Iisus Hristos

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Fiul)
Salt la: navigare, căutare
Iisus Hristos Pantocrator, icoană aflată la Mânăstirea sârbească Hilandar, din Muntele Athos, Grecia. Datare: cca.1260–1277
Acest articol face parte din seria
Țara Sfântă și Iudaismul
în timpul Mântuitorului
Curente religioase și partide politice
SaducheiiFariseii
EsenieniiZeloțiiIrodienii
Instituții
Sanhedrinul
Templul din Ierusalim
Oameni
Irod cel MareArhelauIrod Antipa
Irod Agripa al II-lea
Pilat din Pont
AnnaCaiafa
Iosif din ArimateeaFariseul Nicodim
Femeile mironosițe
Fotini samarineanca
Irodiada
Locuri
Ierusalim
BetleemNazaret
Muntele Tabor
BetaniaGhetsimaniMuntele Măslinilor
Golgota
SamariaIerihon
Cezareea
Editați această casetă


Iisus Hristos (gr. Ἰησοῦς – Iēsoûs; aramaică ישוע – Ieșua sau Ieșu) este Fiul lui Dumnezeu (Matei 7.21, 10.32, 12.50, 15.13, 16.17, etc.) și Dumnezeu adevărat (Ioan 10.30, 17.22) (a doua Persoană din Sfânta Treime, alături de Dumnezeu Tatăl și de Duhul Sfânt), Cuvântul sau Logosul (Ioan 1.1) întrupat pentru mântuirea omului din Duhul Sfânt și Fecioara Maria (Matei 1.18, Luca 1.35), Doctorul tuturor bolilor și neputințelor (Matei 11.5, 8.17), Învățătorul absolut (Matei 23.8, Luca 10.25), Mare Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec[1] și Judecător suprem (Ioan 5.22), Unsul lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 4.26) (Hristos[2] sau Mesia), Domnul împăraților pământului (Apocalipsa 1.5), Mielul lui Dumnezeu ce ridică păcatul lumii[3], Fiul Omului[4], Lumina Lumii (Ioan 8.12), Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14.6), Păstorul[5] cel bun (Ioan 10.11, 14) care și-a pus sufletul pentru oile Sale (Ioan 10.11), Întâiul-născut din morți (Apocalipsa 1.5) sau Pârga celor adormiți (1 Corinteni 15.20), Vița adevărată (Ioan 15.1, 5), Pâinea vieții (Ioan 6.35, 6.48), vie, care S-a pogorât din cer (Ioan 6.51), Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Începutul și Sfârșitul (Apocalipsa 22.13, 1.8, 1.11).

Nașterea lui Iisus din Duhul Sfânt și din Maria Fecioara a fost vestită Mariei de îngerul Gavriil (Luca 1.26–38) și lui Iosif în vis de către un înger (Matei 1.18–25). Iisus s-a născut în Betleemul din Iudeea[6] într-o iesle (Luca 2.7, 12, 16) fiindcă nu mai era loc de găzduire la han (Luca 2.7). Trei magi de la răsărit au venit să se închine lui Iisus, Regele iudeilor, și i-au adus daruri (aur, tămâie, smirnă). Niște păstori de pe câmp au fost vestiți de îngeri de nașterea lui Iisus și au mers să-L vadă, răspândind apoi vestea bună a nașterii Mântuitorului. Familia Mântuitorului a fugit împreună cu Iisus în Egipt[7] pentru a scăpa de furia criminală a lui Irod cel Mare (Matei 2.13–18), care-și vedea amenințată domnia de nașterea împăratului iudeilor (Matei 2.2)[8]. Cei trei s-au întors în Israel după moartea lui Irod cel Mare, dar au evitat să meargă în Betleem de frica lui Arhelau, fiul fostului rege, și, la porunca îngerului, au mers să locuiască la Nazaret.[9] Acolo Iisus a practicat tâmplăria (Marcu 6.3), meserie care a avut-o și Iosif (Matei 13.55). Iisus a fost botezat de Ioan Botezătorul, primind pe Duhul Sfânt și fiind recunoscut de Dumnezeu drept Fiu al Său (Matei 3.13–17) și apoi a învins cele trei ispite ale Celui rău[10]. A propovăduit evanghelia Împărăției Cerurilor cu putere[11] în Israel, inclusiv în predica de pe Munte și în numeroase pilde. Iisus a ales 12 apostoli și, însoțit de ei, a tămăduit toți bolnavii (orbii, surzii, muții, șchiopii, leproșii, slăbănogii etc.)[12], a scos demonii din cei posedați[13], a făcut minuni (potolirea mării și a vânturilor[14], pescuirea minunată[15], mersul pe apă[16], învierile din morți[17] precum învierea lui Lazăr[18], a fiului văduvei din Nain[19], a Sa proprie[20] și a unor sfinți la învierea Sa[21][22], înmulțirea peștilor și pâinilor[23], prefacerea apei în vin[24], ridicarea Sa la cer[25] etc), i-a criticat pe unii farisei[26], saduchei[27], cărturari.[28] A fost trădat de Iuda Iscarioteanul, unul din ucenicii săi[29], care l-a vândut pentru treizeci de arginți[30] preoților cei mai de seamă care îi doreau moartea din invidie[31], pentru că-și simțeau amenințate privilegiile. În chip profund nedrept Sinedriul condus de Caiafa îl găsește vinovat de blasfemie[32][33]infracțiune pedepsită cu moartea în legea ebraică.[34]Este răstignit[35]la cererea mulțimilor care fuseseră ațâțate de arhierei și bătrâni să ceară eliberarea ucigașului Baraba[36][37] și cu acordul lui Pilat din Pont, procuratorul Iudeii[38] care, amenințat de iudei că nu este prieten cu Cezarul (Tiberius) dacă-l eliberează pe Iisus[39], a vrut să facă pe plac mulțimii[40] A treia zi a înviat[41], s-a arătat Mariei Magdalena[42] și apostolilor de mai multe ori.[43] Iisus i-a trimis pe apostoli să boteze în numele Sfintei Treimi, să propovăduiască evanghelia și să tămăduiască pe cei bolnavi.[44] După 40 de zile S-a ridicat la cer[45] și șade de-a dreapta Tatălui[46][47], de unde va veni a doua oară[48] pe norii cerului[49] împreună cu îngerii Săi[50], pentru a judeca viii și morții la sfârșitul veacurilor.[51].

Sărbătorile în cinstea Mântuitorului din timpul anului sunt: Nașterea Domnului (sau Crăciunul) la 25 decembrie, Botezul Domnului (Boboteaza) la 6 ianuarie, Tăierea împrejur a Domnului la 1 ianuarie (8 zile după Naștere), Întâmpinarea Domnului (Stretenia) la 2 februarie (40 zile după Naștere), Floriile (Intrarea Domnului în Ierusalim – cu o săptămână înainte de Paști), Schimbarea la față la 6 august Învierea Domnului (Paștele), Înălțarea la cer a Domnului (la 40 de zile de la Înviere) și Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie). La acestea se adaugă Duminica (Ziua Domnului), care este zi de odihnă și sărbătoarea săptămânală a creștinilor, fiind ziua în care a înviat Mântuitorul.[52]

Iisus înainte de întrupare

Iisus înainte de Creație, adică înainte de Univers, timp și istorie

Nașterea din Dumnezeu Tatăl

Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul–Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii.
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
Născut, nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Astfel, prin nașterea dumnezeiască s-a născut o nouă Persoană, dar nu o nouă ființă.

Numele lui Iisus înainte de întrupare sau nașterea din Fecioara Maria

Numele lui Iisus înainte de întrupare sau nașterea din fecioara Maria a fost Cuvântul lui Dumnezeu. Despre Cuvântul lui Dumnezeu aflăm din Ioan 1.1 că a existat de la început:

Ioan 1.1 La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul.

Iisus Hristos și Creația

Evanghelistul Ioan Îl arată pe Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, ca având un rol activ în crearea lumii:

Ioan 1.3 Toate prin El s-au făcut; și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut.

Hristos este:

Născut, nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.

Iisus în Vechiul Testament

Relatările din Vechiul Testament precedă cronologic epoca Întrupării Domnului, păstrată în Noul Testament, și o prefigurează. Astfel, în mai multe cărți din Vechiul Testament se face trimitere la Domnul Iisus Hristos, Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Unsul lui Dumnezeu și Mântuitorul așteptat de poporul ales.

