Literatura teologică în epoca fanariotă

În ciuda condițiilor grele prin care au trecut cele trei țări românești în secolul al XVIII-lea, literatura teologică în epoca fanariotă înregistrează unele progrese sub raport cultural-teologic, tipărindu-se totuși cărți teologice. De asemenea, au circulat sute de manuscrise cu traduceri din Sfinții Părinți și scriitori postpatristici sau din teologii moderni greci și ruși. Unii din preoții cărturari ai timpului aveau si alte preocupări: istorice, lingvistice, literare.

Tot în acest secol s-au deschis o serie de școli românești, precum și primele cursuri de pregătire a viitorilor preoți.

Context istoric

După perioada de maximă activitate culturală din secolul al XVII-lea, mai ales din timpul lui Constantin Brâncoveanu, în secolul al XVIII-lea se înregistrează unele progrese sub raport cultural-teologic. Mai jos sunt prezentate succint principalele aspecte privind viața culturală din țările românești.

Copiști de manuscrise teologice

Cărți copiate

În perioada aceasta, au circulat mii de manuscrise românești cu felurite lucrări teologice, mai ales opere patristice. S-au făcut traduceri din Sfinții Vasile cel Mare, Ioan Gură de Aur, Efrem Sirul, Isaac Sirul, Ioan Scărarul, Maxim Mărturisitorul, Teodor Studitul, Ioan Damaschin, Simeon Noul Teolog, din Comentariile lui Teofilact al Ohridei la cărțile Sfintei Scripturi, din învățăturile marilor asceți, din Sfinții Simeon al Tesalonicului și Grigorie Palama, din teologii mai noi: Ilie Miniat, Nichifor Theotochis, apoi din Nil de la Sorska, Sfântul Dimitrie al Rostovului și alții. La acestea se adaugă copii de cronici și alte lucrări istorice, de cărți populare etc.

Transilvania

În Transilvania – mai ales în ținuturile din vestul României de azi – au fost copiate o seamă de cărți liturgice, lucru explicabil dacă ne gândim la greutatea procurării lor din Țara Românească și Moldova. Așa se face că în Bihor au apărut acum adevărate „școli” de copiere a manuscriselor liturgice în limba română. Copiștii acestora erau mai ales călugări, atât de la marile mănăstiri cât și de la unele schituri, preoți de mir și dascăli mireni.

Copiștii

În acest secol au fost sute de copiști - numai în Biblioteca Academiei se păstrează manuscrise de la aproape 400 de copiști.

Țara Românească

Din Țara Românească se remarcă

• preotul Stanciu de la biserica Toți Sfinții din București
• proegumenul Ilarion de la Bistrița,
• arhimandritul-egumen Ghenadie de la Cozia
• preotul Flor, „dascăl slovenesc” la școala bisericii Sf. Gheorghe Vechi din București
• Grigore Râmniceanu, viitorul episcop de Argeș
• monahul Rafail de la Hurezi cunoscutul „diortositor” al cărților tipărite la Râmnic (cu aproximativ 15 manuscrise)
• ieromonahii Chiril și Iachint de la Cernica
• Acachie de la Căldărușani
• monahul Teofil (cu 27 manuscrise) fără să știm din ce mănăstire era
• ieromonahul Ioachim Bărbătescu de la Bistrița (fost preotul Ioan din Bărbătești-Vâlcea)
• arhimandritul Nicodim Grecianu care a tradus câteva lucrări moralizatoare din grecește în primii ani ai secolului al XIX-lea.

Moldova

Între copiștii moldoveni, o activitate rodnică au desfășurat

• călugării Sava ieromonahul de la Mitropolie (venit de la Secu), care a copiat mai multe Letopisețe moldovenești în primele trei decenii ale secolului
• Cosma de la Neamț (prima jumătate a secolului)
• Teofan de la Secu
• ieroschimonahul Ioan de la Râșca
• schimonahia Migdonia
• schimonahia Singlitichia de la Agapia

Toți către sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui următor. Tot în Moldova a activat arhimandritul ardelean Eustatie Popovici din Abrud, așezat în schiturile Brătești-Pașcani și Măgura Ocnei, unde a copiat aproape zece manuscrise liturgice sau teologice.

