Diavol

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Îngeri
Îngeri și demoni
Înger | Diavol
Îngerul Domnului | Îngerul păzitor
Mihail | Gavriil | Rafail | Uriel
Lucifer
Cele nouă cete îngerești
Prima ierarhie: Serafimi | Heruvimi | Tronuri
A doua ierarhie: Puteri | Stăpâniri | Principate
A treia ierarhie: Virtuți | Arhangheli | Îngeri
Editați această casetă
Viața lui Iisus, Iuda primind plata pentru trădarea sa, de Giotto di Bondone, sec 13-14, Cappella Scrovegni a Padova

Diavolul (gr. διάβολος - sl. dijavolu) este un duh (spirit) rău, un înger căzut[1][2] El este izgonit din rai din pricina trufiei sale[3] și aruncat pe pământ.[4] Sub forma șarpelui șiret[5] o ispitește pe Eva și aceasta mănâncă din pomul cunoașterii binelui și răului și apoi îi dă și lui Adam care mănâncă și el.[6] Puterea Celui rău este permanent controlată de Dumnezeu, fapt vădit de istoria lui Iov[7] și de episodul demonizatului din ținutul Gadarei.[8] Dumnezeu nu permite Celui rău să-l ispitească pe om peste puterile sale oferindu-i totdeauna și mijlocul de a rezista ispitei, așa cum spune apostolul Pavel.[9] Iisus a scos duhurile necurate de nenumărate ori în timpul vieții sale.[10] Apostolii au avut și ei această putere încă de pe vremea când Iisus era cu ei.[11] După înviere apostolilor le-a fost dată puterea deplină de a scoate toate duhurile necurate[12] putându-se folosi și de post.[13][14] Cel rău poate vorbi prin gura celui posedat, evangheliile înregistrând multe discuții între Iisus și demonii din oameni.[15] Cel rău este prin esența lui șiret[16] trufaș, ucigaș[17], „mincinos și tatăl minciunii”, cum spune apostolul Ioan[18] Și diavolii cred în Dumnezeu și se cutremură, cum spune apostolul Iacov[19], având o simplă credință dar însoțită numai de fapte rele. Oamenii pot fi posedați de unul, cum se întâmplă cel mai adesea dar și de mai mulți demoni, cum a fost cazul demonizatului din ținutul Gadarei, stăpânit de o legiune de demoni[20] sau al Mariei Magdalena din care Mântuitorul scosese șapte draci.[21] Cel Rău cutreieră pământul și ispitește pe oameni, precum este arătat în Cartea lui Iov.[22] El este „Dumnezeul veacului acestuia”, așa cum spune apostolul Pavel[23], puterea sa fiind îngăduită de Dumnezeu. La sfârșitul veacurilor toți demonii vor fi aruncați în focul cel veșnic gătit lor, așa cum ne spune Iisus[24] unde vor fi chinuiți zi și noapte în vecii vecilor, așa cum ne încredințează apostolul Ioan[25] Apostolul Petru ne spune să veghem căci „potrivnicul nostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită”.[26] Veghea și rugăciunea sunt armele creștinului împotriva Celui Rău, împotriva căderii în ispită, precum reiese din vorbele Mântuitorului.[27]

Nume

Adam și Eva, de Lucas Cranach Bătrânul, sec 16, Bode-Museum, Berlin

În ebraică sau aramaică era cunoscut sub numele de Satan sau Satana (Mt. 4, 10; Mc. 4, 15; Fapte 5, 3; 26, 18; Apoc. 12, 9).

Alte numiri în limba română: drac, demon, „necuratul”, „aghiuță”, „cel rău” etc.

Mai ales începând cu Evul Mediu, un alt nume sub care diavolul este cunoscut, dar care teologic trebuie nuanțat, este cel de Lucifer.

Căderea dracilor

Tradiția Bisericii Ortodoxe reține două motive ale căderii demonilor din starea îngerească:

Lucrarea diavolilor

Sfinții Părinți învață că diavolul nu poate face nimic fără îngăduința lui Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur înțelege aceasta din istoria demonizaților din ținutul Gadarei și din istoria lui Iov.

Când îi este permis, duhul cel rău ispitește pe om, și încearcă să-l dezbine de semeni și de Dumnezeu, încearcă să sădească ură și minciună între oameni. Totuși, această ispitire nu este peste măsurile omului: „Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească”. (1 Cor 10, 13)

Note

  1. Lc 10.18
  2. Am văzut pe Satana căzând ca un fulger din cer, spune Iisus
  3. Iuda 1.6
  4. Apoc 12.9
  5. Fac 3.1
  6. Fac, Cap3
  7. Iov 1.12, 2.6
  8. Mc 5.1-20, Lc 8.26-39
  9. 1 Cor 10, 13
  10. Lc 4.40-41, Lc 4.31-37, Lc 6.18, Mc 5.1-20, Lc 8.26-39
  11. Mt 17.14-21, Mc 9.14-29, Lc 9.37-43
  12. Mc 6.7
  13. În timpul vieții Mântuitorului apostolii nu posteau căci mirele era cu ei (Mc 2.19)
  14. FA 5.16, 8.7
  15. Mc 5.9,15, Lc 8.30
  16. Fac 3.1
  17. El poate să arunce și trupul și sufletul în gheenă, cum spune Iisus (Mt 10.28, Lc 12.4), pentru uciderea trupului vezi și declarația tatălui unui demonizat, care spunea că duhul cel rău vroia să-l omoare, aruncându-l când în foc când în apă (Mc 9.22)
  18. Ioan 8.44
  19. Iac 2.9
  20. Mc 5.9, 15, Lc 8.30
  21. Mc 16.9
  22. Iov 1.7, 2.2
  23. 2Cor 4.4
  24. Mt 25.41
  25. Apoc 20.10
  26. 1Pet 5.8
  27. Mt 26.41

Bibliografie

Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2

Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, pag240-241, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2

Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Vadului, Feleacului și Clujului, Învățătură de credință ortodoxă, pag.71-72, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4

Articole conexe

Galerie de imagini