Moartă, savanții din ultima jumătate de secol au pus în evidență o asemănare puternică între Septuaginta și textele evreești pre-masoretice. Într-o recenzie a mai mulți astfel de savanți, Hershal Shanks[3] notează că ”…multe texte ebraice [care sunt disponibile] constituie textul de bază pentru traducerile din Septuaginta…”. Mai departe, el precizează că ”…texte, cum ar fi 4QSama, arată că traducerile din Septuaginta sunt într-adevăr de încredere” și ”…acordă o autoritate nouă traducerilor grecești în fața textului masoretic”. Citându-l pe Frank Moore Cross (un coautor al cărții recenzate), Hershal continuă ”Putem doar spera să găsim o mai mare apropiere între tradiția Septuagintei din greaca veche și 4QSama decât a fost descoperită până în prezent în fragmentele noastre”.
Pe baza noilor informații furnizate de Manuscrisele de la Marea Moartă, savanții confirmă tradiția veche de milenii privind folosirea Septuagintei de către Biserica Ortodoxă.
Despre Septuaginta X X I1 Dumnezeu S-a făcut, aşadar, om şi însuşi Domnul ne-a mântuit [Is 63, 9], dându-ne semnul Fecioarei. Dar nu cum spun unii din cei ce îndrăznesc să traducă acum Scriptura: „lată, fata/tânăra [neanis] va lua în pântece şi va naşte fiu” [7s 7, 14], cum a tradus Teodotion din Efes şi Aquila din Pont, amândoi prozeliţi iudei, şi cărora le urmează şi ebioniţii care spun că El s-a născut din Iosif, desfiinţând această atât de mare economie a lui Dumnezeu pentru noi şi nesocotind mărturia profeţilor pe care a lucrat-o Dumnezeu. Căci această profeţie a fost făcută înainte să se fi făcut deportarea poporului la Babilon, adică înainte să fi luat stăpânirea mezii şi perşii; şi a fost apoi tradusă în greacă de iudeii înşişi mult înainte de timpul venirii 4 9 0 C a n o n u l O r t o d o x i e i 1. C a n o n u l a p o s to lic Domnului nostru, ca să nu rămână nici o bănuială că iudeii au tradus aşa ca să ne facă pe plac nouă; căci dacă ar fi ştiut că vom exista noi şi că ne vom folosi de mărturiile din Scripturi, n-ar fi şovăit să ardă ei înşişi Scripturile care arată că şi celelalte neamuri păgâne au parte de Viaţă şi mai arată că aceia care se fălesc că sunt casa lui lacob şi poporul lui Israel vor pierde moştenirea harului lui Dumnezeu. ' Fiindcă înainte ca romanii să-şi fi întărit stăpânirea lor, pe când macedonenii ţineau încă Asia, Ptolemeu, fiul lui Lagos, ambiţionând ca biblioteca întemeiată de el la Alexandria să fie împodobită cu cele mai importante scrieri ale tuturor oamenilor, a cerut celor din Ierusalim să aibă de Ia ei scripturile lor traduse în graiul grec. Şi ei, care pe atunci erau supuşii macedonenilor, i-au trimis lui Ptolemeu şaptezeci de bătrâni, cei mai iscusiţi la ei în Scripturi şi în amândouă limbile, ca să facă cea ce voia el. Şi vrând el să-i pună la încercare şi temându-se ca nu cumva, înţelegându-se între ei, să ascundă prin traducere adevărul din Scripturi, despărţindu-i pe unii de alţii a poruncit ca toţi să traducă aceeaşi Scriptură, şi a făcut aşa pentru toate cărţile. Iar când s-au adunat ei la un loc Ia Ptolemeu şi au comparat traducerea fiecăruia. Dumnezeu a fost slăvit şi Scripturile au fost recunoscute cu adevărat dumnezeieşti, întrucât de la început şi până la sfârşit toţi au citit