Sfânta Scriptură: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m (Corectarea redirecționării)
m (Adăugare legătură)
 
(Nu s-au afișat 4 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori)
Linia 15: Linia 15:
 
Biblia a fost scrisă în limba ebraică (Vechiul Testament) și în limba greacă (Noul Testament, în afară de Evanghelia după Matei care a fost scrisă de apostolul Matei în limba aramaică, ebraica vorbită în vremea lui Iisus, apoi tradusă tot de el în greacă). Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă sub numele de [[Septuaginta]], în vremea lui Ptolemeu Filadelful (sec al III-lea î.Hr.), la Alexandria, în Egipt, de către 72 de învățați. În sec al IV-lea Biblia a fost tradusă în întregime în limba latină de către Sf.[[Ieronim]], primind apelativul de [[Vulgata]]. În sec al IX-lea a fost tradusă Biblia în limba slavonă. Începând din sec. al XVI-lea, după apariția [[protestantism]]ului, a început să fie tradusă în toate limbile naționale.
 
Biblia a fost scrisă în limba ebraică (Vechiul Testament) și în limba greacă (Noul Testament, în afară de Evanghelia după Matei care a fost scrisă de apostolul Matei în limba aramaică, ebraica vorbită în vremea lui Iisus, apoi tradusă tot de el în greacă). Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă sub numele de [[Septuaginta]], în vremea lui Ptolemeu Filadelful (sec al III-lea î.Hr.), la Alexandria, în Egipt, de către 72 de învățați. În sec al IV-lea Biblia a fost tradusă în întregime în limba latină de către Sf.[[Ieronim]], primind apelativul de [[Vulgata]]. În sec al IX-lea a fost tradusă Biblia în limba slavonă. Începând din sec. al XVI-lea, după apariția [[protestantism]]ului, a început să fie tradusă în toate limbile naționale.
  
−
===În limba română===
+
===În [[limba română]]===
 
Prima traducere integrală a Sfântei Scripturi în limba română a fost tipărită în 1688, la București, fiind cunoscută sub numele de [[Biblia lui Șerban Cantacuzino]], după numele [[Șerban Cantacuzino|voievodului]] Țării Românești la a cărui inițiativă a fost realizată acest „monument al limbii române vechi”, care a avut un rol major în dezvoltarea limbii literare.<ref>Al. Piru, ''Istoria literaturii române'', Ed. Grai și suflet - Cultura națională, București, 1994, p. 14.</ref><ref>Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', vol. 4, Editura Enciclopedică, București, 1993, pag. 449. ISBN 973-45-0016-3</ref>
 
Prima traducere integrală a Sfântei Scripturi în limba română a fost tipărită în 1688, la București, fiind cunoscută sub numele de [[Biblia lui Șerban Cantacuzino]], după numele [[Șerban Cantacuzino|voievodului]] Țării Românești la a cărui inițiativă a fost realizată acest „monument al limbii române vechi”, care a avut un rol major în dezvoltarea limbii literare.<ref>Al. Piru, ''Istoria literaturii române'', Ed. Grai și suflet - Cultura națională, București, 1994, p. 14.</ref><ref>Alexandru D. Xenopol, ''Istoria românilor din Dacia Traiană'', vol. 4, Editura Enciclopedică, București, 1993, pag. 449. ISBN 973-45-0016-3</ref>
  
−
De-a lungul timpului, numeroși [[ierarh]]i, [[teolog]]i și oameni de cultură români au contribuit la perfecționarea traducerilor succesive ale Bibliei, printre aceștia numărându-se Gala Galaction, [[Nicodim Munteanu]], [[Valeriu Anania]] și mulți alții.
+
De-a lungul timpului, numeroși [[ierarh]]i, [[teolog]]i și oameni de cultură români au contribuit la perfecționarea traducerilor succesive ale Bibliei, printre aceștia numărându-se [[Nicodim Munteanu]], [[Gala Galaction]], [[Vasile Radu]], [[Valeriu Anania]] și mulți alții.
  
