Lista mărturiilor arheologice creștine în România (cronologie)

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Ortodoxia în România
OrtodoxiainRomania.gif
General
Biserica Ortodoxă Română
Sfântul Sinod
Limba română
Specificul spiritual
Recunoașterea autocefaliei
Sfinți
Cronologia sfinților
Sinaxar
Sfinții Închisorilor
Ierarhi
Mucenicii dobrogeni
EvanghelicusEfremTit și Gordian
Cărturarii munteni
MacarieAntimGrigorie Dascălul
Umaniștii moldoveni
VarlaamDosofteiVeniamin Costachi
Mărturisitorii ardeleni
IorestSava BrancoviciIosif Mărturisitorul
Arhipăstorii moderni
ȘagunaMelchisedecIosif cel Milostiv
Monahism
MănăstiriȘcoliSpitale
Începuturile monahismului
Duhovnicii veacului XX
Stareți
Clasici — NicodimPaisieCalinic
Moderni — CleopaPapaciocPârvu
Istorie
Cronologia istorică
Dobrogea antică
Mărturii arheologice
Formarea primelor state
Introducerea limbii române în slujbe
Preoții din vechime
Nașterea uniației în Transilvania‎
România și alte Biserici Ortodoxe
Relațiile cu:
Bisericile greceștiBisericile slave
Biserica georgianăPatriarhiile apostolice
Muntele Athos
Literatură
Primele
ScrieriScrieri în românăTipărituri
Scrieri de temelie
Învățăturile lui Neagoe Basarab (sec. XVI)
Pravila de la Govora (1640)
Mărturisirea Ortodoxă (1642)
Cazania lui Varlaam (1643)
Noul Testament de la Alba Iulia (1648)
Psaltirea în versuri (1673)
Biblia de la București (1688)
Mineiele de la Râmnic (1780)
Altele
Literatura teologică în epoca fanariotă
Artă
ArhitecturăPicturăMuzică
SculpturăBroderieArgintărie
Biserica și statul
Domniile și Biserica
Regulamentul Organic (1831–1832)
Reformele lui Cuza (1859–1866)
Legea organică (1872)
Legea clerului mirean (1893)
Editaţi această casetă

Mărturiie arheologice creștine pe teritoriile române constituie o mărturie puternică pentru[1]:

  • Continuitatea populației romanice în Dacia carpatică după retragerea lui Aurelian.
  • Faptul că învățătura creștină avea, în secolul IV, rădăcini adânc înfipte în pământul pe care trăiesc românii.
  • Continuitatea creștinismului pe teritoriile române înainte de invazia slavilor, în timpul așezării și încreștinării slavilor, și după încreștinarea popoarelor slave vecine.

Interpretare istorică

Conform Pr. Prof. Mircea Păcurariu, dovezile arheologice, mărturiile istorice-literare, și logica istorică demonstrează următoarele concluzii:

Despre prima jumătate a primului mileniu

Materialele paleocreștine constituie o mărturie puternică în sprijinul tezei continuității populației romanice în Dacia carpatică după retragerea lui Aurelian. În același timp, ele sunt o mărturie că învățătura creștină avea, în secolul IV, rădăcini adânc înfipte în pământul pe care trăim. Toți istoricii și arheologii admit că după Constantin cel Mare — mai precis după 313 — se poate vorbi de o generalizare a creștinismului în lumea daco-romanâ din nordul și sudul Dunării.

Despre a doua jumătate a primului mileniu

După invazia slavilor, viața creștină a continuat să dăinuiască, prin bisericile modeste de lemn, în care slujeau preoți de neam român, îndrumați de episcopi sau horepiscopi, prin sihaștrii care trăiau în schituri retrase în poienile codrilor, prin credincioșii care se rugau și se mărturiseau preoților lor in limba română, deși în cult s-a introdus veche slavă. Toate manifestările materiale și spirituale sunt mărturii de mare valoare pentru dovedirea continuității românilor în teritoriile pe care le locuiesc neîntrerupt până azi.

Un popor cu vechi tradiții creștine, cu o credință puternică ce avea rădăcini adânci în istorie, care pot fi urmărite pînă în secolele II—III, un popor care în jurul anului 900 apare organizat în puternice formațiuni politice și militare, având în frunte duci, cneji sau voievozi, cu ortificate, cu locuri întărite, cu biserici, cu o viață economică și avansată, presupune în chip categoric că avea și o organizare bisericească, în frunte cu episcopi și horepiscopi, conștienți de drepturile și îndatoririle lor. Acest lucru este valabil pentru toate teritoriile locuite de români.

Secolele I-II

  • In așezarea dacică la Cândești-Vrancea (la sud de Focșani) s-au descoperit o cruciuliță și o cupă getică cu cruce, datate din secolele I—II. Câteva cruculițe din sidef, din secolele II—III s-au descoperit la Mitoc-Botoșani.

Secolul III

  • În Bărboși (identificată azi cu vechea Piroboridava) s-au descoperit câteva obiecte paleocreșine: două cruci de sidef, de dimensiuni mici, o amforă cu literele ΧΡ (Hristos) și altele, toate aparținătoare secolului III.
  • O gemă ce înfățișează scena „Bunului Păstor” datată din secolul III păstrată în colecția de antichități a Muzeului național ungar din Budapesta.
  • În Oltenia, s-au descoperit cîteva piese paleocreștine la Romula (azi jud. Olt), oraș înfloritor în părțile de sud ale Daciei. Aici s-au s-au găsit două opaițe decorate cu cruci, o cruciuliță de bronz și o bucată de cărămidă imprimată de pești și cruciulițe. Tot de aici provin câteva geme din secolele III-IV: una pe care sunt gravați doi delfini, alta cu doi pești așezați simetric de o parte și de alta a unei cruci, o alta cu doi păuni susținând o cruce, ș. a.

