Veniamin Costachi

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Veniamin Costache)
Salt la: navigare, căutare
IPS Veniamin Costachi
Mitropolitul Veniamin Costachi,
litografie de de Constantin Lecca
Afiliere canonică
(jurisdicție)
Biserica Ortodoxă Română
Funcția episcopală
Reședință  Iași
Titlul   Mitropolit al Moldovei
Formulă de adresare   IPS
Perioada   1803-1842
Predecesor   Iacob Stamati
Succesor   Sofronie Miclescu
Cariera ecleziastică
Hirotonire preot   1788
Hirotonire episcopală   27 iunie 1792
Episcopi consecratori  
Titluri precedente
(scaune episcopale)
 
Episcop al Hușilor (1792-1796)
Episcop al Romanului (1796-1803)
Alte funcții  
Date personale
Data nașterii   1768
Locul nașterii   Roșieşti, județul Vaslui
Data morții   18 decembrie 1846
Locul morții   Mănăstirea Slatina

Veniamin Costachi (pe numele de mirean Vasile Costachi; n. 1768, Roșiești, județul Vaslui - d. 18 decembrie 1846, Mănăstirea Slatina, județul Suceava) a fost episcop al Hușilor (1792-1796), al Romanului (1796-1783) și Mitropolit al Moldovei (1803-1842).

Mitropolitul Veniamin, numit „luminătorul Moldovei”, a simțit mai mult ca oricine lipsa cărților nu numai pentru școlile pe care le-a înființat, ci pentru întreaga suflare românească. Școlile înființate de el, mulțimea tipăriturilor sale în românește nu erau decât o expresie a patriotismului său luminat și a dragostei sale adânci față de patrie și de poporul său. Dascălii pe care i-a adus din Transilvania au contribuit la întărirea conștiinței de unitate națională și a originii latine a românilor, la dezvoltarea sentimentelor patriotice ale moldovenilor.

Toate strădaniile sale, desfășurate timp de peste 60 de ani, au fost puse în slujba Bisericii și a țării, el însuși mărturisind că scopul întregii sale activități a fost „ca românii să aibă în cer un Dumnezeu și pe pământ o patrie”. Astfel, s-a preocupat de educația fetelor, a înființat Seminarul de la Socola, una din cele mai însemnate instituții de cultură din Moldova, a pus bazele învățământului politehnic la români, a luat măsuri în vederea deschiderii Academiei Mihăilene unde s-au pregătit primii tehnicieni români, și a urmat întotdeauna românizarea întregului învățământ din Moldova. Mitropolitul Veniamin l-a pregătit pe marele reformator Gheorghe Asachi, devenind ctitori ai învățământului românesc. Venimanin și-a avut de asemenea partea sa de încurajare și ocrotire cu prilejul apariției primei gazete românești din Moldova, Albina românească a lui Gheorghe Asachi.

Din toate acestea se desprinde că mitropolitul Veniamin Costachi, în calitatea sa de prim epitrop și conducător al învățământului public din Moldova, călăuzit de o dragoste adâncă față de păstoriții săi și de un înalt patriotism, a adus o contribuție activă la organizarea școlilor și la renașterea culturii naționale în Moldova. Opera de pionierat a mitropolitului Veniamin și a marelui cărturar Gheorghe Asachi a însemnat începutul unei noi epoci în istoria culturii românești.

„Nu este cu adevărat lucru mai fericit în lume și mai folositoriu și vieții aceștia și cei viitoare de cît unirea și dragostea între frați... și frați sunt și cei de o credință și de o patrie, nu numai cei din părinți și aceștia o maică avînd pre patrie... Să lăsăm dar, iubiților, toată vrajba și prigonirea în zilele acestea crisime (de criză), când este nevoie a fi uniți și a socoti pentru binele de obște a patriei noastre.”
(Veniamin Costachi)
Acest articol face parte din seria
Ortodoxia în România
OrtodoxiainRomania.gif
General
Biserica Ortodoxă Română
Sfântul Sinod
AutocefaliaPatriarhatul
Limba română
Specificul spiritual
Sfinți
Cronologia sfinților
Sinaxar
Sfinții Închisorilor
Ierarhi
Mucenicii dobrogeni
EvanghelicusEfremTit și Gordian
Cărturarii munteni
MacarieAntimGrigorie Dascălul
Umaniștii moldoveni
VarlaamDosofteiVeniamin Costachi
Mărturisitorii ardeleni
IorestSava BrancoviciIosif Mărturisitorul
Arhipăstorii moderni
ȘagunaMelchisedecIosif cel Milostiv
Monahism
MănăstiriȘcoliSpitale
Începuturile monahismului
Curente duhovnicești
Duhovnicii veacului XX
Stareți
Clasici — NicodimPaisieCalinic
Sec. XX — CleopaPapaciocPârvu
Preoți
Preoții din vechime
178418211848
185918771892
190719161918
Istorie
Cronologia istorică
Dobrogea antică
Mărturii arheologiceEparhii dispărute
Formarea primelor state
ArdealȚara RomâneascăMoldova
Introducerea limbii române în slujbe
Nașterea uniației în Transilvania‎
Învățământul teologicPresa bisericească
Basarabia românilorBasarabia răpită
România și alte Biserici Ortodoxe
Relațiile cu:
Bisericile greceștiBisericile slave
Biserica georgianăPatriarhiile apostolice
Muntele Athos
Literatură
Primele
ScrieriScrieri în românăTipărituri
Scrieri de temelie
Învățăturile lui Neagoe Basarab (sec. XVI)
Pravila de la Govora (1640)
Mărturisirea Ortodoxă (1642)
Cazania lui Varlaam (1643)
Noul Testament de la Alba Iulia (1648)
Psaltirea în versuri (1673)
Biblia de la București (1688)
Mineiele de la Râmnic (1780)
Scrieri moderne
Literatura teologică în epoca fanariotă
Literatura teologică în sec. XIX
Artă
ArhitecturăPicturăMuzică
SculpturăBroderieArgintărie
Biserica și statul
Domniile și Biserica
Regulamentul Organic (1831–1832)
Reformele lui Cuza (1859–1866)
Legea organică (1872)
Legea clerului mirean (1893)
Legea și statutul BOR (1925)
Editaţi această casetă

Context istoric

Perioada 1821-1918, de la revoluția lui Tudor Vladimirescu și înlăturarea regimului fanariot până la realizarea statului național unitar, reprezintă pe plan politic, social, economic și cultural epoca renașterii politice românești, a luptei pentru restaurarea independenței de stat și pentru realizarea statului național unitar.