 
În prezent, în [[Biserica Ortodoxă Română]] este folosită traducerea aprobată de [[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]], tipărită în mai multe ediții succesive.<ref>[http://bibliaortodoxa.ro Biblia ortodoxă], versiunea [[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române|Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]], online.</ref>
 
În prezent, în [[Biserica Ortodoxă Română]] este folosită traducerea aprobată de [[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]], tipărită în mai multe ediții succesive.<ref>[http://bibliaortodoxa.ro Biblia ortodoxă], versiunea [[Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române|Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române]], online.</ref>
  
−
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut recent ediția „Centenar” a Sfintei Scripturi. Această ediție a Bibliei aniversează nu doar Marea Unire ci și evenimente legate de Biblia românească:
+
La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut recent ediția „Centenar” a Sfintei Scripturi. Această ediție a Bibliei aniversează nu doar [[Preoții ortodocși români și Marea Unire|Marea Unire]] ci și evenimente legate de Biblia românească:
−
:„''Noua ediție a Bibliei sau a Sfintei Scripturi apare în anul 2018, într-un context aniversar, când se împlinesc 100 ani de la Marea Unire de la Alba Iulia (1918 – 2018), 330 ani de la tipărirea Bibliei lui Șerban sau Bibliei de la București (1688) și 370 ani de la tipărirea Noului Testament de la Bălgrad (Alba Iulia, 1648)''”.<ref>[http://basilica.ro/ibmo-a-aparut-editia-centenar-a-sfintei-scripturi/ Florin Nicolaie, ''A apărut ediția Centenar a Sfintei Scripturi''], 18 decembrie 2018, ''Basilica.ro''</ref>
+
:„''Noua ediție a Bibliei sau a Sfintei Scripturi apare în anul 2018, într-un context aniversar, când se împlinesc 100 ani de la Marea Unire de la Alba Iulia (1918 – 2018), 330 ani de la tipărirea Bibliei lui Șerban sau Bibliei de la București (1688) și 370 ani de la tipărirea [[Noul Testament de la Alba Iulia|Noului Testament de la Bălgrad]] (Alba Iulia, 1648)''”.<ref>[http://basilica.ro/ibmo-a-aparut-editia-centenar-a-sfintei-scripturi/ Florin Nicolaie, ''A apărut ediția Centenar a Sfintei Scripturi''], 18 decembrie 2018, ''Basilica.ro''</ref>
  
 
==Sursele Revelației==
 
==Sursele Revelației==

Versiunea curentă din 20 aprilie 2024 16:39

Sfânta Scriptură (Biblia) este cartea dumnezeiască, sfântă, a creștinilor. Biblia cuprinde Vechiul Testament, format din 39 de cărți canonice și Noul Testament, format din 27 de cărți canonice, având în total 66 cărți canonice. În tradiția ortodoxă la acestea se adaugă un set de cărți necanonice, dar „bune de citit”, în număr de 14.[1] Vechiul Testament cuprinde revelația făcută de Dumnezeu prin patriarhii vechi și prin prooroci, timp de aproximativ 1000 de ani (sec. XV - sec. V î.d.Hr.), fiind „călăuză spre Hristos” (Galateni 3,24), pregătind venirea Lui.

Vechiul Testament începe cu Pentateuhul (primele cinci cărți - Facerea, Ieșirea, Leviticul, Numeri și Deuteronomul) în care este relatată crearea lumii și a neamului omenesc și sunt evocate istoria, legile, religia, instituțiile, obiceiurile poporului evreu până la așezarea în Canaan, pământul făgăduinței. Următoarele cărți urmăresc destinul poporului evreu după acel moment, îndeosebi sub raport politic și militar, evocându-se regimul judecătorilor și apoi al monarhiei, care culminează cu regatele lui David și Solomon. Cartea lui Iov tratează problema suferinței umane, propunând pe Iov ca model grăitor de răbdare și credință neclintită, lămurite prin crâncene încercări. Cartea Psalmilor cuprinde psalmii lui David și ai altor autori care sunt de diverse feluri: psalmi de laudă, psalmi de cerere, psalmi istorici, psalmi didactici, psalmi de căință, psalmi mesianici etc. Cartea Pildele lui Solomon cuprinde proverbe aparținând în principal lui Solomon care acoperă o paletă extrem de largă de situații de viață, fiind un ghid esențial de înțelepciune. Ecclesiastul este o meditație asupra vieții dar și un îndreptar de viață înțeleaptă. Cântarea Cântărilor este un poem de dragoste. Cărțile profetice îi au în centru pe profeți care îi mustră, îi sfătuiesc și îi încurajează pe regii vremii din Israel.

