Broderia bisericească românească

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol este incomplet.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc.


Acest articol face parte din seria
Ortodoxia în România
OrtodoxiainRomania.gif
General
Biserica Ortodoxă Română
Sfântul Sinod
Limba română
Specificul spiritual
Recunoașterea autocefaliei
Sfinți
Cronologia sfinților
Sinaxar
Sfinții Închisorilor
Ierarhi
Mucenicii dobrogeni
EvanghelicusEfremTit și Gordian
Cărturarii munteni
MacarieAntimGrigorie Dascălul
Umaniștii moldoveni
VarlaamDosofteiVeniamin Costachi
Mărturisitorii ardeleni
IorestSava BrancoviciIosif Mărturisitorul
Arhipăstorii moderni
ȘagunaMelchisedecIosif cel Milostiv
Monahism
MănăstiriȘcoliSpitale
Începuturile monahismului
Duhovnicii veacului XX
Stareți
Clasici — NicodimPaisieCalinic
Moderni — CleopaPapaciocPârvu
Istorie
Cronologia istorică
Dobrogea antică
Mărturii arheologice
Formarea primelor state
Introducerea limbii române în slujbe
Preoții din vechime
Nașterea uniației în Transilvania‎
România și alte Biserici Ortodoxe
Relațiile cu:
Bisericile greceștiBisericile slave
Biserica georgianăPatriarhiile apostolice
Muntele Athos
Literatură
Primele
ScrieriScrieri în românăTipărituri
Scrieri de temelie
Învățăturile lui Neagoe Basarab (sec. XVI)
Pravila de la Govora (1640)
Mărturisirea Ortodoxă (1642)
Cazania lui Varlaam (1643)
Noul Testament de la Alba Iulia (1648)
Psaltirea în versuri (1673)
Biblia de la București (1688)
Mineiele de la Râmnic (1780)
Altele
Literatura teologică în epoca fanariotă
Artă
ArhitecturăPicturăMuzică
SculpturăBroderieArgintărie
Biserica și statul
Domniile și Biserica
Regulamentul Organic (1831–1832)
Reformele lui Cuza (1859–1866)
Legea organică (1872)
Legea clerului mirean (1893)
Editaţi această casetă

În paralel cu arhitectura și pictura, în țările române s-au dezvoltat și artele decorative: sculptura, broderia, arta metalelor prețioase (argintăria) și ceramica.

Introducere

Modelele care au constituit izvorul direct al broderiei românești medievale au fost luate din arta bizantina, care în secolul al XIV-lea a atins ultimul stadiu de dezvoltare. Menționăm că la Dinogetia-Garvăn s-a descoperit un fragment de broderie din secolele XI-XII. Fără îndoială că primele lăcașuri de închinare ridicate de domnii munteni și moldoveni au fost înzestrate și cu odoarele necesare: veșminte diaconești, preoțești și arhierești, procovețe, epitafuri, dvere, prapori, acoperăminte de mormânt etc.

Secolul XIV

Țara Românească

Un act din 1374, prin care Vladislav Vodă dăruia [[[Mănăstire Vodița|Vodiței]], între altele: „o pereche de odăjdii preoțești de mătase, perdele de altar... un epitrahil și mânecuțe cusute cu fir de argint” este cea mai veche mențiune privind o danie de broderii în țările noastre.

Din păcate, puținele piese păstrate datează abia din ultimii ani ai secolului al XIV-lea și de la începutul celui următor. Este vorba de epitrahilul și bedernița de la Tismana (c. 1380—1389), epitaful de la Cozia (1395—1396), azi în Muzeul de artă al României. Epitrahilul de la Tismana cuprinde 80 de medalioane-perechi, cu chipuri de sfinți (evangheliști, ierarhi, mucenici, îngeri), iar bedernița are în centru scena Coborârii la iad (Anastasis). Ambele piese au în medalioane monograma mitropolitului Antim Critopol. Toate piesele consemnate aici nu diferă cu nimic de produsele similare ale artei bizantine slave din Balcani, încât nu putem ști dacă au fost lucrate la noi în țară sau în altă parte.