Pe plan bisericesc, în Țara Românească și Moldova perioada respectivă reprezintă epoca renașterii vieții române bisericești, caracterizată prin înlăturarea elementului străin din viața Bisericii românești, înflorirea literaturii teologice moderne, dezvoltarea învățământului teologic de toate gradele, unificarea organizării bisericești din vechea Românie și înfăptuirea marilor reforme bisericești de după 1859, recunoașterea autocefaliei Bisericii române.

În Transilvania, în această perioadă s-a restabilit ierarhia ortodoxă națională (1811), iar după 1848, când a ajuns în fruntea Bisericii de aici Andrei Șaguna, a avut loc reorganizarea bisericească, inclusiv restaurarea vechii Mitropolii a Transilvaniei.

În Moldova, perioada respectivă începe cu câțiva ani înainte de 1821, odată cu alegerea ca mitropolit a lui Veniamin Costachi, până atunci episcop de Roman (15 martie 1803).

Viața

Înainte de călugărie

Vasile Costachi, fiul lui Grigorie Costachi, se trăgea dintr-o veche familie boierească din Moldova. Unul dintre strămoșii lui era vornicul Boldur, sfetnic al lui Ștefan cel Mare. Alți strămoși ai lui din partea tatălui au fost, de asemenea, sfetnici domnești și ctitori de lăcașuri sfinte (pe la 1622 un Gavriil Costachi a ctitorit mănăstirea Bursuci). Mama sa, Maria, născută Cantacuzino, provenea din vechea familie a Cantacuzinilor, care dăduse mulți oameni de seamă în viața politică și culturală a Țării Românești și a Moldovei. Frații viitorului mitropolit erau: Matei, ajuns mare postelnic, Constantin, călugărit sub numele de Chesarie - dichiu la Episcopia Romanului -, Elena, călugărită sub numele de Ecaterina, iar după primirea schimei mari Elisabeta - stareță la mănăstirea Socola, apoi, timp de 30 de ani, la Agapia - și vornicul Șerban Costachi, care a ajuns mai târziu unul din sfătuitorii mitropolitului.

Nașterea lui Vasile Costachi a avut loc în vremuri de restriște, pricinuite de războiul ruso-turc dintre anii 1768-1774. După obiceiul timpului, copilul Vasile a început învățătura cu un dascăl grec în casa părintească la Iași, unde se stabilise familia sa, apoi a fost dat la școala grecească de la mănăstirea Trei Ierarhi.

Nefiind mulțumit cu învățătura de aici, a părăsit școala, poate cu gândul de a se retrage la mănăstirea Neamț, atras desigur de faima starețului Paisie. Văzând dragostea sa pentru viața călugărească, Grigorie Costachi și-a dus fiul la Huși, dându-l în grija episcopului Iacob Stamati, care l-a tuns în monahism, sub numele de Veniamin, după al celui mai mic dintre fiii patriarhului Iacob.

Viața călugărească

Călugăria sa a avut loc în anul 1783 (după unii 1784), când abia împlinise 15 ani. După trei ani, Iacob Stamati ajuns al doilea părinte pentru monahul Veniamin, după moartea tatălui său, l-a hirotonit ierodiacon.

În 1788, mitropolitul Leon Gheucă l-a chemat în slujba Mitropoliei din Iași, fiind hirotonit ieromonah și rânduit ca mare eclesiarh al catedralei. Se pare că tot atunci a fost hirotesit întru arhimandrit de către mitropolitul Leon. În martie 1789 a fost numit egumen la mănăstirea Sfântul Spiridon din Iași, deținând această slujbă timp de trei ani.

Episcop de Huși

După ce Iacob Stamati ajunge Mitropolit al Moldovei, Veniamin este ales episcop al Hușilor (26 iunie 1792).

Instalat la Huși, a căutat să meargă întru totul pe urmele înaintașului său, contribuind la buna chivernisire a treburilor Episcopiei (înzestrarea catedralei și reședinței, primirea unor danii etc.). A fost delegat de mitropolitul Iacob să cerceteze mănăstirile Neamț și Secu în mai multe rânduri. A fost încredințat să slujească la înmormântarea starețului Paisie († 15 noiembrie 1794), dar a ajuns la Neamț cu întârziere, starețul fiind îngropat cu o zi înainte. A petrecut aici aproape o lună, participând la alegerea urmașului lui Paisie, ieroschimonahul Sofronie, pe care l-a instalat ca stareț al mănăstirilor Neamț-Secu.

Realizările sale la Episcopia Hușilor, învățătura, blândețea, evlavia și dragostea sa față de păstoriți au dus la alegerea lui Veniamin în scaunul vlădicesc de la Roman, la 1 iunie 1796, după moartea episcopului Antonie.

Episcop al Romanului

Cu experiența dobândită la Huși, noul episcop putea trece la Roman la realizări și mai însemnate. Întrucât Episcopia era plină de datorii, s-a ocupat în chip deosebit de administrarea bunurilor ei, precum și de sporirea veniturilor eparhiale.

Atât în eparhia Hușilor, cât și în cea a Romanului, s-a ocupat, printre altele, de îmbunătățirea școlilor și a bisericilor (de exemplu actuala biserică din satul Ulmi, comuna Belcești, județul Iași, a fost construită cu sprijinul său). A făcut numeroase acte de caritate care i-au atras recunoștința celor care îl cunoșteau și l-au făcut cunoscut și iubit în toată Moldova. Aceste fapte au contribuit și ele la alegerea sa ca Mitropolit al Moldovei în anul 1803, după moartea lui Iacob Stamati.

Mitropolit al Moldovei

Războaie

La 18 martie 1803 a fost ales în scaunul vacant de mitropolit al Moldovei și Sucevei. Deși abia trecuse de 34 de ani, avea o experiență destul de bogată, după o slujire arhierească de 11 ani în scaunele de la Huși și Roman.