Secolul IV

  • Tablița votivă (donarium) de la Biertan. Inscripția de la Biertan este de o mare însemnătate istorico-bisericească, pentru că atestă vechimea creștinismului daco-roman, atestă persistența populației daco-romane, care vorbea latinește, după retragerea legiunilor și a administrației în sudul Dunării și, în sfârșit, atestă nivelul de viață al înaintașilor românilor în secolul IV.
  • Bazilica de la Niculițel prezintă o mare importanță pentru istoria Bisericii noastre, căci aici s-au păstrat singurele moaște de martiri, descoperite până acum pe teritoriul țării românești (azi sunt depuse în biserica mănăstirii Cocoș, situată în apropiere). Această simplă înșirare de nume de martiri, care au pătimit pe teritoriile de formare a poporului și limbii noastre, este cea mai puternică probă despre existența creștinismului aici încă înainte de secolul IV. Numai admițînd existența unei vieți creștine aici, înainte de anii 298—305, ne putem explica numărul mare al celor ce au suferit moarte martirică pentru Hristos și Evanghelia Sa.
  • În apropiere de ruinele fostului castru roman de la Porolissum (azi Moigrad — jud. Sălaj) s-a descoperit un vas cu inscripție și simboluri creștine, împreună cu alte fragmente ceramice și simboluri creștine, aparținând secolului IV.
  • Gema ce înfățișează scena „Bunului Păstor” descoperită prin 1830-1840 în ruinele Potaissei romane (Turda).
  • O piatră funerară descoperită în anul 1927 la Cluj-Napoca de la începutul secolului IV ce are semnul crucii săpat în ea, păstrată în Muzeul arheologic din Cluj-Napoca.

Secolele V-VI

  • Vasele de lut cu semnul crucii de la Botoșana-Suceava, Șipot-Suceava, Murgeni-Vaslui, Horga Epureni-Vaslui.
  • Tiparele pentru confecționarea de cruci de la Davideni-Neamț, Costești-Iași, Traian-Bacău, Străulești-București, Dulceanca-Teleorman, Olteni-Teleorman, Bucureasca-Ploiești, Cândești-Vrancea, etc.
  • În apropierea zidului cetății Sucidava (azi Celei pe Dunbăre), s-au scos la iveală, în cursul săpăturilor arheologice conduse de profesorul Dumitru Tudor, în anii 1946—1947, resturile unei bazilici din secolele V—VI.
  • În Transilvania s-au descoperit mai multe cruci de bronz la Bratei, lângă Mediaș (secolele IV—VIII).
  • Vase ceramice lucrate cu mâna, de tradiție dacica, ornamentate cu cruci și și alte simboluri creștine, la Poian, lângă Tg. Secuiesc (secolele VI—IX).

Secolele VIII-IX

  • Pentru secolele VIII—IX s-au descoperit, în Moldova, vase de lut lucrate la roată, cu semne de cruci (Fălciu, Murgeni, Podești, toate în jud. Vaslui, Fundu Herței-Botoșani, ș.a.) două cruciulițe de plumb descoperite la Hlincea-Iași și una, din rocă vulcanică, la Dodești-Vaslui, engolpioane la Lunca-Botoșani, etc.
  • Cimitire creștine s-au descoperit la Stoicani-Galați (sec. VIII—IX).

Secolele IX—XI

  • Trei inele de bronz, având incizate simboluri creștine (Stoicani-Galați, Fedești-Vaslui și Bârlăiești-Vaslui).
  • Un capac de cădelnița, lucrat din bronz, de tip sirian, descoperit Ia Copșa-Floreni, jud. Suceava.
  • Cimitire creștine s-au descoperit Serdaru-Galați și Arsura-Vaslui (secolele X-XI).
  • Pe partea superioară a unui ulcior descoperit în aşezarea feudală timpurie de pe ruinele cetăţii Capidava (jud. Constanța), atribuit secolelor IX—X, este incizată, de o parte și de alta a gâtului, o mare cruce cu capetele braţelor lățite și cu linii în formă de raze între brațe.

Secolele XI-XII

  • De o importanță deosebită sunt cele două cruci-relicvar din bronz descoperite la Adjud-Vrancea (având incizate imaginea a doi sfinți și numele Sfântului Gheorghe) și la Dănești-Vaslui, de asemenea cu imaginea unui sfânt, amândouă din secolele XI—XII.
  • O cruce pectorală bizantină din bronz, din secolele IX—XII, s-a găsit la Câmpulung Muscel. Pe avers este reprezentat Iisus răstignit, având deasupra capului o cruce mică, cu soarele în dreapta și luna în stânga, iar spre capetele celor două brațe orizoniale pe Maica Domnului și Sfântul Ioan Evanghelistul. Pe revers se află tot Maica Domnului, în atitudine de orantă.
  • Bisericuța Garvăn - În Dobrogea s-au descoperit și fundațiile unor biserici din piatră şi cărămidă, care, alături de cele de la Dăbâca, sunt cele mai vechi din țara noastră. În mormintele din exterior s-au descoperit două mici bucăţi de stofă, țesute cu fir de aur și argint, și un mic fragment de broderie cusut cu fir de aur pe fond de mătase, aceasta fiind cea mai veche broderie cunoscută până acum pe teritoriul țării noastre. Tot aici s-a descoperit părti dintr-un clopot de bronz (cel mai vechi clopot aflat pe teritoriul țării noastre).

Note

  1. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9

Surse

  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9