Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel
Epistola către Filipeni este una din cele paisprezece epistole ale sfântului apostolul Pavel aflate în Noul Testament. Ea este cea mai personală dintre toate epistolele (pronumele „eu” apare de peste 120 de ori) și mare parte din ea evocă situația din închisoare a apostolului, tristețile și bucuriile sale, frământările și speranțele sale. Epistola este un îndemn către apostoli (și creștini în general) la bucurie (termenii „bucurie” și „a se bucura” revin de 60 de ori), unitate și curaj în pătimiri și lupte , la lepădarea egoismului, la purtarea cu frică de Dumnezeu, fără cârtiri sau șovăieli, fără lăcomie și fără îngrijorări, cu blândețe, aducând cererile lor la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciuni și mulțumiri. Ea este un avertisment împotriva ereticilor iudaizanți și vorbește despre preexistența din eternitate, întruparea, starea de kenoză (renunțarea la arătarea slavei dumnezeiești prin întrupare) și preamărirea Fiului lui Dumnezeu dar și despre învierea în trupul de slavă hristic.
Cuprins
- 1 Autenticitatea
- 2 Locul
- 3 Timpul
- 4 Localitatea Filipi
- 5 Virtutea deosebirii lucrurilor alese
- 6 Robia lui Pavel duce la înaintarea evangheliei
- 7 Apostolul Pavel
- 8 Unitate în pătimiri și lupte
- 9 Lepădarea egoismului
- 10 Sfaturi
- 11 Împotriva ereticilor iudaizanți
- 12 Soarta păcătoșilor lacomi și soarta apostolilor
- 13 Alte sfaturi
- 14 Note
- 15 Bibliografie
Autenticitatea
Argumente externe
Vechea tradiție creștină, reprezentată prin Clement Romanul, Ignațiu de Antiohia, Policarp al Smirnei, fac referiri la epistolă. Sf. Irineu, Clement din Alexandria și Tertulian citează pasaje din ea. Fragmentul Muratori și lista cărților canonice ale Sfinților Părinți Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului și Grigore de Nazianz o numără printre cărțile canonice. Este conținută de vechile traduceri-siriacă și latină- ale Bibliei.
Argumente interne
Autorul își pune numele în fruntea ei, numindu-se slujitor, nemaiavând nevoie de a se numi apostol căci era bine cunoscut și stimat de cititorii săi. Timotei, care apare ca asociat, pare destul de cunoscut.
Locul
Locul de unde apostolul Pavel scrie epistola poate fi dedus din datele furnizate de scrierea însăși. Astfel se amintește că era în lanțuri[1], adică închis. Apostolul a fost în închisoare în Cezareea Palestinei.[2], unde a stat doi ani (58-60), în Efes, după părerea unor exegeți, în iarna anului 55-56 și la Roma, între anii 61-63. În lanțuri fiind, în pretoriul din Roma el predica oamenilor de acolo și din casa Cezarului.[3] Deci închisoarea la care se referă Sf. Pavel este Roma, întrucât cei din ,,casa Cezarului” erau servitorii și curtenii din palatul imperial din Roma.
Timpul
Epistola a fost scrisă între anii 61-63, perioada primei captivități. A doua, din anul 67, nu putea fi deoarece, în această perioadă de timp, el era într-o situație grea, de solitudine și suferință, ce nu rezultă din această epistolă. Așadar este vorba de prima captivitate. Apostolul amintește de Epafrodit, trimis cu o colectă la el, care s-a refăcut din boală și acum îl trimite la el acasă. Și el era hotărât să vină la Filipi [4] Apostolul Pavel crede că situația sa se apropie de clarificare. Așadar anul 63 este cel în care a fost scrisă epistola.
