Sculptura bisericească românească

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol este incomplet.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc.


Acest articol face parte din seria
Ortodoxia în România
OrtodoxiainRomania.gif
General
Biserica Ortodoxă Română
Sfântul Sinod
Limba română
Specificul spiritual
Recunoașterea autocefaliei
Sfinți
Cronologia sfinților
Sinaxar
Sfinții Închisorilor
Ierarhi
Mucenicii dobrogeni
EvanghelicusEfremTit și Gordian
Cărturarii munteni
MacarieAntimGrigorie Dascălul
Umaniștii moldoveni
VarlaamDosofteiVeniamin Costachi
Mărturisitorii ardeleni
IorestSava BrancoviciIosif Mărturisitorul
Arhipăstorii moderni
ȘagunaMelchisedecIosif cel Milostiv
Monahism
MănăstiriȘcoliSpitale
Începuturile monahismului
Duhovnicii veacului XX
Stareți
Clasici — NicodimPaisieCalinic
Moderni — CleopaPapaciocPârvu
Istorie
Cronologia istorică
Dobrogea antică
Mărturii arheologice
Formarea primelor state
Introducerea limbii române în slujbe
Preoții din vechime
Nașterea uniației în Transilvania‎
România și alte Biserici Ortodoxe
Relațiile cu:
Bisericile greceștiBisericile slave
Biserica georgianăPatriarhiile apostolice
Muntele Athos
Literatură
Primele
ScrieriScrieri în românăTipărituri
Scrieri de temelie
Învățăturile lui Neagoe Basarab (sec. XVI)
Pravila de la Govora (1640)
Mărturisirea Ortodoxă (1642)
Cazania lui Varlaam (1643)
Noul Testament de la Alba Iulia (1648)
Psaltirea în versuri (1673)
Biblia de la București (1688)
Mineiele de la Râmnic (1780)
Altele
Literatura teologică în epoca fanariotă
Artă
ArhitecturăPicturăMuzică
SculpturăBroderieArgintărie
Biserica și statul
Domniile și Biserica
Regulamentul Organic (1831–1832)
Reformele lui Cuza (1859–1866)
Legea organică (1872)
Legea clerului mirean (1893)
Editaţi această casetă

În paralel cu arhitectura și pictura, în țările române s-au dezvoltat și artele decorative: sculptura, broderia, arta metalelor prețioase (argintăria) și ceramica.

Secolele XIV-XV

Țara Românească

Țara Românească a avut două izvoare de inspirație: bizantino-oriental și apusean. Putem aminti aici bogatul decor sculptat de pe fațada bisericii mănăstirii Cozia, precum și diferite lespezi funerare: piatra de mormânt, azi deteriorată, zisă a lui Negru Vodă, aflată în biserica domnească de la Argeș (un bărbat culcat, cu mâna dreaptă pe piept, purtând tiară și costum apusean), capacul de sarcofag care se presupune că ar fi acoperit mormântul lui Radu I, din aceeași biserică (cu elemente vegetale, geometrice și arhitecturale), piatra de mormânt a lui Mircea de la Cozia.

Cunoscută fiind până azi înclinarea țăranului român pentru înflorituri sau crestături în lemn (furcă de tors, fluier, vase de lemn, mobilier casnic, stâlpi de cerdac, porți etc.), este de presupus că vechile noastre biserici și mănăstiri au avut numeroase piese sculptate în lemn: tâmple, scaune arhierești sau domnești, străni, analoage, cruci, uși de intrare etc. Materialul folosit eră lemnul de nuc, păr, paltin, tei, tisă. Motivele erau geometrice, vegetale sau de alt gen. Pe lemnul sculptat se punea, de multe ori, o poleială de aur. Din nefericire au ajuns până la noi prea puține piese sculptate în lemn. De pildă, din Țara Românească s-au păstrat ușile paraclisului — azi dispărut — de la mănăstirea Snagov (1453), cel mai vechi exemplar al acestui gen artistic la noi, remarcabile din punct de vedere al execuției tehnice. Sunt compuse din două canate, fiecare având câte trei compartimente cu figuri (în registrul prim Bunavestire, în care alături de înger și Fecioară mai apar David și Solomon, în registrul de mijloc patru sfinți, doi câte doi, iar în registrul inferior doi sfinți militari pe cai).

