Argintăria bisericească românească

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol este incomplet.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc.


Acest articol face parte din seria
Ortodoxia în România
OrtodoxiainRomania.gif
General
Biserica Ortodoxă Română
Sfântul Sinod
Limba română
Specificul spiritual
Recunoașterea autocefaliei
Sfinți
Cronologia sfinților
Sinaxar
Sfinții Închisorilor
Ierarhi
Mucenicii dobrogeni
EvanghelicusEfremTit și Gordian
Cărturarii munteni
MacarieAntimGrigorie Dascălul
Umaniștii moldoveni
VarlaamDosofteiVeniamin Costachi
Mărturisitorii ardeleni
IorestSava BrancoviciIosif Mărturisitorul
Arhipăstorii moderni
ȘagunaMelchisedecIosif cel Milostiv
Monahism
MănăstiriȘcoliSpitale
Începuturile monahismului
Duhovnicii veacului XX
Stareți
Clasici — NicodimPaisieCalinic
Moderni — CleopaPapaciocPârvu
Istorie
Cronologia istorică
Dobrogea antică
Mărturii arheologice
Formarea primelor state
Introducerea limbii române în slujbe
Preoții din vechime
Nașterea uniației în Transilvania‎
România și alte Biserici Ortodoxe
Relațiile cu:
Bisericile greceștiBisericile slave
Biserica georgianăPatriarhiile apostolice
Muntele Athos
Literatură
Primele
ScrieriScrieri în românăTipărituri
Scrieri de temelie
Învățăturile lui Neagoe Basarab (sec. XVI)
Pravila de la Govora (1640)
Mărturisirea Ortodoxă (1642)
Cazania lui Varlaam (1643)
Noul Testament de la Alba Iulia (1648)
Psaltirea în versuri (1673)
Biblia de la București (1688)
Mineiele de la Râmnic (1780)
Altele
Literatura teologică în epoca fanariotă
Artă
ArhitecturăPicturăMuzică
SculpturăBroderieArgintărie
Biserica și statul
Domniile și Biserica
Regulamentul Organic (1831–1832)
Reformele lui Cuza (1859–1866)
Legea organică (1872)
Legea clerului mirean (1893)
Editaţi această casetă

În paralel cu arhitectura și pictura, în țările române s-au dezvoltat și artele decorative: sculptura, broderia, argintăria și ceramica.

Introducere

Argintăria a fost cunoscută de timpuriu pe teritoriul țării noastre, mai ales in ținuturile dunărene, unde s-au găsit numeroase podoabe și obiecte de cult de origine bizantină (discul lui Paternus, crucea-relicvar de la Dinogetia etc).

Mai târziu, domnii Țării Românești și ai Moldovei se adresau îndeosebi meșterilor sași din Transilvania (Sibiu, Brașov, Bistrița) cerând să le execute felurite obiecte de cult, din aur, argint, argint aurit și aplicații de pietre prețioase, pentru ctitoriile lor. Este vorba de cădelnițe, discuri, potire, anafornițe, ripide, ferecături (de evangheliare, icoane , cruci, racle), la care se adaugă piese mai mari, cum sunt cristenițele, lucrate în aramă și clopotele, din bronz.

Secolul XV

Țara Românească

Argintăria din Țara Românească a fost influențată de arta apuseană și de cea bizantino-slavă. Din numărul mare al obiectelor de cult dăruite mănăstirilor de domnii țării se păstrează numai două piese: o cădelniță și o ferecătură ce îmbracă Tetraevanghelul scris în 1404-1405 de Sfântul Nicodim, ambele aparținând inițial mănăstirii Tismana. Cădelnița reprezintă o biserică de plan central, cu cinci turle, decorate pe fațade cu portaluri în arc frânt, și cu ferestre ornate în stil gotic. Pare să fi fost executate într-un atelier transilvănean. Ferecătura Tetraevanghelului — de tip slavo-bizantin — reprezintă pe prima față Răstignirea, încadrată de un chenar lat, împărțit în mici panouri cu figuri de sfinți, apostoli și îngeri, iar pe a doua față Coborârea la iad (anastasis), încadrată de un chenar cu rozete și vrejuri împletite.

