Mănăstirea Sucevița


Mănăstirea Sucevița

Jurisdicție	Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Tip	călugărițe
Înființată	1581
Ctitori	Mitropolitul Gheorghe Movilă Ieremia Movilă Simion Movilă
Stareț
Mărime aprox.	30 călugărițe
Localizare	18 km sud-vest de orașul Rădăuți, județul Suceava
Limba liturgică	română
Cântarea	bizantină
Schituri, metocuri și chilii
Hramuri	Învierea Domnului
Site web oficial	https://manastirea-sucevita.ro

Mănăstirea Sucevița este o importantă mănăstire de maici din nordul României, situată la 17-18 km sud-vest de orașul Rădăuți, în județul Suceava. Mănăstirea este monument UNESCO și are hramul „Învierea Domnului”.

Istorie

După tradiție, o bisericuță din lemn și o schivnicie au luat ființă pe la începutul veacului al XVI-lea pe valea râului Sucevița. Legenda mai spune că puțin mai târziu, pentru răscumpărarea a cine știe căror păcate, o femeie ar fi adus cu carul ei tras de bivoli, timp de treizeci de ani, piatra necesară actualei construcții, care datează din anul 1581. Documentar, mănăstirea este atestată la 1582, în vremea domnitorului Petru Șchiopul.

Monumentul este o ctitorie comună a familiei Movileștilor - mari boieri, cărturari, personalități bisericești și chiar voievozi ai Moldovei și țării Românești în secolele XVI-XVII. Oficial, ctitorii Suceviței sunt considerați Gheorghe Movilă, episcop de Rădăuți și ulterior mitropolit al țării, Ieremia Movilă și fratele său Simion Movilă, domni ai Moldovei.^[1] Ridicată pe vatra unui așezământ mai vechi, Mănăstirea Sucevița a fost ctitorită între 1581 și 1584 de Mitropolitul Gheorghe Movilă. Casele, zidurile masive ale incintei și turnurile de apărare au fost zidite de voievodul Ieremia Movilă.

Arhitectură

Construit în stilul arhitecturii moldovenești - îmbinare de elemente de artă bizantină și gotică, la care se adaugă elemente de arhitectură ale vechilor biserici de lemn din Moldova - edificiul, de mari proporții, păstrează planul trilobat și stilul statornicit în epoca lui Ștefan cel Mare cu pridvorul închis. O notă aparte o fac celelalte două mici pridvoare deschise (stâlpi legați prin arcuri în acoladă) plasați mai târziu pe laturile de sud și de nord; prin excelență „muntenești”, ele constituie un evident ecou al arhitecturii din Țara Românească. Se mențin firidele absidelor, chenarele gotice din piatră și ocnițele numai la turlă, inclusiv pe baza ei stelată. Incinta este un patrulater având dimensiunile 100 m x 104 m, cu ziduri înalte de 6 m și groase de 3 m, prevăzute cu contraforturi, metereze, drum de strajă, patru turnuri de colț și un turn de poartă, cu paraclis, peste gangul intrării (pe care se află stema Moldovei); se mai păstrează încăperi ale vechii case domnești și beciuri. De asemenea, incinta adăpostește clădirile chiliilor, muzeul și, bineînțeles, biserica.

Biserica Mănăstirii Sucevița - exterior

Biserica Mănăstireii Sucevița se încadrează în categoria edificiilor de cult de plan triconc, în formă de cruce, cu abside circulare, și prezintă compartimentarea caracteristică unei necropole dinastice (de la est la vest): altar, naos, gropniță, pronaos și pridvor închis, la care se adăugă, la extremitatea vestică a laturilor de nord și sud, câte un pridvor deschis, rectangular - influență a arhitecturii din Țara Românească.^[1]

Biserica cu hramul Învierea Domnului de la Mănăstirea Sucevița a fost inclusă în siturile protejate care fac parte din Patrimoniul Mondial UNESCO.^[2]

Mănăstirea Sucevița este inclusă în Lista monumentelor istorice din România, având codul de clasificare SV-II-a-A-05651.^[3]

Iconografie

Pictura bisericii (atât cea interioară cât și cea exterioară) este de o mare valoare artistică, ilustrând textele biblice din Vechiul și Noul Testament.

Pictura murală a fost executată în anii 1595-1596 de iconografii Ioan Zugravul și fratele său Sofronie Zugravul, ea fiind bine conservată până în prezent.

Iconografia oglindește evoluția stilului pictural moldovenesc. Cromatica vie și strălucitoare a compozițiilor vine în contrast cu verdele închis al fondului. Pictura interioară a bisericii de la Mănăstirea Sucevița este dominată de teme iconografice tradiționale, precum ciclul „Patimilor” în naos, portretele votive ale lui Teodosie Barnovschi, Gheorghe Movilă și Ieremia Movila cu toată familia sa, „Viața lui Moise” în gropniță, viețile sfinților Nicolae și Gheorghe în pronaos, „Viața Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava” în pridvorul închis.

Pictura exterioară prezintă elemente iconografice tradiționale: „Rugăciunea tuturor sfinților” pe abside, „Arborele lui Iesei”, „Imnul Acatist”, „Rugul în flăcări” și „Acoperamântul Maicii Domnului” pe latura de sud. Pe fațada nordică se evidențiază în mod deosebit compoziția Scara Raiului, inspirată de scrierea ascetică cu același nume a sfântului Ioan Scărarul, care prezintă urcușul duhovnicesc al omului către cer.^[4]