Dosoftei al Moldovei
Sf. Ierarh Dosoftei al Moldovei | |
Date personale | |
Naștere | 26 octombrie 1624, Suceava |
Mutare la Domnul (†) | 13 decembrie 1693, Jovkva, Ucraina |
Localizare | Mitropolit al Moldovei |
Naționalitate | român |
Date cult | |
Tip | Ierarh mărturisitor |
Data canonizării | 6 iulie 2005 |
Prăznuire la data de | 13 decembrie |
Proclamare | Biserica Ortodoxă Română |
Biserici patronate |
Sfântul Ierarh Dosoftei (pe numele de mirean Dimitrie Barilă; n. 26 octombrie 1624 - d. 13 decembrie 1693) a fost un călugăr cărturar din secolul al XVII-lea, mitropolit al Moldovei (1671-1674; 1675-1686) și mărturisitor pentru credința ortodoxă. Prăznuirea lui se face la 13 decembrie.
Mitropolitul Dosoftei este primul poet național român, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală și al unor lucrări istorice în românește, primul traducător al cărților de slujbă în românește în Moldova, primul mare cunoscător al literaturii patristice și postpatristice la noi, și a fost un cărturar român care a copiat documente și inscripții și care a avut un aport prețios în procesul de formare a limbii literare românești.
Psaltirea în versuri a pus bazele poeziei românești culte, iar Viața și petrecerea sfinților stă alături de Cazania lui Varlaam la temelia prozei literare românești. De aceea, pe bună dreptate afirma un scriitor din secolul XX că „Mitropolitul Dosoftei este Eminescu al secolului al XVII-lea”[1], iar prof. univ. Zoe Dumitrescu-Bușulenga scria că „Psaltirea în versuri este în cultură și literatură ceea ce este Voronețul în pictură”.
Cuprins
Viața
Viața laică
Sfântul Ierarh Dosoftei s-a născut în anul 1624, la Suceava, în familia Barilă. Părinții săi Leontie și Misira, binecredincioși creștini, români de neam, aveau rudenii în Moldova, Transilvania și în ținutul Liovului. La botez, pruncul a primit numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie, când Biserica îl sărbătorește pe sfântul Mare Mucenic Dimitrie din cetatea Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.
Tânărul Dimitrie Barilă a învățat carte de la cei mai renumiți dascăli din Moldova, începându-și învățătura la Iași, la Colegiul întemeiat tocmai pe atunci de Vasile Lupu.
Mai târziu s-a dus la școala Frăției Ortodoxe de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Liov, care, în tot cursul existenței, s-a bucurat de sprijinul statornic al domnilor moldoveni. Este notabil că școala respectivă se afla într-o vreme sub epitropia lui Chiriac Papară, o rudă a lui Dosoftei stabilită în Lvov, care se trăgea din veche familie moldoveană amintită încă în hrisoave de la Ștefan cel Mare.
Dăruit de Dumnezeu cu o inteligență deosebită și-a agonisit încă din anii copilăriei și ai tinereții multă știință de carte. A studiat cu multă râvnă Sfintele Scripturi și învățăturile dumnezeieștilor Părinți ai Bisericii și a deprins cu mult drag meșteșugul tâlcuirii textelor sfinte în limba română, pentru că învățase a vorbi și a scrie în alte limbi ca să transmită tezaurul sfintei Ortodoxii: greacă, latină, slavonă bisericească, polonă și ucraineană, devenind astfel unul dintre poligloții vremii. La acestea se adăugau disciplinele umaniste, obișnuite în școlile vremii: poezia, retorica etc.
Călugărirea
După terminarea studiilor, a revenit în Moldova, unde, pe lângă învățătura adunată cu migală de la mulți dascăli, la școala mănăstirii Probota a deprins și învățătura cea duhovnicească: rugăciunea, ascultarea, smerenia și nevoințele ascetice. A primit îngerescul chip în această sfântă mănăstire la anul 1649, cu numele de monah Dosoftei. Iubitor de înțelepciune și vrednic împlinitor al nevoințelor călugărești, cuviosul Dosoftei a sporit în dragoste și rugăciune, devenind părinte duhovnicesc și începător al obștii de la Probota. Într-o însemnare în limba română el scrie la 14 septembrie 1649: „Ieromonah Dosoftei de la Pobrata, feciorul lui Leontar Barilovici”, iar alături, în limba greacă: „Dositheos, ieromonah, fiul lui Leontar Barilă și al Misirei”.
