Nicodim de la Tismana

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Sfântul Nicodim de la Tismana a fost călugăr și arhimandrit, întemeietorul mănăstirilor Vodița și Tismana din Oltenia și a mănăstirii Vișina pe valea Jiului. Pentru tot ce a făcut pentru ortodoxie și neamul românesc este considerat ocrotitorul Olteniei. Prăznuirea lui se face la 26 decembrie.

"Numeroase amănunte din viața și activitatea sfântului Nicodim nu ne sunt cunoscute, dar măreția persoanei lui l-a impus în conștiința și dragostea poporului român, nu numai ca reorganizator al vieții monahale după modelul de la sfântul Munte Athos, ctitor de biserici și mănăstiri, talentat miniaturist, ci și ca sfânt, mare făcător de minuni." Prof. dr. Emilian Popescu (Prefața [1])

Contextul istoric

Marea Schismă din 1054 a împărțit creștinismul în două mari ramuri, vestică (catolică) și estică (ortodoxă). În secolele următoare, între Biserici a urmat o luptă pentru supremație, marcată de prozelitism, în special din partea Bisericii Romano-Catolice. În secolul al XIV-lea la granița dintre Ţara Românească, Serbia și Ungaria aveau loc lupte, susținute și de cele două Biserici. Spre deosebire de majoritatea populației din Ţara Românească, de credință ortodoxă, domnitorii Basarab I și fiul său, Nicolae Alexandru[2], se presupune că erau catolici, sau cel puțin simpatizanți[3]. Împiedicarea expansiunii spre răsărit a influenței Bisericii Romano-Catolice necesita reafirmarea credinței ortodoxe, inclusiv prin întemeierea de mănăstiri. Acestea erau totodată și locul unde se formau funcționarii cancelariilor domnești și locuri de refugiu.

Date biografice

Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana

Nicodim s-a născut în Macedonia, la Prilep. Mama sa era una din fiicele domnitorului Basarab I, prin intermediul căruia Nicodim se înrudea cu cnejii sârbi și țarii bulgari. Nu se cunoaște exact anul nașterii, se presupune că s-ar fi născut în 1310, dar mai plauzibil este că s-a născut prin 1320[4].

Fiind de os domnesc, se va bucura de instruire în mediul bisericesc. La Decani, lângă Prilep tocmai se construia biserica „Visoki Decani”. „Iar sântul Botezat fiind dupre obiceiul creștinesc, și crescut întru buna pedepsire, și temere de D-zeu și a iubirei în tânără vârstă a prunciei sale, dat a fost de părinții lui la învățătura cărții. Şi isteț fiind la minte, sântul în scurtă vreme a învățat toată dumnezeeasca Scriptură, care duce întru mântuire, și gramatica cea slovenească, foarte bine și desăvârșit” [5].

În 1335 Nicodim întâlnește monahii de la Muntele Athos care vizitau Mănăstirea Decani, cu ocazia inaugurării ei. Această întâlnire îi va releva drumul pe care îl va urma în viață. Pleacă la Muntele Athos pentru a-și desăvârși instruirea. Este primit ca frate la Lavra Hilandar. În 1338 primește numele de Nicodim. În 1341 este hirotonisit ierodiacon, iar în 1343 ieromonah. Mai târziu ajunge protrosinghel. După moartea egumenului mănăstirii este ales în fruntea obștii călugărești de la Hilandar.

În 1375 Nicodim este solicitat să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol ridicarea anatemei, datorată conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346, ca urmare a declarării unilaterale a Patriarhiei Sârbești. Patriarhul Filotei al Constantinopolului l-a apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele din sfintele moaște ale Sfântului Ioan Gură de Aur, ale Sfântului Ignatie Teoforul și ale sfântului Mucenic Teofil, moaște care se află și astăzi la Mănăstirea Tismana, și l-a făcut arhimandrit.

