Apostolul Matei
Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol și Evanghelist Matei este considerat, în mod tradițional, autorul Evangheliei după Matei. Simbolul apostolului este un înger. El este prăznuit de Biserică în 16 noiembrie dar și în 30 iunie împreună cu Cei Doisprezece Apostoli.
Viața
Numele inițial al lui Matei a fost Levi. El era fiul lui Alfeu și a fost de meserie vameș, adică perceptor/încasator de taxe în Capernaum. Odată, venind dinspre malul lacului, Iisus a trecut pe lângă punctul de vamă unde stătea Matei și i-a spus "Vino după Mine". Matei s-a ridicat și l-a urmat pe Mântuitorul, devenind ucenicul său (Matei 9:9). El și-a schimbat numele ca să îi reflecte noua chemare. "Matei" înseamnă "Dar de la Domnul".
În ziua în care l-a chemat Mântuitorul, el a dat o "masă mare" (Luca 5:29) de rămas bun, la care el i-a invitat pe Iisus și pe ucenicii săi și, probabil, pe mulți din vechii săi asociați. Cum unii dintre farisei s-au scandalizat, Domnul le-a spus: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. Nu am venit să-i chem pe cei drepți ci pe cei păcătoși la pocăință.” (Lc 5, 27-32 ; Mt 9, 13 ; Mc 3, 17).
Ultima menționare a lui se găsește în Noul Testament în Fapte 1:13.
După Învierea Domnului, Matei a mers și a propovăduit printre evrei.
După ce a propovăduit în Palestina, Apostolul Matei a plecat apoi sa-și propovăduiască Evanghelia în Siria, Media, Persia, Parția, înainte de a fi martirizat în Etiopia. Acolo, el a fost martirizat de Fulvian, guvernatorul regiunii, fiind aruncat în foc. După ce Matei și-a dat de bunăvoie sufletul în mâna Domnului, trupul său a fost pus într-un sicriu și aruncat în mare. Dar a fost adus de apă în fața bisericii pe care o zidise. Fulvian, persecutorul lui Matei, s-a pocăit imediat, a renunțat la poziția sa puternică și a devenit preot prin hirotonirea de către Episcopul Platon (sau Plato). După ce Platon a murit, apostolul i-a apărut preotului (care își luase numele de Matei) și i-a cerut să urce pe scaunul episcopal.
Evanghelia după Matei
- A se vedea articol principal: Evanghelia după Matei
Evanghelia sa, numită Evanghelia după Matei, a fost, cel mai probabil, scrisă inițial în aramaică, la opt ani după Înălțarea Domnului. Evanghelia sa a fost mai apoi tradusă în grecește de Apostolul Iacov cel Drept („ruda Domnului” și primul episcop al Ierusalimului) și copiată de Apostolul Bartolomeu (prăznuit la 11 iunie). Această versiune grecească a înlocuit cu totul în timp evanghelia originală a lui Matei.[1]
Imnografie
- Cu sârg ai urmat lui Hristos, Stăpânului
- care, în a Sa bunătate, lumii S-a arătat pe pământ.
- De la vamă chemându-te, apostol ales te-a arătat,
- vestitor al Evangheliei în lumea întreagă.
- Pentru care cinstim slăvită pomenirea ta, dumnezeiește grăitorule Matei.
- Roagă-L pe milostivul Dumnezeu
- să dăruiască iertare de păcate sufletelor noastre.
Tropar (glasul al 8-lea):
- Apostole Sfinte și Evangheliste Matei,
- roagă pe milostivul Dumnezeu
- să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Condac (glasul al 4-lea)
- Jugul vămii lepădând, la jugul dreptății te-ai alipit
- și te-ai arătat neguțător întru toate ales,
- bogăție adunând înțelepciunea cea dintru înălțime.
- Pentru aceasta ai propovăduit Cuvântul adevărului
- și ai ridicat sufletele celor trândavi,
- arătând în scris ceasul judecății.
Tirania vrăjmașului mă silește pe mine fără sațiu, și toată sămânța sufletului meu o răpește, Mateie prietene al Iui Hristos. Ci însăși sămânța rugăciunilor tale dându-mi, fă-o să rodească spre slujba ta, și mă arată pe mine cel mai mic cântăreț al tău, și spuitor de isprăvile tale cele multe și mari; și pentru dragostea lui Hristos cum toate îndată tu lăsându-le, ai urmat cu fierbințeală Celui ce te-a chemat pe tine, întâiul tu fiind Evanghelist în lume, scriind ceasul judecății.
Note
Surse
- Matei Evanghelistul
- Apostle and Evangelist Matthew, November 16 (OCA)
- Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras
Legături externe
- (ro) Viața și pătimirea Sfîntului Apostol și Evanghelist Matei
- (ro) Sfântul Apostol și Evanghelist Matei
- (en) Apostle and Evangelist Matthew, June 30 (OCA)
- (en) Matthew the Apostle & Evangelist (GOARCH)
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Mucenici
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți misionari > Apostoli
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți pre-niceeni > Sfinți biblici
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți pre-niceeni > Sfinți biblici > Sfinți din Noul Testament
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Propovăduitori
Categorii > Oameni > Propovăduitori
Categorii > Oameni > Propovăduitori
Categorii > Texte > Sfânta Scriptură > Noul Testament