Timp de mai mulți ani învățatul egumen a călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoință și în cunoașterea Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult școala mănăstirii Probota și a crescut mulți ucenici luminați, aducând în obștea sa o adevărată înnoire duhovnicească.
Primele preocupări cărturărești ale lui Dosoftei sunt legate de traduceri. Astfel, s-a dovedit că în jurul anului 1650 a tradus pentru prima dată în românește Istoriile lui Herodot. Aceasta pare a fi prima traducere a sa, dar și una din cele mai vechi și mai prețioase. Și-a prefațat lucrarea cu 26 de versuri intitulate „Stihuri predoslavoiei”, care, prin rimă, imagini, fragmente și chiar versuri, se întâlnesc și în Psaltirea în versuri.
A mai tradus un Pateric grecesc, cartea Mântuirea păcătoșilor a lui Agapie Landos și fragmente din Viața și minunile Sfântului Vasile cel Nou. Tot din această perioadă a început să se intereseze de felurite inscripții din Moldova, a cercetat hrisoave emise de domni moldoveni, a cunoscut Letopisețul lui Grigore Ureche, cronici grecești, cronici rusești, lucrările unor istorici poloni.
Episcop de Huși și Roman
Datorită prestigiului său de cărturar și virtuților care-i luminau chipul și faptele, ieromonahul Dosoftei este chemat de Dumnezeu la slujirea arhierească. În anul 1658 este episcop de Huși, după un an trece în scaunul vlădicesc de la Roman („Țara de Jos”).
În timp ce era episcop la Roman a revizuit traducerea Vechiului Testament făcută de spătarul Nicolae Milescu la Constantinopol, între anii 1661-1664, care se va tipări apoi în Biblia de la București, din 1688. Tot la Roman a lucrat o bună parte din Psaltirea în versuri și Viața și petrecerea sfinților.
Mitropolit al Moldovei
În 1671 este ales mitropolit al Moldovei.
Blând și smerit, înaltul ierarh uimea pe toți prin înțelepciune și bunătate: Cronicarul Ion Neculce îl descrie astfel: „Acest Dosoftei mitropolit nu era om prost (simplu) de felul lui. Și era neam de mazâl[2]. Prea învățat, multe limbi știa: elinește, slovenește, și altă adâncă carte și-nvățătură. Deplin călugăr și cucernic, și blând ca un miel. În țara noastră, pe ceasta vreme nu este om ca acela”.
În toamna anului 1673 a plecat în pribegie în Polonia, din cauza schimbărilor de domn în țară și a convingerilor sale antiotomane. Aici a tipărit în 1673 Psaltirea în versuri, prima lucrare poetică de mari proporții în limba română. În 1674 a fost înlocuit în scaunul mitropolitan de la Iași cu Sf. Teodosie, episcopul de Roman. În anul următor, Mitropolitul Dosoftei este readus în demnitatea sa chiriarhală, iar Teodosie se retrage la mănăstirea Bogdana și peste puțină vreme va cunoaște moarte martirică. Așadar, Dosoftei a fost reașezat în scaun, probabil în primăvara anului 1675.
Activitatea tipografică în Moldova
După refacerea tipografiei de la Iași, Mitropolitul Dosoftei a tipărit noi cărți de slujbă și de învățătură în limba română. Totuși, se pare că vlădica Dosoftei nu a fost mulțumit cu tiparnița pe care o înjghebase la Iași, fapt pentru care s-a văzut nevoit să caute în altă parte materialul trebuitor în vederea instalării unei noi tipografii.
