Irodieni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Țara Sfântă și Iudaismul
în timpul Mântuitorului
Curente religioase și partide politice
SaducheiiFariseii
EsenieniiZeloțiiIrodienii
Instituții
Sanhedrinul
Templul din Ierusalim
Oameni
Irod cel MareArhelauIrod Antipa
Irod Agripa al II-lea
Pilat din Pont
AnnaCaiafa
Iosif din ArimateeaFariseul Nicodim
Femeile mironosițe
Fotini samarineanca
Irodiada
Locuri
Ierusalim
BetleemNazaret
Muntele Tabor
BetaniaGhetsimaniMuntele Măslinilor
Golgota
SamariaIerihon
Cezareea
Editați această casetă

În cadrul iudaismului palestinian din timpul Mântuitorului, Irodienii nu reprezentau propriu-zis un partid religios (ca saducheii și fariseii), ci mai mult un curent politic partizan al dinastiei regelui Irod și cu o tendință politică opusă zeloţilor. Pe timpul procuratorilor, irodienii s-au unit cu fariseii.

Irodienii în Evanghelii

Irodienii nu sunt decât de trei ori menționați în mod direct în Evanghelii - Matei 22, 16, Marcu 3, 6 și Marcu 12, 13 -, în două situații, în fiecare ei complotând cu fariseii cum să-L piardă pe Iisus.

Mai întâi, pe la începutul activității lui Iisus și cam în vremea în care Ioan Botezătorul era în închisoare, după ce Mântuitorul a vindecat un om cu mână uscată în zi de Sabat sub privirile fariseilor (Matei 12, 9-14; Marcu 3, 1-6; Luca 6, 6-11), aceștia au început să se sfătuiască cu irodienii cum să-l piardă pe Iisus (Marcu 3, 6 - fără ca evangheliștii Matei și Luca să facă această precizare).

A doua oară, irodienii apar în Evanghelii după Intrarea Domnului în Ierusalim și alungarea vânzătorilor din Templu, când predica Lui împotriva fariseilor și a celor care rătăcesc poporul se radicalizează. După ce Iisus le spune parabola viei date lucrătorilor celor răi (Matei 21, 33-46; Marcu 12, 1-12; Luca 20, 9-19), în care fariseii sunt foarte transparent și vehement atacați de Mântuitorul ca rău lucrători ai viei Tatălui și ca fiind cei care vor să-L omoare, aceștia s-au sfătuit cum să prindă pe Iisus și au trimis la El pe ucenicii lor împreună cu irodienii ca să încerce să-L prindă în cuvânt (Matei și Marcu; Luca spune doar că au trimis spioni sau iscoade viclene). Aceștia Îl laudă cu fățărnicie la început apoi îl întreabă dacă trebuie să plătească dajdie Cezarului sau nu. Iisus, știind inimile lor și înțelegând cursa care îi era întinsă, îi face fățarnici, mustrându-i pentru faptul că-L ispitesc. Apoi le spune să dea Cezarului ce-i al Cezarului (căci banul avea pe el chipul și inscripția Cezarului) și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu. La acest răspuns ucenicii fariseilor și irodienii s-au mirat și au plecat (Matei 22, 15-22; Marcu 12, 13-17; Luca 20, 20-26).

Bibliografie

  • I. Constantinescu, Studiul Noului Testament, pag. 42, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-75-7.
  • Lucien Deiss, Synopse des évangiles, Ed. Desclée de Brouwer, Paris, 1963 (reeditată 2007)