Mănăstirea Tismana (județul Gorj)

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Mănăstirea Tismana)
Salt la: navigare, căutare
Mănăstirea Tismana
Mănăstirea Tismana
Jurisdicție Mitropolia Olteniei
Tip călugăriţe
Înființată 1377
Ctitori Cuviosul Nicodim de la Tismana
Stareț
Mărime aprox. 50 călugărițe
Localizare   Comuna Tismana, județul Gorj
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii Schitul Cioclovina de Jos
Schitul Cioclovina de Sus
Hramuri Adormirea Maicii Domnului
(15 august)
Site web oficial www.manastirea-tismana.ro

Mănăstirea Tismana, ctitorită în secolul al XIV-lea de sfântul Nicodim de la Tismana, este cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească, având un rol primordial în menținerea credinței ortodoxe de-a lungul a peste 600 de ani. Mănăstirea se află pe teritoriul orașului Tismana din județul Gorj, la 36 de km de municipiul Târgu-Jiu.

Mănăstirea Tismana reprezintă un monument de reculegere și închinăciune, de cinstire a credinței strămoșești, un edificiu de prea frumoasă artă străveche. Ea a fost și un post de apărare al Țării Românești în vremuri de război și un loc de găzduire a multor personalități pătrunse de un înalt patriotism.

Scurt istoric

Mănăstirea Tismana - intrarea principală

Sfânta Mănăstire Tismana este cel mai vechi așezământ monahal din Țara Românească – un important monument de reculegere și închinăciune, de cinstire a credinței ortodoxe. Construită prin râvna cuviosului Nicodim, ca și „sora” ei, Mănăstirea Vodița (care a fost distrusă la puțin timp după construire), ea a rămas timp de peste șase veacuri o citadelă a ortodoxiei, cu o neprețuită și neobosită activitate rămânând. Deoarece pomelnicul mănăstirii începe cu Vladislav (Vlaicu) Vodă (1364-1377), fratele lui Vlaicu, Radu I Vodă asociat la domnie din 1372, fiind al doilea în pomelnic, istoricul Alexandru Ștefulescu susține că la începutul domniei lui Vlaicu Vodă, între anii 1364-1366, s-au construit mai întâi biserici din lemn și s-au făcut danii prin hrisov.

„Tot ceea ce se făcea danie mănăstirii Vodița s-a dat și Tismanei - scria istoricul - amândouă mănăstirile fiind sub conducerea unuia și aceluiași stareț, Nicodim”. Abia după aceea a început construcția Vodiței din zidărie, iar sub Radu I, zis și Radu Negru Vodă, biserica din zid a Tismanei.

Într-un peisaj fermecător, asemenea unui castel medieval cu bastioane la colțuri, Mănăstirea Tismana este așezată pe vârf de stâncă, pe muntele Stârmina, înconjurată de culmi împădurite și stâncoase, lângă gura întunecată a Peșterii Sfântului Nicodim și de sub ale cărei ziduri țâșnește apa, rostogolindu-se în cascadă, cu o cădere de cca 40 m în râul Tismana. Celebrul călător – diaconul Paul de Alep, împreună cu Patriarhul Macarie al Antiohiei au vizitat Mănăstirea Tismana în iulie 1657 și menționează în cartea sa, scrisă în limba arabă, „Note de călătorie”, printre altele: „...într-adevăr, ea nu mai are seamăn nici în această țară, nici în alta, prin frumusețea locului și a așezării, prin mulțimea apelor sale și întărirea pe care o are, ajutată și de ocrotirea zidurilor sale înconjurătoare.”

Ctitorul mănăstirii este Cuviosul Nicodim cel Sfințit de la Tismana (1310-1406) – lui îi aparține alegerea a arhitecturii și a decorațiunilor acesteia. Construcția din zid a fost realizată cu sprijinul material al domnitorilor Basarabi: Radu Negru Voievod (1377-1383) și fiii acestuia, Dan I (1384- 1386) și Mircea cel Bătrân (1386-1418).

Sfântul Nicodim

Articol principal: Nicodim de la Tismana Sfântul Nicodim era de neam valah din sudul Dunării, după mamă înrudindu-se cu domnitorii Basarabi și după tată, înrudindu-se cu cneazul Lazăr al Serbiei. Din dorința de a-și dedica viața lui Dumnezeu, la 16 ani părăsește în ascuns casa părintească din Prilep (acum în Kosovo) și cu ajutorul unor călugări athoniți ajunge la Mănăstirea Hilandaru, din Sfântul Munte Athos. Aici își desăvârșește învățătura, deprinzând limba slavonă și limba greacă, inițiindu-se în arta athonită: caligrafie, iconografie, argintărie, arhitectură, zidărie, dogărit etc.

