{{Sfinti|nume= Sf. Nicodim de la Tismana|Imagine= [[Fișier:Sf_Nicodim_de_la_Tismana.jpg|thumb|250 px|<center>''Sf. Nicodim cel Sfințit de la Tismana''</center>]]|nastere= în jurul anului 1320,<br/>Prilep, Macedonia|adormire= [[26 decembrie]] 1406,<br/>[[Mănăstirea Tismana]]|localizare= {{flag|Romania}} Țara Românească|recunoastere= [[Biserica Ortodoxă Română]]|etnie= |tip= [[cuvios]]|canonizare= 1955|calendar= [[26 decembrie]]|biserici= |site=}}Sfântul '''Nicodim de la Tismana''' a fost [[călugăr]] și [[arhimandrit]], întemeietorul mănăstirilor [[Mănăstirea Vodița(județul Mehedinți)| Vodița]] și [[Mănăstirea Tismana(județul Gorj)|Tismana]] din Oltenia și a mănăstirii [[Mănăstirea Vișina|Vișina]] pe valea Jiului. Pentru tot ce a făcut pentru ortodoxie și neamul românesc este considerat ocrotitorul Olteniei. [[Praznic|Prăznuirea ]] lui se face la [[26 decembrie]].

:„''"Numeroase amănunte din viața și activitatea sfântului Nicodim nu ne sunt cunoscute, dar măreția persoanei lui l-a impus în conștiința și dragostea poporului român, nu numai ca reorganizator al vieții monahale după modelul de la sfântul [[Muntele Athos|Munte Athos]], ctitor de biserici și mănăstiri, talentat miniaturist, ci și ca '''sfânt''', mare făcător de minuni."'' ”. Prof. dr. Emilian Popescu (Prefața <ref name="Zorilă">Pr. Mihai Zorilă ''Viața și activitatea Sf. Nicodim de la Tismana'', rezumatul lucrării de licență, tipărit în 1991, fără a se menționa editura.</ref>){{OrtodoxiaînRomânia}}== Contextul istoric == După ce romano-catolicii s-au rupt de Biserica Ortodoxă în [[Marea Schismă]] din 1054, au urmat conflicte politico-religioase, inclusiv o activitate de prozelitism din partea romano-catolicilor pe teritoriul țării românești. Astfel, în secolul al XIV-lea la granița dintre Țara Românească, Serbia și Ungaria aveau loc lupte politico-religioase. S-a susținut ca Nicodim ar fi venit la noi din pricina turcilor, în urma biruinței lor de la Crmen (septembrie 1371). Dar, conform Pr. Prof. [[Mircea Păcurariu]], adevăratul motiv al venirii sale în Țara Românească trebuie căutat în ocuparea pentru câțiva ani a Vidinului (inclusiv regiunea Craina) de către regele Ludovic cel Mare al Ungariei (1342—1382). În 1366, teritoriile cucerite au fost organizate într-un «banat al Bulgariei». Dar concomitent cu organizarea sa politică-militară, se desfășura și o puternică acțiune de catolicizare, dusă de franciscani, nu numai aici, ci și în ținuturile înconjurătoare. Dacă Nicodim se afla în acest timp într-o mănăstire din Craina, eventual ca egumen, era firesc ca în împrejurările date, să fi avut de suferit, fapt care a determinat trecerea lui în Țara Românească. În orice caz, stăpânirea ungară asupra Vidinului a încetat din 1369. Cu toate acestea, primejdia catolică a rămas. Dovadă este scrisoarea papei Urban V din 19 ianuarie 1370, prin care felicita pe doamna Clara — cea de-a doua soție (catolică) a lui [[Nicolae Alexandru]] — pentru convertirea fiicei sale, Țarina Bulgariei, soră vitregă a lui Vlaicu Vodă.

== Contextul istoric ==[[Marea Schismă]] din 1054 a împărțit [[creștinism]]ul Așadar, chiar după revenirea Vidinului în două mari ramuri, vestică ([[Biserica Romano-Catolică|catolică]]) și estică ([[Biserica Ortodoxă|ortodoxă]]). În secolele următoare, între Biserici a urmat o luptă pentru supremație, marcată de prozelitism, stăpânirea bulgară în special din partea Bisericii Romano-Catolice. În secolul al XIV-lea la granița dintre Ţara Românească, Serbia și Ungaria aveau loc lupte, susținute și de cele două Biserici. Spre deosebire de majoritatea populației din Ţara Românească, de credință ortodoxă, domnitorii Basarab I și fiul său, [[Nicolae Alexandru]]<ref name="Barbu">Prof. dr. Daniel Barbu ''Sur le double nom du prince de Valachie Nicolas-Alexandre'', Revue Roumaine d’Histoire XXV, no. 4, 1986, pp. 287-300.</ref>, se presupune că erau catolici, sau cel puțin simpatizanți<ref name="Djuvara">[[Neagu Djuvara]], [http://www.itcnet.ro/history/archive/mi2000/current8/mi53.htm Iarăși despre Negru Vodă și "Descălecătoare"], Magazin Istoric1369, nr. 8 / 2000</ref>. Împiedicarea expansiunii spre răsărit a influenței Bisericii Romano-Catolice necesita era necesară reafirmarea credinței ortodoxe, inclusiv prin întemeierea de mănăstiri. Acestea erau totodată și locul unde se formau funcționarii cancelariilor domnești și locuri de refugiu.

