Mitrofan al Buzăului
| |
| Afiliere canonică (jurisdicție) |
Biserica Ortodoxă Română |
| Funcția episcopală | |
| Reședință | Buzău |
| Titlul | Episcop |
| Formulă de adresare | Preasfinția Voastră |
| Perioada | 1691 - 1702 |
| Predecesor | |
| Succesor | Damaschin |
| Cariera ecleziastică | |
| Hirotonire preot | |
| Hirotonire episcopală | 1682, la Huși |
| Episcopi consecratori | |
| Titluri precedente (scaune episcopale) |
Episcop al Hușilor (1682-1686) |
| Alte funcții | |
| Date personale | |
| Data nașterii | secolul XVII |
| Locul nașterii | Moldova |
| Data morții | 1702 |
| Locul morții | Buzău |
Mitrofan al Buzăului a fost un episcop de la sfârșitul secolului XVII - începutul secolului XVIII și unul dintre cei mai renumiți cărturari români ai vremii sale.
Episcopul Mitrofan a continuat munca mitropoliților Ungrovlahiei, Ștefan și Teodosie prin tipărituri slavo-române, care reprezintă faza de tranziție spre deplina românizare a slujbelor bisericești. El poate fi socotit ca un precursor al introducerii definitive a limbii române în biserică, desăvârșită câțiva ani mai târziu de mitropolitul Antim Ivireanul, ucenicul său.
Viața
Înainte de arhierie
Mitrofan s-a născut în Moldova. A intrat în cinul monahal la Mănăstirea Bisericani. La îndemnul Mitropolitului Dosoftei al Moldovei a deprins meșteșugul tiparului, ajungând meşter tipograf și lucrând la Iași, sub îndrumarea acestuia.[2] Numele său apare menționat în tipăriturile „Psaltirea slavo-română” (1680), „Molitvelnicul de-nțeles” (1681) și „Viața și petrecerea sfinților” (1682).
Tot în acea perioadă, la solicitarea patriarhului Dositei al Ierusalimului, a pus bazele unei tipografii grecești la Mănăstirea „Cetățuia” din Iași, unde a tipărit cartea patriarhului Nectarie, „Întâmpinare în contra primatului papei” (1682), precum și cartea lui Simeon al Tesalonicului „Dialog contra ereziilor”.[3]
Episcop de Huși
Spre sfârşitul aceluiași an (1682) a fost ales episcop al Hușilor, păstorind credincioșii din acea eparhie până în vara anului 1686.[2] În 1686 regele polon Jan Sobieski, retrăgându-se din Modova după campania sa antiotomană, a luat cu el, tezaurul Mitropoliei şi moaştele Sf. Ioan cel Nou ca pradă de război, dar și pe Mitropolitul Dosoftei ca ostatic.
În această situație, Mitrofan s-a refugiat în Țara Românească, unde Domnul acesteia, Șerban Cantacuzino, mare iubitor de cultură și protector al Sfintei Biserici, l-a primit cu brațele deschise, însărcinându-l mai întâi cu conducerea tipografiei domnești din București, unde acesta a tipărit Biblia de la București[4], prima traducere integrală a Bibliei în limba română, un adevărat monument al limbii române vechi, care a jucat un rol major în dezvoltarea limbii literare[5].
Tot aici a mai tipărit „Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur” (1691) traduse în românește de frații Radu și Șerban Greceanu precum și câteva cărți grecești.
Episcop de Buzău
La 10 iunie 1691 a fost ales episcop al Buzăului, fiind propus și susținut de Sf. Voievod Constantin Brâncoveanu. Acolo a înfiinţat prima tipografie din acest oraș, formând un grup de meșteri tipografi şi gravori.[2]
Episcopul, ca ucenic al marelui cărturar Dosoftei, era unul din cei care au sprijinit românizarea slujbelor bisericești. Dar acest lucru era greu de înfăptuit dintr-odată, pe de o parte, pentru că munca de traducere era grea și plină de răspundere, iar pe de altă parte, pentru că tradiția slavonă era încă destul de puternică. De aceea, episcopul Mitrofan a urmat pilda mitropolitului Teodosie și a înaintașului acestuia, Ștefan, de a traduce în românește numai îndrumările tipiconale, sinaxarele, paremiile, Apostolul și Evanghelia, precum și unele ectenii, lăsând cântările și rugăciunile în slavonește.
Dintre cărțile tipărite de el la Episcopia Buzăului s-au păstrat:
- Pravoslavnica Mărturisire a lui Petru Movilă, prima traducere în românește (1691)
- Cele 12 Mineie (1698), tipărite pentru prima oară în țările române. Aveau tipicul, paremiile și sinaxariul în română și restul în slavonă.
- Evhologhionul (1699-1701)
- Octoihul (1700)
- Triodul (1700)
- Penticostarul (1701)
- Liturghierul (1702)
Preasfinția Sa Mitrofan a trecut la cele veșnice în anul 1702. El este și ctitor al schitului din Bonțești (astăzi în comuna Cârligele, județul Vrancea).
Școala de tipografie
Între numeroșii tipografi și gravori care s-au format în jurul său poate fi amintit Antim Ivireanul însuși, care i-a urmat la conducerea tipografiei domnești din București, apoi: Ioanichie (loan) Bacov (Băcăuanul), Chiriac Moldoveanul, și mulți alții[1].
Note
- ↑ 1,0 1,1 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
- ↑ 2,0 2,1 2,2 Dicționarul teologilor români: MITROFAN, episcop.
- ↑ Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908, p. 210
- ↑ Andrei Butu: Episcopul Mitrofan al Buzăului, „un nou Coresi” al artei tipografice, 28 noiembrie 2019, Ziarul Lumina, accesat 8 aprilie 2023
- ↑ Dicţionar Enciclopedic, Editura Enciclopedică, București, 2009, ISBN 973-45-0046-5
Bibliografie
- Cocora, Gabriel, Un mare tipograf român în circuitul european în secolul 17: episcopul Mitrofan al Buzăului, în Tipar și cărturari, Editura Litera, 1977.
- Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.