Moldova

În Moldova, pe lângă sculptura în stil gotic care decorează portalurile și ferestrele bisericilor, a apărut un gen specific de sculptură decorativă și anume pietrele de mormânt sau lespezile funerare. Erau lucrate din calcar sau gresie de proveniență locală, mai rar din marmură de import. Toate au câmpul central sculptat, de regulă cu palmete, foarte răspândite în Bizanț și în tot Orientul creștin, având un chenar marginal, pe care se află o inscripție în limba slavonă.

Prototipul pentru decorația lespezilor funerare moldovenești îl constituie pietrele de mormânt puse din dispoziția lui Ștefan cel Mare în biserica Sfântul Nicolae din Rădăuți, pe mormintele înaintașilor săi: Bogdan I, Lațcu, Roman I, Ștefan I, Bogdan — fratele lui Alexandru cel Bun —, Bogdan, fiul aceluiași, Anastasia, fiica lui Lațcu. Pe piatra de mormânt a lui Bogdan I apare semnătura lui „mistr Jan”, care probabil a sculptat și celelalte. N-ar fi exclus ca el să fi inițiat în meșteșugul sculpturii în piatră pe unii ucenici moldoveni, formând astfel un mic atelier sau o școală de sculptură.

Tot în timpul lui Ștefan cel Mare au fost lucrate și alte pietre de mormânt: a doamnei Oltea, mama sa (Probota), a Mariei de Mangup (Putna), a doamnei Ana, soția lui Alexandru cel Bun (Bistrița), a lui Ștefan II (Neamț), a mitropolitului Teoctist (Putna), a voievozilor Bogdan și Petru, fiii domnitorului (Putna), a unora din fiii și fiicele logofătului Ion Tăutu (Bălinești), a pârcălabului Luca (Arbore), a lui Daniil Sihastrul (Voroneț), a hatmanului Șendrea și a soției sale (Dolheștii Mari) etc. Cea mai somptuoasă lespede funerară este cea de pe sarcofagul lui Ștefan cel Mare, la Putna, lucrat încă din timpul vieții lui. Schema câmpului central o formează o tulpină care șerpuiește și se întoarce în formă de opt, închizând trei medalioane în care se desfășoară buchete de frunze de stejar, fructe și ghindă. Pe pereții laterali ai sarcofagului se găsesc alte motive ornamentale cu tulpini îndoite, frunze, floricele etc.

Secolul XVI

Secolul al XVI-lea constituie perioada „clasică” a artei medievale românești, în care s-au creat cele mai reprezentative opere de arhitectură, pictură, sculptură, broderie și argintărie.

Țara Românească

Scultura în piatră a cunoscut o înflorire maximă tot în primele decenii ale secolului. Decorațiile sculptate ale fațadelor de la Dealu și Argeș, de origine orientală, vor constitui, pentru mai bine de un secol, un permanent izvor de inspirație pentru artiștii din Țara Românească. La unele biserici se observă și motive de inspirație gotică (Crețulescu din Târgoviște și Sfântul Gheorghe din Câmpulung).

Piatra de mormânt a lui Neagoe Basarab, aflată în biserica de la Argeș, va constitui prototipul sculpturii lespezilor funerare din Muntenia pentru tot secolul al XVI-lea și o parte din cel următor. În câmpul central se află o cruce dublă, sprijinită pe un piedestal, având în partea superioară o roză a vânturilor. Inscripția funerară formează chenarul marginal. În această decorație de tip geometric se pot regăsi elemente comune manuscriselor și broderiilor.