Nașterea lumească din fecioara Maria sau întruparea

Evanghelistul Matei relatează cum Fecioara Maria, logodită fiind cu Iosif, înainte de a locui împreună, a rămas însărcinată miraculos de la Duhul Sfânt. La început Iosif, drept fiind, a vrut s-o lase pe ascuns, nevrând s-o dea în vileag.[53] Un înger i-a apărut în vis și i-a spus să nu-i fie teamă s-o ia pe Maria de soție, căci ea a rămas grea de la Duhul Sfânt și i-a transmis să-i pună pruncului numele Iisus, care înseamnă „Domnul este „cel ce dă mântuirea” iar Iosif a făcut întocmai. Magii de la răsărit au venit în Ierusalim, întrebând unde este „regele iudeilor” pentru că i-au văzut steaua și vor să I se închine. Regele Irod cel Mare s-a tulburat și i-a rugat pe magi să-l anunțe și pe el când vor găsi pruncul în Betleemul Iudeii pentru ca să I se poată închina și el.[54] Urmărind steaua pe cer, magii au găsit până la urmă locul unde se găseau pruncul și Fecioara Maria și s-au închinat Lui aducându-I aur, tămâie și smirnă. Magii au primit înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod cel Mare și au plecat spre țara lor pe altă cale. Îngerul Domnului i s-a arătat în vis lui Iosif și i-a spus să fugă în Egipt pentru că regele căuta pruncul să-L omoare. Irod cel Mare a dat poruncă să fie uciși toți pruncii de până în doi ani însă Iosif și familia sa erau deja în Egipt. La moartea lui Irod cel Mare un înger i-a anunțat că se pot întoarce în Israel și Iosif vine în Israel dar se teme să meargă în Iudeea căci acolo domnea Arhelau, fiul lui Irod cel Mare. Sfătuit din nou în vis, se așeză în părțile Galileii și anume în Nazaret, pentru a împlini proorocia că Iisus va fi chemat nazirinean(Matei 1.18–2.23).

Luca începe relatarea cu nașterea lui Ioan Botezătorul. Un înger îi apare preotului drept Zaharia și îi spune că Elisabeta, soția sa, va avea în sfârșit un copil, căruia trebuie să-i pună numele de Ioan și că astfel rugăciunile sale au fost ascultate. Și fiindcă Zaharia se îndoiește spunând că ei sunt prea bătrâni și că Elisabeta e stearpă, îngerul îl pedepsește lăsându-l mut. În a șasea lună de sarcină, îngerul Gavriil îi apare Fecioarei Maria căreia îi spune că va naște un fiu, căruia îi va pune numele Iisus și că acesta va fi Fiul lui Dumnezeu și o anunță și de nașterea lui Ioan Botezătorul de către ruda ei, Elisabeta. Maria pleacă din cetatea Nazaret din Galileea spre rubedenia ei și, ajunsă acolo, i se închină iar atunci pruncul săltă de bucurie în pântecele Elisabetei care se umple de Duh Sfânt și începe să proorocească. La tăierea împrejur (în ziua a opta), Elisabeta a insistat să-i pună numele de Ioan deși toți vroiau să-i pună numele Zaharia după tatăl său. Dreptul Zaharia a scris pe tăblița că vrea să-i pună și el numele de Ioan și atunci i s-a dezlegat limba și a început să proorocească. La recensământul populației, pe când Quirinus guverna în Siria, și împăratul roman era Cezar August, Maria și Iosif au plecat spre Betleem pentru ca el era din casa și seminția lui David. Și venindu-i sorocul să nască, ea a făcut aceasta în iesle pentru că nu mai era loc la han. Un înger a apărut în miez de noapte unor păstori care-și păzeau turmele și le-a binevestit, anunțându-i că S-a născut Mântuitorul iar ei au venit să-L vadă și au răspândit vestea printre oameni (Luca 1.1–2.20).

Copilăria și adolescența

Iisus a fost găsit de părinții săi învățând în Templu, aceștia crezându-l pierdut. Găsirea în Templu (Luca 2.41–52) este singurul eveniment dintre copilăria lui Iisus și botezul său menționat în vreuna din cele patru evanghelii (Luca 3.23). După petrecerea praznicului Paștilor la Ierusalim împreună cu familia, Iisus, în vârstă de 12 ani, a rămas la Ierusalim, fără ca părinții lui să-și dea seama de aceasta decât după ce merseseră cale de o zi. Ei s-au întors și au început să-l caute pe la rude și cunoscuți. În cele din urmă au ajuns la Templu, unde l-au găsit șezând în mijlocul învățătorilor, ascultându-i și punându-le întrebări, iar toți care-l auzeau rămâneau uimiți de priceperea și răspunsurile lui. Când Maria îl mustră pe Iisus, spunându-I că L-au căutat îngrijorați, El le răspunde că nu trebuiau să-L caute nicăieri, ci să știe că se află în casa Tatălui Lui, răspuns pe care ei nu l-au înțeles. Apoi a mers cu ei în Nazaret și le-a fost supus. Iisus creștea în înțelepciune și era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor (Luca 2.41–52).

Tinerețea

Iisus a fost tâmplar (Marcu 6.3), ca și Iosif.[55]

Biruirea celor trei ispite

După ce Iisus este recunoscut de Dumnezeu drept Fiul Său preaiubit, El a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de diavol (Matei 4.1, Marcu 1.12, Luca 4.1). Iisus a postit acolo patruzeci de zile și patruzeci de nopți iar la urmă a flămânzit (Matei 4.2, Marcu 1.13, Luca 4.2). Marcu arată că a stat acolo împreună cu fiarele sălbatice și era slujit de îngeri.(Marcu 1.13) Satana îl ispitește de trei ori. Prima oară îi spune: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu poruncește ca aceste pietre să se facă pâini” la care Iisus îi răspunde că este scris „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4.4, Deuteronom 8.3, Luca 4.4), citând un fragment din Deuteronom (Deuteronom 8.3). A doua oară îl duce în sfânta cetate, pe streașina Templului și îi spune: „Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine și Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbești de piatră piciorul Tău” (un citat din Psalmi 90.11–12 sau în traducerile protestante Psalmi 91.11–12) la care Iisus îi răspunde că „de asemenea este scris „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău” (Matei 4.7, Luca 4.9–12), invocând tot un fragment din Deuteronom (Deuteronom 6.16). A treia oară, diavolul îl duce pe un munte foarte înalt și îi arată toate împărățiile lumii și strălucirea lor și îi zice: „Acestea toate Ți le voi da Ție, dacă vei cădea înaintea mea și Te vei închina mie.” (Matei 4.8–9) la care Iisus îi răspunde: „Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini și Lui singur să-I slujești” (Matei 4.10), citând din nou un fragment din Deuteronom (Deuteronom 6.13, 10.20). Luca adaugă „căci mie îmi este dată (lumea cu slava ei) și eu o dau cui vreau” (Luca 4.6). Așadar e vorba întâi de ispita trupească a foamei, apoi ispita etalării puterii dumnezeiești și, în final, ispita bogăției și a slavei lumești. După biruirea celor trei ispite, au apărut din nou îngerii, care îi slujeau (Matei 4.11).

Propovăduirea

Iisus a fost botezat de Ioan Botezătorul, primind pe Duhul Sfânt și fiind recunoscut de Dumnezeu drept Fiul al Său (Matei 3.13–17) și apoi a învins cele trei ispite ale Celui rău: ispita trupească a foamei, apoi ispita etalării puterii dumnezeiești, și în final ispita bogăției și a slavei (Matei 4.1–10). Iisus a ales 12 apostoli și, însoțit de ei, a tămăduit toți bolnavii (orbii, surzii, muții, șchiopii, leproșii, slăbănogii etc) (Matei 15.31, Luca 7.22), a scos demonii din cei posedați (Marcu 5.1–20, Luca 8.26–39, 4.31–37, 4.40–41, 6.18), a făcut minuni precum potolirea mării și a vânturilor (Matei 8.24–28), pescuirea minunată (Luca 5.1–10), mersul pe apă (Matei 14.25–31), învierile din morți (Ioan, cap 11, Luca 7.20–22, Matei 28.6–7, 1 Corinteni 15.4, Matei 27.52–53) precum învierea lui Lazăr (Ioan, cap 11), a fiului văduvei din Nain (Luca 7.11–22), a Sa proprie (Matei 28.6, Luca 24.6, Marcu 16.6) și a unor sfinți la învierea Sa (Matei 27.52–53), înmulțirea peștilor și pâinilor (Matei 14.19–21), prefacerea apei în vin (Ioan 2.1–10, 4.46), trecerea prin ușile încuiate după înviere, ridicarea Sa la cer (Faptele Apostolilor 1.9–11) etc. Și apostolilor le-au fost date în timpul vieții Mântuitorului unele puteri să tămăduiască, să scoată demonii, dar nu depline.[56] Iisus învață că Legea Vechiului Testament și proorocii se pot rezuma la respectarea poruncii iubirii lui Dumnezeu („Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău” — Deuteronom 6.5, 10.12, 30.6, Luca 10.27) și a a poruncii iubirii aproapelui („Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” — Levi 19.18, Matei 19.19, Marcu 12.31, Luca 10.27, Romani 13.9, Gal 5.14, Iac 2.8), asemănătoare primeia (Matei 22.35–40). A iubi pe Dumnezeu înseamnă a respecta poruncile Sale (Ioan 14.15, 21). A iubi pe aproapele înseamnă a-l ajuta, a-l milui, așa cum o face samariteanul milostiv (Luca 10.29–37).

