A doua epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Petru
A Doua Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru este una din cele două epistole ale apostolului Petru şi una din cele şapte epistole soborniceşti din Noul Testament. În epistolă apostolul arată că adevărurile evangheliei se întemeiază pe mărturiile oculare ale celor 3 apostoli (Ioan, Iacob şi Petru) prezenţi în momentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului, mărturii care întăresc profeţiile Vechiului Testament; El avertizează asupra ereticilor, încredinţându-ne de pedeapsa ce-i aşteaptă. Cea de-a doua venire a lui Hristos va însemna distrugerea universului actual şi facerea unuia nou, în care va domni dreptatea. Această venire pare doar a întârzia, fiind, în realitate, expresia îndelungii răbdări a lui Dumnezeu care doreşte ca toţi oamenii să ajungă la pocăinţă. Pentru a fi găsiţi vrednici la această venire, noi trebuie să fim părtaşi ai firii celei dumnezeieşti, ce se capătă prin sporirea în virtuţi. Astfel vom putea intra în împărăţia veşnică a lui Iisus Hristos.
Cuprins
Autenticitate
Autenticitatea epistolei este confirmată de mărturiile vechii tradiţii bisericeşti. Barnaba, Clement Romanul şi Policarp al Smirnei o citează iar Iustin Martirul şi Teofil de Alexandria o folosesc mai mult. De asemenea, mai târziu, Sf. Irineu, Ipolit şi Clement Alexandrinul,o folosesc în scrierile lor. Marii Părinţi Bisericeşti: Sf.Atanasie cel Mare, Chiril al Ierusalimului şi Sf. Grigorie de Nazianz o socotesc printre cărţile canonice.
Argumentele interne ale autenticităţii sunt: faptul că apostolul îşi pune numele în fruntea epistolei. El spune că a fost martor ocular al Schimbării la Faţă.[1] Pe sfântul apostol Pavel îl numeşte ,,iubitul nostru frate”[2]. Epistola aceasta este a doua pe care o trimite cititorilor.[3]
Scopul, locul, data
Scopul scrierii este evidenţierea mincinoaselor învăţături ale ereticilor care vor apărea, legate mai ales de Parusia Domnului (A Doua Venire a Domnului). Ea a fost scrisă de apostolul Petru aflat la apusul vieţii sale pământeşti, deci în jurul anului 67, la Roma.
Cuprins
Conținutul cărții este alcătuit din 3 capitole:
- cap. 1: Alegerea și chemarea creștinului, vederea slavei lui Dumnezeu. Cuvântul profeților.
- cap. 2: Pericolul profeților și învățătorilor mincinoși.
- cap. 3: Făgăduința venirii Domnului. Întârzierea venirii Domnului este un indiciu al îndelungatei răbdări a lui Dumnezeu.
Părtăşia la firea dumnezeiască
Pentru a scăpa de stricăciunea poftei care e în lume şi a deveni părtaşi ai firii celei dumnezeieşti, trebuie să ne punem întreaga sârguinţă, credinţei să-i adăugăm fapta bună, faptei bune, cunoştinţa, cunoştinţei înfrânarea, înfrânării, răbdarea; răbdării evlavia, evlaviei prietenia frăţească, prieteniei frățești, iubirea. Dacă aceste lucruri sunt avute, ele nu vor lăsa pe nimeni să fie leneş sau neroditor în ce priveşte deplina cunoştinţă a Domnului Iisus Hristos însă cine nu le are este slab văzător şi orb şi a uitat de curăţirea păcatelor sale de demult (botez). Celor care au aceste lucruri li se va da din belşug intrare în împărăţia veşnică a lui Iisus Hristos[4].