O piatră funerară de alt tip, păstrată tot la Argeș, este cea care acoperă mormântul lui Radu de la Afumați († 1529). În partea superioară a câmpului central este reprezentat voievodul călare, cu mantia fluturând, sceptrul în mâna dreaptă și coroana pe cap. Este cea mai izbutită sculptură decorativă din vechea artă românească. Sub călăreț, tot pe câmpul central, se găsește o amplă inscripție care consemnează faptele și războaiele lui Radu de la Afumați, o adevărată pagină de cronică. În jurul câmpului, inscripția funerară propriu-zisă este înconjurată de bogate ornamente împletite. Lespedea funerară a boierului Albu Golescu († 1574) din biserica din Vieros-Argeș este direct inspirată de cea a lui Radu de la Afumați, deși mai simplă, fără ornamentele chenarului, dar cu o inscripție în formă de cronică, pe câmpul central.

În biserica din Stănești-Vâlcea se află lespedea funerară a lui Stroe Buzescu († 1602), cu figura sa, în luptă cu tătarul Ghirai, tot cu un text amplu. Alte lespezi funerare repetă, în mare, aceeași compoziție geometrică, având crucea ca motiv central și inscripția slavonă pe chenar, ca și piatra de pe mormântul lui Neagoe Basarab.

Dintre piesele sculptate în lemn s-au păstrat din Țara Românească ușile împărătești ale bisericii mănăstirii Cotmeana, cu o viziune decorativă tipic orientală, o ornamentică vegetală stilizată, și două cruci sculptate în lemn și ferecate în argint.

Moldova

În Moldova, tradiția statornicită în timpul lui Ștefan cel Mare de a împodobi lespezile funerare a continuat să rămână un gen specific de sculptură decorativă. În marile ctitorii domnești (Probota, Moldovița, Bistrița, Slatina, Sucevița) sau cele boierești (Humor), în camera mormintelor sau în pronaos se găsesc numeroase pietre funerare, așezate fie la nivelul solului, fie înălțate pe un soclu.

Cele mai interesante piese de sculptură funerară se păstrează la Probota (Petru Rareș, doamna Elena, Ștefan Rareș). Cu toate că se reia atât vechiul motiv al palmetei, cât și compoziția de pe lespezile mormintelor familiei lui Ștefan cel Mare de la Putna, totuși în sculptura funerară de la Probota apare o tematică decorativă nouă, mai complexă decât a palmetei, inspirată din brocardurile și țesăturile care veneau din Orient și din Occident. De la elementele geometrice se trece la cele florale, puternic stilizate, fenomen întâlnit și în celelalte arte aplicate din Moldova în acest secol.

Adevărate opere de artă sunt și stemele sculptate în piatră. Pe unele pietre funerare, precum și în pisaniile bisericilor (Probota, Biserica, Sfântul Dumitru din Suceava), apare capul de bour, cu stema între coarne, având soarele în dreapta, luna în stânga.

În Moldova, sculptura în lemn a cunoscut o înflorire neobișnuită până atunci. S-a păstrat o mare varietate de piese: iconostase, jilțuri, strane, tetrapode, analoage etc., remarcabile prin unitatea de stil și de concepție. Piesele respective au o ornamentație bogată, cu motive variate, între care unele de tradiție populară, asemănătoare crestăturilor țărănești. La piesele de mobilier predomină motivele geometrice și vegetale stilizate (frunze, conuri de brad, fructe). Se observă și prelucrarea unor motive importate din Occident sau Orient (de pildă, motivul gotic, întâlnit în Transilvania, compus din semicercuri și ogive, cercuri și inimi întretăiate). Dintre motivele decorative orientale, amintim „entrelacul”, format din împletituri care se înlănțuie sau se întretaie, și palmeta, motiv devenit clasic în sculptura moldovenească din secolele XV-XVI.

Între piesele mai reprezentative se pot menționa: jilțurile de la Probota, Voroneț, Moldovița și Slatina, stranele de la Humor și Râșca, tetrapodul de la Probota, o ușă la Tazlău (lucrată de «Cozma meșter», în 1596). Un exemplu unic ne oferă jilțul de la Voroneț, lucrat din dispoziția lui Grigorie Roșca, pe care se află sculptată o friză cu oameni și animale într-o scenă de vânătoare.