[[Image:Sf_Nicodim_de_la_TismanaȘtirile pe care le avem asupra originii, copilăriei, tinereții și, în genere, asupra întregii vieți a lui Nicodim până la venirea lui în Țara Românească sunt foarte sărace și adesea contradictorii.jpg|Sfântul Nicolae Iorga și Victor Brătulescu au susținut că Nicodim cel Sfințit se trăgea dintr-o familie de aromâni din părțile Prilepului, în Macedonia (azi in Macedonia de la Tismana|thumb|left|150px]]Nord). Învățatul sârb Djordje Radojičić din Novi Sad susținea că s-a născut în Prilepac, o cetate în apropiere de Novo Brdo, celebru centru minier din Serbia medievală, din tată valah și mamă sârboaică, înrudită cu cneazul Lazăr al Serbiei, părere pe care o împărtășește și Pr. Prof Mircea Păcurariu, adăugând că „așa se explică de ce a venit el în părțile noastre și s-a dovedit atât de atașat de poporul român”<ref name="Păcurariu1991">Mircea Păcurariu, ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9</ref>.

Nicodim s-a născut în Macedonia, la Prilep. Mama sa era una din fiicele domnitorului Basarab I, prin intermediul căruia Nicodim se înrudea cu cnejii sârbi și țarii bulgari. Nu se cunoaște exact anul nașterii, se presupune că s-ar fi născut în 1310, dar mai plauzibil este că s-a născut prin 1320<ref name="Păcurariu">Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol I, București, 1980, p. 288.</ref>.

Fiind de os domnesc, se va bucura de instruire în mediul bisericesc. La Decani, lângă Prilep tocmai se construia biserica „Visoki Decani”. ''„Iar sântul Botezat fiind dupre obiceiul creștinesc, și crescut întru buna pedepsire, și temere de D-zeu și a iubirei în tânără vârstă a prunciei sale, dat a fost de părinții lui la învățătura cărții. Şi și isteț fiind la minte, sântul în scurtă vreme a învățat toată dumnezeeasca Scriptură, care duce întru mântuire, și gramatica cea slovenească, foarte bine și desăvârșit”'' <ref name="ImŞtefanImștefan">Ieromonah Ştefan ștefan de la Tismena Tismana ''Viața Prea Cuviosului Părintelui nostru Nicodim Sânțitul, Arhimandritul Lavrei din Sânta Monastire Tismena'', 1883, Tipografia Cărților Bisericești, București.</ref>.

În 1335 Nicodim întâlnește [[monah]]ii de la Muntele Athos care vizitau Mănăstirea Decani, cu ocazia inaugurării ei. Această întâlnire îi va releva drumul pe care îl va urma în viață. Pleacă la Muntele Athos pentru a-și desăvârși instruirea. Este primit ca frate la [[Mănăstirea Hilandar|Lavra Hilandar]]. În [[1338]] primește numele de '''Nicodim'''. În 1341 este [[hirotonie|hirotonisit]] [[ierodiacon]], iar în [[1343]] [[ieromonah]]. Mai târziu ajunge [[protrosinghelprotosinghel]]. După moartea [[egumen]]ului mănăstirii este ales în fruntea obștii călugărești de la Hilandar.

Cel târziu în 1370, Nicodim ajunge în Țara Românească, știindu-se că în 1371-1372 deja s-a terminat zidirea Mănăstirii Vodița ridicată de Nicodim. N-ar fi exclus ca odată cu Nicodim să fi venit în țară și unii dintre monahii români trăitori la Athos, de care făcea amintire și [[Hariton al Ungrovlahiei#Egumen la Mănăstirea Cutlumuș|hrisovul ctitoricesc dat Cutlumușului în 1369]]<ref name="Păcurariu1991" />. În 1375 Nicodim este solicitat să mijlocească pentru Serbia la [[Constantinopol]] ridicarea [[anatemă|anatemei]], datorată conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346, ca urmare a declarării unilaterale a [[Patriarhie]]i Sârbești. [[Patriarh]]ul Filotei al [[Constantinopol]]ului l-a apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele din sfintele [[moaște]] ale Sfântului [[Ioan Gură de Aur]], ale Sfântului [[Ignatie Teoforul]] și ale sfântului Mucenic Teofil, moaște care se află și astăzi la Mănăstirea Tismana, și l-a făcut '''[[arhimandrit''']].

