Sava Brancovici

Sf. Ierarh Mărturisitor Sava Brancovici, Mitropolitul Transilvaniei
Date personale
Naștere	1620, Arad
Mutare la Domnul (†)	22 decembrie 1683, Alba Iulia
Localizare	România
Naționalitate	sârb
Date cult
Tip	Ierarh mărturisitor
Data canonizării	21 octombrie 1955
Prăznuire la data de	24 aprilie
Proclamare	Biserica Ortodoxă Română
Biserici patronate

Sfântul Mărturisitor Sava Brancovici a fost un mitropolit al Transilvaniei din secolul al XVII-lea (între anii 1656-1680) care a mărturisit dreapta-credință în numele Domnului, suferind persecuții din această cauză.

Mitropolitul Sava este cel dintâi ierarh despre care se știe că a dat dispoziții în scris cu privire la săvârșirea slujbelor în românește și la instruirea copiilor în biserică. Pentru apărarea credinței împotriva prozelitismului calvin, a fost eventual judecat și închis de autoritățile maghiare în 1680. În acest timp, era scos din închisoare numai în cămașă și bătut cu biciul până când „se rupea cămașa... și carnea de pe trupul lui” (Cserei Mihály). După eliberare, mitropolitul nu a mai trăit mult și s-a dus la Domnul în 1683.

„Tot norodul și clerul românesc ca un lucru adevărat ține, cum de la cei bătrâni au luat, că Sava acesta toate întâmplările acestea le-a pățit pentru credință, că s-a împotrivit eresului calvinesc și l-a lepădat și n-a vrut a se uni cu acela.”

(Samuil Micu)

Biserica Ortodoxă Română îl prăznuiește la 24 aprilie, împreună cu sfinții ierarhi și mărturisitori Iosif Mărturisitorul și Ilie Iorest și cu Sf. Ierarh Simion Ștefan.

Înainte de arhierie

Începutul vieții

Amănunte asupra vieții lui Sava Brancovici se găsesc în cronica sârbească scrisă de fratele său Gheorghe Brancovici (c. 1645-1711). Născut Simion Brancovici, Sava se trăgea dintr-o veche familie sârbească, venită, se crede, din părțile Herțegovinei, din localitatea Korenici, nume care figura uneori și în titulatura sa. Pe la sfârșitul secolului al XVI-lea, familia Brancovici avea întinse proprietăți în comitatele Arad, Zarand și Timiș.

Dintre înaintașii mitropolitului Sava, se cunosc Sava, „episcop de Lipova și Ineu” (c. 1606-c. 1627) și Longhin Brancovici (1628-c. 1643), fratele tatălui său, hirotonit arhiereu pentru credincioșii din părțile Lipovei-Ineului de patriarhul ecumenic Chiril Lucaris (1628), retras înainte de 1643 la mănăstirea Comana din Țara Românească.

Tatăl lui Sava Brancovici, Ioan, slujise în tinerețe ca ostaș; a avut patru fii și două fiice, cel mai mare fiind Simion (Sava), viitorul mitropolit.

Acesta s-a născut în jurul anului 1620, a învățat carte în casa părintească, apoi la mănăstirea Comana, unde era retras unchiul său Longhin. De aici, s-a reîntors acasă, s-a căsătorit, având și copii, care au murit de mici. De multe ori era nevoit să îmbrace și haina ostășească din pricina numeroaselor ciocniri pe care le aveau locuitorii din acele părți cu turcii.

Îmbrăcarea hainei preoțești

Întâmplându-se să moară Grigorie Brancovici, protopopul Ineului, o altă rudă, credincioșii de acolo l-au sfătuit să-și închine viața slujirii lui Dumnezeu, ca preot-protopop. Îndeplinindu-le dorința, a plecat în Țara Românească, la unchiul său Longhin, care a rugat pe mitropolitul Ștefan al Ungrovlahiei să-l hirotonească întru preot. După hirotonie, s-a reîntors la Ineu, unde a aflat că soția îi murise între timp, iar bătrâna sa mamă se călugărise, sub numele de Maria.

A îndeplinit slujba de preot-protopop din Arad timp de mai mulți ani, până în 1636, când soborul de preoți și mireni ortodocși, întrunit la Alba Iulia, l-a ales în scaunul de mitropolit al Transilvaniei.