Secolele XV

Moldova

La începutul secolului al XV-lea s-au lucrat în Moldova — la Neamț sau la Bistrița — primele piese de broderie românească cunoscute: un epitrahil de la Alexandru cel Bun (c. 1427—1431) și un epitaf din 1428. Epitrahilul, păstrat o vreme în Rusia, azi pierdut, cuprindea, în 16 medalioane, scene din viața Mântuitorului, mai ales din ciclul Patimilor, iar în alte medalioane, mai mici, figuri de sfinți. În partea de jos, erau lucrate chipurile lui Alexandru cel Bun și al soției sale, Mălina, cele mai vechi portrete voievodale cunoscute în broderia românească.

În 1428, a fost lucrat, din inițiativa mitropolitului Macarie al Moldovei, un epitaf (dus de ostașii lui Jan Sobieski în Polonia, în 1686, păstrat în Muzeul din Lvov, de unde a dispărut în cursul celui de al doilea război mondial). Un alt epitaf a fost lucrat tot în 1428, pentru mănăstirea Bistrița, din dispoziția doamnei Mălina, soția lui Alexandru cel Bun. In 1437 a fost lucrat la Neamț un epitaf, din porunca egumenului Siluan (azi în Muzeul de Artă al României), una din cele mai izbutite broderii moldovenești și prototipul epitafelor de mai târziu. Reprezintă Scena Plângerii, adică în centru este redat Iisus, întins, plâns de Maica Sa și Maria Magdalena, în jurul său îngeri, iar în colțuri simbolurile evangheliștilor.

Din timpul domniei lui Ștefan cel Mare menționăm mai multe epitrahile lucrate pentru mănăstirea Putna, între care unul lucrat, înainte 1480, având medalioane 16 scene din viața Mântuitorului, iar la capete portretele lui Ștefan cel Mare și al fiului său Alexandru (este deci o piesă asemănătoare cu epitrahilul de la Alexandru cel Bun), altul pentru mănăstirea Dobrovăț (c. 1504), pe care sunt înfățișați Mântuitorul, Maica Domnului, cei 12 apostoli, Ștefan cel Mare și doamna Maria Voichița, în picioare, ținând câte o cruce în mână. Sunt de menționat apoi lucrate tot pentru mănăstirea Putna (între care, una din 1500, având jos pe Ștefan cel Mare și doamna Maria Voichița, amândoi în veșminte domnești și cu coroană pe cap), două epitafe pentru mănăstirea Moldovița (1484 și 1494), altul pentru Dobrovăț (terminat numai în 1506), un văl liturgic pentru biserica Sfântul Nicolae din Rădăuți, un steag reprezentând pe Sfântul Gheorghe, care a aparținut mănăstirii Zografu de la Athos, vreo opt epitrahile (azi toate la Putna) ș.a.

O piesă de mare valoare este acoperământul de mormânt al Mariei de Magnup, soția lui Ștefan cel Mare, îngropată la Putna în 1477. Este reprezentată cu ochii închiși, cu mâinile încrucișate pe piept, într-o somptuasă mantie de brocard albastru deschis și argint, cu coroană cap, având în jur o inscripție în limba slavonă. Este una din piesele cele mai remarcabile și mai originale din arta românească, reprezentând faza de desăvârșire a stilului broderiei moldovenești, din timpul lui Ștefan cel Mare (perioada „clasică”).

Fără îndoială, aceste piese de broderie au fost lucrate la noi, mai ales în mănăstirile de călugărițe, dar și în familiile domnești sau ale marilor dregători.

Secolul XVI

Secolul al XVI-lea constituie perioada „clasică” a artei medievale românești, în care s-au creat cele mai reprezentative opere de arhitectură, pictură, sculptură, broderie și argintărie.

Pentru broderie, în Țara Românească și în Moldova este o perioadă de înflorire. Mulțimea și varietatea pieselor de broderie de la începutul acestui secol presupun existența unor ateliere organizate, desigur, pe lângă mănăstirile de călugărițe. Dovezi sunt unele elemente proprii broderiei românești, care o deosebesc de cea bizantino-balcanică.

