Tipologie

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Hristos - Mielul lui Dumnezeu (Mănăstirea Filoteu)

Tipologia este o abordare a interpretării Sfintei Scripturi care este deja utilizată în Noul Testament, iar apoi în scrierile Părinţilor Bisericii, și care constă în a citi în anumite persoane sau evenimente din Vechiul Testament (ce pot fi numite ”tipuri”, din gr. τύπος) ca prefigurări ale unor persoane sau evenimente împlinite în Noul Testament (care ar fi astfel numite ”antitipuri”). Această înțelegere profetică a Scripturii este înrudită cu cea alegorică, însă rămâne distinctă de aceasta.

Mai multe interpretări posibile

Părinţii credeau că pentru Sfânta Scriptură există mai multe niveluri de interpretare, toate valide. Astfel, există o înţelegere literală a textului şi una istorică, însă ea are în acelaşi timp şi un înţeles alegoric sau unul tipologic, unul tropologic sau moral şi un înţeles anagogic sau mistic. Faptul că pentru unul şi acelaşi text era posibilă şi o interpretare alegorică sau una tipologică nu nega, nici nu anula validitatea sensului istoric al textului, ci era pur şi simplu un alt fel de a-l citi şi înţelege.[1]

Astfel, în înţelegerea tipologică, evenimente şi persoane din Vechiul Testament pot fi citite ca prefigurări ale unor evenimente din viaţa lui Hristos sau ale altor aspecte din Noul Testament. O astfel de interpretare o găsim deja şi la Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Coloseni 2,16-17: "Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare, sau lună nouă, sau la sâmbete, care sunt umbră celor viitoare iar trupul (este) al lui Hristos." Interpretări asemănătoare mai găsim şi în Epistola către Evrei, precum şi în alte Epistole.

Tipuri din Vechiul Testament

Vechiul Testament ne oferă mai multe astfel de exemple care se pretează la o interpretare tipologică, interpretare practicată încă din vremea Noului Testament, atât de Sfinţii Apostoli cât şi de însuşi Domnul Hristos.

Avraam şi Isaac

Avraam se pregăteşte să-l jertfească pe Isaac (mozaic bizantin din biserica San Vitale, Ravenna)

Capitolul 22 din Facere ne relatează istoria aducerii ca jertfă a lui Isaac, fiul lui Avraam. Dumnezeu îi cere lui Avraam să-I jertfească Lui pe singurul lui fiu, Isaac, pentru a încerca credinţa lui. Când Isaac, bănuitor, îşi întreabă tatăl „unde este oaia pentru jertfă?”, Avraam profeţeşte că „va îngriji Dumnezeu de oaia jertfei Sale!” Într-adevăr, ajuns la locul de jertfă, află acolo un berbec care îşi încurcase coarnele într-un tufiş, iar Dumnezeu îi porunceşte lui Avraam să-l jertfească pe acesta în locul lui Isaac. În interpretarea tipologică a textului, Hristos este mielul de jertfă dăruit de Dumnezeu în locul nostru.

Patriarhul Iosif

Patriarhul Iosif

Tot în Cartea Facerii, capitolele 37-50 ne vorbeşte despre timpul petrecut de patriarhul Iosif în Egipt. Aici, imaginea lui Iosif este frecvent înţeleasă ca un tip, o prefigurare a lui Hristos.[2] La acea vreme, Iosif este singurul fiu al mamei sale şi este deosebit de îndrăgit de tatăl său. Din perspectiva tatălui său Iacov, Iosif moare şi apoi înviază ca guvernator al Egiptului. De fapt, fraţii acestuia îl înşală pe tatăl lor, arătându-i acestuia haina însângerată a lui Iosif pe care o înmuiaseră mai înainte în sângele unui animal sacrificat. Mai târziu, tatăl lui Iosif află că Iosif nu numai că trăieşte, ci a ajuns guvernator al Egiptului în numele faraonului şi că el este cel care avea să salveze lumea de la o mare foamete. Atât Domnul Iisus, cât şi Iosif au fost vânduţi pe argint şi amândoi au fost învinuiţi şi judecaţi pe baza unor mărturii mincinoase.

Prorocul Iona

Sf. Iona Proorocul, tip al lui Hristos

Istoria profetului Iona din Vechiul Testament permite şi ea o interpretare tipologică. Iona le spune corăbierilor să-l arunce în mare, jertfindu-l astfel pentru a potoli mânia Domnului, astfel încât Acesta să poruncească mării să se liniştească. El este înghiţit de o balenă şi stă trei zile în pântecele unei balene înainte de a fi aruncat înapoi pe uscat. Potrivit interpretării tipologice, acest episod reprezintă o prefigurare a înmormântării Domnului Hristos, pântecele balenei preînchipuind mormântul Domnului: şi după cum Iona a fost eliberat din pântecele balenei după trei zile, tot astfel Hristos S-a ridicat din mormânt după trei zile (a se vedea şi Matei 12, 38–42, Matei 16, 1–4, Luca 11,29–32, unde Hristos însuşi evocă imaginea lui Iona ca prefigurare a Sa). Într-adevăr, Iona a numit pântecele balenei „Şeol”, lăcaşul morţilor.

