Mineiele de la Râmnic

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Ortodoxia în România
OrtodoxiainRomania.gif
General
Biserica Ortodoxă Română
Sfântul Sinod
AutocefaliaPatriarhatul
Limba română
Specificul spiritual
Sfinți
Cronologia sfinților
Sinaxar
Sfinții Închisorilor
Ierarhi
Mucenicii dobrogeni
EvanghelicusEfremTit și Gordian
Cărturarii munteni
MacarieAntimGrigorie Dascălul
Umaniștii moldoveni
VarlaamDosofteiVeniamin Costachi
Mărturisitorii ardeleni
IorestSava BrancoviciIosif Mărturisitorul
Arhipăstorii moderni
ȘagunaMelchisedecIosif cel Milostiv
Monahism
MănăstiriȘcoliSpitale
Începuturile monahismului
Duhovnicii veacului XX
Stareți
Clasici — NicodimPaisieCalinic
Sec. XX — CleopaPapaciocPârvu
Preoți
Preoții din vechime
178418211848
185918771892
190719161918
Istorie
Cronologia istorică
Dobrogea antică
Mărturii arheologice
Formarea primelor state
Introducerea limbii române în slujbe
Nașterea uniației în Transilvania‎
Învățământul teologicPresa bisericească
România și alte Biserici Ortodoxe
Relațiile cu:
Bisericile greceștiBisericile slave
Biserica georgianăPatriarhiile apostolice
Muntele Athos
Literatură
Primele
ScrieriScrieri în românăTipărituri
Scrieri de temelie
Învățăturile lui Neagoe Basarab (sec. XVI)
Pravila de la Govora (1640)
Mărturisirea Ortodoxă (1642)
Cazania lui Varlaam (1643)
Noul Testament de la Alba Iulia (1648)
Psaltirea în versuri (1673)
Biblia de la București (1688)
Mineiele de la Râmnic (1780)
Scrieri moderne
Literatura teologică în epoca fanariotă
Literatura teologică în sec. XIX
Artă
ArhitecturăPicturăMuzică
SculpturăBroderieArgintărie
Biserica și statul
Domniile și Biserica
Regulamentul Organic (1831–1832)
Reformele lui Cuza (1859–1866)
Legea organică (1872)
Legea clerului mirean (1893)
Legea și statutul BOR (1925)
Editaţi această casetă

Mineile de la Râmnic tipărite între 1776-1780 sunt primele mineie complete tipărite în limba română, fiind lucrate sub Chesarie al Râmnicului și Filaret al Râmnicului. Ele au fost tipărite pentru prima oară între anii 1776-1779 (pe octombrie în 1776, noiembrie 1778, iar celelalte patru în 1779) de Chesarie. Restul Mineielor pe aprilie-septembrie au apărut sub urmașul său Filaret, toate în 1780.

Aceste Mineie au făcut să se audă pentru prima oară în biserică, în zilele de rând, slujba românească în totalitatea ei, ceea ce este o realizare de mare însemnătate în viața Bisericii române. Pe deasupra, ideile istoriografice despre originea neamului românesc puse în lumină de ierarhul râmnicean Chesarie au pătruns în scurt timp în toate ținuturile locuite de români, fiind apoi dezvoltate de iluminiștii transilvăneni din Școala Ardeleană.

Mai mult, mineiele au introdus numeroase neologisme în limba română, care sunt încă în uz. În felul acesta, pe lângă ideile istorice înaintate din prefețe, Mineiele de la Râmnic reprezintă un adevărat monument de limbă românească, contribuție de seamă în procesul de formare, de îmbogățire și de mlădiere a limbii române literare[1].

Identitate traducătorilor

În legătură cu traducătorii acestor șase Mineie s-au formulat până acum mai multe păreri, cea mai acreditată fiind aceea că traducerea ar aparține înșiși episcopilor Chesarie și Filaret, așa cum se arată în foile de titlu.

Izvoarele

Cercetările profesorului Gabriel Țepelea au stabilit că este vorba de mai mulți traducători și că s-au folosit și o serie de traduceri mai vechi. O primă traducere fragmentară, după Mineiele grecești, a făcut Dosoftei al Moldovei, căci Viața și petrecerea sfinților (Iași 1682-1686) nu cuprindea altceva decât textele vieților de sfinți din fiecare zi, luate din Minei (sinaxare).

Traducătorii Mineielor slavo-române de la Buzău din 1698 (Radu Greceanu și alții, care nu sunt cunoscuți) au preluat o mare parte din textele sinaxarelor traduse de Dosoftei, cu schimbările de limbă necesare.

În 1737, a apărut în Râmnic un Antologhion, în limba română, care era un Minei prescurtat, cuprinzând cântările, viețile de sfinți și tipicul slujbelor din Mineie, dar numai pentru zilele de duminici, sărbători (reeditate la Râmnic în 1745 și 1766 și la Iași în 1755). În acest Antologhion au apărut și cântările în limba română (în Mineiele de la Buzău erau în slavonește).