Localitatea Filipi
Localitatea Filipi își trage numele de la Filip al II-lea, regele Macedoniei, care în 358 î. Hr o cucerește și-i schimbă vechiul nume Cremides (Izvoare) și o transformă într-o fortăreață împotriva Traciei. Orașul era așezat într-o regiune bogată în mine de aur și argint și avea nenumărate izvoare. Ea decade de la rangul de capitală a țării în timpul stăpânirii romane în timpul Cezarului Octavian Augustus care o colonizează după lupta de la Actium (31î.Hr) împotriva lui Antoniu. El asigură orașului o organizare asemănătoare cu cea a orașelor romane iar locuitorilor cetățenia romană. Limba pe care o vorbeau locuitorii vechi era greaca, dialectul comun, iar coloniștii latina. Pe lângă locuitorii traco-iliri și greco-romani, existau și un număr redus de evrei. Aceștia locuiau într-o margine a orașului, nu aveau sinagogă, ci își făceau rugăciunile în aer liber.
Virtutea deosebirii lucrurilor alese
Apostolul Pavel se roagă ca dragostea apostolilor să crească tot mai mult în cunoștință și pricepere, ca să deosebească lucrurile alese, pentru ca să fie curați și să nu se poticnească până în ziua venirii lui Hristos, fiind plini de roada neprihănirii, prin Iisus Hristos, spre slava și lauda lui Dumnezeu.[5]
Robia lui Pavel duce la înaintarea evangheliei
Apostolul îi încunoștințează pe frați că robia sa a lucrat la înaintarea evangheliei. El le spune că în toată curtea împărătească și pretutindeni aiurea toți știu că este pus în lanțuri din pricina lui Hristos. Și cei mai mulți dintre frați, îmbărbătați de lanțurile apostolului, au și mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă cuvântul lui Dumnezeu. Unii îl propovăduiesc pe Hristos din pizmă și duh de ceartă, nu cu gând curat, ci ca să mai adauge un necaz la lanțurile lui Pavel. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Erau necredincioșii care voiau ca în felul acesta să-i îngreuneze situația la împărat”, în perspectiva judecății procesului. Alții îl vestesc pe Hristos din bunăvoință, lucrând din dragoste, ca unii care știu că Pavel este însărcinat cu apărarea evangheliei. Apostolul spune că oricum, fie de ochii lumii, fie din toată inima, Hristos este propovăduit și el se bucură de lucrul acesta.[6]
Apostolul Pavel
Viață sau moarte
Apostolul Pavel spune că așteaptă și nădăjduiește cu tărie că nu va fi dat de rușine cu nimic, ci că Hristos va fi proslăvit cu îndrăzneală în trupul lui, fie prin viața sa, fie prin moartea sa. Căci –spune el- este strâns din două părți:dacă ar fi mutat la Domnul ar fi împreună cu Hristos, ceea ce ar fi mult mai bine (pentru el) iar dacă ar mai trăi ar fi mult mai bine pentru creștini căci ar ajuta la evanghelizare. El înclină să creadă că va mai rămâne un timp printre creștini.[7]
Date biografice
Apostolul Pavel dă unele amănunte biografice despre el. Aflăm că este „tăiat împrejur a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, Evreu din Evrei; în ce privește Legea, Fariseu;/ în ce privește râvna, prigonitor al Bisericii; cu privire la neprihănirea, pe care o dă Legea, fără prihană.”[8]
Câștiguri și pierderi
El spune că lucrurile care pentru el erau câștiguri, le socotește acum ca o pierdere, din pricina lui Hristos. Ele sunt o pierdere față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Iisus, Domnul. Pentru El - continuă apostolul - a pierdut toate și le socotește un gunoi, ca să câștige pe Hristos și să fie găsit în El, nu având o neprihănire pe care o dă Legea, ci aceea care se capătă prin credința în Hristos, neprihănirea, pe care o dă Dumnezeu, prin credință și în același timp pentru a-L cunoaște pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și pentru a se face asemenea cu moartea Lui, ca să ajungă la învierea din morți. Pavel continuă spunând că nu spune că a și câștigat premiul sau că a și ajuns desăvârșit, ci faptul că aleargă înainte, căutând să-l apuce, uitând ce este în urma lui și aruncându-se spre ceea ce este înainte. El aleargă spre țină, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu, în Hristos Iisus și dorește ca acest gând să-i însuflețească și pe apostoli.