Țara Românească

În Țara Românească, de pildă, se cunosc numeroase epitrahile, pe care sunt redate figurile Mântuitorului și ale unor sfinți, iar în partea inferioară, pe poale, figurile donatorilor. Așa sunt epitrahilul păstrat în mănăstirea Xenofon din Muntele Athos, care reprezintă pe Neagoe Basarab cu fiii și doamna Despina cu fiicele, epitrahilul din 1521, dăruit de Barbu Craiovescu și soția sa Neagoslava mănăstirii Bistrița (înfățișează pe Barbu, călugărit sub numele de Pahomie, în veșminte călugărești), alte câteva epitrahile, mânecuțe, poale de icoană etc.

O dveră dăruită de Neagoe Basarab și soția sa mănăstirii de la Argeș (azi în Muzeul Kremlinului) reprezintă Coborârea de pe cruce, având în colțul din stânga, jos, pe doamna Despina cu trei fiice, Stana, Ruxandra și Anghelina, în genunchi, cu coroane și veșminte ca și în tabloul ctitoricesc din biserică. Două poale de icoană au fost dăruite de Vlad Vodă Vintilă mănăstirii Cutlumuş. Domnitorul este înfățișat împreună cu soția sa Rada și fiul lor Drăghici, în aceeași atitudine și îmbrăcăminte ca și în reprezentările familiei lui Neagoe Basarab.

De la sfârșitul secolului, se păstrează o altă dveră pentru schitul Stănești care redă Răstignirea, brodată în fir de aur, având jos chipurile donatorilor: banul Preda Buzescu și soția sa Cătălina (un epitrahil înfățișând pe același Preda cu soția și copiii se păstrează la mănăstirile din Meteore-Grecia, iar un alt epitrahil, cu Stroe Buzescu și soția sa Sima, se află în Serbia).

Moldova

În Moldova, mulțimea broderiilor reflectă stadiul de maturitate la care ajunsese această artă și face evidentă existența unei școli moldovenești de broderie cu veche tradiție. În general, piesele brodate mențin stilul statornicit în secolul anterior. Se remarcă numărul mare al personajelor în mișcare, o compoziție bogată, în care elementul decorativ joacă un rol important.

Dvera cu scena Adormirii Maicii Domnului lucrată în fir de aur și argint dăruit de Bogdan III mănăstirii Putna în 1510, impresionează mai ales prin dimensiunile sale (2,32×1,92 m). Portretul domnitorului este redat în partea dreaptă jos. De jur împrejurul scenei centrale sunt redate, în medalioane, 12 cetăți, în care au predicat apostolii. Este una din cele mai originale broderii din arta post-bizantină, remarcabilă prin calitățile artistice ale compoziției, desenului și cromaticii. A fost lucrată de călugării Zosima și Mardarie, primii meșteri brodători români cunoscuți. Alte piese sunt: epitaful dăruit de vistiernicul Gavriil Trotușan mănăstirii Voroneț, procovățul dăruit Putnei de Elena Rareș, epitaful dăruit Voronețului de Grigorie Roșca (azi la Dragomirna).

Alexandru Lăpușneanu a dăruit mănăstirii Slatina două uși, una în 1561, alta nedatată. Prima reprezintă Schimbarea la Față, având în partea de jos portretele donatorilor, îngenunchiați. A doua reprezintă Înălțarea, având în partea inferioară ctitorii, de data aceasta redați în picioare. Tot de la Alexandru Lapusneanu a rămas un epitaf dăruit Slatinei în 1556.

