Mănăstirea Agapia

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mănăstirea Agapia
Mănăstirea Agapia - intrarea
Jurisdicție Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Tip călugărițe
Înființată 1643
Ctitori Hatmanul Gavriil Coci
Stareț Stavrofora Olimpiada Chiriac
Mărime aprox. 300 călugărițe
Localizare   Agapia,
județul Neamț
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil (8 noiembrie)
Site web oficial


Mănăstirea Agapia este o mănăstire ortodoxă de călugărițe situată în comuna Agapia, județul Neamț, România. Este amplasată pe valea pârâului Agapia, la o distanță de circa 9 km de orașul Târgu Neamț. Agapia este una dintre cele mai mari mănăstiri din România, având în prezent circa 300 de monahii, fiind întrecută din acest punct de vedere doar de Mănăstirea Văratec.[1] Ctitorie a hatmanului Gavriil Coci, mănăstirea a fost construită între anii 1641-1643. Deși nu are un stil arhitectonic deosebit, ceea ce conferă o deosebită valoare acestui monument sunt frescele pictate de Nicolae Grigorescu în perioada 1858-1861.
Ansamblul Mănăstirii Agapia (alcătuit din șapte obiective) este inclus în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare LMI NT-II-a-A-10627.[2]

Istoric

În apropierea actualei Mănăstiri Agapia se afla Schitul Agapia Veche, sau Agapia din Deal. Denumirea Agapia provine de la sihastrul Agapie[3], care s-a nevoit în poiana unde se află în prezent Schitul Agapia Veche. Deoarece acesta era greu accesibil, la începutul secolului al XVII-lea unii călugări s-au stabilit pe locul actualei mănăstiri, construind aici o biserică de lemn.

Ctitorul Mănăstirii Agapia (Agapia din Vale sau Agapia Nouă) este hatmanul Gavriil Coci, fratele Domnului Moldovei Vasile Lupu. În perioada 1641-1643 el a construit biserica actuală a Mănăstirii Agapia, cu hramul „Sfinții Voievozi Mihail și Gavriil”, planurile acesteia fiind alcătuite de arhitectul grec arhitectului Enache Ctisi de la Constantinopol. Sfântul lăcaș a fost târnosit la 12 septembrie 1646 de către mitropolitul Varlaam al Moldovei, înconjurat de un mare sobor de preoți și călugări, în prezența voievodului Vasile Lupu.[4]

Deasupra intrării de pe latura sudică a bisericii se află o pisanie în limba slavonă, cu textul:

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, iată eu robul lui Dumnezeu, Gavriil hatmanul și Doamna Liliana, am făcut și am înzestrat această mănăstirea Agapia din nou, în zilele binecredinciosului și de Hristos iubitorului Domn Vasile Lupu Voievod. Și s-a început zidirea în anul 7150 octombrie 16 zile și s-a săvârșit în 7152 septembrie 3 zile și s-a sfințit în 7155 septembrie 12.

În decursul istoriei, au avut loc invazii care au adus mari pagube mănăstirii și uneori i-au făcut pe călugări refugieze în munții din împrejurimi. Pot fi amintite atacurile turcilor și tătarilor din 1671-1672, când mănăstirea a fost avariată, jefuirea Agapiei de către tătari în iarna anului 1674-1675, prădarea mănăstirii de către poloni în 1680, care au transformat biserica mare în grajd de cai și avarierea mănăstirii tot de către oștenii poloni ai regelui Ioan al III-lea Sobieski în perioada 1689-1693.[4]

La începutul secolului al XIX-lea, dorind să înființeze un seminar de preoți la Mănăstirea Socola din Iași, mitropolitul Veniamin Costache al Moldovei a dispus ca cele 50 de maici de la Socola să se mute la Mănăstirea Agapia. Prin hrisovul domnesc din 1803 al lui Alexandru Moruzi, Mănăstirea Agapia a devenit mănăstire de maici (până atunci fusese obște de călugări).[5] Cu acest prilej, a fost înființată o școală pentru călugărițe, unde să învețe psaltichie, limba greacă, precum și meșteșugul broderiei și țesătoriei. Ca stareță a fost numită maica Elisabeta Costache, sora mitropolitului Veniamin Costache.