Ca mitropolit, a păstorit aproape 40 de ani, cu două întreruperi, prima între anii 1808 1812, iar a doua între 1821-1823. Izbucnind războiul ruso-turc din anii 1806-12, țările române au fost ocupate de ruși, iar mitropolitul Veniamin a devenit locțiitor de domn (caimacam), sub supravegherea unui general rus, care avea înalta conducere peste ambele țări române. Dar la scurt timp, a ajuns la neînțelegeri cu noua stăpânire, retrăgându-se la mănăstirea Neamt. Din pricina intrigilor urzite împotriva lui, mitropolitul și-a înaintat demisia (paretisis) din scaun la 20 februarie 1808 (după unii cercetători, s-ar fi retras la Neamț chiar înainte de a înainta paretisisul, din 1807, sau chiar din 1806, conducînd de acolo treburile Mitropoliei).

Retragerea la Neamț

În timpul șederii sale la Neamț, proin-mitropolitul Veniamin a înființat acolo o tipografie, aducând în acest scop câțiva meșteri de la tipografia mitropolitană din Iași. Cu ajutorul unor călugări-cărturari din mănăstire, a început la Neamț o perioadă de rodnică activitate culturală, concretizată într-o mulțime de traduceri și tipărituri.

În timpul retragerii sale din scaun, autoritățile rusești care au ocupat Moldova și Țara Românească (1808-12), au așezat ca „exarh” al Bisericii românești din ambele Principate pe mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni (22 mai 1808). Acesta s-a instalat la Iași și a condus efectiv Mitropolia Moldovei timp de patru ani. Abia după încheierea păcii între ruși și turci, prin tratatul de la București din 16 mai 1812, exarhul Gavriil s-a retras cu oștile rusești. Noul domn al Moldovei Scarlat Callimachi, împreună cu divanul țării, l-au rechemat pe mitropolitul Veniamin în scaun, la 6 octombrie 1812.

A doua retragere

A doua retragere din scaun a mitropolitului Veniamin a avut loc în anii 1821-23, cu prilejul Eteriei. După ce ultimul domn fanariot, Mihai Șuțu, fugise în Rusia cu cea mai mare parte din boieri, mitropolitul a ajuns pentru a doua oară în fruntea căimăcămiei (29 martie-mai 1821), urmând să conducă și treburile politice ale țării.

Izbucnind Eteria pe teritoriul țărilor române, acestea cunosc una din paginile cele mai zbuciumate ale istoriei lor. Eteriștii ucideau pe turcii aflați în țară, iar armatele turcești, din răzbunare, ucideau și jefuiau poporul, aprindeau sate, târguri, biserici și mînăstiri. Poporul îngrozit pornea în pribegie.

Mitropolitul Veniamin, rămas singur în fața primejdiilor, făcea tot ce se putea pentru apărarea poporului. Când pârjolul turcesc s-a apropiat de Iași, mitropolitul Veniamin a trebuit să se retragă în satul Colincăuți, în stânga Prutului. Probabil retragerea lui a avut loc prin septembrie 1821, căci el însuși spune că pribegia lui a durat 16 luni. De acolo a condus mișcarea românească din Moldova, purtând corespondență secretă cu patrioții. A rămas acolo mai bine de un an, timp în care și-a găsit alinare suferințelor sufletești, traducând cartea teologului grec Evghenie Vulgaris Funia întreită, „pre săraca limbă romano-dachicească sau moldovenească... în zilele năcazurilor și ale răsipiríi neamului moldo-vlahicesc”.

În continuare, a mai petrecut scurt timp la Suceava, apoi în satul Bosanci-Suceava, unde a lucrat la traducerea Istoriei Noului Testament. S-a reîntors în țară abia la sfârșitul lunii ianuarie sau la începutul lui februarie 1823, reocupându-și scaunul mitropolitan, sub primul domn pământean Ion (Ioniță) Sandu Sturza (1822-1828).

În timpul refugiului său, caimacamul Ștefan Vogoridi a numit, la 1 octombrie 1821, pe episcopul Meletie Brandaburul de la Huși, ca „vechil”, adică locțiitor la Mitropolia Moldovei.

Revenirea în scaun

Reașezat în scaunul mitropolitan, Veniamin Costachi a păstorit încă două decenii, până la 18 ianuarie 1842, când a prezentat domnitorului Mihail Sturza un non paretisis.

Retragerea

După o activitate de aproape șase decenii în slujba Bisericii și a țării, mitropolitul Veniamin s-a văzut nevoit să se retragă din scaun. Și-a înaintat actul de demisie (paretisis) domnitorului Mihail Sturza la 18 ianuarie 1842. Deși nu se arătau motivele care l-au determinat să plece, ele trebuie căutate în neînțelegerile avute cu domnitorul, mai ales pentru proiectele sale de legi privitoare la organizarea averilor Mitropoliei, episcopiilor și mănăstirilor neînchinate, spre a le subordona statului (legea s-a și votat a doua zi după plecarea mitropolitului din Iași).

S-a retras la mănăstirea Slatina unde a rămas până la sfârșitul vieții, continuându-și truda de o viață întreagă - traducerea de cărți în limba română.

Testamentul

Simțindu-și sfârșitul aproape, obosit de povara anilor închinați binelui obștesc și îndeletnicirilor cărturărești, la 8 ianuarie 1844, proin-mitropolitul Veniamin și-a scris cunoscutul său testament, un adevărat model al genului, străbătut de cea mai adâncă smerenie și dragoste creștinească.

În prima parte a testamentului făcea o scurtă privire asupra vieții și activității sale, iar în partea a doua testa puținele bunuri pe care le mai avea. Astfel, Mitropoliei îi lăsa „toate odoarele, argintăriile și lucrurile câte din vreme în vreme le-am făcut eu, spre înfrumusețarea, podoaba și înzestrarea bisericii catedrale”, precum și veșmintele sale arhierești, mănăstirii Slatina îi lăsa odoarele pe care le-a făcut după retragerea din scaun, mănăstirii Agapia o mie de galbeni împărătești, spre a se face un paraclis întru pomenirea sa și a surorii sale.

Pentru întreținerea ierodiaconului Veniamin Cananău la studii teologice la Atena lăsa engolpionul de aur dăruit de țarul Nicolae al Rusiei. Din banii rămași după ce-și va termina studiile, cerea să se înființeze un fond, din care să fie premiate anual cele mai bune lucrări de istorie națională.

Sfârșitul

Și-a dat obștescul sfârșit la 18 decembrie 1846, în vârstă de 78 de ani, fiind înmormântat lângă biserica mănăstirii Slatina. La 30 decembrie 1886, rămășițele sale pământești au fost așezate în catedrala mitropolitană din Iași, ctitoria sa, terminată atunci prin ostenelile vrednicului său urmaș, sfântul mitropolit Iosif Naniescu.