De asemenea, Legea Vechiului Testament și proorocii sunt cuprinse în legea reciprocității, așa după cum învață tot Mântuitorul: „toate câte voiți să vă facă vouă oamenii, întocmai faceți-le și voi lor”(Matei 7.12; Luca 6.31).

Iisus desăvârșește (întregește) Legea Vechiului Testament, precum El Însuși ne încredințează: „Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc.” (Matei 5.17–19. 5.21–48). Astfel Iisus întregește înțelegerea unor porunci și reguli din Vechiul Testament referitoare la ucidere, împăcarea cu pârâșul, jurământ, atitudinea față de cel rău, preacurvie, iubirea vrăjmașilor etc. Mântuitorul instituie Legea nouă (Matei 26.28, Marcu 14.24) care cuprinde toate învățăturile, dispozițiile și regulile Legii Vechi, completate, desăvârșite de Iisus (Matei 5.21–48), dar fără sacrificiile rituale animale ale Vechiului Testament, care au fost înlocuite de Jertfa Sa de pe cruce (Matei 26.28, Marcu 14.24). Una dintre poruncile noi este aceea ca oamenii să se iubească unii pe alții așa cum i-a iubit Iisus pe oameni, acesta fiind semnul după care sunt recunoscuți de oameni ucenicii Mântuitorului, învață Iisus (Ioan 13.34–35). „Și nu există iubire mai mare decât aceea ca cineva să-și dea viața pentru prietenii săi”, așa cum a făcut-o Iisus, arată tot Mântuitorul (Ioan 15.13–15).

În predicile sale Iisus abordează toate problemele importante referitoare la morală, la existența pământească și cea viitoare.

Iisus învăța pe popor „cu putere”, nu cum îi învățau cărturarii pe iudei (Matei 7.29), folosind atât adresarea directă (ca de exemplu în Predica de pe munte), cât și parabolele (Ioan 16.25–29). Până și slujitorii fariseilor au spus că nu au auzit niciodată vreun om vorbind ca Iisus (Ioan 7.46).

Împărăția lui Dumnezeu nu vine în chip văzut, ci este înlăuntrul omului (Luca 17.20). Împărăția lui Dumnezeu se dobândește prin asalt, prin luptă spirituală. Oamenii trebuie să dea năvală pentru a pune mâna pe ea (Luca 16.16).

Iisus i-a criticat pe unii farisei (Matei, cap 23, Matei 15.1–20, Luca 11.44), saduchei (Matei 16.6), cărturari (Matei, cap 23, Matei 9.1–13, Matei 15.1–20, Marcu 12.38, Luca 11.44). Pe alții însă i-a lăudat precum se întâmplă în cazul fariseului Natanael despre care spune că este un israelit în care nu este vicleșug (Ioan 1.47) sau în cazul unui anumit cărturar despre care spune că nu este departe de împărăția lui Dumnezeu (Marcu 12–28–34). Cel mai lăudat este Ioan Botezătorul, despre care Iisus spune că este „cel mai mare dintre cei născuți dintre femei”(Matei 11.11).

Tămăduirile

Iisus, bunul păstor, sec al IV-lea

Orbii

Iisus tămăduiește: — doi orbi care se țineau după el și strigau: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David! și care, întrebați, spun că ei cred că pot fi vindecați. (Matei 9.27–31)

— niște orbi și șchiopi ce au venit la el la Templu. (Matei 21.14)

— un orb la Betsaida punându-i salivă pe ochi și punându-și de două ori mâinile peste el. După prima punere a mâinilor vedea oamenii ca niște copaci iar după a doua punere a mâinilor vedea deslușit toate lucrurile. (Marcu 8.22–26)

— un alt orb pe nume Bartimeu, care ședea lângă drum cerșind și care striga după el: „Fiul lui David, fie-Ți milă de mine!”. Iisus îl vindecă iar apoi acesta mergea după Iisus, slăvind pe Dumnezeu. Și tot poporul care văzuse dădea slavă lui Dumnezeu. (Luca 18.35–43)

— orbul din naștere care obișnuia să cerșească și care era orb pentru ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu (adică vindecarea de către Iisus, care este Dumnezeu Fiul). Acestuia Iisus îi unge cu tină ochii, îi spune să se ducă să se spele la scăldătoarea Siloamului și se vindecă. Fariseii conduc o adevărată anchetă căci tămăduirea unui orb din naștere era un lucru care nu se auzise niciodată că s-ar fi întâmplat. Cel tămăduit este chestionat și părinții săi confirmă că fiul lor era orb din naștere. Unii farisei spuneau că Iisus nu era de la Dumnezeu pentru că nu ținea Sabatul (căci tămăduirea fusese făcută în zi de Sabat), alții spuneau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Orbul devine ucenic al lui Iisus. (Ioan, cap 9)

— Un îndrăcit orb și mut. (pentru acuzele fariseilor și răspunsul lui Iisus vezi întreg fragmentul (Matei 12.22–37)

Surzii

Iisus tămăduiește un surd care era și gângav (vorbea anevoios) în ținutul Decapole. Iisus și-a pus degetele în urechile lui, a pus scuipat de-al Lui pe limba surdului, a privit la cer și a zis: „Deschide-te!”. Și urechile lui s-au deschis și limba i s-a dezlegat (Marcu 7.31–37).

Muții

Iisus, bunul păstor — pictură în catacombe din secolul al III-lea.

Iisus tămăduiește:

— un mut îndrăcit. Noroadele spuneau că nu s-a mai văzut așa ceva în Israel. Fariseii îl acuzau că scoate demonii cu domnul demonilor. (Matei 9.32–34) (Vezi răspunsul lui Iisus într-un caz similar Matei 12.22–37)

— un copil stăpânit din copilărie de un duh mut și surd, care vroia să-l omoare pe copil, aruncându-l când în apă, când în foc. Tatăl copilului îi spune lui Iisus că apostolii săi nu au putut să-l vindece apoi îi spune lui Iisus că dacă poate să-l vindece să o facă. Iisus îi spune că toate lucrurile sunt cu putință celui ce crede. Tatăl cu ochii în lacrimi spune: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”. Iisus a mustrat duhul spunându-i să iasă din copil și să nu se mai întoarcă, acesta a ieșit, scuturând copilul cu putere și lăsându-l ca mort. Dar Iisus l-a apucat de mână și copilul s-a sculat în picioare. Întrebat de apostoli de ce ei nu au putut să-l vindece, Iisus le spune că din pricina puținei lor credințe, adăugând că acel fel de draci ies numai cu rugăciune și post (Marcu 9.17–22). Apostolii nu țineau încă post câtă vreme mirele era cu ei, după cum spune Iisus (Marcu 2.19).

Șchiopii

Iisus a vindecat niște șchiopi ce au venit la el la Templu, împreună cu niște orbi (Matei 21.14).

Leproșii

Iisus a vindecat:

— un lepros care i-a spus: Doamne, dacă voiești, poți să mă curățești”. Iisus și-a întins mâna, S-a atins de el și a zis: „Voiesc, curățește-te!” și acesta s-a curățit. Apoi i-a spus să nu spună nimănui, să se arate preotului și să aducă darul rânduit de Moise spre mărturie lor (conform prescripțiilor din Levitic 14.2–7) (Matei 8.2, Luca 5.12).

— a vindecat 10 leproși care stăteau departe și strigau la Iisus „Iisuse, Învățătorule, ai milă de noi!” Iisus le spune să se ducă să se arate preoților (legea ebraică cerea ca cel care se vindecă să se arate apoi preoților) și pe drum au fost curățiți. Doar unul, samaritean s-a întors să-I mulțumească (Luca 17-19).

Slăbănogii

Iisus a tămăduit:

— un slăbănog care era robul unui sutaș care avea o credință nemaiîntâlnită de Iisus în Israel, după cum spune însuși Mântuitorul. Vindecarea se produce de la distanță printr-un simplu cuvânt așa cum cere sutașul, care se considera nevrednic pentru a-l primi pe Iisus în casă (Matei 8.5–10; Luca 7.1–10).

