Esenieni
Acest articol face parte din seria Țara Sfântă și Iudaismul în timpul Mântuitorului |
|||
Curente religioase și partide politice | |||
Saducheii – Fariseii | |||
Esenienii – Zeloții – Irodienii | |||
Instituții | |||
Sanhedrinul - Marele Preot Templul din Ierusalim Legea lui Moise | |||
Oameni | |||
Irod cel Mare – Arhelau – Irod Antipa Irod Agripa al II-lea Pilat din Pont Anna – Caiafa Iosif din Arimateea – Fariseul Nicodim Femeile mironosițe Fotini samarineanca Mariamna - Irodiada | |||
Locuri | |||
Ierusalim Betleem – Nazaret Galileea – Muntele Tabor – Marea Galileei Betania – Ghetsimani – Muntele Măslinilor Golgota Samaria – Ierihon Cezareea | |||
Editați această casetă |
Esenieni - membrii unei secte religioase[1][2][3][4]considerată eretică de rabinii evrei[4]; având aproximativ 4000 membri, această sectă a existat în Palestina și Siria în perioada sec II î.Hr-II d.Hr[2][4]. Esenienii aveau multe principii opuse creștinismului și practicau un trai colectivist[1][2][3][4]și ascetic[1][2][3][4]. O parte din ideologia sectei este cunuscută datorită descoperirii „Manuscriselor de la Marea Moartă”, de la Qumran.
Principii opuse creștinismului
- Nu se căsătoreau [1][2][3] [4]
- Se ocupau cu astrologia întocmind horoscoape.[4]
- Se închinau răsăritului soarelui.[4] (a se vedea păcatul idolatriei)
- Nu aduceau jertfe[1][2][4] și nici daruri Templului.[4]; refuzau să frecventeze Templul.[4]
- Nu țineau sărbătorile evreilor.[4]
- Nu admiteau învierea [1]
Din pricina acestor principii esenienii erau rău-văzuți de rabini, care îi considerau eretici.[4]. Cărțile lor erau interzise.[4] Acesta e motivul pentru care ei nu sunt menționați niciodată în Talmud sau în literatura rabinică.[2][4]
Alte principii
- Se conduceau după principii colectiviste. Producția de bunuri, consumul lor și traiul zilnic aveau un caracter colectiv. [1][2][3]
- Țineau cu rigurozitate Sâmbata [1][2]
- Practicau curățări scrupuloase [1][2] care însemnau spălarea în apă rece și purtarea de haine albe[2]
- Aveau un calendar diferit de cel al iudeilor.[4]
- Se ocupau cu muncile agricole, meșteșugurile, cu studiul, copierea și difuzarea cărților.[2][4]
- Condamnau sclavia.[2][4]
- Condamnau războiul.[2][4]
- Condamnau luxul.[2][3][4]
Informații privitoare la ei găsim la Filon din Alexandria, la istoricul roman Pliniu cel Bătrân și la istoricul Iosif Flaviu.[2]
Principalele lor așezări se aflau pe malurile Mării Moarte.[2][3][4]
Note
- ↑ 1,0 1,1 1,2 1,3 1,4 1,5 1,6 1,7 1,8 Studiul Noului Testament
- ↑ 2,00 2,01 2,02 2,03 2,04 2,05 2,06 2,07 2,08 2,09 2,10 2,11 2,12 2,13 2,14 2,15 2,16 Encarta 2004
- ↑ 3,0 3,1 3,2 3,3 3,4 3,5 3,6 Ene și Ecaterina Braniște - Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase
- ↑ 4,00 4,01 4,02 4,03 4,04 4,05 4,06 4,07 4,08 4,09 4,10 4,11 4,12 4,13 4,14 4,15 4,16 4,17 4,18 4,19 4,20 Istoria culturii și civilizației, vol 1, pag 194
Bibliografie
- I. Constantinescu - Studiul Noului Testament, pag 41, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-75-7.
- Encarta 2004
- Ene Braniște și Ecaterina Braniște - Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, pag 158, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
- Ovidiu Drimba - Istoria culturii și civilizației, vol. 1, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1984