Preoții ortodocși români și Marea Unire

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Ortodoxia în România
OrtodoxiainRomania.gif
General
Biserica Ortodoxă Română
Sfântul Sinod
AutocefaliaPatriarhatul
Limba română
Specificul spiritual
Sfinți
Cronologia sfinților
Sinaxar
Sfinții Închisorilor
Ierarhi
Mucenicii dobrogeni
EvanghelicusEfremTit și Gordian
Cărturarii munteni
MacarieAntimGrigorie Dascălul
Umaniștii moldoveni
VarlaamDosofteiVeniamin Costachi
Mărturisitorii ardeleni
IorestSava BrancoviciIosif Mărturisitorul
Arhipăstorii moderni
ȘagunaMelchisedecIosif cel Milostiv
Monahism
MănăstiriȘcoliSpitale
Începuturile monahismului
Curente duhovnicești
Duhovnicii veacului XX
Stareți
Clasici — NicodimPaisieCalinic
Sec. XX — CleopaPapaciocPârvu
Preoți
Preoții din vechime
178418211848
185918771892
190719161918
Istorie
Cronologia istorică
Dobrogea antică
Mărturii arheologiceEparhii dispărute
Formarea primelor state
ArdealȚara RomâneascăMoldova
Introducerea limbii române în slujbe
Nașterea uniației în Transilvania‎
Învățământul teologicPresa bisericească
România și alte Biserici Ortodoxe
Relațiile cu:
Bisericile greceștiBisericile slave
Biserica georgianăPatriarhiile apostolice
Muntele Athos
Literatură
Primele
ScrieriScrieri în românăTipărituri
Scrieri de temelie
Învățăturile lui Neagoe Basarab (sec. XVI)
Pravila de la Govora (1640)
Mărturisirea Ortodoxă (1642)
Cazania lui Varlaam (1643)
Noul Testament de la Alba Iulia (1648)
Psaltirea în versuri (1673)
Biblia de la București (1688)
Mineiele de la Râmnic (1780)
Scrieri moderne
Literatura teologică în epoca fanariotă
Literatura teologică în sec. XIX
Artă
ArhitecturăPicturăMuzică
SculpturăBroderieArgintărie
Biserica și statul
Domniile și Biserica
Regulamentul Organic (1831–1832)
Reformele lui Cuza (1859–1866)
Legea organică (1872)
Legea clerului mirean (1893)
Legea și statutul BOR (1925)
Editaţi această casetă

După doi ani de război, lacrimile de suferință s-au prefăcut în lacrimi de bucurie, pricinuite de prăbușirea imperiului habsburgic și de unirea Transilvaniei cu Țara-mamă în istorica adunare de la Alba-Iulia de la 1 decembrie 1918. La pregătirea imediată a acestui act epocal din istoria țării române, Biserica și-a avut partea ei de contribuție.

Pregătirile pentru unire

Consiliul Național Român

La 30 octombrie 1918, s-a constituit Consiliul Național Român cu sediul la Arad (numit și Marele Sfat al Națiunii Române), format din câte șase reprezentanți ai Partidului Național Român și ai Partidului Social-Democrat, „ca unicul for care reprezenta voința poporului român”.

Sub conducerea acestuia, s-a intensificat activitatea democratică și lupta pentru unirea Transilvaniei cu România. Un rol de seamă în acest Consiliu a avut Vasile Goldiș, pe atunci secretarul Consistoriului Episcopiei din Arad. Peste câteva zile, tot la Arad, s-a organizat Comandamentul gărzilor naționale românești. Asemenea gărzi naționale s-au organizat apoi pretutindeni, în orașe și sate, în vederea asigurării ordinii publice și a apărării poporului împotriva acelora care ar fi încercat să-l împiedice în afirmarea voinței sale de libertate și unitate statală.

Adunări populare

Îndată după aceasta, s-au ținut numeroase adunări populare în orașele și satele românești din Ardeal, Banat, Crișana și Maramureș, pentru organizarea consiliilor naționale județene și comunale, precum și a gărzilor naționale românești.

În cadrul acestor adunări, s-au adoptat memorii și moțiuni cu mii de semnături, prin care se cerea unirea Transilvaniei cu România. Slujitorii Bisericii (episcopi, vicari, consilieri, profesori de teologie, protopopi și preoți-parohi) au fost în primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate, ajutând la constituirea și funcționarea consiliilor și gărzilor naționale aproape în toate orașele și satele.