— un slăbănog care a fost adus pe un pat în fața lui prin acoperișul casei (Luca 5.17–26). Fariseii și unii cărturari (Matei 9.3) au început să cârtească zicând că Iisus hulește (ei credeau că Iisus era doar om și un om nu putea să ierte păcate, ci numai Dumnezeu, dar Iisus era și om dar și Dumnezeu în același timp). Iisus le spune: „iertate să-ți fie păcatele” pentru ca ei să știe că Fiul Omului (adică El) are putere pe pământ să ierte păcatele. Mulțimile, văzând acesta, s-au înspăimântat și au slăvit pe Dumnezeu, cel care dă oamenilor o astfel de putere (Matei 9.1–8). Slăbănogul s-a dus la casa sa slăvind pe Dumnezeu (Luca 5.25).

Alți bolnavi

Iisus Hristos, sec al IV-lea, pictură murală în catacombe

Iisus a mai vindecat pe:

— soacra lui Petru care era cuprinsă de friguri. Iisus s-a atins de mâna ei și frigurile au lăsat-o și ea îi slujea (Matei 8.14–15, Luca 4.38). Luca spune că Iisus a certat frigurile (Luca 4.39).

— un om cu mâna uscată. Fariseii l-au întrebat dacă este îngăduit a vindeca sâmbăta. Iisus le spune că sâmbăta omul își scoate oaia dintr-o groapă dacă ea cade, iar omul prețuiește mult mai mult decât o oaie. Așadar se cade a face bine și sâmbăta, încheie Iisus. Este motivul pentru care fariseii au început să se sfătuiască cum să-l piardă (adică să-l omoare – n.r) (Matei 12.9–14; Luca 6.6–11). Luca spune că Mântuitorul a mai zis: Vă întreb pe voi, ce se cade sâmbăta: a face bine sau a face rău? A scăpa un suflet sau a-l pierde? (Luca 6.9)

— a vindecat o femeie care avea de 12 ani o scurgere de sânge și care își cheltuise toți banii la doctori, rezultatul fiind că-i mergea și mai rău. Ea se atinge de haina lui Iisus, o putere iese din Acesta și femeia se vindecă. Iisus simte că o putere ieșise din el și ea mărturisește ce a făcut iar Iisus îi spune să meargă în pace (Marcu 5.25–34; Luca 8.40–48).

— a vindecat o femeie care, fiind stăpânită de un duh de neputință de 18 ani, era gârbovă. Ea s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. Mai-marele sinagogii spune că este interzis a vindeca în ziua sâmbetei. Iisus îi spune că așa cum omul își dezleagă boul sau asinul de la iesle și-l duce să se adape, așa și El a dezlegat-o pe această fiică a lui Avraam, pe care o ținea legată Satana. Iar cei care erau împotriva lui (mai-marele sinagogii și ceilalți fățarnici care gândeau ca el) s-au rușinat iar mulțimea se bucura de faptele strălucite săvârșite de El (Luca 13.10–17).

— un bolnav de dropică (Luca 14.1–5).

— l-a vindecat pe un bolnav care suferea de 38 de ani și care, neavând om, nu apuca să intre în scăldătoare numită Vitezda (Casa milostivirii), lângă Poarta Oilor, în Ierusalim. Aici, din când în când, un înger tulbura apa și primul care intra în apă se vindeca de orice boală ar fi avut. Iisus îl vindecă spunându-i apoi să nu mai greșească ca să nu-i fie și mai rău. Iar unii iudei îi spuneau chiar acestuia că nu este îngăduit să-ți iei patul sâmbăta. Iar cel vindecat nu știa cine exact îl vindecase căci Iisus plecase din mulțimea aceea (Ioan 5.1–15).

Exorcismele

Iisus a făcut numeroase operații de exorcizare. A scos o legiune de duhuri necurate dintr-un om care ieșea din morminte și care rupea toate lanțurile și nu putea fi domolit și stătea, zi și noapte, în morminte și pe munți și țipa și se tăia cu pietre și le-a trimis pe duhuri într-o turmă de porci de aproape 2000 de capete care s-a aruncat în mare (Marcu 5.1–20, Luca 8.26–39). Iisus a vindecat și mulți alți îndrăciți (Luca 4.40–41, Luca 4.31–37, Luca 6.18).

Minunile

Învierile din morți

Iisus l-a înviat pe Lazăr care murise de patru zile (Ioan, cap 11).

Mântuitorul a înviat pe singurul fiu al văduvei din Nain care era dus la groapă căci i s-a făcut milă de ea când a văzut-o că plânge (Luca 7.11–17). Auzind de la ucenicii săi de această înviere, Ioan Botezătorul i-a trimis pe doi dintre ei la Iisus să-L întrebe: „Tu ești Cel ce va să vină sau să așteptăm pe altul? /Și în acel ceas El a vindecat pe mulți de boli și de răni și de duhuri rele și multor orbi le-a dăruit vederea./ Și răspunzând, le-a zis: Mergeți și spuneți lui Ioan cele ce ați văzut și cele ce ași auzit: Orbii văd, șchiopii umblă, leproșii se curățesc, surzii aud, morții înviază și săracilor li se binevestește. (Luca 7.20–22)

Iisus a înviat din morți (Matei 28.6–7, 1 Corinteni 15.4) iar în momentul acela „Mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat./ Și ieșind din morminte, după învierea Lui, au intrat în cetatea sfântă și s-au arătat multora. (Matei 27.52–53)

Înmulțirea peștilor și pâinilor

Și poruncind să se așeze mulțimile pe iarbă și luând cele cinci pâini și cei doi pești și privind la cer, (Iisus – n.r) a binecuvântat și, frângând, a dat ucenicilor pâinile, iar ucenicii mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au strâns rămășițele de fărâmituri, douăsprezece coșuri pline. Iar cei ce mâncaseră erau ca la cinci mii de bărbați, afară de femei și de copii. (Matei 14.19–21)

Prefacerea apei în vin

La nunta din Cana Galileii, Iisus a prefăcut apa în vin. (Ioan 2.1–10, 4.46)

Mersul pe apă

Iisus a mers pe apă și l-a făcut și pe Petru să meargă un timp, până când acesta, fiindu-I teamă de tăria vântului s-a îndoit, a început să se afunde și a strigat după ajutor la Iisus. Iar Iisus l-a prins de mână și i-a spus: Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit? (Matei 14.25–31)

Potolirea vânturilor și a mării

Iisus a certat vânturile și marea, care s-au potolit:

24. Și, iată, furtună mare s-a ridicat pe mare, încât corabia se acoperea de valuri; iar El dormea.

25. Și venind ucenicii la El, L-au deșteptat zicând: Doamne, mântuiește-ne, că pierim.

26. Iisus le-a zis: De ce vă este frică, puțin credincioșilor? S-a sculat atunci, a certat vânturile și marea și s-a făcut liniște deplină.

27. Iar oamenii s-au mirat, zicând: Cine este Acesta că și vânturile și marea ascultă de El? (Matei 8.26)

Intrarea în Ierusalim

Iisus a intrat în Ierusalim călare pe un măgăruș. Cei mai mulți din mulțime își așterneau hainele înaintea lui iar alții tăiau ramuri din copaci și le așterneau pe cale. Iar mulțimile strigau „Osana fiul lui David; binecuvântat este cel ce vine întru Numele Domnului (Matei 21.1–11) Mântuitorul i-a dat afară pe toți cei ce vindeau și cumpărau în templu (oi, boi, porumbei – Ioan 2.14), a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor ce vindeau porumbei spunând: Scris este: „Casa Mea, casă de rugăciune se va chema; dar voi ați făcut-o peșteră de tâlhari” (Matei 21.13–14). Celor ce vindeau porumbei le-a zis să nu facă din Casa Domnului casă de negustorie (Ioan 2.16).

Schimbarea la față

Iisus a luat cu el pe Petru, Iacov și Ioan și i-a dus pe un munte înalt. La început Petru și cei împreună cu el erau îngreuiați de somn; și când s-au deșteptat, I-au văzut Slava și pe Moise și Ilie (Luca 9.32). Și Iisus S-a schimbat la Față înaintea lor: Fața Lui a strălucit ca soarele, veșmintele s-au făcut albe ca lumina. Moise și Ilie s-au arătat vorbind cu El. Moise și Ilie, arătându-se întru slavă, vorbeau despre sfârșitul Mântuitorului care urma să se petreacă în Ierusalim(Luca 9.31) Petru i-a spus că dacă vrea, va face trei colibe, una pentru Iisus, alta pentru Moise și alta pentru Ilie. În timp ce El vorbea, un nor luminos i-a umbrit pe ei și s-a auzit un glas din nor spunând „Acesta este Fiul Meu Cel Iubit întru Care am binevoit; de Acesta să ascultați!”. Ucenicii au căzut cu fața la pământ înspăimântați. Iisus a venit la ei și atingându-i, le-a zis să se ridice și să nu se teamă. Și ridicându-și ochii, l-au văzut doar pe Iisus. Pe când se coborau de pe munte Iisus le-a zis să nu spună vedenia aceasta până când Fiul Omului va învia din morți (Matei 17.1–9) Și ei așa au făcut (Luca 9.36).

