Mănăstirea Voroneț

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mănăstirea Voroneț
Mănăstirea Voroneț
Jurisdicție Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Tip călugărițe
Înființată 1488
Ctitori Ștefan cel Mare
Stareț stavrofora Irina Pântescu
Mărime aprox. 25 călugărițe
Localizare   Gura Humorului,
județul Suceava
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri Sf. Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie)
Site web oficial


Mănăstirea Voroneț este o mănăstire ortodoxă din România situată în fostul sat Voroneț (în prezent un cartier al orașului Gura Humorului), județul Suceava, aflată în arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Este una dintre cele mai vestite ctitorii ale lui Ștefan cel Mare.
Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial.[1]. De asemenea, Mănăstirea Sucevița este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare SV-II-a-A-05675.[2]

Istoric

Conform tradiției, la Voroneț exista un mic schit de lemn, unde trăia Daniil Sihastrul, cel căruia Domnul Ștefan cel Mare i-a cerut sfat și ajutor atunci când ajunsese la un moment de cumpănă în timpul luptelor cu turcii. Cercetări recente arată că Daniil nu a fost o figură legendară ci o personalitate istorică reală. Printre pietrele funerare de la Voroneț se află și o lespede cu inscripția: „Acest mormânt este al părintelui nostru David, ca schimnic Daniil”.

Prima atestare documentară a Mănăstirii Voroneț datează de la 22 ianuarie 1472, când Ștefan cel Mare dădea călugărilor de la Voroneț (care îl aveau ca egumen pe Misail) o scutire de vamă pentru „două măji de pește care vor fi aduse de la Chilia sau din altă parte”.

În locul vechiului schit de lemn, Ștefan cel Mare a ridicat actuala biserică, cu hramul Sfântul Gheorghe. Din pisania bisericii rezultă că lucrările de construcție au durat de la 26 mai până la 14 septembrie 1488, deci mai puțin de patru luni.

Cronicarul moldovean Ion Neculce descrie astfel întemeierea mănăstirii[3]:

Iară Ștefan-Vodă, mergând de la cetatea Neamțului în sus pre Moldova, au mersu pe la Voroneț, unde trăia un părinte sihastru, pre nume Daniil, și bătând Ștefan-Vodă în ușa sihastrului să-i descuie, au raspunsu sihastrul să aștepte Ștefan-Vodă afară până ce și-a istovi ruga. Și după ce și-au istovit sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pre Ștefan-Vodă și s-au ispovedit Ștefan-Vodă la dânsul. Și au întrebat Ștefan-Vodă pre sihastru ce va mai face, că nu poate să să mai bată cu turcii: închina-vă țară la turc, au ba? Iar sihastrul a dzis să nu o închine, că războiul este al lui, numai, după ce va izbândi, să facă mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe, să fie hramul bisericii...

În 1547, sub oblăduirea mitropolitului Grigorie Roșca (văr al voievodului Petru Rareș), bisericii i s-a adăugat un pridvor închis și a fost pictată atât în interior cât și la exterior.

Viața monahală de la Voroneț s-a întrerupt în anul 1785, după anexarea Bucovinei la Imperiul Habsburgic. A fost reluată în anul 1991, de data aceasta ca o obște de călugărițe.

Arhitectură

Frescă exterioară („Judecata de apoi”)

Biserica Mănăstirii Voroneț are un plan trilobat, având turla cu boltă deasupra naosului. Ea face parte dintre puținele monumente de arhitectură religioasă din Bucovina care și-a păstrat forma inițială. Singura excepție este adăugarea unui pridvor, inițiată la 1547 de către mitropolitul Grigorie Roșca, văr al voievodului Petru Rareș. Acest pridvor închis reprezintă o soluție arhitectonică particulară, în cadrul căreia arhitectura este vizibil subordonată decorului pictat, peretele dinspre apus al pridvorului fiind un perete plin, fără nicio deschidere. Pictarea zidurilor exterioare, din temelie până la streașina, este o lucrare ce a dat edificiului o mare strălucire.[4]

