Gala Galaction

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Gala Galaction.jpg

Gala Galaction (pseudonimul literar al lui Grigore Pișculescu, n. 16 aprilie 1879, Didești, județul Teleorman – d. 8 martie 1961, București) a fost un preot, profesor universitar de teologie și scriitor român, traducător al Bibliei în limba română din ebraică și greacă (împreună cu Vasile Radu și Nicodim Munteanu), membru titular al Academiei Române.

Biografie

Grigore (sau Grigorie[1]) Pișculescu s-a născut în satul Didești din județul Teleorman, la 16 aprilie 1879. Tatăl său, Nicolae Pișculescu, de origine aromână, era arendașul moșiei de la Didești, iar mama sa, Chiriachia, era fiica preotului Constantin Ostreanu, paroh din Roșiorii de Vede.[2][3]

A început școala în satul natal, apoi la Roșiorii de Vede. A urmat apoi cursurile prestigiosului Liceu „Sfântul Sava” din București, unde a exersat primele sale încercări literare și unde a legat o prietenie cu viitorul poet Tudor Arghezi, o prietenie care avea să fie pe viață. În 1898 a început studiile superioare la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, unde l-a avut ca profesor, printre alții, pe renumitul critic literar Titu Maiorescu. A simțit însă în sufletul său că este chemat spre cele sfinte și, abandonând Literele, s-a înscris în 1899 la Facultatea de Teologie din București.[2]

Grigore Pișculescu era însă pasionat în continuare și de literatură, astfel încât în 1900 publică prima sa nuvelă cu valoare literară, Moara lui Călifar, care relevă talentul scriitorului de mai târziu. În vacanțele de vară, el mergea la frumoasele mănăstiri din Moldova, mai ales la Mănăstirea Neamț și la Agapia. Pe zidurile încărcate de istorie ale Mănăstirii Neamț a văzut o inscripție cu numele „Galaction” și acesta i-ar fi plăcut să-i fie numele întru monahism. Deși nu a devenit niciodată călugăr, numele Galaction a fost predestinat să-i devină pseudonim literar (prenumele Gala derivând, evident, din Galaction). Tot într-o vacanță de vară, mergând spre Mănăstirea Agapia împreună cu prietenul său N. D. Cocea, a cunoscut-o pe verișoara acestuia, Zoe Marcoci, cu care s-a căsătorit în 1903, având împreună patru fiice: Maria, Elena, Magdalena și Lucreția.[2]

În 1903 a absolvit Facultatea de Teologie cu teza de licență „Minunea din drumul Damascului. Argument apologetic”. A urmat apoi la Cernăuți un doctorat în teologie, pe care l-a finalizat în 1909, an în care a fost numit defensor ecleziastic pentru eparhiile Râmnicului și Argeșului.[1]

A fost hirotonit preot în anul 1922. În perioada 1922-1926 a fost misionar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar în 1926 a devenit profesor la Facultatea de Teologie din Chișinău a Universității din Chișinău. Acolo a fost profesor titular la catedra de „Introducere și Exegeza Noului Testament” până în 1940, între anii 1928-1930 fiind și decan al Facultății de Teologie. În perioada 1941-1947 a fost profesor de „Exegeza Vechiului Testament” la Facultatea de Teologie din București, iar în 1954 a devenit membru în Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Bucureștilor.[1]

În perioada interbelică, dar și după cel de-al doilea război mondial, părintele Gala Galaction a publicat numeroase opere literare, îndeosebi nuvele, apreciate atât de criticii literari cât și de cititori. De asemenea, a desfășurat o susținută activitate publicistică în principalele ziare ale vremii. Ca teolog, a publicat un număr mare de articole pe teme religioase, meditații, conferințe și predici. Între anii 1928-1934 a realizat o nouă traducere a Bibliei în limba română, împreună cu preotul prof. Vasile Radu.[3]

Ca o recunoaștere a meritelor sale în domeniul literaturii, în 1947 a fost ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România și membru titular al Academiei Române.[4].

