Epistola Sf. Apostol Iacov: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
(note pe două coloane)
 
(Nu s-au afișat 6 versiuni intermediare efectuate de alți 3 utilizatori)
Linia 1: Linia 1:
 
{{Noul Testament}}
 
{{Noul Testament}}
−
'''Epistola sfântului apostol Iacov''' este una din cele şapte epistole soborniceşti ale [[Noul Testament|Noului Testament]].<ref name="Studiul NT">I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 313-320, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2002, ISBN 973-9332-75-7</ref><ref name="Anania NT">Noul Testament, pag 409-415, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1995, ISBN 973-9130-08-09, comentarii Valeriu Anania</ref>  Denumirea de soborniceşti este justificată prin faptul că, spre deosebire de epistolele apostolului Pavel care vizau comunităţi locale, ele sunt adresate unor pături mult mai largi de cititori, în ultimă instanţă întregii creştinătăţi.<ref name="Studiul NT"/><ref name="Anania NT"/>   
+
'''Epistola Sfântului Apostol Iacov''' este una din cele șapte epistole sobornicești ale [[Noul Testament|Noului Testament]].<ref name="Studiul NT">I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 313-320, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-75-7</ref><ref name="Anania NT">Noul Testament, pag 409-415, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1995, ISBN 973-9130-08-09, comentarii Valeriu Anania</ref>  Denumirea de sobornicești este justificată prin faptul că, spre deosebire de epistolele apostolului Pavel care vizau comunități locale, ele sunt adresate unor pături mult mai largi de cititori, în ultimă instanță întregii creștinătăți.<ref name="Studiul NT"/><ref name="Anania NT"/>   
 +
 
 
==Autorul==
 
==Autorul==
−
Epistola [[Apostolul Iacov cel Drept|Sfântului Apostol Iacov]] îl are ca autor pe ''Iacov cel Drept'', numit şi "Iacov Fratele Domnului" sau "Iacov Ruda Domnului" (adormit în 62 d.Hr.), cel care a fost primul Episcop al Ierusalimului.
+
[[Image:Biblia. Papirus 23.jpg|thumb|200px|right|Biblia. Papirus 23, Iacov 1.15-18, secolul al III-lea ]]
−
În conformitate cu ''[[Protoevanghelia lui Iacov]]'', Iacov a fost fiul lui [[Dreptul Iosif|Iosif]]&mdash;alături de ceilalţi "fraţi ai Domnului" menţionaţi în Scriptură&mdash;dintr-o căsătorie de dinaintea logodnei sale cu [[Maica Domnului|Maria]].
+
Epistola [[Apostolul Iacov cel Drept|Sfântului Apostol Iacov]] îl are ca autor pe ''Iacov cel Drept'', numit și „Iacov Fratele Domnului” sau „Iacov Ruda Domnului” (adormit în 62 d.Hr.), cel care a fost primul [[Listă a patriarhilor Ierusalimului|Episcop al Ierusalimului]].
  
−
[[Eusebiu de Cezareea|Eusebiu]], citând din istoricul iudeo-creştin [[Hegesippus]] (180 d.Hr), fost episcop în Ţara Sfântă, spune că Iacov "a fost numit cel Drept, de toţi din vremea Mântuitorului până în zilele noastre; pentru că sunt mulţi care poartă numele de Iacov."
+
În conformitate cu ''[[Protoevanghelia lui Iacov]]'', Iacov a fost fiul [[Dreptul Iosif|Dreptului Iosif]] - alături de ceilalți „frați ai Domnului” menționați în Sfânta Scriptură - dintr-o căsătorie de dinaintea logodnei sale cu [[Maica Domnului|Maria]].
−
El este numit în greceşte '''Adelphos''' - "frate". ''[[Fraţii Domnului|Fraţii]]'' lui Iisus – Iacov, alături de [[Apostolul Iuda|Iuda]], Simon, şi [[Apostolul Iust|Iust]] – sunt pomeniţi în [[Evanghelia după Matei|Matei]] 13:55, în [[Evanghelia după Marcu|Marcu]] 6:3, în [[Evanghelia după Luca|Luca]] 6:14 şi de către [[Apostolul Pavel|Pavel]] în Galateni 1:19.
 
  
−
El nu trebuie confundat cu [[Apostolul Iacov (fiul lui Zevedei)]] şi nici cu [[Apostolul Iacov (fiul lui Alfeu)]].<ref name="Studiul NT"/><ref name="Anania NT"/>
+
[[Eusebiu de Cezareea|Eusebiu]], citând din istoricul iudeo-creștin [[Hegesippus]] (180 d.Hr), fost episcop în Țara Sfântă, spune că Iacov „a fost numit cel Drept, de toți din vremea Mântuitorului până în zilele noastre; pentru că sunt mulți care poartă numele de Iacov”.
 +
 
 +
El este numit în grecește ''Adelphos'' („frate”). ''[[Frații Domnului|Frații]]'' lui Iisus - Iacov, alături de [[Apostolul Iuda|Iuda]], Simon, și [[Apostolul Iust|Iust]] - sunt pomeniți în [[Evanghelia după Matei|Matei]] 13:55, în [[Evanghelia după Marcu|Marcu]] 6:3, în [[Evanghelia după Luca|Luca]] 6:14 și de către [[Apostolul Pavel|Pavel]] în Galateni 1:19.
 +
 
 +
El nu trebuie confundat cu [[Apostolul Iacov (fiul lui Zevedei)]] și nici cu [[Apostolul Iacov (fiul lui Alfeu)]].<ref name="Studiul NT"/><ref name="Anania NT"/>
 
  
 