Reforma școlară

A se vedea și Începutul învățământului teologic românesc

Direcție națională imediată

Mitropolitul Veniamin a înțeles să dea instituțiilor de cultură din Moldova o direcție națională și să-și închine acestora toată priceperea și puterea sa de muncă. Abia la două luni după urcarea sa în scaunul mitropolitan, a izbutit să obțină de la domnitorul Alexandru Moruzi (1802-1806) mai multe hrisoave privitoare la organizarea școlilor din Moldova. De pildă, prin hrisovul din 24 mai 1803 a obținut mai multe lucruri:

  1. Înființarea unei școli românești pe lângă cea grecească de la mănăstirea Mavromolu din Galați;
  2. Înființarea de școli elinești și românești la Focșani și Bârlad;
  3. Sporirea bugetului pentru susținerea școlilor cu o sumă vărsată din vistieria țării (1.800 lei), pe lângă cele adunate din contribuția clerului;
  4. Organizarea mai temeinică a procesului de învățământ, precum și sporirea numărului de elevi săraci (de la 20-25 la 40) la Academia grecească din Iași. S-a instituit tot atunci o „epitropie a învățăturilor publice”, al cărei președinte era mitropolitul.

Înființarea a trei școli

După aceste prime măsuri, care consolidau școlile românești din Moldova, mitropolitul Veniamin a făcut un pas mai departe, în vederea înființării de școli mai înalte în limba română și a scoaterii acestora de sub influența dascălilor greci.

Seminarul de la Socola

În acest scop, mitropolitul și marii boieri au prezentat domnitorului Alexandru Moruzi o „anaforă” (raport) prin care cereau înființarea unui seminar pentru pregătirea viitorilor preoți. Pe baza acesteia, la 26 iulie 1803, domnul a dat un hrisov, prin care rânduia mutarea călugărițelor de la mănăstirea Socola de lângă Iași la Agapia, iar a călugărilor de acolo la alte mănăstiri. La 1 septembrie 1803, domnul a dat un nou hrisov, prin care hotăra ca „la mănăstirea Socola, ce este aici aproape de Eși, să se așeze o școală cu dascăli moldovenești, cari să fie pentru învățătura feciorilor de preoți și diaconi, care, la vremea lor, numai dintr-aceia să se hirotonească preoți și toate veniturile acestei mănăstiri sä fie pentru plata dascălilor și a altor trebuincioase a școalei”.

Școlile de maici și fete

Pentru maicile mutate la Agapia unde era stareță sora mitropolitului se înființa acum o școală de „carte grecească și elenească” cu „un dascăl bătrân, procopsit la învățătură”, până când se va pregăti o călugăriță, care să le învețe pe celelalte. În afară de aceasta, călugărițele de la Agapia și Văratec care alcătuiau acum un singur sobor, trebuiau să se ocupe cu lucrul de mână și alte iscusite lucruri „care aceste sînt pentru cinstea și folosul lor și pentru podoaba patriei”. Hrisovul mai prevedea ca „fiicele de boieri, de mazili, de negustori și de toată starea” să poată merge la aceste mănăstiri „pentru învățătura cărții sau lucrului mîinilor”.

Așadar, prin strădaniile mitropolitului Veniamin au luat acum ființă trei școli: seminarul de la Socola, școala elinească-grecească pentru maici și școala românească de fete, amândouă la Agapia. Este vrednic de subliniat faptul că acum apare pentru prima oară într-un hrisov domnesc preocuparea pentru învățătura fetelor.

După înființare

Mitropolitul Veniamin s-a interesat îndeaproape de bunul mers al seminarului său în tot cursul arhipăstoriei sale. De pildă, la stăruința sa, același domn a acordat seminarului o subvenție anuală de 2.500 de lei din vistieria țării, în vederea înzestrării sale cu cele trebuitoare. O grijă deosebită a arătat pentru recrutarea profesorilor necesari și pentru lărgirea planului de învățământ.

După înființarea Academiei Mihăilene de la Iași (1834-35; a se vedea mai jos), Seminarul era considerat ca un fel de facultate, în cadrul Academiei, fiind condus de un rector. Primii săi rectori au fost juristul bănățean Damaschin Bojîncă, bucovineanul Vladimir Suhopan, apoi moldoveanul Filaret Scriban, amândoi arhimandriți, mai târziu arhierei titulari.

În felul acesta, Seminarul de la Socola a devenit una din cele mai însemnate instituții de cultură din Moldova, ale cărei lumini se vor răsfrânge și asupra altor școli ale timpului, căci majoritatea dascălilor de la școlile înființate sub mitropolitul Veniamin erau absolvenți ai seminarului. Ca o recunoaștere a serviciilor aduse țării de seminar și de ctitorul său, printr-un hrisov al domnitorului Mihail Sturza (1834-1849) din anul 1840 se hotăra ca el să poarte numele de „Seminaria Veniamina”.

Școală de cântări bisericești

În octombrie 1805, mitropolitul Veniamin a înființat o școală de cântări bisericești la Iași, aducând la conducerea ei pe „chir Petru protopsaltul bisericii cei mari” a Patriarhici din Constantinopol (numit și Petru Lampadarie), la care s-au adăugat apoi alți renumiți dascăli de psaltichie. El era însărcinat să învețe cântările bisericești atât pe psalții de la catedrala mitropolitană din Iași și de la alte biserici din oraș, cât și pe „vreo câțiva copii începători”.

Tot mitropolitul Veniamin a oferit banii necesari pentru deschiderea unei școli particulare de cântăreți bisericești pe lângă biserica Sfântul Ioan cel Nou din Suceava (vechea Mitropolie) aflată pe atunci sub stăpânirea austriacă al cărei patron era (1828). Școala a dăinuit mai bine de 15 ani.

Românizarea învățământului

Un gând scump inimii lui Veniamin Costachi era și acela de a schimba cu totul organizarea celorlalte școli din Moldova, în majoritatea lor aflate în mâna dascălilor greci, fără să mai vorbim de familiile boierești, în care educația copiilor era încredințată unor dascăli greci, francezi sau de alt neam. Cu alte cuvinte, urmărea românizarea întregului învățământ din Moldova.

