Apostolul Iacov (fiul lui Zevedeu)

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Apostolul Iacov (fiul lui Zevedei))
Salt la: navigare, căutare
Apostolul Iacov (fiul lui Zevedeu)

Sfântul Iacov, fiul lui Zevedeu, era din Betsaida Galileii, dintr-o familie de pescari și a fost frate cu Sf. Apostol Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu. A fost unul din Cei Doisprezece Apostoli, chemat de Domnul la ucenicie „de la vânarea peștilor”. A fost supranumit Iacov cel Mare, spre a-l deosebi de Apostolul Iacov (fiul lui Alfeu) și de Apostolul cu același nume dintre Cei Șaptezeci, Sf. Iacov cel Drept (primul Episcop al Ierusalimului) supranumit Iacov cel Mic sau Iacov Fratele Domnului. Sf. Iacov este primul mucenic dintre Cei 12 Apostoli, fiind ucis în anul 44, la ordinul lui Irod Agripa (Fapte 12-1;2).
Biserica îl pomenește pe Iacov al lui Zevedeu la 30 aprilie și la 30 iunie (împreună cu ceilalți Apostoli).

Viața

La chemarea Domnului, cei doi frați au lăsat mrejele de pescari și pe tatăl lor și L-au urmat pe Hristos. Ei știau, ca foști ucenici ai Botezătorului, că Iisus este Mesia-Hristos și credeau în El, luând aminte la învățăturile ce ieșeau în preacurata gura Lui și fiind martori la minunile făcute de El. Şi atât îi iubea Domnul, încât unuia i-a dat spre rezemare pieptul Său, iar celuilalt i-a făgăduit paharul pe care El Însuși l-a băut. Însă și ei atât L-au iubit pe Domnul și atâta râvna au arătat față de Dânsul, încât și foc din cer au voit să pogoare peste cei ce nu credeau în El. Pe acești doi frați și pe Petru, nicidecum nu-i lăsa Mântuitorul fără să le descopere mai mult decât celorlalți Apostoli dumnezeieștile Lui taine, precum s-a petrecut pe Tabor, când a voit să-și arate slava dumnezeirii Sale, iar, mai târziu, în Ghetsimani, când le-a descoperit, tot lor trei, taina cea adâncă a Crucii și a smereniei Sale.

Tradiția mărturisește că, după patima cea de bunăvoie, după Învierea și Înălțarea Domnului la cer, după primirea Sfântului Duh, Sfântul Apostol Iacov a fost în Spania și în alte părți și, acolo, a propovăduit cuvântul lui Dumnezeu și că s-a întors la Ierusalim, învățând cu toată îndrăzneala că Iisus este adevăratul Mesia, Mântuitorul lumii.

Aceasta văzând-o, păgânii s-au pornit cu mânie mare și au îndemnat pe Irod Agripa (41-44) să ridice prigoană asupra Bisericii lui Hristos, iar pe Iacov să-l ucidă. Deci, Irod a pus mâna pe câțiva din fruntașii Bisericii, ca să-i piardă și a ucis pe Iacov, fratele lui Ioan, cu sabia, iar pe Petru l-au închis în temniță. Şi, spune tradiția, că, după tăiere, ucenicii Sfântului Iacov, luând trupul învățătorului lor, după dumnezeiască povățuire, l-au dus în Spania, unde și până acum, la mormântul lui de la Compostella, săvârșesc minuni, întru slava lui Iisus Hristos Dumnezeu, Cel ce este slăvit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, de toată făptura, în veci.

Imnografie

Tropar (Glas 8)[1]

Ca un ostaș al Domnului te-ai numărat în ceata apostolilor și dimpreună cu fratele tău, Iacove, te-ai ținut din toată inima aproape de Mântuitorul. Întrarmat cu puterea Duhului fiind, pe Acesta tuturor L-ai propovăduit și de sabie te-ai săvârșit, pentru care-ți și cântăm ție acestea.

Tropar (Glas 3)

Fost-ai apostol ales al lui Hristos și singur frate al preaiubitului Teolog. Prealăudate Iacove, cere pentru noi cei ce-ți cântăm ție iertarea păcatelor noastre și mare milă.

Tropar, (Glas 3)

Apostole Sfinte Iacove, roagă pe Hristos Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (Glas 2)

Glas dumnezeiesc auzind chemându-te pe tine, dragostea tatălui tău o ai trecut cu vederea și ai alergat la Hristos, Iacove, cu fratele tău, mărite, cu care împreună te-ai învrednicit a vedea dumnezeiasca schimbare la față a Domnului.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Ap. Iacov, fiul lui Zevedeu se zugrăvește ca un tânăr cu un început de barbă. Poartă în mână un sul (o hârtie) înfășurat(ă), ca propovăduitor al Evangheliei. Mai este zugrăvit în ceata apostolilor și în mai multe imagini reprezentând scene din viața lui Hristos (la Schimbarea la Față, în grădina Ghetsimani etc.) [2]

Note

  1. Textele primelor două tropare sunt luate de aici și traduse din limba engleză. Ultimul tropar și condacul sunt redate după sinaxarul din Micul Ceaslov cu sinaxarul de peste an, ed. ep. Râmnicului, f.l., f.a.
  2. Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, pp. 104-110, 149, 204.

Sursa

Legături externe



Apostoli
Cei Doisprezece (+1)
Petru | Andrei | Iacov (fiul lui Zevedeu) | Ioan Teologul | Filip | Bartolomeu | Matei | Toma | Iacov al lui Alfeu | Iuda Tadeu | Simon Zilotul | Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul) | Pavel*
Cei Șaptezeci
Acvila | Agav | Ahaic | Alfeu | Amplie | Anania | Andronic | Apelie | Apfia | Apollo | Arhip | Aristarh | Aristobul | Artema | Asincrit | Barnaba | Carp | Chesarie | Chifa | Clement | Cleopa | Crescent | Crisp | Codrat | Cvart | Epafrodit | Epenet | Erast | Ermie | Ermis | Evod | Filimon | Filip (Diaconul) | Filolog | Flegon | Fortunat | Gaie | Iacov (fratele Domnului) | Iason | Irodian | Iunia | Iust | Lin | Luca Evanghelistul | Luchie | Marcu Evanghelistul | Narcis | Natanail | Nicanor | Olimp | Onisifor | Onisim | Parmena | Patrova | Priscila | Prohor | Pudens | Ruf | Sila | Silvan | Simeon | Sosipatru | Sostene | Stahie | Ștefan Întâiul-mucenic | Tadeu | Terpne | Tertie | Tihic | Timon | Timotei | Tit | Trofim | Urban | Zaheu | Zina
*Sf. Apostol Pavel este de obicei numărat în rândul celor Doisprezece Mari Apostoli, pentru importanța sa, dar este practic cel de-al treisprezecelea.