Mănăstirea Comana

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Mănăstirea Comana
Mănăstirea Comana
Jurisdicție Mitropolia Munteniei și Dobrogei
Tip călugări
Înființată 1461
Ctitori Domnii Țării Românești:
Vlad Țepeș
Radu Șerban
Șerban Cantacuzino
Stareț Arhimandrit Mihail Muscariu
Mărime aprox.
Localizare comuna Comana, județul Giurgiu, aprox. 30 km sud de București
Limba liturgică română
Cântarea bizantină
Schituri, metocuri și chilii Mironești și „Barbu Bellu” Gostinari
Hramuri Sfântul Ierarh Nicolae
Site web oficial www.manastireacomana.ro


Mănăstirea Comana este o mănăstire de călugări situată în comuna Comana (județul Giurgiu), în Episcopia Giurgiului din Mitropolia Munteniei și Dobrogei. Ctitorită de Domnul Țării Românești Vlad Țepeș, în anul 1461, ca o mănăstire-cetate, se ruinase până la sfârșitul secolului al XVI-lea, când a fost reclădită de Domnul Țării Românești Radu Șerban. Mai târziu, marele boier Șerban Cantacuzino a restaurat-o în stil brâncovenesc și i-a adăugat noi contrucții. Înzestrată cu moșii de voievozii români, Mănăstirea Comana era foarte bogată în secolul al XVII-lea, fiind considerată ca unul dintre principalele centre religioase ale țării. Deși a fost atacată de invadatori, incendiată și afectată de cutremure, nu a fost niciodată părăsită, în biserică fiind săvârșită, fără întrerupere, Sfânta Liturghie. După ce a fost închinată Sfântului Mormânt din Ierusalim, și-a pierdut averile și a ajuns într-o stare avansată de degradare. Odată cu secularizarea averilor mănăstirești a devenit biserică parohială, fiind redeschisă ca mănăstire de călugări în 1992.

Mănăstirea Comana este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare GR-II-a-A-14967.[1]

Istoric

Unul dintre cele mai importante ansambluri monastice ale Țării Românești, Mănăstirea Comana este situată în marginea comunei cu același nume, la 33 km de București. Ctitorită de domnitorul Țării Românești Vlad Țepeș, în a doua sa domnie, este atestată documentar într-un hrisov, la 27 septembrie 1461. În acea perioadă mănăstirea era construită pe o insulă, înconjurată de apele Câlniștei și de mlaștini, în apropierea pădurii, fiind greu de cucerit de invadatori. Este posibil să fi fost construită nu doar ca lăcaș de închinăciune, ci și ca parte dintr-un sistem de apărare a țării, realizat de domnitorul Vlad Țepeș. Mănăstirea era așezată într-un punct strategic, pe vechiul drum comercial Brașov-București-Giurgiu- Istanbul, pe unde erau trimise bogățiile țării către Turcia. Pe aici veneau domnii numiți în scaun, se refugiau voievozii alungați din țară, și treceau negustorii țarigrădeni. [2]

Din modesta mănăstire ridicată în secolul al XV-lea nu s-a mai păstrat nimic până în prezent. Unele urme parțiale au fost descoperite în urma săpăturilor arheologice efectuate aici în 1971-1972, în timpul lucrărilor de restaurare. Construită din lemn, biserica avea dimensiunile exterioare de 12 m lungime și 10 m lățime. Fundațiile și pardoseală erau din cărămizi de calitate, legate cu mortar, iar partea superioară era din bârne. Era tencuită pe ambele fețe, iar interiorul era pictat în două culori, roșu și albastru. Amplasată în mijlocul curții, biserica avea în jurul său chiliile mănăstirii, care erau construite din lemn. Înzestrată cu moșia Călugăreni de Vlad al V-lea, în anul 1462, apoi cu moșia Tătărăști de domnitorul Neagoe Basarab, mănăstirea a durat până la sfârșitul secolului al XVI-lea, fiind reparată de unii domnitori de mai multe ori. [3]

Mănăstirea Comana - fortificație medievală.