Transilvania

În vestul Transilvaniei, cel mai de seamă copist al vremii a fost moldoveanul Vasile Sturze. Aproximativ 30 de ani în ultimul deceniu al secolului al XVI-lea și primele două ale celui următor Vasile Sturze a zăbovit în mai multe sate din județele Hunedoara, Arad și Timiș, dar mai mult în Bihor, copiind peste 20 de manuscrise românești, îndeosebi cărți de slujbă.

O activitate tot așa de intensă au desfășurat și popa Flore, Pavel Muncăcianul, Ioan Muncăcianul, Gavriil din Maramureș, Alexandru Râmniceanul, Simion din Seghiște, Ioan din Hălmagiu ș.a. care au copiat mai multe manuscrise liturgice pentru parohiile bihorene, în prima jumătate a secolului al XVIII-lea.

Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, consemnăm pe logofătul Matei Voileanu, așezat în schitul de la Drăguș-Făgăraș, apoi în două sate; un ieromonah Ambrozie de la schitul Bucium dascălii Toan Duma și nepotul său Radu Duma din Brașov, în a doua jumătate a secolului, care au copiat felurite manuscrise cu lucrări teologice, istorice și literare. Pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui de al XIX-lea, preotul Sava Popovici din Rășinari a copiat mai multe lucrări teologice și istorice, iar în 1792 a rostit o predică în care vorbea despre originea poporului român și continuitatea sa în Dacia. La aceștia se adaugă numeroși alți copiști proveniți din rândurile clerului rural.

Traducători

Paisianismul

Articol principal: Paisie de la Neamț.

În cadrul „școlii” de traducători formați sub îndrumarea starețului Paisie merită să fie reținute câteva nume.

Ieromonahul Macarie (se pare un transilvănean), cu studii la Academia domnească din București, a însoțit pe Paisie la Athos și la Dragomirna, iar după 1773 a trecut în slujba Mitropoliei din București ca „dascăl al Evangheliei”, probabil încredințat cu pregătirea candidaților la preoție și rostirea de predici.

Pe lângă Omiliile Sfântului Macarie Egipteanul, pe care le-a tipărit în 1775, au rămas de la el o serie de lucrări în manuscris, ca: Viețile sfinților după Sf. Dimitrie al Rostovului (se păstrează 6 volume), traduceri din Teodoret din Cir (comentarii la Epistolele pauline ș.a.), din Sf. Ioan Scărarul, Vieți de sfinți și altele. A alcătuit și trei lucrări originale: o Gramatică românească (1772), un Lexicon slavo-român cu circa 20.000 de cuvinte și cu aproape 800 de foi (1778), o Bucoavnă sau Bucherniță (1779).

Un alt călugăr paisian, ieromonahul Ilarion, un muntean cu studii la Academia domnească din București, a însoțit pe Paisie la Dragomirna, Secu și Neamț, mănăstiri în care a desfășurat o remarcabilă activitate ca traducător și „dascăl de limbă elinească”. A făcut traduceri din Sfinții Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Maxim Mărturisitorul, ava Thalasie și alții. Cea mai importantă este traducerea Hexaimeronului Sfântului Vasile cel Mare, însoțit de un lung comentariu original, cu peste 500 de note (peste 200 de pagini), pregătit pentru tipar. Acest comentariu cuprinde primul tratat de cosmografie în limba română.

Ierodiaconul Ștefan de la Neamț, alt ucenic al lui Paisie, a tradus Apologia Sfântului Dimitrie al Rostovului (Iași, 1803) și Viețile Sfinților (Neamț 1807-1815), în 12 volume, după același Dimitrie.

Iluminismul

Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea printre personalitățile mișcării iluministe de la români se numără și câțiva ierarhi munteni și moldoveni. Chesarie al Râmnicului, de pildă, cunoștea Enciclopedia franceză, inițiată și redactată de Diderot, iar Leon Gheucă, Iacob Stamati și Gherasim Clipa încurajau traducerea și difuzarea unor opere din literatura moral-filosofică iluministă, ori se numărau ei înșiși printre traducători.

De pildă, la îndemnul lui Leon Gheucă s-au făcut traduceri din François Fénelon (Aventurile lui Telemac), din opera Teatrul politic al lui Ambrosius Marlianus, din Cugetările suedezului Gabriel Thureson Oxenstiern, Istoria etiopicească a lui Heliodor și altele.

Episcopul Amfilohie al Hotinului cunoștea cultura și arta italiană, a făcut călătorii la Roma se pare două, a tradus și prelucrat manuale școlare din italienește.