Noul Testament desăvârșește revelația făcută de Dumnezeu prin Legea lui Moise (cuprinsă în Pentateuh - primele cinci cărți ale Bibliei) și prooroci, din perioada Vechiului Testament, după cuvintele Mântuitorului: „Să nu socotiți că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc” (Matei 5, 17). Noul Testament cuprinde cele patru evanghelii, Faptele Apostolilor, cele 14 epistole ale lui Pavel și cele șapte apostole sobornicești ale lui Iacov, Petru, Ioan și Iuda, încheindu-se cu Apocalipsa lui Ioan. Evangheliile înfățișează viața și învățăturile Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Faptele Apostolilor evocă întemeierea primelor comunități creștine. Epistolele apostolului Pavel sunt scrisori adresate de ,,apostolul neamurilor" apropiaților săi pentru sfătuirea, îmbărbătarea și îndrumarea lor în conducerea primelor comunități de credincioși. Epistolele sobornicești sunt scrisorile trimise de Petru, Iacov și Ioan în diverse situații. Apocalipsa Sf. Ioan cuprinde descoperirea dumnezeiască pe care o are apostolul Ioan și pe care acesta o consemnează spre folosul creștinilor.Noul Testament cuprinde revelația dumnezeiască făcută nu prin trimiși ai lui Dumnezeu, ci prin Însuși Dumnezeu Fiul (Evrei 1,1-2).

Folosul

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate,/Astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru orice lucru bun”.(II Timotei 3,16-17)

Limbile

Biblia. Tetragramele benedictine Porțiune de scriere din sulurile de argint cu Binecuvântările preoțești din Numeri 6.24-26, în care pot fi văzute tetragramele. Cea mai timpurie înfățișare a tetragramelor, în jurul datei de 600 î.Hr.
Biblia. Faptele Apostolilor 8.26-32 pe Papirusul 50, secolul al V-lea

Biblia a fost scrisă în limba ebraică (Vechiul Testament) și în limba greacă (Noul Testament, în afară de Evanghelia după Matei care a fost scrisă de apostolul Matei în limba aramaică, ebraica vorbită în vremea lui Iisus, apoi tradusă tot de el în greacă). Vechiul Testament a fost tradus în limba greacă sub numele de Septuaginta, în vremea lui Ptolemeu Filadelful (sec al III-lea î.Hr.), la Alexandria, în Egipt, de către 72 de învățați. În sec al IV-lea Biblia a fost tradusă în întregime în limba latină de către Sf.Ieronim, primind apelativul de Vulgata. În sec al IX-lea a fost tradusă Biblia în limba slavonă. Începând din sec. al XVI-lea, după apariția protestantismului, a început să fie tradusă în toate limbile naționale.

În limba română

Prima traducere integrală a Sfântei Scripturi în limba română a fost tipărită în 1688, la București, fiind cunoscută sub numele de Biblia lui Șerban Cantacuzino, după numele voievodului Țării Românești la a cărui inițiativă a fost realizată acest „monument al limbii române vechi”, care a avut un rol major în dezvoltarea limbii literare.[2][3]

De-a lungul timpului, numeroși ierarhi, teologi și oameni de cultură români au contribuit la perfecționarea traducerilor succesive ale Bibliei, printre aceștia numărându-se Nicodim Munteanu, Gala Galaction, Vasile Radu, Valeriu Anania și mulți alții.

În prezent, în Biserica Ortodoxă Română este folosită traducerea aprobată de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, tipărită în mai multe ediții succesive.[4]

La Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române a apărut recent ediția „Centenar” a Sfintei Scripturi. Această ediție a Bibliei aniversează nu doar Marea Unire ci și evenimente legate de Biblia românească:

„Noua ediție a Bibliei sau a Sfintei Scripturi apare în anul 2018, într-un context aniversar, când se împlinesc 100 ani de la Marea Unire de la Alba Iulia (1918 – 2018), 330 ani de la tipărirea Bibliei lui Șerban sau Bibliei de la București (1688) și 370 ani de la tipărirea Noului Testament de la Bălgrad (Alba Iulia, 1648)”.[5]

Sursele Revelației

Biserica Ortodoxă recunoaște două surse interdependente ale Revelației: Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.