  
−
Despre Iacov se mai ştie că Domnul I s-a arătat după [[Învierea|Înviere]]<ref>1.Co 15.7</ref> iar din relatările lui Eusebiu de Cezareea cunoaştem că el a fost primul episcop al Ierusalimului. Împreună cu Sfânta Fecioară şi cu ceilalţi apostoli aşteaptă pogorârea [[Sfântul Duh| Sfântului Duh]], primeşte înştiinţarea lui [[apostolul Petru|Petru]] că acesta fusese eliberat din închisoare<ref>Fapte 12.17</ref>, este vizitat de Pavel imediat după convertire<ref>Gal1.19</ref>  şi încă o dată când acesta vine pentru ultima oară la Ierusalim.<ref>Fapte21.18</ref> El ia cuvântul şi prezidează Sinodul din Ierusalim<ref>Fapte 15.13</ref> <ref name="Studiul NT"/> <ref name="Anania NT"/>   
+
Despre Iacov se mai știe că Domnul I s-a arătat după [[Învierea|Înviere]]<ref>1.Co 15.7</ref> iar din relatările lui Eusebiu de Cezareea cunoaștem că el a fost primul episcop al Ierusalimului. Împreună cu Sfânta Fecioară și cu ceilalți apostoli așteaptă pogorârea [[Sfântul Duh| Sfântului Duh]], primește înștiințarea lui [[apostolul Petru|Petru]] că acesta fusese eliberat din închisoare<ref>Fapte 12.17</ref>, este vizitat de Pavel imediat după convertire<ref>Gal 1.19</ref>  și încă o dată când acesta vine pentru ultima oară la Ierusalim.<ref>Fapte21.18</ref> El ia cuvântul și prezidează Sinodul din Ierusalim<ref>Fapte 15.13</ref> <ref name="Studiul NT"/> <ref name="Anania NT"/>   
−
Pavel îl numeşte ,,stâlp al Bisericii” <ref>Ga 2.9</ref>, alături de Chefa ([[Apostolul Petru|Petru]]) şi [[Apostolul Ioan|Ioan]].<ref name="Studiul NT"/><ref name="Anania NT"/>  
+
 
 +
Pavel îl numește „stâlp al Bisericii” <ref>Gal 2.9</ref>, alături de Chefa ([[Apostolul Petru|Petru]]) și [[Apostolul Ioan|Ioan]].<ref name="Studiul NT"/><ref name="Anania NT"/>  
 
    
 
    
−
De la [[Iosif Flaviu]] se ştie că în anul 62 Iacov cel Drept a fost condamnat la moarte prin lapidare de către arhiereul iudeu Annanas; constatând că nu murise sub ploaia de pietre, unul din executori i-a spart capul cu un ciomag.<ref name="Anania NT"/> [[Sinedriu]]l, folosind prilejul că procuratorul Porcius Festus murise, iar succesorul său, Albinus, nu sosise la post, l-a omorât fără aprobarea legală a procuratorului.<ref name="Studiul NT"/>  
+
De la [[Iosif Flavius]] se știe că în anul 62 Iacov cel Drept a fost condamnat la moarte prin lapidare de către arhiereul iudeu Annanas; constatând că nu murise sub ploaia de pietre, unul din executori i-a spart capul cu un ciomag.<ref name="Anania NT"/> [[Sinedriu]]l, folosind prilejul că procuratorul Porcius Festus murise, iar succesorul său, Albinus, nu sosise la post, l-a omorât fără aprobarea legală a procuratorului.<ref name="Studiul NT"/>  
  
−
[[Biserica Ortodoxă]] îl [[Prăznuire|prăznuieşte]] cinsteşte pe Sf. Iacov cel Drept pe [[23 octombrie]], pe [[26 decembrie]], pe [[30 decembrie]] (împreună cu [[David]] Regele şi cu Sfântul şi [[Dreptul Iosif]]), precum şi pe [[4 ianuarie]] împreună cu cei [[Apostol|Şaptezeci de Apostoli]].
+
[[Biserica Ortodoxă]] îl [[Prăznuire|prăznuiește]] cinstește pe Sf. Iacov cel Drept pe [[23 octombrie]], pe [[26 decembrie]], pe [[30 decembrie]] (împreună cu [[David]] Regele și cu Sfântul și [[Dreptul Iosif]]), precum și pe [[4 ianuarie]] împreună cu cei [[Apostol|Șaptezeci de Apostoli]].
  
 
==Data==
 
==Data==
−
Epistola a fost creată între anii 57 şi 62 la Ierusalim<ref name="Anania NT"/> fiind scrisă într-o limbă greacă curată şi corectă.<ref name="Studiul NT"/>
+
Epistola a fost creată între anii 57 și 62 la Ierusalim<ref name="Anania NT"/> fiind scrisă într-o limbă greacă curată și corectă.<ref name="Studiul NT"/>
 +
 
 
==Cuprins==
 
==Cuprins==
−
===Pofte, ispite şi răbdarea===
 
−
[[Ispita]], care îşi are cauza în propria poftă a omului<ref>1.13-14</ref> şi nicidecum în Dumnezeu, este o încercare<ref>1.2</ref>, o probă, un examen pe care poţi să-l treci sau nu. Ispita, ca încercare a [[credinţa|credinţei]], naşte (lucrează) [[răbdarea|răbdare]]<ref>1.3</ref> dacă i se rezistă, iar omul devine încercat, adică cel care a răbdat ispita<ref>1.12</ref>, care-şi ia răbdarea că armă, ca plugarul până la venirea ploii <ref>5.7-8</ref>; după ce a fost găsit bun el va primi cununa vieţii de la [[Dumnezeu]], făgăduită celor ce-L iubesc <ref>1.12</ref>. Dacă însă omul se lasă atras şi momit de pofta sa şi cedează, atunci aceasta, zămislind, naşte [[păcat]]; iar păcatul odată săvârşit, odrăsleşte moarte.<ref>1.14-15</ref>
 
  
−
Răbdarea este o armă necesară, iar pildele de îndelungă răbdare le găsim la [[prooroc|proorocii]] care au vorbit în numele Domnului şi la [[Iov]], care a fost răsplătit la sfârşit, având parte de mila şi îndurarea lui Dumnezeu.<ref>5.7-11</ref>; cei ce au răbdat sunt binecuvântaţi de Dumnezeu<ref>5.11</ref>
+
===Pofte, ispite și răbdarea===
 +
[[Ispita]], care își are cauza în propria poftă a omului (1.13-14) și nicidecum în Dumnezeu, este o încercare (1.2), o probă, un examen pe care poți să-l treci sau nu. Ispita, ca încercare a [[credința|credinței]], naște (lucrează) [[răbdarea|răbdare]] (1.3) dacă i se rezistă, iar omul devine încercat, adică cel care a răbdat ispita (1.12), care-și ia răbdarea că armă, ca plugarul până la venirea ploii (5.7-8); după ce a fost găsit bun el va primi cununa vieții de la [[Dumnezeu]], făgăduită celor ce-L iubesc (1.12). Dacă însă omul se lasă atras și momit de pofta sa și cedează, atunci aceasta, zămislind, naște [[păcat]]; iar păcatul odată săvârșit, odrăslește moarte (1.14-15).
 +
 
 +
Răbdarea este o armă necesară, iar pildele de îndelungă răbdare le găsim la [[prooroc|proorocii]] care au vorbit în numele Domnului și la [[Iov]], care a fost răsplătit la sfârșit, având parte de mila și îndurarea lui Dumnezeu (5.7-11); cei ce au răbdat sunt binecuvântați de Dumnezeu (5.11).
  