== Activitatea Sfântului Nicodim înainte de a veni în Ţara Țara Românească ==La Multele [[Muntele Athos ]] își face ucenicia în atelierele unde se scriau și se traduceau producții literare, însușindu-și limbile [[limba greacă|greacă]] și [[limba Limba slavonă|slavonă]]. Se inițiază în arta de la Muntele Athos, [[caligrafie]], [[pictură]] (miniatură), și câteva meșteșuguri ([[arhitectură]], zidărie, tâmplărie, argintărie).

În timp ce era la Muntele Athos are o viziune divină în care i se cerea să construiască o mănăstire lângă o cascadă. Ca urmare se întoarce în Serbia, unde, după legendă, întemeiază mănăstirile Manastirica (Mănăstirița), la granița dintre Macedonia și Kosovo și Vratna din Negotin. Tot lui i se atribuie și clădirea unei [[Biserică (edificiu)|biserici]] la Saina, ținutul Cladova de pe Valea Timocului

== Activitatea Sfântului Nicodim în Ţara Țara Românească ==În [[1369]]<ref name="Zorilă"/> Nicodim este chemat în Ţara Țara Românească, pentru a întemeia o mănăstire. Răspunde solicitării cu entuziasm, urmându-și viziunea. Se spune ca a traversat singur Dunărea înot (!) în zona Porțile de Fier în dreptul localităților Tachia (pe malul drept al Dunării) și Orșova (pe malul stâng).

Conform viziunii sale, imediat ce ajunge în Ţara Țara Românească Nicodim începe demersurile pentru întemeierea unei mănăstiri. Sprijinit de Domnitorul Vladislav I al Ţării Țării Românești (1364 - 1377), al cărui unchi era. În anul [[1370]] începe, împreună cu călugării pe care i-a raliat cauzei sale, ridicarea [[Mănăstirea Vodița|Mănăstirii Vodița]], lângă satul Vârciorova, construcție care a continuat până în 1375. Printr-un hrisov din 1372, Vlaicu Vodă rânduia ca după moartea lui Nicodim „să nu aibă voie niciun domn să așeze în locul acela pe cârmuitor, nici arhiereu, nici altul nimeni, ci precum spune chir Nicodim și cum va orândui, așa să ţie călugării cei de acolo și singuri să-și puie cârmuitor”<ref name="Păcurariu1991" />. Prin aceste prevederi, mănăstirea devenea o ''[[samovlastie]]'', adică o ctitorie de sine stătătoare, scoasă de sub orice autoritate din afară, încât se conducea numai prin propriul ei sobor, practică folosită și la Athos de unde Sfântul Nicodim a adus-o în Ţara Românească.

Plecând din Aninoasa ajunge la Gropșani (astăzi VânătaÎn 1376 cel târziu, Gorj), lângă ceea ce astăzi se cheamă Tismana. Mergând pe valea apei Vodița era cuprinsă în sus ajunge la o mică cascadănoua unitate militară administrativă ungară, unde constată că ar fi un loc bun pentru înființarea unei mănăstiricare era banatul de Severin. Se întoarce la Mănăstirea VodițaPe deasupra, unde lasă în locul său ca [[stareț]] pe ieromonahul Agatonsub oblăduirea Doamnei Clara, iar el, împreună cu ucenicii săi, se duce la Tismana a doua soție a lui Nicolae Alexandru și în mama vitregă a lui Vlaicu Vodă acționau [[1377misionar]] începe construcția bisericii din zid, sfințită în i [[1378papa]]li. Ajutat de sfaturile Cuviosului Nicodim, Vlaicu Vodă va reuși să blocheze planurile acestora. În paralel cu construcția acest scop ei hotărăsc întărirea graniței prin înființarea de mănăstiri ortodoxe. Coordonarea înființării acestora nu se ocupă putea face de organizarea vieții monahalela Mănăstirea Vodița, conform regulilor însușite la Muntele Athosal cărei amplasament nu era potrivit pentru acoperirea necesităților comunității ortodoxe. Nicodim fiind deja arhimandritîncepe să caute un loc pentru a întemeia o nouă mănăstire. În acest scop vizitează Oltenia subcarpatică, mănăstirea înființată căutările sale ducând la inițierea ridicării mai multor mănăstiri și biserici, cum au fost mănăstirile de el avea rang la Gura Motrului și Vișina (la Gura Sadului), bisericile de arhimandriela Coșuștea, fiind „Mare Lavră” Jidoștița și cea de pe malul râului Topolnița și prima arhimandrie din țarăschitul de pe Valea Aninoasei.

