Lazăr din Betania

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Învierea lui Lazăr

Sfântul Lazăr sau Lazăr, cel mort patru zile, a fost prietenul și unul din primii ucenici ai lui Iisus Hristos. El a fost înviat de către Iisus în ziua dinaintea intrării Sale triumfale în Ierusalim. Mai târziu, Lazăr din Betania a devenit primul episcop de Kittium, Cipru.

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Lazăr în Sâmbăta lui Lazăr, ultima zi înaintea Săptămânii Mari (ajunul Duminicii Floriilor)[1]. Aducerea moaștelor sfântului Lazăr la Constantinopol este prăznuită pe 17 octombrie.

Minunea Învierii lui Lazăr

În conformitate cu Evanghelia după Ioan, Lazăr trăia în orașul Betania (la circa trei kilometri de Ierusalim, în Cisiordania din zilele noastre) împreună cu cele două surori ale sale, Marta și Maria. În drumul Său către Ierusalim de dinainte de Paștele evreiesc, surorile au trimis vorbă lui Iisus și apostolilor Săi că Lazăr este bolnav. Domnul a zăbovit acolo unde era, primind mai târziu vestea morții lui Lazăr. Când a ajuns, Lazăr era deja de patru zile pus în mormânt. Când Marta I-a reproșat Domnului întârzierea, Hristos a asigurat-o că Lazăr va învia. Marta a înțeles greșit că El se referea la învierea cea de obște din Ziua Judecății, la care Domnul a replicat, "Eu sunt învierea și viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac." (Ioan 11, 25-26). În prezența celor care jeleau, Domnul a poruncit să fie îndepărtată piatra de la intrarea mormântului lui Lazăr și l-a chemat afară. Lazăr a făcut cum i s-a poruncit, fiind încă înfășurat în giulgiurile de înmormântare. Apoi, Iisus le-a poruncit mulțimilor să-l dezlege și să-l elibereze. Sfântul Ioan merge mai departe și spune că și mai mulți evrei s-au convertit atunci crezând în dumnezeirea lui Hristos. Această întâmplare a adus o mare neliniște în inimile căpeteniilor preoțimii evreiești, atât de mare încât au propus omorârea lui Lazăr (Ioan 12, 9-11). Ierarhia religioasă a evreilor era în vremea acelor evenimente dominată de saduchei, care respingeau învierea de obște. Învierea lui Lazăr reprezintă o mărturie a învierii – atât cea a lui Hristos cât și cea de obște, dar și victoria asupra morții a lui Hristos.

Conform spuselor Preacucernicului Părinte Thomas Hopko, miracolul Învierii lui Lazăr este "apogeul" Evangheliei lui Ioan și dovada de netăgăduit a dumnezeirii lui Hristos. De asemenea, este evenimentul care a declanșat succesiunea de fapte care au dus la arestarea și la Patimile Domnului.[2]

Viața de după minune

Sf. Lazăr cu surorile sale, Sf. Maria și Sf. Marta din Betania

În conformitate cu Sfânta Scriptură și cu tradiția Bisericii cipriote, Lazăr a fost nevoit să caute refugiu departe de Ierusalim pentru a evita mânia marilor preoți și farisei, care doreau să-l ucidă, ... Şi s-au sfătuit arhiereii ca și pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui mulți dintre iudei mergeau și credeau în Iisus. (Ioan 12:10-11). De asemenea, mulți creștini ... erau speriați de persecuțiile care se anunțau. Ştefan a călătorit până în Fenicia și Cipru și Antiohia ...; ca și Ştefan, Lazăr va trebui să părăsească Iudeea și să caute refugiu în altă țară.

Acest loc a fost Kittium (Larnaca de astăzi) din Cipru. Atunci când Apostolul Pavel și Apostolul Barnaba au mers în Cipru, ei l-au hirotonit pe Lazăr ca primul episcop din Kitium. De aceea toate scaunele episcopale din Larnaca au icoana lui Lazăr în loc de cea a lui Hristos, care este tradiția oficială a bisericii.