−
Poftele care se războiesc în mădulare duc la [[cearta|certuri]], [[invidia|pizmă]], lupte şi [[uciderea|ucideri]]. Şi aceasta se întâmplă fie pentru că nu sunt cerute acele lucruri de la Dumnezeu, ori cererile sunt făcute nesăbuit, cu gândul de a fi risipite pentru propriile pasiuni păcătoase şi de aceea ele nu sunt ascultate şi îndeplinite de Dumnezeu.<ref>4.1-3</ref>
+
Poftele care se războiesc în mădulare duc la [[cearta|certuri]], [[invidia|pizmă]], lupte și [[uciderea|ucideri]]. Și aceasta se întâmplă fie pentru că nu sunt cerute acele lucruri de la Dumnezeu, ori cererile sunt făcute nesăbuit, cu gândul de a fi risipite pentru propriile pasiuni păcătoase și de aceea ele nu sunt ascultate și îndeplinite de Dumnezeu (4.1-3).
−
===Credinţa fără fapte e zadarnică şi moartă===  
+
 
−
[[Credinţa]] fără fapte e zadarnică <ref>2.20</ref>, e moartă <ref>2.17, 26</ref> aşa cum trupul fără duh e mort<ref>2.26</ref> A avea o credinţă stearpă nu este de nici un folos, nu poate asigura [[mântuirea]]<ref>2.14</ref>, căci este ca şi cum o frate sau o soră ar fi goi şi lipsiţi de hrană zilnică şi le-ai zice ,,Încălziţi-vă şi saturaţi-vă, dar fără să le dai cele trebuincioase trupului”. Cineva crede în [[Dumnezeu]] Unul dar şi [[diavol|demonii]] cred asta… şi se înfioară. <ref>2.19</ref>Credinţa trebuie să lucreze împreună cu faptele, prin fapte credinţa poate ajunge desăvârşită<ref>2.22</ref>. Omul este socotit neprihănit prin fapte, nu numai prin credinţă <ref>2.24</ref>. Rahab, desfrânata a fost socotită neprihănită prin fapte când a primit iscoadele trimise de Iosua la Ierihon şi le-a scos afară pe altă cale.<ref>2.25, Ios2.1</ref>
+
===Credința fără fapte e zadarnică și moartă===  
−
===Ascultarea şi împlinirea Cuvântului Domnului===
+
[[Credința]] fără fapte e zadarnică (2.20), e moartă (2.17, 26) așa cum trupul fără duh e mort (2.26). A avea o credință stearpă nu este de nici un folos, nu poate asigura [[mântuirea]] (2.14), căci este ca și cum o frate sau o soră ar fi goi și lipsiți de hrană zilnică și le-ai zice „Încălziți-vă și saturați-vă, dar fără să le dai cele trebuincioase trupului”. Cineva crede în [[Dumnezeu]] Unul dar și [[diavol|demonii]] cred asta… și se înfioară (2.19). Credința trebuie să lucreze împreună cu faptele, prin fapte credința poate ajunge desăvârșită (2.22). Omul este socotit neprihănit prin fapte, nu numai prin credință (2.24). Rahab, desfrânata a fost socotită neprihănită prin fapte când a primit iscoadele trimise de Iosua la [[Ierihon]] și le-a scos afară pe altă cale (2.25, Ios 2.1).
−
Omul trebuie să fie un împlinitor al Cuvântului. Simpla ascultare a Cuvântului este doar o amăgire a sinelui. Dacă cineva este ascultător al Cuvântului fără a-i fi şi împlinitor, el seamănă cu omul care-şi priveşte în oglindă faţa sa firească iar apoi îndată uită cum era. Cel care se uită cu luare-aminte într-o lege desăvârşită, aceea a [[libertate|libertăţii]], şi stăruie în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, acela va fi binecuvântat în lucrarea lui.<ref>1.22-25</ref>  
+
 
 +
===Ascultarea și împlinirea Cuvântului Domnului===
 +
Omul trebuie să fie un împlinitor al Cuvântului. Simpla ascultare a Cuvântului este doar o amăgire a sinelui. Dacă cineva este ascultător al Cuvântului fără a-i fi și împlinitor, el seamănă cu omul care-și privește în oglindă fața sa firească iar apoi îndată uită cum era. Cel care se uită cu luare-aminte într-o lege desăvârșită, aceea a [[libertate|libertății]], și stăruie în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, acela va fi binecuvântat în lucrarea lui.<ref>1.22-25</ref>  
 