Traducerea acestora se datora episcopului Damaschin Voinescu, care n-a izbutit să le tipărească în cursul vieții, ci au rămas în manuscris, lucru pe care-l mărturisea și ieromonahul Lavrentie în prefață. De aici au fost preluate cu foarte mici modificări de Mineiele de la Râmnic din 1776-1780.

Înseamnă că în acestea a apărut pentru prima dată în românește numai rânduiala slujbelor (cântările) din zilele de peste săptămână. Este de presupus că și acestea vor fi reproduse tot după traducerea lui Damaschin, din moment ce traducătorii Mineielor au utilizat din plin Antologhionul de la 1737.

Tălmăcitori

Cercetând foile de titlu, prefețele, dar mai ales indicațiile de la sfârșitul fiecărui Minei, se pot cunoaște numele celor care au lucrat la revizuirea traducerilor anterioare și eventual la săvârșirea unor noi traduceri. Astfel, prefața Mineiului pe Octombrie face precizarea că însuși mitropolitul Grigorie II a colaborat la traducerea Mineielor pe octombrie, noiembrie și decembrie:

N-am socotit nici osteneală la tălmăcire, nici cheltuială la tipărire; ci la tălmăcire când se putea ușura de grijile duhovnicești, însuși silindu-se și printr-ai săi ucenici după datorie ajutându-se, iar la cheltuială însuși singur încărcându-se.

Rezultă limpede că a fost ajutat de unii dintre subalternii săi (poate de Chesarie și de Filaret, care pe atunci era arhimandrit la Mitropolie).

O însemnare de la sfârșitul Mineiului pe Octombrie prezintă ca „așezător la cuvintele limbii românești” pe monahul Rafail din mănăstirea Hurezi. Note asemănătoare, la sfârșitul celorlalte 11 Mineie, îl arată ca „ostenitoriu la scris cu mâna, tocmitoriu și așezătoriu slujbelor precum se vede după izvoadele celor ce au fost tălmăcitori”, pe ierodiaconul Anatolie de la Episcopie, iar ca „diortositoriu și tocmitoriu la îndreptarea cuvintelor limbii românești” pe același Rafail de la Hurezi.

Începând cu Mineiul pe Februarie, până în Septembrie, la cei doi „ostenitori” se mai adaugă unul, după cum arată notele de la sfârșit: „s-au îndreptat tălmăcirea acestui Minei din limba elinească pre limba românească de dumnealui Iordan biv vel grammaticu Capadochianul”. La ultimul Minei, pe Septembrie, se preciza că aceia care „au îndreptat tălmăcirea acestui Minei” au fost noul episcop Filaret și ierodiaconul Anatolie. „Purtător de grijă” (director) al tipografiei era ieromonahul Ioachim de la Mitropolie. Meșterii tipografi au fost Constantin Mihailovici și Dimitrie Mihailovici, fiii lui Mihail Atanasievici și unchiul lor Constantin Atanasievici.

Concluzie

Din cele de mai sus, rezultă că deși foile de titlu (cu excepția Mineiului pe Octombrie) menționează ca traducători pe episcopii Chesarie și Filaret, adevărul este altul. Din cuvintele ierodiaconului Anatolie care „a scris cu mâna... după izvoadele celor ce au fost tălmăcitori”, reiese că a existat un grup de traducători. Pe lângă mitropolit (Mineiele pe Octombrie-Decembrie) și episcopul Chesarie, apoi episcopul Filaret (Mineiul pe Septembrie), greul tălmăcirii și al revizuirii traducerilor anterioare a fost dus de „grămăticul” Iordan Capadochianul, precum și de călugării Anatolie ierodiaconul și Rafail monahul.

Aceștia au folosit traducerile anterioare ale lui Dosoftei, Radu Greceanu și mai ales ale lui Damaschin, adaptându-le și completându-le. Partea originală a traducerii de la Râmnic o constituie cântările din zilele de rând (care nu apar în Antologhionul din 1737), dar nu știm în ce măsură s-au folosit traducerile lui Damaschin, de vreme ce nu s-au păstrat, și în ce măsură au făcut traduceri noi „ostenitorii” menționați mai sus.

Toate acestea nu scad cu nimic meritul episcopilor Chesarie și Filaret, care trebuie considerați, înainte de toate, ca inițiatori și îndrumători ai acestei prime ediții integrale a Mineielor, care a stat apoi la baza Mineielor de la Buda, din 1804-1805. Aceste Mineie au făcut să se audă pentru prima oară în biserică, în zilele de rând, slujba românească în totalitatea ei, ceea ce este o realizare de mare însemnătate în viața Bisericii române.

Prefețele

Introducere

O altă contribuție prețioasă a episcopului Chesarie ca și a urmașului său Filaret o constituie prefețele celor 12 Mineie.