În felul acesta, spiritul nou, iluminist, își făcea drum și în rândurile cărturarilor români de la sfârșitul veacului al XVIII-lea și începutul celui următor.

Un reprezentat de seamă al iluminismului în Moldova a fost un arhimandrit cu numele Gherasim, care a tradus Istoria craiului Steziei Carol 12, a lui Voltaire, după textul ediției princeps din 1731. După o versiune greacă a tradus opera El criticón, roman cu caracter filosofic și moral-educativ al spaniolului Baltasar Graciany Morales; părți din traducere s-au tipărit la Iași, în 1794, sub titlul Critil și Andronius, iar restul a circulat în manuscris. Prin 1793 a făcut prima traducere românească (din limba franceză) a unui roman picaresc, Viața domnului Heruvim de la Ronda, apoi Bacalaureatul de Salamanca de francezul Alain René Lesage, iar prin 1795 a tradus Istoria Americii, în două volume, după lucrarea în 6 volume a francezului André d'Orville.

Lazăr Leon Asachi

În deceniul al doilea al secolului al XIX-lea, arhimandritul Lazăr Leon Asachi, tatăl lui Gheorghe, marele cărturar de mai târziu, a făcut o serie de traduceri, îndeosebi din limba franceză rămase în manuscris: Jucăria norocului sau istorisirea pentru prințipul Menscicov (tipărită la Iași în 1816, după cartea lui P. J. B. Nougaret), Nopțile, opera de căpetenie a poetului englez Edward Young sub titlul complet: Plângerea sau gândurile cele de noapte pentru viață, moarte și nemurire, tradusă din rusește), Bordeiul indienesc al francezului Berdardin de Saint-Pierre, Logica abatelui francez Etienne Bonnot de Condillac, o traducere din Epictet („Scriere pentru stoiceasca filosofie și pentru viața lui Epictit”), Istoria Bisericii, pentru seminarii, după Filaret Drozdov, mitropolitul Moscovei, o 'Tîlcuire a Sfintei Liturghii, probabil tradusă din grecește, diferite povestiri - traduse sau prelucrate. La acestea se adaugă 48 de predici originale (la duminici, sărbători, înmormântări, ocazionale), care îl așează în rândul marilor cuvântători bisericești români.

Lucrări istorico-teologice

Radu Tempea II

În Transilvania au activat câțiva preoți cărturari, ale căror lucrări au rămas în manuscris. De pildă, preotul Radu Tempea II din Brașov (1691-1742), al doilea din cei șase preoți cu același nume de la biserica Sfântul Nicolae din Schei, a alcătuit Istoria sfintei biserici a Scheilor Brașovului, cu date din viața comunității românești de aici între anii 1484-1742.

Vorbește despre 44 de preoți de la această biserică, de zidirea și refacerile ei, de numeroasele danii primite din partea domnilor de peste munți, despre dezbinarea din 1701, despre luptele brașovenilor pentru apărarea dreptei credințe. Își întemeiază expunerea nu numai pe tradiția locală, ci și pe documentele istorice păstrate în arhiva bisericii, încât lucrarea sa face trecerea de la cronică la istoria propriu-zisă.

Alți scriitori transilvăneni

Un călugăr de la mănăstirea Prislop, ieromonahul Efrem, a alcătuit o cronică rimată sub titlul Plîngerea sfintei mănăstiri a Silvașulul (Prislopului), scrisă în urma distrugerii mănăstirii din ordinul generalului Bukow. Probabil a fost scrisă unde se va fi refugiat autorul - la Râmnic.

În Banat, protopopul Mehadiei Nicolae Stoica de Hațeg (1751-1833) a scris mai multe manuale didactice, cronici (în limbile română, germană și sârbă), între care și Cronica Banatului, rămase în manuscris.

Vartolomei Măzăreanu

Alte lucrări istorico-teologice, rămase inedite, au fost scrise în Moldova și Țara Românească.

Astfel, arhimandritul Vartolomei Măzăreanu de la Putna (c. 1720-c. 1780), bun cunoscător al limbii ruse (și desigur al celei slavone), a lăsat numeroase traduceri, dar și lucrări originale, cu care a îmbogățit literatura noastră teologică și istorică. Dintre traducerile sale din rusește amintim: Apaftegmata adecă cuvinte filosofești, Proloagele (viețile sfinților), pe lunile septembrie-mai, Leastvița Sfântului Ioan „Scărieșul”, Învățătura prea cuviosului părintelui nostru Dorotei, Învățătura dulce sau livada înflorită, Viața prea cuviosului Macarie Egipteanul, Catehisis în scurt pentru învățătura copiilor celor mici după mitropolitul Platon, slujbe și vieți de sfinți, cuvântări etc.