aceleaşi texte cu aceleaşi cuvinte şi aceleaşi nume, încât păgânii care erau de faţă au recunoscut că Scripturile au fost traduse prin insuflarea lui Dumnezeu. Şi nu c nici o mirare că Dumnezeu a făcut acest lucru, întrucât după cc în acea ducere în captivitate a poporului făcută de Nabucodonosor Scripturile fuseseră distruse, şi iudeii s-au întors în ţara lor după şaptezeci dc ani. pe vremea lui Artaxerxes, împăratul perşilor, El l-a insuflat pe Ezdra, preotul din seminţia lui Levi, să restabilească toate cuvintele profeţilor din trecui şi să restituie poporului Legea dată prin Moise. J Aşadar, întrucât cu atâta adevăr şi har al lui Dumnezeu au fost traduse Scripturile prin care Dumnezeu a pregătit şi prefigurat credinţa noastră în Fiul Său — căci ne-a păzit curate Scripturile în Egipt, în care sporise casa lui lacob fugind de foametea din Canaan, şi în care a fost păstrat şi Domnul nostru fugind de prigoana venită de la Irod —, şi întrucât această traducere a Scripturilor fusese făcută înainte să fi coborât Domnul nostru şi înainte să se fi arătat creştinii — căci Domnul nostru S-a născut în jurul anului patruzeci şi unu al domniei lui Augustus, iar Ptolemeu, pe vremea căruia s-au tradus Scripturile, a fost mult mai vechi —, prin urmare foarte neruşinaţi şi obraznici se arată cei care vor acum să facă altfel traducerile atunci când, plecând de la acele Scripturi, sunt demascaţi de noi şi constrânşi spre credinţa în venirea Fiului lui Dumnezeu. III. 1. S f a n ţu l I r in e u a l L y o n u lu i, T r a d iţ ia a p o s to l ic ă şi d o v e d ir e a e i 491 Tare, neplăsmuită şi singura adevărată e credinţa noastră, care îşi are dovada evidentă din Scripturile traduse în acest mod, şi vestirea/propovăduirea [kerygma] Bisericii e fără nici o interpolare. Căci apostolii, care sunt mai vechi decât toţi aceştia, consună cu mai sus-zisa traducere, iar traducerea aceasta consună cu predania/tradiţia apostolilor. Căci Petru, Ioan, Matei şi Pavel şi cei de după ei şi urmaşii lor au vestit toate cele ale profeţilor aşa cum le cuprinde traducerea Bătrânilor [celor Şaptezeci, Septuaginta]. 4. Căci Unul şi Acelaşi Duh Sfânt e Cel ce a vestit în Profeţi cum şi în ce fel va fi venirea Domnului, Cel care în Bătrâni a tradus frumos cele profeţite frumos şi Cel care în Apostoli a vestit că a venit plinirea vremilor înfierii şi s-a apropiat împărăţia cerurilor şi că ea locuieşte în oamenii care cred în Emanuel Care S-a născut din Fecioară. Biserica — locul Duhului Sfânt XXIV1 [...} Să păzim deci credinţa pe care am primit-o de la Biserică, căci sub înrâurirea lucrării Duhului lui Dumnezeu ca o comoară de preţ intr-un vas frumos sc întinereşte [depositum iuvenescens] şi face să întinerească însuşi vasul în care este. Căci Bisericii i-a fost încredinţat darul lui Dumnezeu [In 4, 10], cum a fost încredinţat făpturii plăsmuite suflarea [lui Dumnezeu; Fc 2, 7], ca toate membrele ei care se împărtăşesc de ea să fie făcute vii; fiindcă în ea a fost aşezată comuniunea lui Hristos, adică Duhul Sfânt, arvuna nestricăciunii [Ef I, 4], întărirea credinţei noastre [Col 2, 7] şi scara urcuşului nostru la Dumnezeu [Fc 28, 12], pentru că „în Biserică, zice Apostolul [Pavel], Dumnezeu a aşezat apostoli, profeţi, învăţători” [/ Co 12, 28] şi toată cealaltă lucrare a Duhului [/ Co 12, 11]. De acest Duh însă n-au parte toţi cei care nu aleargă la Biserică, ci se lipsesc pe ei înşişi de viaţă prin reaua lor gândire şi acţiune. Fiindcă acolo unde e Biserica, acolo e şi Duhul lui Dumnezeu, şi unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo e Biserica şi orice harismă; iar Duhul este adevărul [1 In 5, 6]. De aceea, cei care n-au parte de El nu se mai hrănesc de la sânul mamei lor spre viaţă, nici nu se mai împărtăşesc din izvorul foarte strălucitor care curge din Trupul lui Hristos [Ap 22, l;/« 7, 37-38], ci „îşi sapă puţuri sparte” [Ir 2, 13] făcute din gropi de pământ şi beau apă împuţită din noroi, fugind de credinţa Bisericii ca să nu fie demascaţi şi scoţând afară Duhul ca să nu fie educaţi. 2 Ajunşi străini de adevăr, e normal să se tăvălească în orice rătăcire şi să fie izbiţi de valurile ei, gândind despre aceleaşi lucruri tot altele şi altele după împrejurări şi neavând o opinie fermă, vrând să fie sofişti ai cuvintelor mai degrabă decât învăţăcei ai adevărului, fiindcă nu sunt întemeiaţi pe o singură stâncă, ci pe un nisip [Mt 7, 24-27] care are în el pietre multe. 4 9 2 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l a postolic Omul duhovnicesc / gnosticul creştin (Contra ereziilor, cartea IV, cap. XXXIII)6 XXXIII1 Un învăţăcel cu adevăr „duhovnicesc”, care primeşte Duhul lui Dumnezeu Care a fost de la început cu oamenii în toate economiile lui Dumnezeu vestind cele viitoare, arătând cele prezente şi povestind cele trecute, „îi judecă pe toţi, dar el însuşi nu este judecat de nimeni” [/ Co 2,15]. Fiindcă el îi judecă pe păgânii care „slujesc mai mult creaturii decât Creatorului” [Rm 1,25] şi cu minte neîncercată [Rm 1, 28] îşi cheltuie toată făptuirea. Ii judecă şi pe iudeii care n-au primit Cuvântul libertăţii, nici n-au vrut să fie dezrobiţi când L-au avut prezent în mijlocul lor pe Eliberatorul, ci s-au prefăcut inoportun şi în afara Legii că slujesc lui Dumnezeu Care n-are lipsă de nimic şi n-au recunoscut venirea lui Hristos pe care Acesta a făcut-o pentru mântuirea oamenilor, nici n-au venit să înţeleagă că toţi profeţii au vestit două veniri ale Lui [ca mântuitor şi ca judecător]. ' Judecă şi învăţătura lui Marcion. Cum poate admite doi dumnezei separaţi de o distanţă infinită? Sau cum va fi bun ccl carc-i smulge pe oamenii străini lui celui care i-a făcut şi-i cheamă în împărăţia lui? Şi de cc bunătatea lui e neputincioasă să-i mântuiască pe toţi? De cc parc bun faţă de oameni, dar e foarte nedrept faţă de cel care i-a făcut pc oameni răpindu-i cele ale lui? Cum dacă exista dintr-un alt Părinte, mai putea Domnul mărturisi cu dreptate Trup al Său pâinea creaţiei noastre şi mai putea afirma drept Sânge al Său amestecul paharului? De ce s-a mai mărturisit pe Sine însuşi Fiu al Omului, dacă n-a suferit naşterea din om? Cum ne-a mai putut ierta păcatele, cu care eram datori Făcătorului şi Dumnezeului nostru? Cum de a mai fost răstignit şi din coasta Lui împunsă a ieşit sânge şi apă [In 19, 34] tără ca El să fie came, ci doar arătând ca un om? Ce trup au îngropat cei ce l-au îngropat şi ce a fost cel care a înviat din morţi? 