Iconostasele folosesc aproape exclusiv elemente vegetale stilizate, pe suprafețe mari, rândurile de icoane fiind despărțite prin frize sculptate. Cele mai impunătoare și mai izbutite sub raport artistic, adevărate capodopere ale genului, sunt iconostasele de la Voronet, Humor și Moldovita, cu reliefurile acoperite în întregime cu aur. Cel de la Moldovița a fost lucrat de popa Gavriil din Suceava, în anul 1593.

Deosebit de interesante sunt și crucile sculptate miniatural și apoi ferecate. Axul vertical, precum și brațul (sau brațele) transversale sunt sculptate cu multă migală, cu scene biblice, rareori cu figuri de sfinți. Câteva din aceste piese sunt lucrate de meșteri români: „popa Nichifora” de la Neamț, de la care au rămas două cruci, una lucrată pentru Grigorie Roșca (32 scene), alta pentru Grigorie I, „maistorul Dosoftei” de la Putna, care a lucrat o cruce tot cu 32 de scene - dăruite Slatinei de postelnicul Matei Crăciun, popa Ion și alții (o cruce la Agapia în 1593).

Secolul XVII

Introducere

Sculptura în piatră cunoaște o nouă fază a evoluției sale. Repertoriul ornamental, de regulă geometric, din secolul anterior, este înlocuit treptat cu o luxuriantă ornamentație florală de tip occidental. Aceasta se va generaliza către sfârșitul secolului al XVII-lea, precum și în cel următor.

Țara Românească

Exemple

Gligorie Cornescu, cel care a lucrat la Cetățuia, a fost adus în Țara Românească pentru restaurarea sculpturii în piatră de la Biserica Neagoe Basarab de la Argeș și pentru lucrarea unor pietre de mormânt de la Cotroceni.

Un alt grup de sculptori s-a putut forma sub conducerea lui Lupu Sărățean, autor al sculpturilor ctitoriilor spătarului Mihai Cantacuzino. Acesta a adus din Italia și pe meșterul Mira, care a lucrat la biserica mănăstirii din Râmnicu Sărat și la altele.

Caracteristici specifice

Ceea ce caracterizează activitatea acestor meșteri pietrari este noua lor viziune artistică, îmbogățirea și înnoirea formelor, felul de îmbinare al motivelor florale și vegetale, dispuse pe vrejuri și din care răsăreau alte frunze și tulpini. Florile se împletesc armonios și cu unele elemente împrumutate din ornamentica Renașterii și a barocului (scoica, mascaronul – cap fantastic sau grotesc de om sau animal, capul de înger înaripat ș.a.).

Alteori, la combinațiile floral-vegetale se adaugă elemente figurative (păsări, animale, dintre care unele fantastice, delfini, lei etc.), apoi motive heraldice. Deși avem un repertoriu eteroclit, meșterii au izbutit să mențină un echilibru decorativ, chiar în cele mai bogate ansambluri sculptate.

Sunt reprezentative pentru noul stil portalurile, lespezile de morminte, pridvoarele de la bisericile Doamnei, Cotroceni, Hurezi, Doicești, Brâncoveni, Cozia, Colțea, Sfântul Gheorghe-Nou, Antim, iar mai târziu Văcărești, Stavropoleos, foișorul zis al lui Dionisie de la Hurezi ș.a.

Sculptura în lemn

În sculptura în lemn se folosesc de asemenea motive vegetale și zoomorfe. Pentru prima jumătate a secolului sunt reprezentative: tâmpla bisericii schitului Crasna (care are pictați, la baza crucii, pe Matei Basarab și mitropolitul Ștefan), tâmpla bolniței de la Bistrița (ușa acestei bolnițe a fost lucrată de un ieromonah Vasile în 1654), ușa bisericii Sfinții Împărați din Târgoviște ș.a.

