Vârstele omului
Vârstele omului sunt: copilăria, tinerețea, maturitatea, bătrânețea. Copilăria este vârsta purității, dar și a unei cunoașteri imperfecte. Tinerețea este vremea în care omul trebuie să fie cu inima veselă, fără necazuri sau suferințe trupești, dar totuși cu frică de Judecata Domnului; este vremea căsătoriei și a nașterii de prunci. Maturitatea este vremea unei cunoașteri profunde a lucrurilor. Bătrânețea este vremea față de care tinerii trebuie să manifeste respect; este vremea unor greutăți fizice și morale.
Cuprins
Copilăria
Iisus Hristos face trimitere la puritatea copiilor pe care o dă drept model:
Și aduceau la El și pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau. Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: Lăsați copii să vină la Mine și nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a unora ca aceștia. Adevărat grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăția lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra în ea. (Luca 18.15–17) Copilașii sunt un model de smerenie. (Matei 18.4)
Viața pământească, când cunoașterea noastră e imperfectă, este comparată cu copilăria, în timp ce perioada maturității este comparată cu aceea a vieții veșnice (1 Corinteni 13.8–13)
Tinerețea
În tinerețea care este trecătoare, omul trebuie să fie cu inima veselă, fără necazuri sau suferințe trupești, dar totuși cu frică de Judecata Domnului: Bucură-te, omule, cât ești tânăr și inima ta să fie veselă în zilele tinereții tale și mergi în căile inimii tale și după ce-ți arată ochii tăi, dar să știi că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la judecata Sa. Alungă necazul din inima ta și depărtează suferințele de trupul tău, căci copilăria și tinerețea sunt trecătoare (unele traduceri folosesc „deșertăciune”). (Ecclesiast 11.9)
Biblia se referă la căsătorie ca la o taină care este preferabil să fie făcută la vârsta tinereții „Izvorul tău să fie binecuvântat, și bucură-te de nevasta tinereții tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălășiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei.”(Prov 5.18) În altă parte se face o referire la soț ca la „bărbatul tinereții” (Prov 2.17, vezi și Ioil 1.8). Prorocul Maleahi în cartea sa redă vorbele Domnului care mustră nerespectarea legământului dintre om și „nevasta tinereții sale”, la care este martor Dumnezeu; acest legământ este căsătoria (Maleahi 2.14, 15) De asemenea copiii făcuți la tinerețe sunt precum „săgețile în mâna celui viteaz”, după cum zice psalmistul (Psalmi 126.4)
Iov adresându-se lui Dumnezeu spune: „De ce să scrii împotriva mea aceste hotărâri amare? De ce să-mi scoți ochii cu greșelile tinereții?”(Iov 13.26) Psalmistul scrie: „Păcatele tinereților mele și ale neștiinței mele nu le pomeni. (Psalmi 24.7)
Maturitatea
Perioada maturității este comparată cu aceea a vieții veșnice, când cunoașterea lucrurilor este profundă. (1 Corinteni 13.8–13)
Bătrânețea
Respectul față de bătrâni
În Levitic apare întâia oară datoria respectului față de bătrâni: „Să te scoli înaintea perilor albi, și să cinstești pe bătrân. Să te temi de Dumnezeul tău. Eu sunt Domnul.”[1] „Slava tinerilor este tăria, dar podoaba bătrânilor sunt perii albi”, va spune Solomon.[2] Apostolul Pavel învață și el: „Nu mustra cu asprime pe un bătrân, ci sfătuiește-l ca pe un tată; pe tineri sfătuiește-i ca pe niște frați.”[3] Tinerii trebuie să fie supuși celor bătrâni. (1 Pet 5.5)
Greutățile bătrâneții
Omul trebuie să-și aducă aminte de Făcătorul său până nu vin „zilele cele rele” și nu se apropie anii în care va zice că nu-și găsește „nicio plăcere în ei”. Atunci mădularele trupului sunt șubrezite: paznicii casei (mâinile) tremură, cele tari (picioarele) se încovoaie, cei ce macină (dinții) se opresc căci se împuținează, cei ce se uită pe ferestre (ochii) se întunecă, cele două uși dinspre uliță (buzele) se închid, uruitul morii (trupul) slăbește; omul se scoală la ciripitul unei păsări și glasul tuturor cântărețelor se aude înăbușit. Este vremea când omul se teme de orice înălțime, „se sperie pe drum”(este temător), îi albește părul („înflorește migdalul cu peri albi”), se deplasează cu greutate („abia se târăște lăcusta”) și îi trec poftele.( Ecclesiast 12.1–6) Povara bătrâneții trebuie să-l prindă pe om pregătit în credință, împodobit cu virtuțile creștine pentru a înfrunta cu nădejde aceste greutăți.
Note
Bibliografie
Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2