Biserica este o construcţie din zid de piatră, gros de peste un metru, în formă de cruce, cu interiorul împărţit în altar, naos, pronaos şi pridvor închis. Altarul este luminat natural de o fereastră mare la răsărit şi câte una mică pe laterale. Catapeteasma bisericii este lucrată din lemn de tisă aurit, uşile împărăteşti fiind o adevărată capodopera de sculptură în lemn. Naosul, având absidele puţin pronunţate în adâncime, este delimitat de pronaos printr-un zid de peste un metru grosime, care lasă o deschidere cât o uşă obişnuită. Deasupra naosului se află o turlă mare, circulară, luminată de patru ferestre. Pronaosul este luminat de câte o fereastră pe fiecare parte. În partea din dreapta a pronaosului se găsește mormântul schimonahului Daniil (prăznuit la 18 decembrie), primul stareţ al Mănăstirii Voroneț.[5]

Catapeteasma bisericii are o mare valoare artistică, fiind confecționată din lemn de tisă aurit. Ușile împărătești sunt o adevărată capodoperă de sculptură în lemn. De asemenea, se remarcă din punct de vedere artistic, și tronul mitropolitului Grigorie Roșca.

Mănăstirea Voroneț este împrejmuită de ziduri groase, ca de cetate, acestea neavând totuși dimensiunile și masivitatea celor de la mănăstirile Putna, Moldovița sau Sucevița.

Iconografie

Pictura interioară

Sf. Daniil Sihastrul, frescă de la Mănăstirea Voroneț

În naosul bisericii se află tabloul votiv al ctitorului mănăstirii, Ștefan cel Mare și Sfânt, pictat în anul 1496. Acesta este reprezentat, împreună cu Doamna Maria-Voichița și moștenitorul tronului, Bogdan, închinând (prin mijlocirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe) această mănăstire Mântuitorului Iisus Hristos ca mulțumire că l-a sprijinit în lupta împotriva cotropitorilor turci.

În stânga ușii de la intrare este zugrăvit chipul aureolat al Sf. Cuvios Daniil Sihastrul[6].

Pictura exterioară

Mănăstirea Voroneț, considerată de unii specialiști ca o adevărată „Capelă Sixtină a Orientului", este pictată în întregime și la exterior cu icoane și scene ilustrative din Sfânta Scriptură.

Culoarea predominantă a frescelor este inconfundabilul „albastru de Voroneț”, considerat de specialiștii în arte plastice ca unic în lume și comparat cu roșul lui Rubens sau verdele lui Veronese.

Pe fațada de vest (peretele apusean al pridvorului închis) se remarcă îndeosebi marea frescă reprezentând „Judecata de Apoi”. Pe peretele sudic este pictată pe fond albastru genealogia Domnului nostru Iisus Hristos („Arborele lui Iesei”). Pe coloane sunt pictați și filozofi greci și latini, printre care Platon și Aristotel. În absidele laterale atrag atenția chipurile ascetice ale mai multor Sfinți Mucenici și Părinți ai Bisericii.

Celebrele culori albastru de Voroneţ, roşu de Humor sau verdele mănăstirii Arbore au rezistat peste 450 de ani ploilor şi îngheţurilor. Ce au ele atât de special? Experţii caută încă răspunsul. Cercetătorii au descoperit că la baza albastrului de Voroneţ stă o rocă albastră numită azurit, extrasă în prezent numai din mine aflate în China, Franţa sau Africa.[7]

Mănăstirea Voroneț în prezent

Legenda originii Mănăstirii Voroneț unește două mari personalități ale destinului național românesc: ctitorul mănăstirii, Ștefan cel Mare și Sfânt, și Sf. Cuvios Daniil Sihastrul, primul stareț al mănăstirii, sihastru și duhovnic vestit. O sfântă candelă aprinsă veghează mormântul Sf. Daniil Sihastrul, de unde obștea mănăstirii ia lumina și binecuvântarea pentru slujbele de dimineață, după-amiază și de la miezul nopții.

Note

Legături externe