Ciprian al Cartaginei

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sf. Mucenic
Ciprian al Cartaginei
Sfântul Ciprian al Cartaginei
Date personale
Naștere începutul sec. III d.Hr.
Mutare la Domnul (†) 14 septembrie 258 d.Hr.
Localizare Cartagina, Africa de Nord
(în Imperiul Roman)
Naționalitate
Date cult
Tip mucenic, ierarh
Data canonizării
Prăznuire la data de 14 septembrie
Recunoaștere pan-ortodoxă
Biserici patronate

Sfântul Ciprian, după numele său latinesc Thascius Caecilius Cyprianus, s-a născut către anul 200 și a murit ca mucenic la 14 septembrie 258. A fost episcop de Cartagina în timpul persecuției lui Valerian. După Sfântul Augustin, el este unul din cei mai importanți mărturisitori ai Bisericii din Africa de Nord în primele secole ale creștinismului. În Biserica Ortodoxă prăznuirea lui se face la 16 septembrie[1].

Nu trebuie confundat cu Sf. Ciprian, fostul vrăjitor, pomenit de Biserică pe 2 octombrie.

Viața și mucenicia

Sfântul Ciprian s-a născut în Africa de Nord către anul 200, din părinți păgâni, foarte probabil de origină berberă[2]. A făcut mai întâi o carieră de retor la Cartagina. A profesat retorica mulți ani înainte de a se converti la creștinism la o vârstă matură, având între 40 și 50 de ani.

Devine mai întâi preot, iar apoi episcop de Cartagina în 248 sau 249. Este urmărit, interogat și persecutat în timpul împăratului Deciu, și este forțat la exil, din care se întoarce după puțină vreme ca să combată ereziile instalate în cetate lipsa sa.

Personalitate puternică a Bisericii creștine din Mitropolia Africii de Nord, sfântul Ciprian a purtat o dispută teologică acută cu papa Ștefan I al Romei (254-257) cu privire la validitatea botezului făcut de eretici, sfântul Ciprian susținând că acest botez nu este valid.

Sub împăratul Valerian (253-259), în timpul persecuțiilor, este mai întâi condamnat la exil (august 257), iar mai apoi decapitat împreună cu alți clerici responsabili ai Bisericii Cartaginei (între care și Flavian), în ziua de 14 septembrie 258, fiind acuzați de tulburările apărute în cetate.

Viața sa a fost scrisă de ucenicul și diaconul său, Pontius, și s-a transmis în latină sub numele de Vita Cypriani. S-au păstrat de asemenea și Actele proconsulare ale patimii sale dimpreună cu originalul autentic al interogatoriilor la care a fost supus.

Scrieri

Sfântul Ciprian a scris în latină numeroase tratate și scrisori, mai puțin cunoscute de Biserica Răsăriteană, dar recuperate de teologia ortodoxă din secolul XX. Scopul lor principal este apărarea creștinismului în fața păgânilor, dar și întărirea creștinilor și apărarea credinței Bisericii în fața ereziilor.

Între cele mai importante scrieri ale sfântului Ciprian se numără:

  • Tratatul Ad Donatum cuprinde o frescă a decadenței morale a societății timpului său.
  • Ad Fortunanum este un îndemn la mucenicia creștină.
  • Despre cei căzuți („cei căzuți” fiind creștinii care au cedat în timpul persecuției lui Deciu aducând jertfe idolilor)
  • Împotriva spectacolelor
  • Despre purtarea fecioarelor
  • Despre unitatea Bisericii - Tratatul Despre unitatea Biserici (De Catholicae Ecclesiae unitate publicat în anul 251) este una din operele sale cheie, în care sfântul Ciprian vorbește despre unitatea Bisericii și îi pune în gardă pe contemporanii săi despre ispita orgolioasă a creării unor ”biserici paralele” a ceea ce el numește „marea Biserică”. El concluzionează cu o expresia « în afara Bisericii nu este mântuire » (în latină extra Ecclesiam nulla salus) care a fost adeseori scoasă din contextul ei pentru a exprima că nimeni nu se mântuiește din cei necreștini, în timp ce sfântul Ciprian se referea la cei din Biserică care se separă din orgoliu în schisme sau erezii.
  • Despre Rugăciunea domnească

Scrisorile sfântului Ciprian sunt documente istorice prețioase [3] și importante pentru înțelegerea evoluției dreptului canonic bisericesc și a eclesiologiei.