În acest scop, s-a îngrijit de pregătirea unor tineri români pentru cariera de profesori, trimițându-i la studii peste hotare. Primii tineri trimiși la studii, pe cheltuiala sa, au fost frații Gheorghe și Clemens-Daniil, fiii protopopului Lazăr Leon Asachi. Gheorghe Asachi a studiat matematicile și pictura la Viena (1805-1808), apoi arheologia, pictura și sculptura, precum și pe clasicii romani și italieni la Roma (1808-1812). Întors în țară cu o pregătire științifică temeinică și cunoscând mai multe limbi străine, a fost însărcinat de mitropolitul Veniamin în calitatea sa de prim epitrop al școlilor din Moldova să predea un curs teoretic și practic de inginerie în limba română la Academia domnească din Iași, între anii 1814-1818.

Prin acest curs, s-au pus bazele învățământului politehnic la noi. Examenele finale, ținute în iunie 1818, au dovedit profesorilor greci, precum și boierilor moldoveni retrograzi, că se pot preda științe exacte și în limba română, nu numai în grecește, cum susțineau aceștia. Gh. Asachi a fost apoi cel mai prețios colaborator al mitropolitului în opera de organizare a învățământului românesc.

Școală elementară în limba română

După înlăturarea regimului fanariot și numirea primului domn pământean Ion Sandu Sturza, s-au deschis noi perspective pentru propășirea culturii și a învățământului de toate gradele în limba română. Astfel, în toamna anului 1824, mitropolitul Veniamin a deschis la mănăstirea Trei Ierarhi din Iași o școală „începătoare” (elementară) în limba română, folosind ca învățător un absolvent al Seminarului de la Socola. În 1826 școala a dobândit un profesor calificat, în persoana lui Gheorghe Săulescu, absolvent al Academiei din Iași, bursier al mitropolitului în insula Hios și la Cernăuți.

Școala vasiliană

În 1827 mitropolitul Veniamin, împreună cu Gheorghe Asachi, au început demersurile pe lângă domn în vederea organizării unui învățământ de toate gradele, cerând domnului un buget corespunzător, noi edificii școlare și dascăli pricepuți, propuneri care au fost acceptate.

La 1 ianuarie 1828, au prezentat domnului un plan de organizare a învățământului național din Moldova, cu următoarele două tipuri de școli (pe lângă cea elementară):

  1. o școală «normală», cu doi ani de studii
  2. un gimnaziu, cu patru ani de studii, în care se predau: latina, religia, logica, retorica, istoria, geografia, matematica, științele naturale, economia etc.

Prin aceeași „anafora»” propuneau să se dea întâietate limbii române și abia mai tîrziu să se învețe alte limbi străine. Propuneau de asemenea înființarea unei „biblioteci naționale” și înzestrarea școlii cu „instrumenturi și adunarea uneltelor pentru sporul învățăturilor”.

Domnul a aprobat propunerile, iar cursurile ambelor școli s-au deschis în primele luni ale anului 1828. Aceasta este cunoscută și sub numele de „școala vasiliană” sau „gimnazia vasiliană”, după numele lui Vasile Lupu, primul organizator al unei școli la Trei Ierarhi, în 1639.

Profesorii au fost obligați, prin contractul de angajare, să alcătuiască și „cărțile scolastice” pentru cursurile lor. Trebuie subliniat și faptul că mitropolitul Veniamin asista în fiecare an la examenele de la gimnaziu împărțind premii elevilor merituoși. Între 1828-1831 la școala elementară erau 411 elevi, la cea normală 166, iar la gimnaziu 103. La acestea, se adăugau și cursurile extraordinare de drept, limbi străine și muzică. S-a înființat în același timp și un internat pentru copiii săraci. Tot prin strădaniile mitropolitului și ale lui Gh. Asachi, Epitropia școlilor a putut să intre în stăpânirea a trei moșii și a altor bunuri, care până atunci erau stăpânite de călugării greci de la mănăstirea Sf. Trei Ierarhi.

Crearea școlilor ținutale

Activitatea mitropolitului Veniamin în problemele școlare a devenit și mai intensă după punerea în aplicare a Regulamentului organic (1 ian. 1832). La 1 februarie 1832 s-a ținut, la „gimnazia vasiliană”, un curs pedagogic special pentru pregătirea viitorilor profesori. Iar în toamna anului 1832, s-au deschis șase școli „ținutale”, la Roman, Huși, Botoșani, Bârlad, Galați și Focșani. În anii următori, mitropolitul Veniamin, în strânsă colaborare cu Gh. Asachi, au luat măsuri pentru înființarea de noi școli „ținutale”, la Bacău (1839), Piatra, Vaslui, Tecuci (1841), Tg. Frumos (1842) ș.a.

În toamna anului 1843, mitropolitul Veniamin și Gh. Asachi au izbutit să înființeze la Iași prima școală publică pentru „fetele orășenilor”, cu 70 de eleve. Cursurile se țineau într-o clădire pusă la dispoziție de mitropolit în curtea mănăstirii Barboi.

Academia Mihăileană

În același timp, mitropolitul Veniamin cu ceilalți epitropi ai școlilor și cu referendarul Gh. Asachi au luat măsuri în vederea deschiderii unei Academii.

În lipsă de profesori, mitropolitul a primit propunerea lui Asachi de a se trimite câțiva tineri la studii, timp de patru ani, și anume șase la Viena și unul în Franța, spre a se pregăti în diferite specialități. Cursurile Academiei (numită „Mihăileană”, după numele domnitorului Mihail Sturza) s-au deschis la Iași în noiembrie 1834, dar inaugurarea oficială s-a făcut abia în 16 iunie 1835.

Cuprindea o facultate filozofică (2 ani), o facultate juridică (3 ani), apoi „cursuri extraordinare” de inginerie, agronomie, arte frumoase și filologie. Cursurile superioare ale Seminarului de la Socola (4 ani) erau considerate drept a treia facultate în cadrul Academiei.

Ca profesori au fost numiți pe parcurs câțiva tineri entuziaști, absolvenți ai școlilor de la Trei Ierarhi sau bursieri ai mitropolitului peste hotarele țării, precum și câțiva transilvăneni și bănățeni: Eftimie Murgu, Gh. Săulescu, Vasile Fabian-Bob, Damaschin Bojîncă, Petru Cîmpeanu, Teodor Stamati, Anton Velini, Ion Ionescu de la Brad, Teodor Codrescu și alții. Erau folosiți apoi și câțiva profesori străini mai ales pentru limbi. Academia a fost înzestrată apoi cu bibliotecă, laboratoare de fizică și de chimie, instrumente de inginerie, muzeu de științe naturale etc.