În 1588, cel mai bogat boier din ținutul Vlașca, Radu Șerban (viitorul Domn al Țării Românești între 1602-1610), a început zidirea unui așezământ monahal în aceeași incintă, care se afla pe pământul moștenit de la mama sa. Urmaș al Craioveștilor, el era mare paharnic al lui Mihai Viteazul și avea reședința la Coiani (azi satul Mironești), la numai 8 km de Mănăstirea Comana. Ceea ce l-a determinat să facă această alegere au fost zidurile vechi, care erau încă destul de puternice ca să asigure protecția noului sfânt lăcaș. Radu Șerban a demolat în întregime vechea ctitorie a lui Vlad Țepeș, care se ruinase, și a construit un așezământ monahal din cărămizi, pe o suprafață mult extinsă, care arăta ca o cetate de câmpie. Zidurile exterioare erau din piatră și cărămidă, iar în cele patru colțuri erau dispuse turnuri pentru apărare. De asemenea, avea un masiv turn de intrare care avea și funcția de clopotniță. Biserica ridicată atunci, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, a fost pictată în 1609, când ctitorul Radu Șerban era deja Domn al Țării Românești, acesta apărând în tabloul votiv de la intrarea în pronaos împreună cu soția sa Elina și cu însemnele domnești, așa cum o cerea obiceiul ctitoricesc. Pisania din 1609 nu s-a mai păstrat, aceasta fiind înlocuită la refacerea din 1699 – 1700 cu o alta, a strănepotului lui Radu Șerban, Șerban Cantacuzino,[4] care va cinsti cum se cuvine numele străbunicului domnesc, pomenindu-l în înscrisul săpat deasupra intrării lăcașului ca prim ctitor al sfântului lăcaș refăcut.[5] În jurul bisericii se aflau corpuri de chilii, clădiri cu destinație gospodărească și Casa Domnească, care era destinată adăpostirii ctitorilor când se aflau la mănăstire. Tot Radu Șerban a înzestrat Mănăstirea Comana cu moșiile Crețești, Piscul Danciului, Vadul Sării și Dadilov. Urmașii săi, dar și alți domnitori români au înfrumusețat-o și au înzestrat-o și ei cu moșii: Radu Mihnea i-a dăruit satele Gălășești, Buciumeni și Sobârcu, Alexandru Iliaș i-a dat satul Siminov, de la Matei Basarab a primit satul Budeni, Șerban Vodă Cantacuzino a înzestrat-o cu satul Baldovinești, Constantin Brâncoveanu i-a dăruit o vie la Copăceni, iar domnița Ilinca, nepoata lui Radu Șerban, i-a dat moșia Mocești din ținutul Buzăului.

Turnul-clopotniță

Starea prosperă în care se afla mănăstirea la mijlocul secolului al XVII-lea a fost remarcată și de Paul de Alep, secretarul patriarhului Macarie al Antiohiei, în călătoria pe care au făcut-o aici, în 1657:„Ea este o mănăstire mare, trainică, închisă cu ziduri de piatră. În cele patru colțuri sunt patru turnuri cu galerii boltite de jur împrejur pentru înfrumusețarea aspectului și pentru plimbare.(…)Această mănăstire este așezată ca într-o insulă, fiind înconjurată de lacuri și de bălți, de ape și de mocirlă de nepătruns. Și nu este nici un drum care să ducă spre ea, noi înșine trecând prin ele cu corăbiile. Ei (călugării) spun că, dacă împăratul (sultanul) ar veni să poarte război împotriva ei cu întreaga lui armată, n-ar fi în stare să o biruie, lucru ce pare adevărat, căci poziția este foarte puternică și bine întărită, între locuri care nu îngheață niciodată, chiar în iarna cea mai aspră”.[6]

