Teofil al Alexandriei

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Teofil al Alexandriei a fost arhiepiscop al Alexandriei între anii 385 și 412. Apărător înfocat al Ortodoxiei, el a fost însă și un participant activ, alături de împărăteasa Eudoxia, la intrigile care au dus la depunerea și exilarea Sf. Ioan Gură de Aur de pe scaunul Constantinopolului.

Viața

Se cunosc puține lucruri despre tinerețea lui Teofil. Se știe că a avut o soră al cărei temperament era asemănător cu al său. Fiul acesteia, Sf. Chiril, nepotul său, i-a succedat ca Patriarh al Alexandriei.

Atunci când a fost ales arhiepiscop al Alexandriei, Sf. Teofil era probabil unul dintre cei mai de vază membri ai clerului din Alexandria și era cunoscut pentru înzestrarea sa intelectuală, însă și pentru agresivitatea și violența sa. Teofil nu arăta niciun fel de toleranță față de păgâni și eretici.

Înainte de urcarea sa pe tronul Alexandriei în 385, Fericitul Ieronim nota că Teofil nu se afirmase ca predicator.[1]În iulie 385, a fost ales pentru a urca pe scaunul Alexandriei. În preajma anului 391, a primit de la împăratul Teodosie permisiunea de a construi o biserică pe locul vechiului templu păgân al lui Dionysos. Teofil a provocat atunci o confruntare cu păgânii, afișând public, în bătaie de joc, mai multe obiecte din temple. În timpul acestei confruntări, Teofil a determinat distrugerea templului lui Serapis [2], deasupra căruia a construit o biserică.

În primii ani ai păstoriei sale la Alexandria, Teofil a păstrat bune relații cu confrații săi clerici. În 394, când a ajuns pentru prima dată la Constantinopol, a luat parte la un sinod împreună Nectarie al Constantinopolului, Grigorie de Nyssa și Teodor din Mopsuestia. Se înțelegea bine cu Origen și cu prietenii săi monahi, cei patru monahI din Schetia cunoscuți sub numele de „Frații cei înalți”. A așezat în diferite ranguri bisericești mai mulți clerici din Alexandria. Între aceștia se găsea preotul Isidor, pe care l-a ridicat în rang și l-a numit iconom patriarhal. A susținut învățăturile lui Origen în cursul mai multor dispute. L-a exilat pe unul din adversarii lui Origen, episcopul Pavel și i-a reproșat Sf. Ieronim faptul că i-a acordat găzduire acestuia.

În 395 însă Teofil și-a schimbat dintr-o dată atitudinea, schimbare provocată, se pare, de o ceartă a sa cu preotul Isidor, care era prieten al monahilor din Schetia. La cererea episcopului Ioan al Ierusalimului, Teofil l-a trimis pe prietenul său Isidor în Palestina ca mediator într-o dispută între episcopul Ioan și Ieronim. Medierea a fost un eșec, iar Teofil i-a păstrat ranchiună lui Ieronim. În cele din urmă, Teofil l-a îndemnat pe Ieronim să respecte autoritatea episcopului Ioan, îndemn repetat în 399.

Spre anul 399, se pare că atitudinea lui Teofil față de Isidor se schimbase, aparent datorită unor chestiuni legate de administrarea unor bani.[3] Teofil l-a atacat imediat brutal, cu ocări și chiar acte de violență pe Isidor. [4] Când Isidor a căutat adăpost la monahii din Nitria, Teofil s-a întors și împotriva învățăturilor lui Origen și a sprijinitorilor acestuia. În anul 401, a reușit să obțină o condamnare a origenismului la un sinod pe care l-a convocat la Alexandria. În fruntea unei trupe de soldați și slujitori înarmați, Teofil a atacat apoi reședința monahilor nitrioți și i-a dat foc, iar monahii capturați au fost maltratați.

Monahii schitioți au fugit în Palestina, iar de acolo cei patru „Frați înalți” au plecat mai departe la Constantinopol, vrând să se pună sub protecția împăratului Arcadie și a arhiepiscopului Ioan Gură de Aur. Împăratul a ascultat plângerile monahilor și i-a cerut împărătesei Eudoxia să îl convoace pe Teofil la o audiere oficială înaintea arhiepiscopului Ioan, pentru a asculta învinuirile pe care le aducea monahilor. Teofil nu s-a grăbit să ajungă la Constantinopol, ci a strâns mai întâi un grup de episcopi care să-i susțină cauza, știind că arhiepiscopul Ioan își atrăsese dușmănia Eudoxiei prin severitatea predicilor sale publice împotriva luxului feminin și pe care aceasta le considerase îndreptate împotriva ei. Teofil a ajuns abia în iunie 403 și și-au stabilit reședința în afara orașului, ignorând invitațiile arhiepiscopului Ioan.

Ioan a refuzat invitația împăratului Arcadie de a prezida sinodul, însă Teofil a acceptat imediat însărcinarea și a întors sinodul împotriva lui Ioan. Teofil a schimbat imediat agenda sinodului, transformându-l într-un proces împotriva arhiepiscopului Ioan Hrisostom. „Sinodul de la Stejar” s-a ținut într-o suburbie a Calcedonului, iar în final a hotărât depunerea din treaptă a lui Ioan. Mulțumit de sine, Teofil a intrat atunci în Constantinopol, în fruntea unui grup de susținători înarmați, încercând să așeze pe tronul constantinopolitan un succesor al îndrăgitului arhiepiscop. Poporul Constantinopolului era însă hotărât să-i rămână loial arhiepiscopului Ioan, astfel încât Teofil a fost nevoit să se retragă rapid și în aceeași seară să se urce pe un vas și să părăsească orașul, întrucât mulțimea amenința să-i arunce în mare atât pe el cât și pe susținătorii lui.[5] Când Teofil l-a informat pe papa Inochentie al Romei despre depunerea arhiepiscopului Ioan, acesta i-a trimis un răspuns prin care îl mustra pentru „nesuferita aroganță” arătată prin faptul că nu precizase motivele depunerii, avertizându-l că, până ce procesul înscenat lui Ioan nu avea să fie rediscutat în cadrul unui sinod legitim, el, Inochentie, nu avea să iasă din comuniunea cu Ioan.

În ultima parte a carierei sale, Teofil a scris o serie de lucrări și a dus o adevărată campanie împotriva „origenismului”. Arhiepiscopul Teofil a răposat pe 15 octombrie 412, după o păstorie de peste douăzeci și șapte de ani. Teofil este considerat sfânt de Biserica coptă din Alexandria.

Note

  1. "Contra Rufin.", III, 18, in P.L., XXIII, 492
  2. Socrates Scholasticus, ‘‘Istoria bisericească’‘, 16
  3. Sf. Isidor Pelusiotul., Ep. i, 152
  4. Pall., VI; Sozomen, VIII, 12
  5. Pallad. p. 75
Casetă de succesiune:
Teofil al Alexandriei
Precedat de:
Timotei
Arhiepiscop al Alexandriei
385-412
Urmat de:
Chiril



Surse


Legături externe