Încă din 23 martie 1679, adresa o scrisoare spătarului Nicolae Milescu (1636-1708), aflat acum la Moscova, în slujba țarului Alexei Mihailovici (între 1675-1678 a îndeplinit cunoscuta misiune în China), rugându-l să intervină pe lângă patriarhul Ioachim al Moscovei, să-i trimită un teasc tipografic și litera necesară. La 15 august 1679, adresa aceeași rugăminte și patriarhului, arătându-i că dorește să tipărească felurite cărți pe care le-a tradus din grecește și slavonește. Patriarhul moscovit i-a îndeplinit rugămintea, dăruindu-i o tipografie întreagă, pe care a adus-o în țară căpitanul Ionasco Bilevici, fiind instalată la biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iași.
Astfel, mitropolitul tipărește Dumnezăiasca Liturghie (1679), Psaltirea de-nțăles (1680), Molitvănic de-nțăles (1681), o nouă ediție a Liturghiei (1683), și alte cărți discutate în secțiunea despre „Scrieri”.
Între anii 1682-1686 a tradus după izvoare grecești și slavone și a tipărit în limba română Viața și petrecerea sfinților, în patru volume. Lucrarea a rămas neterminată datorită plecării forțate în Polonia. Această carte deosebit de necesară pentru misiunea Bisericii arată darul de mare cărturar al mitropolitului Dosoftei dar și dragostea sa pentru sfinți și pentru sfințenie. De aceea, el scrie despre sfinți cuvioși români pe care i-a cunoscut personal și despre alții pe care poporul îi venera cu multă evlavie: „Dară tocma și din rumâni mulți sfinți sânt, carii am și vădzut viața și traiul lor, dară nu s-au căutat, fără numai Daniil de Voroneț, și Rafail de Agapia, i-am sărutat și svintele moștii. Apucat-am în dzâlele noastre părinț nalț la bunătăț și-n podvig, și plecaț la smerenie adâncă. Părintele Chiriac de Beserecani, gol și ticăloșit în munte 60 de ani. Și Chiriac de Tazlău, Epifanie de la Voroneț, Partenie de Agapia. Dară Ioan de Râșca, arhiepiscopul acel svânt și minunat, Inochentie de Pobrata și Istatie!”. La îndemnul și cu sprijinul său, Mitrofan al Buzăului a pus bazele unei tipografii grecești la Mănăstirea „Cetățuia” din Iași, unde a tipărit cartea patriarhului Nectarie, „Întâmpinare în contra primatului papei” (1682), precum și cartea lui Simeon al Tesalonicului „Dialog contra ereziilor”.
Ultimii ani de păstorire
Vitregia vremurilor a împiedicat de-acum înainte pe ierarhul cărturar să mai tipărească și alte lucrări. În preajma Crăciunului anului 1683, o oaste polonă a intrat în Moldova, luând ca ostatec pe Gheorghe Duca și așezând, în locul său, pe fostul domn Ștefan Petriceicu. Noul domn, temându-se de o năvălire a turcilor și a tătarilor, a hotărât să ceară sprijinul rușilor. De aceea, la începutul anului 1684, a trimis la țarii Rusiei Ioan și Petru Alexievici pe mitropolitul Dosoftei și pe căminarul Lupu, pentru a le cere sprijinul. Au ajuns numai până la Kiev, unde au fost nevoiți să se oprească din pricina ciumei. De acolo, vlădica Dosoftei a trimis o scrisoare celor doi țari, la 3 martie 1684. Dar ajutorul rușilor n-a mai putut veni, pentru că în aceeași lună au intrat turcii în Moldova, așezând ca domn pe Dumitrașcu Cantacuzino, înlocuit, peste un an, cu Constantin Cantemir.
În 1686, regele Poloniei Jan Sobieski (1674-1696) a pornit un nou război împotriva turcilor. El a intrat în Moldova, crezând că va putea atrage de partea sa și pe Constantin Cantemir. A fost însă nevoit să se retragă fără să-și fi îndeplinit planurile. La retragere, a luat cu el în Polonia și pe mitropolitul Dosoftei. Dimitrie Cantemir - în Viața lui Constantin Cantemir - spune limpede că „polonezii au prădat și sfintele vase, ba și moaștele Sfântului Ioan cel Nou, împreună cu mulțime de pietre scumpe și de alte odoare de argint și de aur le-au luat cu sine și împreună cu ele pe însuși mitropolitul, care mustra în gura mare nelegiuirea ostășilor, rugându-se de îndurare, a poruncit să-l ia cu dânșii în robie”. Același lucru îl relatează și Ion Neculce în Letopisețul său.