De pildă, la Sibiu au activat profesorii de teologie Silviu Dragomir și Nicolae Bălan, la Caransebeș episcopul Miron Cristea, protopopul Andrei Ghidiu, profesorul de teologie Petru Barbu, secretarul eparhial Cornel Corneanu, la Oradea vicarul Roman Ciorogariu și secretarul eparhial Aurelian Magieru (viitorul episcop Andrei), la Lugoj protopopul Gheorghe Popovici, etc.

Propaganda națională

Propaganda națională era susținută și de periodicele vremii, între care și cele ale Bisericii: „Telegraful Român” (Sibiu), „Biserica și Școala” (Arad), „Foaia Diecezană” (Caransebeș), „Unirea” (Blaj), la care se adaugă și „Gazeta Poporului” de la Sibiu, redactată de profesorii de teologie Nicolae Bălan și Silviu Dragomir și catehetul Ioan Broșu.

Episcopii români

La 21 noiembrie 1918, cei cinci episcopi români - ortodocși și uniți - din Ardeal: Ioan I. Papp de la Arad, Miron Cristea de la Caransebeș, Dimitrie Radu de la Oradea, Iuliu Hossu de la Gherla și Valeriu Traian Frențiu de la Lugoj, au dat publicității o „declarație de adeziune” la Consiliul Național Român, pe care-l recunoșteau ca singurul conducător politic al națiunii române (scaunele mitropolitane de la Sibiu și Blaj erau vacante).

Actul episcopilor români este semnificativ și a avut un larg ecou în rândurile clerului și credincioșilor.

Nicolae Bălan

Pe baza directivelor Consiliului Național Român, la 14 noiembrie 1918 a plecat la Iași o delegație formată din profesorul Dr. Nicolae Bălan de la Institutul teologic-pedagogic din Sibiu (viitorul mitropolit al Ardealului) și căpitanul Victor Precup. Profesorul Bălan a informat pe cârmuitorii de atunci ai României aflați la Iași (generalul Nic. Coandă, președintele Consiliului de Miniștri, generalul Prezan, șeful Marelui Stat Major, I.I.C. Brătianu, N. Iorga ș.a.) despre situația din Transilvania. A discutat de asemenea cu miniștrii Franței, Angliei și Statelor Unite pe lângă guvernul român.

În scrisoarea trimisă atunci de N. Bălan lui V. Goldiș, recomanda să se întrerupă orice tratative cu guvernul maghiar și „în timpul cel mai scurt posibil, într-o adunare ce se va ține oriunde, dar mai bine la Alba-Iulia și la care să participe mulțime cât mai mare și reprezentanții consiliilor locale de pretutindeni, proclamați alipirea necondiționată la România”, mai înainte de intrarea trupelor românești în Transilvania. Tot atunci, profesorul N. Bălan a rostit o cuvântare la Teatrul Național din Iași, în care înfățișa dorința românilor transilvăneni de-a se uni cu România. Peste câteva zile, la Giurgiu a avut o întrevedere cu generalul Berthelot, comandantul armatei franceze de la Dunăre.

La 15 noiembrie 1918, Consiliul Național Român, analizând situația creată în Transilvania, a socotit că imperativul momentului istoric era convocarea unei mari Adunări Naționale, care să exprime voința întregului popor român din Transilvania de-a se uni cu țara-mamă. S-a hotărât de asemenea ca la Adunarea Națională să participe atât deputați aleși cât și deputați reprezentativi ai unor instituții și organizații.

1 decembrie 1918

Introducere

La Marea Adunare Națională de la 1 decembrie 1918, Biserica a fost reprezentată, în primul rând prin delegații de drept: episcopii în funcțiune, vicarii, delegații consistoriilor ortodoxe, protopopii, câte un reprezentant al institutelor teologice-pedagogice și câte doi reprezentanți ai studenților de la fiecare Institut teologic. A fost reprezentată apoi și prin numeroși preoți și învățători ai școlilor confesionale, aleși ca delegați oficiali. În afară de aceștia, numeroși preoți au participat la adunare, în fruntea păstoriților lor, laolaltă cu cei 100.000 de români veniți să dea glas voinței de veacuri a românilor transilvăneni de-a fi una cu frații lor de peste Carpați.