Deosebit de bogată, dovadă fiind moșiile pe care le avea, mănăstirea a fost în timpul voievodului Matei Basarab (1632-1654) unul dintre principalele centre religioase ale țării. Aici a venit și Sfântul Ierarh Sava Brancovici care și-a completat învățătura și a deprins rânduiala slujbelor, de la unchiul său, vlădica Longhin, mitropolit al Ineului, retras la Comana în acea perioadă. Mare apărător al credinței ortodoxe, Sava Brancovici a fost mitropolit al Transilvaniei aproape un sfert de veac, fiind întemnițat și bătut cu toiege pentru că a refuzat să treacă la calvinism.

În perioada 1699-1703, mănăstirea a fost restaurată în stil brâncovenesc de Șerban Cantacuzino, unul dintre marii dregători ai Țării Românești, care a fost mare comis, mare paharnic și mare vornic, în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Strănepot al domnitorului Radu Șerban, el a zidit și a ajutat multe lăcașuri sfinte, mai ales după ce au murit prima sa soție și singurul lor copil. La Comana, Șerban Cantacuzino a reparat și a înălțat zidurile până la aproape 15 metri, a adăugat pridvorul și unele chilii noi, a construit un elegant foișor brâncovenesc și a zidit în incintă paraclisul Sfinții Spiridon și Eftimie, din care însă nu s-a mai păstrat decât pisania. De asemenea, Șerban Cantacuzino a înzestrat mănăstirea cu mai multe vii și moșii, dar nu a avut niciun moștenitor direct care să se îngrijească de mănăstire după moartea sa.

Necropolă a domnitorului Radu Șerban

Biserica Mănăstirii Comana a fost necropolă a domnitorului Radu Șerban și a familiei acestuia, precum și a Cantacuzinilor înrudiți cu ei. În 1640, la 20 de ani, după ce Radu Șerban a fost înmormântat în marea catedrală Sfântul Ștefan din Viena, cele două fiice ale sale, Anca și Elina, i-au adus osemintele la Mănăstirea Comana, iar mai târziu au fost și ele îngropate tot aici. În biserică au mai fost înmormântați soțul Ancăi, Nicolae Pătrașcu (care era fiul lui Mihai Viteazul), precum și fiul lor, Mihai Pătrașcu. În secolul al XVIII-lea, Comana a devenit loc de înhumare a Cantacuzinilor: fiul Elinei, marele spătar Drăghici Catacuzino, a fost înmormântat aici, alături de cei doi fii ai săi, Constantin și Șerban. Acesta din urmă a fost al treilea ctitor al mănăstirii și a fost îngropat în 1710, alături de prima lui soție și fiica lor. De asemenea, aici a fost înhumat și marele boier Pârvu Cantacuzino, din neamul lui Drăghici Cantacuzino, după ce a fost ucis în luptele cu turcii, în 1769. El se afla atunci în fruntea unui detașament de voluntari români, care încercau să salveze mănăstirea, asediată timp de trei zile de turci, dar au pierit toți în lupte. [7]Dealtfel, Mănăstirea Comana s-a aflat în centrul atenției și în timpul luptelor antiotomane din 1657-1662, iar în timpul războiului ruso-austro-turc din 1768-1774, a fost o perioadă scurtă închisoare pentru prizonierii de război.

