Stihar
Purtat pe dedesubt de către episcopi și preoți, este făcut, de obicei, dintr-un material alb sau auriu.
Purtat ca veșmânt pe deasupra de către diaconi și subdiaconi, este, de obicei, mult mai decorat și poate reflecta culoarea zilei. Este despicat pe lateral dar părțile sunt prinse cu butoni sau nasturi.
În unele tradiții liturgice, stiharul purtat de diacon se numește dalmatikon, în concordanță cu terminologia folosită de Biserica primară în secolul al IV-lea, la introducerea sa.
Purtat ca veșmânt de deasupra de către acolit, de obicei, are o cruce brodată sau aplicată în mijlocul spatelui, între omoplați.
În timpul rânduielii de pregătire pentru Sfânta Liturghie, preotul ia stiharul, binecuvântează crucea de pe spate și spune: "Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin." Și îmbrăcând veșmântul spune: "Bucura-se-va sufletul meu întru Domnul, că m-a îmbrăcat în veșmântul mântuirii și cu haina veseliei m-a împodobit; ca unui mire mi-a pus cunună și ca pe o mireasă m-a împodobit cu podoabă." (Isaia 61:10)
Veșmântul latin echivalent cu stiharul este numit "alb". La fel, este un veșmânt lung purtat de episcop sau preot pe sub "chasuble" care la rândul lui este echivalent cu felonul răsăritean. Alb-ul poate fi simplu sau decorat cu broderii sau cu dantelă, dar este în majoritatea cazurilor alb.