În cele șase prefețe semnate de Chesarie, el lămurește însemnătatea lunii respective, pe temeiuri istorice și mitologice, înfățișează datinile religioase de obârșie romană păstrate de poporul român, întâmplările biblice mai de seamă, precum și sărbătorile ortodoxe din fiecare lună.

Istoria neamului românesc

În unele prefețe făcea scurte incursiuni în istoria poporului român, aducând dovezi asupra originii latine a poporului și a limbii române, precum și asupra continuității românilor în Dacia. Aceasta dovedește că, deși românii erau în plină epocă fanariotă, conștiința națională nu dispăruse, ci mai mult chiar, se urmărea întărirea ei în rândul maselor largi ale poporului.

De pildă, în prefața Mineiului pe noiembrie, constata că există trei epoci în istoria Țării Românești:

  1. Epoca războaielor, pe care „locuitorii dachi și gheți” din „Dachia” le-au purtat cu „împărații rîmleni”;
  2. Epoca zidirii mănăstirilor, care începe cu Radu Negru Vodă, pe care-l consideră întemeietorul țării;
  3. Epoca culturii sau a tălmăcirii cărților „de pe slavonie pre limba românească”, începând cu Matei Basarab continuând cu Șerban Cantacuzino și ajungând „la desăvârșită podoabă” sub Constantin Brâncoveanu.

El aduce și unele mărturii materiale din fiecare epocă, și anume:

  • urmele podului lui Traian de la Turnu Severin și ale turnului de la Cerneți,
  • mănăstirile țării, între care amintește cu numele pe cele din Câmpulung și Argeș,
  • precum și unele tipărituri (Pravilele lui Matei Basarab (Pravila cea Mică și Pravila cea Mare), Biblia lui Șerban și tipăriturile lui Brâncoveanu), arătând că numai cărțile asigură în timp strălucirea popoarelor.

Originile neamului

Cea mai interesantă și cea mai lungă prefață are Mineiul pe ianuarie, tălmăcit „în limba patriei”. Citând pe istoricii antici Dio Cassius și Meletie Geograful, Chesarie amintește de războaiele lui Traian cu Decebal, de colonizarea Daciei cu elemente romane, pătrunzând prin toți aceștia tradițiile și obiceiurile romane, ajungând la concluzia că românii sunt urmașii acelor coloniști.

De pildă, schimbările de slujbă sau de dregători care se săvârșeau în Țara Românească cu prilejul anului nou, erau socotite de autor ca o perpetuare a acelorași obiceiuri romane la începutul anului. De aceea, el exclama cu mândrie și fără echivoc:

însă eu dintru aceasta descoperii lucruri minunate: aflu linia neamului românesc din vechi trăgîndu-se, din slăvit neam al romanilor (vlahi numindu-se după limba slovenească), a cărora slavă au strălucit împreună unde ș-au întins și soarele razele.

Ideea continuității este exprimată prin cuvintele:

iar de la Traian s-au supus dachii, plătind ei dajdie la rîmleni... întru această supunere rîmlenească s-au oblăduit pînă la Radu Vodă Negru...”

În prefața Mineiului pe martie românii sunt numiți „strănepoții rîmlenilor”.

Influență

Ideile puse în lumină de ierarhul râmnicean au pătruns în scurt timp în toate ținuturile locuite de români, fiind apoi dezvoltate de iluministii transilvăneni. Trebuie subliniat că deși ideea originii romane a poporului și a limbii române, cât și cea a continuității le întâlnim și în scrierile cronicarilor, ele n-au pătruns decât într-un cerc restrâns de cititori, întrucât aceste scrieri au rămas inedite.

Contribuțiile la limba română

Cu toate că este vorba de texte traduse, Mineiele de la Râmnic reprezintă o sinteză a eforturilor de creare a unei limbi bisericești unitare, pe baza limbii populare. În adevăr, deși limba lor are un vădit caracter popular, totuși este unitară, căci se evită regionalismele, folosindu-se cuvinte de largă circulație, remarcabile prin naturalețe, varietate și plasticitate. Se remarcă fraze armonioase, naturale, cu topică și construcții arhaizante, specifice graiului bisericesc.

În prefețe, se remarcă însă numeroase neologisme, de origine greacă și latină, dintre care, unele s-au și impus în limba română modernă: alegorie, armonie, autonomie, energie, epocă, monarhie, planetă, tiran ș.a. (de origine grecească), austru, istoric (recte istoriograf), patrie, persoană, principat, probă, reformă, sferă ș.a. (de origine latină).

În felul acesta, pe lângă ideile înaintate din prefețe, Mineiele de la Rimnic reprezintă un adevărat monument de limbă românească, contribuție de seamă în procesul de formare, de îmbogățire și de mlădiere a limbii române literare.

Note

  1. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.

Surse

  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.