===Împotriva părtinirii===
 
===Împotriva părtinirii===
−
Credinciosul adevărat nu trebuie să cate cu părtinire la faţa omului. Cine va face deosebire în gând între un om [[iubirea de arginţi|bogat]] cu inel de aur şi haină strălucitoare şi omul [[sărăcia|sărac]] cu haina murdară şi pe primul îl va trata cu respect şi consideraţie, iar pe celălalt cu dispreţ, va [[păcat|păcătui]], se va face călcător de lege şi se va face pe sine judecător cu gânduri viclene. Nu [[Dumnezeu]] însuşi i-a ales pe cei săraci în ochii lumii pentru ca să fie făcuţi bogaţi în [[credinţa|credinţă]] şi moştenitori ai [[împărăţia lui Dumnezeu|împărăţiei]] făgăduite celor care-L iubesc? Cei părtinitori îi necinstesc pe cei săraci, uitând că bogaţii sunt aceia care îi asupresc, îi târăsc pe la judecăţi şi batjocoresc numele de creştin al celor credincioşi.<ref>2.1-7)</ref>
+
Credinciosul adevărat nu trebuie să cate cu părtinire la fața omului. Cine va face deosebire în gând între un om [[iubirea de arginți|bogat]] cu inel de aur și haină strălucitoare și omul [[sărăcia|sărac]] cu haina murdară și pe primul îl va trata cu respect și considerație, iar pe celălalt cu dispreț, va [[păcat|păcătui]], se va face călcător de lege și se va face pe sine judecător cu gânduri viclene. Nu [[Dumnezeu]] însuși i-a ales pe cei săraci în ochii lumii pentru ca să fie făcuți bogați în [[credința|credință]] și moștenitori ai [[împărăția lui Dumnezeu|împărăției]] făgăduite celor care-L iubesc? Cei părtinitori îi necinstesc pe cei săraci, uitând că bogații sunt aceia care îi asupresc, îi târăsc pe la judecăți și batjocoresc numele de creștin al celor credincioși (2.1-7).
−
===Credinţa statornică în cererea de daruri===  
+
 
−
Dacă cuiva îi lipseşte [[înţelepciunea]] el trebuie s-o ceară de la Dumnezeu şi îi va fi dată cu condiţia ca cererea să se facă cu [[credinţa|credinţă]], fără vreo îndoială. Omul cu îndoială în suflet se aseamănă valului mării, mişcat de vânt şi aruncat încoace şi încolo; el nu trebuie să se aştepte să primească ceva de la Domnul căci este un om nehotărât şi nestatornic.<ref>1.5-8</ref> Omul credincios ştie că orice dar bun şi orice dar desăvârşit sunt de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor.<ref>1.17</ref>
+
===Credința statornică în cererea de daruri===  
−
===Împotriva bogaţilor===
+
Dacă cuiva îi lipsește [[înțelepciunea]] el trebuie s-o ceară de la Dumnezeu și îi va fi dată cu condiția ca cererea să se facă cu [[credința|credință]], fără vreo îndoială. Omul cu îndoială în suflet se aseamănă valului mării, mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo; el nu trebuie să se aștepte să primească ceva de la Domnul căci este un om nehotărât și nestatornic.<ref>1.5-8</ref> Omul credincios știe că orice dar bun și orice dar desăvârșit sunt de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor (1.17).
−
[[Iubirea de arginţi|Bogatul]] trebuie să se laude cu [[smerenia|smerirea]] lui căci el va trece ca floarea ierbii. Soarele cu căldura lui arzătoare usucă iarba: floarea ei cade jos şi frumuseţea înfăţişării ei piere. Tot aşa se va veşteji şi bogatul în umbletele lui dacă nu va rămâne smerit.<ref>1.10-11</ref>
+
 
 +
===Împotriva bogaților===
 +
[[Iubirea de arginți|Bogatul]] trebuie să se laude cu [[smerenia|smerirea]] lui căci el va trece ca floarea ierbii. Soarele cu căldura lui arzătoare usucă iarba: floarea ei cade jos și frumusețea înfățișării ei piere. Tot așa se va veșteji și bogatul în umbletele lui dacă nu va rămâne smerit (1.10-11).
 +
 
 +
Apostolul Iacob le spune bogaților să plângă și să se tânguiască din pricina nenorocirilor care vor veni peste ei. Bogăția lor a putrezit, hainele lui sunt mâncate de molii, aurul și argintul au ruginit iar rugina lor va sta mărturie împotriva lor și le va mânca carnea precum focul pentru că au strâns comori în zilele din urmă (5.2-3).
  
−
Apostolul Iacob le spune bogaţilor să plângă şi să se tânguiască din pricina nenorocirilor care vor veni peste ei. Bogăţia lor a putrezit, hainele lui sunt mâncate de molii, aurul şi argintul au ruginit iar rugina lor va sta mărturie împotriva lor şi le va mânca carnea precum focul pentru că au strâns comori în zilele din urmă. <ref>5.2-3</ref>
+
Plata lucrătorilor care au secerat câmpiile și pe care unii bogați le-au oprit-o prin [[furt|înșelăciune]] [[păcat|strigă]] iar strigătele acestor secerători au ajuns la urechile Domnului oștirilor (5.4).
  
−
Plata lucrătorilor care au secerat câmpiile şi pe care unii bogaţi le-au oprit-o prin [[furt|înşelăciune]] [[păcat|strigă]] iar strigătele acestor secerători au ajuns la urechile Domnului oştirilor.<ref>5.4</ref>
+
Apostolul Iacob tună împotriva acelor bogați care au trăit în [[plăcere|plăceri]] și desfătări, săturându-și inimile chiar într-o zi de măcel. Ei au osândit și au [[uciderea|omorât]] pe cel neprihănit care nu li se împotrivea (5.5-6).
  
−
Apostolul Iacob tună împotriva acelor bogaţi care au trăit în [[plăcere|plăceri]] şi desfătări, săturându-şi inimile chiar într-o zi de măcel. Ei au osândit şi au [[uciderea|omorât]] pe cel neprihănit care nu li se împotrivea.<ref>5.5-6</ref>
+
===Limba, rău etern și fără odihnă===
−
===Limba, rău etern şi fără odihnă===
+
Limba este  un mic mădular (precum cârma de la corabie sau frâul la cal), dar cu mari lucruri se fălește. „Puțin foc, și câtă pădure aprinde!". „Ea este foc, lume a fărădelegii, mădular care spurcă trupul întreg și pune foc întregului curs al vieții, ea însăși fiind aprinsă de [[iad|gheenă]]".
−
Limba este  un mic mădular (precum cârma de la corabie sau frâul la cal), dar cu mari lucruri se făleşte. ,,Puţin foc, şi câtă pădure aprinde!". ,,Ea este foc, lume a fărădelegii, mădular care spurcă trupul întreg şi pune foc întregului curs al vieţii, ea însăşi fiind aprinsă de [[iad|gheenă]]".
 
  
 
Micul mădular nu poate fi domolit de oameni în veci. Limba este rău fără odihnă, fiind plină cu venin aducător de moarte.
 
Micul mădular nu poate fi domolit de oameni în veci. Limba este rău fără odihnă, fiind plină cu venin aducător de moarte.
  