Sistemul de referințe

Pentru orientarea mai rapidă în cadrul textului Sfintei Scripturi, exegeții au întreprins, începând cu secolul al XIII-lea, o împărțire a textului pe capitole și pe versete. Lucrând pe Vulgata, versiunea latină a textului biblic, cardinalul Stephen Langton, arhiepiscop de Canterbury a început împărțirea textului pe capitole în jurul anului 1205; opera sa a fost dusă la bun sfârșit de un grup de 500 de călugări dominicani sub coordonarea lui Hugues de Saint Cher, în jurul anului 1240. O primă împărțire în versete a Bibliei a fost introdusă de Robert Estienne, un erudit tipograf parizian protestant în 1545: Noul Testament împărțit în capitole și versete a fost publicat în ediție greco-latină în 1551, iar o versiune integrală a Bibliei în latină a apărut în 1555.[6]

Actualitate

În 2001 Biblia era tradusă în mai mult de 1200 de limbi[7] și este cea mai bine vândută carte din toate timpurile cu 3,9 miliarde de copii în toate variantele ei în februarie 2011.[8]

Natura Sfintei Scripturi

Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu și în același timp este despre Dumnezeu Cuvântul, Iisus Hristos. Sfânta Scriptură reprezintă Descoperirea Lui Dumnezeu despre El Însuși, Cuvântul lui Dumnezeu spus în cuvintele oamenilor. Biblia este o mărturie a Descoperirii dumnezeiești, și o parte a Sfintei Tradiții care este vie și lucrătoare în Biserică. Astfel, dacă Sfânta Tradiție înseamnă viața Bisericii, Sfânta Scriptură este limba principală a acestei vieți.

Biblia—atât Vechiul Testament, cât și Noul Testament—este hristocentrică și hristologică. În întreaga Biblie se vorbește despre Mesia. În timpul Vechiului Testament venirea Mântuitorului este proorocită și pregătită, pe când Noul Testament a fost scris întocmai pentru că Hristos înviase deja din morți, iar prin moartea Apostolului Iacov, Biserica înțelesese că martorii oculari ai Mântuitorului nu vor fi pe pământ încă mult timp.

La început, Apostolii au transmis Sfânta Evanghelie prin viu grai; prin aceasta, Cuvântul lui Dumnezeu s-a răspândit și a întemeiat Biserica. Ulterior, în acest context, Biblia a putut fi compusă și canonizată. În mod firesc, oamenii mai întâi predică(oral) Adevărul și apoi înregistrează în scris cele auzite. Primele cuvinte ale lui Moise rostite către poporul lui Israel după Paștile evreilor au fost ca aceștia să spună copiilor cele întâmplate. Primul lucru pe care l-a săvârșit Sf. Maria Magdalena după ce L-a văzut pe Iisus Înviat a fost să îi spună îndată și Sf. Petru. Mai târziu, aceste evenimente au fost trecute în scris spre mărturie nestrămutată pentru următoarele generații.

Se presupune credința

Biblia presupune credința cititorului. "Credința" înseamnă acceptarea unui adevăr pe baza mărturiei altcuiva, și nu pe bănuieli sau pe cunoașterea directă, ca martor ocular. După cum spune Sf. Ioan Hrisostom, Biserica ar muri dacă ar fi fondată numai pe cunoștință (experiența directă). Ferice de cei care cred fără să fi văzut, spune Mântuitorul. Cu toate că, de-a lungul istoriei Bisericii, Descoperiri dumnezeiești au fost într-adevăr trăite de către sfinți și prin experiență empirică, acest lucru nu se întâmplă în mod obișnuit. Astfel că, în această viață, majoritatea creștinilor nu vor primi adevărurile descrise în Biblie prin Descoperire directă, ci ei trebuie să o citească cu ochii credinței.

Scopul Sfintei Scripturi

Sfânta Scriptură există pentru motivul pe care îl dă Sfântul Apostol Ioan îl dă în Evanghelia sa (20, 30-31):

Deci și alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
Iar acestea s-au scris, ca să credeți că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în numele Lui.

Prin urmare, Biblia a fost scrisă ca să putem crede și să fim mântuiți.