În Țara Românească, Sfântul Nicodim a venit prin chemare divină, cu misiunea de a ridica o mănăstire într-un loc ales de Dumnezeu. Documentele istorice menționează mai multe mănăstiri – ctitorii ale sfântului: Vratna și Mănăstirița (în Serbia), Vodița și Tismana (în Țara Românească) și Prislop (în Țara Hațegului).

Împreună cu el, Cuviosul Nicodim aduce un grup de călugări organizați în viață de obște și trăitori în rugăciunea inimii: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul. Locul de rugăciune, priveghere și odihnă al Cuviosului a fost în grota aflată pe stânca de lângă mănăstire. Cuviosul Nicodim a fost solicitat să mijlocească pentru Serbia la Constantinopol, în anul 1375, ridicarea anatemei, datorată conflictului dintre aceste două Biserici din anul 1346. Patriarhul Filotei al Constantinopolului l-a apreciat foarte mult pe Sfântul Nicodim, i-a dăruit cârja sa, trei părticele de sfinte moaște și la făcut arhimandrit, Mănăstirea Tismana devenind „Marea Lavră a Țării Românești” și prima arhimandrie din țară.

La Mănăstirea Tismana, Cuviosul Nicodim a întemeiat o vestită școală de caligrafie cu copiști de cărți bisericești în diverse limbi. El însuși în anul 1405 a caligrafiat și miniat un Tetravanghel pe pergament pe care la ferecat cu coperte de argint aurit, măiestrit lucrate, o capodoperă a epocii. Este cea mai veche carte datată din Țara Românească cu cea mai veche ferecătură și se află la Muzeul Național de Istorie din București. Cuviosul Nicodim s-a mutat la cele veșnice la 26 decembrie 1406 și a fost îngropat în mormântul din pridvorul bisericii, pe care și l-a săpat dinainte. Acum o candelă neadormită veghează acest loc unde i s-au odihnit sfintele moaște.

Biserica

Biserica Mănăstirii Tismana a fost sfințită la 15 august 1378 cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", fapt întărit documentar de hrisovul Voievodului Dan I din 1385, 3 octombrie, care se păstrează și astăzi. Ea este construită în stil bizantin, plan triconc, cu ziduri de piatră foarte groase, cu trei turle pe naos, pronaos și pridvor și este susținută de contraforți și de pridvorul ce înconjoară pronaosul și o parte din naos.

De-a lungul timpurilor, datorită deselor prigoane ale păgânilor asupra țării noastre, Mănăstirea Tismana a suferit mai multe distrugeri și transformări, multe refaceri și donații din partea voievozilor Basarabi și a unor boieri înstăriți, mănăstirea fiind ctitorie voievodală și un puternic loc strategic. În 1520 voievodul Neagoe Basarab a acoperit biserica cu plumb; în 1541 domnitorul Radu Paisie a făcut chenarele și ușile bisericii mari; Matei Basarab a făcut biserica mică a spitalului mănăstiresc (1650), clopotnița și a dăruit un clopot mare; marele ban al Craiovei Cornea Brăiloiu a refăcut chiliile și casele egumenești, de asemenea a făcut mari donații mănăstirii; Jupâneasa Stanca Glogoveanu a refăcut pictura (1733 și 1766) și ușile bisericii (1782). Importante danii și obiecte de cult a făcut Constantin Brâncoveanu.

Pictura

La început biserica a fost zugrăvită într-o singură culoare, în ocru, cu figuri geometrice și florale. Prima pictură iconografică a fost executată abia în secolul XVI (1564) de pictorul Dobromir din Târgoviște. Această pictură în culori vegetale se află și astăzi pe pereții din pronaos fiind cea mai veche pictură bizantină ce se păstrează în Țara Românească. În anul 1732 se reface pictura din Naos și Sfântul Altar cu ajutorul material al Doamnei Stanca Glogoveanu, în Pronaos fresca din 1564 nu a fost distrusă, ci peste ea a fost aplicată o nouă frescă datată 1766 pictor fiind Dimitrie Diaconu. În 1955, în cadrul lucrărilor de restaurare a Mănăstirii conduse de G. Russu s-a trecut la extracția frescei din 1766 din Pronaos – caz unic în Europa. Fresca extrasă a fost încorporată în pereții muzeului mănăstirii și pe coridoarele chiliilor. Totodată s-a restaurat și conservat prima pictură, din 1564, care a fost lucrată după toate canoanele artei bisericești, cu deosebit talent și evlavie. La realizarea celor nouă registre ale Sinaxarului s-a folosit un roșu oriental – culoare specifică doar Mănăstirii Tismana. O ultimă pictură a bisericii s-a făcut în pridvor care a fost reconstruit în 1983, după planul Sfântului Nicodim și pictat în 1994 de pictorul Grigore Popescu din Câmpulung Muscel. Este pictură bizantină, cu desen corect și armonie discretă a tonurilor cromatice, cu prezentare iconografică unică. Aici, pentru prima dată sunt pictați toți sfinții daco-români descoperiți și canonizați în ultimii ani ai secolului al XX-lea, alături de toți sfinții români ce se prăznuiau.