3 îi judecă şi pe toţi cei ce pornesc de la Valentin şi care cu limba mărturisesc Un Dumnezeu Tată şi că toate sunt din El, dar spun că acela care a făcut toate e rod al unei lipse şi care cu limba mărturisesc Un Domn Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, dar în gândirea lor acordă o emanaţie proprie Unului- Născut, una proprie Cuvântului, alta lui Hristos şi alta Mântuitorului, astfel încât potrivit lor toate acestea sunt spuse a fi una, dar fiecare din ele se înţelege fără ele şi-şi are emanaţia proprie potrivit perechii [syzygia] lui. Prin urmare, doar limbile unora ca aceştia ajung la o unitate, gândirea şi mintea lor care cercetează adâncurile [/ Co 8, 6] nu ajung însă la unitate şi cad sub 6 IRÉNÉE DE L y o n , Contre les hérésies, Livre IV (Sources Chrétiennes 100), Paris, 1965, p. 802-815. I I I .l . S f a n ţu l I rin e u a l L y o n u lu i, T r a d iţ ia a p o s to l ic ă ş i d o v e d ir e a e i 4 9 3 judecata de multe feluri a lui Dumnezeu, când vor fi întrebaţi cu privire la născocirile lor de Hristos, despre Care spun că e posterior pleromei celor treizeci de eoni şi, ca şi cum l-ar fi moşit ei înşişi, spun că emanaţia lui s-a făcut după o lipsă din pricina pasiunii care ar fi avut loc în Inţelepciune/Sofia. li va judeca Homcr, profetul lor, plecând de la care au născocit unele ca acestea, şi care spune: „Duşman asemenea porţilor iadului îmi este cel ce în inimă ascunde un lucru şi în afară rosteşte un altul” [Iliada 9, 312-313]. Va judeca şi grăirile deşarte ale gnosticilor cu rea gândire, dovedindu-i că sunt discipoli ai lui Simon Magul. 4 îi va judeca şi pe ebioniţi. Cum pot să se mântuiască, dacă Cel ce a lucrat mântuirea lor pe pământ nu era Dumnezeu? Cum va ajunge omul la Dumnezeu, dacă n-a ajuns Dumnezeu la om? Cum vor lăsa naşterea morţii, dacă nu vor fi renăscuţi prin credinţă într-o naştere nouă dată în chip uimitor de Dumnezeu ca semn de mântuire, cea din Fecioară [cf. Is 7, 14]? Sau cum vor prim de la Dumnezeu înfierea, dacă rămân în naşterea după om din această lume? Cum avea mai mult decât Solomon şi mai mult decât Iona [Ml 12, 41-42] şi era Domn al lui David [Ml 22, 43] Cel ce era de aceeaşi substanţă cu ei? Cum l-a mai doborât pe cel ce era tare împotriva omului [Ml 12, 29], pe cel care nu numai că-1 biruise pe om, dar îl şi ţinea sub stăpânirea lui. cum l-a mai biruit pe biruitor şi l-a dezlegat pe omul biruit, dacă nu era superior omului biruit? Iar superior omului făcut după asemănarea lui Dumnezeu şi mai înalt decât el cine altul putea fi decât Fiul lui Dumnezeu, după a Cărui asemănare a fost făcut omul? De aceea însuşi Fiul lui Dumnezeu a arătat Ia sfârşit ce este asemănarea făcându-Se om şi luând în El însuşi vechea plămădire. ' îi va judeca şi pe cei ce introduc aparenţa. Căci cum mai cred ei că pot discuta cu adevărat, dacă învăţătorul lor era o aparenţă? Iar cum mai pot avea de la el ceva ferm, dacă a fost o aparenţă şi nu o realitate? Şi ei înşişi cum mai pot avea parte cu adevărat de mântuire, dacă acela în care spun că cred s-a arătat în aparenţă? Prin urmare, toate la ei sunt aparenţă şi nu realitate, şi atunci se va putea cerceta dacă nu cumva şi ei oferă mulţimilor o aparenţă de oameni, nefiind oameni, ci vietăţi necuvântătoare. 