Legenda mormântului lui Vlad Țepeș

Despre domnitorul Vlad Țepeș se știe că a fost ucis înainte de 10 ianuarie 1477, în urma unui complot al boierilor. Însă nu se cunoaște sigur locul unde s-a petrecut omorul și nici unde a fost înmormântat. Marele istoric Nicolae Iorga vorbea despre o tradiție, potrivit căreia domnitorul ar fi înmormântat în apropierea Mănăstirii Snagov, ctitorită de acesta, dar prof. univ. dr. Constantin Rezachevici, cercetător științific la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, afirmă acum că cea mai plauzibilă ipoteză este aceea că Vlad Țepeș a fost ucis în apropierea Mănăstirii Comana, în timpul luptelor cu turcii care veneau dinspre Giurgiu și îl aduceau pe Basarab Laiotă la domnie. Iar trupul său, fără capul care a fost trimis la Poartă, nu putea fi înmormântat decât în cea mai apropiată ctitorie a voievodului, Mănăstirea Comana. Cercetările arheologice au descoperit un mormânt fără piatră funerară, pe latura sudică a bisericii din timpul lui Vlad Țepeș, care ar putea fi numai ipotetic atribuit domnitorului. Este posibil ca mormântul să fi fost dezafectat odată cu întreaga biserică la sfârșitul sec.al XVI-lea.

Mănăstirea Comana în prezent

Declinul Mănăstirii Comana a început în 1728, când domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat a închinat-o Patriarhiei Sfântului Mormânt din Ierusalim, unde urma să ajungă o parte din venitul său, în schimbul întreținerii lăcașului. Din acel an, așezământul monahal a fost administrat de călugări greci, timp de 135 de ani, până la secularizarea averilor mănăstirești. Cu toate daniile de care a beneficiat din partea unor domnitori fanarioți, mănăstirea a ajuns într-o stare foarte proastă și a început să-și piardă din averi și moșii. Grav afectată și de puternicul cutremur din 1802, mănăstirea nu a mai putut fi reparată, fiind refăcută din temelii în 1854. Au reclădit-o meșteri din Germania, după planul austriacului Johan Schlatter (numit și „arhitectul mănăstiresc”) care i-a schimbat aspectul din timpul lui Radu Șerban. Cu toate acestea, după doar șase ani, ministrul cultelor Cezar Bolliac, care a vizitat o serie de mănăstiri închinate, în vederea secularizării lor, vorbea despre „starea jalnică” în care se afla Mănăstirea Comana, deși avea atunci 12 moșii mari, trei vii și un venit mare:„Am intrat singur în curtea mănăstirii, înconjurată de case mari, ce semănau nelocuite, cu grajduri cu bălegarul până la streașină. Am ocolit curtea plină cu grămezi de moloz, de cărămizi, de gunoi și bălării. Am intrat în biserica deschisă, fără să văz nici un om. Nici o candelă aprinsă, o sărăcie lucie, vreo două cărți grecești prăfuite pe tripede și o lespede mare de marmură, sculptată admirabil, cu stema Domnilor țării, arată mormântul ctitorului”.[8]

Odată cu secularizarea din 1863, mănăstirea a fost transformată în biserică parohială, toate moșiile pe care le mai avea au trecut în patrimoniul statului, iar ultimii călugări greci de aici au fost nevoiți să plece. A fost restaurată în 1908, dar după zece ani, mareșalul german Mackensen care a venit aici vorbea despre „ruina unei mănăstiri”. El a vizitat atunci cimitirul unde erau îngropați soldați germani, alături de români, bulgari și turci, căzuți în luptele de pe Neajlov din Primul Război Mondial. În 1919 a vizitat mănăstirea marele istoric Nicolae Iorga, la indicația sa fiind construit în 1932 Mausoleul Eroilor, unde au fost depuse osemintele a peste 750 de eroi, români și străini.

Mănăstirea Comana, renovată.