Deceniile 1650 și 1660

Hirotonia întru arhiereu

A trecut din nou în Țara Românească, unde, după ce a fost călugărit sub numele de Sava, a fost hirotonit arhiereu în catedrala mitropolitană din Târgoviște, a treia zi după Înălțarea Sfintei Cruci din anul 1656, de către mitropolitul Ștefan, vlădica Longhin Brancovici, episcopii țării și unii arhierei străini aflați în capitala Țării Românești. Încărcat cu daruri, primite de la domnitorul Constantin Șerban Basarab și de la mitropolitul Ștefan, s-a reîntors apoi la turma sa din Transilvania, fiind primit cu mare cinste în reședința sa de la Alba Iulia.

La 28 decembrie 1656, a primit diploma de recunoaștere din partea principelui Gheorghe Rákóczy II (1648-1660), prin care i se acorda o jurisdicție foarte întinsă, așa cum n-a avut nici unul din înaintașii săi: Transilvania propriu-zisă, Severinul, Zarandul, Bihorul și Maramureșul, cu excepția Tării Făgărașului și a câtorva biserici. Nu era pus sub atârnarea superintendentului calvin și nici nu i s-au impus cele 15 puncte calvine, așa cum se întâmplase cu Simion Ștefan, în 1643. Acest lucru s-ar putea explica atât prin personalitatea sa, făcând parte dintr-o familie de vlădici și de luptători împotriva turcilor, cât și prin legăturile politice pe care Gh. Rákóczy II le încheiase înainte cu un an cu domnii români Constantin Șerban al Țării Românești și Gheorghe Ștefan al Moldovei.

Păstoria lui Sava, deși îndelungată, a fost mult tulburată de acțiunea prozelitistă calvină care se ducea printre românii ortodocși, patronată de înșiși principii Transilvaniei, dar și de războaiele și schimbările politice petrecute atunci.

Prozelitismul calvin

După moartea lui Gheorghe Rákóczy I (1648), văduva sa, Suzana Lorántffy, a făcut noi încercări pentru atragerea românilor (mai ales a celor din Făgăraș) la calvinism. În acest scop, la 2 aprilie 1657, a numit niște „vizitatori” (un fel de inspectori calvini), care să inspecteze de două ori pe an toate parohiile românești din Țara Făgărașului, să se intereseze de pregătirea preoților și de felul cum își desfășurau activitatea. Cheltuielile lor de deplasare și întreținere le suportau preoții și credincioșii români (în 1658, de pildă, au fost cercetați preoții și grămăticii românești din 39 de sate).

A doua zi, 3 aprilie 1657, principesa Susana Lorantffy a semnat un nou decret, prin care se înființa o școală calvină românească în Făgăraș, alături de biserica și școala reformată maghiară. Decretul respectiv era însoțit de o serie de dispoziții privitoare la organizarea școlii, elevi, inspectori, învățători, mijloacele de întreținere etc.

Din lectura acestor dispoziții, rezultă limpede că prin înființarea școlii nu se urmărea altceva decât „calvinizarea” viitorilor preoți și învățători din Țara Făgărașului și prin el a maselor largi de credincioși. De pildă, se prevedea ca învățătorul școlii să fie absolvent al unei școli reformate maghiare, fiind îndatorat să învețe pe elevi Catehismul calvinesc și cântările calvine folosite de comunitățile româno-calvine din Lugoj și Caransebeș, să traducă rugăciunile calvine în românește etc.

Se dispunea apoi ca toți „grămăticii” români din Țara Făgărașului să frecventeze cursurile acelei școli, urmând ca după absolvire să funcționeze ca învățători și preoți în Țara Făgărașului. Absolvenții buni învățau în continuare și la școala latinească. Elevii săraci erau întreținuți din contribuțiile preoților (câte 25 de bani și o găină) și ale satelor (câte 25 de bani) din Țara Făgărașului.

Cu toate scopurile de calvinizare și maghiarizare urmărite de această școală, trebuie menționat că ea s-a numărat printre cele dintre primele școli sistematice românești. A dăinuit până către anul 1700, dând mai multe generații de cărturari români. Politica de calvinizare a fost continuată desigur și în anii următori.