Evanghelia se întemeiază pe mărturia oculară a apostolilor, care întăresc profeţiile
Transmiterea veştii celei bune (evangheliei), aceea despre puterea şi venirea Domnului nostru Iisus Hristos s-a întemeiat pe mărturia directă, oculară a celor trei apostoli (Ioan, Iacob şi Petru) care au fost martori, pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Faţă a Domnului. Atunci Hristos a primit cinste şi slavă de la Dumnezeu Tatăl când, din înălţimea slavei, s-a auzit deasupra lui un glas care zicea:,, Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea”. Această mărturie a întărit (confirmat şi adeverit) cuvântul profetic la care este bine că luăm aminte, ca la o făclie ce străluceşte în loc întunecos, până când se va crăpa de ziuă şi va răsări Luceafărul de dimineaţă (Iisus Hristos) în inimile noastre.[5]
Proorociile Scripturii nu se tâlcuiesc după socotinţa fiecăruia pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii care au făcut-o au fost mânaţi de Duhul Sfânt (asemenea vântului care suflă în pânzele unei corăbii).[6]
Ereticii
În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi (cum şi între apostoli vor fi învăţători mincinoşi). Ei vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul (Iisus Hristos) care i-a răscumpărat(prin jertfa de pe cruce) şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. Mulţi îi vor urma în destrăbălările lor şi, din pricina lor, calea adevărului va fi vorbită de rău.[7]
Lăcomia de arginţi
În lăcomia lor vor căuta ca, prin cuvântări înşelătoare, să aibă un câştig de la apostoli. Dar osânda lor îi paşte de multă vreme şi pierzarea lor nu dormitează. Căci dacă Dumnezeu a pedepsit pe îngerii care au păcătuit (diavolii), dacă n-a cruţat lumea veche ci a scăpat doar pe Noe, dacă a osândit la pieire şi a prefăcut în cenuşă cetăţile Sodomei şi Gomorei scăpând doar pe Lot şi o parte din familia lui, înseamnă că Domnul ştie să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici, şi să păstreze pe cei nelegiuiţi, ca să fie pedepsiţi în ziua judecăţii.[8]
Dispreţuirea stăpânirii pământeşti şi a celei cereşti
Este cazul celor care umblă poftind trupul altuia, şi dispreţuiesc stăpânirea. Îndrăzneţi şi îngâmfaţi, ei nu se cutremură să blasfemieze Slăvile (măririle). Aceştia, ca nişte dobitoace fără minte, din fire sortite să fie prinse şi nimicite, batjocorind ce nu cunosc, vor pieri în însăşi stricăciunea lor şi îşi vor lua astfel plata cuvenită pentru nelegiuirea lor.[9]
Chefuri în plină zi şi momirea spre libertinaj
Plăcerea lor este să chefuiască ziua în amiaza mare. Întinaţi şi spurcaţi, se pun pe chefuit (la mesele lor de dragoste-în unele variante) în înşelătoriile lor, când ospătează împreună cu creştinii. Le scapără ochii de preacurvie, nu se satură de păcătuit. Momesc sufletele nestatornice. Inima lor e deprinsă la lăcomie, sunt nişte blestemaţi. Aceştia sunt izvoare fără apă, nori alungaţi de furtună, lor le este păstrată negura întunericului. Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc, cu poftele cărnii, pe cei ce de-abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. Le făgăduiesc libertatea, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. În adevăr, dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, unii se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. Ar fi fost mai bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii, decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă, care le fusese dată. Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele s-a întors la ce vărsase”, şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă.”[10]
Cea de-a doua venire a lui Hristos
Apostolul Petru spune că în zilele din urmă vor veni batjocoritori , care vor trăi după poftele lor, şi vor zice: „Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate rămân aşa cum erau de la începutul zidirii!”. Ei înadins se fac că nu ştiu că odinioară erau ceruri şi un pământ scos prin Cuvântul lui Dumnezeu din apă şi cu ajutorul apei şi că lumea de atunci a pierit tot prin ele, înecată de apă. Iar cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate, prin acelaşi Cuvânt, pentru focul din ziua de judecată şi de pieire a oamenilor nelegiuiţi. Dar nu trebuie să uităm un lucru, avertizează apostolul Petru: „pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani, şi o mie de ani sunt ca o zi." Dumnezeu nu întârzie cu făgăduinţă sa, ci îndelung-rabdă pentru oameni, nevrând ca vreunul să piară, ci dorind ca toţi să ajungă la pocăinţă. Ziua Domnului însă va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet , trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. După făgăduinţa Domnului, vor fi ceruri noi şi pământ nou, în care va locui neprihănirea (dreptatea). Atunci va trebui să fim găsiţi fără prihană, fără vină şi în pace. Îndelunga răbdare a lui Dumnezeu este mântuire, aşa cum a scris şi iubitul frate Pavel după înţelepciunea dată lui, aşa cum o face în toate epistolele sale când vorbeşte despre aceste lucruri. În aceste epistole sunt unele lucruri grele de înţeles, pe care cei neştiutori şi nestatornici le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre pierzarea lor. [11]
Încheiere
Aşa că, ştiind dinainte aceste lucruri, trebuie să ne păzim ca nu cumva să fim târâţi de rătăcirea acelor nelegiuiţi şi să ne pierdem tăria, ci să creştem în harul şi cunoştinţa Domnului Iisus Hristos.[12]
Note
Bibliografie
- I. Constantinescu- Studiul Noului Testament, pag 329-335, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2002, ISBN 973-9332-75-7,
- Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
- Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7
- Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2
- English Standard Version Bible, 1971