Prin osteneala profesorilor Academiei, având îndrumarea permanentă a celor doi mari ctitori ai învățământului românesc din Moldova, Academia Mihăileană și-a ridicat necontenit nivelul, trezind încrederea tuturor într-un învățământ românesc superior și trăgând brazde adânci în ogorul culturii naționale. În 1860, din ea s-a dezvoltat Universitatea din Iași, existentă și azi. În același timp, mitropolitul și Gheorghe Asachi s-au opus încercărilor venite din partea marii boierimi de a înlocui româna, ca limbă de predare, cu franceza.

Pentru continua pregătire a cadrelor didactice, s-a urmat mereu trimiterea de tineri la studii peste hotare: Academia de la Sfântul Sava din București (înainte de 1834), München, Paris, Kiev și în alte părți. În același timp, s-a încurajat tipărirea de manuale școlare în limba română.

Deschiderea altor școli

Problema înființării de noi școli l-a preocupat pe mitropolitul Veniamin și pe colaboratorul său apropiat și în anii următori. De pildă, în 1841, au izbutit să deschidă la Iași prima școală „de arte și meserii” din Moldova, având șase ateliere, la care au fost încadrați specialiști aduși din Moravia și Transilvania, în care s-au pregătit primii tehnicieni români.

La îndemnul mitropolitului și al lui Gh. Asachi, unii boieri și unele mănăstiri (ca Doljești, Vorona) au înființat școli sătești pe moșiile lor, numind ca dascăli absolvenți ai gimnaziului și Academiei din Iași sau ai Seminarului de la Socola. Prin diferite pastorale, prin unele prefețe la tipăriturile sale (cum este prefața la Istoria Vechiului Testament din 1824), dar și prin viu grai, mitropolitul Veniamin a îndemnat mereu pe păstoriții lui să-și dea copiii la învățătură, arătând foloasele acesteia în viața omului.

Este de amintit și faptul că la 27 decembrie 1816, cu binecuvântarea și în prezența sa, a avut loc prima reprezentație teatrală cultă, la Iași. Și-a avut de asemenea partea sa de încurajare și ocrotire cu prilejul apariției primei gazete românești din Moldova, Albina românească a lui Gheorghe Asachi (1829-1858).

Activitatea cultural-tipografică

Rezumatul activității

Mitropolitul Veniamin, numit „luminătorul Moldovei”, a simțit mai mult ca oricine lipsa cărților nu numai pentru școlile pe care le-a înființat, ci pentru întreaga suflare românească. Pentru a înlătura această lipsă, el a refăcut vechea tipografie a Mitropoliei și a înființat una nouă la mănăstirea Neamț, în 1807. În aceste două tipografii au apărut zeci de lucrări, fie tălmăcite de el, fie ale altora, tipărite sub îndrumarea sau cheltuiala sa.

Alte peste o sută de cărți s-au tipărit „cu binecuvântarea”, cu „porunca”, „cu îndemnul” sau „cu toată cheltuiala” mitropolitului Veniamin.

De asemenea, În cursul păstoririi mitropolitului Veniamin s-au tipărit la Iași și Neamț aproape toate cărțile de cult ortodoxe (peste 70 de volume).

Rezultă că mitropolitul Veniamin Costachi s-a impus în viața culturală a Moldovei din prima jumătate a secolului trecut și prin mulțimea cărților traduse și tipărite de el sau traduse și alcătuite de alții și tipărite cu binecuvântarea, cu îndrumarea și cu cheltuiala sa, de cuprins foarte variat.

Și, în sfârșit, trebuie să subliniem și faptul că majoritatea cărților tipărite de Veniamin Costachi au fost împărțite „în dar”, venind și prin aceasta în sprijinul păstoriților săi.

Prefețele

În încheierea acestor considerații asupra cărților tipărite de mitropolitul Veniamin, trebuie să ne rețină atenția cele peste 20 de valoroase și instructive prefețe la aceste tipărituri, unele având prin conținutul lor aspectul unor adevărate scrisori pastorale către credincioșii săi.

În prefața la Istoria Scripturii Vechiului Testament (Iași, 1824) înfățișează pe larg importanța învățăturii și a cărților, dând îndrumări părinților să-și dea copiii la școală, încât ea este o adevărată prelegere pedagogică. Tot aici făcea și un scurt istoric al evenimentelor din 1821-1822, amintind și de petrecerea sa la Colincăuți.

Prefațe deosebit de interesante sunt întâlnite la cele două ediții ale Liturghierelor din 1818 și 1834. Din amândouă se desprind părerile sale asupra limbii literare române. În același timp, din ele se vede și contribuția sa la împământenirea unor termeni liturgici în limba română. De pildă, în prefața Liturghierului din 1818 arăta că a schimbat unii termeni slavoni cu alții de origine latină:

  • molitvă cu rugăciune
  • vohod cu intrare
  • dveră cu ușă
  • cădire cu tămâiere
  • sf. agneț cu sf. pâine
  • teplată cu căldură
  • pocrovăț cu acoperământ și altele

Mult mai cuprinzătoare este prefața Liturghierului din 1834, în care arăta alte schimbări făcute de el:

  • blagolovenie cu binecuvântare
  • tresfstoe-trisfințită cântare
  • pravoslavnic-dreptslăvitoriu
  • blagocestiv-binecinstitoriu
  • oglașenie-chemat
  • predsfeștelnă-înainte sfințită
  • pogrebanie-înmormântare, îngropăciune și petrecere
  • dveră-ușă
  • prestol-sfântă masă
  • cădelniță-tămâitoare
  • cădește-tămâiază
  • zvezdă-stea
  • poias-brâu sau cingătoriu
  • rucavițe-mânecare
  • polonoșniță-miezonoptică rugăciune
  • utrenie-rugăciunea mânecării
  • vecernie-rugăciunea serii
  • jertfă-arsură sau tămâiere
  • norod-popor și altele

ropunea de asemenea înlocuirea cuvintelor:

  • slavoslovie cu doxologie
  • pravoslavnic cu ortodox
  • pricistanii cu euharistie
  • taine cu misterii (!)
  • sobor cu sinod
  • molitvelnic cu evhologhiu
  • priceasnă cu chinonic
  • vohod cu ieșire
  • văzduh cu aer
  • vozglas cu ecfonimă

Arată apoi că unele cuvinte le-a lăsat în forma lor originală, grecească, neputându-le traduce în românește (polieleu, litie, panihidă, liturghie, proscomidie, antifoane, potir, catapeteasmă, icoană, tetrapod, analoghiu, Evanghelie, felon, epitrahil, stihar și altele).