Însă, grelele încercări prin care a trecut mănăstirea nu se terminaseră. La 16 septembrie 1821 sfântul lăcaș monahal a fost devastat și incendiat de turci. Pe latura nordică a bisericii se află o pisanie în limba română cu caractere chirilice cu textul:

Această sfântă mănăstire au pătimit primejdii cu arderea focului, atât înlăuntrul cât și afară, despre turci, la tulburarea ce s-a urmat în anul 1821, la septembrie 16 zile, atât chiliile înăuntru, cât și pe afară dimprejur. Iară în anul 1823, în zilele prea înălțatului domn Ioan Sandu Sturza Voievod, prin blagoslovenia Prea Sfințitului Mitropolit al Moldovei, Chirio Chir Veniamin Costache, și prin osârdia și sârguința surorii Preasfinției Sale maica Elisabeta schimonahia, stareța acestei sfinte mănăstiri, s-au meremetisit și s-au tencuit, atât înăuntru cât și înafară și s-au și acoperit din veniturile mănăstirii și ajutorul creștinilor. Drept aceasta, spre veșnica pomenire a acelor ce s-au ostenit și au ajutat și spre aducerea aminte de primejdia ce s-au întâmplat, s-au însemnat pe această piatră, la anul 1823, iunie 30.

În 1847, pe latura de sud a incintei mănăstirii a fost amenajat un paraclis cu hramul Nașterea Maicii Domnului și Duminica Tuturor Sfinților. Catapeteasma paraclisului a fost adusă de domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849) de la Mănăstirea Bisericani, paraclisul fiind sfințit la 31 august.

În 1858 stareța de atunci, Maica Tavefta Ursache, l-a adus pe pictorul Nicolae Grigorescu, pe atunci în vârstă de numai 20 ani, pentru a repicta pereții interiori ai bisericii principale a mănăstirii. Lucrările au durat trei ani (1858-1861). Cu această ocazie, biserica a fost înzestrată cu mobilier nou, lucrat la Viena și Paris. Biserica a fost resfințită la 25 ianuarie 1862 de către arhiereul Calinic Miclescu.[6]

În 1995 au început ample lucrări de restaurare a acestui monument istoric, ele fiind finalizate la începutul anului 2009. O mare atenţie a fost acordată picturilor murale originale aparţinând lui Nicolae Grigorescu, acestea fiind supuse unor lucrări de refacere şi recondiţionare. Prin finalizarea acestor lucrări s-a reuşit redarea în circuitul turistic şi ecumenic a unui monument deosebit de important pentru cultura românească.[4]

Arhitectura

Biserica „Sfinții Voievozi” ridicată de Hatmanul Gavriil Coci prezintă multe asemănări cu bisericile construite în timpul domniei lui Vasile Lupu şi mai ales cu biserica „Trei Ierarhi” din Iași, fără a avea însă proporțiile şi decorațiunile exterioare ale acesteia. Edificiul are un plan triconc, fiind construit pe o temelie de piatră brută, cu ziduri de o grosime impresionantă. Absidele au o formă semicirculară. Între anii 1858-1862 s-au adăugat proscomidiarul, diaconiconul şi un nou pridvor, cel vechi fiind integrat pronaosului. Zidurile sunt susținute de trei contraforturi, două în dreptul naosului (unul pe latura nordică și altul pe latura sudică) și un picior de contrafort în axul absidei altarului. Acoperișul simplu, cu o înclinație redusă, este străpuns deasupra naosului de o turlă zveltă cu baza octogonală, asemănătoare cu cele de la bisericile „Galata” şi „Trei Ierarhi” din Iași.

Pe latura sudică a incintei mănăstirii, în corpul de chilii al stăreției, se află paraclisul cu hramulNaşterea Maicii Domnului”, târnosit la 31 august 1847, ctitorie a Mitropolitului Veniamin Costache şi a surorii acestuia, schimonahia Elisabeta Costache, fostă stareţă după 1803. După incendiul din 1903, acest paraclis a fost refăcut pe cheltuiala prinţesei Raluca SturzaAlte lucrări de restaurare au fost executate în anii 1968-1969, cu această ocazie interiorul paraclisului fiind pictat în frescă de prof. Neculai Stoica.

În afara incintei, dar în imediata apropiere a acesteia, se află biserica „Adormirea Maicii Domnului”, construită încă din secolul al XVIII-lea şi refăcută în 1854 de vornicul Iordache Miclescu şi de surorile sale, monahiile Epraxia şi Agapia Miclescu.