La sfârșitul secolului ne reține atenția epitaful lucrat cu cheltuielile lui Ieremia Movilă pentru mănăstirea Sucevița, iar la începutul secolului următor, un epitaf dăruit de Nestor Ureche și soția sa Mitrofana mănăstirii Secu, lucrat de călugărița Filofteia din Constantinopol. De o reală valoare artistică-istorică sunt și cele două acoperăminte de mormânt ale lui Ieremia și Simion Movilă (1606 și 1609). În primul, Ieremia este redat ca om viu, îmbrăcat într-o somptuoasă mantie de brocart de aur, având sus, în dreapta, stema Moldovei, iar în stânga, modelul mănăstirii Sucevița. Este unul din cele mai expresive portrete din arta medievală românească. Împrejur este un chenar cu o inscripție slavonă. Cel de-al doilea acoperământ redă pe Simion Movilă cu ochii închiși, cu mâinile încrucișate pe piept, îmbrăcat în haină de brocart, cu coroana pe cap. În jur, un chenar cu semipalmete, cruci și stele, iar în afara lui, un alt chenar, cu o lungă inscripție în slavonește.

Secolul XVII

Țara Românească

Dintre piesele de broderie din prima jumătate a secolului pot fi menționate două epitrahile, unul dăruit mănăstirii Stănești-Vâlcea de soția lui Stroe Buzescu, altul dăruit mănăstirii Mărgineni de Radu Șerban. Amândouă au în partea inferioară portretele donatorilor.

În epoca de mare efervescență artistică de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul celui următor, pot fi notate trei epitafe lucrate aproape în întregime din fir de aur și de argint (la Cotroceni, Tismana și biserica Doamnei din București), care transpun din pictură în broderie Coborârea de pe Cruce și Plângerea.

De la Hurezi, cel mai important centru artistic al vremii, au rămas numeroase piese de broderie, lucrate în fir de aur și de argint, extrem de ornamentate (motive vegetale, florale și geometrice), executate cu minuțiozitatea unei miniaturi. Unele din ele au păstrat numele artistei care le-a lucrat: Despineta din Constantinopol.

Moldova

În Moldova se pot aminti acoperămintele de mormânt ale doamnei Tudosca, soția lui Vasile Lupu, și al fiului lor Ioan, interesante mai ales pentru minuțiozitatea cu care sunt redate costumele, mai multe epitafe, dvere, poale de icoană etc., dăruite de Vasile Lupu bisericii Sfinții Trei Ierarhi din Iași.

Veșmintele liturgice se păstrează în marile muzee ale țării și în cele mănăstirești (de pildă, epitrahilul și sacosul mitropolitului Varlaam, în Muzeul de Istorie al României).

Secolul XVIII

Perspectivă generală

Arta românească în toate formele ei de manifestare - arhitectură, pictură, sculptură, broderie, argintărie, miniatura, xilogravură etc. - a intrat într-o fază de decadență, fiind ultima fază a artei românești medievale. Aproape toate aceste genuri de artă se îndepărtează de modelele tradiționale din secolele anterioare, căutând forme noi, prin adaptarea unor elemente venite din afară, mai cu seamă din stilul baroc.

Astfel, broderia este de asemenea în declin. Se remarcă tendința de a înlătura tematica religioasă, luându-i locul ornamentul vegetal-floral, cu influențe ale barocului și ale artei orientale, în dauna oricărui element figurativ. Artiștii secolului al XVIII-lea sunt în primul rând decoratori, astfel că esteticul ia locul spiritualului.

Câteva exemple

În Moldova se pot aminti doar două piese lucrate în tehnica și cu iconografia tradițională: un văl liturgic din 1734, la biserica Barnovschi-Iași, și un aer din 1738, din mănăstirea Putna. De pe la mijlocul secolului, figurația broderiilor începe să dispară, fiind evidențiat elementul decorativ, de multe ori de factură orientală sau occidentală. De la sfârșitul acestui secol și în cel următor, se adoptă tehnica și iconografia apuseană, iar figurația este pictată în ulei, fiind brodate doar inscripția și rare ornamente. Cu alte cuvinte, broderia devine acum un simplu meșteșug.

Piese de broderie în această manieră din secolele XVIII-XIX se păstrează în muzeele mănăstirilor Neamț, Secu, Agapia și Văratec. De pildă, epitaful dăruit de Iacob Stamati mănăstirii Neamț, un alt epitaf lucrat de Smaranda Neculce, apoi o serie de veșminte preoțești, toate la Văratec.

Secolul XIX

A se vedea și

Surse

  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.