Moise şi Aaron

Proorocul Moise

Proorocul Moise este şi el unul dintre cele mai frecvent evocate tipuri ale lui Hristos. Astfel, de la bun început, Moise, la fel ca Iosif patriarhul şi ca Iona trece printr-o moarte şi înviere simbolică. Moise este aşezat într-un coş şi lăsat să plutească în apele Nilului, apoi este scos din apă şi adoptat ca prinţ în familia faraonului. Când era prunc, Moise a fost condamnat la moarte. Este interesant de menţionat faptul că împingerea trupului în jos pe apa Nilului făcea parte din ritualul egiptean de înmormântare pentru membrii familiei faraonului[3].

De asemenea, pe când era în pustie, Moise a ridicat un şarpe de aramă (simbol al răului) pe un stâlp, pentru ca oricine dintre cei care fuseseră muşcaţi de şerpi, uitându-se la el, să se vindece (Numeri 21,8). Iisus a spus însă că şarpele era o prefigurare, un "typos" al Lui, căci "după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului" (Ioan 3,14), căci "pe El, Care n-a cunoscut păcatul, L-a făcut pentru noi păcat, ca să dobândim, întru El, dreptatea lui Dumnezeu." (II Corinteni 5,21) .

În Cartea Ieşirii 17,11 se arată că, în timpul bătăliei între israeliţi şi amaleciţi, "[c]ând îşi ridica Moise mâinile, biruia Israel; iar când îşi lăsa el mâinile, biruiau Amaleciţii." Comentatorii au interpretat ridicarea mâinilor lui Moise ca pe un typos, o preînchipuire a mâinilor lui Iisus ridicate pe Cruce, deoarece atunci când El a murit cu mâinile ridicate pe Cruce se dădea o bătălie spirituală împotriva păcatului, bătălie ce s-a sfârşit cu biruinţa Domnului, astfel încât "în Hristos toţi vor învia" (I Cor 15,22).

Cortul Legământului şi Arca

Cortul Legământului din Vechiul Testament este frecvent înţeles ca un ansamblu complex de preînchipuiri ale lui Hristos: astfel, Domnul spune despre Sine că este „uşa” (Ioan 10, 9) şi singura „cale” (Ioan 14, 6) către Dumnezeu, după imaginea porţii celei largi, singura poartă a curţii Cortului Legământului; diferitele acoperăminte ale Cortului sunt o imagine a dumnezeirii lui Hristos (acoperământul de in răsucit şi brodat) şi a umanităţii lui (prin culorile neutre ale acoperământului exterior[4].

Arca lui Noe este înţeleasă ca o prefigurare a Sfântului Botez la I Petru 3,18-22. După cum Arca l-a salvat pe Noe şi pe familia lui, „această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieşte astăzi şi pe voi” (I Petru 3,21).

Diferența dintre Tipologie și Alegorie

Interpretarea tipologică subliniază legătura între persoane, evenimente, locuri şi instituţii reale, manifeste în Vechiul Testament şi realităţile care le corespund şi pe care le preînchipuie din Noul Testament.[5] Moise, dătătorul Legii, îl prefigurează pe Hristos, întemeietorul Legii noi.

Aaron, Marele Arhiereu îl preînchipuie şi el pe Hristos, desăvârşitul Mare Arhiereu; asemenea şi Melchisedec, prefigurare al lui Hristos, şi el „Arhiereu în veac”. Mana care a hrănit poporul în pustie e o preînchipuire lui Hristos-Pâinea cerească (Euharistia), desăvârşita hrană duhovnicească.

Pe de altă parte, alegoria găseşte în Vechiul Testament înţelesuri tainice sau simbolice care sunt inerente în text şi care nu depind de o îndeplinire istorică viitoare; astfel, la I Corinteni 9, 8-10, Apostolul Pavel interpretează legea care interzicea să fie legată gura boului care treieră ca având un înţeles tainic – anume ca slujitorii Evangheliei să fie susţinuţi material de comunitatea în mijlocul căreia slujesc. Cântarea Cântărilor este şi ea frecvent interpretată ca o alegorie a lui Dumnezeu (Iubitul) şi a dragostei Sale pentru poporul Său (iubita). Interpretarea alegorică găseşte frecvent într-un text mai multe înţelesuri menite să demonstreze un anumit lucru. Astfel, de exemplu, Sf. Pavel foloseşte explicit metoda alegorică în epistola sa către Galateni, cap. 4, atunci când îl consideră pe copilul roabei Agar ca reprezentându-i pe cei aflaţi sub Lege şi pe pruncul femeii libere (Sarra) ca pe cei aflaţi sub Noul Legământ, citind alungarea lui Agar şi a lui Ismael ca reprezentând inferioritatea Vechiului Legământ faţă de cel Nou (Galateni 4,21-31).


Note

  1. Meaning or Meanings of Scripture? Pr. John Breck, OrthodoxyToday.org
  2. Joseph Sold Into Slavery
  3. Solar Boat/Funerary Boat of Cheops (Khufu) Boats of Ancient Egypt Exhibit Life in Ancient Egypt. See Ancient Egyptian burial customs.
  4. CH Raven, God's Sanctuary, John Ritchie Ltd., 1991, ISBN 9780946351312
  5. Fr. John Breck, Scripture in Tradition: The Bible and it Interpretation in the Orthodox Church (Crestwood, NY: St. Vladimir Seminary Press, 2001) p.22f.

Surse

Legături externe