−
Ea este instrumentul paradoxal al binecuvântării şi [[blestem]]ului. Cu ea binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl nostru şi tot cu ea blestemăm pe oamenii care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeaşi gură ies şi binecuvântarea şi blestemul, fapt anormal ca şi acela că din aceeaşi vână a izvorului să iasă şi apă dulce şi apă amară.<ref>3.1-11</ref>
+
Ea este instrumentul paradoxal al binecuvântării și [[blestem]]ului. Cu ea binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru și tot cu ea blestemăm pe oamenii care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeași gură ies și binecuvântarea și blestemul, fapt anormal ca și acela că din aceeași vână a izvorului să iasă și apă dulce și apă amară (3.1-11).
 +
 
 +
Apostolul Iacob mai arată că omul trebuie să fie grabnic să asculte, dar zăbavnic să vorbească și zăbavnic la [[mânia|mânie]] (1.19). El avertizează că zadarnică este cucernicia acelui care nu-și înfrânează limba, ci își înșală inima (1.27) (spunând [[minciuna|minciuni]], ceea ce inima sa nu crede și știe că nu e adevărat).
 +
 
 +
===Înțelepciunea dumnezeiască și înțelepciunea pământească===
 +
[[Înțelepciunea]] de sus, dumnezeiască se vădește prin fapte, prin purtare [[blândețea|blândă]]; ea este curată (pură), pașnică, domoală (liniștită), ușor de înduplecat, [[mila|miloasă]] (plină de îndurare), și de roade bune, nepărtinitoare (imparțială) și nefățarnică (sinceră).
 +
 
 +
Înțelepciunea pământească, animalică (supusă afectelor și pasiunilor, consumându-se la nivelul psihismului) este plină de gelozie ([[invidia|invidie]]) și ambiții egoiste, zavistie (3.1-18).
 +
 
 +
===Mila este biruitoare asupra judecății===
 +
Judecata (aici se are în vedere [[Judecată|judecata]] lui Dumnezeu) e fără milă pentru cel ce n-a făcut [[mila|milă]]; dar mila este biruitoare asupra judecății (în sensul de judecată omenească, de condamnare obișnuită a omului de către alți oameni)<ref name="Anania NT"/>.
 +
 
 +
===Rugăciune și cântări===
 +
Apostolul Iacob îi îndeamnă pe cei ce sunt în suferință să se [[rugăciune|roage]] iar pe cei cu inima bună să cânte cântări de laude (5.13).
  
−
Apostolul Iacob mai arată că omul trebuie să fie grabnic să asculte, dar zăbavnic să vorbească şi zăbavnic la [[mânia|mânie]]<ref>1.19</ref> El avertizează că zadarnică este cucernicia acelui care nu-şi înfrânează limba, ci îşi înşeală inima <ref>1.27</ref> (spunând [[minciuna|minciuni]], ceea ce inima sa nu crede şi ştie că nu e adevărat)
+
===Taina Sfântului Maslu și Taina Spovedaniei===
 +
Apostolul îi învață pe cei care sunt bolnavi să cheme prezbiterii Bisericii iar aceștia se vor ruga pentru el și-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. [[Rugăciune]]a făcută cu [[credința|credință]] va [[mântuire|mântui]] pe cel bolnav și Domnul îl va [[boala|vindeca]]; și dacă a făcut [[păcat]]e îi vor fi iertate (Iac 5.14-15). „Acesta este textul care, alături de Mc 6.13 și Lc 10.34, fundamentează [[Maslu|Taina Sfântului Maslu]]”.<ref name="Anania NT"/>  Așadar, conchide apostolul, să ne mărturisim păcatele (Iac 5.16) - unul din temeiurile scripturistice ale [[Spovedania|Tainei Spovedaniei]]<ref name="Anania NT"/>) și să ne rugăm unii pentru alții pentru a fi vindecați, arătând că mare putere are rugăciunea celui neprihănit (Iac 5.16).
 +
 
 +
===Alte învățături===
 +
Apostolul Iacob ne învață că omul nu trebuie să facă vreun jurământ pentru a nu cădea sub judecată (5.12), că e bine să evite calomniile (4.11-12) și [[mândria|trufia]] lăudăroșilor care își fac planuri meschine de viitor, fără a-și da seama că „abur sunt” și că viitorul lor este total incert (4.13-16). Cucernicia curată și neîntinată constă în a-i cerceta pe văduve și orfani în necazul lor și a se păstra nepătat din partea lumii (1.27).
 +
 
 +
===Întoarcerea din rătăcire a unui om mântuiește sufletul===
 +
Apostolul Iacob își încheie epistola arătând că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui își va mântui sufletul din moarte<ref>Aici este vorba că își va scăpa sufletul nu de moartea fizică, ci de cea spirituală care înseamnă intrarea în iad, locul chinurilor veșnice. Pe scurt, va scăpa de iad, fapta sa acoperind mulțime de păcate.</ref> și va acoperi mulțime de păcate (5.19-20).
  
−
===Înţelepciunea dumnezeiască şi înţelepciunea pământească===
 
−
[[Înţelepciunea]] de sus, dumnezeiască se vădeşte prin fapte, prin purtare [[blândeţea|blândă]]; ea este curată (pură), paşnică, domoală (liniştită), uşor de înduplecat, [[mila|miloasă]] (plină de îndurare), şi de roade bune, nepărtinitoare (imparţială) şi nefăţarnică (sinceră).
 
