Înmormântare

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Mormânt)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Slujbele din Biserica Ortodoxă
Sfânta Liturghie
Slujbele zilei
Vecernia | Pavecernița | Miezonoptica
Privegherea de toată noaptea | Ceasurile | Utrenia
Alte slujbe
Acatistul | Paraclisul
Sfințirea mare a apei | Litia
Slujba Botezului-Creștinării
Hirotonirea | Slujba căsătoriei
Slujba de înmormântare | Parastasul

Slujba înmormântării este o ierurgie care se face în Biserica Ortodoxă pentru creştinii ortodocşi adormiţi întru Domnul, după o rânduială anume stabilită. Slujba propriu-zisă a înmormântării, precum şi textele slujbelor de pomenire a morţilor (parastasele) şi ale celorlalte slujbe legate de moartea creştinilor se găsesc în principal în două cărţi de slujbă: Molitfelnicul şi Panihida.

Istoric şi semnificaţii

Pentru creştini, moartea nu este sfârşitul vieţii, ci trecerea în Împărăţia cea veşnică, momentul pentru care creştinii se pregătesc şi care îl aşteaptă cu nădejdea Învierii. Slujba înmormântării reflectează în acelaşi timp tristeţea şi solemnitatea despărţirii sufletului de trup şi nădejdea creştinilor în Hristos şi aşteptarea întâlnirii cu El. Sufletul se desparte de trup, iar trupul „în ţărână se întoarce”.

Sfântul Teodor Studitul considera slujba înmormântării atât de importantă încât o aşeza în rândul Tainelor Bisericii.

Variaţii

Există variaţii în slujba înmormântării în funcţie de vârsta şi situaţia creştinului în Biserică, precum şi în funcţie de perioada liturgică. Slujba de înmormântare a mirenilor diferă de cea a clericilor şi de cea a monahilor; pentru copiii de până la şapte ani există o rânduială specială a înmormântării. În zilele de Paşti şi în Săptămâna Luminată slujba înmormântării este diferită de cea din restul anului: în perioada pascală rugăciunile şi cântările înmormântării sunt împrumutate din imnografia sărbătorească a praznicului.

Structura slujbei

La înmormântarea mirenilor adulţi

Preotul slujeşte rânduiala înmormântării îmbrăcat în epitrahil şi felon. Rânduiala începe cu tămâierea mortului şi a celor de faţă, cu binecuvântarea şi rânduiala Panihidei. Apoi mortul este dus la biserică, pentru a se face slujba propriu-zisă a înmormântării.

Cortegiul este de obicei precedat de Cruce şi de steagul bisericesc, urmate de preot, de sicriu, apoi de rudele apropiate, de prieteni şi cunoscuţi. Potrivit tradiţiei, pe drumul spre biserică, iar apoi pe drumul de la biserică spre cimitir se fac câteva opriri la răspântiile drumurilor, înaintea bisericilor pe lângă care trec sau în locuri legate de evenimente din viaţa celui adormit (numărul opririlor variază în funcţie de obiceiul locului), unde se citesc ectenii. În unele locuri se citesc la opriri şi Evanghelii (cele de la Stâlpi).

Ajungând la biserică, mortul este aşezat în pronaos, cu faţa spre altar. Pe masa de la capul mortului se aşază coliva, iar de partea cealaltă se aşeza analogul, pe care stau Sfânta Evanghelie şi cartea folosită pentru slujba înmormântării. În cele patru colţuri ale sicriului se pun lumânări aprinse (dacă există, în nişte sfeşnice). Pe pieptul mortului se pune o icoană sau o cruce. Clericii stau înaintea analogului, cu faţa spre cel adormit şi spre credincioşi, iar rudele mortului stau de partea dreaptă.