Se observă deci că majoritatea termenilor liturgici propuși de mitropolitul Veniamin s-au impus și sunt folosiți până azi. Folosind limba vorbită de popor, precum și limba documentelor și a textelor vechi, mitropolitul Veniamin, din poziția sa de slujitor al Bisericii, a adus o contribuție însemnată în acțiunea de cultivare și de unificare a limbii românești. Deci, scrierile sale au îndeplinit un rol dublu: au îndrumat viața religioasă a credincioșilor și au ajutat la cultivarea, unificarea și fixarea limbii literare române.

Trebuie remarcat și faptul că mitropolitul Veniamin n-a ajuns la exagerările școlii latiniste ardelene sau ale lui Ion Heliade Rădulescu, care preconizau soluții puriste, cu eliminarea cuvintelor străine de firea limbii române.

Activitatea socială-pastorală

Frumoasa operă de luminare a poporului săvârșită de mitropolitul Veniamin era însoțită și de o credință puternică în Dumnezeu și de o nemărginită dragoste față de oameni.

Grija pentru bolnavi

Încă din tinerețea sa, ca egumen la Sf. Spiridon, a venit în sprijinul celor bolnavi, căci mănăstirea avea și un spital. În timp ce păstorea la Roman, a venit în ajutorul egumenului Vartolomeu Putneanul cu 80 de pungi de bani pentru spitalul și farmacia de pe lângă mănăstirea Precista Mare din Roman. Iar în timp ce păstorea la Iași, cum aflăm dintr-o condică de cheltuieli a Mitropoliei, erau plătiți diferiți medici din oraș pentru îngrijirea unor oameni săraci.

Întreaga sa avere, atât cea moștenită de la părinți, cât și cea câștigată de pe urma ostenelilor sale arhierești, a dat-o spitalului Sf. Spiridon și celor lipsiți. Mila sa față de cei în necazuri și suferințe a ajuns proverbială. Se spune că de multe ori, împărțindu-și toți banii, dădea săracilor chiar și din hainele sale ori ceasul.

Grija pentru preoți

O atenție deosebită a arătat și față de preoții din Moldova, pe care i-a păstorit ca episcop și apoi ca mitropolit. În aceste înalte slujiri, a trimis preoților săi câteva pastorale, prin care le dădea felurite îndrumări cu privire la purtarea lor și la raporturile cu credincioșii. Încă din anul 1803 a cerut Divanului domnesc să ia măsuri pentru îmbunătățirea stării materiale a clerului său. Solicitudinea sa față de preoțime reiese mai cu seamă din grija permanentă pe care a purtat-o Seminarului de la Socola, în care erau pregătiți viitorii preoți ai Moldovei.

Grija pentru mănăstiri

Aceeași grijă părintească a purtat-o mănăstirilor țării, îndeosebi celor neînchinate.

De o deosebită atenție s-au învrednicit mănăstirile Neamț și Slatina, în care s-a stabilit, după cele două retrageri din scaunul mitropolitan, și Agapia, unde era stareță sora sa. În câteva rânduri a adresat pastorale și instrucțiuni mănăstirilor și schiturilor moldovene, în scopul unei mai bune organizări și a întăririi disciplinei monahale (de pildă: „Câteva rânduieli pentru viața monahală”, în 20 de puncte, în 1813, o pastorală în 1838 ș.a.). Prin cea din urmă, rânduia ca pe viitor să nu mai fie primiți în monahism decât credincioși de cel puțin 25 de ani și cu un stagiu de 10 ani de ascultare în mănăstire.

Grija pentru laici

Mitropolitul Veniamin a fost preocupat în permanență și de viața religios-morală a credincioșilor moldoveni. Conștient de răspunderea sa ca ierarh, a ținut cu tărie la respectarea dreptei credințe și a tuturor rânduielilor bisericești. Astfel, a dat preoților îndrumări prețioase pentru administrarea corectă a tainei Sf. Botez, în sensul de a nu se mai săvârși prin turnare, ci prin trei afundări.

Grija pentru familii

O atenție deosebită a arătat familiei, acordând cu multă greutate dispense pentru gradele de rudenie și divorțuri, ori a caterisit pe preoții care au cununat pe cei înrudiți de sânge, voind prin acestea să servească drept pildă altora, ca să nu slăbească viața de familie prin divorțuri și concubinaje.

Apărarea Ortodoxiei

Mitropolitul Veniamin s-a dovedit și un dârz apărător al Ortodoxiei moldovenești, ridicându-se împotriva înființării unei episcopii catolice la Iași, cunoscând scopurile prozelitiste și politice care se urmăreau prin aceasta.

Ctitor de lăcașuri sfinte

Catedrala mitropolitană

Pentru credincioșii săi din Iași, dar și pentru fala Mitropoliei, a pus temelie actualei catedrale mitropolitane, cu hramul Întâmpinarea Domnului și Sf. Mucenic Gheorghe.

Încă din 8 august 1826, domnitorul Ioniță Sandu Sturza a adresat un apel clerului și credincioșilor moldoveni, pentru organizarea unei colecte, în vederea zidirii unei noi catedrale, înscriindu-se el însuși cu o însemnată sumă de bani. La 2 martie 1833, a adresat și mitropolitul un apel către întreaga obște moldovenească, cerând obolul pentru începerea lucrărilor. El însuși s-a înscris cu 1.000 de lei lunar „cît mă va ține Dumnezeu în viață sau pînă la gătirea acestui dumnezeiesc lăcaș de închinare”. Apelul lor a găsit ecou mai ales la mănăstirile și schiturile neînchinate (numai Slatina a contribuit cu aproape jumătate de milion de lei).

Lucrările de construcție au început în primăvara anului 1833, pe locul bisericii Stretenia, ctitoria doamnei Anastasia, soția lui Gheorghe Duca, de la sfârșitul secolului XVII, acum demolată. Un arhitect austriac, Iohann Freiwald, a întocmit planurile și a condus lucrările de construcție, urmat apoi de colonelul Singurov (tradiția afirmă că primele planuri le-ar fi întocmit Gh. Asachi, dar nu le cunoaștem). Lucrările s-au întrerupt în 1842, pe de o parte, datorită retragerii mitropolitului din scaun, pe de alta, datorită fisurilor care au apărut în ziduri după construirea bolților.