În drumul lor spre Polonia, Dosoftei, desigur de teama unor noi jafuri, a luat moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, odoarele mitropoliei, precum și documentele moșiilor ei.
În Polonia
Mitropolitul Dosoftei și puținii călugări care îl însoțeau au fost nevoiți să locuiască în cetatea Stryi, de lângă orașul Jolkiew (azi Nesterov, în Ucraina). Avea acolo grija duhovnicească a puținilor credincioși români stabiliți în Polonia. Pentru bătrânul mitropolit au început zile grele, împreunate cu amărăciunile pribegiei.
Din pricina nevoilor materiale în care se zbătea a fost nevoit să ceară ajutor de la țarii Rusiei Ioan și Petru, cunoscut, mai târziu, sub numele de „cel Mare” și de la patriarhul Ioachim. Atât cei doi țari, cât și patriarhul i-au trimis ajutoare bănești. În ciuda poftirilor lui Constantin Cantemir de a se reîntoarce în țară, vlădica Dosoftei a rămas pentru tot restul vieții în Polonia, departe de țară și de păstoriții săi.
Aici a continuat lucrarea sa cărturărească și a păstrat mereu legătura cu ierarhii ortodocși de la Moscova și de la Kiev. Pentru a aplana conflictele teologice privind epicleza euharistică mitropolitul moldovean a tradus din elinește în slavo-rusă scrieri ale Sfinților Părinți Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Gherman I al Constantinopolului, Simeon al Tesalonicului, argumentând astfel dreapta învățătură a Bisericii.
Păstor dreptcredincios și jertfelnic, sfântul ierarh a îndurat cu demnitate asprimile și lipsurile, purtând de grijă comunității sale ortodoxe care se afla în Polonia. Sfințenia vieții lui strălucea nu numai asupra fiilor duhovnicești, chiar regele Jan Sobieski venea adesea la castelul de la Stryi, unde locuia sfântul mitropolit al Moldovei, ca să participe la slujbe cu familia și să-i dea cinstire cuvenită
În ciuda presiunilor care s-au făcut asupra lui, sfântul ierarh Dosoftei a refuzat trecerea la uniație și a rămas ortodox până la trecerea sa la veșnicie, la 13 decembrie 1693. Din mărturiile călugărilor care l-au însoțit în exil aflăm că sfântul și-a cunoscut vremea chemării sale la veșnicie de către Domnul. Blândul ierarh Dosoftei a fost înmormântat la Biserica „Nașterea Domnului” din Jolkiew, astăzi în Ucraina.
Pătimind încercări și multe necazuri în această viață trecătoare, sfântul mitropolit Dosoftei al Moldovei rămâne peste veacuri un teolog al întregii Ortodoxii, ierarh cu viață sfântă și neîntrecut învățător al dreptei credințe în limba poporului său. Luminat de harul Duhului Sfânt, el a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Iisus Hristos, cu smerenie și fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre.
Scrieri
Introducere
Mai sus, unele dintre cele mai importante scrieri ale ierarhului au fost menționate. În această secțiune se găsesc detalii suplimentare referitoare la scrierile ierarhului.
Așa cum a fost discutat anterior, Dosoftei a început scrierile și traducerile deja în Mănăstirea Probota când era ieromonah acolo. Aceste scrieri au fost discutate în secțiunea de mai sus. Pe lângă acestea, când Dosoftei a fost înlăturat din scaun între 1973-1975, acesta tipărește cea mai importantă scriere a sa, Psaltirea în versuri, discutată în articolul dedicat lucrării. Așadar, mai jos, sunt discutate restul scrierilor: cele completate în Moldova înainte de pribegie și cele completate în Polonia, care, deși târzii, sunt de o mare importanță de asemenea.