−
Înţelepciunea pământească, animalică (supusă afectelor şi pasiunilor, consumându-se la nivelul psihismului) este plină de gelozie ([[invidia|invidie]]) şi ambiţii egoiste (zavistie).<ref>3.1-18</ref>
 
−
===Mila este biruitoare asupra judecăţii===
 
−
Judecata (aici se are în vedere [[Judecată|judecata]] lui Dumnezeu) e fără milă pentru cel ce n-a făcut [[mila|milă]]; dar mila este biruitoare asupra judecăţii.(în sensul de judecată omenească, de condamnare obişnuită a omului de către alţi oameni)<ref name="Anania NT"/>
 
−
===Rugăciune şi cântări===
 
−
Apostolul Iacob îi îndeamnă pe cei ce sunt în suferinţă să se [[rugăciune|roage]] iar pe cei cu inima bună să cânte cântări de laude.<ref>Iac5.13</ref>
 
−
===Taina Sfântului Maslu şi Taina Spovedaniei===
 
−
Apostolul îi învaţă pe cei care sunt bolnavi să cheme prezbiterii Bisericii iar aceştia se vor ruga pentru el şi-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. [[Rugăciune]]a făcută cu [[credinţa|credinţă]] va [[mântuire|mântui]] pe cel bolnav şi Domnul îl va [[boala|vindeca]]; şi dacă a făcut [[păcat]]e îi vor fi iertate.<ref>Iac5.14-15</ref> ,,Acesta este textul care, alături de Mc6.13 şi Lc10.34, fundamentează [[Maslu|Taina Sfântului Maslu]]‘’.<ref name="Anania NT"/>  Aşadar, conchide apostolul, să ne mărturisim păcatele <ref>Iac 5.16</ref>(unul din temeiurile scripturistice ale [[Spovedania|Tainei Spovedaniei]]<ref name="Anania NT"/>) şi să ne rugăm unii pentru alţii pentru a fi vindecaţi , arătând că mare putere are rugăciunea celui neprihănit.<ref>Iac5.16</ref>
 
−
===Alte învăţături===
 
−
Apostolul Iacob ne învaţă că omul nu trebuie să facă vreun jurământ pentru a nu cădea sub judecată<ref>5.12</ref>, că e bine să evite calomniile <ref>4.11-12</ref> şi [[mândria|trufia]] lăudăroşilor care îşi fac planuri meschine de viitor, fără a-şi da seama că ,,abur sunt” şi că viitorul lor este total incert.<ref>4.13-16</ref> Cucernicia curată şi neîntinată constă în a-i cerceta pe văduve şi orfani în necazul lor şi a se păstra nepătat din partea lumii.<ref>1.27</ref>
 
−
===Întoarcerea din rătăcire a unui om mântuieşte sufletul===
 
−
Apostolul Iacob îşi încheie epistola arătând că întoarcerea din rătăcire a unui om [[mântuirea|mântuieşte]] sufletul şi mulţime de [[păcat]]e acoperă.<ref>5.19-20</ref>
 
 
==Note==
 
==Note==
 
<div style="font-size:85%; -moz-column-count:2; column-count:2;"><references /></div>
 
<div style="font-size:85%; -moz-column-count:2; column-count:2;"><references /></div>
 
==Bibliografie==
 
==Bibliografie==
−
#Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
+
#Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
−
#I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 313-320, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2002, ISBN 973-9332-75-7,
+
#I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 313-320, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-75-7,
−
#Noul Testament, pag 409-415, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1995, ISBN 973-9130-08-09, comentarii Valeriu Anania
+
#Noul Testament, pag 409-415, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1995, ISBN 973-9130-08-09, comentarii Valeriu Anania
 +
 
 
[[Categorie: Sfânta Scriptură]]
 
[[Categorie: Sfânta Scriptură]]
 
[[Categorie:Noul Testament]]
 
[[Categorie:Noul Testament]]
 +
 +
[[el:Επιστολή Ιακώβου]]

Versiunea curentă din 2 septembrie 2014 09:17

Acest articol face parte din seria
Noul Testament
Evangheliile și Faptele Apostolilor
Matei – Marcu – Luca – Ioan
Faptele Apostolilor
Epistolele Sfântului Apostol Pavel
Romani
I Corinteni – II Corinteni

Galateni – Efeseni
Filipeni – Coloseni
I Tesaloniceni – II Tesaloniceni
I Timotei – II Timotei
Tit – Filimon
Evrei

Epistolele sobornicești
Iacov
I Petru – II Petru
I Ioan - II Ioan – III Ioan
Iuda
Apocalipsa
Apocalipsa lui Ioan
Persoane din Noul Testament
Iisus Hristos – Fecioara Maria – Dreptul Iosif
Ioachim și Ana – Ioan Botezătorul
Cei 12 apostoli: Petru – Ioan – Iacov (fiul lui Zevedei)
Matei – Filip – Toma
Iacov (fiul lui Alfeu) – Iuda – Simon
Matia – Bartolomeu
Iuda Iscarioteanul
Apostolul Pavel
Farisei drepți: Nicodim – Iosif din Arimateea
Pavel – Gamaliel
Simeon
Conducători: Irod cel Mare – Arhelau
Irod Antipa – Irodiada
Pilat din Pont
Femei credincioase:
Maria Magdalena - Salomeea - Ioana - Maria lui Cleopa
Maria din Betania – Marta din Betania
Alte persoane: Lazăr
Descoperiri arheologice biblice
Locuri din Noul Testament
Locuri din Evanghelii: Betleem – Nazaret
Muntele Tabor – Betania – Samaria – Ierihon
Ierusalim
Cezareea
Alte locuri: Antiohia – Damasc – Efes – Iconium
Editați această casetă

Epistola Sfântului Apostol Iacov este una din cele șapte epistole sobornicești ale Noului Testament.[1][2] Denumirea de sobornicești este justificată prin faptul că, spre deosebire de epistolele apostolului Pavel care vizau comunități locale, ele sunt adresate unor pături mult mai largi de cititori, în ultimă instanță întregii creștinătăți.[1][2]

Autorul

Biblia. Papirus 23, Iacov 1.15-18, secolul al III-lea

Epistola Sfântului Apostol Iacov îl are ca autor pe Iacov cel Drept, numit și „Iacov Fratele Domnului” sau „Iacov Ruda Domnului” (adormit în 62 d.Hr.), cel care a fost primul Episcop al Ierusalimului.

În conformitate cu Protoevanghelia lui Iacov, Iacov a fost fiul Dreptului Iosif - alături de ceilalți „frați ai Domnului” menționați în Sfânta Scriptură - dintr-o căsătorie de dinaintea logodnei sale cu Maria.

Eusebiu, citând din istoricul iudeo-creștin Hegesippus (180 d.Hr), fost episcop în Țara Sfântă, spune că Iacov „a fost numit cel Drept, de toți din vremea Mântuitorului până în zilele noastre; pentru că sunt mulți care poartă numele de Iacov”.