Participarea Bisericii

Duminică, 1 decembrie 1918, dimineața s-au săvârșit Sfânta Liturghie și Te Deum-uri în bisericile din Alba Iulia (la cea ortodoxă a slujit episcopul Ioan Papp, iar răspunsurile au fost date de corul teologilor din Sibiu, condus de Timotei Popovici). La ora 10 s-a întrunit Adunarea Națională Constituantă, la care au participat cei 1225 de deputați și delegați oficiali, care s-au prezentat cu mandat electoral sau cu titlul lor de drept pentru a vota unirea. În biroul adunării, au fost aleși trei președinți (George Pop de la Băsești și episcopii Ioan Papp de la Arad și Dimitrie Radu de la Oradea), trei vicepreședinți și nouă secretari.

Principalul raport a fost prezentat de Vasile Goldiș, care a citit și proiectul de rezoluție pentru unirea Transilvaniei cu România. Adunarea a ovationat prelung pentru unire, apoi a ales Marele Sfat Național (un fel de parlament), format din 212 membri, menit să exercite atribuții administrative și legislative.

În afară de episcopi, în acest Sfat au fost aleși și numeroși profesori de teologie, protopopi și preoți. Ședința adunării constituante a luat sfârșit prin cuvântarea rostită de episcopul Ioan Papp de la Arad, care a mulțumit tuturor pentru însuflețirea cu care au participat la dezbateri. La ora 14, toți delegații s-au dus pe câmpul lui Horea, unde s-au ținut mai multe cuvântări de pe tribunele ridicate în mijlocul celor peste 100.000 de români, care așteptau în cântece naționale proclamarea unirii. Printre alții, a rostit un memorabil discurs episcopul Caransebeșului Miron Cristea, apoi episcopul Iuliu Hossu de la Gherla și alții.

În aceeași zi, s-au săvârșit slujbe solemne în toate orașele și satele Transilvaniei, în care slujitorii altarelor au tălmăcit credincioșilor însemnătatea marelui act care se înfăptuia la Alba Iulia. În dimineața zilei de 2 decembrie 1918, Marele Sfat Național a ales Consiliul Dirigent, ca guvern provizoriu al Transilvaniei, până la întrunirea Constituantei întregii Românii (din el făcea parte și Vasile Lucaciu).

La 14 decembrie, o delegație a Marelui Sfat Național, alcătuită din Vasile Goldiș, Alexandru Vaida Voevod și episcopii Miron Cristea de la Caransebeș și Iuliu Hossu de la Gherla, au prezentat, la București, actul unirii Transilvaniei cu România.

Banat

În acest timp, în Banat situația era mai confuză, întrucât se afla sub ocupație militară. La începutul anului 1919 s-a constituit „Liga Bănățeană”, sub președinția activă a dr. Avram Imbroane (care era hirotonit diacon), între conducătorii ei numărându-se și câțiva preoți. Liga avea rolul de a informa opinia publică mondială și conferința de pace de la Paris în problema Banatului și a drepturilor românești asupra acestui teritoriu.

Sub îndrumarea Ligii, s-au ținut numeroase întruniri în diferite centre ale Banatului, în care s-au votat moțiuni în acest sens. O delegație, aleasă de Ligă, a plecat la București, apoi la Paris, ca să prezinte Conferinței de pace un memoriu asupra drepturilor poporului nostru asupra acestui teritoriu. Din delegație au făcut parte preotul dr. Ioan Sîrbu din Rudăria, cunoscut istoric, profesorul universitar dr. Iosif Popovici, diaconul dr. Avram Imbroane și profesorul Constantin Nedelcu. Cunoștințele de istorie ale preotului I. Sîrbu au fost folositoare și pentru informarea delegației României la Conferința de pace.

Urmări

Unirea de la 1 decembrie 1918 a avut urmări benefice pentru Biserica Ortodoxă Română. La 18/31 decembrie 1919, în scaunul vacant de mitropolit primat al României a fost ales episcopul dr. Miron Cristea al Caransebeșului, care, în 1925, a devenit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Surse

  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 3, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981.