Mândria

Vameşul şi fariseul

Mândria-Jacob Matham,1592-93, Bayly Art Museum

Mândria (sau trufia) este un păcat care constă în afişarea unei superiorităţi ce poate fi legată în chip nesăbuit de diverse lucruri (calităţi fizice sau morale, avere, situaţie, origine, naţionalitate, etnie, rasă, culoarea pielii, etc). Mândria este unul din cele şapte păcate capitale. Ea îl spurcă, îl coboară pe om, îl acoperă de ruşine, căci îl face asemenea diavolilor, foşti îngeri azvârliţi din cer de Dumnezeu din pricina trufiei; ea este în acelaşi timp şi rădăcina marilor încălcări ale legii morale (deci al celorlalte păcate). Dumnezeu urăşte ochii trufaşi şi inima trufaşă născătoare de cuvinte semeţe. El le stă împotrivă celor mândri, pe care îi mustră şi îi pedepseşte aspru, cărora le smereşte inima prin suferinţe şi necazuri. Exemple pilduitoare sunt destinele tragice ale lui Sanherib, Belşaţar şi ale Egiptului, Israelului, Moabului sau cele ceva mai blânde ale lui Nabucodonosor al II-lea, Ozia sau Iezechia. În mod obişnuit mândria aţâţă certurile, poate cufunda omul în sărăcie (prin refuzul de a presta unele munci considerate inferioare) şi poate da naştere la dispreţ faţă de ceilalţi, ceea ce se întâmplă la unii oameni care au o anumită corectitudine morală (pilda vameşului şi fariseului). Ea este incompatibilă cu adevărata înţelepciune. Creştinul adevărat nu se socoteşte niciodată înţelept, cum fac cei bogaţi sau mulţi din oamenii mândri, pentru că acest lucru l-ar îndepărta de mântuire. Omul mândru este adeseori lăudăros (cu ceea ce de fapt nu-i aparţine- bunuri, sănătate, educaţie, origine), în multe cazuri ateu, uneori batjocoritor; în anumite cazuri el este îmbuibat şi asupritor iar în altele adună mulţime de păcate grele. Cauzele mândriei sunt cunoaşterea, bogăţia şi puterea sau chiar o anumită corectitudine morală. Armele luptei împotriva mândriei sunt rugăciunea şi iubirea aproapelui, modelul suprem fiind Iisus, care este blând şi smerit cu inima.

Caracterizare generală

Trufia spurcă pe om

Tras la răspundere pentru faptul că ucenicii săi calcă datina bătrânilor şi nu se spală pe mâini înainte de a mânca, Iisus foloseşte acest prilej pentru a-i învăţa pe ucenici că „Nu ce intră în gură spurcă pe om; ci ce iese din gură, aceea spurcă pe om”. Căci „orice intră în gură merge în pântece, şi apoi este aruncat afară în hazna” pe când „ce iese din gură, vine din inimă, şi aceea spurcă pe om’’. Apoi enumeră păcatele care, avându-şi sălaş în inimă şi ieşind la iveală, prin vorbe sau fapte, îl spurcă pe om, incluzând printre ele şi trufia. .

Mândria îl coboară pe om şi-l acoperă de ruşine

Solomon arată în Proverbele sale că în timp ce cel smerit cu duhul capătă cinste, mândria omului îl scoboară pe acestaşi îl acoperă pe om de ruşine. , Căci el se face astfel asemănător acelor îngeri care au făcut păcatul de neiertat de a-şi dori cu neruşinare să ia locul lui Dumnezeu. Fiindcă nu şi-au păzit vrednicia, ci şi-au părăsit locaşul, au fost blestemaţi şi coborâţi din cer, aşa cum arată Iisus însuşi,şi transformaţi în diavoli. Aceştia sunt puşi în pază sub întuneric, în lanţuri veşnice, spre judecata Zilei Celei Mari, aşa cum ne spun apostolul Iuda şi apostolul Petru. Numai pe cei smeriţi Dumnezeu îi împodobeşte cu înţelepciune, aşa cum ne încredinţează înţeleptul Solomon.

