Mănăstirea Râșca

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Biserica Mănăstirii Râșca

Mănăstirea Râșca este o mănăstire de călugări amplasată în satul Râșca (din județul Suceava), la o distanță de circa 15 kilometri de orașul Fălticeni. Aici se ajunge de pe Drumul Național Roman-Fălticeni, urmând drumul din partea stânga din dreptul comunei Vadu Moldovei și trecând apoi prin satele Bogdănești și Râșca.

Mănăstirea se află la baza unui deal împădurit de pe pitoreasca vale a pârăului Râșca, afluent al râului Moldova.

Istoricul fondării

Mănăstirea Râșca este rezultatul mai multor etape succesive de construcții. Ea își trage originea în Mănăstirea Bogdănești, care fusese zidită în jurul anului 1363 de către domnitorul Bogdan I al Moldovei (1359-1365). Distrusă din temelie de către turci și tătari, ea nu a mai putu fi reconstruită, așa că domnitorul Petru Rareș a luat hotărârea să construiască în apropiere o altă mănăstire, unde să mute întreaga obște de la Bogdănești.

În anul 1542, după cum reiese dintr-o traducere târzie a pisaniei, la îndemnul episcopului de Roman, PS Macarie (cronicarul), voievodul Petru Rareș (1527-1538, 1541-1546) a zidit aici, în stilul obișnuit al epocii, o biserică de dimensiuni modeste cu hramul Sf. Nicolae. Biserica a fost împodobită însă, ca pe una din ctitoriile sale, cu picturi în frescă. Mănăstirea este prădată de tătari în 1574.

După mai bine de o jumătate de secol de la construirea sa, între anii 1611-1617, marele vornic al Țării de Jos, Costea Băcioc și soția sa, Candachia, au adăugat vechii biserici (după cum stă scris în inscripția pusă de el deasupra intrării sudice) un pridvor masiv care a dublat aproape dimensiunile clădirii. Interiorul noii construcții a fost împărțit prin două arcuri transversale, însoțite de un brâu răsucit, în travee, deasupra celei mai largi, înălțându-se, prin mijlocirea unui rând de arcuri oblice, cea de-a doua turlă a bisericii. Cu prilejul acestor lucrări de extindere, a fost refăcută probabil și turla veche a naosului, schimbându-se radical înfățișarea biserici lui Petru Rareș.

Inițial o ctitorie domnească de proporții modeste, mănăstirea s-a dezvoltat ulterior, devenind una dintre cele mai reprezentative așezări monahale din trecutul Moldovei. Ea a fost prădată cumplit de tătari la începutul secolului al XVIII-lea, începând să decadă și să devină pustie.

În perioada stăreției egumenului Calistru Ene (1750-1778), mănăstirea începe să se refacă treptat, biserica este reparată în anul 1766, dar nemaireușind să-și recupereze nici vechiul tezaur al odoarelor cu care fusese înzestrată și nici vechea arhitectură a clădirilor mănăstirești care au fost în cea mai mare parte reconstruite. Între anii 1798-1799, egumenul Chiril reface chiliile mănăstirești, apoi în anul 1815 egumenul Sofronie zidește un paraclis lângă egumenia veche, care este stricat apoi de egumenul Grigore Crupenschi.

Mănăstirea a fost prădată de către turci în anul 1821, „când numai zidul au rămas”. Pe vremea mitropolitului Veniamin Costachi (1803-1842), stareț fiind arhimandritul Isaia (1821-1842), în anul 1827, după cum arată și inscripția pusă atunci, s-au executat numeroase lucrări de renovare a bisericii. A fost dărâmat zidul despărțitor dintre pronaos și naos, ferestrele au fost lărgite fiind întărite cu gratii, intrarea sudică în pridvorul construit de Costea Băcioc a fost zidită, creându-se în schimb alta nouă pe latura vestică, iar vechea pictură a bisericii a fost refăcută. Totodată, s-a ridicat un pridvor mai mic lângă zidul vestic al bisericii și un proscomidiar la nordul altarului, iar între cele două turle vechi a fost construită o a treia, din lemn. Aceste din urmă adaosuri au fost înlăturate cu prilejul lucrărilor de restaurare a bisericii, care au urmat puternicului incendiu din 1921.

Tot în timpul egumenului Isaia s-au construit și actualele chilii de pe latura sudică și estică, lărgindu-se totodată și vechea trapeză din 1765.