Depunerea din scaun

La începutul anului 1658, Gheorghe Rákóczy, a făcut apel la trupele austriece să se ridice împotriva turcilor. Acest fapt a provocat o cumplită expediție de jaf în Transilvania, întreprinsă de turci, cu ajutor de la tătari și cazaci. Turcii au izbutit acum să impună ca principe pe Barcsai Acațiu (1658-1660), fost ban al Lugojului și Caransebeșului, care le-a cedat Ineul, Lugojul și Caransebeșul, urcând și haraciul la 40.000 de galbeni. În același timp, o altă dietă, întrunită la Târgu Mureș, a declarat că rămâne credincioasă lui Gh. Rákóczy, așa că existau acum doi principi. Transilvania devine teatru de lupte pentru satisfacerea unor ambiții personale.

În astfel de împrejurări, desigur că și păstoria mitropolitului Sava nu s-a putut desfășura în linişte. De pildă, în cursul expediției turcești din 1658, au fost arse și jefuite catedrala și reședința mitropolitană din Alba Iulia.

Voind să-și consolideze poziția prin câștigarea preoțimii ortodoxe, Acațiu Barcsai a dat, la 9 ianuarie 1659, o nouă diplomă de confirmare lui Sava, acordându-i jurisdicție și asupra Țării Făgărașului, pe lângă teritoriile amintite în diploma lui Gheorghe Rákóczi II. În luna următoare, Sava înfățișa dietei transilvane, întrunită la Bistrița, starea deplorabilă a clerului ortodox, din pricina contribuțiilor fiscale. Urmarea a fost că la 15 martie 1659, Barcsai scutea pe preoții români de toate îndatoririle fiscale pe care le aveau față de vistieria țării. La 20 martie 1659, printr-un alt decret, erau acordate aceleași scutiri preoților din Țara Făgărașului, accentuând obligația acestora, precum și a tuturor preoților români transilvăneni, de a sta sub ascultarea mitropolitului Sava.

Cu toate acestea, din cauza disputelor politice, mitropolitul Sava a fost mai întâi înlocuit cu Ghenadie III și apoi cu vlădică Daniil, revenind în scaunul mitropolitan abia la 23 aprilie 1662. De data această, Țara Făgărașului era scoasă de sub jurisdicția sa.

Revenirea în scaun

Din 1662 până în 1680, Sava Brancovici a păstorit fără întrerupere. La 1 septembrie 1663, Mihail Apaffi, principele ales de turci, a întărit decretul dat de Barcsai la 15 martie 1659, privind scutirea preoților români de dări. O altă grijă a lui Sava Brancovici a fost aceea a refacerii catedralei sale mitropolitane, care era distrusă în urma expedițiilor turcești discutate mai sus.

Dar nu peste mult timp, vlădica Sava a ajuns la neînțelegeri cu principele și cu ceilalți conducători calvini ai Transilvaniei. Astfel, în 1667, principele a încredințat pe cei patru „epitropi” ai averii mitropoliei să ceară socoteală mitropolitului de toate veniturile încasate de la începutul păstoririi sale și să ia măsuri pentru deschiderea unei școli și pentru reînființarea tipografiei. Cerea de asemenea să fie ascultați preoții români care ar fi suferit vreo nedreptate din partea mitropolitului.

Călătoria în Rusia

Deși era într-o situație grea, vlădica a obținut totuși din partea lui Apaffi permisiunea să facă o călătorie în Rusia, așa cum făcuseră pe vremuri unchiul său Longhin și mitropolitul Ilie Iorest. Către sfârșitul lunii mai a ajuns la Moscova, fiind primit de țar, într-o primă audiență, la 31 mai 1668. A prezentat țarului mai multe daruri, primind, la rândul său, felurite danii, în bani și obiecte. În ziua următoare, a depus la biroul ambasadorilor din Moscova o scrisoare (memoriu), în care recomanda necesitatea unirii tuturor popoarelor creștine din Răsărit împotriva cotropitorilor otomani. „Este, în părțile acestea, scria el, mare mulțime de creștini pravoslavnici: sârbi, bulgari, români: toți aceștia așteaptă să fie de undeva năvală a creștinilor asupra blestematului de turc, căci sînt în mare lipsă, necaz și strîmtoare.”

În ziua de Sfinții Apostoli Petru și Pavel, mitropolitul Sava a slujit în biserica Uspenia din Moscova, alături de patriarhii Paisie al Alexandriei și Macarie al Antiohiei, prezenți la lucrările Sinodului convocat în 1666-1667 pentru judecarea patriarhului rus Nicon. A mai zăbovit la Moscova până în luna august, când a fost primit într-o nouă audiență de țar, primind alte ajutoare în bani pentru nevoile Bisericii pe care o păstorea. I s-a dat și un hrisov, prin care i se îngăduia lui și urmașilor săi să meargă în Rusia, după ajutoare, din șapte în șapte ani.