La nord de mănăstire, în cimitirul acesteia, se păstrează biserica de lemn „Sf. Ioan Bogoslovul”, considerată prin tradiţie ca fiind cea dintâi biserică de la Agapia din Vale, ridicată pe locul unui schit mai vechi, existent aici înainte de anul 1600. Bisericaa ars în 1821, dar a refăcută în timpul domniei lui Ioan Sandu Sturdza (1822-1828), apoi reparată de către stareţa Elisabeta Cerchez în 1883, când s-a amenajat şi osuarul de la subsol. Renovat în 1977, acest sfânt lăcaș a fost pictat la interior de ierodiaconul Vartolomeu Florea de la Mănăstirea Sihăstria.[7]

Pictura interioară

Faima Mănăstirii Agapia este dată și de minunata pictură interioară a bisericii „Sfinții Voievozi”, pictură executată în anii 1858-1861 de către Nicolae Grigorescu. Deşi avea numai 20 de ani când a început să zugrăvească interiorul bisericii de la Agapia, „Meşterul Nicu” (cum îl numeau măicuțele de atunci) a lăsat posterităţii o adevărată capodoperă a picturii religioase din secolul al XIX-lea, despre care istoricul şi criticul de artă George Oprescu scria:

Ce minunată impresie de plenitudine, de bogăție de forme şi de culori, de inventivitate şi de just echilibru în contopirea reminescenţelor clasice cu viziunea proprie. În pictura noastră din secolul al XIX-lea, nimeni înainte de el nu fusese în stare să dea o atât de strălucită probă de maturitate şi aceasta la o vârstă când cei mai mulţi artişti se găsesc încă la primele lor începuturi.

În icoanele din catapeteasmă, dar mai ales în portretele şi compoziţiile murale, domină un puternic suflu de realism şi de viață, de autenticitate şi de mișcare, pe care numai temperamentul şi geniul acestui mare artist îl puteau ridica până la calitatea de atribut al valorii perene.[8]

Mănăstirea Agapia în prezent

Monahiile de la Mănăstirea Agapia duc mai departe tradiția acestui mare așezământ monahal de călugărițe. Sfânta Mănăstire este în continuare loc de pelerinaj al credincioșilor din toată Moldova și din întreaga Românie.

Mănăstirea Agapia este un important punct de atracție și pentru turism (atât grupuri organizate, cât și individual), fiind situată relativ aproape de alte mănăstiri și schituri vestite din județul Neamț: Văratec, Neamț, Secu, Bistrița etc.

În corpul de clădiri de pe latura de nord a incintei s-au amenajat la etaj săli mari, spațioase și luminoase pentru atelierele mănăstirii. În jurul sfântului lăcaș au fost ridicate în timp circa 150 de case, unele vechi de aproape 200 de ani.

La Mănăstirea Agapia se găsește impresionantă colecție muzeală de artă medievală și religioasă, precum și o bibliotecă care cuprinde cărți și manuscrise vechi. În apropierea mănăstirii se află „Casa memorială Alexandru Vlahuță”, aceasta putând fi vizitată. Pe drumul forestier ce ocolește casa memorială Alexandru Vlahuță se poate ajunge direct prin pădure la Mănăstirea Sihla, cunoscută pentru peștera în care a trăit aproape 40 de ani Sf. Cuvioasă Teodora și apoi la Mănăstirea Sihăstria, loc de pelerinaj pentru mormântul preotului Cleopa Ilie.[9]

Imagini

Note

  1. Monica Dumitrescu: Agapia - manastirea dragostei crestine, accesat 6 noiembrie 2014.
  2. Lista monumentelor istorice din județul Neamț, aprobată prin Ordinul nr. 2314/8 iulie 2004 al Ministrului Culturii și Cultelor și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, an 172 (XVI), Nr. 646 bis din 16 iulie 2004.
  3. Nume provenind din grecescul Αγάπιος (Agápios), însemnând „drag”, sau „cel cu dragoste faţă de aproapele său”.
  4. 4,0 4,1 4,2 Mănăstiri nemțene: Mănăstirea Agapia, accesat 28 noiembrie 2014.
  5. Bogdan, N. A., Orașul Iași (monografie istorică și socială), 1913, reeditare la Editura Tehnopress, Iași, 2004, p. 448.
  6. Vasile Dascălu, Criterii și concepte de restaurare și conservarea ansamblului monument istoric „Mănăstirea Agapia”, jud. Neamț, în volumul Lucian-Valeriu Lefter, Aurica Ichim și Sorin Iftimi (coord.) - Monumentul - tradiție și viitor, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 277.
  7. Mănăstirea Agapia: Prezentarea mănăstirii, accesat 1 ianuarie 2015.
  8. Patrimoniul Mănăstirii Agapia, accesat 29 decembrie 2014.
  9. Viziteazaneamt.ro: Manastirea Agapia – Judetul Neamt, 23 septembrie 2009.

Legături externe