Trădarea

A fost trădat noaptea (Ioan 13.30) de Iuda Iscarioteanul, unul din ucenicii săi (Matei 10.4, 26.14; Marcu 3.19, 14.10; Luca 6.16, 22.3), care l-a vândut pentru treizeci de arginți (Matei 26.15, 27.3, 9) preoților cei mai de seamă care îi doreau moartea din invidie (Matei 27.18, Marcu 15.10), pentru că-și simțeau amenințate privilegiile. Petru se leapădă de Iisus de trei ori, așa după cum i se prezisese de Iisus. Dar și ceilalți ucenici se vor poticni întru el și-l vor părăsi potrivit prorociei „Bate-voi păstorul și se vor risipi oile turmei” (Matei, cap 26.31–35, 69–75).

Procesul, patimile, răstignirea și moartea

Întâi Iisus este dus la Ana, socrul lui Caiafa. Apoi este trimis la Caiafa, unde apar la început tot felul de martori mincinoși. În chip profund nedrept Sinedriul condus de Caiafa îl găsește vinovat de blasfemie pe baza unor declarații făcute acolo (Matei 26.63–66, Luca 22.66–71, Ioan 19.7). Iisus era acuzat că spunea că este Fiul Omului care stă de-a dreapta puterii lui Dumnezeu și va veni pe norii cerului la sfârșitul veacurilor (Matei 26.63–66, Luca 22.66–71), că se făcuse Fiul lui Dumnezeu (Ioan 19.7, 5.18) și „deopotrivă cu Dumnezeu” (Ioan 5.18, Ioan 10.30). El spunea doar adevărul, căci era și Fiul Omului care va veni ca Judecător suprem la sfârșitul veacurilor și Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu adevărat. Iisus le-a răspuns: „Oare nu este scris în legea voastră: Eu am zis: Sunteți dumnezei[57]/ Dacă ea i-a numit dumnezei pe aceia către care a fost cuvântul lui Dumnezeu — și Scriptura nu poate fi desființată/ Celui pe Care Tatăl L-a sfințit și L-a trimis în lume voi Îi ziceți: Blasfemiezi!, fiindcă Eu am spus: Sunt Fiul lui Dumnezeu. (Ioan 10.34–36) Infracțiunea de blasfemie era pedepsită cu moartea în legea ebraică (Leviticus 24.15–16). Fariseii îl acuză pe Iisus în fața lui Pilat de ațâțarea neamului la răscoală (Luca 23.2,5), oprirea plății birului Cezarului (Luca 23.2), de declarația că el este Hristosul, împăratul (Luca 23.2). Este găsit nevinovat atât de Pilat cât și de Irod Antipas (Luca 23.14).

Este răstignit (Matei 27.35, 38) la cererea mulțimilor care fuseseră ațâțate de arhierei și bătrâni să ceară eliberarea ucigașului Baraba[58] și cu acordul lui Pilat din Pont. Procuratorul Iudeii (Luca 3.1) este amenințat, șantajat[59] de iudei că nu este prieten cu Cezarul (Tiberius) dacă-l eliberează pe Iisus (Ioan 19.12), adăugând că oricine se va face pe sine împărat este împotriva Cezarului. (Ioan 19.12) Pilat a vrut să facă pe plac mulțimii de acolo (Marcu 15.15) și a cedat amenințării deși îl declarase nevinovat de acuzațiile ce i se aduceau.

Unul dintre tâlhari se pocăiește pe cruce, recunoscându-și păcatele, ia apărarea lui Iisus împotriva celuilalt tâlhar și-L roagă să-și amintească de el când va veni întru împărăția sa. Iisus îi spune „Astăzi vei fi cu mine în rai”(Luca 23.39–43). A încredințat-o pe mama sa lui Ioan și pe Ioan Mariei ca mamă (Ioan 19.26–27).[60]

A murit pe cruce, lucru certificat de faptul că ostașul L-a împuns cu sulița în coastă și au ieșit sânge și apă de acolo.[61] S-a făcut întuneric timp de trei ore căci se întunecase soarele și catapeteasma templului s-a sfâșiat pe la mijloc (Luca 23.45) Pământul s-a cutremurat și pietrele s-au despicat/ mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți au înviat/ și ieșind din morminte după învierea Lui, au intrat în Sfânta Cetate și s-au arătat multora (Matei 27.51–53).

Trupul Mântuitorului a fost cerut de Iosif din Arimateea de la Pilat, care l-a uns cu diverse miresme împreună cu Nicodim, după obiceiul evreilor. Iar trupul a fost pus într-un mormânt nou, săpat în stâncă, care era aproape, iar ușa a fost blocată cu o piatră mare. De față erau Maria Magdalena și Maria, mama lui Iosif (Matei 27.57–61, Marcu 15.47). Arhiereii și fariseii au cerut strajă lui Pilat și piatra a fost pecetluită și a fost întărită cu strajă paza mormântului(Matei 27.66).

Învierea și înălțarea la cer

A treia zi a înviat (Matei 28.6; Luca 24.6; Marcu 16.6), în prima zi a săptămânii (duminica). S-a arătat Mariei Magdalena și celorlalte femei (Matei 28.9; Ioan 20.11–18) şi apostolilor de mai multe ori. (Matei 28.16–20, Marcu 16.10–20; Luca 24.36–47; Ioan 20.20–21.25): lui Cleopa și altui ucenic pe drumul spre Emaus (Luca 24.13–35), apoi trece prin ușile încuiate și li se arată celor 11 apostoli (fără Toma) (Ioan 20.18–24), apoi tuturor celor 12 apostoli după 8 zile, când mănâncă pește și miere cu ei (Ioan 18.25–29); unora dintre ucenici la marea Tiberiadei când mănâncă cu ei pește și pâine (Ioan 21.14), prilej cu care Petru este reabilitat (Ioan 21.15–24). Iisus i-a trimis pe apostoli să boteze în numele Sfintei Treimi, să propovăduiască evanghelia și să tămăduiască pe cei bolnavi (Matei 28.18–20), să izgonească demoni (Marcu 16.17). Ei vor vorbi în limbi noi (Marcu 16.17) și vor avea puterea să ierte sau să să țină păcate (Ioan 20.23). După 40 de zile Iisus S-a ridicat la cer (Faptele Apostolilor 1.9–11) și șade de-a dreapta Tatălui (Psalmi 109.1; Marcu 14.62).[62]

Judecata

„Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului” (Ioan 5.22). Iisus va veni (Faptele Apostolilor 1.11) a doua oară pe norii cerului (Matei 26.64) împreună cu îngerii Săi (Matei 13.41, 16.27, 24.31; Marcu 13.27), pentru a judeca viii și morții la sfârșitul veacurilor (2 Timotei 4.1). Toți oamenii se vor înfățișa la scaunul de judecată al lui Hristos (Romani 14.10) pentru ca fiecare să-și primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup (2 Corinteni 5.10). Judecata Sa este dreaptă (Ioan 5.30) adevărată (Ioan 8.16) și veșnică (Evrei 6.2).

Împlinirea profețiilor Vechiului Testament

Icoană a Domnului Iisus Hristos, de la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de la Muntele Sinai (sec. VI)

Iisus a împlinit toate profețiile Vechiului Testament referitoare la prima sa venire pe pământ. Dintre acestea menționăm doar câteva:

— Nașterea din seminția lui Iuda (Facere 49.10)

— Nașterea din Fecioară a Mântuitorului: Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel. (Isaia 7.14; Luca 1.31)

— Nașterea în Betleem a Povățuitorului păstor: Și tu, Betleeme Efrata, deși ești mic între miile lui Iuda, din tine va ieși Stăpânitor peste Israel, iar obârșia Lui este dintru început, din zilele veșniciei. (Mic. 5.2: Ioan 7.42: Facere 49.10)

— Șederea în Egipt a lui Iosif, a Fecioarei și a Pruncului: „Când Israel era tânăr, Eu îl izbeam, și din Egipt am chemat pe fiul Meu.” (Osea 11.1; Matei 2.15) până la moartea lui Irod cel Mare.