  • Preotul dă binecuvântarea de început: Binecuvântat este Dumnezeul nostru...
  • Apoi se citeşte Psalmul 90.
  • Slavă... Şi acum... şi Aliluia (de trei ori).
  • Catisma a 17-a (Psalmul 118) fie în întregime, fie doar cele câteva versete însemnate cu cruce din acesta. Dacă timpul nu permite citirea acesteia, se omite.
  • Binecuvântările morţilor
  • Ectenia pentru cei adormiţi şi ecfonisul acesteia.
  • Troparul : „Odihneşte, Mântuitorul nostru, cu drepţii pe robul tău...”
  • Canonul pentru cei adormiţi al Sf. Teofan Mărturisitorul
  • Stihirile idiomele ale Sf. Ioan Damaschin.
  • Fericirile, urmate de două tropare şi prochimen
  • Apostolul (I Tesaloniceni 4, 13-17) şi Evanghelia (Ioan 5, 24-30). Apostolul poate fi citit de diacon, dacă este de faţă, iar Evanghelia de preot.
  • Rugăciunile de iertare (se citesc în principiu de către preoţii care sunt duhovnici, iar de nu sunt de faţă, le pot citi şi preoţii care nu sunt duhovnici).
  • Necrologul, dacă se rosteşte.
  • Sărutarea icoanei sau crucii de pe pieptul mortului; se face mai întâi de clerici, în ordinea ierarhică, apoi de rudele apropiate şi de ceilalţi, în timp ce strana intonează stihirile potrivite (prosomiile): „Veniţi, fraţilor, să dăm mortului sărutarea cea mai de pre urmă...”
  • Urmează rugăciunile finale, ectenia şi ecfonisul, apoi încheierea arătată în Molitfelnic şi se cântă de trei ori „Veşnica pomenire...”

După aceea trupul e dus la groapă, însoţit de preot şi urmat de convoiul funebru, cântându-se „Sfinte Dumnezeule” şi alte cântări potrivite (acolo unde se poate).

  • Ajungând la groapă, sicriul este lăsat jos, faţa mortului este acoperită cu o pânza, iar preotul toarnă peste el vin amestecat cu untdelemn, în formă de cruce, spunând „Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi”[1].
  • Sicriul este apoi acoperit şi aşezat în groapă, iar preotul aruncă puţin pământ în groapă, tot în semnul crucii, rostind: „Al Domnului este pământul şi plinirea lui, lumea şi toţi cei ce locuiesc într-însa”[2] şi varsă în groapă cenuşa din cădelniţă.
  • Groapa este apoi acoperită cu pământ, iar în acest timp se cântă troparele potrivite („Cu duhurile drepţilor...” şi următoarele).
  • Preotul face încheierea: „Slavă lui Dumnezeu, Care aşa a binevoit!”

Se obişnuieşte ca la sfârşitul slujbei preotul să rostească „Dumnezeu să-l ierte!”, iar credincioşii să-i răspundă cu acelaşi: „Dumnezeu să-l ierte!”.

La înmormântarea pruncilor

Pentru pruncii de până la şapte ani, înmormântarea se face cu o rânduială aparte de cele pentru cei mai vârstnici. Conţinutul unor rugăciuni diferă, iar unele sunt omise sau înlocuite cu altele:

  • După Psalmul 90, nu se citeşte Catisma a 17-a, ci după întreitul Aliluia urmează troparele: „Cel ce prin adâncul înţelepciunii..”
  • Nu se cântă binecuvântările morţilor.
  • în cadrul Canonului, după condacul de la Cântarea a 6-a se citesc patru icoase
  • După canon nu se citesc idiomelele, ci luminânda
  • Textele ecteniilor şi ale rugăciunilor de iertare, inclusiv al celei de după Evanghelie sunt diferite;
  • Lipsesc Fericirile şi stihirile însoţitoare
  • Stihirile de la sărutarea din urmă sunt diferite.

La înmormântarea clericilor de mir

La înmormântarea călugărilor

Excepţii

Pentru sinucigaşi nu se poate face slujba înmormântării, cu excepţia situaţiei când aceştia erau „ieşiţi din minte” atunci când au săvârşit gestul. Nici chiar atunci nu se trag clopotele şi nu se face slujbă în biserică, ci doar la groapă. Preotul poartă doar epitrahilul, iar slujba este foarte scurtă.

A se vedea şi

Surse

  • Tipic bisericesc, ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2003.
  • Evhologhiu bogat, coprindetor de mai multe rânduieli şi rugăciuni trebuitore Creştinilor la deosebite împrejurări din viaţă, ed. a II-a, Tipografia Cărţilor Bisericesci, Bucureşti, 1896 [3].

Legături externe