Sanhedrin

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Sinedriul în People's Cyclopedia of Universal Knowledge (1883)
Acest articol face parte din seria
Țara Sfântă și Iudaismul
în timpul Mântuitorului
Curente religioase și partide politice
SaducheiiFariseii
EsenieniiZeloțiiIrodienii
Instituții
Sanhedrinul - Marele Preot
Templul din Ierusalim
Legea lui Moise
Oameni
Irod cel MareArhelauIrod Antipa
Irod Agripa al II-lea
Pilat din Pont
AnnaCaiafa
Iosif din ArimateeaFariseul Nicodim
Femeile mironosițe
Fotini samarineanca
Mariamna - Irodiada
Locuri
Ierusalim
BetleemNazaret
GalileeaMuntele TaborMarea Galileei
BetaniaGhetsimaniMuntele Măslinilor
Golgota
SamariaIerihon
Cezareea
Editați această casetă


Sanhedrinul (ebr. sanhedrin) sau sinedriul (gr. synedrion) este o instituție evreiască tardivă, un soi de comisie permanentă care se reunea de două ori pe săptămână în Templul de la Ierusalim.

După tradiția evreiască și potrivit Bibliei, sanhedrinul venea de la Moise (Numeri 11, 16).

Membri

Sanhedrinul avea 71 de membri: Marele Preot, care era și președintele sanhedrinului, plus alți 70 (după numărul celor 70 de „bătrâni”/ „înțelepți” de care se înconjurase Moise — Ieșire 24, 1; Numeri 11, 16).

Membrii sanhedrinului proveneau în principal din:

  • reprezentanți ai marilor familii
  • foști mari preoți
  • saduchei, toți din clasa sacerdotală

De asemenea, mai puțini, și dintre:

  • scribi (funcționari în slujba Legii)
  • învățători ai Legii
  • farisei

Funcție

Sanhedrinul avea atât funcție religioasă, cât și politică.

Era, mai întâi de toate, curtea supremă pentru delictele religioase – delictele împotriva Legii –, și în același timp o academie teologică care fixa doctrina, stabilea calendarul liturgic și controla toată viața religioasă a poporului evreu.

Din punct de vedere politic, sanhedrinul vota legi, dispunea de o poliție proprie și regla raporturile cu ocupantul roman.

Pentru o deliberare, prezența a 23 de membri era suficientă.

În caz de ședință de noapte pentru o situație gravă, nici o condamnare la moarte nu putea fi pronunțată până la ședința din ziua următoare.

Romanii recunoșteau în mod oficial sanhedrinului puterea de a investiga cauze și de a pronunța sentințe în conformitatea cu legea evreiască. Totuși, în caz de condamnare la moarte, sanhedrinul trebuia să primească avalul autorității romane.

După revolta evreiască și ruina Ierusalimului din anul 70 d.Hr., sanhedrinul politic a încetat să existe, iar cel religios a fost transferat la Jașnia (astăzi Yebna, la 20 km sud de Jaffa), iar mai târziu la Tiberiada.

Alte tribunale

După Iosif Flavius, în timpul legatului Gabinius (63-55 î.Hr.), alte patru orașe (Gadara, Amath, Ierihon și Seforis) au primit dreptul a avea sanhedrine (compuse din 23 de membri), ca o încercare de descentralizare și facilitare a justiției.

Alte „mici sanhedrine” existau în toate localitățile, fiind compuse din 3 membri (între care unul era judecător — Matei 5, 25); acestea tratau cauze de mai mică importanță și puteau să pedepsească cu flagelarea. (Matei 10, 17).

Surse

  • Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Ed. du Seuil, Paris, 1975, pp.52-53