Călugăr
Călugărul sau monahul este viețuitorul unei mănăstiri care duce o anumită formă de viață monastică.
Cuprins
Sinonimie și etimologie
O serie de termeni sunt oarecum sinonimi, fiecare aducând o nuanță specifică: călugăr, monah, anahoret, ascet, eremit, pustnic, schimnic, sihastru.
Călugăr
Termenul de călugăr provine din ngr. Καλόγερος - posibil prin intermediul sl. kalugerŭ; cf. bg., sb. kaluger -, kalo-gheros însemnând în limba greacă „bătrân frumos”.
Monah
Călugăr este practic sinonim cu monah, care provine din gr. monahós - posibil prin intermediul sl. monahŭ [1]. Etimologic, monah [2], aduce nuanța de singur sau în unitate a grecescului monos. Monahul este cel care trăiește singur, în sensul separării de lume, și în căutarea unității, cu Dumnezeu și în sine [3].
Anahoret
Anahoretul (din gr. ἀναχωρίτης, de la ἀναχώρειν a se îndepărta [4]) este călugărul care trăiește în retragere din lume.
Eremit și pustnic
Articol principal: Eremit
Eremit vine din lat. eremita şi gr. eremites <- eremos, însemnând: 1. deșert [vorbind de un loc]; 2. solitar [vorbind de o persoană] [5]. Mai adesea pentru eremit este folosit cuvântul românesc pustnic. Totuși, chiar dacă este mai puțin întrebuințat astăzi decât pustnic, eremit pare să fie un cuvânt vechi în limba română, căci apare în toponimice vechi, precum cel al locului și mănăstirii Râmeț.
Sihastru
Prin proveniența lui etimologică, sihastru aduce o nuanță unică: în limba greacă, isihastrís și isihastís vin din grecescul isihia, care înseamnă liniște/liniștire, de unde vine de fapt și cuvântul isihasm.
Treptele călugăriei
În Biserica Ortodoxă Română și în Bisericile Ortodoxe de tradiție slavă, treptele călugăriei sunt trei:
Rasofor - „Fratele” care dorește să devină monah, după un timp de încercare, este tuns rasofor (gr. purtător de rasă), după un ritual indicat în Molitfelnic, care cuprinde o tundere în care i se schimbă numele și mai multe rugăciuni. Cu ocazia aceasta rasoforul primește rasa, potcapul și camilafca.
Monah - Rasoforul care dorește și este socotit pregătit de către egumen și comunitate pentru primirea schimei, sau a chipului monahicesc (celui mic) sau a îngerescului chip al mantiei, este tuns după un ritual indicat în Molitfelnic, în care face făgăduințele vieții monahale, este tuns (cu schimbarea numelui sau păstrarea celui de la rasoforie) și primește hainele și obiectele călugărești: cămașa, crucea, paramanul, anteriul sau dulama, brâul sau centura, sandalele, rasa, potcapul, mantia, camilafca, metaniile, făclia.
Schimonah - Monahul încercat, care sporește pe calea desăvârșirii și a liniștirii, primește „schima cea mare a îngerescului chip” după un ritual indicat în Molitfelnic, în care este tuns (cu schimbarea sau păstrarea numelui de călugăr) și în care primește hainele și obiectele schimei celei mari: cămașa, dulama, schima, analavul, brâul sau centura, rasa, sandalele, mantia, potcapul, camilafca, metaniile, crucea, făclia. (a se vedea articolul dedicat Schimonah)
În Biserica greacă (și în Bisericile de tradiție greacă) s-au păstrat doar două trepte ale călugăriei. „Fratele” (gr. prodokimos) este primit mai întâi ca „încercător” (gr. dokimos) purtător de rasă, cu o rugăciune a egumenului. După un timp de „încercare” care durează de obicei ani de zile, dokimos-ul primește direct schima mare. În consecință, în Bisericile de tradiție greacă există o singură tundere.