Dumnezeu urăşte ochii trufaşi şi pedepseşte inima trufaşă, candela celor răi

Ochii trufaşi sunt primii din seria de şapte lucruri urâte de Domnul, aşa cum le menţionează Solomon.Agur vorbea, în ,,Proverbele lui Solomon", chiar de un neam de oameni ai căror ochi sunt trufaşi şi care îşi ţin pleoapele sus.Aceşti ochi sunt semne ale unei inimi trufaşe care, fiind o scârbă înaintea Domnului, nu va rămâne nepedepsită, ne spune Solomon Iar dintr-o inimă trufaşă ies cuvintele semeţe, ca ale vrăjmaşilor psalmistului care-l prigonesc şi vor să-l doboare, sau ca ale acelora despre care vorbeşte proorocul Obadia, care erau mulţumiţi şi se bucurau de nenorocirea abătută asupra copiilor lui Iuda, vorbind cu semeţie în ziua strâmtorării acestora,sau ca ale celor care, doborând cu sabia pe copiii lui Israel şi luând în stăpânire două neamuri şi ţări, au început să se fălească şi să-şi înmulţească cuvintele împotriva lui Dumnezeu. Creştinul va fi ca psalmistul al cărui suflet este liniştit şi potolit ca un copil înţărcat, care stă lângă mama sa, spune psalmistul.Privirile trufaşe şi inima îngâmfată, această candelă a celor răi, nu reprezintă decât păcat, aşa cum ne spune Solomon.

Mândria este rădăcina păcatelor mari

Psalmistul arată că mândria este rădăcina marilor încălcări de lege.Cine este smerit nu poate fi ucigaş (căci nu e lacom după bani şi nu poate fi foarte gelos), nu e lacom de mâncare, băutură, bani, hoţ sau pizmaş (căci se mulţumeşte cu ce dă Dumnezeu), nu este mânios (căci nu se consideră cel mai important), nu este desfrânat (căci el este încredinţat că trupul este templul Duhului Sfânt, neconsiderând că îi aparţine), nu e hulitor (căci e recunoscător faţă de darul vieţii primit de la Dumnezeu), nu e leneş (căci nu pune comoditatea sa pe primul plan). Mândria poate fi chiar o pricină de nesupunere faţă de legile ţării. Legea ebraică prevedea pedeapsa cu moartea pentru acela care, din mândrie, nu asculta de preotul sau judecătorul destinat a rezolva cazurile grele privitoare la un omor, la o neînţelegere sau la o rănire. Se scotea astfel răul din mijlocul lui Israel pentru că tot poporul să audă şi să se teamă, şi să nu se mai îngâmfe.

Omul mândru

Solomon ne arată că înţeleptul se teme şi se abate dela rău, dar prostul este nechibzuit şi sigur de sine. Solomon ne încredinţează că mândria aţâţă certurile şi ne spune că omul nesăbuit lovit de înfumurare şi cu gânduri rele ar fi mai bine să-şi pună mâna la gură pentru a nu stârni, în mânia sa, certuri. Fudulia poate cufunda omul în sărăcie: mai bine să fii smerit şi să ai o slugă decât să fii fudul şi să nu ai ce mânca, ne pune în gardă Solomon.Trufia se înalţă adeseori din solul unei anumite corectitudini, cum se întâmplă cu cei mândri şi dispreţuitori, iar umilinţa creşte de multe ori din lacrimile păcătoşilor, aşa cum ne avertizează Iisus în pilda vameşului şi fariseului.Înţelepciunea, personificată în Pildele lui Solomon(Proverbele lui Solomon), strigă că ea urăşte trufia şi mândria, purtarea rea şi gura mincinoasă. Mândria este prezentă în discursurile falşilor învăţători, sofişti şi lacomi împotriva cărora vorbeşte apostolul Pavel într-una din epistolele sale.