Prin poziția ei retrasă, Mănăstirii Râșca i s-a dat și destinația de a fi închisoare pentru călugării vagabonzi și îndeosebi pentru boierii răzvrătiți împotriva domnitorului Moldovei. Din ordinul domnitorului Mihail Sturdza (1834-1849), timp de șase luni, în anul 1844, a fost închis într-o încăpere din turnul clopotniță de la Râșca marele istoric și om de stat Mihail Kogălniceanu (1817-1891), surghiunit pentru vederile sale politice inovatoare. La 100 de ani de la moartea sa, la 20 iunie 1991, a fost amplasată o placă de marmură pe clădirea turnului-clopotniță care atestă acest fapt.

În perioada marelui război pentru întregirea neamului (1916-1918), călugării din această mănăstire au mers ca infirmieri pe câmpul de luptă pentru îngrijirea răniților, iar chiliile mănăstirii au servit ca spital militar, îngrijit de călugării bătrâni, pentru ca "toți în acel vremuri grele pentru țară, ca buni români, să-și facă datoria" (după cum scrie pe o placă de marmură amplasată pe clădirea bisericii în anul 1931).

În anul 1921 a avut loc un mare incendiu care a ars acoperișul bisericii, casa de oaspeți și chiliile cu întreaga gospodărie, astfel încât mănăstirea era amenințată cu pustiirea. Din îndemnul și stăruința mitropolitului Pimen Georgescu al Moldovei (1909-1934), între anii 1923-1931, mănăstirea a fost refăcută prin munca și osârdia călugărilor, ajutați de popor și de autorități, fiind terminată reconstrucția celor distruse în anul 1931, în timpul stăreției arhimandritului Paisie Cozma. În memoria acestui eveniment a fost amplasată pe clădirea bisericii placa de marmură menționată anterior.

Noi lucrări de restaurare au avut loc la Mănăstirea Râșca între anii 1965-1968. Printre monahii care au viețuit aici menționăm pe monahii Antonie Plămădeală (viitor mitropolit al Ardealului) și Calinic Dumitriu (stareț al acestei mănăstiri între anii 1990-1991 și viitor episcop).

Arhitectura complexului

Chilii fortificate.

Complexul mănăstiresc Râșca, declarat monument UNESCO, este alcătuit din următoarele edificii:

  • Biserica "Sf. Nicolae" - ctitorită în anul 1542 de către Petru Rareș în 1542 și extinsă în perioada 1611-1617 de către vornicul Costea Băcioc.

Este de remarcat decorația picturală a bisericii, datorită fidelității cu care pictorul din 1827 a reușit să reînnoiască pe alocuri modelele originare. Reîntâlnim astfel, în cele trei registre ale absidei altarului, scene din viața Sfintei Fecioare Maria și Împărtășirea Apostolilor, iar pe pereții naosului reprezentări din Viața și Patimile Mântuitorului - Cina cea de taină, Spălarea picioarelor, Învierea lui Lazăr, Iisus în fața lui Pilat, Batjocorirea lui Iisus ș.a.

Unele dintre picturi au fost lăsate cu vechea lor înfățișare, cum este cazul portetului Sfântului Nicolae din colțul nord-estic al altarului și cu Înmulțirea pâinilor din unghiul nord-estic al naosului. În aceeași situație se află și pictura exterioară, unde cele două mari compoziții de pe peretele sudic, Judecata de apoi și Scara Sfântului Ioan Climax, amintesc maniera de tratare a acestor subiecte de către pictorii epocii lui Petru Rareș.

În pridvorul bisericii se află, sub ocnița tabloului votiv, piatra de mormânt a episcopului Macarie, cel care a înscris în file de letopiseț povestea anilor de domnie ai ocrotitorului său, Petru Rareș, precum și lespedea funerară a mamei lui Alexandru Lăpușneanu. Ambele au fost aduse aici, potrivit tradiției, din pronaosul bisericii.

  • Turnul-clopotniță - cu două etaje, prezintă elemente arhitectonice care permit datarea lui, cu oarecare siguranță, în secolul al XVII-lea.
  • Chiliile - datează din secolul al XVIII-lea (cele mai vechi sunt cele de pe latura vestică), fiind construite pe la anul 1766 de către egumenul Calistru Ene. Între anii 1830-1840, sub egumenia arhimandritului Isaia s-au construit și actualele chilii de pe latura sudică și estică, lărgindu-se totodată și vechea [1]trapeză din 1765.
  • Zidul de incintă - este construit de către hatmanul Gavriil Coci, fratele lui Vasile Lupu, fiind prevăzut cu turnuri la colțuri. El a fost reparat și supraînălțat, iar pe latura de nord refăcut din temelie în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Fotogalerie

Note

  1. ↑ sală de mese într-o mănăstire

Bibliografie

  • Narcis Crețulescu - Istoria Sfintei Mănăstiri Râșca (1901);
  • Mitropolia Moldovei și Sucevei - Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei (Editura Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974).

Sursă

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Mănăstirea_Râșca&oldid=54353”