Lucrările au fost reluate abia peste vreo patru decenii, în timpul arhipăstoririi mitropolitului Iosif Naniescu, între anii 1880-1887, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, fiind pictată de Gheorghe Tattarescu. Sfințirea s-a făcut la 23 aprilie 1887.

În jurul reședinței mitropolitane a ridicat numeroase clădiri anexe pentru gospodărie și a făcut reparații la vechea catedrală mitropolitană.

Ctitorii și danii

În timpul primei retrageri din scaun, fiind la mănăstirea Neamț, a ctitorit acolo paraclisul cu hramul Adormirea Maicii Domnului, chilii, bibliotecă și pivnițe.

Apoi, a ajutat efectiv la refacerea mănăstirii Agapia, distrusă de turci în cursul evenimentelor din anul 1821 (biserica Sf. Voievozi și Agapia veche). Tot la Agapia a ctitorit un paraclis cu hramul Nașterea Maicii Domnului (construit în timp ce era retras la Slatina și sfințit după moartea sa). Aceleiași mănăstiri i-a făcut mai multe danii în cărți și obiecte de cult.

La mănăstirea Slatina, unde a trăit în ultimii ani ai vieții, a ridicat câteva chilii și unele construcții gospodărești și a făcut mai multe danii de cărți, veșminte și obiecte de cult. Alte danii a făcut mănăstirii Sf. Ioan din Suceava, aflată pe atunci între granițele imperiului habsburgic și mănăstirii Cocoș din Dobrogea.

Multe alte biserici și mănăstiri din Moldova l-au trecut în rândul ctitorilor. Diferite ajutoare a acordat Patriarhiei ecumenice, unor biserici de limbă greacă sau chiar unor călugări și credincioși greci.

Patriot luminat

Mitropolitul Veniamin a avut și un însemnat rol politic, fiind locțiitor de domn (caimacam) în 1807 și 1821.

Ca președinte de drept al Divanului țării apoi al Adunării obștești (instituită prin Regulamentul organic) și-a spus cuvântul în cele mai însemnate probleme ale țării. A avut, de pildă, o contribuție însemnată la alcătuirea Regulamentului organic al Moldovei, introducând unele articole care favorizau dezvoltarea învățământului românesc.

Prin pastorale, prin prefețele cărților sale, prin cuvântări, a mângâiat întotdeauna poporul în cursul războaielor și nenorocirilor care s-au abătut asupra sa, îndemnându-i pe toți să fie uniți pentru binele și fericirea patriei.

Perioada după Veniamin Costachi

După retragerea mitropolitului Veniamin din scaun, au survenit o seamă de schimbări în viața bisericească a Moldovei, determinate de înseși schimbările profunde din viața țării. Trebuie reținut, în primul rând, amestecul necontenit al statului în treburile Bisericii, care într-un fel era justificat, datorită numeroaselor abuzuri și corupției moștenite din epoca fanariotă.

După retragerea mitropolitului Veniamin, au început lungi sedisvacanțe la toate cele trei eparhii, cârmuite în mod provizoriu de așa-numiții „locotenenți” (de mitropolit sau de episcop), schimbați după interese momentane, în timpul cărora amestecul statului în Biserică a devenit și mai accentuat.

O schimbare a lucrurilor în bine, dorită de masele mari ale clerului și credincioșilor, nu s-a putut realiza.

Lucrări publicate

De la Veniamin Costachi au rămas o serie de traduceri de cărți dogmatice, cărți necesare serviciului bisericesc și lucrări de istorie bisericească:

  • Tâlcuirea celor șapte taine, Iași, 1807
  • Chiriacodromionul la Apostolii duminecilor de preste an, Mănăstirea Neamț, 1811
  • Adoleshia filotheos adecă Îndeletnicire iubitoare de Dumnezeu, Iași, 1815
  • Istoria Vechiului și a Noului Testament, Iași, 1824
  • Funie sau frânghie întreită, Iași, 1831
  • Iubitorul de înțelepciune, 1831
  • Oglinda omului celui dinlauntru, 1833
  • Dumnezeieștile liturghii, 1834
  • Didahii sau cuvinte de învățătură, 1837
  • Istoria bisericească (traducere după cartea arhiepiscopului Meletie al Atenei), 5 volume, Iași, 1841-1843
  • Piatra scandelei sau lămuriri despre începuturile și pricinile adevărate ale schismei, Iași, 1844
  • Pidalionul (o colecție de canoane), Mănăstirea Neamț, 1844
  • Îndeletnicire despre buna murire, Iași, 1845

Descrierea Pr. Păcurariu

Privind la viața și la strădaniile mitropolitului Veniamin Costachi, ne dăm seama cât de îndreptățite sunt cuvintele scrise de el în testamentul său: „tot ce mi-au stat prin putință am făcut și cu sfatul și cu fapta, ca să sporesc și sufletește și materialicește înflorirea Sfintei Biserici și a Patriei”.
În adevăr, prin strădaniile sale necontenite puse în slujba semenilor săi, prin curăția și sfințenia vieții sale, prin dragostea sa nemărginită față de patria sa și de poporul pe care l-a păstorit, mitropolitul Veniamin s-a înscris ca o personalitate proeminentă în viața poporului nostru și a Bisericii sale.
Pentru toate acestea, a fost unanim apreciat de contemporani, iar amintirea sa a rămas mereu vie în conștiința urmașilor. De pildă, bursierul său la Kiev, viitorul arhiereu Filaret Scriban, scria: „Moldova a avut în cele politice un domn mare pe Ștefan Vodă, iar în cele bisericești, un mitropolit mare, pe Veniamin Costachi”. Iar marele nostru istoric Nicolae Iorga scria: „Un om mai sfânt și mai bun decât dânsul n-a mai ținut în mâini cârja de episcop român”.
Vrednic urmaș al lui Varlaam și Dosoftei, putând sta alături de marele mitropolit Andrei Șaguna al Ardealului, având amândoi numeroase trăsături comune, mitropolitul Veniamin Costachi este icoana adevăratului păstor de suflete și cârmuitor bisericesc.

Bibliografie

Surse

  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.
Casetă de succesiune:
Veniamin Costachi
Precedat de:
Iacob Stamati
Mitropolit al Moldovei
1803-1842
Urmat de:
Sofronie Miclescu



A se vedea și