Către sfârșitul secolului, sculptura în lemn ajunge la deplina sa maturitate, cu ornamentație preponderent vegetală (vrejuri, frunze, fructe, flori), la care se adaugă motivele zoomorfe și antropomorfe, ca urmare a pătrunderii elementelor Renașterii și barocului. Putem aminti aici iconostasele (tâmplele) bisericilor de la Cotroceni, Filipeștii de Pădure, Măgureni, Domnească din Târgoviște, Arnota (1694), Hurezi (biserica mare și paraclisul), Colțea, Fedeleșoiu, ușile de la Tismana (lucrate de meșterul Nichita), mobilierul de la Hurezi, Colțea ș.a.

Se pare că tot secolului al XVII-lea îi aparține tâmpla bisericii din Bungard, ridicată de „companiștii greci” din Sibiu (probabil a fost dăruită de soția lui Șerban Cantacuzino). Este o piesă de mare valoare artistică, lucrată în lemn de tisă, poleită cu foițe de aur (azi se păstrează în capela Institutului Teologic din Sibiu).

Moldova

Dacă în domeniul picturii în Moldova nu sunt opere reprezentative, în schimb sculptura în piatră a cunoscut o înflorire considerabilă. Ea tinde să ia locul picturilor exterioare din secolul al XVI-lea, repertoriul ornamental primind o varietate necunoscută până atunci.

Impresionează în chip deosebit decorația sculptată a fațadelor bisericii Sfinții Trei Ierarhi din Iași, acoperite în întregime cu minuțioase sculpturi în piatră, de inspirație orientală, cu împletituri și palmete tradiționale, cu motive geometrice și motive florale de inspirație orientală (armeano-georgiană, arabo-turcă, persană), dispuse în benzi orizontale.

Meșterii decoratori au fost, desigur, orientali, familiarizați cu astfel de podoabe sculpturale. Demne de remarcat sunt și decorațiile sculptate de la Dragomirna, Golia, numeroasele pietre de mormânt din biserici și mănăstiri, pisaniile, în care apare stema țării ș.a. De notat că la fondul tradițional se adaugă o viziune decorativă barocă, atât la sculptura în piatră, cât și la cea în lemn.

Secolul XVIII

Perspectivă generală

Arta românească în toate formele ei de manifestare - arhitectură, pictură, sculptură, broderie, argintărie, miniatura, xilogravură etc. - a intrat într-o fază de decadență, fiind ultima fază a artei românești medievale. Aproape toate aceste genuri de artă se îndepărtează de modelele tradiționale din secolele anterioare, căutând forme noi, prin adaptarea unor elemente venite din afară, mai cu seamă din stilul baroc.

Astfel, față de secolele anterioare, artele decorative au fost în vădit declin, încât piesele realizate acum nu mai pot fi puse alături de cele din trecut.

Sculptura în lemn

În ce privește sculptura în lemn, s-au păstrat câteva piese de o mare valoare artistică: iconostase, strane, scaune arhierești, tetrapoade, sfeșnice, uși de biserici, lucrate în stilul școlii brâncovenești de sculptură. Piesele cele mai reprezentative se găsesc în biserica Stavropoleos din București: iconostasul, scaunul domnesc (cu stemele unite ale Moldovei și Țării Românești), scaunul arhieresc ș.a.

Sculptura în piatră

Sculpturi valoroase în piatră în stilul specific epocii brâncovenești existau la mănăstirile Văcărești și Pantelimon (azi demolate), la bisericile Crețulescu și Stavropoleos din București, foișorul lui Dionisie de la Hurezi (unde a lucrat pietrarul Iosif), biserica din Baia de Fier ș.a.

Pe lângă repertoriul de motive cunoscut, mai ales vegetale, apar elemente decorative baroce (scoica sau cornul abundenței ș.a.). Către sfârșitul secolului apare o sculptură în lemn de factură populară, cu motive geometrice străvechi și unele florale, în culori deosebit de armonioase. Meșterii provin din popor, de puține ori din rândul preoților de mir și al călugărilor.

Aici, împletirea elementelor tradiționale cu cele de artă barocă este evidentă, mai ales în a doua jumătate a secolului.

Secolul XIX

A se vedea și

Surse

  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
  • Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.