Pictura bisericii principale a mănăstirii Tismana a fost restaurată în anii 2009-2011.

Tezaurul

Tezaurul Mănăstirii Tismana a fost deosebit de mare, dar stricăciunile aduse mănăstirii de veacuri a făcut să se piardă. O parte din obiectele de valoare păstrate se găsesc la Muzeul de Artă a României. Muzeul Mănăstirii are o bogată colecție de picturi murale (provenite din pronaos, pictura din 1766), icoane vechi pe lemn, obiecte de cult, cărți vechi, veșminte, ușile vechi ale bisericii (1782) și altele. În biserică se găsește o raclă de argint, executată de artistul plastic Gheorghe Stoica din București în 1980, care conține trei părticele de Sfinte Moaște: de la Sfântul Nicodim degetul arătător de la mâna dreaptă și crucea de plumb ce o purta la gât, de la Sfântul Ignatie Teoforul și Sfântul Ioan Gură de Aur.

Biserica Mănăstirii Tismana își etalează statutul de „monument de artă” prin tot ceea ce reprezintă și există în ea: catapeteasma din stejar executată în 1766 în stil post-brâncovenesc cu ornamente florale, suflată în aur, cu icoanele împărătești (1844); iconostasul mic sculptat în lemn de tei, aurit, executat de Ghenadie monahul (1741-1742); stranele (sau tetrapoadele) sculptate de călugări în anul 1731 și 1735; policandrul mare din alamă lustruită din secolul XIX; toaca metalică de forma vulturului bicefal – stema domnitorilor Basarabi, deosebit de valoroasă, și altele.

Mănăstirea Tismana - chilii

Poetul George Coșbuc a dăruit pentru paraclisul ctitorit de Matei Basarab două vitralii din 1916, deosebit de frumoase, în memoria fiului său Alexandru, iar G. Sfetea, un alt vitraliu pentru mama lui, Maria, aflate acum în Muzeul Mănăstirii.

Mănăstirea Tismana azi

Mănăstirea Tismana a fost transformată în chinovie de maici în anul 1949, care duc viață de obște, împletind munca cu rugăciunea. Slujbele se săvârșesc după tipicul tradițional. Sfânta Liturghie în fiecare zi, Vecernia seara și Miezonoptica și Utrenia la miezul nopții; Cântările se fac pe muzică psaltică conform tipicului monahal. În prezent, Mănăstirea are 60 de viețuitoare, dintre care cinci stau în schiturile mănăstirii, stareță de peste 40 de ani fiind Stavrofora Ierusalima Gligor sub a cărei păstorire Mănăstirea Tismana a cunoscut multe și importante înnoiri, iar astăzi Stavrofora Antonia. Pe muntele Cioclovina, la N-V de Mănăstirea Tismana se află două schituri: Schitul Cioclovina de Jos, amintit documentar în anul 1660, iar în anul 1715 conform pisaniei a fost refăcut de egumenul Nicodim, având hramul „Sfinții Voievozi”, și Schitul Cioclovina de Sus, ridicat de același egumen în anul 1714, pe vârful muntelui având hramul „Schimbarea la Față”. Bisericuța Schitului Cioclovina de Sus a fost pictată în anul 1999 de pictorul Grigore Popescu. A fost sfințită de IPS Teofan (Savu), Arhiepiscop al Craiovei și Mitropolitul Olteniei în vara anului 2005. Mănăstirea Tismana a fost și rămâne cea mai veche vatră de cultură, un uriaș muzeu al trecutului, un sanctuar pentru marile arderi umane ale prezentului și o fereastră deschisă spre aspirațiile viitorului.

Această sfântă mănăstire este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare LMI: GJ-II-a-A-09413.[1]

Despre mănăstirea Tismana

„Veniți la Tismana: liniște, dumbrăvi minunate și ape curgătoare ce țâșnesc de pretutindeni.”
(G. Sfetea)
„...O lume de închipuiri, de basm.”
(Alexandru Vlahuță)
„Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt.”
(Grigore Alexandrescu)
„...măreț cuib al Basarabilor.”
(George Coșbuc)

Note

Surse

A se vedea și