Superstiții
Superstiţiile sunt credinţe eronate în numere fatidice (de exemplu numărul 13), în acţiuni care „prevestesc” lucruri rele (de exemplu trecerea unei pisici negre, întoarcerea din drum, marţi, trei ceasuri rele, lăsarea unei foarfeci deschise, spargerea unei oglinzi, vărsarea sării, să nu duci gunoiul lunea sau după ce s-a înserat, dacă te mănâncă mâna stângă vei da bani) sau bune (dacă te mănâncă palma dreaptă primeşti bani, dacă ai călcat într-un rahat sau dacă ți-a căzut în cap un găinaţ de la o pasăre vei avea noroc, dacă ţii bani în mână la trecerea dintre ani vei avea succes financiar sau nu vei avea dificultăţi financiare, bătutul în lemn face ca un anumit lucru neplăcut să nu se întâmple). Ele sunt false credinţe şi practici religioase, rămăşiţe ale vechilor religii păgâne. (Branişte, pag 488). Izvorul superstiţiilor este ignoranţa și frica. (Branişte, pag 488)
Bibliografie
- Ene Branişte şi Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, pag 488 - ISBN 973-97569-7-2