Plecând din Aninoasa ajunge la Gropșani (astăzi Vânăta, Gorj), lângă ceea ce astăzi se cheamă Tismana. Mergând pe valea apei în sus ajunge la o mică cascadă, unde constată că ar fi un loc bun pentru înființarea unei mănăstiri. Se întoarce la Mănăstirea Vodița, unde lasă în locul său ca [[stareț]] pe ieromonahul Agaton, iar el, împreună cu ucenicii săi, se duce la Tismana și în 1377 începe construcția bisericii din zid, sfințită în 1378. În paralel cu construcția se ocupă de organizarea vieții monahale, conform regulilor însușite la Muntele Athos. Nicodim fiind deja arhimandrit, mănăstirea înființată de el avea rang de arhimandrie, fiind „Mare Lavră” și prima arhimandrie din țară. Trebuie reţinut și faptul că prin 1383—1384 Severinul reintra în stăpînirea Țării Românești. Dintr-un act al lui Dan I, reiese că la data emiterii lui obștea condusă de Nicodim stăpânea două mănăstiri și reintrase în posesia tuturor satelor și veniturilor Vodiței (se amintea de „călugării din amândouă mănăstirilie”, care „să fie de sine stătători”.) De-a lungul timpului, [[Mănăstirea Tismana]] s-a bucurat de sprijinul domnitorilor Radu I (1377 - 1383), Dan I (1383 - 1386) și [[Mircea cel Bătrân]] (1386 - 1418) al căror sfetnic a fost Cuviosul Nicodim. De asemenea, într-un hrisov din 27 iunie 1387 emis de Mircea cel Bătrân, se prevedea ca vieţuitorii din mănăstirile Vodiţa și Tismana „să fie de sine stătători și, după moartea cârmuitorului lor, să nu le pună pe nimeni cârmuitor, nici eu însumi, Mircea voievod, nici altul dintre cei de după mine, ci numai ei înșiși să aleagă pe cine vor binevoi, nici să strice orânduiala și datina lui Nicodim și porunca mea”. Aceleași prevederi există și într-un hrisov datat, cu probabilitate, la 11 mai 1399, când îi făcea o nouă danie de cinci sate. Printr-un alt hrisov (fără dată), îi făcea o danie de opt sate, întărind și daniile anterioare și reamintind dreptul călugărilor de a-și alege singuri conducătorul. Printr-un hrisov din 1406, cele două mănăstiri primeau unele sate din Serbia, de la despotutul sârb Ștefan Lazarevici.  Aceste numeroase danii, mai ales în sate, au făcut ca Tismana să devină una din cele mai înstărite mănăstiri din țară. În ce privește Vodiţa, este amintită pentru ultima dată într-un hrisov al lui Radu cel Frumos, din 8 iulie 1464. Proprietăţile ei au trecut treptat în stăpânirea Tismanei.

În ultimii ani ai vieții, între 1400 - 1405, s-a mutat la [[Mănăstirea Prislop]], a cărei [[ctitor]]ire îi este atribuită, ș unde între anii 1404 - 1405 a caligrafiat și miniat un [[Tetraevanghel]] pe [[pergament]] pe care l-a ferecat cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, o capodoperă a epocii. Este cea mai veche carte datată din Ţara Țara Românească cu cea mai veche ferecătură și se află la Muzeul Național de Istorie din București. Datarea este pe spatele ultimei pagini, al cărui text tradus de Mitropolitul [[Mitropolia Basarabiei|Tit Simedrea]] este: ''„Această Sfântă Evanghelie a scris-o popa Nicodim în Ţara Țara Ungurească în anul al șaselea al acestei goane după isihie. Socotim de la facerea lumii anul 6913 (1405)”''.

Sfințenia vieții sale și minunile săvârșite atât în timpul vieții, cât și după moarte, prin moaștele sale, l-au eternizat. Deși a fost considerat un sfânt încă în timpul vieții, a fost canonizat prin tomosul Sfântului [[Sinod]] al [[BORProslăvire|Bisericii Ortodoxe Româneproslăvit]] oficial abia după aproape 600 de ani, în 1955, prin [[tomos]]ul [1955[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române|Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]], fiind [[Praznic|pomenit sub ]] în calendarul ortodox, cu numele de '''Sfântul Nicodim cel Sfințit de la Tismana''', fiind cinstit în calendarul ortodox în la [[26 decembrie]].

== Sursă Surse==