Oamenii mândri ce se cred înţelepţi

Solomon ne atrage atenţia să nu ne socotim înţelepţi şi să nu ne bizuim pe înţelepciunea noastră, ci să ne temem de Domnul şi să ne abatem de la rău. Omul bogat este unul dintre aceia care cred că sunt înţelepţi; pe acesta săracul priceput îl cercetează, arată acelaşi Solomon.În general putem să tragem nădejde de îndreptare mai mult de la un nesăbuit decât de la unul care se crede înţelept, ne previne Solomon.Proorocul Ieremia spune că e bine ca înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui, ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere şi că-l cunoaşte pe Dumnezeu, care face milă, judecată şi dreptate pe pământ, căci în aceasta găseşte plăcere Dumnezeu. Psalmistul ne asigură că nu se abate de la legea Domnului cu toate că îngâmfaţii îi aruncă batjocuri,că păzeşte din toată inima poruncile Domnului cu toate că duşmanii urzesc neadevăruri împotriva lui. El se roagă cerându-i lui Dumnezeu să aibă milă de credincioşi pentru că aceştia sunt sătui de dispreţul celor trufaşi şi de batjocurile celor îngâmfaţi. Psalmistul se văită că trufaşii îl hărţuiesc şi se războiesc cu el, că îngâmfaţii sapă gropi înaintea lui şi îl prigonesc fără temei, dar el ne asigură că nu va părăsi poruncile sfinte;El se plânge că nişte îngâmfaţi îi întind curse şi laţuri, dar ne spune că el se roagă la Dumnezeu pentru izbăvire. Psalmistul plânge pentru că nişte îngâmfaţi s-au sculat împotriva lui şi vor să-i ia viaţa şi îl roagă pe Dumnezeu cel îndurător, milostiv, îndelung răbdător şi bogat în bunătate să-l întărească, să-l scape şi să facă un semn pentru ca vrăjmaşii săi să rămână de ruşine. Iisus a spus pilda vameşului şi a fariseului pentru aceia care credeau ei înşişi că sunt neprihăniţi şi îi dispreţuiau pe ceilalţi. Apostolul Pavel le spune romanilor să nu umble după lucruri înalte ci să rămână la cele smerite şi să nu se socotească singuri înţelepţi.; să aibă simţiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credinţă împărţită de Domnul. Căci „dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înşeală singur”, aşa cum scrie acelaşi apostol galatenilor.

Omul mândru lăudăros

Omul mândru este adeseori lăudăros. Doar faptele bune în sine pot fi obiect de laudă, căci motiv adevărat de laudă (din partea altuia) este ceea ce este în inimă, şi nu în înfăţişare, spune apostolul PavelAstfel fratele din starea de jos să se laude cu înălţarea lui, iar bogatul să se laude cu smerenia lui, după cum spune apostolul Iacov. Adesea oamenii se laudă nejustificat cu lucruri pe care le-au primit (bunuri, origine bună, sănătate, educaţie bună, etc) aşa cum observă apostolul Pavel

Omul mândru şi necredincios

Omul mândru este de multe ori ateusau îşi zice în sinea sa că Dumnezeu nu pedepseşte, că uită sau că îşi ascunde Faţa şi în veac nu va vedea, spune psalmistul, fiind împiedicat în judecata şi vederea sa de întunericul de nori, aşa cum se menţionează în Cartea lui Iov.

Omul mândru şi batjocoritor

Omul îngâmfat este deseori batjocoritor, arată Solomon Batjocoritorii sunt cauza certurilor, neînţelegerilor, ocărilor, stărilor sociale conflictuale, dincolo de faptul că îşi creează singuri suferinţe şi neplăceri, spune acelaşi Solomon. Cine îşi bate joc de sărac, îşi bate joc de Cel care l-a făcut, iar acesta va fi batjocorit de Dumnezeu, avertizează autorul Pildele lui Solomon(Proverbele lui Solomon) Batjocoritorul nu ascultă şi nu-i place mustrarea, aşa că lor le sunt rezervate pedepsele, inclusiv loviturile, spre îndreptare, ne previne Solomon. Dacă vor rămâne neschimbaţi, nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, arată apostolul Pavel Apostolii Iuda şi Petru arată că în zilele din urmă (premergătoare apocalipsei) vor fi batjocoritori.