În Moldova
Dumnezeiasca Liturghie (1679)
Izbutind să refacă vechea tiparniță a lui Vasile Lupu de la Iași, Dosoftei a dat la lumină Dumnezeiasca Liturghie, în anul 1679. Era a doua traducere a Sfintelor Liturghii în românește, după a lui Coresi din 1570, și prima făcută de un ierarh.
Prin această traducere și prin cele care au urmat, Dosoftei a pus în mâna preoților principalele cărți de cult, care să-i ajute la românizarea slujbelor bisericești. El a fost primul ierarh moldovean care a început munca grea și neobosită pentru pătrunderea limbii române în biserică, în locul celei slavone, fiind urmat de ucenicul său, Mitrofan, după ce a ajuns episcop de Buzău.
Prima prefață a Liturghiei era asemănătoare cu cea semnată de Vasile Lupu la Cazania din 1643, precizându-se că noua traducere era hărăzită pentru „toată seminția românească (pre)tutinderea ce să află într-această limbă pravoslavnici” ca „dar limbii rumânești”.
Psaltirea de-nțăles (1680)
În anul 1680, a tipărit Psaltirea de-nțăles, cu text paralel, slavon și român. Se pare că Dosoftei a avut și alți colaboratori la traducere (poate pe ucenicul său, ieromonahul tipograf Mitrofan de la Bisericani, viitorul episcop de Huși și Buzău, semnat pe ultima foaie a cărții). Într-o notiță finală se menționează că „s-au tălmăcit de pre izvorul lui S-tii Ieronim, carile-i eliniaște și lătiniaște pe evreiaște”.
Molităvnic de-nțăles (1681)
În mai 1681, de sub teascurile noii tipografii a ieșit un molitfelnic în românește, „cu poslușania smereniei noastre Dosoftei mitropolitul Suciavii”.
Ceea ce interesează mai mult este faptul că în acest Molitvelnic s-a tipărit, imediat după prefață, un Poem cronologic despre domnii Moldovei, în 136 de versuri, alcătuit de Dosoftei, poem care precede poezia istorică a lui Dimitrie Bolintineanu. Începea cu Dragoș Vodă, continuând cu toți domnii Moldovei până la Gheorghe Duca Vodă, care era atunci în scaun, preamărind faptele lor de arme sau arătându-le ctitoriile. Este prima scriere istorică românească tipărită. Meșter tipograf a fost ieromonahul Mitrofan, ajutat de ucenicii săi, Ursu și Nicolae.
Parimiile preste an (1683)
În 1683, mitropolitul a tipărit o nouă ediție a Liturghiei, completată cu multe rugăciuni (molitve) care nu apar în prima.
În același an a tipărit Parimiile preste an, în care a reeditat în primele pagini Poemul cronologic despre domnii Moldovei, cu mici adaosuri și modificări față de cel din Molitvelnic. Tot în Paremii a tipărit și 14 versuri de laudă la adresa patriarhului Ioachim al Moscovei pentru trimiterea tiparniței (f. 129 v).
În aceeași carte (f. 130-133) Dosoftei reproduce 33 de versuri, în limba latină, cu prezicerile sibilei Eritreea. Sibilele în antichitatea greco-romană erau femei inspirate, cu darul profeției. Prezicerile lor în formă poetică populară, adeseori în versuri, au avut o largă răspândire. În literatura creștină, profețiile sibilelor apar sub forma unor poezii religioase (uneori în formă versificată de acrostihuri).
Deci mitropolitul Dosoftei reproduce în Paremii o astfel de poezie în limba latină (desigur însă de origine răsăriteană), care prezice judecata de apoi, după fiecare vers, dădea traducerea în românește. Aceleași viziuni au fost traduse de Dosoftei și în limba polonă, cât și în limba slavonă. Deși versurile românești, adesea și în poloneză, sunt alcătuiri artificiale, grecești și greșite ca limbă (după cum spune Ciobanu), pentru noi prezintă o mare importanță, căci ne confirmă încă o dată pregătirea multilaterală și cunoștințele de limbi străine ale mitropolitului Dosoftei.