Deceniul 1670

Continuarea prozelitismului maghiar

După reîntoarcerea din Rusia, pentru mitropolitul Sava a început o perioadă de asupriri din partea lui Mihail Apaffi și a celorlalți cârmuitori calvini, care și-au dat seama că prin această călătorie i-a sporit încrederea în Ortodoxie și hotărârea de a rămâne statornic în credința strămoșească și în toate rânduielile ei.

Se adaugă la aceasta și teama lui Apaffi - om de încredere al turcilor - că Sava urmărise în călătoria sa și interese de natură politică. De aceea, la 20 februarie 1669, îndemnat de superintendentul calvin Kovásznay Péter, Apaffi a dat un decret, prin care i s-au impus lui Sava noi restricții, în esență identice cu cele impuse lui Simion Ștefan, în 1643.

Cea mai grea îndatorire era aceea a subordonării mitropolitului față de superintendentul calvin „atât în hirotonirea preoților și a protopopilor, precum și în destituirea celor nevrednici sau reprimirea celor ce făgăduiesc îndreptarea vieții... în convocarea și conducerea sinodului general românesc” etc. De asemenea, i se cerea să înființeze școli românești, să reînființeze tipografia, în care să publice cărți noi, să se săvârșească slujbele numai în românește. Cu toate că aceste măsuri păreau favorabile Bisericii Ortodoxe, totuși, prin ele nu se urmărea decât calvinizarea ei treptată. Dându-și seama că prin reînființarea tipografiei nu se urmărea altceva decât tipărirea de cărți calvine, vlădica Sava a ținut-o ascunsă ani de zile.

La 14 iunie 1674, Mihail Apaffi dispunea ca mitropolitul ortodox, protopopii, preoții și toate bisericile românești să fie puse sub ascultarea noului superintendent calvin Tiszabéczi Gáspár. Acesta urma să aibă de grijă de toate bisericile românești și să le cârmuiască după conștiința sufletului său. Mitropolitul era îndatorat să-i dea ascultare în toate.

Era limpede că principele urmărea însăși desființarea Bisericii românești. Dar, cu abilitatea sa cunoscută, mitropolitul Sava a știut să treacă și peste aceste noi umilințe pe care i le pregătea Apaffi.

„Sinodul” lui Sava

În anul 1675, vlădica a convocat o adunare sau „sinod” la Alba Iulia, la care au chemat „titorii”, jurații scaunului mitropolitan (un fel de „epitropi”, respectiv consilieri) și protopopii eparhiei. Soborul a luat o seamă de hotărâri privitoare la întărirea vieții moral-religioase a preoților și credincioșilor români din Transilvania. După conținutul lor, măsurile luate ar putea fi împărțite în patru grupe:

1. Românizarea slujbelor și săvârșirea lor în toate duminicile și sărbătorile, ca și miercurea și vinerea, iar în timpul posturilor, zilnic.
2. Disciplinarea preoților, cu vizite canonice făcute de mitropolit și cu un control mai sever din partea protopopilor;
3. Înlăturarea superstițiilor, mai ales a celor legate de cultul morților;
4. Catehizarea credincioșilor maturi, dar mai ales a copiilor, de către preoți, în biserică, îndatorirea, pentru credincioși, de a participa la slujbe, de a se spovedi și împărtăși de patru ori pe an și altele.

Trebuie reținut că Sava este cel dintâi ierarh despre care se știe că a dat dispoziții în scris cu privire la săvârșirea slujbelor în românește, la „predicarea” cuvântului lui Dumnezeu și la instruirea copiilor în biserică. Nu era nicio hotărâre prin care s-ar fi urmărit calvinizarea clerului și a credincioșilor.

Dimpotrivă, din această simplă prezentare a hotărârilor adoptate de soborul din 1675, reiese că mitropolitul Sava era preocupat de ridicarea Bisericii sale la un nivel cultural și moral cit mai înalt, ca și de înlocuirea limbii slavone în cult cu cea românească.

Îmbunătățirea condițiilor pentru ortodocși

Profitând de faptul că în 1675 fratele său Gheorghe Brancovici a fost numit reprezentant (capuchehaie) al lui Mihail Apaffi pe lângă Poarta otomană (i-a dăruit chiar o moșie, la Vințu de Jos), vlădica Sava a putut obține din partea lui noi drepturi pe seama Bisericii sale.

