Saduchei

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.


Acest articol face parte din seria
Țara Sfântă și Iudaismul
în timpul Mântuitorului
Curente religioase și partide politice
Saducheii - Fariseii
Esenienii - Zeloții - Irodienii
Instituții
Sanhedrinul
Templul din Ierusalim
Oameni
Irod cel Mare - Arhelau - Irod Antipa
Pilat din Pont
Anna - Caiafa
Iosif din Arimateea - Fariseul Nicodim
Femeile mironosițe
Fotini samarineanca
Irodiada
Locuri
Ierusalim
Betleem - Nazaret
Muntele Tabor
Betania - Ghetsimani - Muntele Măslinilor
Golgota
Samaria - Ierihon
Cezareea
Editați această casetă


Saducheii reprezentau un curent religios și politic important în iudaismul palestinian din timpul lui Iisus.

Apariții în Noul Testament

Saducheii sunt menționați direct în Noul Testament în următoarele locuri:

Istorie, credință, activitate

În Palestina, saducheii erau partidul oportuniștilor, partidul ordinii stabilite (format sub regele Hircan I: 135-104 î.Hr.). Saducheii considerau că trebuie să colaboreze cât mai bine cu ocupanții romani, deoarece aceștia permiteau exercitarea unei religii altminteri destul de conservatoare. Partid aristocratic, ai cărui membri proveneau în general din casta sacerdotală aristocratică, saducheii se arătau destul de disprețuitori față de popor. Influența lor se exercita mai ales în cult și nu depășea Templul din Ierusalim. Contrar fariseilor, pentru saduchei doar „Legea și Profeții” (Pentateuhul și Cărțile Profeților) erau normative pentru religie, restul Scripturii fiind considerate ca o interpretare a acestora. Legea o aplicau într-un mod literal și cvasi-juridic (refuzând ”datina bătrânilor” - Marcu 7, 3), punând accentul pe aspectul penal și actual al doctrinei răsplătirii pentru fapte.

Iosif Flaviu și Noul Testament (Matei 22, 23; FA 23, 8) spun că saducheii nu așteptau venirea lui Mesia și că refuzau credințe considerate de ei mai recente, cum ar fi învierea sau existența îngerilor (cf. FA 23, 8). Tot după Iosif Flaviu, saducheii puneau sub semnul întrebării și providența divină și libertatea omului - însă informațiile date de Iosif Flaviu în privința saducheilor trebuie luate cu precauție, pentru că el era un adversar înfocat al acestora.

În schimb, din punct de vedere politic, saducheii nu se temeau de contactul cu elenismul, fără îndoială dintr-o atitudine autentic fidelă legământului, și anume aceea că gândirea iudaică poate să aibă o prezență și strălucire universală. Ca efect contrar însă, această atitudine avea neajunsul că putea degenera ușor într-o grijă politică a supraviețuirii națiunii în detrimentul unei riguroase fidelități față de Lege.

Atitudinea lor diferă profund de cea a fariseilor, dar aceste două partide ale iudaismului oficial se întâlnesc în opoziția care o făceau lui Iisus.

Cei mai mulți specialiști în istoria Noului Testament consideră că saducheii sunt cei care au luat decizia și și-au asumat responsabilitatea arestării lui Iisus (Marcu 14, 53). Într-adevăr, istoricii arată că în ciuda numărului lor mic, saducheii au reușit adeseori să-și impună punctul de vedere, deoarece constituiau o parte importantă a sanhedrinului.

După ruina Ierusalimului la anul 70 d.Hr. saducheii au dispărut pentru totdeauna de pe scena politică evreiască.

A se vedea și

Surse

  • Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Ed. du Seuil, Paris, 1975, pp.71-72
  • Lucien Deiss, Synopse des évangiles, Ed. Desclée de Brouwer, Paris, 1963 (reeditată 2007)