Canonul Sfintei Scripturi

Canonul Vechiului Testament din Scriptură urmat de Biserica Ortodoxă este cel al Septuagintei, care era Biblia cunoscută de Apostoli. De-a lungul anilor, alte comunități creștine s-au abătut întrucâtva de la acest canon al Scripturii. Canonul Noului Testament s-a structurat în primele secole ale Bisericii. Prima listă definitivă a cărților Noului Testament o găsim în Scrisoarea pascală a Sf. Atanasie al Alexandriei în anul 367.

Canonul Sfintei Scripturi reprezintă lista cărților sfinte acceptate de Biserică ca fiind scrise sub inspirația Duhului Sfânt și cuprinzând revelația dumnezeiască. Dacă inspirația cărților canonice este o învățătură descoperită chiar în Sfânta Scriptură (II Tim. 3, 16), introducerea și menținerea acestor cărți în canon, precum și numărul lor, au fost stabilite de Biserică prin Tradiție. Canonul Vechiului Testament s-a format definitiv la sfârșitul secolului I, în cadrul sinagogii iudaice, de unde l-a preluat Biserica Creștină. Biserica primară a ales canonul alexandrin sau Septuaginta, care cuprinde 39 de cărți. În afară de aceste cărți inspirate și canonice, Biserica Ortodoxă consideră ca bune de citit și folositoare de suflet pentru credincioși alte paisprezece cărți care s-au păstrat în Sfânta Scriptură împreună cu cele canonice și care sunt folosite în cult.

La un moment dat, către anul 150, Biserica a fixat, pe baza Tradiției, un canon al scrierilor care cuprind descoperirea dumnezeiască a lui Iisus Hristos, propovăduită de apostoli, și care formează Noul Testament. Într-o scrisoare de Paști a sfântului Atanasie din anul 367, apare pentru prima oară și lista cu cele 27 de cărți pe care Biserica creștină le acceptă și le recunoaște ca inspirate și canonice. Pe cât posibil, vom reda între paranteze variantele de transcriere alternative ale numelor cărților Scripturii în cele ce urmează.

Canonul Vechiului Testament

Pentateuhul (Legea) (5 cărți)

Cărțile istorice (12 cărți)

Cărțile poetice (6 cărți din care primele 5 cărți sunt cărți didactice sau sapiențiale)

Cărțile profeților (16 cărți)

Profeții mari (4 cărți)

Profeții mici (12 cărți)

Cărți necanonice, bune de citit (anaghinoscomena) (14 cărți)


Canonul Vechiului Testament în Bibliile Bisericilor ortodoxe: greacă, rusă și română

În funcție de sursa folosită pentru organizarea textului și de alte criterii, există diferențe între modul de organizare a cărților Vechiului Testament în Bisericile Ortodoxe. Un tabel comparativ al cărților Vechiului Testament cuprinse în Bibliile Bisericilor ortodoxe greacă, rusă și română[9] ilustrează cel mai bine aceste diferențe. Cu litere italice sunt semnalate în tabel cărțile anagignoscomena, numite uneori deuterocanonice, necanonice sau apocrife de către diferiți autori ortodocși. Astfel, în textul românesc, spre deosebire de alte versiuni, aceste cărți (cu excepția cărții I Ezdra și a Psalmului 151) sunt grupate toate la finalul Vechiului Testament.

Biblia grecească [10]

  • Facerea
  • Ieșirea
  • Levitic
  • Numeri
  • Deuteronom
  • Iosua Navi
  • Judecători
  • Rut
  • 1 Regi
  • 2 Regi
  • 3 Regi
  • 4 Regi
  • 1 Paralipomena
  • 2 Paralipomena
  • 1 Ezdra
  • 2 Ezdra
  • Neemia
  • Tobit
  • Iudita
  • Ester (+ adaosurile grecești)
  • 1 Macabei
  • 2 Macabei
  • 3 Macabei
  • Psalmi (+ Ps. 151)
  • Iov
  • Pildele lui Solomon
  • Eclesiastul
  • Cântarea cântărilor
  • Înțelepciunea lui Solomon
  • Înțelepciunea lui Sirah
  • Osea
  • Amos
  • Miheia
  • Ioil
  • Avdia
  • Iona
  • Naum
  • Avacum
  • Sofonie
  • Agheu
  • Zaharia
  • Maleahi
  • Isaia
  • Ieremia
  • Baruh
  • Plângerile lui Ieremia
  • Epistola lui Ieremia
  • Iezechiel
  • Daniel (+ adaosurile grecești)
  • 4 Macabei (în anexă)

