Esenieni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Țara Sfântă și Iudaismul
în timpul Mântuitorului
Curente religioase și partide politice
SaducheiiFariseii
EsenieniiZeloțiiIrodienii
Instituții
Sanhedrinul
Templul din Ierusalim
Oameni
Irod cel MareArhelauIrod Antipa
Irod Agripa al II-lea
Pilat din Pont
AnnaCaiafa
Iosif din ArimateeaFariseul Nicodim
Femeile mironosițe
Fotini samarineanca
Irodiada
Locuri
Ierusalim
BetleemNazaret
Muntele Tabor
BetaniaGhetsimaniMuntele Măslinilor
Golgota
SamariaIerihon
Cezareea
Editați această casetă

Esenieni- membrii unei secte religioase[1][2][3][4]considerată eretică de rabinii evrei[4] ; având aproximativ 4000 membri, această sectă a existat în Palestina şi Siria în perioada sec II î.Hr-II d.Hr[2][4] Esenienii aveau multe principii opuse creştinismului şi practicau un trai colectivist[1][2][3][4]şi ascetic[1][2][3][4]

Principii opuse creştinismului

  1. Nu se căsătoreau [1][2][3] [4]
  2. Se ocupau cu astrologia întocmind horoscoape.[4]
  3. Se închinau răsăritului soarelui.[4] (a se vedea păcatul idolatriei)
  4. Nu aduceau jertfe[1][2][4] şi nici daruri Templului.[4]; refuzau să frecventeze Templul.[4]
  5. Nu ţineau sărbătorile evreilor.[4]
  6. Nu admiteau învierea [1]

Din pricina acestor principii esenienii erau rău-văzuţi de rabini, care îi considerau eretici.[4]. Cărţile lor erau interzise.[4] Acesta e motivul pentru care ei nu sunt menţionaţi niciodată în Talmud sau în literatura rabinică.[2][4]

Alte principii

  1. Se conduceau după principii colectiviste. Producţia de bunuri, consumul lor şi traiul zilnic aveau un caracter colectiv. [1][2][3]
  2. Ţineau cu rigurozitate Sâmbata [1][2]
  3. Practicau curăţări scrupuloase [1][2] care însemnau spălarea în apă rece şi purtarea de haine albe[2]
  4. Aveau un calendar diferit de cel al iudeilor.[4]
  5. Se ocupau cu muncile agricole, meşteşugurile, cu studiul, copierea şi difuzarea cărţilor.[2][4]
  6. Condamnau sclavia.[2][4]
  7. Condamnau războiul.[2][4]
  8. Condamnau luxul.[2][3][4]

Informaţii privitoare la ei găsim la Filon din Alexandria, la istoricul roman Pliniu cel Bătrân şi la istoricul Iosif Flaviu.[2]

Principalele lor aşezări se aflau pe malurile Mării Moarte.[2][3][4]

Note

  1. 1,0 1,1 1,2 1,3 1,4 1,5 1,6 1,7 1,8 Studiul Noului Testament
  2. 2,00 2,01 2,02 2,03 2,04 2,05 2,06 2,07 2,08 2,09 2,10 2,11 2,12 2,13 2,14 2,15 2,16 Encarta 2004
  3. 3,0 3,1 3,2 3,3 3,4 3,5 3,6 Ene si Ecaternia Braniste- Dictionar enciclopedic de cunostinte religioase
  4. 4,00 4,01 4,02 4,03 4,04 4,05 4,06 4,07 4,08 4,09 4,10 4,11 4,12 4,13 4,14 4,15 4,16 4,17 4,18 4,19 4,20 Istoria culturii si civilizatiei, vol 1, pag 194
.

Bibliografie

  1. I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 41, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2002, ISBN 973-9332-75-7.
  2. Encarta 2004
  3. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte-Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase,pag 158, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2
  4. Ovidiu Drimba Istoria culturii şi civilizaţiei, vol 1, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984