Viațile sfinților (1682-1686)
Între anii 1682-1686, Dosoftei a tipărit o altă lucrare însemnată, și anume Viața și petrecerea sfinților, în patru volume, format mare (vol. I. septembrie-decembrie, vol. II, ianuarie-februarie; vol. III, martie-iunie și vol. IV, iulie-august).
Este o lucrare de compilație, alcătuită sau tradusă după mai multe izvoare grecești și slavone. După o lungă prefață către domnitorul Gheorghe Duca, urmează o prefață scurtă către cititori, în care vlădica Dosoftei mărturisea că a lucrat „cu lungă nevoință și cu lexicoane de-ajuns tălmăcită”, sub opt domnitori, deci aproximativ 25 de ani, „într-atâta lungă vriame scriind și tălmăcind câte am putut birui în acești viaci grei ai țărâi, abiia cu mult greu am scris și aciastă sfântă carte, de o am tălmăcit rumâniaște, pre limba proastă...”.
La alcătuirea compilației sale Dosoftei a folosit prelucrarea neogreacă a Mineielor bizantine, făcută de Maxim Margunios (1549-1602), precum și Viețile sfinților a lui Simion Metrafrast (secolul X), ambele editate în tipografia grecească a lui N. Glykis din Veneția. A folosit de asemenea unele vieți de sfinți incorporate în Cronografele lui Dorotei al Monembaziei și Matei Cigalas, sau după Mântuirea păcătoșilor a lui Agapie Landos, toate tipărite la Veneția în secolul al XVII-lea.
A folosit apoi și unele din traducerile slavone, care circulau în țară în manuscris. O parte din texte se referă la viața Mântuitorului și la apostoli, cu material luat din așa-numitele „evanghelii apocrife”, iar altă parte cuprinde vieți de sfinți, martiri, cuvioși etc.
Deși cu multe elemente legendare folclorice, lucrarea mitropolitului Dosoftei a circulat în toate țările românești, constituind o lectură plăcută pentru puținii cărturari de atunci, în special pentru preoți. Ea a trezit gustul pentru citit, dar a contribuit și la întărirea sentimentelor religioase-morale ale credincioșilor români. Multe din Viețile de sfinți au stat la baza edițiilor de mai târziu ale acestei cărți ori au fost reproduse în sinaxarele Minelelor. Un exemplar din Viețile Sfinților a fost găsit în sinaxarele Minelelor schitului Petrid, de lângă Turda, în 1687, întru pomenirea sa și a părinților săi, Leonte și Maria-Misira.
Îmbogățirea vocabularului
Nu este lipsit de interes să arătăm că mitropolitul Dosoftei a contribuit și la îmbogățirea vocabularului limbii române literare.
O serie de termeni noi, împrumutați din limbile greacă și latină, au fost folosiți pentru prima dată în lucrările mitropolitului moldovean: loghic, gheometrie, theologie, theorie, ighemon, cliros, enchiclopedie (în secolul al XIX-lea s-a schimbat doar înfățișarea lor fonetică), filosofie, astronomie, dogmă, senat, senator, caligraf, care au rămas în forma lor inițială. Mai este de amintit că toate tipăriturile lui Dosoftei au pe primele pagini și așa-numitele „stihuri la luminatul gherb (stemă n.n.) a țării Moldovei”.
Trebuie relatat și faptul că în timpul păstoririi lui Dosoftei s-au tipărit și câteva cărți în tipografia greacă înființată la mănăstirea Cetățuia.
În Polonia
După pribegie, în viața de amărăciune din Polonia, Dosoftei se mângâia cu citirea cărților și alcătuirea de lucrări proprii.
Poemul despre domnitori
Este de remarcat, în primul rând, vechile sale preocupări poetice. A realizat o nouă versiune a Poemului despre domnii Moldovei, în care continua lista lor până la Constantin Cantemir, care domnea atunci, având 79 de versuri în plus. Această nouă versiune este însoțită de o notiță cu 26 de rânduri (semnalată pentru prima dată în 1975), de o importanță excepțională pentru istoria românească.