A tradus și câteva lucrări profane, între care: Ithica ieropolitica, Fabulele lui Esop, un Letopiset de la zidirea lumii, un Calendar mare pe 112 ani etc.

La acestea se adaugă lucrările originale, de istorie, și anume: Istoria pentru sfânta mănăstire Putna, Domnia lui Ștefan voevod cel Viteaz ctitorul sfintei mănăstiri Voronețului și a altor multe mănăstiri și biserici, Arătare pentru Ștefan Tomșa vodă, ctitorul sfintei mănăstiri Solca, Letopisețul Țării Moldovei (compilație după Grigore Ureche, Miron și Nicolae Costin, Ion Neculce), Condici de documente ale mănăstirilor Putna, Solca, Voroneț, Humor ș.a.

Înseamnă că arhimandritul Vartolomei Mazăreanu a fost o figură reprezentativă a monahismului românesc, care a adus un aport prețios la îmbogățirea literaturii românești teologice și istorice cu felurite traduceri și lucrări originale.

Arhimandritul Vartolomei, ca și mitropolitul Iacob Putneanul, au fost promotorii unui adevărat curent cultural în mănăstirea Putna, vădit prin mulțimea traducerilor făcute în acest timp. Între traducătorii și copiștii de acum se numără: Evloghie monahul, „dascălul slovenesc”, care a tradus Viețile Sfinților, ieroschimonahul Natan și alții.

Dionisie Eclesiarhul

În Țara Românească, a desfășurat o activitate asemănătoare, la Râmnic, București și Craiova, Dionisie Eclesiarhul (c. 1750-1820), apreciat caligraf, traducător și cronicar. A tradus din slavonește și a transcris mii de documente, în 25 de „condici”, între care ale Episcopiei Râmnicului (3 vol.), Mitropoliei din București (2 vol.), Mitropoliei din Târgoviște (2 vol.), ale unor mănăstiri din Oltenia. A alcătuit peste 20 de „pomelnice ctitoricești” ale unor mănăstiri, schituri și biserici de mir din Oltenia, cu interesante date istorice. Opera sa principală cu caracter istoric și memorialistic este Cronograful Țării Românești, pentru perioada 1764-1815, scris în ultimii ani ai vieții.

Naum Râmniceanu

O mențiune specială trebuie făcută asupra protosinghelului Naum Râmniceanu (1764-1838), de la care au rămas mai multe manuscrise în grecește și românește cu lucrări teologice, istorice și literare, fie originale, fie traduse sau prelucrate. Între ele pot fio amintite: un Poemation, în versuri grecești, despre originea românilor, un Cronograf grecesc în proză despre evenimentele petrecute în Țara Românească între anii 1768-1810, Istoricul Zaverei în Valahia, în grecește și Adunarea hronologiei domnilor țării noastre, cu un lung cuvânt înainte, în care vorbește despre originea romană a românilor și despre continuitatea românilor în Dacia.

A tradus în românește Istoria bisericească a mitropolitului Meletie al Alenei. A copiat, de asemenea, câteva manuscrise de lucrări teologice.

Lucrări teologice tipărite

Situația generală

După perioada de maximă activitate tipografică din timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în cursul epocii fanariote merită să rețină atenția doar tipografiile de la București și Râmnic, care au funcționat fără întrerupere și au desfășurat o activitate apreciabilă.

Tipografiile de la Buzău, Iași, cele nou-înființate la Rădăuți și cea particulară a lui Duca Sotiriovici, iar mai târziu a lui Mihai Strilbițchi de la Iași, au funcționat pentru perioade scurte de timp, tipărind un număr redus de cărți.

În Transilvania, Biserica Ortodoxă nu mai avea nicio tipografie. Cărțile de slujbă ortodoxă au apărut în tipografia lui Laurențiu Kurzbök și a lui Ștefan Novacovici din Viena, în cea „crăiască” din Buda, în a lui Petru și Ioan Barth din Sibiu. Greco-catolicii și-au înființat o tipografie la Blaj, pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, care a funcționat fără întrerupere aproape două veacuri.