Biblia rusească [11]

  • Facerea
  • Ieșirea
  • Levitic
  • Numeri
  • Deuteronom
  • Iosua Navi
  • Judecători
  • Rut
  • 1 Regi
  • 2 Regi
  • 3 Regi
  • 4 Regi
  • 1 Paralipomena
  • 2 Paralipomena
  • 1 Ezdra
  • Neemia
  • 2 Ezdra
  • Tobit
  • Iudita
  • Ester (+ adaosurile grecești)
  • Iov
  • Psalmi (+ Ps. 151)
  • Pilde
  • Ecclesiastul
  • Cântarea cântărilor
  • Înțelepciunea lui Solomon
  • Înțelepciunea lui Isus, fiul lui Sirah
  • Isaia
  • Ieremia
  • Plângerile lui Ieremia
  • Epistola lui Ieremia
  • Baruh
  • Iezechiel
  • Daniel (+ adaosurile grecești)
  • Osea
  • Ioil
  • Amos
  • Avdia
  • Iona
  • Miheia
  • Naum
  • Avacum
  • Sofonie
  • Agheu
  • Zaharia
  • Maleahi
  • 1 Macabei
  • 2 Macabei
  • 3 Macabei
  • 3 Ezdra

Biblia românească[12][13]

Canonul Noului Testament

Epistolele sfântului apostol Pavel (14 epistole)

Epistolele sobornicești (7 epistole)

Note

  1. ↑ Protestanții numesc aceste cărți apocrife și nu le includ în Biblie.
  2. ↑ Al. Piru, Istoria literaturii române, Ed. Grai și suflet - Cultura națională, București, 1994, p. 14.
  3. ↑ Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. 4, Editura Enciclopedică, București, 1993, pag. 449. ISBN 973-45-0016-3
  4. ↑ Biblia ortodoxă, versiunea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, online.
  5. ↑ Florin Nicolaie, A apărut ediția Centenar a Sfintei Scripturi, 18 decembrie 2018, Basilica.ro
  6. ↑ Valeriu Anania, Cuvânt lămuritor asupra Sfintei Scripturi, introducere la Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată și adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, p. 12, ISBN 973-9332-86-2; "Concordances of the Bible", in Catholic Encyclopedia (New Advent).
  7. ↑ About the Bible, pe christiananswers.net
  8. ↑ http://www.dailyiasi.ro/life-style/cultura/cele-mai-citite-10-carti-din-lume.html
  9. ↑ Pus la dispoziția ro.OrthodoxWiki.org cu amabilitate de Prof. Dr. Ștefan Munteanu, profesor de teologie biblică și ebraică biblică la Institutul de Teologie Ortodoxă „Sfântul Serghie” din Paris.
  10. ↑ Παλαιά Διαθήκη (Vechiul Testament în versiunea greacă).
  11. ↑ Ветхий Завет (Vechiul Testament în limba slavonă, varianta folosită în Biserica Ortodoxă Rusă).
  12. ↑ Biblia sau Sfânta Scriptura, tiparită sub îndrumarea și cu purtarea de grijă a P.F. Teoctist, cu aprobarea Sfantului Sinod, 1994 (online)
  13. ↑ În paranteze, titlurile cărților după „Sfânta Scriptură - Ediția jubiliară a Sfântului Sinod”, din 2001, redactată și adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, arhiepiscopul Clujului, și tipărită la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române (online la http://www.dervent.ro/biblia.php)

Bibliografie

A se vedea și

Legături externe

Biblia Online

Citiri zilnice din Scriptură

Alte articole

Galerie de imagini

  • Noul Testament, King James Version, 1631

  • Biblia Cantacuzino

  • Prima Biblie finlandeză 1642

  • Prima traducere catolică a Bibliei integrale de Johannes Dietenberger, 1534, Universität Münster

  • Codex Vaticanus B, pagină care conține textul biblic II Tesaloniceni. 3,11-18, Evrei 1,1-2;2, sec al IV-lea d.H

  • Codex Alexandrinus, pagina 65V cu sfârșitul Evangheliei după Luca

  • Biblia de la București - foaia de titlu

  • Biblia de la București - prima pagină (verso)

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Sfânta_Scriptură&oldid=57435”