— Uciderea de către Irod a pruncilor de până în doi ani aflați în Betleem: Așa zice Domnul: „Glas se aude în Rama, bocet și plângere amară. Rahila își plânge copiii și nu vrea să se mângâie de copiii săi, pentru că nu mai sunt.” (Ieremia 31.15; Matei 2.17–18)

— Vindecările orbilor, surzilor, șchiopilor, gângavilor: Atunci se vor deschide ochii celor orbi și urechile celor surzi vor auzi. Atunci va sări șchiopul ca cerbul și limpede va fi limba gângavilor; că izvoare de apă vor curge în pustiu și pâraie în pământ însetat. (Isaia 35.5–6; Matei 11.5)

— Luarea asupra sa a neputințelor și bolilor: Dar El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat. Și noi Îl socoteam pedepsit, bătut și chinuit de Dumnezeu (Isaia 53.4) citat liber: Acesta neputințele noastre a luat și bolile noastre le-a purtat.” (Matei 8.17)

— Împărțirea hainelor și tragerea la sorți pentru cămașă: Împărțit-au hainele mele loruși și pentru cămașa mea au aruncat sorți. (Psalmi 21.20; Matei 27.35 iar în traducerile protestante — Psalmi 22.18)

— Învierea lui Iisus (Psalmi 16.10)

În Crez

Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toți vecii.
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
Născut, nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire
S-a pogorât din ceruri
Și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioara
Și S-a făcut om.
Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont,
Și a pătimit și S-a îngropat.
Și a înviat a treia zi după Scripturi.
Și S-a suit la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.
Și iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții,
A cărui Împărăție nu va avea sfârșit.[63]

Iisus, reprezentări în biserică

Reprezentările iconografice ale lui Iisus Hristos pot fi găsite în cele trei părți ale bisericii: în altar, unde e pictat ca Marele Preot (sau Arhiereu), în scena dumnezeieștii Liturghii, unde împărtășește pe apostoli; în naos, pe bolta cupolei centrale ca Pantocrator – Atotțiitorul, Împăratul și Stăpânul lumii, în această ipostază apărând și pe icoana împărătească din dreapta ușilor împărătești, unde Îl vedem și în ipostaza sa de Mântuitor, Dumnezeu al iubirii și Dumnezeu întrupat. Ca Om pătimitor apare pe Crucea Răstignirii din vârful catapetesmei iar ca Biruitor al morții apare în icoana Învierii. În pronaos și exonartex apare Iisus–Emanuel, înconjurat de îngeri și profeți (mai adesea în chip de copil, stând pe tron). În calitatea de Mare Judecător apare în scena Judecății din urmă.[64]

Reprezentarea lui Iisus în Apocalipsa

Apostolul Ioan ne transmite o reprezentare de-a lui Iisus în Apocalipsa sa:

12. Și m-am întors să văd al cui este glasul care vorbea cu mine și, întorcându-mă, am văzut șapte sfeșnice de aur.

13. Și în mijlocul sfeșnicelor pe Cineva asemenea Fiului Omului, îmbrăcat în veșmânt lung până la picioare și încins pe sub sân cu un brâu de aur.

14. Capul Lui și părul Lui erau albe ca lâna albă și ca zăpada, și ochii Lui, ca para focului.

15. Picioarele Lui erau asemenea aramei arse în cuptor, iar glasul Lui era ca un vuiet de ape multe;

16. În mâna Lui cea dreaptă avea șapte stele; și din gura Lui ieșea o sabie ascuțită cu două tăișuri, iar fața Lui era ca soarele, când strălucește în puterea lui.

17. Și când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca un mort. Și El a pus mâna dreaptă peste mine, zicând: Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă,

18. Și Cel ce sunt viu. Am fost mort, și, iată, sunt viu, în vecii vecilor, și am cheile morții și ale iadului. (Apocalipsa 1.13–16)

Praznice

Nașterea Domnului (Crăciunul): 25 decembrie – Nașterea lui Iisus din Fecioara Maria și Duhul Sfânt într-o iesle, la Betleem.

— Tăierea împrejur a Domnului – 1 ianuarie, la 8 zile după Nașterea Domnului, când S-a supus ritualului de circumcizie prevăzut în Legea Vechiului Testament.

Botezul Domnului (Epifania, în limbaj popular Boboteaza) – 6 ianuarie – Botezul, de către Ioan Botezătorul în Iordan, când a fost descoperit oamenilor că El este Fiul lui Dumnezeu.

Întâmpinarea Domnului: 2 februarie, când a fost adus la Templu la 40 de zile de la Nașterea Sa, de către Maica Domnului, atunci bătrânul preot Simeon, L-a primit în brațe, mărturisind că acesta este Fiul lui Dumnezeu.

Intrarea Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor), cu o săptămână înainte de Paști și de săptămâna patimilor, răstignirii, morții și învierii (dată variabilă).

Învierea Domnului (Sfintele Paști): Învierea din morți a Domnului Iisus Hristos (dată variabilă).

Înălțarea la cer a Domnului (Ispas): la 40 de zile după Paști (dată variabilă).

Schimbarea la Față a Domnului (Preobrajenia): 6 august.

Înălțarea Sfintei Cruci (Ziua Crucii) (14 septembrie)[65]

Etimologia numelui

Numele Lui Iisus provine din Yeshua (ישוע, cu accentul căzând pe יֵשׁוּעַ – yēšūă‘ din limba ebraică) însemnând Mântuitor/ Salvator. A derivat în limba greacă forma Iesous, iar apoi pe filieră latină Iesus. Hristos provine din grecescul Χριστός, Christós și înseamnă „Unsul”. Este o traducere a ebraicului מָשִׁיחַ (Māšîaḥ), sau pe filieră siriană (M'shiha), însemnând Mesia. Iisus Hristos înseamnă deci Mântuitorul/ Salvatorul Uns/ Ales de Dumnezeu (Tatăl)[66]

Iisus în izvoare extrabiblice

Monedă de bronz din timpul împăratului Magnențiu (350–353). Pe verso apare monograma lui Hristos. Ea este un simbol creștin timpuriu și constă din primele două litere ale numelui Χριστός, care se tălmăcește „Hristos”. Pe monedă mai apar și semnele alfa și omega care îl desemnează tot pe Iisus.

Suetoniu

Suetoniu (70–130 d.Hr.), istoric roman, scrie la începutul sec al II-lea: „(Tiberius Claudius Drusus – n.r.) expulză din Roma pe evrei[67] care se agitau mereu, instigați de Chrestus.”[68][69][70] [71]

Tacit

Tacit (56–117 d.Hr.), istoric și om politic roman din sec I d.Hr., menționează numele lui Hristos, precizând că fusese condamnat la moarte de Ponțiu Pilat în vremea împăratului Tiberius: „lumea îi numea creștini. Numele li se trage de la Cristos, care, în vremea împăratului Tiberius, fusese condamnat la moarte de Pontius Pilatus.”[72][73][74]

Iosif Flaviu

Iosif Flavius (30–100 d.Hr.), istoric evreu din sec I d.Hr., se referă la Iisus în două rânduri: „În vremea aceea a trăit Iisus, un om înțelept, dacă poate fi numit aievea om. El a fost autorul unor uluitoare minuni și învățătorul oamenilor care erau bucuroși să afle adevărul. A atras de partea lui o mulțime de iudei, dar și o mulțime de păgâni. Acesta a fost Hristos. Chiar dacă Pilatus, datorită acuzațiilor aduse de fruntașii poporului nostru, l-a țintuit pe cruce, n-au încetat să-l iubească cei ce l-au îndrăgit de la început. Căci li s-a arătat a treia zi iarăși viu, așa cum au prezis profeții trimiși de Dumnezeu, înfăptuind și o mie de alte miracole. De atunci și până azi dăinuie poporul creștinilor, care își trage numele de la dânsul.”[75][76][77]

În al doilea pasaj Iosif Flaviu notează: „(Marele preot Ananus – n.r.) A convocat sinedriul la judecată și i-a adus în fața lui pe fratele lui Iisus, denumit Hristos (el se chema Iacob), împreună cu alți câțiva, acuzându-i că încălcaseră legile, și i-a condamnat să fie uciși cu pietre.”[78][79][80][81]

Pliniu cel Tânăr

În scrisoarea lui Pliniu cel Tânăr (62–113) (oficial roman și nepotul lui Pliniu cel Bătrân în sec I d.Hr.) către împăratul Traian numele lui Cristos apare de trei ori. În două dintre mențiuni sunt pomeniți aceia care îl „blestemaseră pe Cristos” de frică, pentru a scăpa de pedeapsa cu moartea, aplicată de Plinu acelora dintre creștini care au refuzat să se lepede public de credința lor. În cealaltă mențiune se vorbește de obiceiul creștinilor „de a se întâlni într-o zi fixă înainte de revărsatul zorilor și de a cânta un imn sensibil dedicat lui Cristos ca Dumnezeu”(Scrisori, X, 97, 98).[82][83]