Moldova

Din tezaurul artistic al Moldovei, prima piesă de argintărie cunoscută se află la racla ferecată a Sfântului Ioan cel Nou (azi în biserica Sfântul Gheorghe din Suceava) și anume ferecătura laturii din față. Este lucrată din argint aurit și formată din 12 mici plăci metalice, dispuse în două registre și legate între ele prin benzi înguste de filigran de argint, fiind decorate cu motive florale. În aceste 12 plăci, argintarul a redat cu mult talent scene din martiriul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, socotit pe atunci patronul sau ocrotitorul Moldovei. Este o piesa de mare valoare, remarcabilă prin deosebita expresivitate, a figurilor și gesturilor personajelor. Probabil a fost lucrată într-unul din atelierele din jurul Curții domnești a lui Alexandru cel Bun. În 1448 s-a executat o ferecătură de la un Tetraevanghel — copiat de Gavriil Uric în 1436 — la cererea lui Lațcu Cânde din Râu de Mori, castelanul Hațegului, probabil la mănăstirea Neamț.

În timpul lui Ștefan cel Mare, argintăria moldovenească și-a atins apogeul. Multe din piesele de argintărie din timpul său au fost lucrate în atelierele meșterilor sași din Transilvania (de pildă, în 1481, domnul moldovean cerea bistrițenilor să-i trimită înapoi pe Anton argintarul, plecat în Transilvania de frica turcilor). Cădelnița din argint aurit dăruită de domn mănăstirii Putna reproduce în miniatură un turn de biserică, având o ornamentație bogată, în stil gotic. Este o operă de o deosebită perfecțiune tehnică, realizată într-un atelier transilvănean.

Alte opere reprezentative sunt: ferecătura Tetraevanghelului de la Humor (1487, scris în 1473) — având în față Coborârea la iad, pe spate Adormirea Maicii Domnului —, două ripide, ajunse în insula Patmos, alte două la Putna, un panaghiar, aparținător inițial mănăstirii Neamț, și un altul, asemănător, dăruit de Alexandru, fiul lui Ștefan cel Mare, bisericii Precista din Bacău, o ferecătura de Tetraevanghel, făcută cu cheltuiala vistiernicului Isac, pentru „Mitropolia din Feleac” (1498) etc., la care se adaugă câteva clopote la Voroneț, Putna și Bistrița.

Sub influența operelor de import, s-a început să se lucreze piese de argintărie și în unele ateliere locale, în incinta marilor mănăstiri: Neamț, Putna, Humor. De pildă, ferecătura Tetraevanghelului dăruit de Ștefan cel Mare mănăstirii Putna, în 1487, poartă mențiunea că a fost lucrată acolo. S-a creat astfel și în acest domeniu o „scoală” locală care a realizat opere tipic ortodoxe, moldovenești.

Secolul XVI

Secolul al XVI-lea constituie perioada „clasică” a artei medievale românești, în care s-au creat cele mai reprezentative opere de arhitectură, pictură, sculptură, broderie și argintărie.

Țara Românească

Ca și în cazul broderiilor, numărul mare de obiecte de cult cu care au fost înzestrate mănăstirile din țară, precum și alte așezăminte bisericești din Răsăritul Ortodox, presupun existența unor ateliere locale, la sfârșitul secolului al XV-lea și în cursul celui de-al XVI-lea (o scrisoare a lui Neagoe Basarab către aurarul Celestin din Sibiu pomenea de exercitarea acestui meșteșug al argintăriei de către români). Multe piese erau lucrate însă tot de meșteri sași din Sibiu și Brașov, altele de meșteri din Banat (Petru Smeredeva din Becicherecul Mare, Condo Vlahul, Dumitru Zlătarul din Lipova).

Între piesele păstrate menționăm: chivotul dăruit de Neagoe Basarab mănăstirii Dionisiu din Muntele Athos, cădelnița și chivotul dăruit de Craiovești mănăstirii Bistrița, trei panaghiare, cu reprezentarea unor scene religioase (unul dăruit de Drăghici Vintilescu Șagorului, în 1491, alte de Craiovești, mănăstirilor Bistrita și Tismana), ferecătura Tetraevangheliarului dăruit de postelnicul Marcea mănăstirii Bistrița (1510). În a doua jumătate a secolului, se cunosc alte ferecături, mai multe cruci sculptate în lemn și ferecate în argint aurit ș.a.

Moldova

În Moldova, numărul meșterilor locali era mult mai mare decât al celor din Țara Românească, deși se cunosc și piese lucrate de meșteri din Transilvania (de pildă, aurarul Ștefan din Cluj lucra pentru mănăstirea Slatina în 1557).