Se știu puține despre Lazăr după Învierea și Înălțarea Domnului cu excepția faptului că timp de treizeci de ani el nu a zâmbit și nu a râs decât o singură dată. Într-o zi, el a văzut pe cineva furând un vas de lut și a început să râdă spunând: "lutul fură lutul".

O altă tradiție faimoasă în legătură cu Lazăr este descoperirea Muntelui Athos în anul 52 d.Hr.. Lazăr era foarte apropiat de Fecioara Maria și era foarte mâhnit că nu se poate reîntoarce la Ierusalim să o viziteze pentru că încă se temea de evrei. Maica Domnului a aflat de mâhnirea sa și i-a trimis o scrisoare de consolare. Ea i-a spus că dacă îi trimite o corabie, atunci va putea să-l viziteze în Cipru. Cu mare bucurie, Lazăr a trimis o corabie în Ţara Sfântă ca să îi aducă pe Maica Domnului și pe Ioan, preaiubitul ucenic al Domnului, în vizită în Cipru. În timpul călătoriei, o furtună puternică i-a depărtat de traseu și i-a dus pe țărmurile Efesului și apoi pe țărmurile Athosului din Grecia. Conștientă că Dumnezeu a adus-o în această zonă, Fecioara Maria, pe deplin fermecată de frumusețea acestui loc, s-a rugat Fiului ei ca acest loc să fie grădina ei dedicată rugăciunii pentru "a purta lupta cea bună a credinței". După ce au convertit persoanele idolatre din locurile acelea și au înființat o comunitate creștină, ei și-au reluat călătoria spre Cipru, unde l-au vizitat la Lazăr. Se spune că Maica Domnului a cusut un omofor și mânecuțe ca daruri pentru Lazăr.

Primul mormânt al lui Lazăr, din Betania, a rămas un loc de pelerinaj până în zilele noastre. Al doilea mormânt, din insula Cipru, a fost găsit în Kittium în jurul anilor 890, cu moaștele sale înăuntru și purtând inscripția "Lazăr, prietenul lui Hristos". În consecință, peste acest mormânt a fost construită o biserică închinată Sfântului Lazăr.

La puțini ani după aflarea mormântului sfântului în Kittium, binecredinciosul împărat Leon al VI-lea cel Înțelept (886-912) construiește la Constantinopol o frumoasă biserică în cinstea sfântului Lazăr, și aduce moaștele sale din Cipru la Constantinopol pentru a fi depuse în biserica zidită în cinstea lui. Prăznuirea acestui eveniment în sinaxarul Bisericii din Constantinopol se face pe 17 octombrie.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că minunea învierii lui Lazăr se zugrăvește astfel:

Deal cu două vârfuri, și dinapoi o cetate văzându-se puțin înapoia dealului și mulți evrei plângând, ieșind înaintea porții cetății și văzându-se pe jumătate. Și înaintea dealului un mormânt săpat în piatră, și un om opintindu-se ridică piatra mare de deasupra gropii, și Lazăr [având puțintică barbă, se ridică și] stă in mijlocul gropii, fiindu-i picioarele și mâinile legate cu feșe de pânză și fața înfășurată cu mahramă, și un om desfășurându-l. Și Hristos stând în preajmă, cu o mână îl binecuvântează, și zice: „Lazăre, vino afară!” Și dinapoia Lui apostolii, iar [înainte], la picioarele Lui [îngenunchiate, Marta și Maria, închinându-se și sărutându-i picioarele.[3]

A se vedea și

Referințe

  1. Lazăr este prezent în imnografia liturgică a slujbelor mai multor zile în din jurul Săptămânii Patimilor, datorită relatării extinse și detaliate din evanghelia după Ioan, capitolele 11-12.
  2. Lazarus Saturday. Speaking the Truth in Love Podcast by Fr. Thomas Hopko. Ancient Faith Radio. 18 April 2008.
  3. Dionisie din Furna - Erminia picturii bizantine, Editura Sophia, Bucureşti, 2000, p. 111. ISBN 973-99692-0-8