Țara Românească

Numărul lucrărilor teologice - originale sau traduse - a fost destul de redus, accentul punându-se pe cărțile de slujbă bisericească în românește (sunt vrednice de amintit, în această privință, strădaniile episcopilor de Râmnic, îndeosebi ale lui Chesarie și Filaret).

S-au tipărit câteva traduceri din Sfinții Părinți și scriitori post-patristici: Intrebările bogoslovești ale Sf. Atanasie cel Mare (București, 1741), Mărgaritarele Sf. [Ioan Gură de Aur]] (București, 1746, după trad. din 1691 a lui Radu și Șerban Greceanu), Voroavă de întrebări și răspunsuri a Sf. Simeon al Tesalonicului (București, 1765), Omiliile Sf. Macarie Egipteanul (București, 1775), traduse de ieromonahui Macarie, Cuvintele Cuviosului Dorotei (Râmnic, 1784), Cuvintele Sf. Teodor Studitul (Râmnic, 1784), amândouă după traduceri mai vechi, „îndreptate” de episcopul Filaret al Râmnicului ș.a.

Din teologii greci moderni s-au tradus Cazaniile lui Ilie Miniat (București, 1742), iar la începutul secolului XIX traduceri după Chiriacodromionul arhiepiscopului Nichifor Theotochis. De altfel, în prima jumătate a secolului XIX, traducerile din grecește din literatura patristică, postpatristică și modernă au cunoscut un avânt deosebit, datorită strădaniilor mitropoliților Veniamin Costachi al Moldovei și Grigorie Dascălul al Țării Românești.

Moldova

În Moldova s-au tradus câteva lucrări teologice din rusește: Învățătura creștinească a lui Platon al Moscovei (Iași, 1790, românește și rusește), Gramatica theologhicească a aceluiași mitropolit, prelucrata de episcopul Amfilohie Hotiniul (Iași, 1795), sub formă de intrebări și răspunsuri și cu impărțirea obișnuită, după cele trei virtuți teologice, Apologia (Iași, 1803) și Viețile Sfintilor (12 vol. Neamț 1807-1815), amândouă traduse de un ierodiacon Stefan, după Sfântul Dimitrie al Rostovului ș.a.

În mai multe rânduri s-a retipărit Cazania, având la bază ediția mitropolitului Varlaam din 1643, la București (1732 sub titlul de Chiriacodromion 1765 și 1768) si Râmnic (1748 și 1792). S-au retipărit, de asemenea, Mărturisirea ortodoxă a lui Petru Movilä (București, 1745) și mai multe cărți cu un conținut moralizator (de la Iacob Putneanul si alții).

Transilvania

În Transilvania și Banat consemnăm următoarele cărți: Prea scurtă arătare pentru Dumnezeu... a lui Teofan Procopovici, după o versiune sârbă (Viena, 1784) si Învățături creștinești (Viena, 1785), tradusă din grecește, amândouă tipărite „cu osîrdia și cheltuiala” preotului ortodox Constantin Șuboni din Timișoara. Preoția sau îndreptarea preoților, tălmăcită din „limba slovenească” și greacă de dascălul Radu Duma din Brașov (Sibiu, ed. II, 1789), Desvoaltele si tâlcuitele Evanghelii a duminicilor, a sărbătorilor și a oarescárora zile, spre trebuința cateheților și a dascălilor neuniți (Sibiu, 1790) și Sinopsis adecă cuprindere în scurt a Bibliei (Sibiu, 1791), amândouă de Dimitrie Eustatievici, directorul școlilor ortodoxe românești din Transilvania (fiul preotului Eustatie Grid din Brașov), Adunarea Cazaniilor (3 volume, Viena, 1793), Alfavita sufletească (Sibiu, 1803) ș.a.

Dintre cărturarii mireni care au scris lucrări teologice pomenim pe medicul oculist Ioan Piuariu Molnar (1749-1815), fiul cunoscutului apărător al Ortodoxiei, protopopul Ioan Piuariu din Sadu, autorul primului manual de Omiletică în românește, tipărit sub titlul: Retorică adecă învățătura și întocmirea frumoasei cuvântări (Buda, 1798). Doctorul Piuariu a ajutat pe episcopul Iosif al Argeșului să retipărească Mineiele de la Râmnic la Buda, în 1804 1805, în două serii, una pentru Tara Românească, alta pentru Transilvania și Banat.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.