Omul mândru şi rău

Omul rău şi mândru, la adăpostul succeselor sale materiale, este dispreţuitor, ucigaş şi asupritor al celor nenorociţi, lăudăros, ateu sau hulitor al Domnului, gura sa fiind plină de blesteme şi înşelătorii, ne spune psalmistul. Sau, fericit şi netulburat de suferinţe, este îmbuibat, asupritor, are o limbă neobosită şi devine pricină de poticnire pentru oamenii de rând, arată acelaşi psalmist. Psalmistul se roagă pentru pedepsirea trufaşilor. Dumnezeu îi cunoaşte de departe pe cei îngâmfaţi, asigură psalmistul. El ştie totul şi cântăreşte toate faptele, precum spune Ana, una din soţiile lui Elcana, în rugăciunea ei fierbinte, consemnată în Cartea I a Regilor.

Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri

În Levitic Dumnezeu îi avertizează pe copiii lui Israel că va frânge mândria puterii lor. Solomon ne încredinţează că Dumnezeu surpă casa celor mândri, dar întăreşte hotarul văduvei şi că îşi va bate joc de cei batjocoritori în timp ce celor smeriţi le va da har. Psalmistul ştie că Dumnezeu mântuieşte poporul care se smereşte şi smereşte privirile trufaşeşi îi sfătuieşte pe cei lăudăroşi să nu mai vorbească cu atâta trufiepentru că Dumnezeu mustră pe cei îngâmfaţi care au rătăcit de la poruncile lui Dumnezeu, pedepseşte aspru pe cei mândri şi frânge mândria domnitorilor. Ana, una din soţiile lui Elcana, necăjită de Penina pentru că era stearpă, îşi varsă sufletul înaintea Domnului recunoscând că Dumnezeu smereşte şi Dumnezeu înalţă şi până la urmă capătă rod. Ea îl naşte pe Samuel, care avea să devină un mare judecător, care a domnit cu dreptate peste Israel, aşa cum consemnează Cartea I a Regilor David, rugându-se Domnului, spune:„Tu mântuieşti pe poporul care se smereşte, şi cu privirea Ta, scobori pe cei mândri”. Fecioara Maria, în discuţia pe care o are cu Elisabeta, ruda sa şi mama lui Ioan Botezătorul spune:

„Dumnezeu a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gândurile, pe cari le aveau cei mândri în inima lor.

A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi.

Pe cei flămânzi i -a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i -a scos afară cu mâinile goale”.

Iisus a criticat slava deşartă după care umblau cărturarii şi fariseii; aceştia umblau după locurile dintâi la ospeţe, şi după scaunele dintâi în sinagogi; le plăcea să le facă oamenii plecăciuni prin pieţe, şi să le zică: „Rabi! Rabi!”. Iisus le-a amintit că numai Unul este învăţătorul şi că oricine se va înălţa, va fi smerit; şi oricine se va smeri, va fi înălţat, lucru aplicabil chiar la o masă, unde este bine să fim mutaţi de gazdă mai sus în loc să fim izgoniţi în mod ruşinos de pe locurile cele dintâi dacă se întâmplă să vină cineva mai cu vază. Apostolul Petru le spune preoţilor să se îmbrace cu smerenie, amintindu-le că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har, şi numai în acest fel, smerindu-se sub mâna tare a lui Dumnezeu, ei vor fi înălţaţi la vremea potrivită. Apostolul Iacov arată că Duhul pe care l-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine şi că în schimb, ne dă un har şi mai mare şi că de aceea spune Scriptura:„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriţi”. Dumnezeu surpă casa oamenilor mândri, îşi bate joc de cei batjocoritori, aşa cum spune Solomon, stă împotriva celor mândri, cum spune Iacov, smerindu-le inima prin suferinţeşi necazuri.

Sursele mândriei

Cunoaşterea este una din pricinile de mândrie, căci „cunoştinţa îngâmfă, pe când dragostea zideşte” învaţă apostolul Pavel. Adam şi Eva au fost alungaţi din rai din pricina trufiei cunoaşterii, pentru că au nesocotit porunca Domnului şi au mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului, arată Cartea Facerii. Lucifer a căzut din cer din pricina trufiei, devenind Satan (duşmanul, diavolul), învaţă proorocul Isaia. Puterea şi bogăţia reprezintă a doua cauză de mândrie. Regele asirian Sanherib, regii babilonieni Nabucudonosor al II-lea şi Belşaţar, regii lui Israel Ozia, Iezechia, tânarul Adonia cad pradă acestui păcat. Ea cuprinde cetăţi (Iacov, Tir, Efraim, Sodoma) şi ţări (Egipt, Israel, Iuda, Moab).