Se stinge din viață în 26 decembrie 1406 și a este înmormântat în pridvorul Mănăstirii Tismana. Moaștele sale s-au păstrat, un timp la Tismana, iar apoi au fost ascunse, se presupune că acum sunt la Mitropolia din Muntenegru [1], la Tismana rămânând doar un deget, cel arătător de la mâna dreaptă.

Activitatea Sfântului Nicodim înainte de a veni în Ţara Românească

La Multele Athos își face ucenicia în atelierele unde se scriau și se traduceau producții literare, însușindu-și limbile greacă și slavonă. Se inițiază în arta de la Muntele Athos, caligrafie, pictură (miniatură), și câteva meșteșuguri (arhitectură, zidărie, tâmplărie, argintărie).

În timp ce era la Muntele Athos are o viziune divină în care i se cerea să construiască o mănăstire lângă o cascadă. Ca urmare se întoarce în Serbia, unde, după legendă, întemeiază mănăstirile Manastirica (Mănăstirița), la granița dintre Macedonia și Kosovo și Vratna din Negotin. Tot lui i se atribuie și clădirea unei biserici la Saina, ținutul Cladova de pe Valea Timocului

Activitatea Sfântului Nicodim în Ţara Românească

În 1369[1] Nicodim este chemat în Ţara Românească, pentru a întemeia o mănăstire. Răspunde solicitării cu entuziasm, urmându-și viziunea. Se spune ca a traversat singur Dunărea înot (!) în zona Porțile de Fier în dreptul localităților Tachia (pe malul drept al Dunării) și Orșova (pe malul stâng).

Întemeierea Mănăstirii Vodița

Conform viziunii sale, imediat ce ajunge în Ţara Românească Nicodim începe demersurile pentru întemeierea unei mănăstiri. Sprijinit de Domnitorul Vladislav I al Ţării Românești (1364 - 1377), al cărui unchi era. În anul 1370 începe, împreună cu călugării pe care i-a raliat cauzei sale, ridicarea Mănăstirii Vodița, lângă satul Vârciorova, construcție care a continuat până în 1375.

Întemeierea Mănăstirii Tismana

Sub oblăduirea Doamnei Clara, a doua soție a lui Nicolae Alexandru și mama vitregă a lui Vlaicu Vodă acționau misionari papali. Ajutat de sfaturile Cuviosului Nicodim, Vlaicu Vodă va reuși să blocheze planurile acestora. În acest scop ei hotărăsc întărirea graniței prin înființarea de mănăstiri ortodoxe. Coordonarea înființării acestora nu se putea face de la Mănăstirea Vodița, al cărei amplasament nu era potrivit pentru acoperirea necesităților comunității ortodoxe. Nicodim începe să caute un loc pentru a întemeia o nouă mănăstire. În acest scop vizitează Oltenia subcarpatică, căutările sale ducând la inițierea ridicării mai multor mănăstiri și biserici, cum au fost mănăstirile de la Gura Motrului și Vișina (la Gura Sadului), bisericile de la Coșuștea, Jidoștița și cea de pe malul râului Topolnița și schitul de pe Valea Aninoasei.

Plecând din Aninoasa ajunge la Gropșani (astăzi Vânăta, Gorj), lângă ceea ce astăzi se cheamă Tismana. Mergând pe valea apei în sus ajunge la o mică cascadă, unde constată că ar fi un loc bun pentru înființarea unei mănăstiri. Se întoarce la Mănăstirea Vodița, unde lasă în locul său ca stareț pe ieromonahul Agaton, iar el, împreună cu ucenicii săi, se duce la Tismana și în 1377 începe construcția bisericii din zid, sfințită în 1378. În paralel cu construcția se ocupă de organizarea vieții monahale, conform regulilor însușite la Muntele Athos. Nicodim fiind deja arhimandrit, mănăstirea înființată de el avea rang de arhimandrie, fiind „Mare Lavră” și prima arhimandrie din țară.

De-a lungul timpului, Mănăstirea Tismana s-a bucurat de sprijinul domnitorilor Radu I (1377 - 1383), Dan I (1383 - 1386) și Mircea cel Bătrân (1386 - 1418) al căror sfetnic a fost Cuviosul Nicodim.