Părintele Gala Galaction a fost slujitorul altarului strămoșesc și al teologiei românești, prin cercetarea și traducerea Sfintei Scripturi. Totodată, el a fost slujitorul condeiului prin opera literară de excepție pe care a scris-o. A fost un om al dialogului, fiind convins că pentru pacea socială este nevoie de dialogul interconfesional, de a-l accepta pe celălalt, de altă confesiune, fără a abdica de la convingerile sale religioase. Din acest motiv a fost considerat, de către unii critici, ca fiind omul compromisului în relațiile cu romano-catolicii, evreii și socialiștii. Cu toate acestea, Gala Galaction rămâne unul dintre pilonii de referință ai teologiei românești dar și ai literaturii universale.[5]

Părintele Gala Galaction a trecut la Domnul pe data de 8 martie 1961, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica.[6]

Opera literară

Gala Galaction a scris nuvele, romane, note de călătorie, precum și articole în principalele ziare și reviste ale perioadei în care a trăit. Debutul literar l-a făcut cu în 1902 cu nuvela fantastică Moara lui Călifar, o povestire despre ispita diavolului. În anul 1914 a publicat primul său volum de nuvele și schițe, Bisericuța din Răzoare, care a obținut premiul Academiei Române în 1915. În multe dintre nuvelele sale (De la noi, la Cladova, Moara lui Călifar și Gloria Constantini) a îmbinat fantasticul magic cu tratarea realistă a subiectului.

Principalele sale opere literare, care îi asigură și îi definesc locul în literatura română, sunt nuvelele și povestirile scrise în perioada 1902–1915, publicate în revistele „Literatura și arta română”, „Linia dreaptă” și „Revista idealistă”, precum și romanele publicate în perioada interbelică. Una dintre cele mai apreciate nuvele, care zugrăvește lupta dintre virtute și ispită este De la noi, la Cladova, așa cum afirma renumitul critic literar George Călinescu.[7] În romanul Papucii lui Mahmud, autorul admite un fel de religie naturală, admițând valabilitatea tuturor confesiunilor. Doctorul Taifun este o dezvinovățire a „Magdalenelor”, așa cum apreciază același Călinescu.[7]

A scris și un roman autobiografic întitulat La răspântie de veacuri. Publicat postum, Jurnalul lui Gala Galaction are o importantă valoare literară, atât prin evenimentele inedite din viața societății românești, cât și prin trăsăturile cu care este conturat portretul moral și psihologic al autorului.

Lucrări teologice publicate

Distins teolog, părintele Gala Galaction a publicat un număr însemnat de articole religioase, conferințe și predici. Dintre acestea, pot fi amintite:[1]

  • Minunea din drumul Damascului. Argument apologetic. Teză de licență, București, 1903
  • Scrisori teologice. Piatra din capul unghiului, București, 1926
  • Cartea creștinului ortodox, București, 1926, (publicată cu pseudonimul Grigorie duhovnicul)
  • Meditare la rugăciunea domnească adică Tatăl nostru, Arad, 1927
  • Răbdare și nădejde, Conferință, București, 1928
  • Scrisori către Simforoza. În pământul făgăduinței, București, 1930 (ediția a II-a a apărut în 1934 cu titlul Însemnări de călătorie în Țara Sfântă)
  • Biblia Românească, în BOR, an. LXI, 1943, nr. 4-6, pp. 175-184
  • Epistola lui Aristeia (Discurs de recepție la Academia Română), în BOR, an. LXVI, 1948, nr. 5-8, pp. 272-283
  • Din exegeza Noului Testament, în BOR, an. LXIV, 1948, nr. 11-12, pp. 572-580
  • De la „mormântul gol” la porțile Damascului, în Studii Teologice, an. III, 1951, nr. 7-8, pp. 386-397
  • Ziua Domnului, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 1958

Traducerea Bibliei

Gala Galaction a avut o importantă contribuție la traducerea Sfintei Scripturi în limba română. În anul 1936 a ieșit de sub tipar o nouă traducere a Sfintei Scripturi, realizată de Mitropolitul Nicodim al Moldovei, Gala Galaction și profesorul Vasile Radu, denumită ulterior de specialiști ca a doua Biblie sinodală (deoarece a apărut cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române). Traducerea s-a făcut după textul grecesc al Septuagintei, confruntat cu cel ebraic („textul masoretic”) și a fost realizată astfel: IPS Nicodim Munteanu - 23 cărți canonice și una necanonică ale Vechiului Testament, prof. pr. Vasile Radu - 16 cărți canonice și 8 necanonice ale Vechiului Testament, Gala Galaction - cele 10 cărți deuterocanonice și Cartea lui Iov din Vechiul Testament. Pentru Noul Testament s-a folosit traducerea din 1927 (revizuită în 1930) a lui Gala Galaction și Vasile Radu.[8]