Citate
- Călugărul este cel care, despărțindu-se de toți, s-a unit cu toți. (Evagrie din Pont)
- Iată (călugării - n.n.) îngerii pământului ... (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Părintele Teofil Părăianu despre călugări
Pentru cei mai mulți oameni, un călugăr nu este un om ca toți oamenii. Și-atunci, cum este? Sub nivelul, sau deasupra nivelului celorlalți oameni? S-ar putea întâmpla să fie și sub nivelul celorlalți, în cazul în care nu-i deplin ca sănătate, însă călugăria presupune oameni de excepție. Oameni de excepție! Omul obișnuit nu poate fi călugăr! Dacă devine călugăr, nu este călugăr deplin, este un improvizat în călugărie. Călugăria este o viață mai presus de viața obișnuită. Nimeni nu este obligat să se călugărească însă, dacă se face călugăr, este obligat să fie călugăr! Călugăria este elita Bisericii. Cuvântul călugăr vine de la grecescul calos gheron și înseamnă bătrân frumos.
O bătrânețe încuviințată, o bătrânețe echilibrată, o bătrânețe ca rezultat al unei vieți îngrijite, curate, sfinte, este un dar de la Dumnezeu. Gândiți-vă că Dumnezeu este înfățișat ca un bătrân. De ce ca un bătrân? De ce nu ca un tânăr? Și tinerețea are darurile ei! Mulți sfinți au fost tineri! Totuși, Dumnezeu este înfățișat ca un bătrân! Aceasta vrea să arate că Dumnezeu este „vechi de zile”, nu este de ieri, de alaltăieri, ci din veșnicie.
Cei care sunt la tinerețe și se pregătesc de viață, trebuie să știe că bătrânețea, maturitatea, tinerețea, copilăria și toate vârstele omului sunt un dar de la Dumnezeu, la care ajung mai ales aceia care au o tinerețe curată, o tinerețe cinstită. Viața de familie așa cum a lăsat-o Dumnezeu și cum o vrea Dumnezeu, este un dar de la Dumnezeu. Dar există și posibilitatea să treci de viața de familie, mai sus. Dacă treci de viața de familie ca să ajungi la o viață superioară, fără să te oblige cineva la aceasta, atunci trebuie să fii bătrân înainte de bătrânețe.
Ce înseamnă bătrân? Înseamnă și înțelept. Dacă ești călugăr, trebuie să fii bătrân înainte de bătrânețe, deci echilibrat, cinstit, înțelept, să ai calitățile bătrânului. Să fii ponderat mai mult decât un tânăr (poți să ai entuziasmul tânărului dacă mai ești capabil de entuziasmul tânărului). În orice caz, dacă ești bătrân de la tinerețe, adică echilibrat, ponderat, înțelept, angajat cu seriozitate, în cazul acesta ai și calitățile bătrânului, ai și capacitățile tânărului. Există posibilitatea aceasta, să aduci cerul pe pământ înainte de a ajunge tu în cer, și deci faci din pământ – cer. Trăiești o viață cu gândul la Dumnezeu, iar „Hristos se face toate pentru cel ce crede", cum zice sfântul Marcu Ascetul. Atunci ai liniște sufletească și ajungi la cer, în casa lui Dumnezeu, la poarta cerului.[6]
Note
- ↑ Existența formei românești vechi monac aduce totuși împrumutul, etimologic, mai aproape de varianta greacă.
- ↑ Μοναχος 1. singur, unic, simplu; 2. care viețuiește singur, solitar. Cf.: A. Bailly, Dictionnaire grec-français, Hachette, Paris, 1950.
- ↑ A se vedea: Antoine Guillaumont, Originile vieții monahale. Pentru o fenomenologie a monahismului, Ed. Anastasia, București, 1998, în special capitolul „Monahism și etică iudeo-creștină” (pp. 61-89).
- ↑ Αναχωρίτης 1. acțiunea de a se retrage, retragere; 2. loc de retragere, refugiu. Cf.: A. Bailly, Dictionnaire grec-français, Hachette, Paris, 1950.
- ↑ Cf.: A. Bailly, Dictionnaire grec-français, Hachette, Paris, 1950.
- ↑ Cuvânt ținut la Mănăstirea „Sub Piatră” – 9 iulie 1998.