6 îi va judeca şi pe profeţii mincinoşi care n-au primit de la Dumnezeu harisma profeţiei, nici nu se tem de Dumnezeu, ci fie din slavă deşartă, fie pentru vreun câştig sau aflaţi sub altă lucrare a duhului rău se prefac că profeţesc şi spun minciuni împotriva lui Dumnezeu. 7 îi va judeca şi pe cei ce fac schisme, care sunt goi de iubirea lui Dumnezeu şi privesc la folosul lor, nu la unirea Bisericii, şi din pricini mărunte şi întâmplătoare taie şi divid marele şi slăvitul Corp al lui FIristos, şi-l desfiinţează pe cât le stă în putinţă vorbind de pace şi făcând război, strecurând 4 9 4 C a n o n u l O r t o d o x i e i I. C a n o n u l ap o s to lic ţânţarul şi înghiţind cămila [Mt 23, 24], căci nu poate fi făcută de ei o îndreptare pe atât de mare pe cât este vătămarea schismei. Ii va judeca şi pe toţi care sunt în afara adevărului, adică în afara Bisericii, „dar el însuşi nu va fi judecat de nimeni” [7 Co 2, 15], căci la el toate ţin împreună: — în Unul Dumnezeu Atoateţiitorul, din Care sunt toate [7 Co 8, 6] are o credinţă întreagă; — în Fiul lui Dumnezeu Hristos Iisus Domnul nostru, prin Care sunt toate [ibid], şi faţă de economiile Lui prin care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om are o convingere fermă; — iar în Duhul lui Dumnezeu Care dă cunoaşterea adevărului [7 Tim 2,4], Care expune oamenilor în fiecare generaţie economiile Tatălui şi Fiului, după cum vrea Tatăl, are o cunoaştere/gnoză adevărată. 8 Această [gnoză] e învăţătura apostolilor, vechea alcătuire a Bisericii din toată lumea, caracterul distinctiv al Corpului lui Hristos potrivit succesiunii episcopilor, cărora aceia le-au încredinţat Biserica din fiecare loc, o păstrare ncfalsificată a Scripturilor care a ajuns până la noi, o dare de seamă deplină a lor fără adaos, nici suprimare, o lectură nefraudată şi o exegeză legiuită şi armonioasă, potrivit Scripturilor, fără primejdie şi fără blasfemie; şi darul extraordinar al iubirii, mai preţioasă decât cunoaşterea/gnoza, mai slăvită decât profeţia şi mai presus decât toate celelalte harisme. De aceea, din iubirea ei pentru Dumnezeu Biserica trimite la Tatăl o mulţime de martiri în tot locul şi toată vremea; toţi ceilalţi nu numai neputând să arate la ei acest lucru, dar nici măcar spunând că o astfel de mărturie martirică e necesară, ci că o mărturie martirică adevărată e gândirea lor. [...] Căci numai Biserica rabdă în chip curat oprobriul celor persecutaţi pentru dreptate [Mt 5, 10], care rabdă tot felul de pedepse şi sunt omorâţi din pricina iubirii de Dumnezeu şi mărturisirii Fiului Său, fiind mutilată necontenit şi îndată crescându-i în loc alte membre şi redevenind întreagă, ca prefigurarea ei femeia lui Lot ajunsă stâlp de sare [Fc 19, 26].
Referințe
- Salt ↑ Yonge, C.D., The Works Of Philo Judaeus Vol.II (1854)
- Salt ↑ Karen H. Jobes, Moises Silva, Invitation to the Septuagint, Ed. Paternoster Press, 2001. ISBN 1-84227-061-3
- Salt ↑ Hershal Shanks, 4QSama - The Difficult Life of a Dead Sea Scroll, Biblical Archaeology Review, Vol 33 No 3, May/June 2007, pp66-70.
A se vedea și
Legături externe
- Sir Lancelot C.L. Brenton, The Septuagint LXX: Greek and English, published by Samuel Bagster & Sons, Ltd., London, 1851 online
- Wikipedia.ro - Septuaginta