Astfel, la 30 decembrie 1675, a dat o diplomă, prin care dispunea ca protopopii, preoții și bisericile românești să nu mai fie luate de sub jurisdicția lui Sava Brancovici. În anul următor a obținut de la Apaffi un decret, potrivit căruia preoții români erau scutiți de dări. In 1678 și 1679, Sava a primit noi decrete din partea lui Apaffi, in care se arăta că, deși s-au ridicat numeroase acuze împotriva lui, totuși i se recunosc toate drepturile și atribuâiile sale arhierești, inclusiv dreptul de a încasa dările de la preoții lui.

Tot în legătură cu mitropolitul Sava trebuie să se rețină atenția așa numitul „Zaconic ce să zice cartea legilor”, un fel de statut de organizare a Bisericii românești din Transilvania în secolele XVI-XVII. Deși fragmentul păstrat s-a scris numai în iunie 1680, deci la câteva zile după destituirea lui Sava, totuși, rânduielile cuprinse în el sunt cu mult mai vechi, după cum rezultă chiar din text. Zaconicul se ocupa cu atribuțiile soborului mare (la Mitropolie) și ale „soboarelor eparhiale” (la protopopiate), de preoți, protopopi, de averea Mitropoliei etc.

Întemnițarea și adormirea

Contextul politic

Deși la prima vedere se părea că legăturile dintre mitropolit și Apaffi erau bune, în realitate deveneau tot mai încordate. Situația i s-a înrăutățit după ce a ajuns superintendent Tófői Mihály, fostul predicator de la curtea lui Apaffi, un calvin convins, om cult, cu studii în Anglia și Germania. Se adăuga și faptul că tocmai atunci se descoperise un complot îndreptat împotriva lui Mihai Apaffi, condus de Beldy Pál. Printre aderenții acestuia se afla și Gheorghe Brancovici, lucru pe care-l recunoaște el însuși în Cronica sa. N-ar fi exclus ca la mișcarea antiapafiană să fi aderat și mitropolitul Sava, fapt care i-a agravat și mai mult situația. Așa se pot explica grabnicele măsuri de cercetare și judecare a cazului său.

Procesul

Din dispoziția lui Apaffi, la 2 iunie 1680 s-a constituit un scaun de judecată la Alba Iulia. Președinte era Alvinczi Pál din Vurpăr, protonotarul principelui, prefectul bunurilor fiscale din Transilvania, iar printre membri se numărau: protopopul calvin Veresmarty János din Benic, protopopul român Ioan Zoba din Vințu de Jos, notarul soborului mare, un cunoscut filo-calvin și dușman al mitropolitului, împreună cu alți bărbați mireni și din ceata bisericească știutori de legi, în total 101 persoane. Primul acuzator era superintendentul Tófői Mihály, reprezentat prin Ștefan Paloș. Apărătorii mitropolitului erau fratele său Gheorghe și negustorul greco-macedo-român Ioan Patăr (Pater Ianoș).

În aceeași zi s-a pronunțat sentința de destituire a mitropolitului - redactată în ungurește - în care era învinuit că a dus o viață imorală și că a neglijat mănăstirea din Alba Iulia și tipografia. Pe baza acestor învinuiri nedrepte, Sava Brancovici a fost înlăturat „din dregătoria episcopească și din cea preoțească, pe temeiul canoanelor 80 și 81 ale bisericii calvine din Ardeal și canonul 75 al legii românești”, urmând să i se intenteze și un proces civil, pe baza prevederilor din Approbatae Constitutiones (partea I, titlul I, art. 3). Așadar mitropolitul ortodox era judecat după „canoanele” calvine.

Scriind spre osândirea lui Sava, cronicarul maghiar Cserei Mihály (1668-1756) relatează că Ioan Zoba a fost „mituit cu daruri” de principe, ca să-l învinuiască pe Sava de imoralitate. Același cronicar spune că „au prădat întreagă averea” mitropolitului și că l-au silit să plătească 3000 de taleri, pentru procurarea cărora a trimis pe fratele său Gheorghe în Țara Românească.