Lucian

Lucian (125–200), scriitor grec satiric din sec II d.Hr., are câteva referințe batjocoritoare la adresa lui Hristos și la adresa creştinilor.[84][85]

Numenius

Numenius din Apamea, filosof grec, sec. al II-lea,[86] este menționat de Origen ca referindu-se la Iisus. Iată textul: „În a treia carte a dizertației sale despre „Binele”, el (Numenius – n.r.) citează o narațiune privitoare la Iisus – oricum fără a-I menționa numele – dându-i o semnificație alegorică, reușită sau nu, voi spune cu altă ocazie”. (Origen, Împotriva lui Celsus, IV, 51).[87][88]

Phlegon

Phlegon, istoric, sec. al II-lea, are o referire la cutremurul de la crucificarea lui Iisus.[89] Iată textul lui Origen în care este menționată referirea lui Phlegon: Și cu privire la eclipsa petrecută în vremea lui Tiberius Cezar, sub domnia căruia Iisus apare ca fiind crucificat și la marele cutremur care a avut loc atunci, și Phlegon, cred, a scris în cea de-a treisprezecea sau a paisprezecea carte a „Cronicilor” sale.” (Origen, Împotriva lui Celsus, Cartea a II-a, capitolul 33)[90]

Faptele lui Pilat

A existat în secolul al II-lea o scriere intitulată „Faptele lui Pilat”, despre care vorbesc Justin Martirul[91] și Eusebiu din Cezareea[92], care a fost folosită în școlile păgâne pentru a preveni băieții împotriva credinței creștinilor.[93][94] Eusebiu din Cezareea ne informează că această lucrare, plină de scorneli și blasfemii la adresa lui Iisus, a fost trimisă cu ordine scrise de a fi afișată în toate locurile publice, la oraș și la țară, și de a fi studiată și învățată pe de rost, în locul lecțiilor obișnuite.[95][96]