Mulțumire
Apostolul spune că s-a deprins să fie mulțumit cu starea în care se găsește. El continuă spunând că știe să trăiască și smerit, dar și în belșug. ,,Pot totul în Hristos, care mă întărește/Dar bine ați făcut că ați luat parte la strâmtorarea mea”, spune el.[9]
Unitate în pătimiri și lupte
Apostolul îi îndeamnă pe apostoli să rămână în același duh și să lupte cu un suflet pentru credința evangheliei, fără a se lăsa înspăimântați de potrivnici. El îi avertizează pe apostoli că lor li s-a dat harul nu numai să creadă în el, ci și să pătimească pentru el și să se lupte pentru credința lor, așa cum o face el însuși.[10]
Lepădarea egoismului
Apostolul Pavel le spune să nu facă nimic din duh de ceartă sau din slavă deșartă, ci în smerenie, fiecare să privească pe altul mai presus de sine însuși. Fiecare să se uite nu la foloasele lui, ci și la foloasele altora.( a se vedea și Flp2.21). Ei trebuie să aibă gândul lui Hristos care, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, a renunțat la prerogativa de a-Și manifesta în afară dumnezeirea (cu excepția momentului Schimbării la Față) și, dezbrăcându-se de sine însuși, a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. (Acest text hristologic atestă și preexistenta Mântuitorului înainte de întrupare). El s-a smerit și s-a făcut ascultător până la moarte și încă moarte de cruce (care era considerată în epocă o moarte rușinoasă, de ocară). De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult, și I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume.[11] Așadar și apostolii trebuie să-și lepede egoismul dacă doresc să primească, după moarte, o înălțare similară.
Sfaturi
Apostolii sunt îndemnați să ducă până la capăt mântuirea lor, cu frică și cutremur, nu numai când apostolul Pavel e cu ei, ci cu mult mai mult în lipsa lui. El le spune să facă toate lucrurile fără cârtiri și fără șovăieli ca să fie fără prihană, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos și stricat, în care ei trebuie să strălucească ca niște lumini în lume, ținând sus Cuvântul vieții.[12]
Împotriva ereticilor iudaizanți
Apostolul Pavel îi avertizează să se păzească de câini, de lucrătorii răi și de tăierea-împrejur, referindu-se la evreii iudaizanți care voiau să impună creștinilor proveniți din păgâni tăierea împrejur, împotriva hotărârii sinodului apostolic întrunit la Ierusalim.[13]Căci –continuă apostolul- cei tăiați împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu, prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus, și care nu ne punem încrederea în lucrurile pământești.[14] Aceasta era o tăiere-împrejur spirituală
Soarta păcătoșilor lacomi și soarta apostolilor
Apostolul Pavel le spune plângând că sunt mulți care se poartă ca vrăjmași ai crucii lui Hristos. Sfârșitul lor va fi pierzarea. Dumnezeul lor este pântecele și slava lor este în rușinea lor, și se gândesc la lucrurile de pe pământ. Cetățenia apostolilor (și a creștinilor în general) este în ceruri, de unde și așteaptă ca Mântuitor pe Domnul Iisus Hristos. El va schimba trupul stării smerite a apostolilor (și a creștinilor) și-l va face asemenea trupului slavei Sale, prin lucrarea puterii pe care o are de a-Și supune toate lucrurile.[15]
Alte sfaturi
Apostolii sunt îndemnați să se bucure în Domnul și blândețea lor să fie cunoscută de toți oamenii. Domnul este aproape. Apostolul le spune să nu se îngrijoreze de nimic, ci să aducă cererile lor la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciuni și mulțumiri și „pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile și gândurile în Hristos Iisus.”[16]
Note
Bibliografie
- I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 275-280, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-75-7,
- Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
- Noul Testament, pag 363-365, tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București, ISBN 973-9130-88-7
- Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2
- English Standard Version Bible, 1971