Către sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul celui următor, se cunoaște numele moldoveanului Gligorie Moisiu. Se remarcă o modificare a tematicii tradiționale, renunțându-se la scenele cu multe personaje, în favoarea unor figuri izolate. Dintre piesele reprezentative, notăm câteva ferecături, toate cu scene religioase, având chenare cu inscripții și felurite ornamente, o anaforniță și o cristeniță (refăcută în 1567 din materialul celei dăruite de Ștefan cel Mare), ambele date de Alexandru Lăpușneanu mănăstirii Putna, ferecătura unor cruci de lemn sculptate (una dăruită de Grigorie Roșca Voronețului, alta de Alexandru Lăpușneanu Slatinei), un panaghiar de la Pângărați (adus la Agapia) și altele.

Multe piese de argintărie au ajuns în posesia unor așezăminte bisericești din Răsărit, ca urmare a daniilor făcute de domnitorii noștri. Altele au dispărut în timpul războaielor purtate pe pământ românesc.

Secolul XVII

Țara Românească

În acest secol, multe piese erau lucrate în atelierele meșterilor sași din Transilvania sau în cele din Balcani, îndeosebi de la Chiprovăț. Multe din ele au fost dăruite unor așezăminte bisericești de peste hotare (chivotul lui Matei Basarab și al doamnei Elina, dăruit mănăstirii Lavra de la Athos etc.).

Către sfârșitul secolului XVII și la începutul celui următor, numeroasele candele de argint aurit, chivote, anafornițe, ripide, sfeșnice, ferecături de cărți au fost executate pentru ctitoriile Cantacuzinilor și mai ales ale lui Brâncoveanu de meșterii argintari sași Sebastian Hann și Thomas Lang din Sibiu, Georg May II, Johannes Henning, Peter Hiemesch și un E. V., toți din Brașov. Se remarcă și în acest domeniu diversitatea motivelor florale. Între piesele mai reprezentative se pot menționa anafornițele pentru Cotroceni, Hurezi și Bistrița, chivoturile de la Cotroceni și Hurezi, candelele de la Cotroceni și Sărindar, ripidele pentru Cotroceni și Bistrița, mai multe ferecături de cărți etc.

Moldova

În Moldova, la începutul secolului al XVII-lea, mesterul Gligorie Moisiu din Suceava a lucrat mai multe piese de argintărie (ferecături, discuri). Unele dintre ele au fost dăruite de mitropolitul Teofan III mănăstirii Slatina.

Gustul pentru fast al lui Vasile Lupu se reflectă în obiectele de cult pe care le-a dăruit ctitoriilor sale, îndeosebi Trei Ierarhilor (candelabre, candele, cățui etc.). Se observă îmbinarea elementelor tradiționale argintăriei moldovenești și transilvane cu forme și decorații orientale.

Secolul XVIII

Perspectivă generală

Arta românească în toate formele ei de manifestare - arhitectură, pictură, sculptură, broderie, argintărie, miniatura, xilogravură etc. - a intrat într-o fază de decadență, fiind ultima fază a artei românești medievale. Aproape toate aceste genuri de artă se îndepărtează de modelele tradiționale din secolele anterioare, căutând forme noi, prin adaptarea unor elemente venite din afară, mai cu seamă din stilul baroc.

Exemple

Argintăria în stil brâncovenesc s-a menținut și în secolul al XVIII-lea. Se cunosc mai mulți meșteri locali (Gheorghe zlătarul fiul lui Răducan zlatarul, Filip Nicolau argintarul ș.a.). Către sfârșitul secolului al XVIII-lea, exista o breaslă a meșterilor argintari, la București, în frunte cu un vătaf. Unele piese vor fi fost lucrate desigur de meșteri sași din Transilvania.

Obiectele de cult lucrate în acest timp nu-și mai mențin însă trăsăturile unui stil propriu. Între piesele mai însemnate pomenim o candelă dăruită de Alexandru Ipsilanti mănăstirii Sf. Ecaterina din Muntele Sinai, ferecăturile a trei icoane împărătești dăruite de Nicolae Mavrogheni mănăstirii din insula Patmos, anafornița dăruită de Constantin Ipsilanti bisericii vechi Curți domnești din București și altele.

Secolul XIX

A se vedea și

Surse

  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.