Strădaniile părintelui Gala Galaction pentru o nouă traducere a Bibliei, mai exigentă și mai bine adaptată schimbărilor lingvistice ale limbii române, începuseră însă cu mult înainte. Astfel, în 1927 a publicat o traducere a Noului Testament, având ca anexă și un registru de trimiteri și de citate biblice la Simbolul credinței; o a doua ediție revizuită a apărut în 1930. Această traducere a constituit și o reacție la traducerea clasică a lui Dumitru Cornilescu, pe care Gala Galaction, împreună cu colegul său din corpul profesoral al Facultății de Teologie din București arhimandritul Iuliu Scriban, îl contesta ca fiind „neo-protestant”.[8] În 1929, împreună cu reputatul specialist în limba ebraică prof. pr. Vasile Radu, a tradus și a publicat Psaltirea proorocului și împăratului David, iar în anul următor, 1930, a publicat Noul Testament și Psalmii, traducere realizată tot împreună cu Vasile Radu și prefațată de Părintele Patriarh Miron Cristea.[8]

În 1938 a fost tipărită Biblia adică Sfânta Scriptură, o nouă traducere după textele originale ebraice și grecești de preoții profesori Vasile Radu și Gala Galaction. Cunoscută și sub numele „Biblia Carol al II-lea”, aceasta a apărut la la aniversarea a 250 de ani de la apariția Bibliei lui Șerban Cantacuzino (1688) și a fost sponsorizată de regele Carol al II-lea. Cei doi traducători au utilizat ediția critică a textului ebraic, întocmită de Rudolf Kittel (1937) și Septuaginta (ediția R. Rahlfs, 1935). Această nouă traducere nu a primit însă recunoașterea Sfântului Sinod.[8]

„A treia Biblie sinodală” (1944) și „a patra Biblie sinodală” (1968) au folosit și ele traducerile lui Gala Galaction pentru Noul Testament și pentru unele cărți din Vechiul Testament. De asemenea, și actuala ediție sinodală, cea apărută în 1989 cu îngrijirea Părintelui Patriarh Teoctist, utilizează traducerea lui Gala Galaction a Noului Testament, cu unele îndreptări de limbă și exprimare.[1][8]

Premii și distincții

  • Premiul Academiei Române (1915)
  • Premiul Societății Scriitorilor Români (1933)
  • Ordinul „Meritul Cultural”, clasa a II-a (1934)
  • Premiul Național Literar (1935)
  • Premiul Național pentru proză (1942)
  • Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de comandor (1947)
  • Ordinul Muncii, clasa I (1954)

Note

  1. 1,0 1,1 1,2 1,3 1,4 Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români: Grigorie Pișculescu, Ediția a doua, Editura Enciclopedică, București, 2002, pp. 363-366. ISBN 973-45-0409-6
  2. 2,0 2,1 2,2 Dorin Stănescu, Gala Galaction, o personalitate a Bisericii și literaturii române, 9 martie 2021, Ziarul Lumina, accesat la 17 martie 2022
  3. 3,0 3,1 Teodor Danalache, Părintele Gala Galaction - Grigore Pișculescu, CrestinOrtodox.ro, accesat la 17 martie 2022
  4. Academia Română: membrii Academiei din 1866 până în prezent, Acad.ro, accesat la 31 martie 2022
  5. Adrian Nicolae Petcu, La comemorarea lui Gala Galaction, 8 martie 2011, Ziarul Lumina, accesat la 4 aprilie 2022
  6. Arhiepiscopia Bucureștilor: Mănăstirea Cernica, accesat la 17 martie 2022
  7. 7,0 7,1 George Călinescu, Istoria literaturii române - Compendiu, Editura pentru Literatură, București, 1968, pp. 248-249
  8. 8,0 8,1 8,2 8,3 8,4 Traduceri ale Bibliei în limba română, Robiblia.com, accesat la 5 aprilie 2022