Păcatele mândriei

După Îndreptarul de Spovedanie al părintelui Ilie Cleopa, lista cu păcatele mândriei.

Mândria domnitorilor

Cartea I a Regilor relatează cum Adonia, pe care tatăl său, David, nu-l mustrase niciodată, s-a sumeţit împotriva tatălui său, împăratul, uneltind pentru preluarea puterii.

Cărţile istorice ale Vechiului Testament relatează cum Dumnezeu a pedepsit trufia lui Sanherib, trimiţând un înger care ucide 185 000 de soldaţi din tabăra acestuia, obligându-l să renunţe la lupta împotriva lui Iezechia. El se întoarce în ţara sa unde este ucis de fiii săi, în timp ce se ruga în templu.

Nabocodonosor al II-lea, pedepsit, pentru mândria sa, să trăiască precum dobitoacele pentru şapte ani

Cartea profetică a proorocului Daniel, care-i poartă numele, istoriseşte cum Nabucudonosor al II-lea primise atâta putere, încât i s-a îngâmfat inima, şi i s-a împietrit până la mândrie. Aşa cum i-a tălmăcit Daniel vis său neliniştitor, el a fost îndepărtat de pe tron şi a fost despuiat de slava lui: a fost izgonit din mijlocul copiilor oamenilor, a locuit la un loc cu măgarii sălbatici, i s-a dat să mănânce iarbă ca la boi, trupul i-a fost udat de roua cerului, i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghearele păsărilor; inima i s-a făcut ca a fiarelor; şapte vremi au trecut peste el, până când a recunoscut că Dumnezeu stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea; şi atunci a fost reaşezat în scaunul de domnie.

Belşaţar nu învaţă nimic din istoria tatălui său şi nu-şi smereşte inima, aşa că mesajul lui Dumnezeu, scris de mâna Domnului pe tencuiala zidului împărătesc -continuă aceeaşi carte profetică- se împlineşte nemilos, aşa cum este tâlcuit de Daniel: Belşaţar este ucis, domnia revenindu-i lui Dariu, Medul (Darius al II-lea Ochos, rege persan)

Cartea a II-a a Cronicilor relatează cum împăratul Ozia, fiul lui Amaţia, a dus o viaţă plăcută lui Dumnezeu, ajungând un lider regional foarte influent, cu o armată foarte numeroasă şi, devenit puternic, s-a sumeţit: a intrat în Templul Domnului pentru a arde tămâie, faptă îngăduită doar preoţilor, fiii lui Aaron, care au fost sfinţiţi s-o aducă. Înfruntat de preotul Azaria şi cei 80 de preoţi care-l atenţionară că face un păcat- continuă cartea- el s-a mâniat pe preoţi, şi cum s-a mâniat, i-a apărut o lepră pe frunte, pe care a avut-o până la sfârşitul vieţii. El a locuit într-o casă deosebită ca lepros, căci a fost izgonit din Casa Domnului. Şi fiul său, Iotam, era în fruntea casei împăratului şi judeca poporul ţării.

Aceeaşi carte a Cronicilor evocă cum, fiind bolnav de moarte, Iezechia a făcut o rugăciune Domnului, iar Domnul l-a vindecat. În loc să răsplătească binefacerea primită, Ezechia, părăsit de Dumnezeu care vroia să-i încerce inima, s-a îngâmfat din pricina bogăţiilor şi le-a arătat solilor babilonieni toate locurile unde îşi ţinea lucrurile de mare preţ. Atunci mânia lui Dumnezeu s-a abătut asupra lui, asupra lui Iuda şi asupra Ierusalimului, însă Ezechia, smerenia|smerindu-se din mândria lui, împreună cu locuitorii Ierusalimului, a făcut ca mânia lui Dumnezeu să nu vină peste ei în timpul vieţii lui: Isaia îl anunţă că, după moartea sa, ţara va fi jefuită şi copiii săi duşi în robie la curtea Babilonului.

Cetăţi şi ţări mândre smerite

În cartea proorocului Amos, acesta vesteşte faptul că Dumnezeu va pedepsi mândria cetăţii Iacov, unde luxul, desfătările şi nedreptatea au devenit insuportabile: cetatea este dată în mâinile vrăjmaşilor.