El este numit în grecește Adelphos („frate”). Frații lui Iisus - Iacov, alături de Iuda, Simon, și Iust - sunt pomeniți în Matei 13:55, în Marcu 6:3, în Luca 6:14 și de către Pavel în Galateni 1:19.

El nu trebuie confundat cu Apostolul Iacov (fiul lui Zevedei) și nici cu Apostolul Iacov (fiul lui Alfeu).[1][2]

Despre Iacov se mai știe că Domnul I s-a arătat după Înviere[3] iar din relatările lui Eusebiu de Cezareea cunoaștem că el a fost primul episcop al Ierusalimului. Împreună cu Sfânta Fecioară și cu ceilalți apostoli așteaptă pogorârea Sfântului Duh, primește înștiințarea lui Petru că acesta fusese eliberat din închisoare[4], este vizitat de Pavel imediat după convertire[5] și încă o dată când acesta vine pentru ultima oară la Ierusalim.[6] El ia cuvântul și prezidează Sinodul din Ierusalim[7] [1] [2]

Pavel îl numește „stâlp al Bisericii” [8], alături de Chefa (Petru) și Ioan.[1][2]

De la Iosif Flavius se știe că în anul 62 Iacov cel Drept a fost condamnat la moarte prin lapidare de către arhiereul iudeu Annanas; constatând că nu murise sub ploaia de pietre, unul din executori i-a spart capul cu un ciomag.[2] Sinedriul, folosind prilejul că procuratorul Porcius Festus murise, iar succesorul său, Albinus, nu sosise la post, l-a omorât fără aprobarea legală a procuratorului.[1]

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește cinstește pe Sf. Iacov cel Drept pe 23 octombrie, pe 26 decembrie, pe 30 decembrie (împreună cu David Regele și cu Sfântul și Dreptul Iosif), precum și pe 4 ianuarie împreună cu cei Șaptezeci de Apostoli.

Data

Epistola a fost creată între anii 57 și 62 la Ierusalim[2] fiind scrisă într-o limbă greacă curată și corectă.[1]

Cuprins

Pofte, ispite și răbdarea

Ispita, care își are cauza în propria poftă a omului (1.13-14) și nicidecum în Dumnezeu, este o încercare (1.2), o probă, un examen pe care poți să-l treci sau nu. Ispita, ca încercare a credinței, naște (lucrează) răbdare (1.3) dacă i se rezistă, iar omul devine încercat, adică cel care a răbdat ispita (1.12), care-și ia răbdarea că armă, ca plugarul până la venirea ploii (5.7-8); după ce a fost găsit bun el va primi cununa vieții de la Dumnezeu, făgăduită celor ce-L iubesc (1.12). Dacă însă omul se lasă atras și momit de pofta sa și cedează, atunci aceasta, zămislind, naște păcat; iar păcatul odată săvârșit, odrăslește moarte (1.14-15).

Răbdarea este o armă necesară, iar pildele de îndelungă răbdare le găsim la proorocii care au vorbit în numele Domnului și la Iov, care a fost răsplătit la sfârșit, având parte de mila și îndurarea lui Dumnezeu (5.7-11); cei ce au răbdat sunt binecuvântați de Dumnezeu (5.11).

Poftele care se războiesc în mădulare duc la certuri, pizmă, lupte și ucideri. Și aceasta se întâmplă fie pentru că nu sunt cerute acele lucruri de la Dumnezeu, ori cererile sunt făcute nesăbuit, cu gândul de a fi risipite pentru propriile pasiuni păcătoase și de aceea ele nu sunt ascultate și îndeplinite de Dumnezeu (4.1-3).

Credința fără fapte e zadarnică și moartă

Credința fără fapte e zadarnică (2.20), e moartă (2.17, 26) așa cum trupul fără duh e mort (2.26). A avea o credință stearpă nu este de nici un folos, nu poate asigura mântuirea (2.14), căci este ca și cum o frate sau o soră ar fi goi și lipsiți de hrană zilnică și le-ai zice „Încălziți-vă și saturați-vă, dar fără să le dai cele trebuincioase trupului”. Cineva crede în Dumnezeu Unul dar și demonii cred asta… și se înfioară (2.19). Credința trebuie să lucreze împreună cu faptele, prin fapte credința poate ajunge desăvârșită (2.22). Omul este socotit neprihănit prin fapte, nu numai prin credință (2.24). Rahab, desfrânata a fost socotită neprihănită prin fapte când a primit iscoadele trimise de Iosua la Ierihon și le-a scos afară pe altă cale (2.25, Ios 2.1).

Ascultarea și împlinirea Cuvântului Domnului

Omul trebuie să fie un împlinitor al Cuvântului. Simpla ascultare a Cuvântului este doar o amăgire a sinelui. Dacă cineva este ascultător al Cuvântului fără a-i fi și împlinitor, el seamănă cu omul care-și privește în oglindă fața sa firească iar apoi îndată uită cum era. Cel care se uită cu luare-aminte într-o lege desăvârșită, aceea a libertății, și stăruie în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, acela va fi binecuvântat în lucrarea lui.[9]

Împotriva părtinirii

Credinciosul adevărat nu trebuie să cate cu părtinire la fața omului. Cine va face deosebire în gând între un om bogat cu inel de aur și haină strălucitoare și omul sărac cu haina murdară și pe primul îl va trata cu respect și considerație, iar pe celălalt cu dispreț, va păcătui, se va face călcător de lege și se va face pe sine judecător cu gânduri viclene. Nu Dumnezeu însuși i-a ales pe cei săraci în ochii lumii pentru ca să fie făcuți bogați în credință și moștenitori ai împărăției făgăduite celor care-L iubesc? Cei părtinitori îi necinstesc pe cei săraci, uitând că bogații sunt aceia care îi asupresc, îi târăsc pe la judecăți și batjocoresc numele de creștin al celor credincioși (2.1-7).

Credința statornică în cererea de daruri

Dacă cuiva îi lipsește înțelepciunea el trebuie s-o ceară de la Dumnezeu și îi va fi dată cu condiția ca cererea să se facă cu credință, fără vreo îndoială. Omul cu îndoială în suflet se aseamănă valului mării, mișcat de vânt și aruncat încoace și încolo; el nu trebuie să se aștepte să primească ceva de la Domnul căci este un om nehotărât și nestatornic.[10] Omul credincios știe că orice dar bun și orice dar desăvârșit sunt de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor (1.17).