După cel de-Al Doilea Război Mondial așezământul monahal a căzut din nou în paragină. Grav afectată și de cutremurele din 1977 și 1986 biserica a fost consolidată în întregime, în perioada 1988-1990, iar în anii următori a fost pictată din nou. După aproape 130 de ani de la secularizarea făcută de Cuza, Mănăstirea Comana a fost redeschisă la 1 august 1992. Biserica a fost repictată și înfrumusețată cu mobilier, ușile de la intrare au fost schimbate, incinta mănăstirii a fost înconjurată cu gard, a fost înnoită instalația de încălzire în biserică. De asemenea a fost restaurată Casa Domnească, care de-a lungul vremii găzduise Școala Generală, Prefectura județului, fiind chiar și siloz de cereale pentru CAP-ul din comună, în perioada comunistă. La etajul clădirii se află acum Biblioteca și Sala Tronului, unde se găsesc obiectele de cult, icoanele vechi, cărțile de cult și celelalte artefacte descoperite aici. Beciurile spațioase, dispuse pe toată suprafața Casei Domnești, sunt singurele care se păstrează întregi din clădirea ridicată la începutul secolului al XVII-lea. Acestea au fost restaurate ca lapidariu, unde sunt expuse bucăți de pietre tombale ale membrilor familiei ctitorilor înmormântați aici, fragmente de coloane, pisanii foarte vechi, precum și armuri medievale, steaguri de luptă și portretele voievozilor și ctitorilor.

Monument istoric de importanță națională, Mănăstirea Comana se află din 2011 într-un amplu proces de restaurare, care se realizează printr-un proiect cofinanțat de Uniunea Europeană. Printre odoarele de preț ale bisericii se află icoana făcătoare de minuni a Sfântului Ierarh Nicolae, veche de peste 300 de ani, o raclă cu părticele din moaștele Sfintei Ecaterina, iar din 2012, o nouă raclă cu părticele din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul, și ale altor sfinți.

Schituri dependente: Mironești și „Barbu Bellu” Gostinari

Biserica Schitului Mironești, care îi are ca ocrotitori pe Sfântul Ierarh Nicolae și pe Sfânta Teodora Împărăteasa, este considerată unul dintre puținele monumente medievale din Câmpia Română care își păstrează arhitectura originală. Sfântul lăcaș a fost ridicat în anul 1669 de către domnița Ilinca Cantacuzino, fiica domnitorului Radu Șerban, împreună cu fiii săi, Constantin și Mihai. În 2010, Parohia Mironești a fost transformată în schit de maici cu viața monahală de obște, dependent de Mănăstirea Comana, egumena fiind monahia Teodora Marinescu.

Biserica Schitului „Barbu Bellu” din comuna Gostinari a fost construită de vistiernicul Ștefan Bellu în 1818. Cândva o construcție impunătoare prin stilul și masivitatea ei, biserica este astăzi o ruină. Totuși în interior se mai pot vedea câteva din picturile de odinioară. Biserica nu a mai servit ca lăcaș de cult din anul 1857. Schitul poartă numele lui Barbu Bellu, nepot al primul ctitor, un baron de origine aromâna, care a donat și terenul pe care s-a construit cimitirul Bellu din București.

Note

  1. Cultura.ro - Lista monumentelor istorice din România, accesat 14 martie 2014
  2. Mihail Muscariu, protosinghel (coord.), Mănăstirea Comana. Istorie, legendă, spiritualitate, Editura Episcopiei Giurgiului, 2012, pp.8-10.
  3. Ioan Brezoianu, Mănăstiri zise închinate și călugării străini, Editura București, 1861, pp. 44-45.
  4. Nu trebuie confundat cu Șerban Cantacuzino, Domnul Țării Românești (1678-1688). Este vorba despre altă persoană din influenta familie a Cantacuzinilor: boierul Șerban Cantacuzino, mare vornic, comis și paharnic, fiul lui Drăghici Cantacuzino, deci nepot de frate al voievodului Șerban Cantacuzino (care murise în 1688, cu 11 ani înainte de reclădirea Mănăstirii Comana)
  5. CrestinOrtodox.ro: Manastirea Comana, accesat 20 martie 2014.
  6. Călători străini despre Țările Române, Ed. Științifică și Enciclopedică, București, 1980, vol. VI
  7. Constantin C. Giurescu, Istoria Bucureștilor. Din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre, Ed. Pentru Literatură, București, 1966, p.98.
  8. Cezar Bolliac, Mănăstirile din România, București, 1862, pp. 13-14

Surse

Legături externe