Stilul oratoric și literar al sfântului Ciprian a devenit celebru mai ales datorită poetului Prudențiu (Aurelius Prudentius Clemens) [4]. Până la Fericitul Augustin (354-430), Ciprian al Cartaginei a fost modelul de necontestat al scriitorilor latini. Scrierile sale complete au fost publicate de multe ori, și traduse integral sau fragmentar în multe limbi.

Cult

Sfântul Ciprian a fost înmormântat la Cartagina, în cimitirul Macrobius Candidianus. Acolo a început cultul său, imediat după martiriul din 14 septembrie 258. Odată cu pacea constantiniană, pe locul mormântului său a fost construită o biserică, și o slujbă de comemorare a fost instituită oficial pe locul unde s-a petrecut mucenicia sa prin decapitare (in agro Sexti).

Sfântul Ciprian, episcop, mucenic și teolog al Bisericii, este prăznuit la data de 16 septembrie atât în Biserica Ortodoxă cât și în cea Catolică, sărbătoarea sa fiind menționată de cele mai vechi martirologii și calendare liturgice.

Iconografie

Dionisie din Furna din Furna îl confundă pe Sf. Ciprian al Cartaginei (pomenit pe 16 septembrie)cu Sf. Ciprian, fostul vrăjitor (pomenit pe 2 octombrie). Indicațiile sale se referă la acesta din urmă - a se vedea aici. [5].

Casetă de succesiune:
Ciprian al Cartaginei
Precedat de:
Donatus
Episcop de Cartagina
248-258
Urmat de:
?



Note

  1. Martirologiile Bisericii Africii de Nord menționează prăznuirea Sf. Mc. Ciprian pe 16 septembrie, și de aceea această dată a fost reținută atât în Orient cât și în Occident pentru memoria lui odată cu unificarea și armonizarea martirologiilor. Cum martiriul lui a avut loc pe 14 septembrie, ziua Înălțării Sfintei Cruci la Ierusalim, unele Biserici locale au mutat memoria lui fie pe 13 septembrie, fie pe 15 septembrie (martirologiile romane). A se vedea http://nominis.cef.fr/contenus/saint/1859/Saint-Cyprien-de-Carthage.html și Sinaxarul Păritelui Macarie de la Simonos Petra.
  2. Sfântul Ciprian este considerat ca berber de mulți autori anglo-saxoni și francezi, între care istoricii Gabriel Camps și Eugène Guernier.
  3. Scrisoarea Sfântului Ciprian (Epistula LXVIII) adresată papei Ștefan I precizează, de exemplu, numele primului episcop de Arles cunoscut în istorie: episcopul Marcianus: „Fratele Ciprian lui Ștefan. Colegul nostru Faustinus din Lyon, un frate care ne este foarte drag, mi-a scris în două rânduri spunându-mi că Marcianus, care este la Arles, aduce asupra creștinilor care se pocăiesc [după abjurarea din timpul persecuțiilor, n.n.] foarte grava acuzație de erezie. Deși slujitorii lui Dumnezeu se pocăiesc, suferă și imploră Biserica cu lacrimi, suspinuri și durere, ei își văd refuzate mângâierea și ajutorul pietății divine și a milei Părintelui. Deși sunt răniți, ei nu au dreptul să-și mângâie rănile, ci sunt lăsați pradă lupilor și aruncați în fața diavolului neavând dreptul de a veni să-și tămăduiască rănile și fiind fără nădejde de mângâiere și de împărtășire.”
  4. Prudențiu (Aurelius Prudentius Clemens) îi consacră sfântului Ciprian poemul Peristephanon 13, în care vorbește despre convertirea, despre elocvența și despre martiriul sfântului. Și poetul Ennodius îi consacră un Imn (1, 12).
  5. Erminia picturii bizantine, ed. Sophia, București, 2000, pp. 153, 162, 187, 237.

Surse

  • Adaptare a articolului „Cyprien de Carthage” din fr.wikipedia.org
  • Vincent Serralda et André Huard, Le Berbère... Lumière de l'Occident, éd. Nouvelles Éditions Latines, Paris, 1990, 63 p. ISBN 9782723302395

Legături externe