Închiderea

Chiar în ziua în care s-a pronunțat sentința, Apaffi a adresat o scrisoare Sfatului orășenesc din Sibiu, cerând imediata sigilare a bunurilor avute de cei doi frați Brancovici în casa în care locuiau la Sibiu. La inventarierea acelor bunuri, s-au găsit trei traiste, apoi alți 14 saci cu cărți și o tipografie cu toate piesele ei, apoi alte numeroase cărți românești, maghiare și latine, precum și un ziar legat în piele”, probabil jurnalul său personal, care, dacă s-ar fi păstrat, ar fi constituit un însemnat izvor de informații privitoare la arhipăstoria sa. Alte bunuri - mai ales cărți - s-au aflat la reședința sa din Alba Iulia. Se desprinde de aici că mitropolitul Sava avea o frumoasă bibliotecă, ceea ce reflectă preocupările sale cărturărești.

După judecată, vlădica Sava a fost închis, fapt relatat de mai mulți contemporani. De pildă, Cserei Mihály, pomenit mai sus, relatează că era scos din închisoare numai în cămașă și bătut cu biciul până când „se rupea cămașa... și carnea de pe trupul lui”. Aceleași lucruri le relatează un cronicar sas, pastorul Andrei Gunesch din Petrești.

Eliberarea

La scurt timp după judecarea și întemnițarea lui Sava, au început să se facă felurite încercări pentru eliberarea lui. De pildă, fratele său Gheorghe, plecat în Țara Românească, a cerut sprijinul domnitorului Șerban Cantacuzino. Acesta, prin Constantin Brâncoveanu, trimisul său la Poartă, a încheiat o înțelegere cu adversarii politici ai lui Apaffi aflați la Constantinopol, în care se prevedea că, în cazul înlăturării lui, să se dea libertate credinței ortodoxe în Transilvania, iar mitropolitul Sava să fie reabilitat.

Desigur, principele Apaffi nu putea rămâne străin de uneltirile îndreptate împotriva lui. Toate acestea l-au determinat să-l elibereze pe mitropolitul Sava, pentru a înlesni, în felul acesta, o apropiere de Șerban Cantacuzino.

Adormirea

Bătrân și bolnav, vlădica Sava n-a mai trăit mult timp, ci a trecut la cele veșnice, probabil în aprilie 1683. La 1 mai 1683, fratele său Gheorghe dăruia bisericii din Veștem (jud. Sibiu) o Evanghelie, pe care lăsa o însemnare, cu rugămintea ca preoții acelei biserici să pomenească la liturghie și pe „răposatul Sava Brancovici, mitropolitul Ardealului...”.

Proslăvirea

Din cele expuse, rezultă că mitropolitul Sava Brancovici a păstorit, aproape un sfert de veac, în împrejurări din cele mai grele. Personalitatea lui o conturează atât luptele necontenite pe care a trebuit să le poarte cu dușmanii credinței ortodoxe, cât și suferințele pe care le-a îndurat la sfârșitul vieții și pe care le-a suportat cu demnitate și cu resemnare creștinească.

Pentru toate acestea, ținând seama de viața lui curată, de statornicia sa în Ortodoxie și de lupta pentru apărarea ei, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 28 februarie 1930, a hotărât ca mitropolitul Sava să fie cinstit ca sfânt mărturisitor în întreaga Biserică Ortodoxă Română, împreună cu înaintașul său în scaun, Ilie Iorest. Canonizarea lor solemnă s-a făcut la Alba Iulia, la 21 octombrie 1955, iar prăznuirea li se face, în Biserica Română, în fiecare an, la 24 aprilie.

Imnografie

Troparul Sfinților Ierarhi Mărturisitori Iorest și Sava, glasul al 8-lea:

Mărturisitori ai Ortodoxiei și buni arhipăstori ai Bisericii lui Hristos, îndreptători ai poporului, Preafericiți Ierarhi purtători de biruință, Iorest și Sava, cei ce v-ați învrednicit de cununa vieții, rugați-vă Domnului să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfinților Ierarhi Mărturisitori Iorest și Sava, glasul al 4-lea:

Ierarhilor preaîncuviințați ai dreptei credințe și apărători ai Bisericii lui Hristos, ocrotiți pe toți cei dreptcredincioși care cântă pururea: Bucurați-vă, Iorest și Sava, minunați mărturisitori ai Domnului!

Casetă de succesiune: Sava Brancovici
Precedat de: Simion Ștefan	Mitropolit al Transilvaniei 1656-1680	Urmat de: Iosif Budai

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.

A se vedea și

• Ilie Iorest
• Simion Ștefan
• Principatul autonom al Transilvaniei