Între altele, era preocupat de originea românilor, combătând cu vehemență pe Simion Dascălul, care afirma că românii ar fi urmașii „răufăcătorilor romani”, scoși din închisorile Romei și colonizați în Dacia. Explica temeinic continuitatea populației daco-romane pe teritoriul părăsit de autoritățile romane, subliniind legătura poporului român cu întreaga „romanitate răsăriteană”. Sunt mărturii prețioase pentru afirmarea unității etnice și lingvistice a românilor și a originii lor latine.
Traduceri din neogreacă
Vlădica Dosoftei a făcut și importante traduceri din literatura neogreacă în românește.
Aceste traduceri s-au păstrat într-un manuscris copiat în anul 1732, la Focșani, de un Gavriil Diacul. Manuscrisul cuprinde tălmăcirea renumitului Cronograf al lui Matei Cigalas (1. 1-365), urmată de câteva versuri la stema Moldovei și de altele (f. 365-369), care constituie introducerea (prologul) dramei Erofili. Aceasta din urmă a fost scrisă de poetul cretan Gheorghe Hortatzis la începutul secolului al XVII-lea și tipărită în 1637 și 1676 (inspirată la rândul ei din piesa Orbecche a italianului Giraldi, din secolul al XVI-lea). Subiectul dramei este luat din antichitatea egipteană: împăratul Egiptului Filogon se împotrivește la căsătoria fiicei sale Erofili cu Panarit, un tânăr viteaz și frumos, crescut din milă la curtea imperială, fără să se știe că în realitate era el însuși fiu de împărat. Panarit este ucis în chinuri din ordinul împăratului. Erofili, aflând această veste tristă, se sinucide, iar Filogon este omorât de doica fetei și de roabele curții. Tragedia s-a petrecut în cetatea Memfis. Deși fragmentară (154 versuri), aceasta este singura traducere românească din dramaturgia lui Hortatzis, considerat unul dintre cei mai mari poeți cretani. Ca și Psaltirea în versuri, fragmentul tradus de Dosoftei vădește un remarcabil talent literar. Aceasta a fost prima operă din dramaturgia universală tradusă în românește.
Traduceri patristice
În mod deosebit trebuie subliniat faptul că mitropolitul Dosoftei a început acum și o traducere în românește din literatura patristică. Este vorba de Expunerea credinței ortodoxe (Dogmatica) a Sfântului Ioan Damaschin, din care a tradus patru capitole din cartea întâi.
Din cauza disputelor teologice de acolo, la rugămintea mitropolitului Varlaam Iasinski al Kievului și a patriarhului Ioachim al Moscovei, Dosoftei a tradus din greacă în slavo-rusă mai multe lucrări dogmatice-polemice ale unor Sfinți Părinți și scriitori bisericești, mai ales cu privire la prefacerea Sfintelor Daruri.
Din Sfântul Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei, a tradus 12 scrisori (de fapt, Sfântul Ignatie este autorul a șapte scrisori, restul fiind neautentice, puse greșit sub numele său). A mai tradus și Constituțiile Sfinților Apostoli. De asemenea, lucrarea Sfântului Gherman I patriarhul Constantinopolului (715-733), intitulată Istorie bisericească și privire mistică (după ediția de la Veneția din 1639), care de fapt era o tâlcuire a Sfintei Liturghii. Din Simion, arhiepiscopul Tesalonicului, a tradus lucrarea intitulată Dialog împotriva ereziilor și despre credința noastră (tipărită în greacă la Iași, în 1683). Un exemplar autograf a fost trimis la Kiev, iar o copie a fost trimisă patriarhului Ioachim al Moscovei, cu rugămintea de a se tipări acolo.
Ultima sa traducere (terminată în 1693) era o culegere de cuvântări ale unor Sfinți Părinți (Mărgăritare), după textul neogrec al colecției de cuvântări patristice tipărită la Veneția (ed. I, 1675, ed. II, 1683). Această traducere a închinat-o și a trimis-o țarilor Rusiei Petru și Ioan, cu rugămintea de a fi tipărită. Cuprindea 40 de cuvântări, dintre care 34 de cuvântări ale Sfântului Ioan Gură de Aur, două cuvântări ale Sfântului Efrem Sirul despre suflet și cruce ș.a. Mitropolitul pribeag a alcătuit acum, tot în slavo-rusă, o culegere de texte patristice și liturgice, intitulată Despre prefacerea Sfintelor Daruri. Sunt redate aici multe citate din lucrările unor Sfinți Părinți în legătură cu epicleza și cu prefacerea Sfintelor Daruri la Sfânta Liturghie, cu glose marginale datorate lui Dosoftei.