Activitatea teologică și culturală

Nicodim a avut calități de bun cărturar, isihast și teolog. A corespondat cu mai mulți teologi, iar din această corespondență s-au păstrat două scrisori cu Patriarhul Eftimie al Târnovei, în chestiuni dogmatice.

În ultimii ani ai vieții, între 1400 - 1405, s-a mutat la Mănăstirea Prislop, unde între anii 1404 - 1405 a caligrafiat și miniat un Tetraevanghel pe pergament pe care l-a ferecat cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, o capodoperă a epocii. Este cea mai veche carte datată din Ţara Românească cu cea mai veche ferecătură și se află la Muzeul Național de Istorie din București. Datarea este pe spatele ultimei pagini, al cărui text tradus de Mitropolitul Tit Simedrea este: „Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Ţara Ungurească în anul al șaselea al acestei goane după isihie. Socotim de la facerea lumii anul 6913 (1405)”.

Minunile Sfântului Nicodim

Sunt considerate minuni ale Sfântului Nicodim [1]:

  • Viziunile care le-a avut privind înființarea mănăstirilor;
  • Trecerea miraculoasă a Dunării plutind pe rasa călugărească;
  • Întâmplarea de la Ponoare, în care blestemul lui Nicodim aruncat asupra localnicilor reluctanți s-a împlinit;
  • Darul tămăduirii, de care a beneficiat și o fiică, care suferea de epilepsie, a împăratului Sigismund al Ungariei;
  • Transformarea fripturii de purcel în păstrăv cu ocazia praznicului în onoarea lui Sigismund și a lui Mircea cel Bătrân;
  • Mersul prin foc, care a condus la convertirea la ortodoxism a împăratului Sigismund, care a primit prin botez numele de Matei.

Sfințenia vieții sale și minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, prin moaștele sale, l-au eternizat. Deși a fost considerat un sfânt încă în timpul vieții, a fost canonizat prin tomosul Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române abia după aproape 600 de ani, în 1955, fiind pomenit sub numele de Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana, fiind cinstit în calendarul ortodox în 26 decembrie.

Imnografie

Tropar, glasul 1:

Celui ce a răsărit din Fecioara, mai-marelui păstorilor, ca o oaie de turmă ai urmat, Părintele nostru Nicodim. Cu postul, cu privegherea și cu rugăciunile, te-ai făcut lucrător sfințit de cele cerești, tămăduind sufletele celor ce aleargă la tine cu credință. Pentru aceasta grăim: slavă Celui ce te-a preaslăvit pe tine; slavă Celui ce ți-a dat ție putere; slavă Celui ce a arătat tuturor prin tine îndreptare.


Condac, glasul al 8-lea:

Ca pe cel împreună-râvnitor sfinților și ca pe un părinte mare, toată lavra ta Tismana te cinstește pe tine cu credință, Sfinte Nicodim, pe care păzește-o cu rugăciunile tale, fericite, totdeauna nebiruită și netulburată de toate nevoile, ca un părinte cuvios și pururea lăudat.

Note

  1. 1,0 1,1 1,2 1,3 Pr. Mihai Zorilă Viața și activitatea Sf. Nicodim de la Tismana, rezumatul lucrării de licență, tipărit în 1991, fără a se menționa editura.
  2. Prof. dr. Daniel Barbu Sur le double nom du prince de Valachie Nicolas-Alexandre, Revue Roumaine d’Histoire XXV, no. 4, 1986, pp. 287-300.
  3. Neagu Djuvara, Iarăși despre Negru Vodă și "Descălecătoare", Magazin Istoric, nr. 8 / 2000
  4. Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol I, București, 1980, p. 288.
  5. Ieromonah Ştefan de la Tismena Viața Prea Cuviosului Părintelui nostru Nicodim Sânțitul, Arhimandritul Lavrei din Sânta Monastire Tismena, 1883, Tipografia Cărților Bisericești, București.

Sursă

Legături externe