Împotriva bogaților

Bogatul trebuie să se laude cu smerirea lui căci el va trece ca floarea ierbii. Soarele cu căldura lui arzătoare usucă iarba: floarea ei cade jos și frumusețea înfățișării ei piere. Tot așa se va veșteji și bogatul în umbletele lui dacă nu va rămâne smerit (1.10-11).

Apostolul Iacob le spune bogaților să plângă și să se tânguiască din pricina nenorocirilor care vor veni peste ei. Bogăția lor a putrezit, hainele lui sunt mâncate de molii, aurul și argintul au ruginit iar rugina lor va sta mărturie împotriva lor și le va mânca carnea precum focul pentru că au strâns comori în zilele din urmă (5.2-3).

Plata lucrătorilor care au secerat câmpiile și pe care unii bogați le-au oprit-o prin înșelăciune strigă iar strigătele acestor secerători au ajuns la urechile Domnului oștirilor (5.4).

Apostolul Iacob tună împotriva acelor bogați care au trăit în plăceri și desfătări, săturându-și inimile chiar într-o zi de măcel. Ei au osândit și au omorât pe cel neprihănit care nu li se împotrivea (5.5-6).

Limba, rău etern și fără odihnă

Limba este un mic mădular (precum cârma de la corabie sau frâul la cal), dar cu mari lucruri se fălește. „Puțin foc, și câtă pădure aprinde!". „Ea este foc, lume a fărădelegii, mădular care spurcă trupul întreg și pune foc întregului curs al vieții, ea însăși fiind aprinsă de gheenă".

Micul mădular nu poate fi domolit de oameni în veci. Limba este rău fără odihnă, fiind plină cu venin aducător de moarte.

Ea este instrumentul paradoxal al binecuvântării și blestemului. Cu ea binecuvântăm pe Domnul și Tatăl nostru și tot cu ea blestemăm pe oamenii care sunt făcuți după asemănarea lui Dumnezeu. Din aceeași gură ies și binecuvântarea și blestemul, fapt anormal ca și acela că din aceeași vână a izvorului să iasă și apă dulce și apă amară (3.1-11).

Apostolul Iacob mai arată că omul trebuie să fie grabnic să asculte, dar zăbavnic să vorbească și zăbavnic la mânie (1.19). El avertizează că zadarnică este cucernicia acelui care nu-și înfrânează limba, ci își înșală inima (1.27) (spunând minciuni, ceea ce inima sa nu crede și știe că nu e adevărat).

Înțelepciunea dumnezeiască și înțelepciunea pământească

Înțelepciunea de sus, dumnezeiască se vădește prin fapte, prin purtare blândă; ea este curată (pură), pașnică, domoală (liniștită), ușor de înduplecat, miloasă (plină de îndurare), și de roade bune, nepărtinitoare (imparțială) și nefățarnică (sinceră).

Înțelepciunea pământească, animalică (supusă afectelor și pasiunilor, consumându-se la nivelul psihismului) este plină de gelozie (invidie) și ambiții egoiste, zavistie (3.1-18).

Mila este biruitoare asupra judecății

Judecata (aici se are în vedere judecata lui Dumnezeu) e fără milă pentru cel ce n-a făcut milă; dar mila este biruitoare asupra judecății (în sensul de judecată omenească, de condamnare obișnuită a omului de către alți oameni)[2].

Rugăciune și cântări

Apostolul Iacob îi îndeamnă pe cei ce sunt în suferință să se roage iar pe cei cu inima bună să cânte cântări de laude (5.13).

Taina Sfântului Maslu și Taina Spovedaniei

Apostolul îi învață pe cei care sunt bolnavi să cheme prezbiterii Bisericii iar aceștia se vor ruga pentru el și-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav și Domnul îl va vindeca; și dacă a făcut păcate îi vor fi iertate (Iac 5.14-15). „Acesta este textul care, alături de Mc 6.13 și Lc 10.34, fundamentează Taina Sfântului Maslu”.[2] Așadar, conchide apostolul, să ne mărturisim păcatele (Iac 5.16) - unul din temeiurile scripturistice ale Tainei Spovedaniei[2]) și să ne rugăm unii pentru alții pentru a fi vindecați, arătând că mare putere are rugăciunea celui neprihănit (Iac 5.16).

Alte învățături

Apostolul Iacob ne învață că omul nu trebuie să facă vreun jurământ pentru a nu cădea sub judecată (5.12), că e bine să evite calomniile (4.11-12) și trufia lăudăroșilor care își fac planuri meschine de viitor, fără a-și da seama că „abur sunt” și că viitorul lor este total incert (4.13-16). Cucernicia curată și neîntinată constă în a-i cerceta pe văduve și orfani în necazul lor și a se păstra nepătat din partea lumii (1.27).

Întoarcerea din rătăcire a unui om mântuiește sufletul

Apostolul Iacob își încheie epistola arătând că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui își va mântui sufletul din moarte[11] și va acoperi mulțime de păcate (5.19-20).

Note

  1. ↑ 1,0 1,1 1,2 1,3 1,4 1,5 1,6 I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 313-320, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-75-7
  2. ↑ 2,0 2,1 2,2 2,3 2,4 2,5 2,6 2,7 2,8 2,9 Noul Testament, pag 409-415, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1995, ISBN 973-9130-08-09, comentarii Valeriu Anania
  3. ↑ 1.Co 15.7
  4. ↑ Fapte 12.17
  5. ↑ Gal 1.19
  6. ↑ Fapte21.18
  7. ↑ Fapte 15.13
  8. ↑ Gal 2.9
  9. ↑ 1.22-25
  10. ↑ 1.5-8
  11. ↑ Aici este vorba că își va scăpa sufletul nu de moartea fizică, ci de cea spirituală care înseamnă intrarea în iad, locul chinurilor veșnice. Pe scurt, va scăpa de iad, fapta sa acoperind mulțime de păcate.

Bibliografie

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
  2. I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 313-320, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2002, ISBN 973-9332-75-7,
  3. Noul Testament, pag 409-415, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1995, ISBN 973-9130-08-09, comentarii Valeriu Anania
Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Epistola_Sf._Apostol_Iacov&oldid=39763”