Se poate observa că majoritatea acestor lucrări sunt traduceri din Sfinții Părinți, lucrări cu caracter dogmatic și liturgic, necesare atunci pentru precizarea adevăratei învățături a Bisericii Ortodoxe. Toate traducerile amintite mai sus se păstrează în original și în copii în fosta bibliotecă sinodală din Moscova și în fosta bibliotecă a catedralei Sfânta Sofia din Kiev. Deși sunt traduse în slavo-rusă, Dosoftei are un stil destul de clar, ușor de urmărit, cu prea puține greșeli.
Mitropolitul Dosoftei poate fi socotit astfel cel mai de seamă cunoscător al literaturii patristice și postpatristice din întreaga cultură românească veche. Chipul său ni se înfățișează într-o lumină și mai puternică dacă ne gândim că aceste traduceri au fost făcute în ultimii ani ai vieții lui, în perioada exilului polonez.
Imnografie
Tropar (glasul al 8-lea):
Apărătorule al Ortodoxiei, și învățătorule al sfințeniei, păstor blând ca un miel și mare dascăl al Sfintei Liturghii, Părinte Ierarhe Dosoftei, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!
Note
- ↑ Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
- ↑ mazâl = domn sau boier înlăturat din funcție, ori membru al unei categorii sociale intermediare între boieri și răzeși.
- ↑ 3,0 3,1 P. P. Panaitescu, Influența polonă și rusă în vechea cultură românească, Universitatea din București, 1935-1936.
Surse
- Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
- Viața Sfântului Ierarh Dosoftei al Moldovei, de pe situl Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Resurse
Legături externe
- Viața Sfântului Ierarh Dosoftei al Moldovei, cu troparul
- Sf. Dosoftei al Moldovei - viața, slujba, acatistul, icoane
- Versuri
- Psaltirea în versuri, în format .pdf
Articole, studii, comunicări
Pr. Conf. Dr. Ion Vicovan:
- „Mitropolitul Dosoftei, făuritor de limbă și teolog al ortodoxiei ecumenice”, Protopopiatul I Iași, Iași, 11 decembrie 2003 (comunicare).
- „Aspecte legate de originea, pelerinajul la Lavra Peșterilor și sfârșitul lui Dosoftei”, comunicare prezentată de ziua Dosoftei la „Casa Dosoftei”, manifestare organizată de Frăția Ortodoxă, filiala Iași, 13 decembrie 2003.
- „Activitatea marelui ierarh Dosoftei în exil”, comunicare prezentată de ziua Dosoftei la „Casa Dosoftei”, manifestare organizată de Frăția Ortodoxă, filiala Iași, 13 decembrie 2004.
- „Mitropolitul Dosoftei – Sfânt al Bisericii Moldave”, Casa Dosoftei, Iași, 13 decembrie 2006
Dosoftei al Moldovei | ||
---|---|---|
Precedat de: Ghedeon |
Mitropolit al Moldovei 1671-1686 |
Urmat de: Calistrat Vartic |
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Mărturisitori
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți români
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Cler
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi
Categorii > Oameni > Episcopi > Mitropoliți > Mitropoliți români
Categorii > Oameni > Scriitori bisericești
Categorii > Teologie > Eclesiologie > Jurisdicții
Categorii > Teologie > Eclesiologie > Jurisdicții > Mitropolia Moldovei
Categorii > Texte > Sfânta Scriptură > Traducători ai Sfintelor Scripturi
Categorii > Viața Bisericii > Educație
Ortodoxia în România > Ortodoxia în România
Ortodoxia în România > Ortodoxia în România
Ortodoxia în România > Ortodoxia în România > Biserica Ortodoxă Română
Ortodoxia în România > Ortodoxia în România > Ierarhi români
Ortodoxia în România > Ortodoxia în România > Ierarhi români