Esenieni
| Acest articol face parte din seria Țara Sfântă și Iudaismul în timpul Mântuitorului |
|||
| Curente religioase și partide politice | |||
| Saducheii – Fariseii | |||
| Esenienii – Zeloții – Irodienii | |||
| Instituții | |||
| Sanhedrinul - Marele Preot Templul din Ierusalim Legea lui Moise | |||
| Oameni | |||
| Irod cel Mare – Arhelau – Irod Antipa Irod Agripa al II-lea Pilat din Pont Anna – Caiafa Iosif din Arimateea – Fariseul Nicodim Femeile mironosițe Fotini samarineanca Mariamna - Irodiada | |||
| Locuri | |||
| Ierusalim Betleem – Nazaret Galileea – Muntele Tabor – Marea Galileei Betania – Ghetsimani – Muntele Măslinilor Golgota Samaria – Ierihon Cezareea | |||
| Editați această casetă | |||
Esenieni - membrii unei secte religioase[1][2][3][4]considerată eretică de rabinii evrei[4]; având aproximativ 4000 membri, această sectă a existat în Palestina și Siria în perioada sec II î.Hr-II d.Hr[2][4]. Esenienii aveau multe principii opuse creștinismului și practicau un trai colectivist[1][2][3][4]și ascetic[1][2][3][4]. O parte din ideologia sectei este cunuscută datorită descoperirii „Manuscriselor de la Marea Moartă”, de la Qumran.
Cuprins
Principii opuse creștinismului
- Nu se căsătoreau [1][2][3] [4]
- Se ocupau cu astrologia întocmind horoscoape.[4]
- Se închinau răsăritului soarelui.[4] (a se vedea păcatul idolatriei)
- Nu aduceau jertfe[1][2][4] și nici daruri Templului.[4]; refuzau să frecventeze Templul.[4]
- Nu țineau sărbătorile evreilor.[4]
- Nu admiteau învierea [1]
Din pricina acestor principii esenienii erau rău-văzuți de rabini, care îi considerau eretici.[4]. Cărțile lor erau interzise.[4] Acesta e motivul pentru care ei nu sunt menționați niciodată în Talmud sau în literatura rabinică.[2][4]
Alte principii
- Se conduceau după principii colectiviste. Producția de bunuri, consumul lor și traiul zilnic aveau un caracter colectiv. [1][2][3]
- Țineau cu rigurozitate Sâmbata [1][2]
- Practicau curățări scrupuloase [1][2] care însemnau spălarea în apă rece și purtarea de haine albe[2]
- Aveau un calendar diferit de cel al iudeilor.[4]
- Se ocupau cu muncile agricole, meșteșugurile, cu studiul, copierea și difuzarea cărților.[2][4]
- Condamnau sclavia.[2][4]
- Condamnau războiul.[2][4]
- Condamnau luxul.[2][3][4]
Informații privitoare la ei găsim la Filon din Alexandria, la istoricul roman Pliniu cel Bătrân și la istoricul Iosif Flaviu.[2]
Principalele lor așezări se aflau pe malurile Mării Moarte.[2][3][4]
Asemănarea cu dacii
Istoricul Iosif Flavius îi aseamănă pe esenieni cu dacii[5]:
- Esenienii sunt de părere că toate trebuie să rămână în seama proniei divine. Ei cred în nemurirea sufletului și răsplata dreptății li se pare bunul suprem. Când trimit ofrande templului, nu aduc și jertfele cuvenite, deoarece au mijloace de purificare mult mai sfinte. De aceea, nu li se îngăduie să intre în templu și au ceremoniile lor religioase. Sunt oameni cu moravuri exemplare și se îndeletnicesc cu agricultura. Mai presus de toți cei ce-și atrag laudele prin propria virtute, esenienii merită să fie admirați pentru dreptatea lor, prea puțin cultivată de greci sau de barbari, câtă vreme ei o respectă nu de scurtă vreme, ci de mulți ani în urmă. Ca atare, au acționat în așa fel ca nimic să nu-i împiedice să-și folosească bunurile în comun, încât bogații nu se bucură mai mult de averea lor decât cei ce nu posedă nimic. Sunt vreo patru mii de oameni care fac acest lucru. Nu vor să audă de soții și nici să aibă slujitori, socotind că s-ar dovedi nedrepți față de ultimii și că cele dintâi sunt certărețe, așa că ei trăiesc separat și se ajută unii pe alții. Pentru administrarea veniturilor obținute din munca câmpului, își aleg oameni cinstiți din rândul preoților, care le procură provizii și le pregătesc hrana. Ei își duc viața în felul acesta și traiul lor seamănă cu cel al dacilor care se numesc „Poliști”[6].
Note
- ↑ 1,0 1,1 1,2 1,3 1,4 1,5 1,6 1,7 1,8 Studiul Noului Testament
- ↑ 2,00 2,01 2,02 2,03 2,04 2,05 2,06 2,07 2,08 2,09 2,10 2,11 2,12 2,13 2,14 2,15 2,16 Encarta 2004
- ↑ 3,0 3,1 3,2 3,3 3,4 3,5 3,6 Ene și Ecaterina Braniște - Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase
- ↑ 4,00 4,01 4,02 4,03 4,04 4,05 4,06 4,07 4,08 4,09 4,10 4,11 4,12 4,13 4,14 4,15 4,16 4,17 4,18 4,19 4,20 Istoria culturii și civilizației, vol 1, pag 194
- ↑ Iosif Flavius, Antichități iudaice II, cărțile XI-XX, traducere de Ion Acsan, editura Hasefer, București, 2001. URL: https://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Flavius%20Josephus%20-%20Antichitati%20iudaice%20Vol.2.pdf
- ↑ În original, „Polistai”: întemeietori de cetăți, adică daci urbanizați.
Bibliografie
- I. Constantinescu - Studiul Noului Testament, pag 41, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-75-7.
- Encarta 2004
- Ene Braniște și Ecaterina Braniște - Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, pag 158, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
- Ovidiu Drimba - Istoria culturii și civilizației, vol. 1, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984