A se vedea și

Icoane

Galerie de imagini

Note

  1. Evrei 6.20, Psalmi 110.4, Evrei 5.6, 6.20, 7.3,17,21
  2. Matei 1.1,16-18, 2.4, 11.2, 16.16, 16.20, 22.42,23.8 etc.
  3. Ioan 1.29, 1.36, Fapte 8.32, 1 Petru 1.19
  4. Matei 9.6, 10.23, 11.19, 12.8, 13.41 etc.
  5. Matei 25.32, 26.31, Marcu 14.27, Ioan 10.2
  6. Miheia 5.2, Matei 2.1, Luca 2.4, Ioan 7.42
  7. Osea 11.1; Matei 2.15
  8. Iisus va lămuri această problemă arătând lui Pilat din Pont că împărăția sa nu este din lumea aceasta, căci altfel slujitorii săi s-ar fi luptat pentru a nu fi dat în mâinile iudeilor. Acum împărăția mea nu este aici, adaugă Iisus — Ioan 18.33–36
  9. Matei 2.21–23
  10. Matei 4.1–10
  11. Matei 7.29
  12. Matei 15.31; Luca 7.22
  13. Marcu 5.1–20; Luca 8.26–39, 4.40–41, 4.31–37, 6.18
  14. Matei 8.24–28
  15. Luca 5.1–10
  16. Matei 14.25–31
  17. Ioan, cap 11, Luca 7.20–22, Matei 28.6–7, 1 Corinteni 15.4, Matei 27.52–53
  18. Ioan, cap 11
  19. Luca 7.11–22
  20. Matei 28.6; Luca 24.6; Marcu 16.6
  21. Matei 27.52–53
  22. La învierea Sa au înviat și unii sfinți care apoi s-au arătat multora în cetate (Matei 27.52–53), de aceea se cântă la Înviere: „Și celor din morminte viață dăruindu-le”
  23. Matei 14.19–21
  24. Ioan 2.1–10, 4.46
  25. Faptele Apostolilor 1.9–11
  26. Matei, cap 23, Matei 15.1–20; Luca 11.44
  27. Matei 16.6
  28. Matei, cap 23, Matei 9.1–13, 15.1–20; Marcu 12.38; Luca 11.44
  29. Matei 10.4, 26.14, Marcu 3.19, 14.10, Luca 6.16, 22.3
  30. Matei 26.15, 27.3, 9
  31. Matei 27.18, Marcu 15.10
  32. Matei 26.63–66, Luca 22.66–71, Ioan 19.7
  33. Iisus era acuzat că spunea că este Fiul Omului care stă de-a dreapta puterii lui Dumnezeu și va veni pe norii cerului la sfârșitul veacurilor (Matei 26.63–66, Luca 22.66–71), că se făcuse Fiul lui Dumnezeu (Ioan 19.7, 5.18) sau deopotrivă cu Dumnezeu (Ioan 5.18, 10.30). El spunea doar adevărul căci era și Fiul Omului care va veni ca Judecător suprem la sfârșitul veacurilor și Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu adevărat
  34. Leviticus 24.15–16
  35. Matei 27.35, 38
  36. Exista un obicei la evrei ca dregătorul să elibereze un întemnițat de Sărbătoarea Paştilor (Matei 27.15). Baraba era un ucigaș care omorâse un om într-o răscoală (Marcu 15.7)
  37. Matei 27.20
  38. Luca 3.1
  39. Ioan 19.12
  40. Marcu 15.15
  41. Matei 28.6, Luca 24.6, Marcu 16.6
  42. Ioan 20.11–18
  43. Matei 28.16–20; Marcu 16.10–20; Luca 24.36–47; Ioan 20.20–21.25
  44. Matei 28.18–20
  45. Faptele Apostolilor 1.9–11
  46. Psalmi 109.1, Marcu 14.62
  47. șade de-a dreapta Tatălui sau de-a dreapta puterii lui Dumnezeu (Matei 26.64, Luca 22.69)
  48. Faptele Apostolilor 1.11
  49. Matei 26.64
  50. Matei 13.41, 16.27, 24.31, Marcu 13.27
  51. 2 Timotei 4.1
  52. Învățătura de credință creștină ortodoxă, Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, și cu binecuvântarea și purtarea de grijă Înalt Prea Sfințitului Iustinian, Patriarhul României la anul 1952, de Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, retipărită în anul 1992 la București, în anul 1993 la Cluj iar în anul 1996 la Iași, Ediție electronică, Apologeticum, Volumul poate fi distribuit liber pentru uz personal. Această lucrare este destinată tuturor iubitorilor de spiritualitate creștină ortodoxă și de istoria neamului românesc. Ea poate fi utilizată, copiată și distribuită LIBER cu menționarea sursei. Culegere și editare: Anonim, Digitalizare pdf: Apologeticum. La prezenta ediție electronică au fost confruntate textele publicate în ediția primă din 1952 și cea din 1996, ©http://teologie.md/index.files/doc/Catehism.pdf, pag.196
  53. Deuteronomul prevedea că dacă un om care și-a luat o nevastă se împreunează cu ea și o urăște și îi scoate nume rău reclamând faptul că nu e fecioară și faptul se dovedește adevărat, fata urma să fie ucisă cu pietre de oamenii din cetate pentru că a săvârșit o mișelie în Israel, curvind în casa tatălui ei. În acest fel era curățit răul din mijlocul poporului (Deuteronom 22.13–21). Iosif, fiind drept, s-a gândit nu numai să nu o reclame, dar nici măcar să nu o dea în vileag în fața altora, fiind hotărât să rupă logodna pe ascuns.
  54. Irod cel Mare vorbea cu viclenie pentru că, de fapt, vroia să-l omoare, căci el credea că Acesta îi va submina puterea. Pe de altă parte Iisus va spune că împărăția sa nu este din lumea aceasta (Ioan 18.36)
  55. Iosif, soțul Fecioarei Maria era privit de lume ca fiind tatăl lui Iisus (Matei 13.55)
  56. Ucenicii nu pot scoate demonii dintr-un copil și îl întreabă pe Iisus de ce. Iisus le spune că acel fel de draci ies numai cu post și rugăciune (Matei 17.14–21) Ucenicii lui Iisus nu țineau post căci, așa cum spunea Iisus, ei nu se pot jeli câtă vreme mirele este cu ei (Matei 9.14–15)
  57. Sintagmă din Psalmi 81.6, referitoare la judecătorii rânduiți de Moise să povățuiască și să îndrepte poporul în numele lui Dumnezeu – Deuteronom 1.15–17, 19.17 (Valeriu Anania)
  58. Exista un obicei la evrei ca dregătorul să elibereze un întemnițat de Sărbătoarea Paştilor (Matei 27.15). Baraba era un ucigaș care omorâse un om într-o răscoală (Marcu 15.7; Matei 27.20)
  59. Dacă Pilat din Pont nu ar fi dat curs dorințelor arhiereilor și cărturarilor, atunci aceștia s-ar fi plâns împăratului Tiberius cum că Pilat tolerează prezența unui alt împărat iar Pilat își putea pierde domnia
  60. Dispoziție testamentară consemnată de însuși Ioan, cel implicat direct în ea, de unde reiese limpede că Iisus era unicul Fiu al Mariei și că aceasta, după moartea Lui, nu mai avea pe nimeni care s-o ocrotească. Dimensiunii filiale i se adaugă cea duhovnicească, prin care Maria, „Eva cea nouă”, devine Maica tuturor credincioșilor (Valeriu Anania)
  61. Procesul de separare a serului de plasma sangvină era o probă asupra decesului (Valeriu Anania)
  62. șade de-a dreapta Tatălui sau de-a dreapta puterii lui Dumnezeu (Matei 26.64; Luca 22.69)
  63. Explicat pe larg în „Învățătură de credință ortodoxă”, pag.80–125, vezi bibliografia
  64. Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștinţe religioase, pag.198, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
  65. Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Praznice împărătești, pag.381–382, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
  66. Iisus a fost menționat în textul grec al evangheliilor ca Ιησούς Χριστός, în transcriere latină Iesus Christus. Prenumele vechi evreiesc e Iehoșua, având ca diminutiv forma „ישוע”, Ieșua, însemnând „YHWH mântuiește”. Această formă a fost transcrisă sub forma Iησους Iēsoûs, în greacă, de către traducătorii Septuagintei, cu referire la alte persoane purtând același prenume. Pe de altă parte, forma grecească Χριστoς, Khristós este o traducere a evreiescului „שיח” mașiach. Prenumele în limba româna provine din limba slavonă Їисоуса, care a fost preluat din limba greacă, unde la inițială este un hiat. Cea mai veche grafie în limba română cu caractere latine a fost Jssus (Catehismul lui George Buitul, tipărit în anul 1701 la Cluj). Grafia Iisus este corectă deoarece reproduce și η din Ιησούς, care în latină a fost redat e. Tendința de a se citi ca i în greacă a început din Evul Mediu și de aceea grafia Iisus în limba română, folosită în Bibliile ortodoxe și în majoritatea literaturii ortodoxe moderne, este corectă, ea imitând citirea greacă modernă. De altfel, însăși lectura numelui în limba română, nu accentuează prima silabă (i.e., ca în latină sau engleză: Je'–sus), ci ultima (ca în greacă, sau spaniolă, franceză etc.) Acesta este un motiv în plus de a favoriza lectura numelui lui Iisus cu un scurt aproximant inițial [j], cum sugerează dublarea lui „i”, precum și grafia cu doi de „i”: Iisus, care nu este deloc redundantă, având temeiurile ei atât fonologice cât și etimologice. La temeiurile etimologice se adaugă faptul că, pe lângă limba greacă, sursa tuturor limbilor europene pentru numele „Iisus”, atât în ebraică (Iehoșua, Ieșua), cât și în limbile europene începând cu latina (Jesus, în care „j” nu este cel din franceză, ci aproximantul latin [j]) numele este pronunțat cu două sunete înainte de primul „s”, anume [i–e/i] sau [j–e], iar în limbile moderne sunetul inițial poate fi [ž] (fr. Jésus) sau [ğ] (eng. Jesus). Aceste paralele etimologice motivează pe deplin utilizarea a două litere înainte de „s” și în limba română. (Cf. Alexandru Ciorănescu, Dicționarul etimologic român, Universidad de la Laguna, Tenerife 1958–1966; Dicționarul explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, 1998; A. Bailly, Le Grand Bailly, Dictionnaire Grec-Français, Hachette, Paris, 2000; Irina Panovf, Romanian–English — English–Romanian Dictionnary, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1982, Ed. Lucman, 2002, 2004; Biblia sau Sfânta Scriptură, cu aprobarea Sfântului Sinod, Societatea Biblică Interconfesională din România, 1988)
  67. Cei dintâi creștini din Roma au fost dintre evrei. De aceea romanii confundau pe creștini cu evreii
  68. nota cărții: Chrestus—Christos, pag.353
  69. C. Suetonius Tranquillus, Viețile celor doisprezece cezari, Tiberius Claudius Drusus, XXV, 4, traducerea de David Popescu și C. V. Georoc, pag.201, studiu introductiv de David Popescu, Editura 100+1 Gramar, București, 2005, ISBN 973-591-472-7
  70. http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus%3Atext%3A1999.02.0132%3Alife%3Dcl.%3Achapter%3D25
  71. http://www.newadvent.org/cathen/08375a.htm
  72. Cornelius Tacitus, Anale, 15.44, traducere din limba latină, introducere și note de Gheorghe Guțu, pag.430–431, confruntarea textului realizată de Gabriela Creția, ISBN 973-28-0541-2 Editura Humanitas, 1995, Bucureşti
  73. http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus%3Atext%3A1999.02.0078%3Abook%3D15%3Achapter%3D44
  74. http://www.newadvent.org/cathen/08375a.htm
  75. Flavius Josephus, Antichități iudaice, Cartea a XVIII, capitolul III, paragraful 3; traducere, note și indice de nume de Ion Acsan, volumul II, pag.445, Editura Hasefer, 2001, ISBN 973-8056-11-X
  76. http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus:text:1999.01.0146:book=18:section=63&highlight=jesus
  77. http://www.newadvent.org/cathen/08375a.htm
  78. notă: pasajul poate fi tradus mai explicit: „pe Iacob, fratele lui Iisus, care se numea Hristos”, vezi textul de la nota în engleză
  79. Flavius Josephus, Antichități iudaice, Cartea a XX-a, capitolul 9, paragraful I; traducere, note și indice de nume de Ion Acsan, volumul II, pag.566, Editura Hasefer, 2001, ISBN 973-8056-11-X
  80. http://www.perseus.tufts.edu/hopper/text?doc=Perseus:text:1999.01.0146:book=20:section=197&highlight=jesus
  81. http://www.newadvent.org/cathen/08375a.htm
  82. http://www.newadvent.org/cathen/08375a.htm
  83. http://www.mesacc.edu/~tomshoemaker/handouts/pliny.html
  84. http://www.newadvent.org/cathen/08375a.htm
  85. Merril C. Tenney, Studiu al Noului Testament, pag.180, tradus în românește în 1986 după „New Testament Survey”, 1961
  86. http://www.britannica.com/bps/search?query=Numenius
  87. http://www.newadvent.org/cathen/08375a.htm
  88. http://www.newadvent.org/cathen/08375a.htm
  89. http://www.newadvent.org/cathen/08375a.htm
  90. http://www.newadvent.org/fathers/04162.htm
  91. Justin, Apol., I, 35
  92. Eusebius, Istoria bisericească, IX, 5
  93. Eusebius, Istoria bisericească, IX, 5
  94. http://www.newadvent.org/fathers/250109.htm
  95. Eusebius, Istoria bisericească, IX, 5
  96. http://www.newadvent.org/fathers/250109.htm

Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, ISBN 973-9130-88-7, București, 1997.

Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Vadului, Feleacului și Clujului Învățătură de credință ortodoxă, pag.80–125, (foarte utilă în explicarea Crezului), Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4 sau varianta online Învățătura de credință creștină ortodoxă, Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, și cu binecuvântarea și purtarea de grijă Înalt Prea Sfințitului Iustinian, Patriarhul României la anul 1952 de Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, retipărită în anul 1992 la București, în anul 1993 la Cluj iar în anul 1996 la Iași, Ediție electronică, Apologeticum, Volumul poate fi distribuit liber pentru uz personal. Această lucrare este destinată tuturor iubitorilor de spiritualitate creștină ortodoxă și de istoria neamului românesc. Ea poate fi utilizată, copiată și distribuită LIBER cu menționarea sursei. Culegere și editare: Anonim, Digitalizare pdf: Apologeticum. La prezenta ediție electronică au fost confruntate textele publicate în ediția primă din 1952 și cea din 1996, ©http://teologie.md/index.files/doc/Catehism.pdf

Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicţionar enciclopedic de cunoștințe religioase, pag.198, 381–382 la articolul „praznic”, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2

Legături externe

Iisus Hristos:

http://www.newadvent.org/cathen/08374c.htm

http://www.christiananswers.net/jesus/

Dovezi extrabiblice despre Iisus:

Enciclopedia Catolică http://www.newadvent.org/cathen/08375a.htm

Părintele Ion Bria http://www.crestinortodox.ro/editoriale/iisus-afara-evangheliilor-70356.html