Biblia istoriseşte cum Dumnezeu a pedepsit Tirul, „târgul neamurilor”, care a „îngrămădit argint ca pulberea şi aur „ca noroiul de pe uliţe”, „ai cărui negustori erau ca nişte voievozi, şi ai cărui târgoveţi erau cei mai bogaţi oameni de pe pământ”, „ca să ruşineze mândria a tot ceea ce străluceşte şi să smerească pe toţi cei mari ai pământului”.Nabucudonosor al II-lea poartă un lung război (585-572 î.Hr) împotriva Tirului, care acceptă, în final, autoritatea Babilonului.

În cartea Isaia proorocul ce da numele cărţii vesteşte:„cununa îngâmfată a beţivilor lui Efraim” va fi strivită. Căci judecătorii şi soldaţii se clatină din pricina vinului şi sunt ameţiţi de băuturi tari; preoţii şi proorocii aşijderea: se clatină când proorocesc, se poticnesc când judecă; în plus sunt şi batjocoritori.

Proorocul Iezechiel prezice că mândria Egiptului va fi nimicită de către „sabia” Babilonului; Egiptul, care era „ca un crocodil în mări, care se aruncă în râuri şi tulbură apele cu picioarele lui şi întărâtă valurile râurilor” va fi „prins” şi zdrobit. Cei care „răspândeau groaza în ţara celor vii”, cum sunt Mesec şi Tubal, vor fi ucişi de sabie. Este vorba de victoria lui Nabucudonosor al II-lea (Nabucadneţar în Biblie) împotriva Egiptului la Karkemiş, în anul 605.

Israelul va fi pedepsit pentru urâciunile sale (idolatrie, lăcomie, uciderea|omoruri, silnicie): popoarele cele mai rele vor stăpâni casele lor şi mândria celor puternici va cunoaşte sfârşitul, anunţă acelaşi prooroc. Istoria arată că Nabucudonosor al II-lea supune Iudeea în 597 şi duce o bună parte din populaţia captivă în Babilon.

Cetatea Sodomei a păcătuit şi prin trufie, ne informează proorocul Ezechiel

Isaia prooroceşte Iudei şi Ierusalimului, mustrându-le pentru idolatria şi lăcomia lor: la venirea lui Iisus „omul va trebui să-şi plece in jos privirea semeaţă si îngâmfarea lui va fi smerită: numai Domnul va fi înălţat in ziua aceea”. Cărţile Bibliei arată cum Domnul face de ruşine mândria lui Moab, pentru că locuitorii săi au fost idolatri, au batjocorit poporul Domnului şi au fost semeţi cu acesta.. Datele istorice arată că ţara Moabului a fost cucerită de babilonieni în secolul al 6-lea, după care a dispărut ca ţară.

În zilele din urmă, trufia, laolaltă cu multe alte păcate, va domina sufletele multora, avertizează apostolul Pavel.

Lupta împotriva mândriei

Psalmistul se roagă pentru păzirea de mândrie. Creştinul se îndepărtează de cei trufaşi, ne spune acelaşi psalmist. Iubirea creştinească alungă mândria, arată apostolul Pavel într-unul din cele mai emoţionante pasaje ale sale, aflat în Epistola I către corinteni.

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,

nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.

Dragostea nu va pieri niciodată. Proorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta; cunoştinţa va avea sfârşit.

Căci cunoaştem în parte, şi proorocim în parte;

dar când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.(1Cor13.4-10)

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7
3. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2
4. English Standard Version Bible, 1971
5. Carte de învăţătură creştină ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, Bucureşti
6. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului- Învăţătură de credinţă ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediţia a 3-a revăzută, prefaţă la ediţia I de Bartolomeu Anania, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
7. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei- Concordanţă biblică tematică, ediţie revăzută şi completată de Pr. Vasile Dogaru şi Pr. Neculai Dorneanu după lucrarea Călăuza predicatorului de Dr. Constantin Chiricescu şi Iconom Constantin Nazarie, cuvânt înainte de Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2000, ISBN 973-9272-58-4
8. Encarta 2006, ediţia electronică